Drepturi banesti

TRIBUNALUL VASLUI
Dosar nr. 1268/89/2009
SENTINŢA CIVILĂ NR. 280/CA
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE CORINA SUZANA ARTENE
Grefier MARIANA MINCIU

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanţii D R N, B M, în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI VASLUI şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI BUCUREŞTI, având ca obiect drepturi băneşti, reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, ambele în procent a câte 25% din salariul de bază.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, s-a constatat lipsa părţilor.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, care relevă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea cauzei, astăzi 26 noiembrie 2009, dându-se sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra cererii de faţă,

Cu nr. 1268/89 din 06-05-2009 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui, solicitand obligarea paratelor la plata sumelor de bani reprezentand suplimentul postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzator treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de baza, drepturi prevazute de art. 31 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999, calculate si platite incepand cu data pronuntarii hotararii si in continuare, pana la incetarea raporturilor de serviciu, precum si de la data numirii in functia publica pana la data (pronuntarii hotararii irevocabile) ramanerii definitive a hotararii, sume actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pana la data platii efective.

In motivarea actiunii, reclamantele D R N si B M precizeaza ca solicitarile lor au ca fundament prevederile art. 31 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999. Apreciaza ca dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare constituie un drept ce nu poate fi restrans in mod abuziv si contrar echitatii impuse de o societate democratica.

In drept, reclamantele D R N si B M au invocat art. 31 alin. 1 lit. c si d, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 38 si art. 39 din Legea nr. 53/2006, Constitutia Romaniei.

In dovedirea actiunii, reclamantele au folosit proba cu inscrisuri.

Paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui au depus intampinare, solicitand respingerea actiunii.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Reclamantele D R N si B M au calitatea de funcţionar public în cadrul pârâtei Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui. În această calitate au solicitat obligarea pârâtelor Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui la plata suplimentului postului si treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar.

Instanţa constată că drepturile solicitate de către reclamante au fost reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c si d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici (abrogate prin art. 49 pct. 14 din Legea nr. 330/2009), conform cărora „pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor două drepturi nu a mai fost reglementată începând de la data de 1.01.2007.

Totodată, potrivit prevederilor art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcţionarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, potrivit art. 22 alin.1 lit.e din aceeasi lege.

Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor de salariale si a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum si creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Instanţa reţine că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului şi a suplimentului gradului, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii legale date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) şi d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Cum nici în cuprinsul O.G. nr. 6/2007, nici în alt act normativ privind salarizarea functionarilor publici, nu sunt reglementate si definite cele doua sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, nici conditiile de acordare, drepturile pretinse de reclamanţi nu pot fi stabilite. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept de către instanţă este arbitrară si fara suport legal, instanţa depăşindu-şi, astfel, atribuţiile si funcţiunea instituita prin Legile nr. 303/2004 si 304/2004 si C.pr.civ, acea de aplicare a legii în cazul de speţă. Practic instanţa ar legifera în locul legiuitorului si în favoarea functionarilor publici reclamanţi prin obligarea pârâtelor la plata contravalorii celor 2 suplimente .

Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată şi s-ar nesocoti decizia nr. 820/ 2008 a Curtii Constituţionale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudentială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autorităţile competente, adică de legiuitor.

Pe de alta parte, actiunea reclamantului fiind o actiune în pretentii ce presupune angajarea raspunderii patrimoniale a pârâtei, în conditiile art.263 din Codul Muncii, nu sunt îndeplinite conditiile de fond pentru a fi admisa o astfel de cerere, întrucât existenta unui prejudiciu invocat de reclamante nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât priveşte întinderea sa .Astfel, în condiţiile în care printr-o lege nu sunt reglementate modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existenţă certă.

Rezultă aşadar, că atât timp cât vocaţia reclamantelor la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv de legiuitor, în condiţiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamantele nu dispun de vreun drept salarial „recunoscut prin lege”, în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanţa de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.

În cauza nu se poate invoca nici încalcarea dispozitiilor art.1 din Protocolul Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale pentru ca cele doua sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în întelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creante certe, lichide si exigibile.

