Căi de atac. Neagravarea situaţiei părţii în propria cale de atac

În principiu, prin admiterea apelului nu se poate face părţii al cărui apel a fost admis o situaţie mai grea decât aceea creată prin hotărârea primei instanţe, care nu a fost atacată cu apel de partea adversă.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 576 din 25 noiembrie 2009

Prin sentinţa civilă nr.12523/31.10.2008 a Judecătoriei Iaşi s-a respins excepţia lipsei de interes a plângerii şi s-a respins plângerea formulată de petenta SC „M.P.” SRL Iaşi, în contradictoriu cu intimata T.E., împotriva încheierii nr.35345/6.06.2007 pronunţată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi în dosarul nr.35345/1.06.2008 ca nefondată.

Pe fondul plângerii, instanţa a constatat că potrivit art.26 alin.4 lit.c din Legea nr.7/1996 notarea în cartea funciară are ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor şi a faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

Potrivit art.42 din Ordinul nr.633/2006 notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte şi drepturi personale a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor şi alte înscrisuri cu caracter temporar în legătură cu imobilul, ordinul enumerând exemplificativ câteva asemenea acte sau fapte juridice. S-a constatat că tranzacţia a făcut obiectul unui litigiu, care a fost la rândul său notat în cartea funciară după cum a rezultat din extrasul de carte funciară.

Împotriva sentinţei civile nr.12523/31.10.2008 a Judecătoriei Iaşi a formulat apel S.C. „M.T.” SRL, iar prin decizia civilă nr.238/11 martie 2009 a Tribunalului Iaşi a fost admis apelul declarat de SC „M.P.” SRL împotriva sentinţei civile nr.12523/31.10.2008 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă care a fost schimbă în parte. A fost respinsă plângerea formulată de petenta SC „M.P.” SRL în contradictoriu cu intimata T.E. pentru lipsa coparticipării procesual pasive.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că la termenul din 18.02.2009 instanţa de apel a invocat excepţia lipsei coparticipării pasive. Prima instanţă a fost investită de petenta SC „M.T.” SRL cu soluţionarea plângerii formulate împotriva încheierii de carte funciară nr.35345/1.06.2007 a OCPI Iaşi în contradictoriu cu T.E. Prin tranzacţie s-a dispus în Cartea funciară nr. 59723 prin încheierea nr. 35345/1.06.2007 că T.E. a transmis dreptul de proprietate asupra cotei de 3/9 din imobilul situat în Iaşi str. P. nr. 66 identificat cadastral dosar nr.17706 numiţilor D.C. şi R.V.-C.

Întrucât notarea contestată viza tranzacţia care îi avea ca părţi pe D.C. şi R.V.-C., se impunea pentru justa soluţionare a cauzei, ca plângerea să fie soluţionată în contradictoriu şi cu aceste persoane.

Împotriva deciziei civile nr. 238/11 martie 2009 a Tribunalului Iaşi a declarat recurs SC „M.P.” SRL Iaşi, criticând decizia recurată pentru că notarea a fost cerută de T.E., iar plângerea este o cale de atac împotriva încheierii de notare ce se judecă în contradictoriu cu solicitantul actului şi nu cu ceilalţi semnatari ai contractului. Dacă obiectul judecăţii ar fi fost desfiinţarea pe fond a actului juridic cadrul procesual, ar fi trebuit să fie dat de toţi semnatarii pentru ca nulitatea să fie suportată de toţi. Nu exista nici un motiv pentru a fi chemaţi D.C. şi R.V.-C. într-un litigiu de radiere. Interpretarea instanţei de apel este greşită pentru că s-a extins cadrul procesual într-o plângere de carte funciară de la petentul interesat vătămat, către ceilalţi coproprietari, în speţă fiind vorba despre o tranzacţie extrajudiciară, prin care părţile tindeau la stingerea litigiului de partaj care forma obiectul dosarului nr.579/245/2007 al Judecătoriei Iaşi, fiind un act juridic incomplet, care putea produce efecte doar prin cuprinderea într-o hotărâre de expedient, întabularea nu trebuia făcută pe calea notării, ci numai dacă exista hotărâre de expedient.

Recursul formulat este întemeiat pentru considerentele expuse în continuare. Tribunalul Iaşi, prin soluţia pronunţată admiţând apelul SC „N.T.” SRL Iaşi şi respingând plângerea formulată de aceasta pentru lipsa coparticipării procesual pasive, a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Apelantului SC „M.P.” SRL Iaşi nu i se putea agrava situaţia în propria cale de atac, principiul non reformatio in pejus consacrat de art. 296 teza a II-a Cod procedură civilă găsindu-şi aplicabilitate numai în situaţia în care doar una din părţi a formulat apel, aşa cum e cazul în speţă. În cazul în care apelul este declarat de două sau mai multe părţi cu interese contrare ori în ipoteza aderării la apel, apelantului i se poate agrava situaţia în calea de atac. Apelul este o cale de atac devolutivă, care duce la rejudecarea pricinii în fond, ceea ce înseamnă că problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanţei de apel, atât în fapt, cât şi în drept.

În speţă, instanţa de control judiciar în apelul părţii căreia i s-au respins pretenţiile formulate pe fond, nu putea să admită apelul şi să respingă acţiunea pe temeiul unei excepţii, invocată din oficiu, încălcând astfel principiul non reformatio in pejus.

