Plângere la Legea nr. 18/1991. Dovada continuităţii posesiei terenurilor ce au fost preluate abuziv, în lipsa identificării tuturor înscrisurilor vechi ce atestă proprietatea, poate fi completată cu pretenţii referitoare la întinderea proprietăţilor, derivate din inscrisuri cu putere de a naste probabilitatea.

Secţia civilă. Decizia civilă 205/RC din 02.03.2010.

Prin sentinţa civilă nr. 1344 pronunţată la data de 4.05.2009 de Judecătoria Roman a fost admisă plângerea formulată de petenţii B. E. şi B.M.împotriva hotărârii nr. 7249/17.10.2008 emisă de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor precum şi împotriva hotărârii nr. 142/2008 a Comisiei municipale Roman de fond funciar, şi în consecinţă:

Au fost anulate cele două hotărâri indicate mai sus, iar în favoarea petenţilor, în calitate de moştenitori ai defuncţilor B. M. G. şi B. G., a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 14,19 ha. teren situat în mun. Roman, din care 9,69 ha teren arabil şi 4,50 păşune.

Pentru a hotărî acestea, prima instanţă a reţinut din actele şi lucrările dosarului, că petenţii sunt fiii defuncţilor B. M. G. şi B.G.. În baza legilor fondului funciar au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor care au aparţinut autorilor lor. Conform procesului verbal de moştenire din luna iulie 1951 , masa succesorală după defunctul B.M. G.cuprindea terenuri situate pe teritoriul mun. Roman , respectiv 6 ha pe raza oraşului şi 5 ha în cartierul Nicolae Bălcescu, diferenţa până la 14,35 ha reprezentând teren nedeclarat şi o mică parte situat pe raza comunei Tămăşeni, jud. Neamţ.

În baza HCM 308/1953, a fost preluată de stat de la defuncta B.G. suprafaţa totală de 14,35 ha situată pe raza mun. Roman. Din acest teren 9,85 ha era arabil şi 4,50 ha păşune.

Defuncta B. G., cunoscută şi ca Z., a deţinut şi alte terenuri situate pe teritoriul mun. Roman şi a comunelor limitrofe. Aceste terenuri sunt înscrise în adeverinţa de rol nr. 3066/1.06.1991 şi sunt distincte de suprafaţa de 14,35 ha cu privire la care s-a emis hotărârea contestată, fiind amplasate la punctele „La Bolohan”, „Calea Ferată” şi „La Luţca”. Pentru aceste suprafeţe de teren, prin aplicarea unui procent de diminuare, petenţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 5,23 ha, eliberându-li-se titluri de proprietate. Terenurile din cele două titluri de proprietate au fost înscrise la rolul agricol al defunctei B. G. din perioada 1959-1963, fiind preluate de stat în baza Decretului nr. 115/1959, potrivit menţiunilor de la subsolul extrasului de rol agricol.

Pentru terenurile provenite de la defunctul B. M. G., Comisia municipală de fond funciar Roman, prin hotărârea nr. 48/16.11.2001, a stabilit includerea în anexa 39 pentru a primi despăgubiri conform art. 17 din Legea nr. 1/2000. Această hotărâre cuprinde, de fapt, o recunoaştere a dreptului de proprietate al petenţilor asupra terenurilor preluate de stat în baza HCM 308/1953, terenuri distincte faţă de cele incluse la rolul agricol din perioada 1959 – 1963.

Ulterior, prin hotărârea nr. 90/08.06.2007, petenţilor li s-a restituit în cotă echivalentă suprafaţa de 0,71 ha teren arabil intravilan în solele A 133 şi Aerodrom, pe teren liber, la dispoziţia Comisiei, potrivit art. 16 alin. 1 din lege, cu motivarea că pe vechiul amplasament sunt deja emise titluri de proprietate.

Petenţii au formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri, dar Comisia municipală a respins cererea cu motivarea că terenurile înregistrate în evidenţa agricolă din perioada 1959 – 1963 ar fi aceleaşi cu cele predate la stat conform HCM 308/1953 şi Decretul nr. 115/1959. Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus revocarea hotărârii Comisiei municipale Roman nr. 90/08.06.2007, înrăutăţindu-li-se situaţia în propria contestaţie.

Cu înscrisurile depuse şi prin declaraţiile celor doi martori, petenţii au făcut dovada faptului că defunctul lor tată a avut teren în mun. Roman, pe str. Viitorului, dobândit anterior anului 1945. Comisia municipală Roman pentru aplicarea legilor fondului funciar a susţinut că nu există continuitate în ceea ce priveşte dovedirea unui drept de proprietate pentru terenurile indicate în actele de vânzare cumpărare anterioare anului 1945, dar nu a făcut vreo dovadă că ar fi fost înstrăinate de antecesorii petenţilor.

Potrivit raportului de expertiză efectuat, terenul care a aparţinut defunctului B. M. G. este ocupat în prezent de mai multe persoane, astfel că faţă de toate acestea, în baza art. 53 şi urm. din Legea nr. 18/1991, a fost admisă plângerea aşa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs ambele intimate Comisia municipală Roman pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, arătând că petenţii au obţinut reconstituirea dreptului de proprietate, deşi există neconcordanţe între datele furnizate de aceştia cu privire la amplasamentul şi întinderea terenurilor solicitate. Terenurile incluse în titlurile de proprietate emise petenţilor includ şi cele 6 ha indicate ca rămase de pe urma tatălui şi având amplasamentul „6 ha pe raza oraşului”.

