Top

ACŢIUNE CIVILĂ ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢILE ART.5 ALIN.2 DIN TITLUL X AL LEGII NR.247/2005.ANTECONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE SAU DE ÎNTREŢINERE.VOINŢA REALĂ A PĂRŢILOR.

JUDECĂTORIA POGOANELE SENTINŢA CIVILĂ NR.629/16.06.2008 ACŢIUNE CIVILĂ ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢILE ART.5 ALIN.2 DIN TITLUL X AL LEGII NR.247/2005.ANTECONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE SAU DE ÎNTREŢINERE.VOINŢA REALĂ A PĂRŢILOR. Prin acţiunea civilă promovată reclamanţii A.M.şi A.M.au chemat în judecată pe pârâţii V.N.şi V.M.solicitând ca,în temeiul prevederilor art.5 alin.2 din titlul X al Legii nr.247/2005 să pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul casă de locuit şi teren ce a făcut obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare,cu motivarea că antecontractul s-a încheiat la data de 20.02.2008,că au plătit preţul de 1.500 lei iar pentru diferenţa de 3.500 lei s-au obligat să-i întreţină pe pârâţi pe tot parcursul vieţii şi că, deşi prin clauza înserată în actul încheiat s-au obligat ca în termen de 30 de zile să încheie actul autentic,pârâţii nu s-au conformat. Pârâţii legal citaţi cu menţiunile personal la interogatoriu şi să depună întâmpinare,nu s-au înfăţişat şi nu s-au conformat,împrejurare apreciată de instanţă ca o recunoaştere deplină a pretenţiilor formulate de reclamanţi,în sensul prevederilor art.225 cod procedură civilă. Analizând acţiunea dedusă judecăţii în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale incidente în cauză instanţa a reţinut că la data de 20.02.2008 părţile în proces au încheiat un act sub semnătură privată din care reiese că reclamanţii au cumpărat de la pârâţi o casă cu terenul aferent evaluate la 5.000 lei,că au plătit drept preţ suma de 1.500 lei şi că pentru restul de 3.500 lei s-au obligat să le asigure întreţinerea pe tot timpul vieţii,asigurându-le cele necesare unui trai decent şi medicamente în caz de boală,iar după moarte să le facă cele creştineşti conform datinilor. Aşa fiind ,fără a încălca principiul disponibilităţii părţilor din procesul civil,instanţa este obligată să stabilească natura juridică a contractului dintre părţi,respectiv dacă actul încheiat poate fi calificat ca un antecontract de vânzare-cumpărare ,de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau de întreţinere. Problema calificării naturii juridice a contractului este deosebit de importantă atunci când se pune problema neexecutării obligaţiei de întreţinere dar şi atunci când se ridică problema interpretării clauzelor din contract-în cel de întreţinere clauzele se interpretează,potrivit regulilor generale,în favoarea debitorului,în cel de vânzare-cumpărare se interpretează în contra vânzătorului. In cauza dedusă judecăţii,întrucât proporţia dintre preţul în bani(1.500 lei) şi valoarea prestaţiei în natură(3.500 lei)este în favoarea celei din urmă,contractul încheiat între părţi este un contract de întreţinere. Instanţa mai reţine că potrivit prev.art.2 alin.1 din titlul X al Legii nr.247/2005,terenurile cu sau fără construcţii,situate în intravilan sau extravilan,indiferent de destinaţia sau de întinderea lor,pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii,încheiate în formă autentică,sub sancţiunea nulităţii absolute şi că drept urmare actul încheiat între părţile cauzei este nul de drept ca şi contract de întreţinere,fiind întocmit cu nerespectarea cerinţei formei autentice prevăzută de lege”ad validitatem”.. Cu toate acestea,este indiscutabil că,din punct de vedere obiectiv,actul lovit de nulitate cuprinde toate elementele unei promisiuni sinalagmatice de întrăinare(consimţământ,capacitate,obiect,cauză),iar în plan subiectiv o asemenea promisiune corespunde unui rezultat economic analog celui voit de părţi şi exprimat prin actul nul. Aşa după cum s-a reţinut pârâţii nu s-au apărat şi nu s-au înfăţişat la interogatoriu pentru a dovedi că şi-au îndeplinit obligaţia de a face inserată în antecontractul încheiat. In raport de cele ce preced instanţa a admis acţiunea ca întemeiată şi a perfectat cu titlu de întreţinere înstrăinarea imobilului în litigiu,sentinţa ţinând loc de act autentic de înstrăinare. In temeiul prevederilor art.77/1 alin.6 din codul fiscal s-a dispus ca o copie a sentinţei să fie trimisă administraţiei financiare competente teritorial în vederea calculării şi încasării impozitului pe tranzacţia imobiliară. Sentinţa a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Etichete:

Actiune civila privind nulitate absoluta Ordinul Prefectului

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile privind nulitate absolută a Ordinului Prefectului formulată de reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâţii .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanta personal şi asistată de avocat lipsind pârâtele .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, acţiunea este scutită de taxa de timbru ,cauza a fost amânată în vederea studierii întâmpinării şi pentru ca pârâtul prin procurator să-şi angajeze apărător, pârâta a depus note scrise, după care :

Procuratorul pârâtului arată că nu şi-a angajat apărător din lipsa de posibilităţi financiare.

Avocat M.A. depune răspuns la întâmpinare,înmânând un exemplar şi procuratorului pârâtului.

Avocat M.A. arată că nu este de acord cu introducerea în cauză a procuratorului pârâtului în calitate de pârât, atât timp cât s-a dispus nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare la care face referire pârâtul.

Procuratorul pârâtului arată că este de acord cu introducerea sa în cauză în calitate de pârât, posedă contract de vânzare cumpărare de la părinţii din anul 2004.

Instanţa respinge cererea privind introducerea în cauză a procuratorului pârâtului în calitate de pârât, având în vedere obiectul acţiunii – anularea Ordinului Prefectului emis doar pe numele reclamantei şi a pârâtului.

Avocat M.A. cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a M.R.S. arată că a făcut precizări în răspuns la întâmpinare , nu are alte cereri de formulat,solicită cuvântul în fond.

Instanţa în baza art. 150 cod procedură civilă constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Avocat M.A. arată că prin prezenta acţiune a solicitat nulitatea absolută a Ordinului Prefectului emis în baza Legii 18/1991 pe numele părţilor din proces pentru suprafaţa de 570 mp. şi obligarea Prefectului la emiterea unui nou ordin în favoarea reclamantei. Arată că reclamanta este singura care a făcut demersuri cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate aferent imobilului pentru care a plătit taxe şi impozite. În anul 2004 când s-a obţinut ordinul prefectului menţionat, M. R.S. prin primar nu a efectuat verificările necesare în sensul prevăzut de art. 36 alin. 6 din LG 1871991 care prevede că „atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de art. 2 şi 5, se va face prin ordinul prefectului la propunerea primarilor , făcută pe baza verificărilor situaţiei juridice a terenurilor”. Totodată primărie era obligată să depună şi o schiţă a terenului , efectuată de către o persoană autorizată şi de a întocmi un proces verbal de vecinătate . Mai mult în anul 2004 construcţia ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare şi a deciziei de partaj ,nu mai exista . Cu privire la pârât,arată că acesta a stat în pasivitate timp de peste 30 de ani , în sensul că nu a solicitat punerea în executare a titlului său în urma sentinţei de partaj , în termenul de prescripţie în materia acţiunilor imobiliare de 10 ani. Totodată primăria nu a făcut dovada verificării situaţiei juridice a terenului , a existenţei construcţiei la data formulării cererii, nu a întocmit un proces verbal de vecinătate iar prefectura nu a făcut dovada comunicării acestui ordin prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire conf. art. 53 alin. 1 şi 2 şi art. 54 alin. 1 şi 2 din LG 18/1991. Astfel solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată de reclamantă.