Principiul enunţat mai sus, în calea de atac a apelului – care este o cale de atac devolutivă – nu îşi găseşte aplicarea decât în situaţiile în care instanţa de apel constată încălcarea normelor de competenţă, de alcătuire a instanţei sau a unor cauze de nulitate a hotărârii (conţinutul hotărârii judecătoreşti).

Prin cerere, numai atunci când instanţa de apel constată că în apel au fost încălcate norme de competenţă, de alcătuire a instanţei sau sunt cauze de nulitate a hotărârii, poate – în apelul părţii care a formulat calea devolutivă a apelului – să invoce din oficiu excepţiile mai sus enunţate, întrucât aceste excepţii nu sunt lăsate la aprecierea părţilor fiind edictate în scopul bunei desfăşurări a procesului civil.

Mai mult, obiectul litigiului era o plângere (deci o cale de atac) împotriva unei încheieri de carte funciară, prin notarea respectivă stabilindu-se de petenta T.E. care a formulat cererea de notare un anumit cadru procesual, iar în raport de prevederile Legii nr.7/1996, partea interesată, în speţă SC „M.P.” SRL în calea de atac a avut în vedere acelaşi cadru procesual.

În temeiul considerentelor expuse şi făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă a fost admis recursul, curtea de apel casând în totalitate decizia Tribunalului Iaşi şi trimiţând cauza la Tribunalul Iaşi pentru rejudecarea apelului în fond.

Cu ocazia rejudecării, s-a dispus ca instanţa de apel – care în mod greşit a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului – să aibă în vedere toate motivele invocate de SC „M.P.” SRL, pe fondul cauzei.

Tags: căi de atac

Contestatie la executare. Motive. Imposibilitatea verificarii unor aspecte privind legalitatea hotararii contestate

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3507 (14.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  contestaţie la executare, procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.

Prin sentinta penala nr.3507/14.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins contestatia la executare formulata de contestatorul condamnat LS.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca prin cererea ce face obiectul cauzei, contestatorul a formulat contestatie la executare împotriva executarii sentintei penale a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, solicitând sa se înlature din pedeapsa rezultanta de 10 ani si 6 luni închisoare pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare aplicata anterior prin sentinta penala nr.xxx/2004 a Judecatoriei Iasi definitiva prin neapelare, sustinând ca în mod gresit s-a dispus revocarea gratierii conditionate a acestei pedepse.
Instanta a retinut ca procedura contestatiei la executare este o procedura speciala ce priveste strict aspectele privitoare la punerea în executare a hotarârilor judecatoresti definitive. Contestatia la executare se poate formula doar pentru cazurile limitativ prevazute de art. 461 alin.1 lit. a-d Cod procedura penala si nu pot fi invocate pe aceasta cale aspecte care privesc legalitatea si temeinicia hotarârilor penale definitive, asa cum a facut condamnatul prin prezenta contestatie la executare, aceste aspecte putând fi invocate prin caile ordinare de atac, apelul si recursul.
Fata de motivul invocat de contestator, contestatia formulata s-ar putea eventual încadra în dispozitiile art.461 lit.d Cod procedura penala ce priveste amnistia, prescriptia, gratierea, ori cauze de stingere sau reducere a pedepsei, precum si orice alt incident ivit în cursul executarii pedepsei.
În ceea ce priveste gratierea, art.461 alin.1 lit.d Cod procedura penala vizeaza aplicarea dispozitiilor privind gratierea totala sau partiala a unor pedepse, iar nu înlaturarea din hotarârile definitive de condamnare a dispozitiilor de revocare a gratierii dispuse prin hotarâri anterioare.
De asemenea, motivul invocat nu reprezinta un incident ivit în cursul executarii pedepsei, ci se invoca gresita aplicare a unor dispozitii legale de catre instanta de fond si de catre instante de recurs.
În fapt, contestatorul invoca un motiv de nelegalitate a hotarârii contestate, aspect ce putea fi avut în vedere doar de instanta de control judiciar ce a solutionat recursul împotriva sentintei contestate, si nu pe calea contestatiei la executare ce priveste strict etapa procesuala a punerii în executare a unei hotarâri definitive si nu poate constitui o cale de reformare a unei asemenea hotarâri.

In consecinta, în baza art.461 lit.d Cod procedura penala, instanta a respins ca neîntemeiata contestatia la executare.

Tags: căi de atac, competenţe, contestaţie la executare, procedură civilă şi penală

Cerere de rejudecare dupa extradare ca urmare a condamnarii in lipsa. Conditia judecarii si condamnarii in lipsa. Necesitatea existentei unor incalcari esentiale ale drepturilor persoanei

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3414 (11.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  drepturile omului, cereri, procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.)

