Top

Drepturile omului

Prin sentinţa civilă nr. 10882/04.12.2008 Judecătoria Bacău a admis acţiunea formulată de reclamantul Primarul municipiului Bacau împotriva pârâtei SC „D.” SA, a obligat pârâta să publice în cotidianul „ D.” dreptul la replică formulat de reclamant privitor la articolul „S. visează cai verzi pe pereţi” publicat în cotidianul „D.” din 28.01.2008, sub sancţiunea obligării la plata unei amenzi civile în favoarea statului de 500 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii până la publicare.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4508,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 28 ianuarie 2008, în cotidianul „D.”, editat de S.C. D. S.A a apărut articolul „S. visează cai verzi pe pereţi/ Promisiuni fantasmagorice”, în care s-a afirmat că reclamantul „ şi-a închipuit că administraţia locală este egală cu împletirea ciorapilor, .. că a renunţat la proiecte finanţate de fosta administraţie ..că a distrus totul.. că cea mai mare gafă este Podul de la Şerbăneşti …că a ales un viceprimar total pe dinafară cu administraţia şi cu problemele comunităţii” S-a mai consemnat în articol „că doar un om care îşi face testamentul poate face astfel de promisiuni” (n.i despre străzi şi parcări).

În articol s-a acreditat ideea că primarul a făcut doar promisiuni absurde şi care nu pot fi duse la îndeplinire, folosind sugestiv termenul „fantasmagorice”.

Reclamantul a înaintat pârâtei un drept la replică, ataşat la dosar, filele 5,6, care însă nu a fost publicat, fapt care nu a fost negat de către pârâtă.

Potrivit art. 72 din Legea 3/1974 „persoana fizică sau juridică lezată prin afirmaţii făcute în presă şi pe care le consideră neadevărate poate cere, în termen de 30 de zile, ca organul de presă în cauză să publice sau să difuzeze un răspuns sub formă de replică, rectificare ori declaraţie.

Răspunsul trebuie să fie obiectiv şi să urmărească restabilirea adevărului.

Nu se consideră a aduce lezare critica obiectivă, principială şi constructivă, exercitată prin presă, în realizarea funcţiilor sale social-politice.”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau judecăţi de valoare, precum şi de atitudinea subiectivă a pârâtului în momentul comiterii faptei.

Existenţa faptelor poate fi dovedită, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de probaţiune, când vizează opinia subiectivă a unei persoane faţă de un fapt.

Comentariile din articolul publicat de pârâtă cu privire la promisiunile şi faptele primarului vizează opinia subiectivă a autorului articolului, fără indicarea unor informaţii care să facă credibile afirmaţiile acestuia.

Libertatea de exprimare stă chiar la baza noţiunii de „societate democratică”. Aceasta constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice

Art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apără discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia, asigurând o largă libertate de exprimare, punând accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă interes public. Acestui drept îi corespunde o obligaţie a ziariştilor de a răspândi informaţii şi idei , îndeplinindu-şi astfel rolul de „câine de pază al democraţiei”: Presa nu trebuie să depăşească însă anumite limite, ţinând mai ales de protecţia drepturilor şi reputaţiei altora, îi revine totuşi obligaţia de a comunica, cu respectarea responsabilităţilor şi îndatoririlor sale, informaţiile şi ideile asupra chestiunilor politice ca şi asupra altor teme de interes general.

Protecţia acordată de Curtea de la Strasbourg urmăreşte interesul general de corectă informare a opiniei publice.

Or, întrucât din articolul publicat de pârâtă transpare doar judecata de valoare a autorului articolului, care a imprimat o anumită percepţie a sensului cuvintelor, pentru corecta informare a publicului, pentru ca acesta să stabilească veridicitatea afirmaţiilor este util să se publice dreptul la replică al celui vizat de articol, obligaţie instituită şi în dreptul intern prin art. 72 din LG 3/1973.

În cazul refuzului organului de presă de a difuza dreptul la replică, aşa cum este în cauza pendinte, instanţa potrivit art. 75 „obligă organul de presă să publice sau să difuzeze răspunsul în termen de 15 zile, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti”.

Având în vedere poziţia pârâtului care nu a fost de acord cu publicarea dreptului la replică, şi natura obligaţiei, instanţa va face aplicarea art. 93 din Lg 3/1974 potrivit căruia „nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului cuvenit unei persoane fizice sau juridice, dispusă, potrivit art. 75, prin hotărîre judecătorească rămasă definitivă, atrage obligarea organului de presă de către instanţă la plata unei amenzi, în folosul statului, de la 200 la 1000 lei, pentru fiecare zi de întîrziere.

Împotriva sentinţei a declarat apel SC „D.” SA pentru următoarele considerente:

– instanţa s-a substituit în dreptul de apreciere al autorului şi depăşind cadrul creionat de materialul de presă a obligat la elogierea realizărilor primarului S. care nu are nimic de a face cu elementele punctuale avute în vedere de redactor.

– o instituţie nu poate pretinde recunoaşterea unor merite întrucât doar execută îndatoriri legale obligatorii, fiind subordonată interesului public.

– independenţa libertăţii de exprimare a fost subliniată de Curtea Europeană

– în acest sens trebuie avute în vedere cauza Dalban contra României ( în care a fost citată în motivare şi jurisprudenţă constând în Hotărârea din cauza Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei, Hotărârea Lingens împotriva Austriei).

Analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:

Libertatea de exprimare garantată de art. 10 CEDO nu este un drept aboslut, paragraful 2 din acelaşi articol referindu-se la restricţii specifice care pot fi aduse libertăţii de exprimare şi care nu sunt contrare Convenţiei.

Fără a echivala cu o substituire a instanţei în dreptul de apreciere al autorului articolului şi cu obligarea acestuia la însuşirea altei opinii decât cea exprimată în articolul pus în discuţie, obligarea pârâtei la publicarea dreptului la replică reprezintă o ingerinţă în exerciţiul libertăţii de exprimare. Această ingerinţă nu este însă contrară art.10 CEDO privind dreptul la libertatea de exprimare deoarece: este prevăzută de lege, sediul materiei fiind prevederile art. 72 din Legea nr. 3/1974; urmăreşte un scop legitim respectiv apărarea reputaţiei altora; este necesară într-o comunitate democratică, măsura litigioasă fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, având în vedere că are drept finalitate asigurarea pluralităţii opiniilor şi corecta informare a opiniei publice.

În contextul discutării unui subiect de interes public, discursul jurnalistic din articolul „ S. visează cai verzi pe pereţi/ Promisiuni fantasmagorice” cuprinde, astfel cum se precizează şi în declaraţia de apel, opinia autorului privitor la realizările primarului raportat la promisiunile acestuia.

Aşa cum s-a reţinut şi în considerentele sentinţei apelate articolul acreditează ideea că primarul a făcut promisiuni absurde şi care nu pot fi aduse la îndeplinire, folosindu-se sugestiv termenul „ fantasmagorice”. Aceasta este de natură a prejudicia imaginea instituţiei primarului şi atrage incidenţa art. 72 al. 1 din Legea nr. 3/1974 din dispoziţiile căruia rezultă că publicarea dreptului la replică este condiţionată de existenţa unei lezări a persoanei fizice sau juridice.

Există proporţionalite între obligarea pârâtei la publicarea dreptului la replică şi scopul legitim urmărit atâta vreme cât măsura dispusă prin sentinţa apelată corespunde exigenţelor decurgând din interesul general de corectă informare a opiniei publice, asigurându-se condiţiile pentru ca publicul să poată cunoaşte şi punctul de vedere al persoanei vizată de articol.

Dreptul la replică solicitat de reclamant are legătură cu subiectul articolului atâta vreme cât situaţiile concrete care nu se regăsesc în conţinutul articolului sunt prezentate pentru a argumenta punctul de vedere al reclamantului în privinţa subiectului asupra căruia şi-a exprimat opinia jurnalistul.

Jurisprudenţa CEDO invocată de apelantă nu este aplicabilă în cauză. Hotărârea pronunţată în cauza Dalban contra României a constatat încălcarea disproporţionată a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist însă măsura litigioasă în raport de care s-a apreciat existenţa proporţionalităţii ingerinţei cu scopul urmărit era diferită de cea din prezenta cauză constând în condamnarea penală pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie.

Faţă de cele ce preced, văzând şi prevederile art. 296 C.p.c. va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C.p.c. va obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

Etichete:

Drepturile omului

Prin ac?iunea înregistrat? ini?ial pe rolul Judec?toriei Bac?u cu nr. 4348/110/2008 s-a solicitat de c?tre reclamantul S.D. obligarea Statului Român reprezentat prin Ministerul Justi?iei la plata sumei de 495.000 lei sau echivalentul în euro.

