Acţiune în regres

Reclamanta S.C. A S.A. a chemat în judecată pârâtele S.C. A S.R.L. şi S.C. T S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acestora la plata sumei de 55.530 lei cu titlu de despăgubiri şi a dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data introducerii acţiunii până la data achitării integrale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că, la data de 30.05.2008, la bordul autoturismului marca XZ, proprietatea asiguratului S.C. E s-a produs un incendiu, care a avut ca urmări distrugerea în totalitate a bunului.

S-a precizat că, în momentul declanşării incendiului, autoturismul se afla parcat în garajul utilizatorului.

S-a arătat că aparţine constructorului culpa în defecţiunile apărute la un autoturism cu o vechime de aproape două luni, întrucât nu a respectat reglementările PSI în materie de incendii.

S-a precizat că, întrucât autoturismul se afla în perioada de garanţie, răspunderea pentru prejudiciile produse ca urmare a unor defecţiuni tehnice aparţine furnizorului, respectiv pârâţilor.

S-a învederat instanţei că reclamanta a achitat despăgubiri persoanei păgubite, în sumă totală de 55.530 lei, subrogându-se, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 în toate drepturile şi obligaţiile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubelor.

S.C. A S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a pârâtei S.C. T S.R.L.

Prin sentinta comerciala nr. 2173&31.03.2010, instanta a respins actiunea ca neintemeiata si cererea de chemare in garantie ca lipsita de obiect.

Instanţa a constatat că, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică specialitatea „procese pirogene şi incendii” întocmit in cauza, incendiul a putut avea ca surse probabile „o ţigară, o altă sursă cu flacără deschisă sau de natură electrică” şi că „în toate cazurile luate în discuţie şi concluzionate ca probabile de a se fi putut produce, a acţionat cu neatenţie, cu neglijenţă sau cu rea-credinţă utilizatorul auto”.

În cuprinsul răspunsului la obiecţiunile formulate de către reclamantă, expertul a arătat că, în momentul în care se scoate cheia din contact, intră în acţiune aşa-numitul sistem „delesage” care realizează decuplarea oricăror consumatori rămaşi accidental în funcţionare; în aceste condiţii, după circa 20 de minute niciun circuit nu mai are tensiune; dacă ar fi existat un cablu cu izolaţia deteriorată sau alte defecţiuni care să poată declanşa un scurtcircuit electric pe circuitele de forţă sau de comandă, atunci ar fi trebuit ca acestea să se manifeste în primele 20 de minute după gararea auto iar sistemul de protecţie la curenţii de supra sarcină (siguranţele) să nu funcţioneze; în aceste circumstanţe era imposibil ca incendiul să se dezvolte liber circa 20 de ore până la observare.

Concluzia expertului a fost că probabilitatea producerii incendiului având drept sursă scurtcircuitul nu se datorează unei cauze tehnice ci folosirii bunului fără a se ţine cont de atenţionările producătorului.

Tags: Actiune în regres

ACTIUNE IN REGRES

TITLU-Actiune in regres

DOMENIU ASOCIAT- Raspundere civila delictuala

TIP DOCUMENT-sentinta civila

NUMAR DOCUMENT-3083

DATA-18.05.2007

Reclamanta SC A. S.A. a solicitat instantei in contradictoriu cu paratul P.M.B. ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acestuia din urma la plata sumei de 1013 lei(RON), cu titlu de despagubiri civile si a cheltuielilor de judecata .

Prin sentinta civila nr. 3083 din 18.05.2007, Judecatoria Braila a admis cererea de chemare in judecata si a obligat paratul la plata catre reclamanta a sumei de 1013 lei, cu titlu de despagubiri civile si la plata sumei de 243 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut ca la data de 07.12.2005, dupa lasarea intunericului, numitul N.D. a condus auto Dacia, iar pamantul nefiind suficient de tasat, in dreptul unei canalizari, s-a lasat sub greutatea masinii, avariind-o, autoturismul fiind asigurat facutativ Casco la societatea reclamanta. De asemenea instanta a mai retinut ca in baza contractului de avarii, reclamanta a platit suma de 1013 lei, reprezentand contravaloarea pieselor avariate si a reparatiilor efectuate, fiind subrogata in toate drepturile asiguatului sau, in limitele indemnizatiei platite, fiind totodata indeplinite dispozitiile art. 998-999 c.civ., privind conditiile raspunderii civile delictuale. Astfel, instanta a constatat ca fapta ilicita a paratului consta intr-o inactiune, respectiv neindeplinirea obligatiilor de a lua masuri pentru mentinerea permanenta in stare tehnica buna a drumurilor pe care le administreaza si pentru instalarea si intretinerea mijloacelor de semnalizare rutiera si a echipamentelor destinate sigurantei circulatiei, tinand evidenta acestora, obligatii prevazute de art. 113 alin. 1 lit. a si b din O.U.G. nr. 195/2002. In ceea ce priveste prejudiciul, instanta a retinut ca acesta este dat de avariile provocate autoturismului Dacia, care rezulta din inscrisurile depuse la dosar si din raportul de expertiza efectuat in cauza, iar legatura de cauzalitate rezulta din modul de savarsire al faptei, iar vinovatia paratului rezulta chiar din inactiunea acestuia, care a ramas pasiv fata de starea respectivului drum, pe care nu a semnalizat-o corespunzator si nici nu a interzis accesul, iar simpla prezenta a unor panouri publicitare privind efectuarea unor lucrari in zona neputand conduce la concluzia ca au fost indeplinite obligatiile legale .

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in sensul ca prima instanta a retinut in mod gresit ca obligatia de despagubire pentru autoturismul avariat i-ar reveni lui, deoarece strada era intr-un program de reabilitare, al carui beneficiar direct era o alta persoana juridica, lucrarea fiind dealtfel semanlizata, conducatorul auto asumandu-si orice risc de a circula pe o strada impracticabila .

Prin decizia civila nr. 147 din 01.10.2007, Tribunalul Braila a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, considerand neintemeiate criticile aduse hotararii. Astfel, acesta a apreciat ca instanta de fond in mod corect a admis actiunea, apreciind ca paratul prin fapta sa a condus la degradarrea unui autoturism si ca intre fapta si prejudiciu exista legatura de cauzalitate, ca are gradul de vinovatie prevazut de lege si sunt incidente elementele raspunderii civile delictuale. Apararea formulata de catre recurent, in sensul ca nu era obligatia sa de a semnaliza lucrarea este neintemeiata, fiind combatuta de insasi textele legale, iar sustinerea ca semnalizarea exista nu se confirma, din plansele foto rezultand ca erau prezentate pe panouri investitiile ce se efectueaza cu banii acordati de U.E. si nicidecum nu se interzicea accesul pe o strada in lucru . De asemenea instanta de control judiciar a apreciat ca proprietarul autovehiculului nu este responsabil, acesta nefiind avertizat in nici o modalitate despre imposibilitatea de a circula pe acea strada, iar beneficiara reparatiilor nu avea atributii in ceea ce priveste avertizarea privind efectuarea lucrarilor in zona .

Tags: Actiune în regres

COMERCIAL: Acţiune în regres în plata de despăgubiri acordate de societatea de asigurare , sub incidenţa prevederilor art. 65 alin. 3 din Ordinul CSA nr. 113133/2006

Deliberând asupra recursului comercial de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 11374/200/26.10.2009, reclamanta SC A T A SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A R A SA – Sucursala Buzău şi intervenientul forţat G V R pronunţarea unei hotărâri prin care societatea de asigurare să fie obligată la plata sumei de 19875,56 lei – diferenţă de contravaloare a despăgubirilor acordate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,1 % conform art. 65 al 4 din Ordinul CSA 113133/2006, până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că potrivit documentaţiei emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, intervenienta forţată se face vinovată de producerea accidentului rutier din 31.10.2007 , ce a avut loc pe DN1D la intersecţia cu DN2, prin neacordarea priorităţii de trecere autoturismului BMW , înmatriculat sub nr.BV-09-UKU, deţinut în proprietate de SC L SRL , asigurat casco . Urmare producerii evenimentului şi în baza poliţei nr.400066417, a întocmit dosarul de daună nr.07/140/1926/AAF/GV420, achitând persoanei prejudiciate suma de 29.263,25 euro , respectiv 101.932,687 lei, conform extrasului de cont din 20.11.2004.

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995, de la data efectuării plăţii se subrogă în drepturile asiguratului, având dreptul de regres împotriva pârâtei, asigurător RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului – tichet seria 000481800.

Cu adresa nr. 3772/28.02.2008 a înaintat dosarul de daună asiguratorului SC A R A SA solicitând plata sumei de 101932,68 lei – contravaloare reparaţii auto BMW, însă aceasta a achitat numai suma de 82057,12 lei, potrivit extrasului de cont din data de 16.12.2008.

Cu adresa nr. 1661/17.02.2009 a adus la cunoştinţa societăţii pârâte că potrivit art. 59 din Ordinul 113133/2006 privind Normele pentru punerea în aplicare a asigurării de răspundere civilă obligatorie pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule valoarea maximă a despăgubirii pentru autoturismul BMW este de 101932,68 lei, sumă ce acoperea integral despăgubirea achitată de societatea reclamantă, iar cu adresa nr. 1878/23.02.2009 a înaintat pârâtei calculul despăgubirilor, respectiv stabilirea valorii de nou a autoturismului în cauză, demersurile efectuate rămânând fără rezultat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 998-999 Cod civil art. 22 din Legea 136/1995 şi art. 45 din Ordinul CSA 113133/2006.

Prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 115 şi urm Cod procedură civilă, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că reclamanta a decăzut din dreptul de a obţine diferenţa de 19875,56 lei din partea asiguratorului RCA conform art. 66 alin 3 din Ordinul RCA nr. 113133/2006 al CSA, prin care se prevede un termen de 30 de zile pentru persoana păgubită de a notifica asiguratorul RCA pentru eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conţine elementele necesare identificării acesteia de către creditor.

În condiţiile în care a efectuat plata în data de 16.12.2008 în contul reclamantei, aceasta a decăzut din termenul de 30 zile , întrucât a efectuat obiecţiuni după o perioadă de 63 zile, respectiv la data de 17.02.2009, când nu mai avea dreptul de a contesta suma primită, diferenţa de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi cea obligatorie de răspundere civilă auto rămânând în contul asigurării facultative, conform art. 55 alin 6 din Legea 136/1995.

Diferenţa neachitată de asiguratorul de răspundere civilă se datorează diferenţei dintre modul de calcul al uzurii efectuat de asiguratorul casco şi cel de răspundere civilă, asiguratorul casco stabilind o uzură de 37%, calculată în mod injust cu nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. 2 şi 3 din Ordinul CSA , iar asiguratorul de răspundere civilă o uzură de 45%, conform calculului prezentat.

Pârâta a contestat şi valoarea de nou pe care reclamanta a folosit-o la calculul despăgubirii, respectiv suma de 76.124 euro, ea alegând o valoare de nou de 59.500 euro, între cele două existând şi alte valori de nou practicate de alte unităţi ce au comercializat acest gen de autovehicul, conform calculului prezentat în detaliu.

În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea celui de al doilea capăt de cerere privind penalităţile şi cheltuielile de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115 şi următoarele Cod procedură civilă, art. 55 din Legea nr. 136/1995.

Reclamanta a depus la filele 74-76 dosar răspuns la întâmpinare , stăruind în admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, iar pârâta a depus la filele 59-60 note de concluzii scrise însoţite de înscrisuri.

Prin sentinţa nr. 3422 din 3.05.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt şi în drept:

Conform adresei nr. 525318/02.11.2007 emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa ( fila 25 dosar), la data de 31.10.2007 intervenientul forţat, în timp ce conducea autoturismul Seat Ibita, înmatriculat sub nr. B-56-BPD pe DN 1D, la intersecţia cu DN2, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului BMW înmatriculat sub nr. BV 09 UKU, intrând în coliziune cu acesta, astfel că se face vinovat de producerea accidentului rutier .