Terenurile pentru care li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate sunt singurele terenuri înscrise în registrele agricole şi este prea mare coincidenţa ca în procesul verbal care cuprinde terenurile rămase după defunctul B. Gh. să figureze în anul 1951 6 ha pe raza oraşului şi 5 ha în cartier N. Bălcescu, şi exact aceste terenuri, cu 5,50 ha în loc de 6, să figureze în anul 1953 şi în anii următori în registrul agricol.

Actul depus de petenţi, referitor la situaţia terenurilor trecute în proprietatea statului conform HCM nr. 308/1953, nu poartă număr şi dată, astfel că nici nu se poate şti dacă a fost întocmit în 1953 şi dacă a fost urmat de o preluare a terenurilor, sau nu a fost pus în practică până în 1960, când în fapt s-au preluat terenurile din registrul agricol.

Mai arată că iniţial au inclus petenţii în anexa 39 pentru a primi despăgubiri în baza art. 17 din Legea 1/2000, ulterior însă, au constatat că nu există continuitate în dovedirea dreptului de proprietate pentru terenurile indicate în actele de vânzare anterioare anului 1945, astfel că prin hotărârea nr. 142/2008 s-a respins cererea petenţilor, fiind revocată şi hotărârea nr. 90/2007.

Instanţa de fond, deşi indică faptul că terenul identificat a fi fostul amplasament este ocupat în totalitate în prezent, fiind emise titluri de proprietate, nu s-a pronunţat asupra modalităţii efective de reconstituire a dreptului de proprietate şi nu s-a pronunţat nici asupra cererii petenţilor de a li se acorda despăgubiri, deşi aceştia au susţinut că nu doresc restituirea în natură şi nu doresc să atace titlurile deja emise.

Intimaţii-petenţi au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor formulate, reluând argumentele pe care şi-au fundamentat plângerea, arătând că terenurile deţinute de mama lor şi cele ce au fost deţinute de tată sunt distincte, fapt ce reiese din însuşi amplasamentul acestora. Terenurile provenind de la mamă au amplasamentul menţionat în registrul agricol, pentru care li s-au eliberat şi titluri de proprietate, iar terenurile provenite de la tată au amplasamentul specificat în procesul verbal de moştenire din 1951 şi în procesele verbale de impunere a taxelor comunale. Acelaşi lucru reţine şi expertul în lucrarea efectuată, respectiv că terenurile din registrul agricol nu au nici o legătură cu suprafaţa de 14,35 ha. Deşi au obţinut o recunoaştere iniţială a dreptului lor, printr-o hotărâre a comisiei, ulterior, în urma contestaţiei petenţilor cu privire la amplasamentul acordat, li s-a înrăutăţit situaţia în propria lor cale de atac.

Faţă de contestarea cuprinsului actului din 1953, arată că a obţinut o copie conformă cu originalul a tabelului cuprinzând situaţia terenurilor preluate în anul 1953, chiar de la Comisia municipală Roman, de unde rezultă că originalul pe care îl contestă se află chiar în arhiva lor.

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a tuturor dispoziţiilor legale incidente în cauză, în temeiul art. 3041 Cod de procedură civilă, tribunalul le consideră ca fiind fondate, sens în care le va admite, pentru următoarele considerente:

Prin actele de veşnică vânzare depuse în copie la filele 32-34 şi 36 dosar fond, datând din anii 1933, 1935, petenţii au făcut dovada faptului că autorul lor, G. M. B., a avut în proprietate teren pe teritoriul oraşului Roman, pe str. Viitorului, moştenit de la tatăl său, M.P. B. (conform înscrisului de la fila 35). Dat fiind acest amplasament precizat, este evident că tatăl lor era proprietarul unor terenuri având un amplasament diferit de cel ce apare evidenţiat în registrul agricol întocmit începând cu anul 1953 pe numele mamei petenţilor, B.G. şi în care apar terenuri cu alte amplasamente, precum Luţca, Bolohan, calea ferată.

Din acest punct de vedere, susţinerea recurentelor în sensul că terenul moştenit de la tatăl petenţilor este în fapt acelaşi cu cel moştenit de la mamă, şi pentru care aceştia au obţinut deja reconstituirea dreptului de proprietate, nu poate fi reţinută ca dovedită, rămânând o simplă presupunere a acestora, demonstrată, aşa cum s-a arătat, a fi nefondată.

Într-adevăr autorul petenţilor a avut teren în strada Viitorului, iar continuitatea deţinerii acestor proprietăţi a fost de asemenea dovedită în cauză, deşi acesta constituie unul din motivele pentru care cererea de reconstituire formulată a fost respinsă. Astfel, procesele verbale de impunere aflate în copie la fila 38 probează că autorul petenţilor deţinea aceste terenuri ca proprietar la nivelul anilor 1946-1949, revenindu-i şi sarcina legală a plăţii impozitului. Mai mult decât atât, din probatoriul administrat, rezultă că autorul petenţilor a deţinut în strada Viitorului mai mult teren decât cel pentru care au fost identificate în arhive acte de proprietate, întrucât separat de cele 2,30 ha pentru care au fost depuse actele de la filele 32-34, prin actul de proprietate al unui vecin, aflat în copie la fila 36, s-a făcut dovada că la nivelul anului 1946 (de când datează actul la care s-a făcut referire), Gh. B. mai deţinea şi alte terenuri în acelaşi amplasament, actul vechi al vecinului Petcu menţionându-l ca vecinătate estică.

Dat fiind amplasamentul celor 2,30 ha pentru care au fost prezentate acte de proprietate, astfel cum sunt evidenţiate în schiţa întocmită de expert la fila 113, comparativ cu schiţa aflată la fila 131, în care apare poziţionată în plan şi proprietatea Petcu, rezultă în mod evident că într-adevăr, autorul petenţilor a deţinut în acel punct o suprafaţă de teren mai mare decât cea pentru care au putut fi prezentate acte vechi de proprietate.

