Plângere împotriva ordonanţei procurorului

Tip speţă: sentinta penala

Titlu: plangere impotriva ordonantei procurorului

Data speţă: 27.09.2010

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr. 987/199/21.07.2010, petentul C. Gh. a solicitat desfiinţarea ordonanţei nr. 314/P/17.06.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi.

În motivarea plângerii petentul a arătat că soluţia Parchetului este nelegală şi netemeinică întrucât urmărirea penală este incompletă.

De asemenea unele acte privind internarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău lipsesc din dosar şi cu toate că a fost internat, nu s-a ţinut cont de aceste acte.

În urma agresiunii a rămas cu o invaliditate şi consideră că se impunea efectuarea unei expertize medico legale. Mai mult nu au fost audiaţi toţi martorii, iar cei audiaţi au favorizat inculpatul. Soluţia Parchetului este nelegală întrucât dispoziţiile art. 90, 91, 92 Cod penal. Ordonanţa este dată cu încălcarea competenţei.

În cauză a fost citat petentul şi intimatul. Petentul a fost asistat de apărător ales.

Instanţa din oficiu a dispus ataşarea dosarului 314/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi.

Deşi legal citat, intimatul nu s-a prezentat la instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 18.04.2010 petentul s-a adresat cu plângere postului de poliţie F., judeţul Bacău, sesizând faptul că în ziua de 07.04.2010 a fost lovit cu o furcă de intimatul M.E. suferind leziuni vindecabile în 7-9 zile îngrijiri medicale.

În cauză s-au efectuat cercetări, constând în audierea părţilor, martorilor, verificarea actelor modico-legale depuse de partea vătămată.

Prin ordonanţa nr. 314/P/17.06.2010, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului M. E. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 al. 2 Cod penal, aplicându-se acestuia sancţiunea amenzii administrative.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus suspendarea urmăririi penale faţă de acelaşi intimat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 al. 1 Cod penal ,întrucât fapta nu există.

La data de 07.04.2010 intimatul se afla pe terenul său unde-l pregătea pentru arat dând foc resturilor vegetale. Petentul se afla pe teren agricol sub pretextul că are în arendă 200 mp de la numita M. Ş. E. şi a considerat că-i este afectat dreptul de posesie, astfel petentul s-a îndreptat cu o furcă spre intimat încercând să-l lovească. Atunci intimatul M. E. a prins de furcă, petentul căzând la sol.

Martorii audiaţi nu confirmă exercitarea unor violenţe fizice, directe, singura care arată că intimatul era urcat peste petent fiind soţia sa C. E.. De asemenea nu se confirmă că intimatul a plecat de acasă cu o furcă. S-a constatat din probe că acţiunea de lovire a petentului s-a produs pe fondul provocării din partea petentului.

Cât priveşte susţinerea petentului, în timpul cercetărilor, că în urma conflictului i s-au sustras 500 lei, aceasta nu se confirmă.

Prin ordonanţa 411/II/2/28.07.2010 prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului împotriva ordonanţei 314/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi reţinându-se aceeaşi situaţie de fapt şi că soluţia dispusă este legală şi temeinică neimpunându-se infirmarea ei.

Cu privire la susţinerile petentului că urmărirea este incompletă, acestea sunt infirmate de actele de urmărire penală la dosar ataşându-se certificatul medico legal care stabileşte nr. de îngrijiri medicale necesar vindecării petentului.

Celelalte aspecte invocate nefiind justificate, nefiind constatate aspecte legale.

Cât priveşte cererea petentului de efectuare a unei expertize medico-legale, nu poate constitui temei al redeschiderii urmăririi penale, acest aspect fiind lămurit de certificatul medico-legal.

Instanţa reţine că susţinerile petentului sunt nefondate.

Astfel susţinerea că nu s-au administrat toate probele este nereală în cauză fiind audiaţi mai mulţi martori printre care şi cei propuşi de partea vătămată din care reiese că inculpatul a fost provocat de partea vătămată. De asemenea din probe nu rezultă sustragerea vreunei sume de bani de către inculpat.

În legătură cu lipsa unor acte medicale, instanţa reţine că la dosarul de urmărire penală nu s-au depus alte acte medicale decât certificatul medico-legal din care nu reiese vreo internare a părţii vătămate care să fi avut legătură cu conflictul dintre părţi.