Instanţa pune în discuţie reclamantei contractul de vânzare cumpărare aflat la fila 34 dosar.

Reclamanta arată că pârâtul împreună cu procuratorul au încheiat acest act la notar iar semnătura nu-i aparţine ,actul fiind semnat de pârât. Nu a vândut niciodată acest teren şi nici nu a cunoscut de acest ordin al prefectului.

JUDECATA ,

Examinind actele si lucrarile de la dosar constata ca reclamanta C.E., a chemat in judecata pe pârâţii ,solicitind ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a Ordinului Prefectului emis in baza Legii 18/1991 ,pentru suprafaţa de 570 m.p. si eliberarea unui nou ordin numai in favoarea sa, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea de fapt a acţiunii reclamanta arată că în anul 1977 a cumpărat împreuna cu pârâtul T.C. ,cu care a întreţinut relaţii de concubinaj , un imobil casa de locuit format din 5 camere conform contractului de vânzare cumpărare ce a fost supus partajării, imobil ce s-a dărâmat datorita uzurii avansate fiind edificat un altul.

Arata reclamanta ca ulterior despărţirii de către pârât ea a rămas în imobil si împreuna cu fiul sau au construit un nou imobil din bolţari de ciment pe fundaţie de ciment la care a introdus si utilităţi – gaze , apă , canalizare.

Precizează reclamanta ca a fost singura care a făcut demersuri pentru constituirea dreptului de proprietate a terenului aferent imobilului conform Legii 18/1991 ,motiv pentru care apreciază că este si singura beneficiară a ordinului emis de prefect, ordin care însa nu i-a fost comunicat , astfel fără nici un drept in acesta figurează şi pârâtul T.C., pârât care nu a formulat cerere nici in anul 1991 si nici in anul 2004 pentru suprafaţa de teren aferentă imobilului.

In sprijinul acţiunii reclamanta a depus copii xerox de pe ordinul Prefectului, anexa la acesta cu tabelul nominal , decizia civila,plan de amplasament si delimitare a imobilului si releveu clădire.

Până la primul termen de judecata , respectiv la data de 26.03.2010 ,pirita a formulat întimpinare prin care solicita respingerea acţiunii invocând o serie de excepţii :lipsa calităţii procesuale pasive – argumentând in acest sens prev.art.12 din Legea 18/1991 ; inadmisibilitatea admiterii acţiunii întrucât reclamanta nu a respectat prevederile procedurale din Legea 18/1991 – nu a făcut contestaţie la comisia judeţeana ; prescripţia dreptului la acţiune – în sensul ca s-a depăşit termenul general de 3 ani de la emiterea actului a cărui anulare se solicita.

Pe fondul cauzei pirita precizează ca obligaţia solicitata este imposibil de executat întrucât reclamanta împreuna cu pârâtul T.C. sunt proprietarii imobilului, conform contractului de vânzare cumpărare dar si a deciziei prin care imobilul casa de locuit a fost partajat in natura si atribuit ambelor părţi.

Se arata ca reclamanta a formulat cerere prin care a solicitat eliberarea titlului de proprietate la care a anexat actele mai sus anexate, iar in conformitate cu prev.art.36 din Legea 18/1991 s-a atribuit in proprietate terenul prin Ordinul Prefectului , la propunerea primăriei făcuta pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

In sprijinul întimpinării s-a depus la dosar copia xerox a cererii formulata de catre reclamanta la data de 24.02.2004.

La primul termen de judecata , 07.04.2010 , reclamanta a formulat răspuns la întimpinare prin care solicita respingerea excepţiilor invocate , arătând în esenţa că pârâta are calitate procesuala pasivă faţă de dispoz.art.36 al.6 din legea 18/1991, că acţiunea este admisibilă întrucât nu a formulat contestaţie in termenul prevăzut de lege la Comisia judeţeana având în vedere ca Ordinul prefectului nu i-a fost comunicat, că acţiunea nu este prescrisă având în vedere ca a invocat nulitatea absolută care are caracter imprescriptibil.