Aceasta situaţie a fost transată de practica C.E.D.O, prin decizia din 27 august 2002, J. Turek – Republica Ceha – prin care s-a stabilit ca bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale.

De altfel, prin decizia nr. 20/2009, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul în interesul legii si a stabilit ca in interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. „c” şi „d” din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Fata de acestea, instanta va respinge actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 26-11-2009.

Tags: drepturi băneşti, funcţionar public, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 53/2006, O.G. nr. 6/2007

Inadmisibilitate sesizare Curte de Conturi

Tribunalul Tulcea
Dosar nr. 2991/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 192
Şedinţa publică de la 06 Februarie 2009

Prin încheierea nr.49 din 18 decembrie 2008, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Tulcea a sesizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrată sub nr.2991/88/2008, solicitând, pentru stabilirea răspunderii juridice, obligarea la plată, în favoarea PRIMĂRIEI COMUNEI B , a pârâţilor IN şi HI , pentru prejudiciul în sumă de 92.800 lei şi dobânda de 13.496 lei, precum şi pentru dobânda calculată după data de 30 noiembrie 2008 până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.

Prin încheierea menţionată, s-a reţinut că, potrivit pct.3 din Raportul de control intermediar examinat, instituţia a fost prejudiciată cu suma totală de 92.800 lei, prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislaţia în vigoare, sumele fiind plătite de la titlul II „Bunuri şi servicii”.

Sumele au fost achitate prin casieria instituţiei, în numerar, ca drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi asigurarea protecţiei personalului, funcţionari publici şi personal contractual în vederea refacerii capacităţii de muncă şi înregistrate în contabilitatea patrimonială a instituţiei.

Pentru acordarea sumei de 92.800 lei ca drepturi speciale, nu există temei legal, deoarece legislaţia în vigoare, referitoare la salarizarea personalului instituţiilor publice, nu prevede posibilitatea acordării acestor drepturi, ba mai mult, interzice negocierea prin contract a drepturilor a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.

În aceste condiţii, acordul colectiv/contractul colectiv de muncă încheiat între Primăria B şi Sindicatul salariaţilor din administraţia publică locală a judeţului Tulcea, înregistrat la Direcţia de mu87ncă, solidaritate socială şi familie sub nr.149/13996 din 27.11.2006 din 27.11.2006, conţine prevederi care nu au temei legal în ceea ce priveşte acordarea de sume ca drepturi speciale, acestea neputând face obiectul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul instituţiilor publice.

Prin această faptă a fost produs un prejudiciu în sumă totală de 92.800 lei, neexistând temeiul legal pentru acordarea drepturilor speciale, legislaţia în vigoare, referitoare la salarizarea personalului instituţiilor publice, neprevăzând posibilitatea acordării acestor drepturi, ba mai mult, interzicând negocierea prin contract a drepturilor a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Alăturat încheierii din 18 decembrie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar din 12 decembrie 2008, cu anexele acestuia, borderouri plată, explicaţiile scrise ale pârâţilor, acordul de muncă nr.4778/20 noiembrie 2006, situaţia sumelor acordate nelegal, precum şi alte înscrisuri.

În apărare, pârâţii IN şi HI au depus întâmpinare, precum şi înscrisuri, invocând excepţia inadmisibilităţii sesizării.

Examinând contestaţia, prin prisma excepţiei de inadmisibilitate instanţa va reţine următoarele:

Temeiul legal pentru sesizarea tribunalului cu judecarea unor astfel de cauze îl reprezintă art.31 din Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de conturi. Prin Legea nr.217/24.10.2008 a fost modificată Legea nr.94/1992, iar art.31 – text de lege în baza căruia a fost sesizat Tribunalul Tulcea s-a modificat, în sensul că ,stabilirea răspunderii juridice în cazul acestor speţe nu mai este de competenţa instanţei de judecată.

În acest sens, art.31 (3) din Legea nr.94/1992 actualizată prevede că „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice audiate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.”