Toate aceste elemente, coroborate şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care confirmă că autorul petenţilor a avut în str. Viitorului în jur de 9-10 ha, fac ca susţinerile petenţilor să fie probate, în mare parte. Potrivit art. 11 din Legea 18/1991, dovada suprafeţei preluate abuziv este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori. Legile reparatorii ale fondului funciar au permis administrarea unui probatoriu foarte larg, astfel că petenţii au dovedit atât cu înscrisuri reprezentând acte vechi de proprietate, cât şi cu alte înscrisuri care au tangenţă cu dreptul de proprietate, iar în completare şi cu declaraţii de martori, mare parte a pretenţiilor solicitate.

La momentul preluării abuzive a acestor terenuri, în înscrisul denumit Situaţia terenurilor trecute în proprietatea statului conform HCM 308/1953, de la mama petenţilor apar preluate 14,35 ha existente în 8 trupuri, pe raza localităţilor Roman şi Tămăşeni. Însă din acest înscris şi din nici o altă probă administrată în cauză nu rezultă cât din suprafaţa totală de 14,35 ha teren se afla la momentul preluării pe raza oraşului Roman şi cât pe raza comunei Tămăşeni, iar faptul că din cele 14,35 ha doar 0,16 ha s-ar fi aflat pe raza comunei, iar restul în strada Viitorului, nu este decât pura afirmaţie a petenţilor, nesusţinută de nici o probă.

Coroborând însă dovada proprietăţii avute de bunicul petenţilor în jurul anului 1935 cu dovada continuităţii acestei proprietăţi, făcută, aşa cum s-a arătat, pentru anii 1946-1949, şi continuată cu procesul verbal de moştenire întocmit în anul 1951 şi aflat în copie la fila 29, devine credibilă prezumţia că, suprafeţele de teren de 6 ha pe raza oraşului Roman şi 5 ha în cartierul N. Bălcescu declarate în menţionatul act, se referă la terenul situat în str. Viitorului. Această probă, aflată, cronologic, cel mai aproape de momentul preluării realizate în anul 1953, demonstrează că defunctul B. Gh., la momentul decesului, deţinea în proprietate în oraş o suprafaţă totalizată de 11 ha.

Prin urmare, petenţii au făcut dovada proprietăţii deţinute de autorul lor, precum şi a continuităţii dreptului până la momentul preluării abuzive, doar pentru o întindere a proprietăţii de 11 ha teren, între procesul verbal din 1951 şi tabelul preluării intervenite în anul 1953 nemaiexistând nici un înscris care să ateste existenţa unei proprietăţii mai întinse. Aşa după cum s-a arătat, susţinerea că din cele 14,35 ha teren 14,19 ha ar fi fost pe raza oraşului nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă.

Susţinerea recurentelor legată de actul de preluare a terenurilor în anul 1953, cum că ar fi fost întocmit ulterior şi nepus în practică până în anul 1960, este de asemenea o simplă supoziţie a acestora, nefundamentată pe vreo probă.

În aceste condiţii, în temeiul art. 312 al. 2 şi 3, raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, pentru toate considerentele ce au fost expuse, recursurile promovate au fost admise, iar sentinţa recurată a fost modificată în parte, numai sub aspectul întinderii dreptului recunoscut petenţilor, ca fiind dovedit doar pentru 11 ha, iar nu pentru 14,19 ha.

Faptul că recurenta Comisia municipală Roman nu mai are teren la dispoziţie, (ultimul motiv de recurs invocat), nu poate vătăma dreptul dovedit al petenţilor. Acestora le-a fost respinsă cererea de reconstituire formulată în temeiul Legii 169/1997, pe motiv că terenurile solicitate s-ar suprapune cu cele pentru care li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate. În plângerea formulată, petenţii şi-au probat îndreptăţirea de a li se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 11 ha teren, urmând ca în punerea în aplicare a acestei soluţii, comisia locală să verifice dacă este posibilă atribuirea vreunei părţi din teren pe vechiul amplasament, în caz contrar urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 10 din HG 890/2005.

Aşadar, măsurile reparatorii efective de care vor beneficia în final petenţii sunt chestiuni care ţin de punerea în executare, la nivelul comisiei locale, a prezentei hotărâri prin care petenţilor li s-a recunoscut îndreptăţirea de a beneficia de prevederile reparatorii ale legilor fondului funciar pentru terenul preluat abuziv, precum şi întinderea acestei îndreptăţiri. De altfel, petenţii nici nu au formulat, aşa cum arată recurentele, cerere de despăgubiri, asupra căreia să fi fost ţinută instanţa de fond a se pronunţa, în permanenţă dânşii arătând că doresc să li se atribuie alte amplasamente.

Tags: Plângere la Legea nr. 18/1991

Plângere la Legea nr. 18/1991. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un moştenitor să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate în baza actelor normative care au modificat şi completat Legea nr. 18/1991.

Secţia civilă. Decizia civilă. 1272/RC din 02.11.2009

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 13.02.2008 – al cărui cadru procesual în privinţa părţilor a fost stabilit la termenul de judecată din 25.03.2008 – petenta E. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană Neamţ, Comisia locală Girov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Prefectul judeţului Neamţ, anularea Hotărârii nr. 6573/11.12.2007, emisă de prima intimată, şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 8 prăjini teren situat în intravilanul comunei Girov sat Boţeşti jud. Neamţ.