Nici susţinerea petentului că ordonanţa s-a dat cu încălcarea competenţei materiale că parchetul nu este competent din punct de vedere material să soluţioneze fondul plângerii, nu poate fi primită.

Acţiunea penală ara ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare prin actul de inculpare.

Dacă în urma cercetărilor efectuate se constată existenţa vreunui caz prevăzut de art. 10 Cod procedură civilă procurorul pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 11 Cod procedură penală, cum a fost cazul în speţă.

Potrivit art. 275 Cod procedură penală orice persoană poate forma plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penale, plângerea adresându-sa procurorului… […] care se soluţionează prin ordonanţă sau rezoluţie.

Potrivit art. 2781 Cod procedură penală împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, partea vătămată […] poate face plângere la instanţă.

De asemenea nu se justifică susţinerea că s-au încălcat dispoziţiile art. 90, 91 Cod penal.

Instanţa apreciază că soluţia procurorului este legală şi temeinică, raportat la actele de urmărire penală administrate.

Faţă de cele ce preced, instanţa în temeiul art. 278 al. 8, lit. a Cod procedură penală va respinge plângerea ca nefondată şi va menţine ordonanţa atacată.

Tags: Plângere împotriva ordonanţei procurorului

Plângere împotriva ordonanţei procurorului admisă în condiţiile art.278 1 alin.8 lit. b Cod procedură penală. Trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii şi, respectiv, începerii urmăririi penale, completării probatoriului şi dispunerii

Pe rolul Judecatoriei Iasi a fost înregistrata plângerea formulata de petenta Asociatia de Proprietari „V” împotriva ordonantei Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intimatei P.M. sub aspectul savârsirii infractiunii de delapidare prevazuta de art.2151 alin.1 Cod penal si neînceperea urmaririi penale fata de intimata P. M. sub aspectul savârsirii infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevazuta de art.246 Cod penal.

Din actele de urmarire penala efectuate în cauza, rezulta ca P.M. a fost angajata a asociatiei de proprietari îndeplinind atributii de casier. În cauza a fost întocmit un raport de expertiza contabila din care a rezultat un prejudiciul de 6.450,64 lei cauzat prin completarea eronata a registrului de casa de catre casier, neînregistrarea tuturor platilor, necalcularea soldurilor finale corecte pe zile, nepreluarea soldurilor finale ca solduri initiale in zilele urmatoare, lipsa unei evidente clare si reale a banilor care au trecut prin casierie.

Prin ordonanta atacata s-a retinut incidenta art. 10 lit. d Cod procedura penala pentru ambele infractiuni.

Procurorul a motivat aceasta solutie aratând ca împrejurarile sesizate de catre reprezentantii legali ai asociatiei de proprietari „se grefeaza – în mod corect – pe dispozitiile art. 215 ind. 1 al. 1 Cod penal – delapidare – faptele reclamate privind, în fapt, însusirea, cu rea – credinta, de catre un gestionar (casier) a sumelor de bani aflate in gestiunea asociatiei iar fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este o infractiune de aplicabilitate generala, car , în cazul de fata, este absorbita, în mod natural, în continutul constitutiv al infractiunii de delapidare”.

Cu privire la infractiunea de delapidare s-a retinut ca probatoriul nu a putut stabili – fara putinta de tagada – însusirea, folosirea sau traficarea de catre intimata a sumelor de bani, gasite lipsa in gestiune, prezumtia de nevinovatie de care beneficiaza persoana cercetata, neputând fi înlaturata în aceste conditii.

Instanta a retinut ca motivarea procurorului este contradictorie. Este adevarat ca însusirea cu rea-credinta, de catre un gestionar (casier) a sumelor de bani aflate in gestiunea asociatiei realizeaza continutul constitutiv al infractiunii de delapidare prevazuta si pedepsita de art. 2151 alin 1 Cod penal iar fapta de abuz în serviciu este o infractiune de aplicabilitate generala care ar fi absorbita în continutul constitutiv al infractiunii de delapidare, dar numai în conditiile în care s-ar retine existenta actelor materiale ce realizeaza continutul acestei infractiuni. Or, cât timp nu s-a putut dovedi existenta elementului material (în oricare din variantele alternative prevazute de art.2151 Cod penal – însusire, folosire, traficare) al infractiunii de delapidare, rezulta ca prejudiciul constatat a fost determinat prin alte actiuni sau inactiuni care nu mai pot fi considerate ca fiind absorbite în mod natural în continutul constitutiv al infractiunii de delapidare. Nu se poate retine ca o infractiune este absorbita în mod natural într-o alta infractiune si, în acelasi timp, ca aceasta din urma infractiune nu exista (nu exista elementul material al infractiunii în care este absorbita).

În fapt, cercetarile au confirmat o organizare defectuoasa în coordonarea si tinerea gestiunii cu consecinta prejudicierii patrimoniului asociatiei de proprietari. Or, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu si cauzarea în acest mod a unui prejudiciu, poate realiza, în functie de forma pe care o îmbraca elementul subiectiv (intentie sau culpa), fie infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal raportat la art.258 Cod penal, fie infractiunea de neglijenta serviciu prev. de art.249 Cod penal raportat la art.258 Cod penal, bineînteles, daca se realizeaza si celelalte conditii privind continutul constitutiv al infractiunilor mentionate.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 2781 al.8 lit.b Cod procedura penala, instanta a admis plângerea, a desfiintat ordonanta, cauza fiind trimisa procurorului în vederea redeschiderii si, respectiv, începerii urmaririi penale, completarii probatoriului si dispunerii unei solutii care sa nu fie contradictorie.

Tags: Plângere împotriva ordonanţei procurorului

Plângere împotriva ordonanţei procurorului de declinare a competenţei în favoarea altui parchet. Obiectul plângerii. Admisibilitate.

Sentinţa penală nr.69/P/08.04.2010

Prin cererea nr. 97/103/2010, înregistrată la această instanţă, petentul Bălănescu Adrian Dorin a formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului, nr. 738/P/2006 din 30.11.2009 şi a rezoluţiei nr. 3/II-2 din 05.01.2010.

În motivarea plângerii, petentul arată că prin ordonanţa atacată s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2002, a fost disjunsă cauza şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, pentru infracţiunile prevăzute de art. 272 alin. 2, 3 din Legea nr. 31/1990 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 284 şi art. 291 Cod penal. Soluţia este nelegală şi netemeinică. După încheierea cercetărilor penale sub supravegherea procurorului timp de trei ani, s-a dovedit că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor cercetate şi s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Se arată în ordonanţă că pentru infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. 2 din legea nr. 85/2002, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d Cod procedură penală, iar pentru celelalte fapte se arată că ar exista indicii că s-au săvârşit. Aceste indicii constau în aprecierea expertei Avornicesei Alexandrina Maria care s-a exprimat că petentul este vinovat de săvârşirea unor infracţiuni de fals la legea contabilităţii. Din cuprinsul raportului de expertiză nu rezultă astfel de afirmaţii care, chiar de ar fi, nu pot fi luate în considerare la stabilirea vinovăţiei. Soluţia este nelegală şi sub aspectul disjungerii, deoarece în cauză operează cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. a Cod procedură penală, motiv pentru care se impunea soluţionarea cauzei pentru toate faptele şi nicidecum disjungerea acestora.

Faţă de motivele arătate, petentul a solicitat admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea soluţionării acesteia pentru toate infracţiunile pentru care a fost cercetat.

Instanţa, analizând plângerea în raport de dispoziţiile art. 2781 alin. 7 Cod procedură penală, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 Cod procedură penală, partea vătămată sau oricare altă parte interesată poate formula plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei sau rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror.

Textul prevede limitativ care din soluţiile procurorului pot fi deduse controlului judiciar, pe calea plângerii.

În acest text nu sunt prevăzute nici soluţia pronunţată de primul procuror învestit cu soluţionarea plângerii conform art. 278 Cod procedură penală şi nici soluţia de disjungere ori a declinării competenţei efectuării cercetării penale.

Prin urmare, plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 3/II-2 din 05.01.2010 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, precum şi plângerea împotriva soluţiei procurorului de disjungere a cauzei şi de declinare a competenţei nu sunt supuse controlului judiciar şi nu pot fi cenzurate pe calea prevăzută de art. 2781 Cod procedură penală.