Având în vedere ultimele modificări intervenite asupra Legii nr.94/1992. se apreciază că tribunalul nu mai putea fi sesizat la data de 18.12.2008, cu astfel de cereri, o astfel de sesizare făcută fără a se întemeia pe baza unui text de lege fiind inadmisibilă.

Examinând acţiunea, pe fondul cauzei, instanţa reţine că, prin raportul de control intermediar nr.1218 din 12 decembrie 2008, întocmit urmare a verificării contului anual de execuţie şi a bilanţului contabil pentru anul 2007 la Consiliul local al comunei B , de către Direcţia de control financiar ulterior Tulcea, judeţul Tulcea, s-a constatat prejudicierea bugetului Primăriei B pe anul 2007, cu suma de 92.800 lei, prejudiciu pentru care au fost calculate despăgubiri civile datorate la 30.11.2008 în sumă de 13.496 lei (anexa nr.21), iar răspunzători pentru producerea prejudiciului revenind pârâţilor HI , care a avizat favorabil aprobarea HCL nr.74/11.12.2006, prin care a fost aprobat Acordul colectiv/Contractul colectiv de muncă nr.4778/20.11.2006 şi implicit, a fost aprobată plata acestor drepturi speciale, în condiţiile în care consiliul local nu poate acorda drepturi de natură salarială şi IN în calitate de ordonator principal de credite a semnat contractul colectiv de muncă ce conţinea prevederi contrare dispoziţiilor legale, precum şi angajamentele bugetare lunare, în baza cărora au fost acordate salariaţilor în anul 2007, drepturi speciale fără temei legal.

La data de 28 octombrie 2008, a intrat în vigoare Legea nr. 217/24 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 prin care s-au abrogat dispoziţiile art. 40 şi următoarele care reglementau competenţa materială şi teritorială a instanţelor Curţii de Conturi, ce ulterior a revenit instanţelor judecătoreşti, odată cu preluarea judecătorilor financiari.

Actul normativ menţionat, în forma în vigoare, nu mai prevede posibilitatea Curţii de Conturi, prin Camerele de Conturi judeţene, de sesizare a instanţei judecătoreşti pentru stabilirea răspunderii civile pentru pagubele cauzate şi plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar de către administratori, gestionari şi contabili, precum şi de celelalte persoane supuse jurisdicţiei Curţii de Conturi, art. 31 alin. 3 stipulând că în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice audiate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.

De asemenea, în art. 1 alin. 4 din Legea nr. 94/1994, modificată prin legea nr. 217/2008, se prevede că litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.

In consecinţă, coroborând prevederile legale arătate, se concluzionează că stabilirea răspunderii persoanelor vinovate şi a întinderii prejudiciului se poate realiza de către instanţele judecătoreşti numai la solicitarea entităţii publice verificate.

In aceste condiţii, faţă de dispoziţiile legale învederate, sesizarea Curţii de Conturi a devenit inadmisibilă, urmând ca entitatea publică controlată prin conducerea sa, să decidă modul de valorificare a concluziilor raportului de control întocmit, şi în privinţa acesteia procedurile fiind de imediată aplicare.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca atare sesizarea Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Tulcea, ca inadmisibilă.

Tags: curte, funcţionar public, Legea nr. 217/2008, Legea nr.94/1992

Funcţionar public – suplimentul postului/supliment treaptă de salarizare

Dosar nr. 2706/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa Civilă Nr. 181
Şedinţa publică de la 6 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2706/88/2008, reclamanţii …………………. au chemat în judecată pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ – TULCEA pentru a se dispune obligarea acesteia la plata efectivă a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate şi plătite începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum şi suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază retroactiv, respectiv din data de 22 martie 2004 până la data de 1 ianuarie 2007, perioadă în care au fost suspendate abuziv prin O.U.G. nr. 92/2004.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâta a comunicat că nu poate plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In drept, se invocă dispoziţiile Constituţia României, Legii nr. 54/2003, Codul Muncii; Legii 188/1999 privind statutul funcţionarului public, republicată şi actualizată; Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG 137/2000.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, practică judiciară.