Din copia poliţei nr. 400066417/04.09.2007 aflată la fila 47 dosar, rezultă că autoturismul deteriorat de intervenientul forţat aparţinea proprietarului SC L P C SRL , făcând obiectul contractului de asigurare facultativă pentru avarii şi furt încheiat cu reclamanta, valabil la data producerii evenimentului rutier. În baza contractului şi ca urmare a producerii evenimentului asigurat s-a constituit dosarul de daune nr 07/140/1926/AAF/GV420, reclamanta achitând persoanei păgubite despăgubiri în valoare de 29263,25 Euro respectiv 101932,68 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont din data de 20.11.2007 .

Întrucât vinovat de producerea accidentului este intervenientul forţat care la data producerii evenimentului beneficia de asigurare obligatorie RCA încheiată cu pârâta , conform tichetului seria nr. 000481800 depus la fila 38 dosar, urmează ca în limita indemnizaţiei plătite asiguratorul autoturismului avariat, în temeiul art. 22 din Legea 136/1995, să se subroge în drepturile asiguratului său .

Prin adresa nr. 3772/28.02.2008, reclamanta a înaintat dosarul de daună către pârâta, solicitând ca în termen de 20 zile să efectueze plata sumei de 101932,68 lei ( fila 20 dosar).

Potrivit art. 65 alin. 2 lit. a) din Ordinul CSA 113133/2006, dacă nu există obiecţiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării, iar lit. b) al aceluiaşi text legal se prevede că în cazul unor obiecţii întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 zile calendaristice de la soluţionarea obiecţiunilor să se efectueze plata.

Coroborându-se înscrisurile depuse la filele 7-8, 15-16, 62-63 dosar rezultă că asiguratorul RCA a informat asiguratorul CASCO asupra obiecţiunilor sale privind calculul despăgubirii, precum şi lipsa documentelor necesare soluţionării dosarului de daună.

Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă , pe de o parte, dacă asiguratorul CASCO a comunicat pârâtei întregul dosar de daună constituit de aceasta , iar pe de altă parte, dacă obiecţiunile formulate de asiguratorul RCA au fost soluţionate ( dată de la care ar fi început să curgă termenul de 30 zile prevăzut în art. 65 alin 2 lit. b din Ordinul CSA 113133/2006), deşi sarcina acestei probe incumba reclamantei.

Potrivit extrasului de cont din data de 16.12.2008, pârâta a efectuat plata sumei de 82057,12 lei în contul bancar al reclamantei, cu identificarea dosarului de daună al asiguratorului Casco, astfel cum rezultă din coroborarea înscrisului de la fila 18 dosar cu motivarea în fapt a cererii introductive şi a întâmpinării.

Conform art. 66 alin. 3) din Ordinul CSA 113133/2006 „În situaţia efectuării plăţii de către asiguratorul RCA direct în contul bancar al persoanei prejudiciate, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul sau bancar nu a notificat asiguratorului RCA eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conţine elementele necesare identificării acesteia de către creditor.” .

S-a apreciat că termenul respectiv este unul de decădere pentru persoana păgubită de a notifica asiguratorul RCA pentru eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată respectă condiţiile impuse de textul legal, pentru a putea fi identificată de către creditor.

S-au invocat şi dispoziţiile art. 55 alin 5 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora „În situaţia efectuării plăţii de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii.”

S-a reţinut că reclamanta a notificat obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii plătite de către pârâta , la data de 17.02.2009, prin adresa nr. 1661 depusă la fila 17 dosar, cu depăşirea termenului de 30 zile reglementat de actul normativ indicat. Prin consecinţă, s-a apreciat că asiguratorul casco a decăzut din dreptul de a solicita de la asiguratorul RCA diferenţa de 19875,56 lei.

S-a considerat că diferenţa de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne în contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurator pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare – conform art. 55 alin 6 din Legea 136/1995, modificată prin OUG nr. 61/2005.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art. 303.