În motivare a arătat că a solicitat retrocedarea acestui teren prin cererea înregistrată la Primăria Girov sub nr. 7096/19.09.2005, în calitatea sa de moştenitoare a defunctului ei tată P.L. La cerere a anexat întreaga documentaţie necesară, principalul înscris doveditor constituindu-l actul de veşnică vânzare din anul 1933 prin care tatăl său a cumpărat acest teren.

Prin HCL nr. 152/2007 intimata Comisia locală Girov a propus însă invalidarea cererii, pe motiv că actul de proprietate ar fi prea vechi, iar prin HCJ nr. 6573/11.12.2007 intimata Comisia judeţeană Neamţ a validat această propunere.

Reclamanta a apreciat că această ultimă hotărâre este nelegală deoarece nici o prevedere legală nu stabileşte vechimea pe care trebuie să o aibă un act pentru a fi luat în considerare. Întrucât tatăl său nu s-a înscris cu terenul în CAP, în mod greşit comisia judeţeană invocă art. 8, 9 şi 11 din Legea nr. 18/1991, ce se referă la stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul cooperativelor agricole de producţie. În acest sens şi Comisia locală Girov a greşit înscriind-o în anexa I din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, în locul anexei 17, întrucât terenul solicitat se afla în administrarea Consiliului local Girov. De aceea restituirea lui trebuia făcută conform art. 41 din Legea nr. 18/1991 prin Ordin al Prefectului, la propunerea Primăriei.

În drept a invocat dispoziţiile art. 8, 9, 11 şi 41 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 şi Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor de fond funciar aprobat prin HG nr. 890/2005.

În dovedire a depus copiile cererii de reconstituire înregistrată sub nr. 7096/19.09.2005, Actul de veşnică vânzare autentificat sub nr. 818/10.04.1933, decizia nr. 1833 a Direcţiei pentru probleme de muncă şi ocrotire socială a judeţului Neamţ, Adresele nr. 7096/128/26.09.2007 şi nr. 294/14.01.2008 ale Comisiei locale Girov, Hotărârea nr. 6573/11.12.2007 a Comisiei judeţene Neamţ, Hotărârea nr. 152/21.09.2007 a Comisiei locale Girov, cu tabelul anexă, precum şi certificate de stare civilă, iar la termenul din data de 27.05.2008 a solicitat şi administrarea probei cu expertiză topografică şi a celei testimoniale. De asemenea, la cererea primei instanţe intimata Comisia locală Girov a depus documentaţia de fundamentare a hotărârii contestate.

La termenul din 09.12.2008 numiţii P. I., G. C., G. D., L. Ş., T. E., I. R. şi C. G. au formulat cerere de intervenţie principală prin care au solicitat respingerea acţiunii deoarece terenul litigios este înscris în Titlul lor de proprietate nr. 32/1166/1996, iar reclamanta a formulat cerere de reconstituire abia în anul 2005.

Au mai arătat că prin Legea nr. 18/1991 au fost repuşi în dreptul de acceptare a succesiunii toţi succesibilii care au formulat în termen cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, însă nici unul din moştenitorii lui Popa Laurenţiu nu au formulat o astfel de cerere iar repunerile în termen dispuse prin diverse acte normative ulterioare au avut în vedere doar terenurile pentru care nu se emiseseră titluri de proprietate altor moştenitori. De altfel, au menţionat intervenienţii, reclamanta a încercat să obţină excluderea acestui teren din titlul lor de proprietate însă cererea ei a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1380/RC/2007 a Tribunalului Neamţ.

Au mai arătat că terenul nu a fost stăpânit de tatăl reclamantei şi nici nu a fost în rolul agricol al acestuia, ci a fost stăpânit şi înscris în rolul bunicii lor, Popa Ileana, care l-a şi înscris în CAP. de aceea, dacă s-ar pune problema reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, aceasta s-ar putea face în virtutea calităţii ei de moştenitoare a lui P. I. şi nu a lui P. L.

În urma administrării probelor încuviinţate părţilor şi a efectuării expertizei topografie prin sentinţa civilă nr. 1044/06.03.2009 Judecătoria Piatra Neamţ a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Prefectul judeţului Neamţ, a admis cererea de intervenţie intervenienţilor în nume propriu şi a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând din raportul de expertiză că suprafaţa de teren în litigiu de 8 prăjini sau 1440 mp din Actul de veşnică vânzare autentificat sub nr. 818/10.04.1933 face parte din suprafaţa de 3752 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr. 32/1166/1996 din sola 2, parcelele 18/1 şi 18/2.

A mai reţinut că acest teren nu a fost înscris în rolul părinţilor acesteia ci în rolul bunicii ei Popa Elena şi că, atât timp cât titlul intervenienţilor nu a fost anulat, nu i se poate reconstitui şi reclamantei dreptul de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren întrucât s-ar ajunge la eliberarea a două titluri de proprietate cu privire la acelaşi teren, în favoarea a doi beneficiari diferiţi, situaţie care ar fi inacceptabilă din punct de vedere juridic şi practic.

Mai mult, s-a reţinut că valabilitatea titlului de proprietate a fost analizată, cu autoritate de lucru judecat, din perspectiva criticilor formulate de reclamantă şi în prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 1380/RC/22.10.2007 a Tribunalului Neamţ respingându-i-se cererea de modificare a acestuia.

Un alt motiv îl constituie faptul că reclamanta a formulat cererea de reconstituire la 19.09.2007 când moştenitorilor defunctei P. E., respectiv lui P. L., P. I. V., G. E. şi G. E. – ultimii trei fiind autorii intervenienţilor – deja li se emisese Titlul de proprietate nr. 32/1166/1996 deoarece doar ei au formulat cerere de reconstituire şi, de aceea doar ei au fost consideraţi că au acceptat moştenirea autoarei lor. Legea nr. 247/2005, în baza căreia reclamanta a formulat cererea, a dat posibilitatea persoanelor îndreptăţite să ceară retrocedarea acelor terenuri pentru care, în baza legilor anterioare în materia fondului funciar, nu se solicitase reconstituirea dreptului de proprietate sau cu privire la care au fost respinse cererile în acest sens – dar fără a se putea aduce atingere titlurilor de proprietate legal emise.

În privinţa excepţiei invocate de Prefectul judeţului Neamţ prima instanţă a apreciat că se impune respingerea ei deoarece prin acţiune reclamanta nu a solicitat doar anularea hotărârii emise de către comisia judeţeană, ci şi obligarea acestui intimat să dispună, prin ordin, restituirea terenului în litigiu, iar acest capăt de cerere nu putea fi soluţionat, decât în contradictoriu cu persoana titulară a obligaţiei solicitată a fi adusă la îndeplinire.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta care a invocat, în esenţă, că terenul litigios a aparţinut tatălui ei P. L. şi nu bunicii ei P. E., că el a fost preluat de fostul CAP Girov şi că în mod greşit comisiile de fond funciar au apreciat că Actul de veşnică vânzare autentificat sub nr. 818/10.04.1933 ar fi prea vechi pentru a proba dreptul de proprietate al autorului ei.

A mai invocat că decizia civilă nr. 1380/RC/22.10.2007 mu are aplicabilitate în cauză deoarece prin această hotărâre i s-a respins cererea de modificare a Titlului de proprietate nr. 32/1166/1996 şi nu o altă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după defunctul P. L.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.

Intimata Comisia locală Girov a depus întâmpinare (f. 19) în care a solicitat respingerea recursului pentru aceleaşi considerente invocate şi în faţa instanţei de fond.

Analizând motivele invocate tribunalul apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991 republicată, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face, la cerere, în favoarea membrilor cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorilor acestora.

De asemenea, potrivit art. 11 alin. 1 din lege „Suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori”, iar potrivit art. II din Legea nr. 169/1997 „Dispoziţiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor şi altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor.”

Reiese că, pentru ca un moştenitor să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate în baza actelor normative care au modificat şi completat Legea nr. 18/1991 – între care se numără şi Legea nr. 247/2005 – este necesar ca el să facă dovada dreptului de proprietate al autorului lui, a vocaţiei lui succesorale după acest autor precum şi a faptului că terenul solicitat nu a fost atribuit în mod legal altui succesor, chiar în grad mai îndepărtat, deoarece art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 dispune că moştenitorii sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin însăşi cererea pe care o fac comisiei.

În cauză cererea reclamantei de retrocedare a suprafeţei de 8 prăjini sau 1440 mp teren din intravilanul comunei Girov, satul Boţeşti jud. Neamţ, nu este admisibilă nu pentru că Actul de veşnică vânzare autentificat sub nr. 818/10.04.1933 ar fi prea vechi, ci pentru că din alte înscrisuri ale dosarului reiese că tatăl reclamantei, care a cumpărat terenul, a încetat ulterior să mai deţină calitatea de proprietar.

Astfel terenul nu apare înscris în rolul agricol al cumpărătorului, ci în rolul mamei lui Popa I. Elena – fapt recunoscut de reclamantă cu prilejul efectuării expertizei topografice – iar terenul a fost preluat de CAP de la această autoare.

În consecinţă, în mod legal li s-a eliberat intervenienţilor, în calitatea lor de moştenitori ai defunctei P. E., Titlul de proprietate nr. 32/1166/1996 în care este înscrisă şi suprafaţa de teren în litigiu.

În acest context, în mod corect comisiile de fond funciar au considerat că Actului de veşnică vânzare autentificat sub nr. 818/10.04.1933 nu i se poate da relevanţă juridică deoarece, aşa cum s-a arătat, dispoziţiile art. 8 şi 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată dau relevanţă juridică înscrisurilor din perioada preluării terenurilor în CAP. Ori, în cauză terenul litigios apare înscris în rolul defunctei P. I. care s-a înscris cu el în CAP Girov. De aici şi concluzia că în mod corect cererea petentei de reconstituire a dreptului de proprietate a fost soluţionată prin hotărâri ale comisiilor de fond funciar şi nu prin ordin al prefectului, la propunerea primarului.

Pe de altă parte, este de observat că acţiunea petentei în modificarea Titlul de proprietate nr. 32/1166/1996 a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1298 din 27.03.2007 a Judecătoriei Piatra Neamţ, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1380/RC/22.10.2007 a Tribunalului Neamţ, pe considerentul că petenta s-a opus efectuării unei expertize topografice pentru a se verifica dacă terenul solicitat este sau nu înscris în titlu. Prin expertiza efectuată în prezenta cauză la instanţa de fond se confirmă includerea suprafeţei litigioase în titlu şi, implicit, legalitatea emiterii sale din moment ce el a figurat în rolul autoarei după care s-a eliberat.

Tags: Plângere la Legea nr. 18/1991

Plângere la Legea nr. 18/1991. Casare cu trimitere spre rejudecare la prima instanta pentru necercetarea fondului, în considerarea prevederilor art. 305 C. pr. civ. ce interzice administrarea în recurs a altor probe decât înscrisurile.

Sectia civila. Sentinta civila 3/RC din 12.01.2009

Prin sentinta civila nr. 190 din 23.01.2008 Judecatoria Roman a respins plângerea formulata de petentul SV în contradictoriu cu intimatele Comisia judeteana Neamt si Comisia comunala Secuieni pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor împotriva Hotarârii nr. 5812/30.03.2007, emisa de prima intimata, prin care i s-a respins cererea de restituire a suprafetei totale de 1,39 ha teren agricol.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca petentul, în calitatea lui de mostenitor al tatalui sau SI, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata totala de 1,39 ha teren situat pe raza comunei Secuieni – ce excede suprafetei de 3,96 ha restituite anterior – alcatuita din 4 parcele de 0,25 ha imas, 0,14 ha intravilan Secuienii Noi, 0,50 ha extravilan Visin si 0,40 ha Secuieni, din care jumatate în intravilan si jumatate în extravilan.

A mai retinut ca petentul a sustinut ca stapâneste în fapt aceste suprafete ce nu apar în rolul agricol al autorului sau si ca prin hotarârea contestata cererea acestuia a fost respinsa deoarece nu a facut dovada proprietatii, testamentul din anul 1955 anexat la cerere nefiind considerat concludent deoarece suprafetele solicitate figureaza înscrise în rolul agricol al tatalui sau.

Au mai fost avute în vedere si cererile de înscriere în CAP si de reconstituire formulate de acest autor, din care rezulta suprafetele de teren pe care le-a detinut înainte de cooperativizare si care corespund cu cele din rolul agricol, precum si concluziile raportului de expertiza topografica efectuat în cauza din care reiese ca unele din suprafetele solicitate sunt stapânite de petent iar altele de terte persoane, care detin titluri de proprietate. Prima instanta a considerat însa ca atât timp cât petentul nu a facut dovada dreptului de proprietate pentru suprafetele solicitate conform art. 6 alin. 2 si 3 din Legea nr. 1/2000, plângerea acestuia nu este admisibila.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul, care a invocat faptul ca din probele administrate – înscrisuri, martori, expertiza tehnica – reiese în mod neechivoc faptul ca autorul sau a detinut suprafetele de teren solicitate.

La cerere a atasat înscrisuri.

În drept a invocat prevederile art. 299 si urm. C. pr. civ, cererea de recurs fiind scutita de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.

Prin Adresa nr. 2375 din 21.04.2008 (f. 20) intimata Comisia judeteana Neamt a învederat ca îsi mentine punctul de vedere exprimat la instanta de fond în sensul ca plângerea petentului este nefondata.

Dezbaterile în sedinta publica au avut loc la termenul din data de 02.06.2008 când pronuntarea a fost amânata pentru 06.02.2008, iar la acest termen cauza a fost repusa pe rol pentru continuarea probatoriului, scop în care petentului i s-a pus în vedere sa precizeze exact care sunt parcelele pentru care solicita reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin adresa de la fila 50 a dosarului petentul a indicat ca solicita restituirea urmatoarelor suprafete de teren: 0,14 ha intravilan Secuienii Noi, 0,25 ha imas în intravilanul satului Basta, 800 mp în intravilanul satului Basta, 1969 mp teren în pct. „Perdea”, 1969 mp teren în pct. „Visin” si 0,25 ha imas în pct. „Zavoi”.

Fata de aceasta precizare intimata Comisia comunala Secuieni a depus întâmpinare (f. 56 – 61) în care a reiterat sustinerea ca petentul nu a facut dovada dreptului de proprietate asupra parcelelor solicitate.

Analizând motivele invocate tribunalul apreciaza ca recursul este întemeiat pentru urmatoarele considerente:

Din raportul de expertiza depus la instanta de fond (f. 55 – 57) reiese ca suprafata totala de teren cu care autorul petentului a figurat înscris în registrul agricol este de 4,36 ha si nu de 3,96 ha, precum si faptul ca petentul stapâneste în fapt parcelele solicitate, mai putin suprafata de 800 mp din intravilanul satului Basta, care este detinuta de sora acestuia, numita SM.

Mai reiese din expertiza ca suprafata de 0,14 ha intravilan Secuienii Noi face corp comun cu suprafata de 0,36 ha din acelasi punct, detinuta de petent, ca suprafata de 1969 mp teren din pct. „Perdea” face corp comun cu suprafetele de 0,50 ha si 0,60 teren înscrise în rolul agricol în pct. „Biserica” si respectiv „Perdea Biserica”, în timp ce suprafata de 1969 mp teren din pct. „Visin” facea corp comun cu suprafata de 0,30 ha din acest punct.

În aceasta situatie prima instanta era datoare sa manifeste rol activ si sa clarifice cu comisia locala situatia de fapt a parcelelor si sa verifice totodata daca acestea nu sunt de fapt portiuni ale unor terenuri înscrise în rolul agricol sau terenuri ce figureaza înscrise în alte acte de proprietate.

De asemenea, prima instanta trebuia sa clarifice în ce temei stapâneste numita SM suprafata de 800 mp din intravilanul satului Basta si cum este posibil ca petentul sa detina în fapt, de atât de mult timp, marea majoritate a parcelelor solicitate, fara a fi revendicate de altcineva.

Cum în raport art. 305 C. pr. civ. în recurs nu este admisibila decât proba cu înscrisuri, reiese ca atunci când probele deja administrate nu sunt suficiente pentru solutionarea cauzei se considera ca fondul cauzei nu a fost cercetat. Într-o astfel de situatie se impune casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei la instanta care a pronuntat-o în vederea rejudecarii fondului pentru a nu lipsi partile de o cale de atac împotriva hotarârii irevocabile pronuntate în baza unor probe noi, administrate direct în recurs.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 si 5 Cod procedura civila tribunalul a admis recursul intimatei Comisia judeteana Neamt, va casa în totalitate sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta, pentru clarificarea situatiei de fapt a parcelelor solicitate în sensul celor aratate mai sus.

Tags: Plângere la Legea nr. 18/1991

Plângere la Legea nr. 18/1991. – Imposibilitatea reconstituirii în natura a dreptului de proprietate. Acordare de despagubiri în baza art. 3, alin. 3 din Legea nr. 1/2000

4. Domeniu asociat – Plângere la Legea nr. 18/1991.

– Imposibilitatea reconstituirii în natura a dreptului de proprietate. Acordare de despagubiri în baza art. 3, alin. 3 din Legea nr. 1/2000

In conformitate cu dispozitiile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997:” În situatia în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în conditiile alin. (2), se vor acorda despagubiri pentru diferenta de teren neretrocdat”.

Sectia civila. Decizia civila nr.74/RC din 22.01.2007.

Deliberând asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 1169 din 30.05.2006 Judecatoria Roman a admis în parte plângerea formulata de petentul Martinas Antoniu în contradictoriu cu intimatele Comisia judeteana Neamt si Comisia comunala Sabaoani pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor împotriva Hotarârii nr. 4532/27.01.2006, emisa de prima intimata, prin care i s-a respins cererea de restituire a suprafetei de 35,99 ha teren.

În consecinta, a fost anulata în parte atât aceasta hotarâre cât si Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 si s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului pentru suprafetele de 2,5 si respectiv 5 ha teren cu mentiunea ca restituirea se va face în natura.

În temeiul art. 274 C. pr. civ. s-a dispus si obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca, asa cum reiese din Adresa nr. 934/03.03.2006 a intimatei Comisia comunala Sabaoani, defunctul Martinas Mihai, tatal petentului, nu figureaza înscris în registrul agricol ca proprietar de terenuri, însa într-un tabel cu „chiaburii” din localitate figureaza ca fiind proprietarul suprafetei totale de 12,5 ha, motiv pentru care petentului i s-a restituit suprafata de 10 ha teren, conform Titlului de proprietate nr. 57/219/1994, iar pentru diferenta de 2,5 ha s-a dispus acordarea de despagubiri prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001.

În ce priveste diferenta dintre suprafata de 35,99 ha solicitata si cea de 12,5 ha aprobata, s-a retinut ca aceasta apare înscrisa în rolurile agricole din 1956 – 1963 ale mai multor persoane care au cumparat teren de la autorul petentului.

A mai retinut si ca defuncta Martinas Maria, bunica petentului, figureaza înscrisa în rolul agricol din anii 1948 – 1950 cu suprafata de 5 ha teren, pentru ca în perioada 1951 – 1968 sa figureze înscrisa cu suprafata de 3,05 ha teren, iar prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 s-a dispus ca petentului sa i se reconstituie dreptul de proprietate dupa aceasta autoare în modalitatea acordarii de despagubiri pentru suprafata de 5 ha.

La fundamentarea solutiei sale prima instanta a considerat ca fiind dovedit ca cei doi autori ai petentului au fost proprietarii suprafetelor de 2,5 ha si respectiv de 5 ha, fapt ce face admisibila în parte plângerea cu privire la aceste suprafete, retinând totodata nelegalitatea Hotarârii Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 prin care s-a dispus acordarea de despagubiri, deoarece reconstituirea dreptului de proprietate se face cu precadere prin restituirea imobilelor în natura.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs în termen legal, prin cereri separate, intimatele Comisia judeteana Neamt si Comisia comunala Sabaoani, care au invocat în esenta aceleasi critici, respectiv faptul ca:

– hotarârea instantei de fond nu cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se sprijina solutia retrocedarii în natura a suprafetei de 7,5 ha teren;

– aceasta solutie este lipsita de temei legal deoarece la prima instanta s-a facut dovada ca balanta de terenuri la nivelul comunei este deficitara cu 37 ha, iar pe terenul solicitat au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea altor cetateni, cu respectarea legilor fondului funciar, precum si datorita faptului ca prin sentinta a fost anulata partial si Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001, care nu a fost atacata în termen de petent. De asemenea, prima instanta a ignorat faptul ca din sentinta penala nr. 9/02.02.1962 autorul Martinas Mihai a fost condamnat la închisoare pentru savârsirea infractiunii de uneltire contra ordinii sociale, luându-se totodata masura confiscarii averii – care la data condamnarii consta numai dintr-o casa – si a dispus totodata reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului si dupa autoarea Martinas Maria, desi anterior acesta nu a formulat o cerere în acest sens;

– instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece petentul a solicitat doar anularea partiala a Hotarârii Comisiei judetene Neamt nr. 4532/27.01.2006, nu si a Hotarârii nr. 1812/2001.

– în mod gresit au fost obligate la plata cheltuielilor de judecata din moment ce ele nu sunt persoane juridice si nici nu au avut vreo culpa procesuala.

În drept recurentele au invocat prevederile art. 304 pct. 6,7,8,9 si ale art. 3041 C. pr. civ.

Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.

Petentul Martinas Antoniu a depus concluzii scrise (f. 43 – 49) si un memoriu (f. 54 – 56) în care a solicitat respingerea recursurilor deoarece din probele administrate a reiesit ca autorii invocati au detinut suprafete mult mai mari de teren decât cele solicitate.

Analizând motivele invocate tribunalul apreciaza ca recursurile sunt întemeiate pentru urmatoarele considerente:

În ce priveste suprafata de teren pentru care petentul Martinas Antoniu este îndreptatit sa i se reconstituie dreptul de proprietate dupa autorii Martinas Mihai si Martinas Maria, tribunalul retine ca prin cererea formulata în baza Legii nr. 247/2005 acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata totala de 35,99 ha si ca prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 4532/27.01.2006 cererea a fost respinsa cu motivarea ca actul de proprietate depus este neconcludent. Prin sentinta civila recurata Judecatoria Roman a apreciat, în urma solutionarii plângerii petentului, ca acesta este îndreptatit a i se restitui în natura suprafata totala de 7,5 ha din care 2,5 dupa autorul Martinas Mihai si 5 ha dupa autoarea Martinas Maria.

Întrucât petentul nu a formulat recurs împotriva acestei sentinte iar potrivit art. 316 C. pr. civ. raportat la art. 296 C. pr. civ. situatia intimatelor nu se poate înrautati în propria cale de atac, tribunalul urmeaza sa verifice îndreptatirea petentului numai cu privire la suprafata de 7,5 ha teren restituit prin sentinta recurata – care fusese deja recunoscuta de intimate prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001.

Tribunalul subscrie la aprecierea instantei de fond ca dovada terenurilor din proprietatea autorului Martinas Mihai reiese din tabelul cu „chiaburii” din comuna Sabaoani unde acesta figura cu suprafata totala de 12,5 ha. Din aceasta suprafata petentului i s-a restituit suprafata de 10 ha conform Titlului de proprietate nr. 57/219/1994, ramânând nerestituita diferenta de 2,5 ha pentru care prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 s-a dispus acordarea de despagubiri.

În ce priveste suprafata de teren ramasa dupa autoarea Martinas Maria, aceasta figura în rolul agricol din anii 1948 – 1950 cu suprafata de 5 ha teren iar în perioada 1951 – 1968 cu suprafata de 3,05 ha teren, pentru ca prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 – care, asa cum aratau însasi intimatele, a ramas definitiva ca urmare a necontestarii ei de catre petent – sa se dispuna ca petentul sa beneficieze de despagubiri reprezentând contravaloarea suprafetei de 5 ha.

Este de observat ca întrucât aceasta autoare a decedat înaintea lui Martinas Mihai, conform art. 651 C. civ. patrimoniul ei s-a transmis de drept acestui autor din momentul deschiderii succesiunii, confundându-se cu patrimoniul lui. În consecinta, nu era necesar ca petentul sa formuleze o cerere separata de reconstituire a dreptului de proprietate dupa bunica sa, ci este suficienta cererea formulata de acesta dupa tatal sau – în patrimoniul caruia au trecut, asa cum s-a aratat deja, terenurile ce s-au aflat în proprietatea bunicii lui.

Sub acest aspect, hotarârea primei instante de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea petentului pentru suprafata totala de 7,5 ha teren dupa autorii Martinas Mihai si Martinas Maria este corecta.

Aceasta hotarâre nu este însa întemeiata în ceea ce priveste solutia de anulare partiala a Hotarârii Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001. Faptul ca în concluziile orale aparatorul petentilor a solicitat anularea si a acestei hotarâri nu învesteste în mod legal instanta cu un nou capat de cerere daca modificarea actiunii nu a fost solicitata în conditiile art. 132 C. pr. civ. deoarece, dupa începerea dezbaterilor, nu se mai pot formula cereri.

În ce priveste modalitatea de reconstituire a acestui drept, tribunalul retine din dispozitiile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 1/2000 ca în situatia în care reconstituirea dreptului de proprietate nu se poate face integral în natura, se vor acorda despagubiri pentru diferenta de teren neretrocedata. Întrucât intimata Comisia comunala Sabaoani a învederat primei instante ca balanta de terenuri la nivelul comunei este deficitara si ca restituirea terenului pe acelasi amplasament nu este posibila deoarece pe acesta au fost eliberate în mod legal titluri de proprietate altor cetateni, în mod gresit prima instanta a dispus ca retrocedarea terenului sa se faca în natura, situatie în care criticile formulate de intimate atât cu privire la aceasta solutie cât si cu privire la insuficienta ei motivare sunt întemeiate.

Referitor la obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata, tribunalul retine ca potrivit art. 52 din Legea nr. 18/1991 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, comisia locala este autoritate publica cu activitate administrativa iar comisia judeteana este autoritate publica cu autoritate administrativ – jurisdictionala si ca acestea au, în limitele competentei lor si prin derogare de la dispozitiile Codului de procedura civila, calitate procesuala pasiva si, dupa caz, activa, si ca le sunt aplicabile prevederile art. 274 din acelasi cod referitoare la posibilitatea obligarii la plata cheltuielilor de judecata.

De asemenea, întrucât obligarea la plata acestor cheltuieli este o consecinta fireasca a pierderii procesului, ele pot fi cerute chiar si cu prilejul dezbaterilor asupra fondului deoarece prin solicitarea lor nu se realizeaza o surprindere a partii adverse cu o cerere noua si, în consecinta, prin solicitarea lor cererea initiala nu se considera a fi modificata pentru a atrage aplicabilitatea prevederilor art. 132 C. pr. civ. cu privire la comunicarea cererii modificate.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 si 3 si ale art. 304 pct. 6,7 si 9 C. pr. civ. va admite recursul intimatelor, va modifica în parte sentinta civila recurata în sensul înlaturarii din dispozitiv a mentiunii privind anularea în parte a Hotarârii Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 si cea cu privire la retrocedarea în natura a terenurilor în suprafata de 2,5 si respectiv 5 ha, mentinând celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate.

Tags: Plângere la Legea nr. 18/1991