In apărare, pârâta Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă – Tulcea a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Tags: C.E.D.O., funcţionar public, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 54/2003, Legea nr. 76/2005, Legea nr.417/2006, O.U.G. nr. 137/2000, O.U.G. nr. 2/2006, O.U.G. nr. 92/2004, suplimentul postului, treapta de salarizare

Contencios administrativ – suplimentul postului-treaptă de salarizare

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2794/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 173
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2794/88/2008 reclamanţii ……….. în contradictoriu cu ……. Tulcea, calcularea şi plata retroactivă a următoarelor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu anul 2004 până în prezent : suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, supliment corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, efectuarea acestor înscrieri în contractul de muncă.

În motivare reclamanţii au învederat instanţei faptul că pârâta republicarea din anul 2007 a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentarea postului şi suplimentului treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. c şi d din lege; relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr. 251 /2006 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007; în continuare a fost citat acest text de lege „prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în monitorul Oficial al României, partea I, cu excepţia prevederilor art.29, 56. 57, 581 şi ale art. 601alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 republicată precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege care intră în vigoare la 01.01.2007.

În concluzie, se arată atât prin Legea nr. 188/1999 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 251/23.06.2006 cât şi prin Legea nr. 188 republicată şi renumerotată sunt îndreptăţiţi la acest sporuri, fără nici o condiţionare

Astfel, se arată, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, se arată, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituţie.

Se mai apreciază că dreptului la suplimentarea postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligaţia corelativă a debitorului ce nu doreşte şi nu voieşte s-şi execute obligaţia legală în mod voluntar; aceasta în condiţiile în care nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaţilor fiindu-le garanta dreptul la egalitate de şanse şi tratament.

Se mai arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază,; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii; salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legi privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Aşadar, se mai arată, funcţionarii publici au un statut legal, care se realizează în conformitate cu dispoziţiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarii; elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcţionarii publici beneficiază de prime şi de alte‚ drepturi salariale în condiţiile legii ; salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Aşadar, se mai arată, funcţionarii publici au un statut egal, care se realizează în conformitate cu dispoziţiile legi privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare; elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului şi cel al gradului, la care se pot adăuga şi prima şi alte drepturi salariale, cu condiţia ca acestea să fie prevăzute de lege.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 31 coroborat cu dispoziţiile art. lit. f din Legea nr. 188/1999 şi pe dispoziţiile Legii nr. 193/2006, Legii nr. 142/1998; Legii nr. 251/2006.

În dovedire, reclamanţii au depus la dosar o serie de înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici şi sunt salariaţii ……. Tulcea.

În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prevederea legală privind compunerea salariilor funcţionarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din O.G. nr. 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Lega nr. 188/199 (în prezent art.31)

Ulterior, prin O.G. nr. 2/2006,au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 31) până la data de 31.12.2006. Prin modificarea adusă a dusă Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 251/2006, lit. d a alin. 1 a art. 29 care prevede suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare şi altor drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi dreptului salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin. 2 din O.G. nr. 6/2007, sistemul de salarizare cuprind salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi.

Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noţiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcţionarilor publici, aşa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcţionarilor publici, aşa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din O.G. nr. 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcţionarilor publici se plătesc înaintea oricăror altor obligaţii de plată ale autorităţii sau instituţiei publice şi ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunţări.

În art. 37 alin. 34 teza ultimă din O.G. nr. 6/2007 se prevede expres că orice limitare sau renunţare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

În cauza de faţă sunt incidente şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care, de altfel, face parte din dreptul intern ca urmare a ratificării Convenţiei de către România, prin Legea nr. 30/1994.

Potrivit prevederilor art. 11 din Constituţia României, statul român are obligaţia de a îndeplini întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Urmare a acestei prevederi constituţionale, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.

Conform principiilor subsidiarităţii, garantarea drepturilor consacrate de convenţie, care presupune atât respectarea acestora de către autorităţile naţionale cât şi înlăturarea consecinţelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.