În expunerea motivelor de recurs, reclamanta a invocat în esenţă că instanţa fondului a făcut o apreciere eronată a probatoriului administrat în cauză, reţinând o situaţie în fapt ce nu corespunde realităţii în sensul că societatea pârâtă ar fi formulat obiecţiuni la modul de calcul al despăgubirii, conform înscrisurilor depuse la filele 7.-8, 15-16, 62-63, astfel că pricinii îi sunt incidente dispoziţiile art. 65 alin. 3 din ordinul nr. 113133/2006 emis de CSA.

Societatea pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat , sens în care a preluat întocmai considerentele sentinţei atacate.

Prin decizia nr. 748 din 29.10.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis recursul declarat de reclamantă, modificându-se sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 19.875,56 lei – despăgubiri şi penalităţi întârziere de 0,1 % până la achitarea integrală a debitului.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept :

În baza probatoriului administrat , instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat situaţia în fapt dedusă judecăţii:

? sub aspectul persoanei vinovate de producerea accidentului din data de 31.10.2007, în afara localităţii Urziceni, judeţul Ialomiţa, la intersecţia DN 2 cu DN 1D ( intervenientul forţat G V R, în timp ce conducea autoturismul B-56-BPD asigurat RCA la SC A R A SA);

? al plăţii sumei de 29.263,25 euro – echivalentul conversie a sumei de 101.932,68 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri pentru prejudiciul adus autoturismului BV-09-UKU, lovit de intervenientul forţat ( plată efectuată la data de 20.11.2004 urmare constatărilor ce au făcut obiectul dosarului de daună nr. 07/140/1926(AAF/GV420, cu avizarea pârâtei la data de 28.02.2008, conform adresei nr. 3772/2008, de a achita această sumă) şi,

? respectiv al acoperirii daunei de către pârâta, asigurător RCA numai până la concurenţa sumei de 82.057,12 lei, potrivit extrasului de cont din 16.12.2008 ( rămânând de plată diferenţa de 19.875,56 lei).

În mod injust , însă, instanţa a apreciat prin sentinţa pronunţată că înscrisurile depuse de pârâtă (asigurător RCA), la filele 7-8, 15-16, 62-63 atestă faptul că aceasta ar fi informat reclamanta (asigurător casco) asupra obiecţiunilor sale privind calculul despăgubirii, precum şi lipsa documentelor necesare soluţionării dosarului de daună.

Examinându-se înscrisurile invocate, se constată că la filele 7-8 dosar fond este depusă adresa nr. 1878/23.02.2009 emisă de reclamantă pe fondul încercării de conciliere a litigiului pe cale amiabilă, la filele 15-16 sunt depuse note de calcul întocmite de pârâtă- nedatate , nesemnate şi neştampilate, iar la filele 61-63 este depusă întâmpinarea formulată de pârâtă prin care se invocă apărări în raport de acţiunea înregistrată la instanţă.

Prin urmare, analiza succintă a celor trei înscrisuri confirmă motivul de critică invocat de recurentă, în sensul că pârâta nu a formulat obiecţiuni asupra sumelor solicitate, în termen de 30 de zile de la data la care a fost avizată : 28.02.2008.

Concretizând, tribunalul are în vedere:

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin.3 din Ordinul CSA nr. 113133/2006, coroborate cu cele ale alineatului 2 lit. a) şi b) , act normativ incident cauzei,” În cazul neformulării obiecţiunilor în termen de 30 de zile , asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecţiuni, datoria devenind scadentă”.

De necontestat, reclamanta a dovedit:

? cu adresa nr. 1661/17.02.2009 depusă la fila 17 dosar, că a încunoştiinţat pârâta că îi revine obligaţia de a plăti şi diferenţa de daună în sumă de 19.875,56 lei;

? cu adresa nr. 1878/23.02.2009 depusă la fila 7 dosar, că a înaintat pârâtei calculul despăgubirii, respectiv stabilirea valorii de nou a autoturismului BV-09-UKU;

? iar cu adresa nr. 3772 din 28.02.2008 depusă la fila 20 dosar, că a înaintat pârâtei dosarul de daună 07/140/1926/AAF/GV420 , data de 28.02.2009 reprezentând data avizării , de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea de obiecţiuni asupra sumei solicitate.