Prin sentinta penala nr.3414/11.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins ca inadmisibila în principiu cererea de rejudecare dupa extradare formulata de catre petentul-condamnat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca potrivit art.5221 Cod procedura penala „în cazul în care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului”.
Din analiza textului legal rezulta ca pentru a se proceda la rejudecarea unei cauze penale trebuie întrunite unele conditii, respectiv: sa ne aflam în situatia extradarii unei persoane condamnate catre România, pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, aplicata de o instanta nationala; persoana a carei extradarea fost ceruta de catre statul român sa fi fost judecata si condamnata în lipsa.
Cu privire la cea de-a doua, textul legii cere îndeplinirea unei conditii esentiale, respectiv ca persoana sa fi fost judecata si condamnata în lipsa, chiar si în aceasta situatie, rezultând ca rejudecarea trebuie sa fie temeinic motivata de încalcari esentiale ale drepturilor persoanei condamnate.
Textul legal aratat are drept scop armonizarea legislatiei române cu normele internationale, mai ales respectarea dispozitiilor art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede, ca o garantie implicita a desfasurarii procedurii unui proces echitabil, dreptul celui trimis în judecata de a fi prezent în fata instantei.
Dupa cum a decis Curtea în mod constant în jurisprudenta sa, posibilitatea pe care trebuie sa o aiba acuzatul de a lua parte la sedinta de judecata, decurge din obiectul si scopul ansamblului disp. art.6 din Conventie, deoarece lit.c),d) si e) ale paragr.3 ale aceluiasi text recunosc „oricarui acuzat” dreptul „ de a se apara el însusi”, „ de a interoga sau de a face sa fie interogati martorii”, „ de a fi asistat gratuit de un interpret, daca nu întelege sau nu vorbeste limba utilizata în sedinta de judecata”, toate acestea fiind de neconceput fara prezenta sa. Prezenta unui acuzat în instanta capata o importanta capitala datorita atât dreptului sau de a fi ascultat, cât si datorita necesitatii de a fi controlata exactitatea afirmatiilor sale, de a le confrunta cu cele ale eventualei victime ale carei interese trebuie protejate, precum si cu declaratiile martorilor.
Analizând jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se poate configura continutul notiunii de „judecata în lipsa”, care circumscrie doar situatiile în care o persoana a fost trimisa în judecata si condamnata fara a fi audiata de o instanta independenta, impartiala si care sa fie stabilita de lege, nu a avut posibilitatea de a se apara în proces, astfel încât temeinicia acuzatiilor care i se aduc sa fie analizate si din aceasta perspectiva (vz. cauza Constantinescu vs. România). O astfel de condamnare în lipsa a unei persoane va întruni totusi exigentele art. 6 din Conventie atunci când din datele cauzei rezulta ca acuzatul, prin propria sa vointa si în mod neechivoc, a renuntat la dreptul de a fi ascultat si la dreptul de a se apara în proces (vz. cauza Mihaies vs. Franta etc.). În acelasi timp, dreptul de a comparea în persoana nu este un drept absolut, astfel încât în caile de atac el poate fi suspus anumitor limitari, cum ar fi în situatia în care recursul priveste doar dreptul aplicabil nu si faptele, limitari admise în masura în care la judecarea fondului acuzatul a beneficiat de acest drept de a comparea în persoana (vz. cauza Ekbatani vs. Suedia).
Prin urmare, o persoana poate sustine ca a fost judecata si condamnata în lipsa atunci când o instanta de judecata a dispus condamnarea sa, indiferent de pedeapsa aplicata si modalitatea de executare a acesteia, fara a proceda la audierea acelei persoane, fara ca aceasta sa aiba cunostinta despre procedura judiciara desfasurata împotriva sa, fara sa beneficieze de aparare din partea unui specialist al dreptului, de dreptul de a formula probatorii în aparare, de a combate probele prezentate de acuzare, de a participa la judecata, la audierile de martori etc. Mai precis, o persoana este judecata si condamnata în lipsa, asa cum prevede si art.34 din Legea nr.302/2004, modificata, atunci când procedura de judecata desfasurata împotriva sa a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane învinuite de savârsirea unei infractiuni, sau, mai larg, dreptul la un proces echitabil.
Ori, în speta de fata, instanta a constatat ca petentul-condamnat a fost prezent în fata instantei de judecata investita cu solutionarea cauzei la aproape toate termenele de judecata, a fost audiat de catre instanta de judecata în prezenta aparatorului ales si a propus probatorii în aparare, a fost prezent la dezbaterile asupra fondului cauzei, a uzitat personal de calea de atac a apelului investind cu solutionarea acestuia Tribunalul Iasi, precum si de calea de atac a recursului, adresându-se Curtii de Apel Iasi. Pe tot parcursul procesului penal, condamnatului i-a fost respectat dreptul la aparare, beneficiind de asistenta juridica din partea unor aparatori alesi, aparatori care au asistat la audierea condamnatului, au formulat probatorii în aparare si au participat la efectuarea tuturor actelor procedurale din cauza.
Rezulta, asadar, ca petentul-condamnat nu a fost judecat si condamnat în lipsa, fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil prevazut de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Faptul ca hotarârea de condamnare a ramas definitiva în lipsa petentului-condamnat nu este o situatie care sa justifice reluarea judecatii în cauza penala, petentul având cunostinta ca exista o hotarâre de condamnare a sa la pedeapsa închisorii. Cele doua instante de control au mentinut doar, fara a modifica în vreun fel, hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii a instantei de fond, despre care petentul a avut cunostinta.

Fata de considerentele anterior expuse, instanta a constatat ca cererea condamnatului nu întruneste conditiile impuse de art. 522¹ Cod procedura penala, petentul nefiind judecat si condamnat în lipsa.

Tags: căi de atac, cereri, competenţe, drepturile omului, procedură civilă şi penală

Cerere de rejudecare ca urmare a condamnarii in lipsa. Conditii de admisibilitate

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3696 (25.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  drepturile omului, cereri, procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.

Prin sentinta penala nr.3696/25.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins cererea formulata de condamnatul GT, care solicitase rejudecarea sa întrucît a fost condamnat în lipsa, indicînd ca temei de drept disp. art. 522 ind. 1 alin. 1 Cod Procedura penala.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca, in conformitate cu disp. art. 522^1 Cpp, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de către instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului.
Pentru a fi respectata vointa legiuitorului, interpretarea corecta din punct de vedere gramatical si sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decît aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpatii condamnati ce au lipsit pe întreaga durata a procedurii de judecata pâna la ramînerea definitiva a hotarârii (atît la judecata si pronuntarea în prima instanta, cît si la judecata în apel si recurs, în masura în care au fost exercitate în cauza aceste cai ordinare de atac).
Din examinarea lucrarilor dosarului xxx/1996 al Judecatoriei Iasi, se constata, ca petentul GT a fost prezent la 9 termene de judecata. Ulterior, pîna la pronuntare, petentul nu s-a mai prezentat în instanta, însa evident, a luat termen în cunostinta pentru amînarile ulterioare, în conformitate cu dispozitiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen. Lipsa ulterioara a acestuia din motive particulare nu a împiedicat solutionarea în conditii legale a cauzei, prin reprezentarea sa de aparatorul ales.
Inculpatul a luat cunostinta de condamnare si a declarat apel, recurs, fiind prezent personal în fata instantei de apel.
Ca atare, dreptul la aparare al inculpatului a fost asigurat în cauza prin audierea si prezenta sa nemijlocita în cursul urmaririi penale, partial în faza de judecata în prima instanta, precum si în cadrul judecatii în apel si, în permanenta, prin aparatori desemnati din oficiu, pe parcursul întregii proceduri penale pîna la definitivarea acesteia, fiindu-i inaplicabile dispozitiile art. 5221 C. proc. pen.
Luînd în calcul faptul ca dreptul inculpatului de a fi prezent la judecata este recunoscut în Pactul international relativ la drepturile civile si politice si ca art. 6 paragraf 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale recunoaste celui acuzat „dreptul de a se apara el însusi” si „dreptul de a interoga martorii”, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca prezenta inculpatului este în principiu obligatorie la solutionarea cauzei. Curtea este constanta în a afirma ca în cazul procedurii în apel sau în recurs art. 6 din Conventie se aplica cu mai putina strictete, admitîndu-se chiar regularitatea unor asemenea proceduri în care audienta se desfasoara fara prezenta celui acuzat (Hotarârea Ekbatani). Se admit exceptii de la regula prezentei inculpatului atunci cînd asigurarea acestei conditii ar conduce la amînarea nejustificata a procedurii, mai ales daca aceasta situatie a fost verificata si constatata si daca inculpatul are o culpa în absenta sa, astfel cum s-a întîmplat si în speta de fata, cînd inculpatul a ales sa nu se prezinte la anumite termene de judecata.

În consecinta, instanta a constatat ca cererea de rejudecare a petentului este indamisibila în principiu.

Tags: căi de atac, cereri, competenţe, drepturile omului, procedură civilă şi penală, rejudecare

Acte materiale din continutul aceleiasi infractiuni pentru care s-a pronuntat o hotarare definitiva. Reunirea cauzelor

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3337 (04.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe, extinderea actiunii penale, etc.

Asupra cauzei penale de fata, prima instanta a retinut vinovatia inculpatului cu privire la actele de sustragere deduse judecatii, a constatat ca actele de sustragere deduse judecatii în dosarul nr.xxx/2005 al Judecatoriei Iasi si actele de sustragere pentru care era judecat în cauza fusesera savârsite de catre inculpat în acelasi interval de timp, a dispus reunirea celor doua dosare, în temeiul art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala, raportat la art. 33 lit. c din Codul de procedura penala, a desfiintat sentinta penala anterioara, în ceea ce priveste latura penala, a dispus, în temeiul art. 334 Cod procedura penala, schimbarea încadrarii juridice a faptei din infractiunea de furt calificat prevazuta de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit. g si i, alin 2 lit. b din C.pen cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen, în infractiunea de furt calificat în forma continuata prevazuta de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit. g si i, alin 2 lit. b din C.pen cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen si 41 alin 2 C.pen si judecând infractiunea continuata din perspectiva tuturor actelor materiale din structura acesteia, a aplicat inculpatului o pedeapsa de 6(sase) ani închisoare.

Instanta de apel, Tribunalul Iasi, analizând cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, a constatat ca hotarârea primei instante este lovita de nulitate absoluta. Astfel, instanta de control judiciar a apreciat ca prima instanta nu a respectat dispozitiile art. 317 din Codul de procedura penala, referitoare la limitele rejudecarii, în contextul în care aceasta din urma a reunit cauzele, fara a dispune extinderea actiunii penale, desi aceasta extindere a fost solicitata de catre reprezentantul Parchetului la doua termene consecutive. În consecinta, Tribunalul Iasi a apreciat ca au fost încalcate dispozitiile art. 197 alin 2 Cod procedura penala, referitoare la sesizarea instantei, a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, a admis apelul si a desfiintat integral sentinta penala pronuntata de Judecatoria Iasi in primul ciclu procesual, dispunând ca aceasta din urma, în rejudecarea cauzei, sa respecte procedura prevazuta de art. 335 Cod procedura penala
In rejudecare, instanta a constatat ca actele de sustragere pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala anterioara si actiunea materiala pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauza au fost savârsite de inculpat în acelasi interval de timp, reprezentand acte materiale ce intra în continutul aceleiasi infractiuni de furt calificat, în forma continuata.
Având în vedere cele constatate mai sus, instanta a considerat ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 335 alin 2 Cod de procedura penala, potrivit carora daca cu privire la actele care intra în continutul aceleiasi infractiuni s-a pronuntat o hotarâre definitiva, instanta reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotarârea definitiva, pronuntând o noua hotarâre în raport cu toate actele care intra în continutul infractiunii si desfiinteaza hotarârea anterioara.
În ipoteza textului de lege sus-mentionat, în ceea ce priveste actele materiale cu privire la care inculpatul a fost condamnat definitiv prin hotarârea anterioara, exista autoritate de lucru de judecat referitoare la savârsirea acestora de catre inculpat cu forma de vinovatie prevazuta de lege. Prin urmare, instanta care decide reunirea propriei cauze cu cea în care inculpatul a fost condamnat definitiv nu are a face nici o apreciere cu privire la vinovatia acestuia, referitoare la actele materiale definitiv solutionate, ci masura luata are preponderent natura unui act de mai buna administrare a justitiei, neagravând în nici un fel situatia inculpatului. Instanta, în aceasta situatie, va pronunta o hotarâre unitara cu privire la toate actele materiale de sustragere constatate, în contextul stabilirii unei unice rezolutii infractionale a inculpatului cu privire la toate aceste acte.
Instanta a apreciat ca ipoteza vizata de art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala este sensibil diferita de cea din aliniatul 1 al aceluiasi articol, în care instanta descopera date cu privire si la alte acte materiale care intra în continutul infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecata si are obligativitatea sa dispuna prin încheiere extinderea actiunii penale si cu privire la aceste acte. În acest context, obligativitatea extinderii actiunii penale se justifica, deoarece doar prin punerea în miscare si exercitarea actiunii penale se creeaza cadrul procesual necesar pentru tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savârsit infractiuni, în conformitate cu prevederile art. 9 din Codul de procedura penala.
Or, în contextul în care pentru unele dintre aceste acte materiale inculpatul a fost condamnat printr-o hotarâre definitiva, extinderea actiunii penale si cu privire la aceste acte materiale apare ca fiind ilogica, deoarece raspunderea penala a inculpatului pentru actele comise a fost stabilita anterior în mod definitiv, ca urmare tocmai a exercitarii actiunii penale în cauza anterioara.
Astfel, a retinut instanta ca, în acest moment extinderea actiunii penale apare a fi lipsita de obiect, cât timp pentru actele materiale din antecedenta aceasta a fost deja pusa în miscare în dosarul nr. xxx/2005 al Judecatoriei Iasi, respectiv prin rechizitoriul din aceasta cauza.

Pentru toate aceste considerente, instanta a considerat ca art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala nu trebuie interpretat prin raportare la alin 1 al aceluiasi articol, ci ca vizând o ipoteza de sine-statatoare, cu un pronuntat caracter de act de mai buna administrare a justitiei.
In consecinta, instanta a respins cererea Parchetului de extindere a actiunii penale si a facut aplicarea în cauza a dispozitiilor art. 335 alin 2 Cod procedura penala, respectiv, a reunit prezenta cauza cu cea în care a constituit obiectul dosarului nr. xxx/2005 si a desfiintat sentinta penala anterioara numai în ceea ce priveste latura penala, mentinând celelalte dispozitii ale acesteia, pronuntand in final o hotarare de condamnare a inculpatului pentru intreaga activitate infractionala retinuta in sarcina sa.

Tags: căi de atac, competenţe, extinderea actiunii penale, procedură civilă şi penală

Cerere in anulare. Netemeinicie

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 13440 (13.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:
Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Prin sentinta civila nr. 13440 din 13 noiembrie 2008, Judecatoria Iasi a respins, ca nefondata, cererea formulata de reclamanta SC „X” SA IASI , in contradictoriu cu parata C.N.A.D.N.R. SA – DIRECTIA REGIONALA DRUMURI SI PODURI , impotriva ordonantei de plata nr. 1488/09.07.2008, pronuntata in dosarul nr. 11501/245/2008 de Judecatoria Iasi.
Pentru a se pronunta in acest sens, instanta a retinut ca prin ordonanta nr. 1488/09.07.2008 a Judecatoriei Iasi s-a admis cererea creditoarei CN ADNR SA – Directia Regionala Drumuri si Poduri Iasi si a obligat debitoarea SC “X” SA sa-i achite acestuia suma de 1.332,43 euro -contravaloare rate si penalitati de intarziere calculate pana la 31.03.2008, precum si penalitati in continuare pana la achitarea efectiva a debitului; a fost obligata debitoarea sa-i achite creditoarei cheltuieli de judecata.
Instanta a retinut, pe de o parte, ca, in conformitate cu dispozitiile art.7 din OUG nr. 15/2002, responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare revine detinatorilor de certificatul de inmatriculare si cartea de identitate si de asemenea, conform obligatiilor din contract, debitoarei ii revine obligatia achitarii ratelor la scadenta, deci indiferent de faptul ca a folosit sau nu pentru sine autovehiculul .
Pe de alta parte, instanta a constatat ca reclamanta nu a facut dovada, astfel cum prevad dispozitiile art.1169 Cod civil, sustinerile sale din cererea in anulare, neprevazandu-se in contractul de inchiriere ca obligatia de plata a rovinietei revine chiriasului.

Tags: căi de atac, cerere in anulare, competenţe

Retragerea plângerii contra actelor procurorului în faţa primei instanţe sau în recurs

Tip: Decizie
Nr./Dată: 850 (28.10.2005)
Autor: Tribunalul Suceava – secţia penală
Domenii asociate: procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe

Prin sentinţa penală nr. 756 din 01 iulie 2005 a Judecătoriei Suceava (doar nr. 2325/2005), în temeiul art. 2781 al. 8 lit. a Cod procedură penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva actelor procurorului de către petenta S.C. menţinându-se cele două ordonanţe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că soluţiile date de procuror sunt corecte în sensul scoaterii de sub urmărire penală a 3 învinuiţi pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 249 al. 1 Cod penal şi art. 2151 Cod penal, în speţă fiind incident cazul prev. de art. 10 lit. b1 Cod procedură penală.

Deşi în faţa instanţei petenta a arătat că înţelege să-şi retragă plângerea contra actelor procurorului, s-a constatat că soluţiile pe care le poate pronunţa prima instanţă sunt prevăzute limitativ de art. 2781 al. 8 lit. a Cod procedură penală, nefiind posibil a se lua act de retragerea plângerii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta S.C. solicitând casarea sentinţei în sensul de a se lua act că şi-a retras plângerea împotriva actelor procurorului.

Prin decizia penală nr. 850 din 28.10.2005, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de petentă şi casând în totalitate sentinţa, în rejudecare a luat act de retragerea plângerii petentei împotriva ordonanţelor parchetului. Aceasta a fost obligată să plătească statului cheltuieli judiciare de la judecata în fond, cele din recurs rămânând în sarcina statului.

S-a motivat soluţia prin aceea că, deşi art. 2781 Cod procedură penală nu prevede în mod expres că plângerea împotriva actelor procurorului poate fi retrasă, nu există nici o dispoziţie legală distinctă care să nu permită persoanei care a formulat o atare plângere să dispună cu privire la aceasta.

Potrivit principiului disponibilităţii, precum şi sintagmei cuprinsă în conţinutul art. 2781 al. 1 Cod procedură penală, conform căreia “după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 Cod procedură penală, persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime le sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă”, se constată că partea vătămată poate sau nu să formuleze plângere împotriva actelor procurorului şi pe cale de consecinţă poate sau nu să o retragă în faţa instanţei de fond şi chiar în recurs, deci până la data soluţionării definitive a plângerii.

Tags: căi de atac, plangere

Neregularitatea actului de sesizare a instantei. Lipsa descrierii in concret a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3219 (27.10.2008)
Autor: Secţia Penală
Domenii asociate:  procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.