Art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudenţa sa o noţiune autonomă specifică sistemului Convenţiei, pe care a dezvoltat-o din noţiunea iniţială a textului – orice persoană are dreptul la respectare bunurilor sale.

În hotărârea Gasus Dosier – Unt Foerdertechnick Gmbtt împotriva Olandei, din 23.02.1995, Curtea a explicat că noţiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificaţie autonomă şi în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi şi interese care se constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate şi deci bunuri în sensul acestei dispoziţii.

Curtea a arătat că noţiunea de bun se referă la orice valoarea patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conţinut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv şi licit să le dobândească.

În decizie a fost prezentată legislaţia naţională care reglementează compunerea salariului funcţionarilor publici şi s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcţionarilor publici cuprinde alături de alte elemente suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Cele două elemente au conţinut economic şi dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanţii ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv şi licit sumele aferente suplimentelor

Prin suspendarea periodică, reclamanţii au fost privaşi de un drept constituit prin lege şi ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.

Prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art. I din Primul Protocol adiţional motiv pentru care, în baza art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, se va acorda prioritate reglementărilor internaţionale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenţiei.

În cauză reclamanţii a avut o speranţă legitimă, consacrată de însuşi legiuitorul român, privind plata celor două suplimente salariale, aceştia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecţia instituită de art. 1 din Protocolul 1, dreptul lor de a primi sporurile având o bază legală.

Speranţa legitimă a reclamanţilor s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 aşa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranţă, între cele două noţiuni existând o diferenţiere consacrată de asemenea de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa să admită acţiunea şi să oblige pârâtul să acorde fiecărui reclamant suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrate începând cu data de 01.01.2004 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 05.02.20089 ,sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Tags: contencios administrativ, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, funcţionar public, Legea nr. 142/1998, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 251/2006, Legea nr. 30/1994, O.G. nr. 6/2007, plata retroactivă, treapta de salarizare

Funcţionar public-drepturi speciale

Tribunalul Tulcea
Dosar nr. 125/88/2009
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 172
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, ca urmare a disjungerii, sub nr. 125/88/2009 reclamanţii BC , BR , Bs , CN, DV, LR, SP, TP şi BA au chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei V prin primar, pentru ca în contradictoriu cu aceasta, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să le plătească, în baza contractului colectiv de muncă încheiat la data de 01.03.2008 următoarele sume : 300 lei/lună începând cu data de 01.03.2008 până la data efectivă a plăţii cu titlu de sumă alocată pentru menţinerea sănătăţii, securitatea muncii şi asigurarea protecţiei; 500 lei/semestru pentru fiecare dintre reclamanţi pentru ţinută decentă şi imaginea la locul de muncă; prima de Paşti egală cu salariul minim brut pe ţară pentru fiecare dintre reclamanţi; suma de 150 lei pentru reclamante, pentru ziua de 8 martie, plus dobânda legală aferentă drepturilor băneşti restante.

În motivare, reclamanţii au arătat că la data de 01.03.2007 Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică Locală Tulcea, ai cărui membri sunt, a încheiat cu Primăria Comunei V , reprezentată prin primar Gherghişan Sterian un contract colectiv de muncă; conform art. 2 alin. 1 din contract acesta s-a încheiat pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.03.2007 ; deşi până la data de 01.03. 2007 au încasat drepturile băneşti enumerate în acţiune, aferente perioadei 01.03.2007 – 01.03.2008, după această dată pârâta a refuzat să le achite sumele menţionate sub pretextul că la data de 01.03.2008 contractul a încetat.

Contractul colectiv de muncă, se arată, produce în continuare efecte, deoarece s-a prelungit de drept în temeiul art. 2 alin. 3 convenit de părţi; astfel, nici una dintre părţile contractante nu a notificat celeilalte manifestarea unilaterală de voinţă în sensul denunţării contractului cu 30 zile înainte de expirarea perioadei care s-a încheiat, situaţie în care contractul colectiv de muncă s-a prelungit de drept.

Au mai arătat reclamanţii că, în susţinerea cererii, invocă prevederile art. 1088 Cod civil conform căruia „la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele – interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală; aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; drepturile menţionate li se cuvin în temeiul art. 35 alin. 5 alin. 6, alin. 8 şi alin. 9 din contractul colectiv de muncă care, în temeiul art. 969 Cod civil are putere de lege între părţile contractante.

Examinând cererea, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Primăriei Comunei V , judeţul Tulcea.

Conform art. 34 alin. 5 din acordul colectiv/contractul colectiv de muncă nr. 80 încheiat între Primăria Comunei V şi Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică Locală Tulcea la data de 19.01.2007 şi prelungit de drept, pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, funcţionarii publici şi personalul contractual beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 300 lei lunar, care se va suporta de la cap. 51.02. „Autorităţi executive” titlul II „bunuri şi servicii” alin. 20.14. „protecţia muncii”. Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie; potrivit alin. 6 al aceluiaşi articol, pentru o ţinută decentă şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi cu instituţiile cu care colaborează, funcţionarii publici şi personalul contractual din Primăria Comunei V vor beneficia de sume pentru achiziţionarea ţinutei (vestimentaţie) în valoare de 500 lei fiecare, pe semestru, conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al funcţionarului public şi al personalului contractual; aceste cheltuieli se vor suporta de la Cap. 51.02. Autorităţi executive titlul II „bunuri şi servicii” alin. 20.14. „protecţia muncii” şi se vor justifica cu chitanţe fiscale de fiecare salariat; conform art. 34 lin. 8, Consiliul Local V va proceda la constituirea unui fond pentru organizarea zile de 8 Martie, inclusiv acordarea unui cadou în valoare de 150 RON cu această ocazie; conform art. 34 alin. 9, funcţionarii publici şi personalul contractual vor beneficia de o primă pentru sărbătorile de Crăciun şi de Paşti care va fi egală cu un salariu minim brut pe ţară în funcţie de alocaţiile bugetare.

Se cuvine a fi observat faptul că art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 stipulează că un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, respectiv prin sindicate, prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea ……” iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art. 12 alin. 1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţiile legale, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Folosind acelaşi principiu, în interpretarea prevederilor art. 3 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art. 82 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt şi prevederile art. 238 alin. 3 din Codul Muncii cu care se completează Legea nr. 188/1995 care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale, nu este nelegală din moment ce nu există un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art. 72 din Legea nr.188/1995 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentantei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătate şi securitate în muncă…., de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art. 30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici dispoziţiile Convenţiei O.I.M nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art. 1), iar negocierea poate purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa să admită cererea şi să oblige pârâta să plătească reclamanţilor drepturile speciale prevăzute de art. 34 alin. 5 din contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2008, în cuantum de 300 lei lunar, pentru intervalul 01.03.2008 – 31.12.2008, cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data de la care se datorează şi până la plata efectivă.

Va fi obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile băneşti prevăzute în art. 34 alin. 6 din contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2008, în cuantum de 500 lei pe semestru pentru intervalul 01.03.2008 – 31.12. 2008, cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data de la care se datorează şi până la plata efectivă.

Va fi obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile băneşti prevăzute în art. 34 alin. 9 din contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2008, reprezentând prima de Paşti egală cu un salariu minim brut pe ţară cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data de la care se datorau şi până la plata efectivă.

Va fi obligată pârâta să plătească reclamantelor BR , BS, CN, DV, LV, TS şi BA câte 150 lei pentru ziua de 8 martie 2008, cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data de la care se datora şi până la plata efectivă.