Instituţia plângerii împotriva rezoluţiei procurorului are ca fundament strict raţiunea de a se verifica, pe cale judecătorească, în ce măsură neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale au fost dispuse de către procuror în mod temeinic şi legal. Fiind restrânsă sfera soluţiilor ce pot fi atacate pe calea plângerii doar la cele anterior arătate este evident şi motivul pentru care legiuitorul a prevăzut dreptul de a exercita plângerea doar părţii vătămate sau altei părţi ale cărei interese legitime au fost vătămate.

Cât priveşte ce de al treilea motiv, se reţine că procurorul a dispus ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman să efectueze cercetări faţă de petent pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 272 alin. 2, 3 din Legea nr. 31/1990 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 şi art. 291 Cod penal.

Pentru raţiunile anterior expuse şi această soluţie a procurorului este exceptată din prevederile art. 2781 Cod procedură penală. Soluţia prin care procurorul dispune efectuarea de cercetări, pentru a putea stabili dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale, nu poate fi cenzurată pe calea prevăzută de art. 2781 Cod procedură penală.

Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază că motivele invocate de petent împotriva ordonanţei procurorului nu sunt fundamentate şi, în consecinţă, plângerea urmează a fi respinsă, conform dispoziţiilor art. 2781 lit. a Cod procedură penală.

Tags: Plângere împotriva ordonanţei procurorului

Plângere împotriva ordonanţei procurorului, de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului. Modificarea temeiului juridic al scoaterii de sub urmărire penală.

Domeniu asociat: Probe

Sentinţa penală nr.210/P/2009

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamţ petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 105/II-2/20.03.2009 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, că la 11.11.2008 a fost solicitat telefonic de către primarul comunei pentru a aplana un conflict provocat de către numita, că s-a deplasat la biroul primarului, unde a observat o femeie ce provoca scandal, că i-a cerut acesteia să părăsească biroul, însă aceasta a refuzat, astfel că a încercat să o scoată forţat, că, întrucât aceasta s-a opus, a încercat să o încătuşeze, punându-i cătuşe doar la o mână, moment în care în birou au intrat şeful de post şi soţul numitei, cu toţii părăsind biroul primarului şi că se simte nedreptăţit, deoarece prin soluţia dată în dosar, a fost sancţionat cu amendă administrativă de 500 lei.

În susţinerea plângerii, petentul a anexat copia rezoluţiei atacate, precum şi procedura privind imobilizarea persoanelor.

La termenul din 15.07.2009, instanţa, faţă de faptul că plângerea de faţă vizează o rezoluţie pronunţată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, în legătură cu un dosar de urmărire penală în care petentul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, iar din adresa nr. a I.P.J. Neamţ, rezultă că petentul are calitatea de agent de poliţie şi organ al poliţiei judiciare, din oficiu, a ridicat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piatra Neamţ, faţă de dispoziţiile art. 2781 alin.1 din Codul de procedură penală, care stabilesc competenţa de soluţionare a plângerii întemeiate pe dispoziţiile acestui articol, arătând că plângerea se face la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Prin sentinţa penală nr. pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piatra Neamţ şi în temeiul art. 39 şi 42 din Codul de procedură penală, raportat la art. 2781 alin.1 din Codul de procedură penală, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect plângerea formulată de către petentul dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiile art. 2781 alin.1 din Codul de procedură penală, competenţa de soluţionare a plângerii, întemeiate pe dispoziţiile acestuia articol, aparţine instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Din adresa a I.P.J. Neamţ, rezultă că petentul are calitatea de agent de poliţie şi organ al poliţiei judiciare.

Potrivit art. 27 alin. 3 din Legea nr. 218/2002, infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă, în primă instanţă, de către tribunal, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (poliţiştii din corpul agenţilor de poliţie).

Instanţa, faţă de dispoziţiile legale mai sus citate, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în temeiul art. 39 şi 42 din Codul de procedură penală, raportat la art. 2781 alin.1 din Codul de procedură penală, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Neamţ.

