Pretenţii civile

Tribunalul Tulcea
Dosar nr.1178/179/2007
DECIZIA CIVILĂ NR.83
Şedinţa publică din data de 05 februarie 2009
Asupra recursului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Babadag sub nr. 1178/179/2008 reclamantul ……. a chemat în judecată pe pârâtul ……. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale cu cheltuieli de judecată .

Pârâtul prin întâmpinare, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii principale ca netemeinică, iar prin cerere reconvenţională a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, cu obligarea şi la plata cheltuielilor de judecată aferente .

Prin sentinţa civilă nr.755/15 oct.2008 Judecătoria Babadag a respins acţiunea principală a reclamantului ……. şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenient, ca nefondate.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Evaluând materialul probator administrat în cauză , atât asupra cererii principale , cât şi cu privire la cererea reconvenţională s-a apreciat că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale raportat la împrejurările speţei .

Potrivit prevederile art.998 cod civil , „ orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu , obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat , a-l repara ” pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina unei persoane , este necesar a fi îndeplinite mai multe cerinţe : existenţa unui fapte ilicite a unui raport de cauzalitate între acestea , existenţa vinovăţiei celui care a determinat prejudiciul .

Faţă de specificul cauzei deduse judecăţii, aceste cerinţe s-a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ pentru antrenarea răspunderii civile delictuale .

În cauză este de subliniat că urmare nefinalizării precontractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi, cu privire la înstrăinarea unui teren, pârâtul a recurs la chemarea în judecată a reclamantului în speţă pentru pronunţarea rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare, citarea reclamantului făcându-se la domiciliul precizat de acesta în antecontractul încheiat între părţi, reclamantul avându-şi domiciliul în Bucureşti .

Ulterior, reclamantul a promovat recurs împotriva hotărârii judecătoreşti, invocând judecarea cauzei cu încălcarea procedurii de citare, reclamantul schimbându-şi ulterior domiciliul în Tulcea.

Cu ocazia soluţionării căii de atac reclamantul a depus la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, acesta neaducând însă la cunoştinţa pârâtului modul de îndeplinire a mandatului dat de către pârât.

Această problematică litigioasă dintre părţi a determinat o implicare emoţională, stare ce s-a acutizat şi activat pe fondul dezbaterilor în ziua judecării cauzei, martorii ……. , ……. declarând că pârâtul a făcut afirmaţia susţinută de către reclamant la ieşirea din sala de judecată pe fondul stării emoţionale generată de faza dezbaterilor în şedinţa de judecată .

Martorul ……. a învederat că nu a perceput incidentul susţinut de pârât a se fi petrecut pe scările Tribunalului Tulcea, pârâtul susţinând că a fost împins de către reclamant şi că a replicat expresia reţinută mai sus doar la afirmaţia făcută de către reclamant .

Din depoziţiile martorilor audiaţi la cererea pârâtului reiese că există nemulţumiri cu privire la modul de încheiere a tranzacţiilor de înstrăinare manifestate şi de alte persoane faţă de reclamant, ca urmare a nefinalizării actelor de înstrăinare, învederând că pârâtul nu a îndemnat alte persoane să nu încheie tranzacţii cu reclamantul şi nu a creat o atmosferă potrivnică faţă de acesta .

Raportat la împrejurările speţei, problematica litigioasă existentă între acestea şi atitudinea părţilor în producerea acesteia , se apreciază că nu se justifică îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale invocate de către părţi , nefăcându-se dovada întrunirii cerinţelor prevăzute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale , afirmaţia pârâtului pe fondul stării emoţionale necontrolate , creată de atmosfera tensionată răsfrântă în şedinţa de judecată neputându-se reţine că se poate materializa într-un prejudiciu , nedovedindu-se atingerile pretins aduse .

Susţinerile reclamantului cu privire la pretinsul prejudiciu suferit ca urmare a imposibilităţii intermedierii vânzării de terenuri , generat de pretinsa atmosferă potrivnică creată de pârât este lipsită de fundament şi nesusţinută de nicio dovadă care să concretizeze existenţa prejudiciului pretins .

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională , s-a apreciat că nu se poate reţine existenţa îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale .

Pârâtul a susţinut că prin atitudinea sa şi prin promovarea plângerilor adresate organelor îndrituite reclamantul i-a cauzat prejudiciul pretins .

Promovarea unei căi de atac sau plângerile susţinute a fi adresate organelor de poliţie nu pot fi interpretate prin ele însele ca fără îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi existenţa vinovăţiei sub forma intenţiei sau a culpei, ca reprezentând o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale care să angajeze răspunderea în condiţiile codului civil .

Exercitarea dreptului constituţional al accesului liber la justiţie nu poate fi calificat drept o faptă ilicită , în lipsa unui minim de probe care să justifice chiar prejudiciul moral , motiv pentru care cererea nu poate fi primită .

Abuzul de drept presupune în primul rând existenţa unui drept subiectiv a cărui exercitare se realizează prin depăşirea limitelor sale interne, prin deturnarea scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut şi prin rea-credinţă .

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal a formulat recurs reclamantul ……., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Arată în esenţă recurentul că, între el şi intimat au existat raporturi de colaborare cu privire la vânzarea unor suprafeţe de teren extravilan de la diferite persoane din localitatea Făgăraşu Nou şi cărora intimatul le reţinea comision de intermediere.

Pe fondul unui litigiu aflat pe rolul acestei instanţe, la data de 10 oct.2007, intimatul i-a adresat expresii jignitoare, auzite şi de către completul de judecată.

Mai mult, intimatul pârât l-a denigrat pe recurent în localitatea Făgăraşu Nou, afirmând în faţa cetăţenilor că este escroc şi mincinos, îndemnându-i să nu mai încheie tranzacţii cu recurentul.

Aceste afirmaţii au adus grave prejudicii imaginii şi integrităţii morale a recurentului, astfel încât o mare parte dintre locuitorii Făgăraşului Nou au revocat procurile de vânzare.

Precizează că i-a fost încălcat dreptul la onoare şi la reputaţie prevăzute de legislaţia civilă şi de art.54 lit. c şi d din Decretul 51/1954.

Cu probele administrate la instanţa de fond, apreciază recurentul că şi-a dovedit acţiunea.

Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, se reţine că recursul este neîntemeiat.

Potrivit prevederilor ar.998 Cod civil, „Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărei greşeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina unei persoane este necesar a fi îndeplinite mai multe cerinţe: existenţa unei fapte ilicite a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între acestea, existenţa vinovăţiei celui care a determinat prejudiciul.

Din analiza probelor administrate în cauză, se reţine că nu sunt întrunite condiţiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale raportat la împrejurările speţei.

Problematica litigioasă dintre părţi a determinat o implicare emoţională, stare ce s-a acutizat şi activat pe fondul dezbaterilor în ziua judecării cauzei, martorii ……. şi ……. declarând că pârâtul a făcut afirmaţia susţinută de către recurentul reclamant la ieşirea din sala de judecată, pe fondul stării emoţionale generate de faza dezbaterilor în şedinţa de judecată.

Martorii audiaţi la cererea intimatului pârât au arătat că există nemulţumiri cu privire la modul de încheiere al tranzacţiilor de înstrăinare manifestate şi de alte persoane faţă de recurent, urmare nefinalizării actelor de înstrăinare şi arătând că nu intimatul este cel care a îndemnat alte persoane să nu încheie tranzacţii cu recurentul şi nu va creat o atmosferă potrivnică faţă de acesta.

Pe cale de consecinţă, având în vedere problematica litigioasă existentă între părţi, atmosfera tensionată existentă în şedinţa de judecată, nu justifică îndeplinirea condiţiilor răspunderi civile delictuale, nu se poate reţine că se poate materializa într-un prejudiciu, nefiind dovedite atingerile pretins aduse.

Susţinerile recurentului cu privire la prejudiciul suferit urmare imposibilităţii intermedierii vânzării de terenuri, generat de atmosfera pretins potrivnică creată de către intimat, este lipsită de fundament şi nesusţinută de nici o dovadă.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, exercitarea dreptului constituţional al accesului liber la justiţie nu poate fi calificată drept o faptă ilicită, în lipsa unor probe care să justifice chiar prejudiciul moral.