Tags: Convenţia O.I.M nr. 154/1981, funcţionar public, Legea nr. 130/1996, Legea nr.188/1995

Litigiu privind funcţionarii publici – conditii nocive si periculoase

Prin cererea adresata acestei instante, înregistrata sub nr…../86 din 26.09.2008, reclamantii……în contradictoriu cu pârâta ….au solicitat obligarea pârâtei la plata sporului pentru activitatea desfasurata în conditii ce solicita o încordare psihica foarte ridicata si conditii vatamatoare sanatatii, de 15% din salariul de baza, începând cu data de 1 martie 2006, pâna în prezent si pentru viitor, deoarece în realizarea sarcinilor de serviciu lucreaza pe calculator cel putin 75% din programul normal de lucru, actualizarea acestor sume în raport cu rata de inflatie, precum si plata pentru viitor a acestui spor.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nelegala si netemeinica, aratând ca, potrivit OUG nr.115 din 24.11.2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, modificata si completata ulterior, ordonanta se aplica personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, nu si functionarilor publici din serviciile publice deconcentrate ale Ministerului …..

Examinând actele si lucrarile dosarului, asupra cauzei de fata instanta constata urmatoarele:

Prin cererea formulata reclamantii, functionari publici în cadrul …….., au solicitat obligarea pârâtei la plata începând cu data de 1.03.2006 a sporului în cuantum de 15% pentru conditii nocive si periculoase (munca pe calculator), suma actualizata cu indicele de inflatie la data patii efective, precum si plata pentru viitor a acestui spor.

Prin adresa nr.8943 din 8.89.2008, au solicitat pârâtei acordarea acestui spor, conform Ordinului Ministrului Sanatatii nr.171/2006, întrucât pentru realizarea sarcinilor de serviciu lucreaza pe calculator cel putin 75% din programul normal de lucru, însa pârâta nu a dat curs favorabil solicitarii.

Verificând înscrisurile depuse, precum si legislatia incidenta cauzei, respectiv Ordinul Ministrului Sanatatii nr.721/2005 cu modificarile si completarile ulterioare (anexa 3 lit.B pct.8), instanta apreciaza ca reclamantii, functionari publici în cadrul Autoritatii de Sanatate Publica Suceava sunt îndreptatiti sa primeasca, începând cu data de 1.03.2006 sporul de 15% pentru conditii nocive si periculoase întrucât, pe de o parte detin buletine de determinare prin expertizare a locurilor de munca cu conditii nocive si periculoase, conform art.5 din Ordinul Ministrului Sanatatii nr.721/2005, vizate de Inspectoratul Teritorial de Munca Suceava (filele 79,80), iar pe de alta parte, din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca obiectivele de realizat zilnic, în decursul celor 8 ore, cuprind activitati care implica în mod nemijlocit lucrul pe calculator cel putin 75% din programul normal de lucru.

De altfel, acordarea sporului de 15% din salariul de baza pentru conditii vatamatoare (lucru pe calculator) reprezinta prin însasi natura sa o masura de protectie privind securitatea la locul de munca, iar faptul ca Ordinul Ministrului Sanatatii nr.721/2005 modificat si completat prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr.171/2006 priveste acordarea sporului de 15% pentru conditii periculoase sau vatamatoare salariatilor din institutiile sanitare, fara sa stabileasca în concret acordarea acestuia si salariatilor – functionari publici – nu poate conduce la concluzia ca salariatii – functionari publici – nu ar avea dreptul la acest spor, cu atât mai mult cu cât anual vor prezenta buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de munca cu conditii nocive si periculoase vizate de ITM.

Referitor la cererea privind acordarea acestui spor pe viitor, instanta urmeaza sa o respinga, întrucât creanta nu îndeplineste cumulativ cele 3 conditii de a fi certa, lichida si exigibila, nefiind nascuta si putând fi influentata ulterior de modificari legislative sau ale raporturilor de munca dintre parti.

Pentru considerentele aratate, instanta va admite în parte actiunea si va obliga pârâta…. la plata catre reclamanti, membri ai Sindicatului Liber al Functionarilor Publici si Tesa din cadrul …… S., a sporului pentru conditii deosebit de periculoase în procent de 15%, calculat la salariul de baza începând cu data de 1.03.2006 si pâna la data de 23.10.2008, data pronuntarii sentintei, proportional cu timpul lucrat, actualizate cu indicele de inflatie, calculat de la data nasterii dreptului pâna la data platii efective.

Tags: contencios administrativ, funcţionar public, litigii de munca