Contestaţie decizie de concediere. Încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 64 şi art. 74 lit. d din Codul muncii. Nulitate decizie.

Obligatia pârâtei angajatoare de a se adresa Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca este prealabila desfacerii contractului de munca si nu concomitenta, întrucât este obligata la asigurarea unei protectii reale si serioase a fostei sale angajate si nu la îndeplinirea unei obligatii absolut formale, dreptul la protectie sociala si la un nivel de trai decent fiind consacrat de Constitutie si de prevederile Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului.

Sectia civila

Sentinta civila nr. 1224 din 01.10.2009,

irevocabila prin decizia civila nr. 527/R/01.02.2010 a Curtii de Apel Bucuresti

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 22.06.2009 sub nr. 1705/116/2009 (nr. în format vechi 2191/C/2009), reclamanta S a formulat contestatie împotriva deciziei nr. 240/16854/L/25.06.2009 emisa de pârâta C solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna anularea acestei decizii si reintegrarea sa pe postul detinut anterior desfacerii contractului de munca, precum si obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de munca si pâna la reintegrare, actualizate cu indicele de inflatie, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea contestatiei, reclamanta arata ca a fost angajata pârâtei în baza unui contract individual de munca prin care se preciza ca îndeplinea functia de –, însa în realitate avea atributii de oficiant cabina, dupa cum rezulta din lista atributiilor de serviciu.

Prin decizia contestata, s-a dispus desfacerea contractului de munca individual în conformitate cu dispozitiile art. 61 lit. C si art. 64 alin. 2 Codul muncii, întrucât exista o decizie de expertizare medicala care a constatat inaptitudinea sa fizica, ce nu îi mai permitea îndeplinirea corespunzatoare a atributiilor de serviciu.

Reclamanta considera ca decizia de desfacere a contractului de munca este lovita de nulitate absoluta, întrucât a fost data cu încalcarea dispozitiilor art. 64 Codul muncii, potrivit carora pârâta avea obligatia de a-i propune angajatului alt loc de munca vacant în unitate, compatibil cu pregatirea profesionala sau capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii.

În cazul sau, medicul de medicina muncii a stabilit ca se impune schimbarea postului pe care îl detinea cu altul care sa nu implice mers pe jos, manipulare greutati, expunere la intemperii climaterice, fiind însa apta de munca pentru activitati sedentare, munca birou etc.

Ca atare, pârâta era obligata sa îi propuna alt loc de munca ce era compatibil cu activitatile pe care le putea desfasura reclamanta ori sa solicite sprijinul agentiei teritoriale pentru ocuparea fortei de munca în vederea redistribuirii sale corespunzator capacitatii de munca.

Cum pârâta nu a facut aceste lucruri ci a procedat la desfacerea contractului de munca, încalcând prevederile art. 64 Codul muncii si art. 74 din Carta Sociala europeana privind masurile sociale care vizeaza ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucratorilor, decizia este lovita de nulitate absoluta.

În drept invoca art. 64 si urm. Codul muncii.

În dovedirea contestatiei, reclamanta a înteles sa se foloseasca de proba cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulata în cauza, pârâta solicita respingerea contestatiei reclamantei, aratând ca aceasta a fost angajata în functia de –, cu locul de munca în cadrul OP. În urma controlului medical efectuat la data de 24.04.2009 de Centrul Medical Romar Bucuresti, societate cu care CN are contrat privind verificarea starii de sanatate a angajatilor, s-a constatat ca reclamanta S este „inapta” pentru functia ocupata, si anume cea de –.

Conform fisei de aptitudini nr. 258, medicul de medicina muncii a formulat urmatoarele recomandari: „schimbarea postului cu un altul care sa nu implice ortostatism si mers pe jos prelungit, manipulare de greutati, expunere la intemperii climaterice, stres puternic; este apt pentru activitati sedentare, tip munca de birou.”