Analizând actele dosarului de urmărire penală nr., Tribunalul constată că plângerea este fondată, motivat de următoarele:

Prin ordonanţa nr dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a învinuitului , pentru fapta prev. de art.250 alin.3 Cod penal şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 500 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că la data de 14 noiembrie 2008, a formulat plângeri penale la Parchetul de pe lânga Tribunalul Neamţ şi la I.P.J. Neamţ, rec1amând faptul că, în ziua de 11 noiembrie 2008, când s-a prezentat la primarul, spre a ridica autorizaţia de construcţie pe numele fiului ei, plecat la lucru în Spania, acesta a refuzat să-i elibereze actul şi, apoi, a cerut sprijinul agenţilor de politie pe care i-a instigat să o agreseze.

Din verificările efectuate rezultă că, în dimineaţa zilei de 11 noiembrie 2008, a mers la Primăria, pentru a obţine de la primar autorizaţia de construcţie, pentru edificarea unei case de către fiul ei.

Primarul, la ora 8,30, când a ajuns, era într-o şedinţă de lucru cu o parte a personalului angajat.

Deşi a fost solicitată să aştepte terminarea şedinţei, nu s-a conformat şi a cerut primarului să-i predea actul, cu sublinierea că nu va părăsi biroul acestuia, până când nu va obţine documentul. Atunci, i-a transmis că aceasta avea în evidenţă, o restanţă importantă la plata consumului de apă, solicitându-i să facă plata, pentru a intra în posesia autorizaţiei.

În împrejurările respective, cum debitul nu era pe numele fiului ei, a proferat expresii şi cuvinte jignitoare şi defăimătoare la adresa primarului.

Persoanele prezente, în număr de patru, printre care era şi viceprimarul comunei, au părăsit biroul. a procedat şi el la fel, dar după ce a solicitat, pe telefonul fix, sprijinul agenţilor de poliţie din comună.

a rămas singură în biroul primarului, până la apariţia agentului de poliţie. Când a intrat în birou, i-a dat explicaţii acestuia – că se refuză de către primar – să-i elibereze autorizaţia de construcţie în cauză. Agentul de politie a solicitat să-i prezinte actul de identitate, comunicându-i că nu-l are asupra ei, în schimb şi-a spus datele personale.

Faţă de agentul de poliţie, a avut o atitudine corespunzătoare. Aceasta a refuzat să plece din birou, până când primarul nu-i rezolvă problema cu care era solicitat şi pentru care ea s-a deplasat la sediul Primăriei.

Fără a avea motive care să justifice atitudinea de încătuşare a ei, agentul de poliţie, învinuitul, a trecut la folosirea forţei, pentru a ajunge la această finalitate. Prin imobilizarea victimei, el a reuşit de i-a aplicat o verigă a cătuşei pe mâna dreaptă, cealaltă rămânând liberă datorită opunerii de rezistenţă din partea acesteia. Învinuitul s-a oprit din acţiune când a constatat că nu reuşeşte să-i aplice veriga cătuşei şi la mâna stânga.

Atunci, şi-a făcut apariţia, în birou, mai întâi soţul victimei şi, în

momentele imediat următoare, alţi doi poliţişti, unul dintre ei, şeful de post, care avea cunoştinţă despre cererea de sprijin din partea poliţiei făcută de către primar. Agentul de poliţie şi agentul de poliţie, şef de post la, nu au intervenit, în nici un mod, pe linia finalizării încătuşării părţii vătămate. Cel dintâi, dimpotrivă, a convins-o pe cea în cauză să se supună, spre a-i fi scoasă veriga catuşei de la mâna dreaptă.

La fata locului s-a deplasat o autosanitară şi, apoi, o echipa a unui post local de televiziune. Personalul medical de pe autosanitară a constatat, în urma examinărilor medicale la care a fost supusă victima, că nu era cazul să fie transportată la vreo unitate spitalicească.

Echipa de televiziune solicitată de soţul victimei a transmis pe postul de televiziune pe care-l reprezenta, un reportaj de la faţa locului, cu privire la incidentul produs în primărie şi care a avut-o ca victimă pe.

Şeful de post a întocmit proces – verbal de contravenţie la Legea nr.61/ 1991, pentru manifestările pe care le-a avut în biroul sau faţă de primarul, aplicându-i o amendă în sumă de 200 lei.

Actul a fost întocmit, după ce au fost audiate o parte din persoanele care erau de fata când s-a comis contravenţia. Procesul-verbal de contravenţie a fost trimis prin corespondenţă la locuinţa lui, aceasta nefiind de faţă la emiterea actului. În contextul celor descrise, se reţine că învinuitul nu avea temeiuri care să justifice încătuşarea victimei, deoarece nu erau realizate niciuna din situaţiile enumerate în Procedura privind imobilizarea persoanelor.