Prin sentinta penala nr.3219/27.10.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a constatat neregularitatea rechizitoriului din data de 22.04.2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi si in baza art.300 alin.2 Cod procedura penala a dispus restituirea cauzei catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Iasi în vederea refacerii actului de sesizare a instantei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca potrivit dispozitiilor art.263 alin.1 Cod procedura penala, unul din elementele esentiale pe care rechizitoriul trebuie sa îl cuprinda, se refera la descrierea faptei/faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, fapte cu privire la care, potrivit art.317 CPP, urmeaza a se efectua cercetarea judecatoreasca în cursul careia se vor administra probele necesare pentru a se dovedi existenta faptei penale, a celorlalte cerinte privitoare la fapta ce intra în continutul constitutiv al infractiuni precum si cu privire la împrejurarile în care fapta a fost savârsita.
În cauza de fata, fiecare din inculpati au fost trimisi în judecata în judecata pentru savârsirea unor infractiuni în forma continuata respectiv infractiunile de fals în înscrisuri sub semnatura privata, delapidare, si abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, or, potrivit art.41 alin.2 Cod penal infractiunea continuata presupune savârsirea la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, a unor actiuni sau inactiuni (acte materiale) care constituie ele însele fapte prevazute de legea penala.
Prin actul de sesizare a instantei au fost descrise doar cate un act act material cu privire la infractiunile de fals material în înscrisuri sub semnatura privata si delapidare.
Or, infractiunea continuata reprezinta o forma a unitatii legale de infractiuni prin care fapte penale, care sunt apte prin ele însele sa realizeze continutul infractiunii, sunt reunite prin vointa legiuitorului într-o infractiune unica (ca urmare a faptului ca au fost savârsite în baza aceleiasi rezolutii infractionale). Aceste acte materiale ce intra în continutul infractiunii continuate, fiind ele însele fapte penale, trebuie, asa cum am aratat anterior, prezentate în rechizitoriu cu toate elementele ce au relevanta penala sub aspectul continutului infractiunii, fiind totodata necesar sa rezulte manifestarea de vointa a procurorului în sensul trimiterii în judecata.
Însa, în cauza de fata, nu sunt descrise în mod concret în rechizitoriu alte acte materiale ce realizeaza continutul presupuselor infractiuni în forma continuata pentru care inculpatii au fost trimisi în judecata, rechizitoriul cuprinzând formulari cu caracter generic de genul: „în mai multe rânduri” (care si câte?, n.n.), „a achitat cereri de împrumut care apartineau altor casieri” (câte si de catre cine erau formulate cererile si caror casieri au fost încredintate?, n.n.), „a încredintat valori banesti altor persoane decât cele în drept sa le primeasca” (care sunt aceste valori si caror persoane au fost încredintate?, n.n.), „a completat date de identitate ale beneficiarilor de credit si a semnat chitante aferente fara sa faca confruntarea cu documentele originale” (aceste date au fost completate la cererea coinculpatului? datele respective au fost completate în scopul încasarii unor sume de catre vreunul din inculpati?, n.n.), „desi nu avea acces la achitarea sumelor de bani catre beneficiarii împrumuturilor, el a preluat valorile banesti” (care erau beneficiarii? despre ce valori banesti este vorba? inculpatul a preluat singur sumele retinute ca fiind însusite?, n.n.).
Alte neregularitati ale rechizitoriului privesc infractiunea de fals material în înscrisuri sub semnatura privata în forma continuata prevazuta de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Potrivit textului de incriminare al infractiunii, elementul material al acesteia consta în falsificarea unui înscris sub semnatura privata într-unul din modurile prevazute de art.288 Cod penal, respectiv prin contrafacerea scrierii sau subscrierii, ori prin alterarea acestuia, iar faptul ca s-a retinut forma continuata a infractiunii presupune existenta mai multor acte materiale de falsificare a unor asemenea înscrisuri si, evident, mai multe înscrisuri falsificate ce constituie obiectul material al infractiunii.
Asa cum este prezentata în termeni generali în rechizitoriu, infractiunea de fals ar constitui o infractiune mijloc necesara savârsirii infractiunii scop de delapidare si, prin urmare, existenta acestei infractiuni mijloc are relevanta si sub aspectul infractiunii de delapidare pentru care inculpatii au fost trimisi în judecata (de altfel, din rechizitoriu nici nu rezulta în mod clar daca inculpatii au fost trimisi pentru savârsirea unor infractiuni distincte ori pentru savârsirea câte unei infractiuni unice savârsita în participatie penala).
Or, instanta observa un singur act material de falsificare descris în mod concret în rechizitoriu, in timp ce cu privire la alte acte materiale ce ar trebui sa intre în continutul infractiunii se folosesc formulari generice, retinându-se ca „în mai multe rânduri, învinuitul CC a completat si semnat mai multe cereri, pe care i le aducea învinuitei CE, iar aceasta le completa cu seriile si numerele de buletin fictive, care îi erau aduse de catre învinuitul CC, scrise pe o bucata de hârtie, fara a-i fi predate si cartile de identitate si elibera chitantele pentru diferite sume de bani, pe care le înmâna învinuitului CC, acestea fiind semnate indescifrabil la rubrica aferenta împrumutatului, de catre unul din cei doi învinuiti”.
În cursul urmaririi penale nu s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice (esentiala în asemenea cauze) si nici nu s-au administrat alte mijloace de proba prin care sa se identifice înscrisurile presupus a fi falsificate, iar în cuprinsul rechizitoriului nu sunt mentionate alte date sau elemente care sa permita instantei sa identifice aceste înscrisuri falsificate, în rechizitoriu nefiind mentionat numarul acestor înscrisuri falsificate, natura juridica si continutul acestor înscrisuri, persoanele la care se refera înscrisurile si care din inculpati a savârsit actele materiale de contrafacere a scrisului ori subscrisului.
Nefiind indicate înscrisurile presupus a fi falsificate, lipseste si manifestarea de vointa a procurorului în sensul deducerii judecatii a actelor materiale de falsificare a înscrisurilor respective.
Mai mult, neindicarea acestor înscrisuri ce constituie obiectul material al infractiunii prevazute de art.290 Cod penal împiedica si justa solutionare a cauzei întrucât în cazul infractiunilor de fals, instanta, potrivit art.348 Cod procedura penala, are obligatia de a anula înscrisurile declarate false.
Pentru toate aceste considerente, constatând ca rechizitoriul nr…./P/2005 din data de 22.04.2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi nu întruneste conditiile prevazute de art.263 alin.1 Cod procedura penala, iar neregularitatile mentionate nu pot fi înlaturate prin acordarea unui termen (un asemenea termen nici nu a fost cerut), instanta urmeaza ca în baza art.300 alin.1 Cod procedura penala sa constate neregularitatea rechizitoriului si, în baza art.300 alin.2 Cod procedura penala, sa dispuna restituirea cauzei catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Iasi în vederea refacerii actului de sesizare a instantei.