Fisa de aptitudini nr. 258/24.04.2009 a fost transmisa catre sucursala D prin adresa nr. 244/3359/11.05.2009 a OJ la data de 11.05.2009.

Tinând cont de recomandarile medicului de medicina muncii, de calificarea profesionala a reclamantei, precum si de faptul ca în cadrul oficiilor postale din municipiul Calarasi nu existau posturi vacante conform pregatirii profesionale salariatei, în vederea respectarii prevederilor art. 64 Codul muncii s-a procedat la solicitarea sprijinului agentiei teritoriale pentru ocuparea fortei de munca în vederea redistribuirii reclamantei, prin adresa nr. 240/18.116/22.05.2009.

Pârâta precizeaza ca a depus toate diligentele pentru ca reclamantei sa nu i se desfaca contractul individual de munca, fiind detasata în perioada 04.03.2009 – 02.04.2009 la DJ pe durata concediului medical al altui salariat, detasare ce a avut loc urmare recomandarilor medicale.

Întrucât în cadrul sucursalei nu au existat posturi vacante conform pregatirii profesionale a salariatei si a recomandarilor medicale, pârâta a demarat procedura de încetare a contractului individual de munca, cu respectarea prevederilor art. 61 lit. c), art. 62 si art. 64 Codul muncii si la data de 25.06.2009 a fost emisa decizia nr. 240/16854/25.06.2009, reclamanta primind si o compensatie în cuantum de 4 salarii medii pe companie.

În drept invoca art. 115 – 118 Cod procedura civila.

Pârâta a atasat la dosar înscrisurile de care a facut vorbire în cuprinsul întâmpinarii.

Analizând actele si lucrarile dosarului în raport de proba cu înscrisuri administrata, instanta retine urmatoarele:

Prin decizia nr. 240/16854/L/25.06.2009, pârâta a dispus, începând cu data de 01.06.2009, desfacerea contractului individual de munca al reclamantei S, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. c si art. 64 (2) Codul muncii (concediere urmare deciziei organelor competente de expertiza medicala care au constatat inaptitudinea fizica a salariatului, fapt ce nu-i permite acestuia sa-si îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat).

Decizia mentionata a fost modificata prin decizia nr. 240/20111/09.06.2009, în sensul ca data corecta a emiterii deciziei nr. 240/16854 este de 25.05.2009.

Pârâta a anexat la dosar adresa nr. 240/18116/22.05.2009 prin care informa Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca din judetul Calarasi ca începând cu data de 01.06.2009 se va desface contractul individual de munca al salariatei S, potrivit art. 61 lit. c si art. 64 (2) Codul muncii.

De asemenea, au fost atasate adrese cu schema de personal la nivelul orasului Calarasi, precum si o fisa de calcul (adresa nr. 240/27917/14.08.2009 – fila 29 din dosar) a drepturilor banesti solicitate de reclamanta, potrivit careia aceasta beneficia la data concedierii de un salariu brut în cuantum de 1.325 lei.

Potrivit art. 64 alin. 2 Codul muncii, „În situatia în care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca în vederea redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii profesionale si/sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii.”

În cauza de fata, pârâta angajatoare a dispus desfacerea contractului individual de munca al reclamantei si a emis în acest sens decizia nr. 240/16854/L/25.06.2009, fara ca aceasta sa contina „lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64”, asa cum prevede în mod obligatoriu art. 74 lit. d Codul muncii.

Mai mult, pârâta nu si-a îndeplinit în mod serios obligatia de a apela la sprijinul Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca, întrucât nu a facut decât sa informeze aceasta institutie (dupa cum rezulta din continutul adresei de la fila 17 dosar) cu privire la faptul ca începând cu data de 01.06.2009 se va desface contractul individual de munca al reclamantei, fara sa mai astepte vreun raspuns. Se observa si faptul ca adresa a fost emisa la data de 22.05.2009, în zi de vineri, fara a se face si dovada datei de comunicare catre Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca din judetul Calarasi, iar decizia de desfacere a contractului de munca a fost emisa la data (corectata) de 25.05.2009, în zi de luni.