În motivarea cererii a ar?tat reclamantul c? prin sentin?a penal? nr. 204/28.05.1998 a Tribunalului Ia?i r?mas? definitiv? prin decizia penal? nr. 717/24.02.2000 a CSJ a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare conform art. 26 Cod penal raportat la art. 215 al. 4-5 Cod penal pedeaps? redus? ulterior la 6 ani închisoare prin sentin?a penal? 497/2004 a Tribunalului Ia?i.

S-a ar?tat c? prin hot?rârile men?ionate a fost înc?lcat dreptul la asociere al reclamantului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 998, 999 Cod civil.

În sus?inerea ac?iunii au fost depuse înscrisuri, respectiv xerocopii dup? hot?rârile judec?tore?ti men?ionate.

Prin sentin?a civil? nr. 3877 din 07.05.2008 pronun?at? de Judec?toria Bac?u a fost declinat? competen?a de solu?ionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bac?u. În mod corect s-a apreciat c? fapta ilicit? pe care o invoc? reclamantul ca izvor al r?spunderii civile delictuale rezult? dintr-un proces penal, fiind aplicabile dispozi?iile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedur? civil?.

La Tribunalul Bac?u dosarul a fost înregistrat cu nr. 4348/110/2008.

Prin cererea depus? la data de 20.08.2008 reclamantul ?i-a modificat ac?iunea ini?ial? ar?tând c? în?elege s? se judece în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finan?elor ?i solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 495.000 ron cu titlu de desp?gubiri pentru înc?lcarea mai multor drepturi pe perioada deten?iei.

S-a ar?tat astfel de c?tre reclamant c? a fost re?inut ilegal timp de 11 ore ?i 30 de minute cu ocazia eliber?rii sale condi?ionate întrucât prin sentin?a penal? nr. 3487/16.12.2004 a Judec?toriei Bac?u s-a dispus liberarea condi?ionat?, aceast? hot?râre nu a fost recurat?, astfel c? reclamantul trebuia s? fie pus efectiv în libertate la data de 21.12.2004 ori acest eveniment s-a petrecut a doua zi pe data de 22.12.2004 în jurul orelor 12.00.

S-a ar?tat de c?tre reclamant c? prin hot?rârea de condamnare i s-a interzis dreptul la vot m?sur? în contradic?ie cu practica CEDO sens în care s-a invocat hot?rârea pronun?at? în cauza Calmanovici versus România.

Reclamantul a solicitat desp?gubiri pentru interzicerea drepturilor p?rinte?ti ca „o m?sur? suplimentar? condamn?rii” ar?tând c? a fost înc?lcat astfel art. 8 din CEDO, sens în care a fost invocat? aceea?i cauz? mai sus men?ionat?.

Reclamantul a ar?tat ?i faptul c? în mod nejustificat prin hot?rârea de condamnare i-a fost interzis dreptul la asociere.

Au fost depuse înscrisuri de c?tre reclamant în sus?inerea cererii respectiv xerocopii dup? sentin?a penal? nr. 3487 din 16.12.2004 a Judec?toriei Bac?u, hot?rârea pronun?at? de CEDO în cauza Calmanovici versus România.

Prin întâmpinarea formulat? de pârât? au fost invocate excep?ia inadmisibilit??ii pentru faptul c? situa?iile expuse de reclamant nu se încadreaz? în dispozi?iile art. 504 Cod procedur? penal? precum ?i excep?ia prescrip?iei dreptului la ac?iune pe motiv c? ac?iunea a fost introdus? dup? expirarea termenului de 18 luni prev?zut de art. 506 al. 2 Cod procedur? penal?.

În cauz? a fost audiat martorul P.M. propus de reclamant.

La cererea reclamantului instan?a a solicitat rela?ii de la Penitenciarul Bac?u ?i Penitenciarul Jilava.

Analizând probatoriul administrat, instan?a re?ine urm?toarele:

Privitor la excep?ia inadmisibilit??ii se observ? c? reclamantul ?i-a întocmit ac?iunea pe prevederile dreptului comun în materia r?spunderii civile delictuale respectiv art. 998, 999 Cod civil iar nu pe prevederile art. 504 Cod procedur? penal?.

