Top

Instanţa competentă să soluţioneze litigiile privind încetarea raportului de serviciu al personalului silvic. Procedura prealabilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.08.2009, reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâta RNP Romsilva – Direcţia Silvică Suceava, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr.706/14.07.2009 emisă de pârâtă, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii, respectiv reîncadrarea în postul deţinut anterior – pădurar la Ocolul Silvic Putna, obligarea pârâtei la plata, în favoarea sa, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi cu celelalte drepturi băneşti, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat, în primul rând că, prin decizia nr.706/14.07.2009 a RNP Romsilva – Direcţia Silvică Suceava, care i-a fost comunicată la data de 20.07.2009, s-a hotărât ca începând cu data încetării termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare, suspendat în perioada concediului medical, să fie concediat, urmare a reducerii postului de pădurar pe care îl ocupa la Ocolul Silvic Putna – Cantonul Silvic Sihăstria, cu reţinerea în cuprinsul deciziei de concediere, că măsura reducerii postului a fost determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de reclamant, urmare a aplicării „Metodologiei privind gradarea unităţilor şi subunităţilor regiei şi condiţiile minime pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea structurilor acestora”, precum şi din cauza diminuării resursei de masă lemnoasă şi a veniturilor, ca efect a reducerii suprafeţei fondului forestier proprietate publică a statului, prin aplicarea Legii nr.247/2005, respectiv din cauza rezilierii contractelor de administrare a fondului forestier aparţinând altor deţinători şi din cauza restrângerii sau a desfiinţării unor activităţi nerentabile”.

În al doilea rând, a susţinut reclamantul, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă, potrivit art.66 Codul muncii, solicitând să se analizeze în speţa de faţă ce fel de concediere a realizat angajatorul RNP Romsilva – Direcţia Silvică Suceava.

Invocă reclamantul art.68 Codul muncii, care defineşte instituţia concedierii colective funcţie de numărul de salariaţi disponibilizaţi în decursul unei perioade determinate de timp (30 de zile calendaristice) şi de numărul total al salariaţilor din unitate, menţionând şi că este extrem de importantă calificarea concedierii, deoarece funcţie de felul concedierii (individuală sau colectivă) se stabileşte şi se analizează conduita legală a angajatorului în gestionarea restrângerii de personal.

A mai arătat reclamantul că, în cauză gestionarea concedierilor a fost atât de defectuoasă, încât se relevă a fi nelegală, indiferent dacă concedierea a fost individuală sau colectivă.

În drept, au fost invocate disp.art.76-78 Codul muncii, art.77-79 Codul muncii, art.283 şi următoarele Codul muncii, art.274 Cod procedură civilă.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca nefondată, motivând că încetarea contractului individual de muncă a reclamantului îşi are justificarea în aceea că, urmare a aplicării metodologiei privind gradarea unităţilor şi subunităţilor regiei şi condiţiilor minime pentru înfiinţarea acestora, locul de muncă ocupat de către salariat a fost efectiv desfiinţat ca urmare a reorganizării activităţii.

În consens cu prev.art.65 al.2 din codul muncii, desfiinţarea locului de muncă, respectiv a cantonului silvic Sihăstria are o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute de al.1 al aceluiaşi articol, cumulându-se atât măsurile de reorganizare a activităţii, cât şi dificultăţile economice generate de reducerea permanentă a suprafeţei fondului forestier aflat în administrarea Direcţiei silvice Suceava ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră şi a constituirii de structuri proprii de administrare, respectiv ocoale silvice private care funcţionează ca entităţi distincte ce nu fac parte din structura organizatorică a unităţii pârâte.

În al doilea rând, trimiterile din motivele contestaţiei relative la faptul că nu s-au respectat criteriile de stabilire a ordinii de prioritate şi înşiruirea acestora nu au nici o relevanţă atâta timp cât locul de muncă al reclamantului, strict individualizat şi delimitat, constând în gestionarea şi paza unor unităţi amenajistice nu mai există ca urmare a reorganizării, iar aşa cum prevede legislaţia în domeniu şi a statuat practica judiciară, problemele organizatorice şi funcţionarea unităţii sunt atributul exclusiv al angajatorului.

Astfel, art.40 al.1 din codul muncii prevede că angajatorul are în principal dreptul să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii.

Deci, organizarea activităţii prin stabilirea unei structuri organizatorice raţionale – în cazul cantoanelor silvice, modul de arondare pentru paza şi gestionare a unităţilor amenajistice, cât şi repartizarea salariaţilor pe locuri de muncă fundamentate tehnic – este atributul exclusiv de competenţa celor care angajează.

Prin încheierea din data de 15.10.2009, Tribunalul Suceava – secţia civilă a trimis cauza administrativ spre competentă soluţionare Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18.01.2010 cu număr de dosar 304/86/2010.

Prin înscrisul depus în şedinţa publică din data de 13.05.2010, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii motivat de faptul că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă.

Prin sentinţa nr. 1865 din 25 mai 2010, Tribunalul Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea având ca obiect „litigii privind funcţionarii publici” formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâta RNP Romsilva -Direcţia Silvică Suceava, ca inadmisibilă.

Analizând cu prioritate excepţia invocată, prin prisma dispoziţiilor art.137 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin decizia contestată nr.706/14.07.2009 (fila 6 dosar) s-a dispus că începând cu data încetării termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare, suspendat în perioada concediului medical, reclamantului îi încetează contractul individual de muncă, ca urmare a reducerii postului de pădurar.

Dispoziţiile art.58 al.1 OUG nr.59/2000 prevăd că „personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr.188/1999, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel”, iar art.109 din Legea nr.188/1999 prevede că litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public se soluţionează de instanţa de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte parcurgerea procedurii prealabile, instanţa de fond a apreciat că este obligatorie doar în litigiile care au ca obiect încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, cum rezultă din interpretarea „per a contrario” a dispoziţiilor art.106 din Legea nr.188/1999.

Potrivit acestui text de lege, „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, el poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr.554/2004.

Per a contrario, în celelalte litigii care-i privesc pe funcţionarii publici nu se cere parcurgerea procedurii prealabile.

De altfel, Legea nr.188/1999, prin art.76 al.1, acoperă modul de soluţionare a celorlalte litigii care îi privesc pe funcţionarii publici, fără a face trimitere la Legea nr.554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei de judecată, în condiţiile legii, împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim”.

În acord cu principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil în însăşi substanţa sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul C.V., solicitând, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportate la art. 3041 Cod procedură civilă şi art. 312 alin. 5, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava, pentru cercetarea fondului pricinii, cauza fiind soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie ce nu este dată în speţă, întrucât:

Reclamantul face parte din rândul personalului silvic cu statut de salariat şi nu de funcţionar public, iar decizia de concediere este un act de dreptul muncii – fiind întemeiată pe disp. art. 65 şi următoarele din Codul muncii, fiind supusă condiţiilor de formă prevăzute de art. 74 Codul muncii, a cărui verificare este dată în competenţa funcţională a secţiei de contencios administrativ printr-o normă specială, fără ca prin aceasta să fie schimbată natura juridică a deciziei de concediere din act de dreptul muncii în act administrativ unilateral.

Totodată, invocându-se dispoziţiile art. 2 al.1 lit. c din Legea nr. 554/2004 raportate la dispoziţiile art. 97 şi 99 din Legea nr. 188/1999, republicată, în problema calificării deciziei de concediere a salariatului se susţine, în motivarea recursului, că nu este dată excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Litigiul dedus judecăţii este un contencios atipic, asimilat acestui gen de judecată în raport de art. 59 din OUG nr. 59/2000, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999, încât, nefiind în prezenţa unui veritabil act administrativ, care nu a fost emis în legătură cu raportul de serviciu al unui funcţionar public, nu se pune problema aplicării art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Motivează recurentul că această interpretare a fost dată de însăşi Direcţia Silvică Suceava, cu prilejul soluţionării recursului declarat împotriva Încheierii din 15.10.2009 pronunţată în dosarul Tribunalului Suceava nr. 5348/86/2009.

Pentru a fi acoperită şi problema parcurgerii procedurii prealabile, după pronunţarea Încheierii din 15.10.2009 de către tribunal, reclamantul a solicitat Direcţiei Silvice Suceava revocarea deciziei nr. 706/2009, cererea de revocare fiind comunicată la data de 21.10.2009.

Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr.1723 din 7 octombrie 2010, a admis recursul şi, casând sentinţa recurată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerentele:

Art.7 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 stabileşte în alineatul 1 că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, trebuie să solicite administraţiei publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În cazul în care termenul de 30 de zile a fost depăşit, persoana vătămată poate formula plângerea administrativă prealabilă în interiorul unui termen de 6 luni de la emiterea actului, cu condiţia dovedirii unor motive temeinice (art.7 alin.7).

Sesizarea instanţei de contencios administrativ cu cererea în anularea unui act administrativ individual se face în condiţiile art.11 din Legea nr.554/2004 întru-un termen de 6 luni care curge de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, a comunicării răspunsului nejustificat a soluţionării cererii sau de la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h, necesar soluţionării cererii.

În speţă, după sesizarea Tribunalului Suceava – Secţia civilă cu anularea deciziei nr. 706/14.07.2009, reclamantul – recurent C.V. a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea actului, plângere ce a fost comunicată Direcţiei Silvice Suceava la data de 21.10.2009.

La data sesizării secţiei Comerciale, contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava – Complet specializat în contencios administrativ (15.01.2010 conform rezoluţiei de la f.1 dosar) expirase şi termenul legal de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de revocare cu care autoritatea administrativă emitentă fusese sesizată.

În aceste împrejurării, soluţionarea cauzei pe excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, s-a făcut cu neobservarea formelor legale şi recurentului i s-a produs o vătămare, ceea ce constituie o nulitate în condiţiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedură astfel îndeplinite.

Etichete:

Plângere contravenţională. Instanţă competentă

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 147 (20.01.2009)
Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA
Domenii asociate: competenţă teritorială

În conformitate cu dispoziţiile art.32 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este de competenţa de soluţionare a judecătoriei în raza căreia a fost săvârşită contravenţia.

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe, petentul R. Ş. a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul IPJ Constanţa să se dispună anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 3.11.2008.

În motivarea în fapt a plângerii petentul arată că viteza reţinută în procesul verbal contestat nu a fost viteza reală de deplasare.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedire, petentul nu a propus administrarea de probe.

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare, depunând un set de înscrisuri.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia în soluţionarea plângerii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, asupra excepţiei de faţă, instanţa a reţinut:

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, petentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 486 lei şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, reţinându-se că la data de 3.11.2008, în localitatea Eforie Sud a condus autoturismul cu viteza de 111km/h.

În conformitate cu dispoziţiile art.32 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este de competenţa de soluţionare a judecătoriei în raza căreia a fost săvârşită contravenţia, fiind o competenţă teritorială absolută de la care nu se poate deroga, în accepţiunea art.159 pct.3 C.proc.civ.

Din procesul verbal contestat rezultă că locul săvârşirii contravenţiei este localitatea Eforie Sud, iar în baza HG nr.337/1993 acesta este în circumscripţia Judecătoriei Constanţa, aspect faţă de care instanţa a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu este întemeiată.

Pe cale de consecinţă, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Etichete: , ,

Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Instanţa competentă.

Tip: Sentinţă penală

Nr./Dată: 70 (25.02.2009)

Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA

Domenii asociate: cereri

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 26.01.2009 petentul condamnat Ţ. I. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună întreruperea executării pedepsei.

În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că mama sa este foarte bolnavă şi este posibil ca aceasta să înceteze din viaţă până la eliberarea petentului din executarea pedepsei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 455, art. 453 alin. 1 lit. c şi art. 453 alin. 2 Cod procedură penală.

Cererii nu i-au fost anexate înscrisuri.

În exercitarea rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 4 Cod procedură penală şi apreciind că este utilă soluţionării juste a cauzei, instanţa a dispus din oficiu obţinerea de relaţii cu privire la mandatul de executare în baza căruia a fost încarcerat petentul.

Au fost depuse la dosarul cauzei adresa nr. C2/8829 din 02.02.2009 emisă de Penitenciarul Poarta Albă, adresa nr. R2/17088/PMTTBR/23.02.2009 emisă de Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti , şi copie de pe mandatul de executarea a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Botoşani.

În şedinţa publică din data de 25.02.2008 reprezentantul Ministerului Public a invocat, faţă de dispoziţiile art. 456 Cod procedură penală, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia în soluţionarea cauzei.

În vederea soluţionării acestei excepţii, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine împrejurarea că petentul se află în executarea unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare, conform mandatului de executare emis în baza sentinţei penale nr. 2322 din 20.11.2007 pronunţată de Judecătoria Botoşani.

Petentul se află în executarea pedepsei în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti.

În drept, potrivit art. art. 456 Cod procedură penală, instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de executare sau instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanţei de executare.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere împrejurarea că petentul se află în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, în executarea unei pedepse cu închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 2322/2007 pronunţată de Judecătoria Botoşani, instanţa apreciază că excepţia invocată de procuror este întemeiată şi o va admite.

Potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 337/1993, Penitenciarul Tichileşti se află situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Brăila.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, instanţa va declina competenţa de soluţionare a cererii de întrerupere a pedepsei formulate de petentul – condamnat în favoarea Judecătoriei Brăila, instanţă în circumscripţia căreia se află locul de deţinere.

În conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin.1 Cod procedură penală va dispune trimiterea dosarului la Judecătoria Brăila.

În conformitate cu dispoziţiile art. 189 Cod procedură penală instanţa va dispune ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul condamnat, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina statului.

Etichete: ,