Tags: căi de atac, competenta, descriere fapte, rechizitoriu, trimitere in judecata

Insuficienta motivare a rezolutiei cu privire la forma de vinovatie cu care a actionat faptuitorul intimat

PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUTIILOR SAU ORDONANTELOR PROCURORULUI DE NETRIMITERE IN JUDECATA (ART.2781 CPP). INSUFICIENTA MOTIVARE A REZOLUTIEI CU PRIVIRE LA FORMA DE VINOVATIE CU CARE A ACTIONAT FAPTUITORUL-INTIMAT

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3160 (21.10.2008)
Autor: Secţia Penală
Domenii asociate: circulaţie rutieră, infracţiuni prevăzute în legi şi decrete, procedură civilă şi penal, căi de atac, competenţe

Prin sentinta penala nr.3160/21.10.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a admis plângerea formulata de petenta IEO, împotriva solutiei de netrimitere în judecata data de Parchetul de pe lânga Tribunalul Iasi în dosarul penal privind pe intimatul CD, a desfiintat solutia de netrimitere în judecata dispusa fata de intimatul CD si a trimis dosarul Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi în vederea începerii urmaririi penale si efectuarii de cercetari fata de intimat, sub aspectul savârsirii infractiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a aratat ca sub aspectul laturii subiective a infractiunii cercetate, procurorul a retinut de plano ca intimatul CD a actionat din culpa, actionând imprudent, fara a prevedea ori accepta consecintele faptei sale.
Or, instanta a retinut ca atitudinea faptuitorului fata de fapta si de consecintele acesteia se obiectiveaza în actiunile sale anterioare, concomitente si ulterioare comiterii faptei si trebuie stabilita pe baza de probe. Pentru a ajunge la concluzia ca atitudinea psihica a intimatului fata de fapta si de urmari este specifica celei prev. de art. 19 punctul 2 Cod penal, organul de urmarire penala trebuia sa lamureasca aspectele care exclud intentia.
Astfel, organele de urmarire penala nu au clarificat daca tramvaiul condus de intimat avea defectiuni la sistemul de frânare, fiind necesara si lamurirea împrejurarii daca intimatul CD a oprit sau nu tramvaiul în statie, daca a franat ori a accelerat, probele administrate in cauza fiind contradictorii cu privire la aceste aspecte si creand astfel suspiciuni asupra formei de vinovatie cu care faptuitorul se presupune ca ar fi actionat, aspect fata de care încadrarea juridica a faptei poate fi schimbata.
Aceste aspecte prezinta importanta pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei si se impun a fi lamurite prin administrarea de probe concludente, expertiza tehnica, experiment judiciar, expertiza criminalistica privind dinamica producerii accidentului si /sau confruntari între intimat, petenta si martorii oculari audiati, audierea martorilor oculari indicati de petenta.
De asemenea, organele de urmarire penala vor verifica daca este reala sustinerea petentei privind implicarea intimatului CD în alte accidente similare si, în ipoteza confirmarii, vor dispune sau nu verificarea starii psihice a acestuia, în functie de împrejurari, conform legii.

Tags: căi de atac, circulaţie rutieră, competenţe, infracţiuni prevăzute în legi şi decrete, procedură civilă şi penal

Plangere impotriva ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art. 277 CPP)

INTRODUCEREA PLANGERII LA INSTANTA INAINTEA EXPIRARII TERMENULUI DE 20 DE ZILE PREVAZUT DE LEGE PENTRU REZOLVAREA PLANGERII ADRESATE PRIM-PROCURORULUI.

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 2949 (02.10.2008)
Autor: Secţia Penală
Domenii asociate:
Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Prin sentinta penala nr.2949/2.10.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a dispus trimiterea cauzei privind plângerea formulata de petentii MD si ME împotriva rezolutiei procurorului din data de 24.04.2008 pronuntata în dosarul nr. 13396/P/2007, la Parchetul de pe lânga Judecatoria Iasi în vederea solutionarii plângerii existente în lucru la prim-procurorul acestei institutii.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca dispozitiile art.2781 Cod procedura penala, arata ca dupa respingerea plângerii facute conform art. 278 Cod procedura penala împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale, persoana vatamata poate face plângere la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, conform legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
Art. 278 Cod procedura penala indica aceea ca plângerea împotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se rezolva de prim-procurorul parchetului.
În considerarea celor doua texte de lege, petentii MD si ME au formulat plângere împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale si au adresat-o prim-procurorului Parchetului, iar conform adresei cu nr.2759/II/2/2008, plângerea formulata de petenti împotriva solutiei dispuse în cauza, se afla în lucru, nefiind solutionata.
Insa, instanta constata ca între timp petentii s-au adresat si instantei de judecata. Or, instanta apreciaza ca doar dupa solutionarea plângerii de catre prim-procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi, cei doi petenti se pot adresa instantei de judecata, în prezent aceasta aflându-se în lucru, nefiind solutionata.
Pentru acestea, instanta, conform art. 2781 alin. 13 Cod procedura penala, a dispus trimiterea cauzei Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi, în vederea solutionarii plângerii existente în lucru la prim-procurorul acestei institutii.

Tags: căi de atac, competenţe, netrimitere in judecata, procuror