Acţiunea de încătuşare este lipsită, cu atât mai mult de temei, deoarece privea o femeie, care are o vârstă de totală maturitate – 46 de ani.

În aprecierea gradului de pericol social concret al faptei de purtare abuzivă, se are în vedere că învinuitul este lipsit de experienţa necesară pentru astfel de proceduri, el având o vechime în cadrele poliţiei de aproximativ 1 an de zile.

Astfel se va retine că, prin conţinut şi consecinţă, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. O sancţiune cu caracter administrativ, situată către limita inferioară prevăzută de lege, este găsită suficientă şi de natură să prevină comiterea unor fapte similare de către acesta.

Faţă de, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru infracţiunile prev. de art.25 Cod penal, cu referire la art.250 alin.3 Cod penal, privind pe cel dintâi şi art.246 Cod penal şi art.250 alin.3 Cod penal, faţă de cel de-al doilea, deoarece faptele rec1amate nu există.

În ce priveşte pe învinuitul s-a mai arătat că, leziunile pe care le-a prezentat victima, toate sunt numai rezultatul folosirii forţei la încătuşare, acesta neexercitând şi alte violente asupra ei. Tot cu privire la el, pentru infracţiunea prev. de art.246 Cod penal s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece fapta nu există.

Împotriva ordonanţei a formulat plângere, în termen legal,învinuitul.

Prin rezoluţia nr., dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de învinuitul, împotriva ordonanţei din dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, cu motivarea că, în mod evident, probele aflate la dosarul cauzei, arată că învinuitul a fost abuziv în purtarea sa faţă de, neexistând nici un temei care să justifice, în momentul respectiv, încătuşarea acesteia.

Examinând plângerea formulată de petent, precum şi actele şi lucrările din dosarul nr. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, Tribunalul constată că aceasta este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 250 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea de purtare abuzivă constă în întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, iar cea prevăzută de alin. 3, constă în lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în condiţiile alin. 1.

Potrivit Procedurii privind imobilizarea persoanelor, în timpul activităţii curente, poliţiştii pot realiza imobilizarea prin folosirea mijloacelor din dosare ( inclusiv cătuşe), în cazul persoanelor care blochează, în afara condiţiilor legii, căile publice de circulaţie, încearcă să pătrundă, pătrund fără drept sau refuză să părăsească sediile autorităţilor publice, ale partidelor politice, ale instituţiilor şi ale organizaţiilor de interes public ori privat, periclitează, în orice mod, integritatea sau securitatea acestora ori a personalului sau tulbură desfăşurarea normală a activităţii.

Or, aşa cum s-a reţinut şi în ordonanţa atacată, a refuzat să plece din biroul primarului, până când acesta nu-i eliberează autorizaţia de construcţie, pentru edificarea unei case de către fiul ei, motiv pentru care primarul a şi solicitat intervenţia organelor de poliţie. La solicitarea primarului, a sosit la faţa locului petentul, agent de poliţie la Postul de poliţie, care a încercat să determine intimata să părăsească biroul. În condiţiile în care aceasta a refuzat constant, petentul a recurs la imobilizarea acesteia, reuşind să o încătuşeze la mâna stângă.

Astfel, petentul a acţionat în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Procedura privind imobilizarea persoanelor, cu atât mai mult cu cât a încercat, anterior acţiunii de încătuşare, să determine intimata să părăsească biroul.

Având în vedere că petentul a acţionat, în mod legal, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. 3 din Codul penal, atât sub aspect subiectiv cât şi obiectiv.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. b din Codul de procedură penală, se va admite plângerea formulată de, împotriva ordonanţei din dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, în dosarul nr., se va desfiinţa, în parte, ordonanţa atacată, şi, rejudecând cauza, în fond, se va schimba temeiul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 250 alin. 3 Cod penal, din art. 11 pct. 1 lit. b, raportat la art. 10 lit. b1 din Codul de procedură penală şi art. 181 din Codul penal, în dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. b, raportat la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală.

Tags: Plângere împotriva ordonanţei procurorului