La data de 03 mai 2010 pârâta Instituţia Prefectului Buzău a depus concluzii scrise arătând că acţiunea reclamantei este neîntemeiata ,că s-a emis ordinul pentru suprafaţa de 570 m.p. aferent imobilului , cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art.36 din Legea 18/1991 cu modificările si completările ulterioare pe numele ambilor proprietari ai imobilului .

Totodată se arată că P.R.S. a făcut cunoscut reclamantei de Ordinul emis , data de la care şi până in prezent reclamanta nu a făcut nici o contestaţie si nici nu a prezentat alte acte doveditoare din care sa rezulte ca deţinătorii imobilului sunt alţii decât cei prevăzuţi in actele ataşate la cerere.

La aceiaşi data ,03.05.2010 , a formulat precizări si pârâta M. R.S. prin care susţin lipsa calităţi procesuale pasive a instituţiei sale , recunoscând însă că reclamanta a depus la sediul ei actele necesare recunoaşterii dreptului de proprietate precum si celelalte excepţii.

La data de 04 mai 2010 pârâtul T.C. a formulat întimpinare prin care solicită respingerea acţiunii invocând în primul rând excepţia necompetentei materiale a J.R.S. motivând ca Ordinul Prefectului este un act administrativ in sensul Legii 554/2004 iar competenta de judecare in fond a cauzei aparţine T. B. – secţia contencios administrativ.

Pe fondul cauzei pârâtul susţine că acţiunea este neîntemeiata întrucât împreuna cu reclamanta a dobândit in anul 1977 un imobil casa de locuit ce a făcut obiectul partajului de bunuri coachizite iar prin decizi civila ă s-a dispus partajarea casei in natură în cote de 1/2 pentru fiecare .

Arată că în contractul de vânzare cumpărare terenul aferent construcţiei cumpărata doar de el in suprafaţa de 570 m.p.a trecut in proprietatea statului urnind regimul juridic al prevederilor art.30 din Legea 58/1974 iar potrivit art.36 al.3 din Legea 18/1991 , acest teren a trecut in proprietatea titularilor dreptului de folosinţa,proprietari ai locuinţelor,astfel ca in mod corect s-a emis Ordinul Prefectului pe numele ambelor părţi.

De asemenea arata pârâtul că aspectul invocat de reclamanta că ulterior a demolat întregul imobil si a construit altul nu are nici o relevantă cu privire la dreptul sau de proprietate asupra terenului ,precizând totodată că reclamanta a cunoscut încă din anul 2004 de acest ordin , fiind de acord cu acesta întrucât împreuna cu el a vândut întregul imobil fiului lor , T.V. , potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat .

Pentru aceste considerente pârâtul solicită să fie introdus in cauză şi fiul lor T.V.

Cu privire la împrejurarea că nu a formulat cerere in baza Legii 18/1991 pârâtul arată că acest aspect este neîntemeiat faţă de dispoziţiile legii, sens in care depune ca practica judiciara ..

În sprijinul întimpinării pârâtul a depus in copii xerox contractul de vânzare cumpărare, contractul de vinzare cumparare,sentinta civila si decizia .

La termenul de astăzi reclamanta a formulat răspuns la întimpinarea pârâtului prin care solicită respingerea excepţiei apreciind ca acest ordin a fost emis in temeiul prevederilor Legii 18/1991 iar competenta revine Judecătoriei în circumscripţia căreia se afla terenul .

Precizează reclamanta că nu este de acord cu introducerea în cauză a fiului lor întrucât ordinul a fost emis pe numele sau si al pârâtului T.C. , si c numai acesta poate avea calitatea procesuală pasiva.

Din verificarea înscrisurilor de la dosar instanţa reţine ca reclamanta si pârâtul T.C. au fost concubini si ca in anul 1977 pârâtul a cumpărat un imobil casă de locuit , conform contractului de vânzare cumpărare.