Abuzul de drept presupune existenţa unui drept subiectiv a cărui exercitare se realizează prin depăşirea limitelor sale interne, prin deturnarea scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut prin rea credinţă.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Tags: cerere reconvenţională, daune morale, Decretul nr. 51/1954, dreptul la onoare, răspundere civilă delictuală

Actiune civila in cadrul procesului penal. Daune materiale si morale. Proba. Criterii de cuantificare a prejudiciului moral

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3438 (11.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  infracţiuni, prejudicii, daune, răspundere civilă delictuală

Prin sentinta penala nr.3438/11.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a condamnat inculpatul pentru savarsirea a doua infractiuni privind circulatia pe drumurile publice si a admis in parte actiunea civila a partii civile TA.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, in ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta a retinut ca partea vatamata TA s-a constituit parte civila cu suma de 8500 lei daune materiale si 10.000 lei daune morale, insa, desi instanta a pus de mai multe ori în vedere partii civile sa-si dovedeasca pretentiile, aceasta, prin înscrisurile depuse la dosar, nu le-a probat decât în parte.
Astfel potrivit chitantelor depuse la dosar instanta a retinut ca partea civila a efectuat cheltuieli legate de refacerea sanatatii în suma de 65,40 lei.
In consecinta, instanta, în baza art.14, 346 Cod procedura penala, raportat la art.998, 999 Cod civil, a admis în parte actiunea civila formulata de partea civila si, retinând vinovatia inculpatului, care prin actiunea sa a determinat evenimentul rutier în care au fost produse leziunile partii vatamate, l-a obligat la plata sumei mentionate, cu titlu de despagubiri materiale.
Instanta a mai retinut ca inculpatul are obligatia de a acoperi în întregime prejudiciul provocat prin savârsirea infractiunii, astfel ca a admis în parte si cererea partii civile de obligare a inculpatului la plata unor daune morale apreciind ca, raportat la leziunile suferite, respectiv echimoza, excoriatii, plaga contuza, fractura metafiza proximala metacarpian I deget 1 mâna stânga si a prezentat comotie cerebrala anamnestica, leziuni ce s-au produs în cadrul unui accident rutier si pot data din 31.07.2006 si necesita 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, pretentiile partii civile sunt justificate în parte. Având în vedere faptul ca partii civile i s-a realizat imobilizarea unui deget cu atela gipsata pe timp de 4-6 saptamâni, recomandându-se mentinerea mâinii în pozitie ridicata, evitarea efortului fizic si a traumatismelor locale, instanta a apreciat ca aceasta situatie este de natura a-i crea un disconfort psihic partii civile, disconfort ce altereaza existenta obisnuita a acesteia. Având în vedere si traumatismul suferit ca urmare a implicarii sale într-un eveniment rutier, la producerea caruia nu a contribuit, instanta a apreciat ca suma de 2.000 lei daune morale constituie o justa reparatie.

Tags: daune, infracţiuni, prejudicii, răspundere civilă delictuală

Raspunderea parintilor ca parti responsabile civilmente in procesorul penal. Conditii. Achiesare

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3290 (29.10.2008)
Autor: Secţia Penală
Domenii asociate:  infracţiuni minori, răspundere civilă delictuală

Prin sentinta penala nr.3290/29.10.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a condamnat inculpata minora pentru savarsirea infractiunii de furt, obligand-o în solidar cu partile responsabile civilmente TC si TG sa plateasca partii civile suma de 1624,97 lei cu titlu de despagubiri civile.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca, fiind audiata, partea responsabila civilmente TG a precizat ca desi atât ea, cât si partea responsabila civilmente TC, si-au exercitat în mod corespunzator obligatiile ce decurgeau din calitatea de parinti ai inculpatei, nu au putut împiedica conduita antisociala a acesteia din urma. Partea responsabila civilmente TG a învederat instantei ca nu este de acord sa raspunda patrimonial alaturi de inculpata, întrucât aceasta, începând din luna martie 2005 (deci, anterior momentului la care a savârsit infractiunea ce formeaza obiectul prezentei cauze) a fugit de la domiciliul parintilor si toate demersurile efectuate în vederea readucerii sale în familie au ramas fara un rezultat pozitiv, solicitand in dovedirea acestor imprejurari proba cu un martor, audiat de instanta.
Totusi, instanta a retinut ca, in ceea ce priveste partile responsabile civilmente, chiar daca se constata, conform probelor administrate, respectiv declaratia unei martore, referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune, ca acestia nu au vreo culpa în cresterea, educarea si supravegherea minorei, totusi, având în vedere ca au achiesat la pretentiile partii civile, conform concluziilor din dezbateri, se impune a fi obligati în solidar cu inculpata, conform art. 1000 alin. 2 Cod civil, la plata despagubirilor mai sus aratate.

Tags: infracţiuni minori, parte civilmente responsabila, răspundere civilă delictuală

Obligaţii rezultând din cauzarea de prejudicii. Criteriile de care se ţine seama la stabilirea despăgubirii

Tip: Decizie
Nr./Dată: 50/2005 (19.01.2005)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: circulaţie rutieră

Potrivit art. 998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, despăgubirea urmând să cuprindă atât paguba suferită de partea vătămată cât şi beneficiul de care ea a fost lipsită.

Despăgubirile acordate pentru prejudiciile izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală a pagubei suferite, ceea ce înseamnă că în aprecierea acestora trebuie să se ţină seama de daunele suferite efectiv de victimă aşa cum rezultă din împrejurările de fapt ale pricinii.

Prin sentinţa civilă nr. 2684 din 7 octombrie 2003 Judecătoria Vaslui (Cojocaru Mihaela) s-a admis acţiunea formulată de reclamantul L.D. şi a obligat pârâtul T.Ghe. la plata sumei de 70.000.000 lei reprezentând despăgubiri civile.

Instanţa de fond a reţinut că suma pretinsă de reclamant prin acţiune a fost dovedită, în cauză fiind întrunite în mod cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, potrivit dispoziţiilor art. 998-999 Cod civil.

Reclamantul a suferit un prejudiciu constând în avarierea în proporţie de 60 % a autoturismului proprietate personală ca urmare a coliziunii cu autoturismul condus de pârât cu nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 50 din 19 ianuarie 2005, admiţând recursul declarat de pârât, a modificat în parte sentinţa recurată şi a obligat pârâtul la plata contravalorii despăgubirilor rezultate din raportul de expertiză efectuat în cauză, reţinând că suma acordată de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri este nejustificată, valoarea despăgubirilor stabilite fiind mult mai mare decât prejudiciul efectiv suferit aşa cum rezultă din împrejurările de fapt ale pricinii. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit şi valoarea de piaţă a autoturismului avariat, această valoare asigurând o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamant şi nicidecum suma acordată de instanţa de fond care depăşeşte valoarea prejudiciului efectiv şi care nu are justificare în raport de probele administrate în cauză.

Tags: circulaţie rutieră, răspundere civilă delictuală

Ziarist. Libertate de exprimare. Faptă ilicită.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1257 (05.06.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C. civ. – art. 998, 999

Constituţie – art. 30

C.E.D.O. – art. 10

Chiar dacă prin art. 30 din Constituţia României este garantată libertatea de exprimare, iar Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte prin art. 10 dreptul la libertatea de exprimare, exercitarea acestei libertăţi cu depăşirea limitelor şi restricţiilor stabilite este de natură a atrage răspunderea celui ce, depăşind aceste limite sau restricţii săvârşeşte o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1257 din 5 iunie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 163 din 2 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 6963/2004, Tribunalul Arad a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamantul B. Ghe. împotriva pârâtei S.C. „Adevărul” S.R.L. Arad.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în ziarul local, au apărut două articole de presă intitulate „Escrocherii cu maşini de cusut”, semnate de jurnalistul A.O. Aceste publicaţii reprezintă o anchetă de presă efectuată de către jurnalist, în urma unei sesizări asupra unui caz mai aparte şi plecând de la o sentinţă judecătorească nedefinitivă, prin care numita S.S. a fost obligată să restituie reclamantului B.Ghe. o maşină de cusut marca „Singer” sau echivalentul valoric în cuantum de 24.300 Euro plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executare. Cele două articole, scrise într-o manieră tipic gazetărească, menite să stârnească interesul cititorului, redau starea de fapt în felul în care a fost percepută de jurnalist, cu citate din declaraţiile reclamantului, ale unor vecini, ale curatorului numitei S.S., ale comandantului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad etc. Fără a aduce acuzaţii directe, jurnalistul apreciază că acest caz seamănă izbitor a escrocherie, solicitând intervenţie organului judiciar abilitat (poliţia).

Conform art. 998 – 999 C. civ., oricine cauzează altuia un prejudiciu, cu intenţie sau din culpă, este obligat să-l repare. Pe de altă parte, Constituţia României consacră libertatea de exprimare la rang de libertate fundamentală a omului în art. 30 alin. 1 – 4, stabilind şi limitele exercitării acestei libertăţi în art. 30 alin. 6 şi 8.

Libertatea de exprimare este consacrată şi de art. 10 din Convenţia Europeană al Drepturilor Omului.

Din punct de vedere subiectiv, prima instanţă a apreciat că libertatea de exprimare încetează numai atunci când din cuprinsul articolului rezultă intenţia clară a autorului de a defăima, de a prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară sau imaginea unei persoane, situaţie în care fapta de a publica un asemenea articol de presă intră în sfera ilicitului.

În principiu însă, o acţiunea de publicare a unui articol în ziar constituie o faptă licită, permisă de lege şi protejată.

Chiar dacă lectura articolului lasă să se înţeleagă posibilitatea participării reclamantului la o escrocherie, în concret nu se aduc acuzaţii directe, nu se susţine comiterea vreunei infracţiuni ori a unei alte fapte ilicite de către reclamant, ci doar se invită organele judiciare abilitate să cerceteze cazul în vederea elucidării unor aspecte rămase necunoscute ziaristului.

Din lectura celor două articole nu se poate trage concluzia că intenţia jurnalistului a fost aceea de a defăima persoana reclamantului.

Nu se poate susţine culpa pârâtei nici pentru neacordarea dreptului la replică reclamantului, câtă vreme acesta nu a solicitat acest lucru în mod direct şi explicit.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.Ghe.

Prin decizia civilă nr. 1425 din 14 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5675/2005, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.Ghe. împotriva sentinţei civile nr. 163 din 2 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6963/2004, în contradictoriu cu pârâta S.C. „Adevărul” S.R.L. Arad.

Respingând apelul reclamantului şi menţinând astfel soluţia primei instanţe, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere aceleaşi considerente ca şi Tribunalul Arad, reţinând că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 998 – 999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

De asemenea, a reţinut că hotărârea primei instanţe este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia libertăţii de exprimare, din care rezultă că presa are un rol esenţial într-o societate democratică.

Împotriva deciziei civile nr. 1425 din 14 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs în termenul legal reclamantul B. Ghe.

În motivarea recursului, reclamantul, invocând art. 304 pct. 9 C. pr. civ., a susţinut că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii, întrucât în speţă sunt îndeplinite elementele care atrag răspunderea civilă delictuală, respectiv fapta ilicită (informarea incorectă a cititorilor, prin ascunderea unor elemente de fapt esenţiale), culpa, prejudiciul şi legătura cauzală dintre faptă şi prejudiciu.

A arătat că nu este vorba despre un singur articol, ci de cinci articole la adresa sa, vizând cauze aflate în curs de judecată, intenţia de defăimare fiind evidentă, ca şi scopul de a-l compromite moral şi de a-l intimida.

Curtea a constat că recursul reclamantului este întemeiat şi l-a admis pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Reclamantul B.Ghe. a chemat în judecată pârâta S.C. „Adevărul” S.R.L. Arad, solicitând obligarea acesteia la daune morale în cuantum de 1 miliard lei (ROL), cu motivarea că prin publicarea a două articole în ziarul local, sub titlul „Escrocheriile cu maşini de cusut”, i s-a adus atingere onoarei şi reputaţiei, întrucât faptele au fost prezentate trunchiat, în detrimentul său, neacordându-i-se nici dreptul la replică, cu atât mai mult cu cât cazul face obiectul unui proces care se află încă pe rolul instanţelor, iar în primă instanţă i s-a dat câştig de cauză.

În drept, a invocat răspunderea civilă delictuală, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului – art. 998 şi 1000 alin. 3 C. civ.

Ulterior, şi-a redus cuantumul pretenţiilor la 20.000.000 lei (ROL).

Prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, prima instanţă şi instanţa de apel au respins acţiunea, respectiv apelul reclamantului, reţinând în mod eronat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Fapta ilicită există şi ea constă în publicarea celor două articole cu titlul „Escrocheriile cu maşinile de cusut”, pornind de la o sentinţă a Judecătoriei Ineu, prin care numita S.S. a fost obligată să-i restituie reclamantului B.Ghe. o maşină de cusut marca „Singer”, piesă de colecţie, sau echivalentul ei valoric de 24.300 Euro, cu motivarea că B.Ghe., după ce a cumpărat o maşină de cusut marca „Singer”, a depozitat-o în curtea numitei S.S., care însă a refuzat să i-o restituie.

Deşi prin întâmpinările depuse la dosar pârâta susţine că publicarea celor două articole nu are caracter ilicit, întrucât nu a existat intenţia de a-l defăima pe reclamant, din lecturarea acestor două articole rezultă cu totul altceva, cu atât mai mult cu cât articolele sunt însoţite de poza reclamantului.

Se începe prin aducerea la cunoştinţa opiniei publice a existenţei unei practici de a-i escroca pe posesorii unor maşini de cusut vechi marca „Singer” şi se ajunge la cazul particular al reclamantului B.Ghe., care apare apoi în prim plan în ambele articole publicate de pârâtă, sub semnătura ziaristului A. O.

Caracterul ilicit al faptei şi culpa provin din modul de redactare al articolelor respective, prin care se pun semnul întrebării, fiind uneori considerate mincinoase afirmaţiile reclamantului, deşi procesul era încă pe rol, fiind trecut doar de faza de primă instanţă.

În mai multe rânduri se foloseşte cuvântul escrocherie, în raport cu reclamantul B.Ghe., iar concluzia celor două articole, e drept sub forma unei propoziţii interogative, este de natură a aduce atingere reputaţiei acestuia, cauzându-i un prejudiciu moral.

„Ce-ar mai fi de spus în toată această poveste, care seamănă izbitor cu o escrocherie?”

Este evidentă, pornind de la cele prezentate anterior, şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte acordarea dreptului la replică reclamantului, deşi chiar în cuprinsul celui de-al doilea articol, se menţionează că B.Ghe. s-a prezentat şi a lăsat o „declaraţie”, aceasta nu a fost publicată, deşi este comentată în articol.

Este adevărat că prin art. 30 Constituţia României garantează libertatea de exprimare, dar acelaşi articol stabileşte limitele exercitării acestei libertăţi, prin care nu pot fi prejudiciate demnitatea, onoarea, viaţa particulară sau dreptul la propria imagine ale celorlalţi.

Libertatea de exprimare, inclusiv a ziariştilor, este consacrată şi prin art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de apel invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, din care rezultă rolul esenţial al presei într-o societatea democratică.

Aceeaşi instanţă europeană însă, prin hotărârea din 7.05.2002, pronunţată în cauză Mc Vicar contra Regatului Unit al Marii Britanii, a statuat că „ziariştii trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, în scopul de a prezenta informaţii corecte şi verificate, în acord cu etica profesiei de ziarist”.

Prejudiciul moral adus reclamantului constă în atingerea adusă demnităţii, onoarei şi dreptului său la imagine.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate, 20 milioane lei vechi, Curtea consideră că este prea mare în raport cu prejudiciul moral suferit, o sumă de 10.000.000 lei vechi fiind apreciată ca echitabilă în raport cu acest prejudiciu.

Acest criteriu al echităţii şi al satisfacţiei echitabile apare şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât să aibă efecte compensatorii pentru cel păgubit, dar să nu constituie o „amendă” excesivă pentru autorul faptei ilicite.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 1 şi 9, art. 312 alin. 3 şi 4 C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamant.

Tags: art. 10 din CEDO, daune morale, faptă ilicită, libertate de exprimare, răspundere civilă delictuală