Potrivit art. 64 alin. 4 Codul muncii, reclamanta avea la dispozitie 3 zile lucratoare – de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor art. 64 alin. 1, pentru a-si manifesta expres consimtamântul cu privire la noul loc de munca oferit si în cazul în care nu se respecta acest termen si dupa notificarea cazului de catre Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca, pârâta putea dispune concedierea reclamantei.

Fata de cele expuse, rezulta ca în situatia analizata obligatia pârâtei angajatoare de a se adresa Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca era prealabila desfacerii contractului de munca si nu concomitenta, întrucât era obligata la asigurarea unei protectii reale si serioase a fostei sale angajate si nu la îndeplinirea unei obligatii absolut formale, dreptul la protectie sociala si la un nivel de trai decent fiind consacrat de Constitutie si de prevederile Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului.

Reiesind deci ca masura dispusa de pârâta s-a luat cu încalcarea dispozitiilor imperative ale art. 64 si art. 74 lit. d din Codul muncii, decizia nr. 240/16854/L/25.06.2009 este lovita de nulitate.

Pentru considerentele expuse, instanta va admite contestatia formulata de reclamanta S împotriva deciziei nr. 240/16854/L/25.06.2009 emisa de pârâta CN – DJ, urmând a dispune anularea acestei decizii si, pe cale de consecinta, reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior desfacerii contractului de munca, acela de — în cadrul OPDC Calarasi – Oficiul Judetean Calarasi.

De asemenea, în baza art. 78 alin. 1 Codul muncii, pârâta va fi obligata la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei de la data de desfacerii contractului de munca (01.06.2009) si pâna la reintegrarea efectiva, calculate la un salariu lunar brut de 1.325 lei.

În temeiul art. 274 Cod procedura civila, va obliga pârâta catre reclamanta la plata sumei de 476 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 36 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti opinia asistentilor judiciari este concordanta cu solutia si considerentele expuse în motivarea prezentei hotarâri.

Vazând si dispozitiile art. 289 Codul muncii.

Tags: Contestaţie decizie de concediere

Contestaţie decizie de concediere în temeiul art.61 lit.a Codul Muncii neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei prevăzută de art.287 Codul Muncii privind sarcina probei.

DESFACEREA CONTRACTULUI DE MUNCĂ

Contestaţie decizie de concediere în temeiul art.61 lit.a Codul Muncii neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei prevăzută de art.287 Codul Muncii privind sarcina probei.

Prin sentinţa civilă nr.804/26 septembrie 2006 a Tribunalului Brăila s-a admis contestaţia formulată de V.D.M. împotriva SC „L.R.” SRL Brăila, şi în consecinţă:

– s-a anulat decizia de concediere nr.42/19 ianuarie 2006;

– a fost obligat angajatorul să plătească contestatorului drepturile salariale, începând cu data de 26 ianuarie 2006 până la data de 26 septembrie 2006 (data pronunţării hotărârii, când contestatorul a declarat că nu doreşte reintegrarea);

Pentru a pronunţa hotărârea de mai sus, instanţa a reţinut că prin decizia de mai sus, s-a dispus concedierea lui V.D.M. în baza art.61 lit. a Codul Muncii.

La baza emiterii deciziei a stat raportul din 18 decembrie 2005, întocmit de şeful A.C.P.2 şi declaraţia şefului A.C.P.2.

In fapt, angajatorul a arătat că fostul său angajat, care a funcţionat ca vânzător la S.T.C.P.2, la datele de: 15 noiembrie 2005, 24 noiembrie 2005, 26 noiembrie 2005 şi 28 noiembrie 2005, a efectuat mai multe tranzacţii ilegale cu cardurile a doi clienţi prin „încărcarea” facturilor cu contravaloarea unor cantităţi de carburant. In acest mod, angajatorul a subliniat că V.D.M. i-a adus şi un prejudiciu de imagine. In momentul efectuării tranzacţiilor, camerele video de la locul de muncă al contestatorului au fost oprite.

In susţinerea temeiniciei deciziei de concediere angajatorul a depus la dosarul cauzei Raportul la care face referire decizia de concediere, precum şi actele pe baza cărora s-a întocmit raportul.

Comparând situaţia de fapt reţinută în decizia de concediere cu cele relatate în Raport, tribunalul a constatat că ele sunt diferite.

Astfel, în decizie se arată că faptele imputate s-au petrecut la următoarele date: 15, 24, 26 şi 28 noiembrie 2005, iar în raport la 24 şi 28 noiembrie 2005 pe timpul schimbului de noapte, când de serviciu au fost (pe aceiaşi tură) atât contestatorul, cât şi o altă persoană.

Potrivit deciziei de concediere, clienţii prejudiciaţi prin „încărcarea” cardurilor erau SC „B.F.” SRL şi SC „R” SA, iar cei nominalizaţi în raport SC „W” SRL şi SC „R.D.P.” SRL.

Mai mult, cercetarea prealabilă a contestatorului s-a limitat la faptele din 24 şi 28 noiembrie 2005, cele din 15 şi 26 noiembrie nefiind cercetate.

Nici unul din actele depuse de intimată nu au atestat comiterea de către V.D.M. a vreuneia din faptele imputate.

Pentru considerentele expuse tribunalul a admis contestaţia.

Întrucât, la termenul când s-a judecat cauza, contestatorul a declarat că nu solicită reintegrarea în muncă, ci doar plata despăgubirilor băneşti, tribunalul a obligat intimata la plata drepturilor salariale convenite pe perioada cuprinsă între: data concedierii şi data pronunţării hotărârii.

Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă privind respingerea recursului promovat de angajator.

Tags: Contestaţie decizie de concediere

Contestaţie decizie de concediere

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1930 din 19.03.2010 d-l O.L.V. a formulat contestaţie împotriva deciziei emise de SC P.M.S. T.C. SRL, nemulţumit fiind de temeiul juridic invocat în această decizie, respectiv art.61 lit.a.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar , potrivit art.285 Codul muncii.

Alăturat cererii formulate contestatorul a depus în fotocopie la dosar decizia nr.20/09.03.2010 emisă de SC P.M.S. T.C . SRL ( fl.3).

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali, SC PMS T.C. SRL Bacău a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, invocând totodată şi excepţia lipsei de obiect şi excepţia nulităţii absolute având în vedere să societatea a acţionat în conformitate cu prevederile legale în materie, faţă de atitudinea a reclamantului care nu a respectat prevederile legale cu privire la elementele constitutive ale cererii, neprecizând temeiul de drept şi de fapt al cererii sale, apărările pe care îşi întemeiază cererea (fl.8-11).

Pe cale reconvenţională (fl.12-15) intimata a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 606 lei, reprezentând contravaloare poligraf şi a daunelor morale în cuantum de 5.000 lei.

În motivarea cererii s-a a arătat că la 20.01.2010 conducerea societăţii a hotărât să facă demersuri pentru a verifica apărările salariatului în sensul că pe parcursul deplasării de la Piatra Neamţ la Bacău nu a umblat la banii pe care i-a primit, astfel încât nu-şi poate explica lipsa unei părţi din sumă. În urma testării de detectorul de minciuni, s-a constatat că d-l V.O. şi-a însuşit banii, concluzia testării poligraf în sensul că salariatul şi-a însuşit banii în mod fraudulos reieşind din conţinutul adresei nr. 548/17.02.2010 întocmită de specialiştii în domeniu iar salariatul semnând un angajament de plată privind achitarea în două tranşe a contravalorii poligrafului, la 30.01.2010 şi 15.02.2010.