Terenul in suprafaţa de 570 m.p. este menţionat în acest contract de vânzare cumpărare ce nu face obiectul vînzării , urmând regimul juridic prev.de art.30 din Legea 58/1974.

Prin sentinţa civila definitivă şi irevocabilă prin decizi civila s-au partajat bunurile mobile si imobile coachizite , fiecăruia dintre concubini atribuindu-i-se parte din imobilul casa de locuit.

La data de 24.02.2004 reclamanta a solicitat atribuirea suprafeţei de teren de 570 m.p.aferent imobilului casa de locuit in baza art.36 din Legea 18/1991.

In sprijinul acestei cererii reclamanta a depus contractul de vinzare cumparare si decizia civila.

In baza acestor înscrisuri menţionate şi în anexa ordinului de la fila 5 dosar s-a emis Ordinul Prefectul prin care a atribuit in proprietate suprafaţa de 570 m.p. teren pe numele reclamantei si al pârâtului T.C. în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea 18/1991.

Cu privire la excepţiile invocate de pârâta M.R.S. cit si de pârâtul T.C., instanţa urmează să le respingă ca neîntemeiate , astfel:

Cu privire la calitatea procesuală pasivă, instanţa are a vedea ca legea a conferit aceasta calitate ,prin art.36 din Legea 18/1991 se stipulează că cererile de restituire împreuna cu documentaţia se depun la primăria localităţi în raza căreia se află situat terenul ,primăria face propunere pe care o înaintează prefectului care urmează să emită acest ordin .

Cu privire la admisibilitate pe motiv ca mai intîi trebuia făcuta contestaţie comisiei judeţene de aplicare a Legii 18/1991 ,instanţa are a vedea că terenurile intravilane au un regim special reprezentat de Legea 18/1991 , iar dobândirea dreptului de proprietate operează in virtutea legii (ope legis).

Cu privire la prescripţie pentru astfel de terenuri intravilane nu este reglementat un termen de legea fondului funciar pentru a se solicita atribuirea in proprietate.

Cu privire la necompetenta materiala a J.R.S. , în conformitate cu prevederile art.54 al.2din Legea 18/1991 se stipulează că dispoziţiile art.53 al.1 se aplică şi în cazul în care plângerea este îndreptata împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului .

Dispoziţiile art.53 al.2 sunt in sensul ca împotriva hotărârii comisiei judeţene , în speţă a ordinului prefectului – se poate face plângere la judecătoria in a cărei raza teritorială este situat terenul.

Cu privire la introducerea in cauza a fiului reclamantei si al pârâtului T.C. instanţa respinge aceasta cerere având in vedere obiectul acţiuni.

Pe fondul cauzei reclamanta îşi motivează nulitatea Ordinului Prefectului pe motiv ca numai ea a făcut cerere pentru atribuirea acestui teren , iar pârâtul nu avea dreptul , întrucât nu a depus o astfel de cerere.

Instanţa nu poate retine acest punct de vedere întrucât aşa cum s-a reţinut şi mai sus terenurile intravilane au un regim special reglementat prin art. 36 al.3 din Legea 18/1991 „terenurile atribuite in folosinţa pe durata existentei construcţiei dobânditorilor acestora , ca afect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art.30 din Legea 58/1974, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului , proprietari ai locuinţelor” iar dispoziţiile art.23 rămânând aplicabile.

Dobândirea dreptului de proprietate operează aşa cum s-a reţinut si mai sus in virtutea legii , legea nereglementând necesitatea cererii titularului dreptului de folosinţă asupra terenului in scopul atribuirii in proprietate,iar pentru terenurile intravilane nu există nici măcar un termen limita pentru a solicita atribuirea in proprietate cum sunt reglementate pentru celelalte categorii de teren, fapt ce rezulta si din cererea reclamantei făcuta in anul 2004 si nicidecum odată cu apariţia Legii 18/1991.

În această situaţie special prevăzuta este suficient sa formuleze o cerere adresată primăriei împreuna cu documentaţia care se înaintează la propunerea acesteia .