În cuprinsul ac?iunii au fost invocate o serie de erori judiciare cuprinse în hot?rârea de condamnare a reclamantului, altele decât cele limitativ prev?zute de art. 504 Cod procedur? penal? care se refer? la condamnarea pe nedrept sau privarea ori restrângerea de libertate în mod nelegal.

În raport de aceste împrejur?ri excep?ia inadmisibilit??ii nu este întemeiat?.

Tot pe considerentul temeiului juridic ales de c?tre reclamant, termenul de prescrip?ie este cel general de 3 ani iar nu cel prev?zut de art. 506 al. 2 Cod procedur? penal?.

Cu privire la data de la care curge termenul de prescrip?ie se observ? c? prin hot?rârea de condamnare au fost interzise drepturile prev?zute de art. 64 Cod penal pe durata ?i în condi?iile prev?zute de art. 71 Cod penal, a?adar reclamantul a fost privat de aceste drepturi pe durata execut?rii pedepsei. Prin durata execut?rii pedepsei se în?elege nu numai perioada efectiv? de deten?ie ci ?i cea de liberare condi?ionat?. Astfel, în raport de pedeapsa final? aplicat? acestuia de 6 ani închisoare, se consider? executat? la 25.04.2006, dat? de la care curge termenul de prescrip?ie, astfel c? în raport de data depunerii ac?iunii 21.01.2008 aceasta nu este prescris?.

Privitor la fondul cauzei se re?in urm?toarele:

Sus?inerile privitoare la interzicerea dreptului de asociere de c?tre autorit??ile judiciare au la baz? împrejurarea pretins? de c?tre reclamant c? acestuia i s-a re?inut gre?it calitatea de „administrator” atât în rechizitoriu cât ?i prin hot?rârea de condamnare. Se tinde astfel la o reanalizare a situa?iei de fapt re?inut? de c?tre instan?a care a solu?ionat dosarul penal printr-o hot?râre definitiv?, aspect care în mod evident nu poate fi primit de c?tre instan??.

Privitor la re?inerea nelegal? în penitenciar dup? data în care reclamantul ar fi trebuit s? fie pus în libertate se re?ine c? acesta nu a f?cut dovada faptului c? ar fi trebuit s? fie pus în libertate la data de 21.12.2004 iar nu la data de 22.12.2004 astfel cum s-a comunicat instan?ei prin adresa cu nr. C/41274/PBBC/03.11.2008 a Penitenciarului Bac?u.

Se observ? astfel c? sentin?a penal? nr. 3487 din 16.12.2004 a Judec?toriei Bac?u prin care s-a dispus liberarea condi?ionat? a fost pronun?at? cu apel în 3 zile de la comunicare iar reclamantul nu a f?cut dovada c? aceast? hot?râre a devenit definitiv? ?i deci executorie la data de 21.12.2004 atunci când se pretinde de c?tre reclamant c? ar fi trebuit s? fie pus în libertate.

Sunt în schimb fondate sus?inerile reclamantului privitoare la gre?ita interzicere a dreptului la vot ?i a drepturilor p?rinte?ti în contradic?ie cu practica CEDO inclusiv în hot?rârile pronun?ate fa?? de statul român.

Astfel, în hot?rârea pronun?at? în cauza Hirst Marea Britanie instan?a european? a stabilit c? interzicerea dreptului la vot constituie o înc?lcare a dreptului garantat de art. 3 din Protocolul I la Conven?ia European?.

Aceast? solu?ie a fost re?inut? ?i în hot?rârea pronun?at? în cauza Calmanovici versus România din 01.07.2008.

De asemenea, în hot?rârile pronun?ate în cauzele Sabou ?i Pârc?lab vs. România ?i Calmanovici vs. România instan?a a stabilit c? interzicerea drepturilor p?rinte?ti pe perioada execut?rii pedepsei în mod automat, f?r? un control din partea unui tribunal în func?ie de categoria de infrac?iuni ?i în func?ie de interesul minorului nu corespunde exigen?ei primordiale de a satisface interesul minorului ?i de a atinge un scop legitim, întrucât infrac?iunile pentru care a fost condamnat reclamantul nu au nici o leg?tur? cu rela?ia sa p?rinteasc? cu copilul.

La data condamn?rii reclamantul avea un copil minor n?scut la 26.07.1985.

În consecin?? instan?a constat? c? reclamantului i-au fost înc?lcate drepturile prev?zute de art. 8 din Conven?ia European? a Drepturilor Omului ?i de art. 3 din Protocolul I la Conven?ie.

Este de men?ionat ?i faptul c? în prezent instan?ele din România nu mai procedeaz? la interzicerea în mod automat ca efect al condamn?rii a dreptului la vot ?i a drepturilor p?rinte?ti.

Cu privire la desp?gubirile solicitate de c?tre reclamant instan?a va avea în vedere aceea?i practic? a instan?ei europene astfel c? va acorda desp?gubiri morale într-un cuantum modic urmând a fi admis? în parte ac?iunea.

Etichete:

Arestare preventiva. Conditii. Probe si indicii temeinice privind savarsirea unei infractiuni. Pericol concret pentru ordinea publica

Nr./Dată: – (04.12.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate: drepturile omului, arest preventiv

Prin incheierea din 4.12.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a admis propunerea formulata de Parchetul de pe lânga Judecatoria Iasi privind arestarea preventiva a inculpatului BMT si a dispus arestarea preventiva a inculpatului pe o durata de 29 de zile.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca fata de inculpatul BMT a fost pusa în miscare actiunea penala pentru savârsirea infractiunii de furt calificat în forma continuata prev. de art.208 al.1-209 al.1 lit.e,g,i si Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal constând în aceea ca în perioada 20.07.2008- 10.10.2008, prin efractie, în timpul noptii si în locuri publice, a savârsit 6 acte materiale de sustragere de bunuri din autovehicule.
Analizând actele dosarului de urmarire penala, instanta a constatat ca propunerea de arestare preventiva este întemeiata, luarea masurii preventive raspunzând exigentelor art.136 alin.1 si 8 Cod procedura penala privind scopul masurii si criteriile de individualizare ale acesteia, fiind totodata îndeplinite temeiurile legale, asa cum sunt ele prevazute de art.143 si art.148 lit.f Cod procedura penala, analizate si prisma respectarii dispozitiilor art.23 din Constitutia României si art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, masura satisface exigentele bunei desfasurari a procesului penal si exista probe si indicii temeinice ca inculpatul a savârsit cele 6 acte materiale de sustragere, probe constând in plângerea si declaratiile partilor vatamate, declaratii martori, rapoarte de constatare tehnico-stiintifica dactiloscopica din care rezulta ca urmele papilare prelevate din autoturisme apartin inculpatului, proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante, declaratiile de recunoastere ale inculpatului.
De asemenea, pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lasarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, pericol ce rezulta din urmatoarele aspecte:

  • numarul mare de acte materiale de sustragere savârsite;
  • gradul ridicat de pericol social al unor asemenea fapte de sustragere de bunuri din autoturisme si rezonanta negativa în rândul opiniei publice a acestui tip de fapte;
  • modalitatea de concreta de savârsire a faptelor: prin efractie (spargerea geamurilor), în timpul noptii si din locuri publice;
  • sentimentul de insecuritate sociala pe care îl genereaza acest tip de fapte;
  • antecedenta penala a inculpatului ce releva perseverenta infractionala a acestuia, inculpatului fiindu-i anterior aplicate masuri educative (libertatea supravegheata si internarea într-un centru de reeducare) pentru infractiuni de furt calificat savârsite în timpul minoritatii.

De asemenea, fata de inculpat s-au mai dispus, dându-se dovada de clementa, masuri de scoatere de sub urmarire penala si aplicarea unor sanctiuni administrative, pentru alte infractiuni de furt din autoturisme.

Etichete: , ,

Cerere de rejudecare dupa extradare ca urmare a condamnarii in lipsa. Conditia judecarii si condamnarii in lipsa. Necesitatea existentei unor incalcari esentiale ale drepturilor persoanei

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3414 (11.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  drepturile omului, cereri, procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.)

Prin sentinta penala nr.3414/11.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins ca inadmisibila în principiu cererea de rejudecare dupa extradare formulata de catre petentul-condamnat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca potrivit art.5221 Cod procedura penala „în cazul în care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului”.
Din analiza textului legal rezulta ca pentru a se proceda la rejudecarea unei cauze penale trebuie întrunite unele conditii, respectiv: sa ne aflam în situatia extradarii unei persoane condamnate catre România, pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, aplicata de o instanta nationala; persoana a carei extradarea fost ceruta de catre statul român sa fi fost judecata si condamnata în lipsa.
Cu privire la cea de-a doua, textul legii cere îndeplinirea unei conditii esentiale, respectiv ca persoana sa fi fost judecata si condamnata în lipsa, chiar si în aceasta situatie, rezultând ca rejudecarea trebuie sa fie temeinic motivata de încalcari esentiale ale drepturilor persoanei condamnate.
Textul legal aratat are drept scop armonizarea legislatiei române cu normele internationale, mai ales respectarea dispozitiilor art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede, ca o garantie implicita a desfasurarii procedurii unui proces echitabil, dreptul celui trimis în judecata de a fi prezent în fata instantei.
Dupa cum a decis Curtea în mod constant în jurisprudenta sa, posibilitatea pe care trebuie sa o aiba acuzatul de a lua parte la sedinta de judecata, decurge din obiectul si scopul ansamblului disp. art.6 din Conventie, deoarece lit.c),d) si e) ale paragr.3 ale aceluiasi text recunosc „oricarui acuzat” dreptul „ de a se apara el însusi”, „ de a interoga sau de a face sa fie interogati martorii”, „ de a fi asistat gratuit de un interpret, daca nu întelege sau nu vorbeste limba utilizata în sedinta de judecata”, toate acestea fiind de neconceput fara prezenta sa. Prezenta unui acuzat în instanta capata o importanta capitala datorita atât dreptului sau de a fi ascultat, cât si datorita necesitatii de a fi controlata exactitatea afirmatiilor sale, de a le confrunta cu cele ale eventualei victime ale carei interese trebuie protejate, precum si cu declaratiile martorilor.
Analizând jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se poate configura continutul notiunii de „judecata în lipsa”, care circumscrie doar situatiile în care o persoana a fost trimisa în judecata si condamnata fara a fi audiata de o instanta independenta, impartiala si care sa fie stabilita de lege, nu a avut posibilitatea de a se apara în proces, astfel încât temeinicia acuzatiilor care i se aduc sa fie analizate si din aceasta perspectiva (vz. cauza Constantinescu vs. România). O astfel de condamnare în lipsa a unei persoane va întruni totusi exigentele art. 6 din Conventie atunci când din datele cauzei rezulta ca acuzatul, prin propria sa vointa si în mod neechivoc, a renuntat la dreptul de a fi ascultat si la dreptul de a se apara în proces (vz. cauza Mihaies vs. Franta etc.). În acelasi timp, dreptul de a comparea în persoana nu este un drept absolut, astfel încât în caile de atac el poate fi suspus anumitor limitari, cum ar fi în situatia în care recursul priveste doar dreptul aplicabil nu si faptele, limitari admise în masura în care la judecarea fondului acuzatul a beneficiat de acest drept de a comparea în persoana (vz. cauza Ekbatani vs. Suedia).
Prin urmare, o persoana poate sustine ca a fost judecata si condamnata în lipsa atunci când o instanta de judecata a dispus condamnarea sa, indiferent de pedeapsa aplicata si modalitatea de executare a acesteia, fara a proceda la audierea acelei persoane, fara ca aceasta sa aiba cunostinta despre procedura judiciara desfasurata împotriva sa, fara sa beneficieze de aparare din partea unui specialist al dreptului, de dreptul de a formula probatorii în aparare, de a combate probele prezentate de acuzare, de a participa la judecata, la audierile de martori etc. Mai precis, o persoana este judecata si condamnata în lipsa, asa cum prevede si art.34 din Legea nr.302/2004, modificata, atunci când procedura de judecata desfasurata împotriva sa a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane învinuite de savârsirea unei infractiuni, sau, mai larg, dreptul la un proces echitabil.
Ori, în speta de fata, instanta a constatat ca petentul-condamnat a fost prezent în fata instantei de judecata investita cu solutionarea cauzei la aproape toate termenele de judecata, a fost audiat de catre instanta de judecata în prezenta aparatorului ales si a propus probatorii în aparare, a fost prezent la dezbaterile asupra fondului cauzei, a uzitat personal de calea de atac a apelului investind cu solutionarea acestuia Tribunalul Iasi, precum si de calea de atac a recursului, adresându-se Curtii de Apel Iasi. Pe tot parcursul procesului penal, condamnatului i-a fost respectat dreptul la aparare, beneficiind de asistenta juridica din partea unor aparatori alesi, aparatori care au asistat la audierea condamnatului, au formulat probatorii în aparare si au participat la efectuarea tuturor actelor procedurale din cauza.
Rezulta, asadar, ca petentul-condamnat nu a fost judecat si condamnat în lipsa, fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil prevazut de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Faptul ca hotarârea de condamnare a ramas definitiva în lipsa petentului-condamnat nu este o situatie care sa justifice reluarea judecatii în cauza penala, petentul având cunostinta ca exista o hotarâre de condamnare a sa la pedeapsa închisorii. Cele doua instante de control au mentinut doar, fara a modifica în vreun fel, hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii a instantei de fond, despre care petentul a avut cunostinta.

Fata de considerentele anterior expuse, instanta a constatat ca cererea condamnatului nu întruneste conditiile impuse de art. 5221 Cod procedura penala, petentul nefiind judecat si condamnat în lipsa.

Etichete: , , , ,

Cerere de rejudecare ca urmare a condamnarii in lipsa. Conditii de admisibilitate

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3696 (25.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  drepturile omului, cereri, procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.

Prin sentinta penala nr.3696/25.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins cererea formulata de condamnatul GT, care solicitase rejudecarea sa întrucît a fost condamnat în lipsa, indicînd ca temei de drept disp. art. 522 ind. 1 alin. 1 Cod Procedura penala.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca, in conformitate cu disp. art. 522^1 Cpp, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de către instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului.
Pentru a fi respectata vointa legiuitorului, interpretarea corecta din punct de vedere gramatical si sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decît aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpatii condamnati ce au lipsit pe întreaga durata a procedurii de judecata pâna la ramînerea definitiva a hotarârii (atît la judecata si pronuntarea în prima instanta, cît si la judecata în apel si recurs, în masura în care au fost exercitate în cauza aceste cai ordinare de atac).
Din examinarea lucrarilor dosarului xxx/1996 al Judecatoriei Iasi, se constata, ca petentul GT a fost prezent la 9 termene de judecata. Ulterior, pîna la pronuntare, petentul nu s-a mai prezentat în instanta, însa evident, a luat termen în cunostinta pentru amînarile ulterioare, în conformitate cu dispozitiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen. Lipsa ulterioara a acestuia din motive particulare nu a împiedicat solutionarea în conditii legale a cauzei, prin reprezentarea sa de aparatorul ales.
Inculpatul a luat cunostinta de condamnare si a declarat apel, recurs, fiind prezent personal în fata instantei de apel.
Ca atare, dreptul la aparare al inculpatului a fost asigurat în cauza prin audierea si prezenta sa nemijlocita în cursul urmaririi penale, partial în faza de judecata în prima instanta, precum si în cadrul judecatii în apel si, în permanenta, prin aparatori desemnati din oficiu, pe parcursul întregii proceduri penale pîna la definitivarea acesteia, fiindu-i inaplicabile dispozitiile art. 5221 C. proc. pen.
Luînd în calcul faptul ca dreptul inculpatului de a fi prezent la judecata este recunoscut în Pactul international relativ la drepturile civile si politice si ca art. 6 paragraf 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale recunoaste celui acuzat „dreptul de a se apara el însusi” si „dreptul de a interoga martorii”, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca prezenta inculpatului este în principiu obligatorie la solutionarea cauzei. Curtea este constanta în a afirma ca în cazul procedurii în apel sau în recurs art. 6 din Conventie se aplica cu mai putina strictete, admitîndu-se chiar regularitatea unor asemenea proceduri în care audienta se desfasoara fara prezenta celui acuzat (Hotarârea Ekbatani). Se admit exceptii de la regula prezentei inculpatului atunci cînd asigurarea acestei conditii ar conduce la amînarea nejustificata a procedurii, mai ales daca aceasta situatie a fost verificata si constatata si daca inculpatul are o culpa în absenta sa, astfel cum s-a întîmplat si în speta de fata, cînd inculpatul a ales sa nu se prezinte la anumite termene de judecata.

În consecinta, instanta a constatat ca cererea de rejudecare a petentului este indamisibila în principiu.

Etichete: , , , , ,

Refuzul conducatorului unui autovehicul de a se supune probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Motive medicale de refuz

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3433 (11.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  infracţiuni, circulaţie rutieră, drepturile omului

Prin sentinta penala nr.3433/11.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a condamnat inculpatul VI la pedeapsa de 2 ani si 2 luni inchisoare petru savarsirea infractiunii constând în „refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul (…) de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei (…)”, prev. şi ped. de art.87 alin.5 din OUG 195/2002, completată şi republicată prin Legea nr.49/2006.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca probatoriul administrat sustine pe deplin vinovatia inculpatului si a inlaturat motivat apararile acestuia, dupa cum urmeaza:
În ceea ce priveşte motivul invocat de către inculpat şi care ar fi stat la baza refuzului său de a se supune recoltării de probe biologice, şi anume existenţa unei alergodemii provocate de înţepături, l-a înlăturat, ca nefiind real, pentru următoarele considerente:

În hotărârea Niemietz contra Germaniei (16.dec.1992), Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că dreptul la viaţă privată prevăzut şi garantat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, hotărâre obligatorie pentru dreptul intern, se prevede respectarea integrităţii psihologice şi fizice a unei persoane, sfera intimă a individului, ceea ce implică faptul că, în măsura în care se face proba existenţei unei atingeri aduse integrităţii fizice prin supunerea inculpatului la recoltarea de probe biologice, acesta ar putea refuza, în mod valabil, îndeplinirea unei astfel de obligaţii.
Pentru ca această hotărâre să-şi găsească aplicabilitatea în cauza de faţă, inculpatul trebuia să facă dovada că suferă de o alegie provocată de simpla înţepătură cu acul, alergie care să fie de natură a-i provoca o lezare a sănătăţii sau a integrităţii corporale.

Astfel, din adeverinţa medicală depusă la fila 32 dosar instanţă, eliberată de către Cabinet medical individual „OM.C” rezultă că inculpatul suferă de „alergodemie medicamentoasă injectabilă peros”.
Apreciind că, faţă de acest act medical, se impune audierea, în calitate de martor, a medicului de familie care a eliberat-o, instanţa a dispus citarea, în această calitate, a numitei. Fiind audiată la termenul de judecată din data de 23.09.2008, aceasta a declarat că este medic de familie, iar printre pacienţii săi figurează şi inculpatul, începând cu luna octombrie 2007. Martora a relatat că inculpatul se află în evidenţe cu o alergodemie dobândită în copilărie, afecţiune medicală ce constă în alergia pe piele şi pe conjuctive, alergie ce poate fi generată de alimente, frig sau curent de aer. Martora arată că ştie din relatările inculpatului faptul că, din cauza unei înţepături de albine sau viespe, din copilărie, a rămas cu o alergie la ace, astfel că nu a făcut niciunul din vaccinurile obişnuite. Martora a precizat că în adeverinţa medicală depusă la dosarul cauzei, diagnosticul a fost trecut greşit, acesta fiind de afpt „alergodemie medicamentoasă injectabilă şi peros”. Martora a relatat instanţei faptul că inculpatul nu s-a prezentat niciodată la control cu semne exterioare ale unei asemenea alergii, tot ceea ce ştie fiind exclusiv din declaraţia inculpatului. Totodată, martora a arătat că inculpatului i-au fost recoltate probe de sânge, cât timp a fost internat în spital, apreciind că, sub supraveghere medicală, inculpatul ar putea fi supus unei astfel de recoltări.
Potrivit biletului de ieşire din spital, aflat la fila 79 dosar instanţă, eliberat de Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi – Secţia de alergologie şi imunologie, inculpatul prezintă „urticare prin sensibilizare alimentară şi conjuctivită alergică mucegaiuri”, nefiind identificate alte tipuri de alergii.
Potrivit buletinului de analize medicale (fila 80, dosar instanţă), eliberat de Spitalul de Urgenţe „Sf. Spiridon”, inculpatul a fost supus recoltării de probe biologice la data de 20.05.2008.
Faţă de conţinutul adeverinţei medicală depusă la dosarul instanţei, la fila 32, care atestă o eventuală alergie medicamentoasă a inculpatului şi care nu a fost dovedită, cât şi faptul că, aşa cum rezultă din declaraţia martorei OMC aceasta nu a constatat personal, în calitate de medic de familie, existenţa vreunei alergii, precum şi faptul că, potrivit biletului de analize depus la dosarul instanţei la fila 80, inculpatul a fost supus unei recoltări de probe biologice, fără a prezenta o alergie la înţepături, scrisoarea medicală nefăcând vorbire despre o astfel de alergie, instanta a apreciat ca nu s-a facut dovada existenţei unei „alergii la ace” de care să sufere inculpatul.

Etichete: , , ,