Societatea intimată-reclamantă a solicitat, de asemenea, obligarea contestatorului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 lei (angajare consilier juridic, cheltuieli de xerox şi de transport) dar şi la plata de daune morale de 5000 lei, prejudiciul moral constând în afectarea prestigiului şi a demnităţii societăţii prin exprimare de către angajat în mod public a anumitor consideraţii negative legate de capacitatea profesională a angajatorului şi în dificultatea angajării unei alte peroane în locul contestatorului.

Motivând în drept cererea reconvenţională, intimata-reclamantă a invocat dispoziţiile art.119-120 Cpc şi pe cele ale art.998 Cod civil iar în dovedirea susţinerilor sale a depus la dosar înscrisuri (f.16-41).

La termenul de judecată din 4.06.2010 instanţa a cerut contestatorului să precizeze motivele contestaţiei formulate (f.42), obligaţie pe care acesta nu a înţeles să o îndeplinească, motiv pentru care, în temeiul art. 1551 Cpc, instanţa va dispune suspendarea judecăţii acţiunii principale.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa constată următoarele:

D-l V.O. a fost angajatul societăţii pe postul de şofer, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM Bacău sub nr.C37748/5.06.2009 (f.17,18) până la data de 29.01.2010 când, prin decizia nr.20/9.03.2010 (f.19) conducerea SC T.C. SRL Bacău a decis concedierea sa în conformitate cu dispoziţiile art.61 lit.a) din Codul muncii. În prealabil, pentru a verifica susţinerile salariatului care s-a apărat în cursul cercetării disciplinare arătând că nu ştie cum a dispărut din posesia sa o parte din suma de bani pe care trebuia să o predea societăţii, conducerea acesteia a hotărât să trimită pe salariat la detectorul de minciuni.

Astfel, la cererea SC PMS T. SRL Bacău, SC E.P.C. SRL Bucureşti a efectuat un raport de examinare poligraf în data de 21.01.2010, al cărui cost s-a ridicat la suma de 538,48 lei, achitată de intimata-reclamantă (f.25,26,28), prin angajamentul de plată din 22.01.2010 (f.33), contestatorul-pârât asumându-şi obligaţia de a plăti societăţii în două tranşe sumele de 100 euro,10 euro şi 200 lei, rezultând din „testare poligraf”.

În consecinţă, faţă de împrejurarea că până la acest moment decizia nr.20/9.03.2010 se bucură de aparenţa de legalitate şi temeinicie, având în vedere şi angajamentul de plată semnat de către salariat, în temeiul art.270 din Codul muncii, instanţa va admite cererea reconvenţională în parte, obligând pe contestatorul-pârât la plata sumei de 538,48 lei reprezentând contravaloarea expertizei poligraf.

În ceea ce priveşte cererea societăţii de obligare a salariatului la plata daunelor morale, instanţa apreciază că nu s-a făcut dovada unui astfel de prejudiciu, astfel cum cer dispoziţiile art.1169 Cod civil, motiv pentru care va respinge cererea ca nefondată.

Tags: Contestaţie decizie de concediere

Contestaţie decizie de concediere

Prin contestaţia formulată, contestatoarea C.C., solicită în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COM S. reprezentată prin primarul comunei S., anularea dispoziţiilor nr.14/10.02.2010 şi nr.117/28.06.2010, obligarea intimatei la reintegrarea în funcţia deţinută înainte de concediere, plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că prin dispoziţia nr.14/10.02.2010 a fost sancţionată cu avertisment scris iar prin dispoziţia nr.117/28.06.2010 s-a dispus desfacerea C.I.M. în condiţiile art.61 litera a, art.263(2), 264(1) litera f Codul muncii.

În motivare se arată că : în cauză a intervenit prescripţia dreptului angajatorului de a aplica sancţiunile raportat la data la care angajatorul în speţă, primarul a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterilor pentru care a fost sancţionată contestatoarea.

Se arată că în ceea ce priveşte dispoziţia nr.14/10.02.2010 angajatorul a luat cunoştinţă la 03.12.2009 şi 22.12.2009 potrivit referatelor nr.4558 şi 4767 iar în ceea ce priveşte dispoziţia nr.117/28.06.2010, intimata avea cunoştinţă despre faptele săvârşite din 04.03.2010 potrivit referatului nr.817 depus la dosar.

Arată contestatoarea că, în speţă dispoziţiile s-au emis cu încălcarea dispoziţiilor art.268(1) din Legea nr.53/2003.

Contestaţia s-a depus în termen, motivată, legal scutită de plata taxei de timbru.

Instanţa având în vedere excepţia invocată urmează să soluţioneze excepţia – art.137 Cod procedură civilă.

Potrivit actelor dosarului constată :

Prin dispoziţia nr.14/10.02.2010 a Primarului comunei S. s-a dispus sancţionarea contestatoarei C.C. cu Avertisment scris, avându-se în vedere referatul nr.4558/03.12.2009 întocmit de secretarul comunei prin care se consemna faptul că nu se operează corect adresele în registru de intrare – ieşire şi nu se completează toate rubricile.

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că potrivit referatului nr.4767/22.12.2009 întocmit de consilierul economic din cadrul aparatului de specialitate al comunei, contestatoarea a fost sancţionată întrucât a refuzat să predea gestiunea persoanei numite prin dispoziţia Primarului.

Prin dispoziţia nr.117/28.06.2010 emisă de primarul comunei s-a dispus în temeiul art.61(a), 263 (2), 264(1) litera f Codul muncii, desfacerea C.I.M. a contestatoarei avându-se în vedere referatul nr.817/04.03.2010 în care se reţine faptul că :

Societatea V.V. S.R.L. Bacău a depus la Primăria comunei S. – sesizarea înregistrată sub nr.817/04.03.2010 privind eliberarea cu întârziere a autorizaţiei de construire imobil, deşi actele necesare eliberării autorizaţiei au fost depuse din 29.10.2009. Se mai arată că, certificatul de urbanism a fost eliberat cu întârziere societatea înregistrând prejudicii.

Se mai reţine în considerentele deciziei că prin nota internă nr.1451/27.04.2010 s-a dispus efectuarea de cercetări pentru identificarea persoanei vinovate.

Potrivit dispoziţiilor art.268 Codul muncii „angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

În ceea ce priveşte termenul de 30 de zile, instanţa apreciază că acesta curge de la data la care reprezentantul angajatorului, în speţă, Primarul abilitat să aplice sancţiunea potrivit art.63(5) litera e, 68(1) din Legea nr.215/2010 a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii printr-o notă constatare, referat, etc., având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unităţii, filele 54, 55/ dosarul „documentaţie” aflat la dosar.

Astfel se apreciază de către instanţă că sancţiunea s-a aplicat cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data la care Primarul comunei abilitat să aplice sancţiunea a luat cunoştinţă despre faptele săvârşite respectiv : referatul nr.4558/03.12.2009 – fila 54, nr.4767/22.12.2009 – fila 55 şi referatul nr.817/04.03.2010.

Instanţa urmează să înlăture apărările intimatei că la acea dată nu se cunoştea persoana vinovată, întrucât referatul nr.4767/22.12.2009 o priveşte pe contestatoarea C.C..

În ce priveşte celălalt referat nr.4558/03.12.2009, intimata a dispus prin nota internă nr.1451/27.04.2010 efectuarea de cercetări cu depăşirea termenului de 30 zile ( 04.03.2010-27.04.2010) perioada în care contestatoarea nu se afla în C.M. pentru a fi aplicabile dispoziţiile art.50(1) b Codul muncii, aceasta fiind în C.M. potrivit actelor dosarului în perioada 13.05.2010-14.06.2010.

Apreciază instanţa că, în cauză termenul de 30 de zile în interiorul căruia intimata trebuia să aplice sancţiunea curge de la data înregistrării referatelor, angajatorul trebuind să ia toate măsurile necesare efectuării cercetărilor în cadrul acestui termen şi nu de la data când fapta a fost calificată ca abatere disciplinară.

Se mai reţine de către instanţă că pronunţându-se asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art.13(4) din Legea nr.1/1970 abrogată de Codul muncii, text care a fost preluat în mare parte de noua reglementare, Curtea Constituţională reţine prin decizia nr.71/1999 publicată în M. Of. partea I nr.325/26.06.1999, caracterul constituţional a prevederilor menţionate şi faptul că ea dă expresie unor principii generale ale dreptului muncii, iar apoi ca aceste termene sunt de prescripţie a răspunderii disciplinare, Curtea Constituţională că termenele de 30 zile, respectiv 6 luni nu pot fi, ca atare neconstituţionale. Ele constituie garanţii indispensabile derulării contractului de muncă atât pentru angajat cât şi pentru cel ce angajează.

Aşa cum se arată „în cauză esenţiale sunt interesele autorului abaterii disciplinare, care trebuie să ştie, la împlinirea unui termen determinat, ce drepturi are şi în ce măsură acestea îi sunt afectate, pentru că aceste drepturi să nu fie marcate de incertitudine. Mai mult, chiar accesul liber la justiţie ar putea fi pus sub semnul îndoielii, în condiţiile în care cel îndreptăţit să adopte măsura disciplinară ar putea-o amâna, cu rea-credinţă, la nesfârşit, împiedicându-l pe salariat să obţină în justiţie clarificarea situaţiei sale”.

În situaţia în care nu ar exista un termen de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare, aplicarea sancţiunii ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice.

Faţă de considerentele expuse, instanţa urmează să admită excepţia şi, în conformitate cu dispoziţiile art.76, 78 Codul muncii să anuleze dispoziţiile, să dispună reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, să dispună obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data emiterii deciziei nr.117/28.06.2010 şi până la reintegrare.

Tags: Contestaţie decizie de concediere

Contestaţie decizie de concediere

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 6841 din 7.12.2007 d-na D.I.Ş. a solicitat anularea deciziei nr. 354/9.11.2007 a CNPR SA, integrarea sa în funcţia de director al D.R.P. Bacău, plata drepturilor salariale cuvenite calculate de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la integrare şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a arătat contestatoarea că nu se face vinovată de săvârşirea nici uneia din abaterile reţinute în sarcina sa, în cei 18 ani în care a fost salariata C.N.P.R. obţinând rezultate foarte bune în muncă şi calificative profesionale excelente.

În dovedirea susţinerilor sale, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri (f. 11-17, 90-129 vol. I, f. 11-39, 43-155 vol. II, f. 11-77, 91-100 vol. III), a solicitat administrarea probei testimoniale precum şi a probei cu interogatoriul intimatei (f. 7-10 vol. II, f. 1-10, 101-111 vol. III).

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.285 Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali, C.N. POŞTA ROMÂNĂ S.A. a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată cu motivarea că decizia de sancţionare disciplinară este legală şi temeinică (f. 20-29 vol. I). În dovedirea susţinerilor sale, a depus intimata la dosar înscrisuri (f. 30-84, 141-302 vol. I), a solicitat administrarea probei cu interogatoriul contestatoarei (f. 3-6 vol. II).

La termenul de judecată din 19.12.2009, prin reprezentantul său convenţional, intimata a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin (2) cpc (f. 86-90 vol. III), instanţa dispunând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate şi suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 29 alin. (5) din L. 47/1992.

Prin decizia nr. 1101/8.09.2009 Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia invocată (f. 115-118 vol.III), cauza fiind repusă pe rol la 30.10.2009, termen la care reprezentantul intimatei a prezentat instanţei tranzacţia încheiată de părţi înregistrată sub nr. 101/2284/15.04.2009 precum şi decizia nr. 141/22.04.2009 emisă de C.N. Poşta Română S.A. prin care se anulează decizia contestată, nr. 354/9.11.2007 şi se dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia de consilier al directorului generat al C.N. Poşta Română SA începând cu 1.05.2009 (f. 124-131 vol. III).

Faţă de dispoziţiile acestei decizii şi de conţinutul tranzacţiei încheiate potrivit căreia d-na S. D. a renunţat la reintegrarea în funcţia avută anterior şi la plata daunelor morale, acceptând postul de consilier al directorului general, iar intimata s-a obligat la plata tuturor drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatoarea în perioada 14.11.2007-1.05.2009, instanţa urmează a constata că acţiunea formulată, de anulare a deciziei 354/9.11.2007 şi de reintegrare a contestatoarei în funcţia de director al D.R.P. Bacău cu plata drepturilor salariale corespunzătoare şi de daune morale, a rămas fără obiect.

Tags: Contestaţie decizie de concediere

Contestaţie decizie de concediere

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 6.01.2010 sub nr. 62/86/2010 reclamanta B. E. a chemat în judecata pe pârâta Institutia Primarului comunei Pojorâta, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa anuleze Dispozitia primarului comunei Pojorâta nr. 420/7.12.2009 prin care a fost sanctionata cu avertisment scris pentru nefinalizarea introducerii în format electronic a registrului de rol si a registrelor agricole si sa oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat în esenta ca este inspector de specialitate III în cadrul compartimentului financiar, contabil, impozite, taxe, cultura si biblioteca în cadrul comunei Pojorâta fiind sanctionata pentru neefectuarea unor lucrari care nu intrau în atributiile sale de serviciu prin Dispozitia primarului comunei Pojorâta nr. 420/7.12.2009, care este lovita de nulitate întrucât nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.

În drept, a invocat dispozitiile art. 268 din Codul muncii.

În dovedirea cererii, a depus în copie urmatoarele înscrisuri: Dispozitia primarului comunei Pojorâta nr. 420/7.12.2009, carte de identitate, plângere înregistrata sub nr. 7382/1.08.2009, nota explicativa.

Pârâta, desi legal citata, a formulat întâmpinare prin care a ridicat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocând în acest sens dispozitiile art. 18 si 19 din Legea nr. 215/2001, cu modificarile ulterioare.

La termenul de judecata din data de 28.01.2010 reclamanta depus la dosar Dispozitia primarului comunei Pojorâta nr. 475/31.12.2009.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarea situatie de fapt :

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de pârâta tribunalul apreciaza ca aceasta este neîntemeiata dupa cum se va arata în continuare.

Astfel, instanta apreciaza ca chemarea în cauza în calitate de pârât a Institutiei Primarului comunei Pojorâta si nu a comunei Pojorâta, prin primar, nu reprezinta decât o simpla inadvertenta juridica, de altfel extrem de întâlnita în practica judiciara si de multe ori datorata tocmai comportamentului unitatilor administrativ teritoriale în cauza care în antetul actelor care le emit mentioneaza ca emitent primaria sau primarul.

În aceste sens instanta retine ca întrucât unitatea administrativ teritoriala este persoana juridica de drept civil, titulara de drepturi si obligatii, primarul comunei nefiind decât o structura functionala a administratiei publice locale, este evident faptul ca în speta este chemata în judecata comuna Pojorâta, prin primar, hotarârea urmând sa fie pronuntata în raport cu acest pârât.

Prin Dispozitia primarului comunei Pojorâta nr. 420/7.12.2009 s-a aplicat reclamantei sanctiunea „avertisment scris” pentru nefinalizarea introducerii în format electronic a Registrului de Rol si a Registrelor Agricole. Prin Dispozitia primarului comunei Pojorâta nr. 475/31.12.2009 s-a revocat dispozitia nr. 420 din 7.12.2009, revenindu-se astfel asupra sanctionarii reclamantei. În consecinta, cererea sa de anulare a Dispozitiei primarului comunei Pojorâta nr. 420/7.12.2009 a ramas fara obiect.

Pentru aceste motive,tribunalul va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive ca nefondata si va respinge actiunea formulata de contestatoarea B. E,. ca ramasa fara obiect.

Tags: Contestaţie decizie de concediere