Deci , oricare ar fi făcut cererea , pe baza documentelor înaintate – contractul de vânzare cumpărare şi hotărârea judecătoreasca de partajare a bunului imobil in speţă –ordinul prefectului se emitea pentru terenul aferent casei de locuit pe numele ambilor întrucât la momentul achiziţionării imobilului terenul menţionat in actul de vânzare cumpărare – 570 m.p. – a trecut in proprietatea statului.

In aceste condiţii , in mod legal s-a procedat de către Instituţia Prefectului la atribuirea acestui teren in proprietatea ambilor beneficiari conform înscrisurilor, care îndreptăţea in mod egal atât pe reclamanta cit si pe pârâtul T.C., atâta timp cit aceştia au fost proprietari locuinţei ce a format obiectul partajului.

Numai sub aceasta condiţie – ca au fost proprietarii locuinţei anterior Legii 18/1991 li se putea atribui dreptul de proprietate pentru acest teren , de aceste prevederi neputând saă beneficieze numai unul din ei , indiferent cine a făcut cererea.

În aceste împrejurări nu are nici o relevanta ca reclamanta ar fi edificat un alt imobil, legea se referă eminamente doar la teren.

Apărarea reclamantei că nu a cunoscut despre acest ordin nu poate fi reţinuta de instanţa atâta timp cit aceasta a formulat o cerere , iar la câteva luni după emiterea acestuia, reclamanta împreuna cu pârâtul T.C. au vândut imobilul casă de locuit fiului lor T.V. conform actului de vânzare cumpărare autentificat.

În acest contract se specifică că imobilul vândut fiului lor a fost dobândit prin cumpărare in timpul căsătoriei în baza contractului autentic iar cu privire la teren se menţionează că acesta a fost atribuit in proprietate in baza art.36 din Legea 18/1991 .

Aceste toate menţiuni din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare dovedesc ca reclamantei i-a fost comunicat ordinul , că nu l-a contestat , că i-a fost reconstituit in mod legal alături de pârât şi pe care împreuna l-au şi înstrăinat.

Pentru toate aceste considerente instanţa urmează să respingă acţiunea de faţă.

Pentru aceste motive

În numele legii

Hotărăşte:

Respins excepţiile.

Respinge acţiunea civilă privind nulitate absolută a Ordinului Prefectului emis în baza Legii 18/1991 , formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii .

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Etichete:

Acţiune civilă. Cuantumul prejudiciului stabilit cu autoritate de lucru judecat de instanţa care i-a judecat anterior pe ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu nr.1529/P/2005, înregistrat la instanţă sub nr. 4802/2006 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor:
– Ş.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 – 175 lit. a, b, c – 176 lit. a, b cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
– L.W.C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.174 – 175 lit. a, b – 176, lit. a, b, cu aplicarea art.75 lit. a C. pen;
– H.P.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.174 – 175 lit. a, b – 176 lit. a, b , cu aplicarea art.75 lit. a Cod penal.
În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din 6.09.2007, instanţa a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ş.A. întrucât pe fondul stării de boală a acestuia, judecarea cauzei în ce-i priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi era îngreunată.
Inculpaţii L.W.C. şi H.P.M. au fost condamnaţi de Tribunalul Iaşi prin sentinţa penală nr. 532/10.09.2007, menţinută prin decizia penală nr. 183/06.11.2007 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 441/05.02.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind obligaţi să plătească în solidar suma de 3 miliarde lei vechi cu care partea vătămată F.V. s-a constituit parte civilă faţă de toţi cei trei inculpaţi.
Cauza privind pe inculpatul Ş.A. a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, în urma disjungerii, sub nr. 7189/99/2007.
Prin sentinţa penală nr. 173/17.03.2008 Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul Ş.A. la o pedeapsă de 28 de ani închisoare şi l-a obligat în solidar cu condamnaţii L.W.C. şi H.P.M. să plătească părţii civile F.V. suma de 300000 lei (Ron) cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că la data de 20.12.2005, în urma unei înţelegeri prealabile, inculpatul Ş.A. împreună cu L.W.C. şi H.P.M. au ucis prin acte de cruzime pe numiţii Ş.I. (tatăl inculpatului Ş.A.) şi Ş.R., concubina lui F.M..
În latură civilă s-a reţinut că infracţiunea săvârşită de inculpatul Ş.A., având drept consecinţă moartea fiicei părţii civile, au adus grave prejudicii morale părinţilor victimei, care aveau doar un singur copil, respectiv pe victima F.M.. Răspunderea civilă delictuală a inculpatului Ş. A. apare ca o consecinţă firească şi necesară pentru repararea, în măsura în care acest lucru este posibil prin plata unei sume de bani, a consecinţelor deosebite şi inegalabile pe care le-a produs prin fapta sa.
S-a mai reţinut în soluţionarea laturii civile, că prin sentinţa penală nr. 532/10.09.2007 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 183/06.11.2007 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 441/05.02.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceilalţi doi participanţi la săvârşirea faptei, respectiv H.P.M. şi L. W.C. au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 3 miliarde lei vechi, cu care partea vătămată F. V. s-a constituit parte civilă faţă de toţi cei trei inculpaţi.
Întrucât cuantumul prejudiciului cauzat a fost dovedit în integralitatea sa, Tribunalul a obligat, în temeiul disp. art. 14 şi 346 C. proc. pen coroborat cu disp. art. 998 Cod civil, cu referire la art. 1003 C. civ. şi pe inculpatul Ş.A. la plata aceleaşi sume, de 3 miliarde de lei vechi, sumă la care prin sentinţa penală sus-menţionată au fost deja obligaţi şi H.P.M. şi L.W.C., în solidar, şi pe care partea civilă în virtutea principiului solidarităţii obligaţiei de plată o va putea recupera o singură dată de la oricare dintre cei trei.

Etichete:

Actiune civila pentru încuviintarea purtarii numelui tatalui. Interesul superior al minorului

Admisibilitatea actiunii civile prin care reprezentantul legal al copilului solicita ca acestuia sa-i fie încuviintat alt nume decât cel primit la data stabilirii filiatiei

Prin sentinta civila nr. 3587 din 3 octombrie 2006 Judecatoria Roman a admis actiunea formulata de reclamantul P.C.M. în contradictoriu cu pârâta P.M. si a încuviintat ca minora V.A.C., nascuta la data de 22 mai 2000 din relatia de concubinaj a partilor, sa poate pe viitor numele de P.

Reclamantul a motivat ca la data nasterii minorei nu era casatorit cu pârâta, asa încât minora a primit numele de familie al acesteia, respectiv cel de V. La 9 martie 2001 partile s-au casatorit, adoptând numele comun de P., asa încât este în interesul minorei ca aceasta sa poarte numele comun al parintilor.

Admitând actiunea reclamantilor instanta a retinut ca minora V.A.C. s-a nascut la data de 22 mai 2000 din relatia de concubinaj a partilor, primind numele de familie al mamei, potrivit art. 64 Cod fam., în conditiile în care filiatia fusese stabilita în acelasi timp fata de ambii parinti. Ulterior, la data de 7 martie 2002, partile s-au casatorit, iar în temeiul art. 27 Cod fam. si-au ales ca nume comun numele de familie al reclamantului, respectiv cel de P. În aceste conditii s-a ajuns în situatia ca minora, desi are stabilita filiatia fata de ambii parinti, sa aiba un alt nume decât acestia.

În mod formal cererea reclamantului nu se întemeiaza pe vreuna din dispozitiile Codului familiei, cu atât mai putin pe prevederile art. 54 Cod fam. (invocate de reclamant în cererea introductiva), care privesc o alta actiune judecatoreasca. Este, însa, în interesul superior al minorei ca aceasta sa poarte numele comun al parintilor, pentru a înlatura orice confuzie privind filiatia si statusul sau civil, pe baza acestui considerent fiind admisa actiunea reclamantului.

Etichete: