Exceptie de neconstitutionalitate. Recurs împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionalitate. Inadmisibilitate

Prin încheierea pronuntata de Tribunalul Constanta la 29.10.2007, în dosarul civil nr.44/118/2004, a fost admisa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.39 din Legea nr.18/1991, invocata de intervenienta în interes propriu S.C. I.O. S.R.L. si, în temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992, republicata, a dispus suspendarea judecatii cauzei – apel civil dupa anularea sentintei de fond având ca obiect constatare nulitate absoluta titlu de proprietate.

Pentru a hotarî în acest sens, tribunalul a retinut ca sunt îndeplinite conditiile pentru sesizarea Curtii Constitutionale, stabilite de prevederile art.29 din Legea nr.47/1992, pentru ca textul criticat este relevant în solutionarea cauzei de fata, este prevazut de o lege în vigoare si nu a fost constatat neconstitutional printr-o hotarâre anterioara a Curtii Constitutionale.

Asupra temeiniciei exceptiei de neconstitutionalitate invocata s-a apreciat ca prevederile art.39 din Legea nr.18/1991 nu încalca principiul egalitatii cetatenilor – pentru ca el se aplica tuturor persoanelor aflate în aceeasi situatie – si nici dreptul de proprietate al intervenientei – pentru ca aceasta are posibilitatea ca, în baza legii si a normelor contractuale, sa îsi recupereze investitiile realizate si eventualul beneficiu nerealizat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul M.A., dar nu a aratat motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza calea de atac.

Intimatele S.C. „L.I.” S.A. si Agentia Domeniilor Statului au invocat exceptia inadmisibilitatii recursului, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Conform art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, instanta a analizat cu prioritate exceptia invocata si a constatat ca este întemeiata pentru urmatoarele considerente:

Este adevarat ca potrivit art. 299 alin. 1 Cod procedura civila, hotarârile date în apel sunt supuse recursului, iar în conformitate cu prevederile art. 282 alin. 2 Cod procedura civila, împotriva încheierilor premergatoare nu se poate face apel decât odata cu fondul, în afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecatii, si ca din aceste texte rezulta ca în ultima ipoteza mentionata încheierile sunt supuse caii de atac corespunzatoare, respectiv recursului.

Dar, norma procedurala amintita anterior are caracter general aplicabil în aceasta materie potrivit Codului de procedura civila, ca lege generala.

De la norma generala pot exista însa si exceptii, respectiv norme derogatorii, inclusiv de ordin procedural, stabilite prin legi speciale, si este de principiu ca ori de câte ori pentru o anumita materie exista o reglementare speciala aceasta se aplica în locul reglementarii generale, pentru ca tocmai acesta a fost sensul edictarii ei.

O asemenea ipoteza este incidenta si în speta de fata, supusa reglementarilor cuprinse în Legea nr. 47/1992, modificata prin Legea nr. 232/2004, care în art. 23 alin. 6 prevede ca daca exceptia (de neconstitutionalitate) este inadmisibila, instanta respinge printr-o încheiere motivata cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, iar aceasta încheiere poate fi atacata cu recurs în termen de 48 de ore de la pronuntare.

Dispozitia legala mentionata constituie o norma speciala, de ordin procedural, potrivit careia în materia reglementata numai încheierea prin care a fost respinsa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale este supusa recursului, nu si încheierea prin care a fost admisa sesizarea si, corespunzator, a fost suspendata judecata apelului.

Asa fiind, recursul declarat împotriva unei asemenea hotarâri apare ca inadmisibil si cum în speta instanta de apel a dispus sesizarea Curtii Constitutionale, recursul formulat de pârât împotriva acestei încheieri va fi respins ca inadmisibil.

Decizia civila nr. 35/C/06.02.2008

Tags: exceptie de neconstitutionalitate

Exceptie de neconstitutionalitate

Tip document-incheiere

Titlu: exceptie de neconstitutionalitate

Data spetei:10.10.2008

Autor:Tribunalul Vrancea

Domenii asociate:Procedura Civila si Penala

Nr.document 7040

Exceptie de neconstitutionalitate

Prin incheierea din 10.10.2008 Tribunalul Vrancea, in apel, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 C.pen. şi art. 2481 C.pen. formulată de apelantul-inculpat.si a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

S-a retinut ca apelantul-inculpat. a invocat prin apărător, la termen, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 C.pen. şi art. 2481 C.pen.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile art. 248 C.pen. şi implicit art. 2481 C.pen. sunt neconstituţionale în raport de prevederile art. 41 al.2 teza I-a din Constituţia României , conform căruia proprietatea privată este ocrotită în mod egal.

Se arată în motivarea excepţiei că prin trimiterea în textul art. 248 C.pen. la „unităţi din cele la care se referă art. 145 C.pen.” se extinde aria de aplicare a textului incriminator dincolo de limitele valorii sociale a cărei apărare are drept scop incriminarea, infracţiunea fiind de serviciu.

Fiind şi o infracţiune de rezultat, partea finală a art. 248 C.pen. definind cel de-al doilea rezultat alternativ cu o pagubă adusă patrimoniului unei categorii de unităţi nu face nici o distincţie între proprietatea publică şi cea privată, supunând aceleiaşi ocrotiri penale atât partea din patrimoniu care constituie proprietate publică cât şi cea care constituie proprietate privată.

Se consideră că incriminarea diferenţiată, mai gravă a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice producătoare de pagubă, ţinând seama de calitatea specială a titularului proprietăţii , ca în cazul infracţiunilor contra patrimoniului sau chiar al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.pen. încalcă dreptul fundamental consacrat de art. 44 al.2 teza a I-a din Constituţia României constând în ocrotirea în mod egal a proprietăţii private indiferent de titular.

Autorul excepţiei susţine în concluzie că sintagma „o pagubă patrimoniului” este neconstituţională.

Dispoziţiile art. 2481 C.pen. sunt şi ele neconstituţionale având în vedere că acest text de lege devine incident când fapta prezintă consecinţe deosebit de grave.

S-a solicitat suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei.

În opinia instanţei excepţia de neconstituţionalitate a celor două dispoziţii legale este nefondată.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C.pen. este o infracţiune de serviciu şi nu o infracţiune contra patrimoniului. Valoarea socială ocrotită prin norma incriminatoare este în principal bunul mers al activităţii unităţilor indicate în art. 145 C.pen.

Tulburarea bunului mers a unei asemenea unităţi sau producerea unei pagube patrimoniului acesteia, are de regulă, consecinţe negative mai mari, fapt care justifică un regim sancţionator mai sever.

Legiuitorul are prerogativele de a stabili o sancţiune diferită pentru faptele prin care se aduc pagube cu caracter patrimonial, fără a face distincţie după cum bunurile în legătură cu care s-au produs pagubele aparţin diferiţilor subiecţi.

Văzând că excepţia invocată nu este contrară dispoziţiilor art. 29 al.1-3 din legea 47/1992, fiind îndeplinită, între altele, şi condiţia că este necesară pentru soluţionarea cauzei, apelantul fiind condamnat pentru infracţiunea prev.de art. 248 C.pen., în temeiul art. 29 al.4 din legea 47/1992, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 C.pen. şi art. 2481 C.pen.

În baza art. 29 al.5 din Legea 47/1992 şi art. 303 al.6 C.pr.pen. s-a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Tags: exceptie de neconstitutionalitate

Excepţie de neconstituţionalitate. Invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate a unui text de lege care nu are legătură cu cauza.

Apelanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996, dar plângerea a fost formulată de petenţi împotriva unei încheieri de carte funciară întemeiată pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 potrivit cărora încheierea de înscriere sau respingere poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992 privind Curtea Constituţională, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţei de judecată sau arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Textul art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 nu face nicio trimitere la alin. 1 al aceluiaşi articol.

Prin urmare, invocarea art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996 neavând legătură cu cauza, în mod corect instanţa a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege este inadmisibilă fiind contrară disp. art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992.

Decizia civilă nr. 177/R/23.03.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Prin încheierea din 20.12.2010 în dosarul 4162/121/2010 a Tribunalului Galaţi s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996 invocată de apelanţii BM şi BV.

S-a reţinut că apelanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996 potrivit cărora încheierea de carte funciară se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară cu privire la imobilul în cauză în termen de 15 zile de la pronunţarea încheierii dar nu mai târziu de 30 zile de la data înregistrării cererii.

În cauză s-a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară, plângere întemeiată pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996.

Textul art. 50 al. 2 din Legea 7/1996 nu face nici o trimitere la alin. 1 al articolului.

Prin urmare s-a contestat prin încheiere că invocarea art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996 nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul BV criticând-o pentru nelegalitate întrucât temeiul de drept al formulării plângerii în instanţă (art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 şi textul neconstituţional – art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996) nu este necesar să existe coincidenţă.

În mod nelegal instanţa a făcut o restrângere nejustificată asupra exercitării dreptului la apărare considerând că excepţia trebuie să fie invocată doar numai în raport de temeiul de drept al promovării acţiunii şi nu şi la alte texte de lege ce se opun părţilor.

Prin decizia civilă nr. 177/R din 23.03.2011 s-a respins ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În cauza ce formează dosarul 4142/121/2010 a Tribunalului Galaţi apelanţii BV şi BM au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996, dar plângerea a fost formulată de petenţi împotriva unei încheieri de carte funciară întemeiată pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 potrivit cărora încheierea de înscriere sau respingere poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992 privind Curtea Constituţională, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţei de judecată sau arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Textul art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 nu face nicio trimitere la alin. 1 al aceluiaşi articol.

Prin urmare invocarea art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996 neavând legătură cu cauza, în mod corect instanţa a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege este inadmisibilă fiind contrară dispoziţiilor art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992. (Red. R.J.)

Tags: exceptie de neconstitutionalitate

Excepţie de neconstituţionalitate. Lege specială – Cod proc. penală, prevalenţa legii speciale. Termen de declarare a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

Excepţie de neconstituţionalitate. Lege specială – Cod procedură penală prevalenţa legii speciale. Termen de declarare a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

(decizia penală nr. 210/R din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Galaţi)

Prin decizia penală nr. 210/R din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca fiind tardiv recursul declarat de inculpatul S.M. , împotriva încheierii de şedinţă din 24.03.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 2283/P/2005.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 120 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 24 martie 2006 a Tribunalului Galaţi s-a respins ca fiind inadmisibilă excepţia privind neconstituţionalitatea disp. art. 10 din Legea 241/2005, invocată de inculpatul S.M., prin avocat.

Prima instanţă a avut în vedere că la termenul de judecată din 14 martie 2006, inculpatul S.M., prin avocat, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 10 din Legea 241/2005.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a invocat faptul că textul art. 10 din Legea 241/2005 contravine art. 16 al. 1 din Constituţie, potrivit căruia „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Primul motiv invocat a fost acela că se creează o discriminare între făptuitorii care au comis infracţiunile sub imperiul Legii nr.87/1994, dar se judecă sub imperiul Legii nr. 241/2005.

Prin cel de-al doilea motiv s-a arătat că se creează o discriminare nejustificată între făptuitorii care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005 erau în faza de judecată în fond, apel sau recurs pentru infracţiuni de evaziune fiscală, cum este şi cazul inculpatului S.M. şi făptuitorii care deşi au comis infracţiunile în aceeaşi perioadă sau poate chiar mai devreme, au fost trimişi în judecată mai târziu şi pot beneficia de prevederile art. 10 din Legea 241/2005 privind acoperirea prejudiciului până la primul termen de judecată.

Instanţa a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpat este inadmisibilă în sensul disp. art. 29 al. 6 din Legea 47/1992.

Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 29 al. 1 din legea sus menţionată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Conform art. 10 din Legea nr. 241/2005 – text a cărui neconstituţionalitate s-a invocat – în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 €, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 €, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

S-a arătat că din interpretarea dispoziţiilor evocate rezultă că legiuitorul a prevăzut cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor în situaţia infracţiunilor de rezultat incriminate de această lege (a infracţiunilor care au produs un prejudiciu) funcţie de cuantumul prejudiciului, respectiv după cum acesta a fost sau nu achitat până la primul termen de judecată.

Inculpatul S.M. a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de rezultat (cea prevăzută de art. 11 al. 1 lit. b din Legea 87/1994), respectiv pentru o infracţiune de pericol (cea prevăzută de art. 11 al. 1 lit. e din Legea 87/1994).

Cu privire la infracţiunea de rezultat (cea care a produs prejudiciul) s-a apreciat de către instanţa de fond că fapta, astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 11 al. 1 lit. a din Legea 87/1994. Instanţa a reţinut că această faptă a fost dezincriminată prin Legea 241/2005, astfel că s-a dispus achitarea inculpatului, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în ref. la art. 10 lit. b Cod procedură penală.

În raport de soluţia dispusă de instanţa de fond, tribunalul a apreciat că textul art. 10 nu poate fi incident (nu are legătură cu soluţionarea cauzei), întrucât în apelul inculpatului, soluţiile vizate de textul invocat sunt mai grave.

Pentru considerentele expuse, excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 10 din Legea 241/2005 a fost respinsă ca inadmisibilă, în baza disp. art. 29 al. 6 în referire la art. 29 al. 1 din Legea 47/1992.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul S.M., prin apărător ales, dar fără a-l motiva.

La termenul de judecată din 13 aprilie 2006, procurorul de şedinţă a invocat tardivitatea declarării recursului.

Analizând excepţia invocată, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată.

Potrivit disp. art. 29 alin. 6 din Legea 47/1992, încheierea prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate, poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare.

Neexercitarea căilor de atac în termenele fixate de lege atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Din verificarea actelor dosarului, Curtea a constatat că încheierea atacată a fost pronunţată în şedinţă publică, la data de 24 martie 2006, menţionându-se în dispozitivul încheierii că termenul de recurs este de 48 ore de la pronunţare.

Recursul declarat de inculpatul S.M. a fost introdus, conform rezoluţiei existente pe cerere, la data de 29 martie 2006.

Aşa fiind, faţă de cele menţionate, s-a constatat că depunerea recursului de către inculpat s-a făcut cu depăşirea termenului procedural.

Tags: exceptie de neconstitutionalitate

Excepţie de neconstituţionalitate. Noţiunea de „legătură cu soluţionarea cauzei”, în sensul articolului 29 alineat (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile articolului 22 alineat 2 şi art. 25 din Legea privind procedura insolvenţei nu au legătură cu soluţionarea cererilor, cu excepţia cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar. Prin aceste cereri s-a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 15.05.2007 şi s-au contestat diferite rapoarte încheiate de lichidatorul judiciar ori valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 40/2007, fără ca temeiul acestor acţiuni să îl reprezinte prevederile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat.
Faptul că unele dintre aceste cereri privesc acte încheiate de lichidatorul judiciar nu este, în opinia Curţii, de natură a demonstra existenţa legăturii cu cauza a prevederilor legale criticate ca fiind neconstituţionale (art. 22 alin. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006). Modul în care lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit atribuţiile nu poate fi supus analizei instanţei prin prisma prevederilor art. 25 din Legea insolvenţei, care enumără atribuţiile acestuia, sau ale art. 22 alin. 2, care se referă la procedura de înlocuire a lichidatorului judiciar, ci prin prisma dispoziţiilor relevante din Legea nr. 85/2006 sau din Codul civil, indicate expres chiar de reclamanta-recurentă.

(decizia nr. 353 din 30 iunie 2010)
Prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Iaşi – judecăto sindic la data de 09.06.2010, s-a acordat termen la 22.09.2010 pentru soluţionarea cererilor de la poziţiile 15,14,4,12 şi 13 şi pentru a se depune raportul de expertiză. S-a luat act de renunţarea la judecata cererii formulate de S.C. „VI” S.A. S-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 22 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, invocată de reclamanta S.C. „CL” S.R.L. şi s-a suspendat judecarea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. S-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantă cu privire la următoarele acţiuni: 1) acţiune în anulare a hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 15.01.2007; 2) – 3) acţiune în constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare – cumpărare a activelor debitoarei SC „S” SA – în faliment, încheiat sub nr. 40/18.01.2007, formulată de SC „CL” SRL; 6) contestaţie raport nr. 28/16.01.2007, formulată de SC „CL” SRL; 7) contestaţie raport nr. 30/31.07.2007, formulată de SC „CL” SRL; 8) contestaţie raport nr. 32/16.03.2007 (plan distribuire sume – 90% din cuantumul creanţelor), formulată de SC „CL” SRL; 9) contestaţie raport nr. 34/16.05.2007 (plan distribuire sume – 9% din cuantumul creanţelor rămase), formulată de SC „CL” SRL; 10) acţiune în anulare a Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 12.03.2007 – formulată de SC „CL” SRL; 11) acţiune în anulare a Hotărârii Adunării Generale a creditorilor din 15.05.2007, formulată de SC „CL” SRL.
În motivarea soluţiei de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de S.C. „CL” S.R.L., instanţa de fond a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 pct. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 nu are legătură cu celelalte acţiuni formulate în dosar, cu excepţia celei de înlocuire a lichidatorului judiciar, nefiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, aceea a legăturii cu obiectul supus judecăţii.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs S.C. „CL” S.R.L., prin reprezentantul său legal, precizând că a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 22 alin. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/20067 raportat la toate acţiunile ce fac obiectul dosarului de insolvenţă al „S” S.A., însă instanţa a admis excepţia doar cu privire la cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar, iar pentru celelalte cereri a respins-o ca inadmisibilă.
A susţinut recurenta că, deşi reprezentantul său a declarat recurs în şedinţa publică şi a solicitat trimiterea întregului dosar la instanţa de recurs, instanţa a dat cuvântul pe fondul cauzei, apoi a amânat pronunţarea, aşteptând soluţia din recurs. Recurenta a arătat că, în opinia sa, art. 22 lit. 2 din Legea nr. 85/2006 încalcă prevederile articolelor 16, 21 şi 45 din Constituţie, deoarece exclude posibilitatea unui creditor ce nu face parte din comitetul creditorilor să solicite înlocuirea lichidatorului-judiciar. A mai învederat recurenta că prevederile art. 25 din Legea nr. 85/2006 sunt indisolubil legate de posibilitatea de înlocuire a lichidatorului şi sunt neconstituţionale, prin prisma atribuţiilor excesive ale lichidatorului şi a faptului că nu există un control real al activităţilor desfăşurate de lichidator, în cazul în care debitorul are sediul în altă localitate decât judecătorul-sindic, ca în prezenta cauză.
Recurenta a pretins că instanţa de fond a reţinut cu rea-credinţă că excepţia nu ar avea legătură cu întreaga cauză, ci doar cu cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar. Cel de-al doilea articol are legătură directă cu toate celelalte cereri, ce alcătuiesc obiectul cauzei 5517/99/2007, aşa cum se regăsesc acestea pe avizierul afişat la uşa instanţei, depus în copie la dosar, întrucât sunt cereri care privesc acte întocmite de lichidator, în virtutea atribuţiilor revăzute de art. 25 din Legea insolvenţei. În aceste condiţii, în mod greşit instanţa a dat cuvântul pe fondul cauzei, deşi reprezentantul recurentei a reziliat contractul de asistenţă juridică şi nu a susţinut nimeni punctul de vedere al S.C. „CL” S.R.L.
În opinia recurentei, instanţa a apreciat greşit că nu trebuie să înainteze întreg dosarul instanţei de recurs şi – apoi – Curţii Constituţionale, având în vedere solicitarea făcută de recurentă în şedinţa în care a declarat recurs, şi a dat dovadă de parţialitate, exprimându-se: „vom vedea”. Recurenta a învederat, totodată, că instanţa de fond nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 8 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, referitoare la pronunţarea unei alte decizii, ci a invocat doar inexistenţa legăturii cu cauza a excepţiei. Întrucât a apreciat că excepţia a fost invocată în legătură cu cererile aflate pe rol, iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat anterior în sensul respingerii ei, recurenta a solicitat admiterea recursului şi implicit a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate şi trimiterea întregului dosar la Curtea Constituţională. Alăturat motivelor de recurs, recurenta a depus la dosar lista cauzelor din data de 09.06.2010, privind pe debitorul S.C. „S” S.A.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Reprezentantul lichidatorului judiciar FC SPRL a invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de depunerea motivelor de recurs peste termenul prevăzut de lege.
În şedinţa publică din 28.06.2010, instanţa a respins excepţia – ca nefondată – constatând că încheierea recurată nu a fost comunicată recurentei şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 303 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cu care termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii.
Examinând motivele de recurs formulate, actele şi lucrările dosarului precum şi prevederile legale aplicabile în materie, instanţa a constatat recursul nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia. Raportat la obiectul şi temeiul juridic al cererilor ce constituie dosarul a cărui suspendare (în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate) s-a solicitat, curtea a constatat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile art. 22 alin. 2 şi cele cuprinse în art. 25 din Legea insolvenţei nu au legătură cu cererile deduse judecăţii, cu excepţia cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar.
Astfel, a reţinut curtea de apel că prin aceste cereri, aflate în copie la dosarul de recurs, s-a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din 15.05.2007 şi s-au contestat diferite rapoarte încheiate de lichidatorul judiciar ori valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 40/2007, fără ca temeiul acestor acţiuni să îl reprezinte prevederile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat.
Faptul că unele dintre aceste cereri privesc acte încheiate de lichidatorul judiciar (rapoartele nr. 28, 30 şi 32 sau contractul de vânzare-cumpărare nr. 40/2007) nu este, în opinia curţii, de natură a demonstra existenţa legăturii cu cauza a prevederilor legale indicate ca fiind neconstituţionale (art. 22 alin. 2 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006). Modul în care lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit atribuţiile nu poate fi supus analizei instanţei, prin prisma prevederilor art. 25 din Legea insolvenţei, care enumără atribuţiile acestuia, sau ale art. 22 alin. 2, care se referă la procedura de înlocuire a lichidatorului judiciar, ci din perspectiva dispoziţiilor relevante din Legea nr. 85/2006 sau din Codul civil, indicate expres chiar de reclamanta-recurentă.
Mai mult, restul cererilor a căror suspendare s-a solicitat nu privesc acte întocmite de lichidatorul judiciar, ci Hotărârea Adunării Generale a Creditorilor din 15.01.2007, contestată de reclamantă pe alte temeiuri decât cele indicate ca fiind neconstituţionale, respectiv pentru încălcarea art. 17, art. 15 alin. 1 şi 2 şi art. 122 din Legea insolvenţei, respectiv pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 11 lit. m şi art. 14 alin. 7 din aceeaşi lege.
Instanţa a considerat că nu poate primi susţinerea recurentei, potrivit cu care prevederile art. 25 din Legea nr. 85/2006 sunt indisolubil legate de cele ale art. 22 alin. 2 din acelaşi act normativ, având în vedere că fiecare dintre aceste prevederi are un alt obiect de reglementare. Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 85/2006 enumără atribuţiile lichidatorului judiciar, în timp ce prin prevederea cuprinsă în art. 22 alin. 2 se reglementează procedura de înlocuire a acestuia.
Pentru considerentele expuse mai sus şi având în vedere obiectul şi temeiul juridic al cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar curtea a constatat că măsura judecătorului-sindic – de a sesiza Curtea Constituţională doar cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Legea insolvenţei în cererea respectivă şi de a trimite instanţei de recurs doar înscrisurile ce privesc soluţia adoptată în excepţia de neconstituţionalitate şi nu întreg dosarul – este temeinică şi legală.
Raportat la soluţia pronunţată de judecătorul-sindic cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, ce viza suspendarea şi a celorlalte cereri, aceea de respingere ca inadmisibilă, solicitarea recurentei – de trimitere a întregului dosar instanţei de recurs şi Curţii Constituţionale – nu are nici un temei legal, a constatat curtea de apel.
Suspendarea judecăţii cauzei, prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, are loc doar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum textul însuşi precizează. Or, în cauză nefiind admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate în celelalte cereri ce fac obiectul cauzei 5517/99/2007, instanţa de fond nu putea dispune nici suspendarea judecăţii şi nici trimiterea întregului dosar Curţii Constituţionale.
Mai mult, instanţa de fond nu putea suspenda întregul dosar având în vedere prevederile exprese şi derogatorii ale art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora judecătorul poate să nu dispună suspendarea cauzei, în situaţia în care dispoziţiile a căror neconstituţionalitate s-a invocat au făcut obiectul cel puţin al unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională. Contrar celor susţinute de recurentă, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 22 şi 25 din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 1067/20.11.2007, Decizia nr. 572/14.04.2009, Decizia nr. 1213/18.12.2007 şi Decizia nr. 592/20.05.2008.
În ce priveşte faptul că, după pronunţarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate şi declaraţia verbală a formulării recursului împotriva acestei soluţii, avocatul creditoarei-recurente a înţeles să rezilieze contractul de asistenţă juridică, iar instanţa a respins cererea creditoarei, de a-şi angaja un alt avocat, curtea a constatat că măsura respingerii cererii de amânare luată de instanţa de fond a fost justificată de contextul în care a fost formulată şi întemeiată pe prevederile art. 156 Cod procedură civilă, care impun motivarea temeinică a unei astfel de cereri.
Referitor la pretinsa parţialitate a instanţei, invocată de recurentă ca fiind dedusă din modul de exprimare al judecătorului-sindic („vom vedea”), curtea a reţinut aceasta trebuia dovedită în cauză, fiind vorba de o lipsă de imparţialitate subiectivă, în sensul jurisprudenţei C.E.D.O., ea neputând fi dedusă dintr-o asemenea expresie, chiar folosită în realitate.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanţa l-a respins şi – în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă – a menţinut încheierea recurată.

Tags: exceptie de neconstitutionalitate

Excepţie de neconstituţionalitate. Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale respinsă pentru abuz de drept.

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi primită atunci când îndeplineşte condiţiile prevăzute în alineatele 1, 2 şi 3 ale aceluiaşi articol. Acesta înseamnă că o instanţă a fondului este chemată să examineze doar dacă excepţia a fost ridicată de persoanele arătate de lege, dacă are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale. Orice altă analiză excede competenţelor sale, instituite de legiuitor în mod expres şi limitativ. Inadmisibilitatea reţinută pentru un motiv neprevăzut de lege, anume pentru un pretins abuz de drept, sancţionabil în baza unor prevederi ale Codului de procedură civilă, reprezintă rezultatul unei greşite aplicări a legii şi îngrădeşte liberul acces la justiţie.

Prin Încheierea pronunţată de Tribunalul Botoşani-secţia civilă, la data de 30 septembrie 2008 în dosarul cu nr. 3163/40/2007, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pronunţându-se în acest sens, instanţa a stabilit, cu referire la neconstituţionalitatea art. 54, 55, 56 şi 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 că, deşi nu există niciunul din motivele de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare nu poate fi acceptată dat fiind că este expresia neîndoielnică a unui abuz de drept, o încălcare vădită a art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă şi a garanţiei duratei rezonabile a unui proces, oferită prin dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A mai reţinut tribunalul că în aceeaşi cauză, aceleaşi persoane au mai depus o cerere de sesizare privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, respinsă prin Decizia nr. 778 din 7 noiembrie 2006, motiv pentru care reiterarea după doi ani, alături de neconstituţionalitatea art. 54-56, nu reprezintă decât o expresie a intenţiei de blocare a acestui proces. Sesizarea în vederea cercetării neconstituţionalităţii art. 294 şi 295 Cod procedură civilă a fost respinsă, cu motivarea că nu are legătură cu pricina.

S.V. şi L.M.A. au declarat recurs împotriva încheierii tribunalului, susţinând că hotărârea este rezultatul unei aplicări greşite a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Recurentele au arătat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă pentru că, în ambele cazuri, condiţiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/2000 sunt îndeplinite.

Recursul se dovedeşte a fi întemeiat, potrivit celor ce urmează.

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi primită atunci când îndeplineşte condiţiile prevăzute în alineatele 1, 2 şi 3 ale aceluiaşi articol. Acesta înseamnă că o instanţă a fondului este chemată să examineze doar dacă excepţia a fost ridicată de persoanele arătate de lege, dacă are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale. Orice altă analiză excede competenţelor sale, instituite de legiuitor în mod expres şi limitativ.

În speţă, atunci când s-a pronunţat asupra cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 54, 55, 56 şi 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, tribunalul a reţinut că nu există nici un motiv de inadmisibilitate în sensul art. 29 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, dar cu toate acestea a refuzat sesizarea Curţii Constituţionale apreciind, în principal, că evocarea excepţiilor este un abuz de drept. A mai reţinut totodată că neconstituţionalitatea art. 57 din ordonanţă a fost soluţionată prin Decizia nr. 778 din 7 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale, la cererea aceloraşi părţi din prezentul dosar.

Ori, inadmisibilitatea reţinută pentru un aspect neprevăzut de lege şi anume pentru un pretins abuz de drept, sancţionabil în baza unor prevederi ale Codului de procedură civilă, reprezintă rezultatul unei aplicări greşite a legii şi îngrădeşte liberul acces la justiţie.

Pe de altă parte, în prezenta cauză, neconstituţionalitatea art. 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 a fost invocată în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie, iar prin Decizia nr. 778 din 7 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale, aceeaşi excepţie a fost soluţionată faţă de dispoziţiile art. 126 din Constituţie, încât identitatea de „obiect”, mai precis de cauză, avută în vedere de tribunal nu se confirmă.

De asemenea, tribunalul a considerat inadmisibilă cererea de a fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia referitoare la art. 294 şi 295 Cod procedură civilă, cu motivarea că cele două texte nu au legătură cu obiectul dedus judecăţii. Şi în acest caz statuarea instanţei încalcă prevederile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, câtă vreme cerinţa este ca prevederile considerate neconstituţionale să aibă „legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului”, iar cele două articole ale Codului de procedură civilă instituie reguli de soluţionare a apelului, fază în care se află şi această pricină, despre care recurentele afirmă că le limitează un anumit drept constituţional.

Faţă de cele mai sus expuse curtea, constatând temeinicia criticilor aduse încheierii atacate, admisibilitatea cererii de sesizare şi văzând dispoziţiile art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, urmează să admită recursul şi să caseze încheierea, cu trimitere cauzei la Tribunalul Botoşani în vederea înaintării excepţiilor invocate, la Curtea Constituţională.

Tags: exceptie de neconstitutionalitate

Excepţie de neconstituţionalitate a art. 228 al. 31 Cod procedură penală, invocată în plângerea formulată în temeiul art. 2781 Cod procedură penală împotriva actelor prin care s-a dispus începerea urmăririi penale. Inadmisibilitate.

Potrivit art. 278 Cod procedură penală, prin plângerile adresate instanţei pot fi atacate doar rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, de clasare ori ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, nefiind posibile şi împotriva altor acte ce vizează începerea urmăririi penale. Ca urmare, excepţia cu privire la neconstituţionalitatea art. 228 al. 31 Cod procedură penală este inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea plângerii.

Prin rezoluţia prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a fost confirmat procesul-verbal prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de A.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 al. 1 şi 3 şi art. 281 Cod penal.

Împotriva acestei rezoluţii petentul A.D. a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală, la Judecătoria Suceava, motivând că agentul şef P.M. nu avea calitatea cerută de lege pentru a dispune începerea urmăririi penale, astfel că potrivit art. 197 al. 2 Cod procedură penală actul respectiv este lovit de nulitate absolută.

Prin sentinţa penală nr. 274 din 14.03.2006, Judecătoria Suceava a respins plângerea formulată de petent, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe petentul a acţionat cu recurs, invocând în faţa tribunalului excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 228 al. 31 Cod procedură penală.

Tribunalul Suceava – secţia penală, analizând cererea petentului, a reţinut că, întrucât potrivit disp. art. 2781 Cod procedură penală rezoluţia procurorului de confirmare a procesului-verbal de începere a urmăririi penale nu poate face obiectul plângerii persoanei ce s-a considerat vătămată în interesele sale legitime, excepţia ridicată cu privire la neconstituţionalitatea art. 228 al. 3 Cod procedură penală nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi, în consecinţă, prin încheierea de şedinţă din 9.06.2006 a respins ca inadmisibilă cererea petentului, în temeiul art. 29 al. 1 din Legea 47/1992.

Recursul declarat de petent împotriva acestei încheieri a fost respins prin decizia penală nr. 637 din 30.11.2006 a Curţii de Apel Suceava, reţinându-se că, potrivit art. 29 al. 1 din Legea 47/1992 republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi sau ordonanţe care au legătură cu soluţionarea cauzei.

Or, câtă vreme potrivit art. 2781 al. 1 Cod procedură penală plângerea adresată instanţei nu poate viza rezoluţia procurorului de confirmare a procesului-verbal de începere a urmăririi penale, în mod corect s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu are legătură cu soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 276/2006 a Judecătoriei Suceava, fiind astfel inadmisibilă.

Tags: exceptie de neconstitutionalitate

Tagada paternitate; tardivitate. Încetare efectelor juridice ale dispozitiilor art. 55 alin. (1) C fam, ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 14690 (04.12.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  minori

Prin sentinta civila nr. 14690 din 4 decembrie 2008, Judecatoria Iasi a respins cererea formulata de catre reclamanta MF în contradictoriu cu pârâtul GN, prin care se solicita sa se constate ca pârâtul nu este tatal copiilor GN, nascut la 12.06.1998, si GG, nascut la 19.09.2000.
Pentru a se pronunta in acest sens, instanta a invocat din oficiu exceptia tardivitatii formularii cererii, retinand in acest sens urmatoarele:
Potrivit art. 55 alin 1 C fam, „Actiunea în tăgăduirea paternitătii se prescrie în termen de 3 ani de la data nasterii copilului. Pentru sotul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunostintă de nasterea copilului.”
Art. 55 a fost modificat de pct. 3 al art. I din Legea 288 din 29octombrie 2007 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.
Conform art. II din Legea 288 din 29 octombrie 2007, publicata în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007, „dispozitiile prezentei legi privind actiunea în tăgăduirea paternitătii, precum si actiunea în stabilirea paternitătii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile si în cazul copiilor născuti înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.”
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 755/24.06.2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Legea 288 din 29 octombrie 2007 pentru modificarea si completarea Legii 4/1953 – Codul familiei, constatându-se ca sintagma “dispozitiile prezentei legi privind actiunea în tagaduirea paternitatii, […], sunt aplicabile si în cazul copiilor nascuti înainte de intrarea sa în vigoare, chiar daca cererea este în curs de judecata” este neconstitutionala.
Conform art. 147 din CONSTITUTIA ROMÂNIEI, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, îsi înceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, începând cu data de 16 iulie 2008, dispozitiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, iar începând cu data de 31 august 2008, si-au încetat efectele juridice, dat fiind ca legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea lor.
Pentru aceste considerente, exceptia tardivitatii urmeaza a fi respinsa.
Cu privire la fondul cauzei, instanta a retinut ca, asa cum reiese din actele de stare civila depuse la dosar coroborate cu mentiunile din sent civ 2553/14.03.2002 a Judecatoriei Galati, definitiva si irevocabila, partile au fost casatorite în perioada 1996 – 2002, iar în aceasta perioada s-au nascut copiii GN, nascut la ……. si Gheorghe GG, nascut la ………
Mama acestor copii este reclamanta si, dat fiind ca s-au nascut în timpul casatoriei ei cu pârâtul, acestia au beneficiat de prezumtia de paternitate reglementata de art. 53 alin C fam, potrivit careia „Copilul nascut în timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei.”
Fiind o prezumtie instituita de Codul Familiei, aceasta poate fi înlaturata în conditiile art. 54 C fam, urmând a se demonstra ca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului nascut în timpul casatoriei. Însa, reclamanta, prin probatoriul administrat în cauza, nu a reusit sa rastoarne aceasta prezumtie. Astfel, cei doi martori audiati la solicitarea reclamantei, desi sunt rude apropiate cu acesta ( sunt veri primari cu aceasta), au avut depozitii lapidare si neconcludente. Desi ambii sustin ca reclamanta s-a despartit în fapt de pârât în 1996, relatarile despre viata reclamantei ulterioara separarii sunt diferite si nu sunt categorice în ceea ce priveste imposibilitatea categorica ca pârâtul sa fie tatal biologic al copiilor.
Dat fiind ca în cauza nu s-au administrat si alte probatorii care sa poata fi coroborate cu aceste depozitii de martori sau care sa le completeze, instanta a respins cererea reclamantei.

Tags: codul familiei, exceptie de neconstitutionalitate, minori, tagada paternitate, tardivitate