Or, în condiţiile în care pârâta nu a formulat obiecţiuni asupra sumei solicitate de reclamantă: 101.932,68 lei, în termen de 30 de zile de la data avizării: 28.02.2008, achitând doar suma de 82.057,12 lei , conform extrasului de cont din 16.12.2008, datoria ce face obiectul acţiunii a devenit scadentă , în aplicarea dispoziţiilor legale invocate.

Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. 4 din acelaşi Ordin CSA 113133/2006, datoria în sumă de 19.875,56 lei este purtătoare de penalităţi de 0,1% calculate pentru fiecare zi de întârziere , până la data achitării integrale a debitului.

Pentru considerentele ce preced, în baza art. 312 alin.2 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, s-a admis recursul ca întemeiat şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 19.875,56 lei – despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de 0,1% calculate pentru fiecare zi de întârziere , până la data achitării integrale a debitului, conform art. 64 alin.4 din Ordinul CSA nr. 113113/2006.

Tags: Actiune în regres

Acţiune în regres formulată în vederea recuperării despăgubirilor acordate de societatea de asigurare. Aprecierea eronată a probelor şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente cauzei

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 10456/200/2006 din 20.10.2006, reclamanta BCR „A” SA cu sediul în Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâtul D.N.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 10198 lei cu titlu de despăgubiri şi dobânda legală aferentă până la plata efectivă, cu 701 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat: ca urmare a producerii unui accident de circulaţie la data de 2.08.2003, pe raza localităţii Vităneşti, judeţul Teleorman a rezultat avarierea autoturismelor B-31-REK şi B-19-YVP şi vătămarea celor doi conducători auto. Cu adresa nr. 1199/P/2003 din 6.04.2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria i-a comunicat în copie rezoluţia nr. 1199/P/2003 din 11.09.2003 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.I. – conducătorul autoturismului B-31-REK pentru infracţiunea prevăzută de art.184 alin.1 şi 3 din Codul penal, cu menţiunea că vina în producerea accidentului a aparţinut conducătorului autoturismului B-19-YVP: D.N.C.
Deschizând dosarul de daună AVA/4077/2003,l-a despăgubit pe asiguratorul BCR Leasing în baza contractului de asigurare facultativă a autovehiculului nr.122918, cu suma de 521.188.615 lei, conform ordinului de plată nr.1637/24.10.2003( autoturism asigurat: B -31- REK).
Având în vedere că la data producerii evenimentului rutier, proprietarul autoturismului B-19-YVP deţinea la SC A.Ţ. SA un contract de răspundere civilă pentru pagubele produse terţilor în accidente de autovehicule, s-a adresat acestei societăţi pentru plata despăgubirii acordate, iar în urma demersurilor întreprinse i s-a achitat suma de 419.212.600 lei la data de 12.12.2005, diferenţa de 101.976.015 lei justificându-se de cuantificarea şi plata despăgubiri în conformitate cu normele Ordinului nr.9/2002.
Notificându-l pe pârât, cu adresele nr.2291/10.04.2006 şi nr. 230/11.01.2006, în vederea achitării despăgubirii, acesta i-a opus sentinţa civilă nr. 3705/25.11.2003 pronunţată de Judecătoria Alexandria prin care s-a dispus anularea procesului verbal de contravenţie seria AT nr.2095553/3.10.2003 întrucât a fost încheiat prematur şi rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria din 11.09.2003 dată în dosarul nr. 1199/P/2003.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.22 din Legea nr.136/1995 şi ale art.998 din Codul civil.
La prima zi de înfăţişare din 13.11.2006, pârâtul a depus la dosar întâmpinare în temeiul art.115-118 din Codul de procedură civilă, solicitând în principal respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar suspendarea judecării cauzei în baza art.244 alin.1 pct.2 din aceeaşi cod ( filele 48-49).
Solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pârâtul a susţinut că producerea accidentului s-a datorat nerespectării normelor legale de circulaţie de către conducătorul autoturismului B -31- REK. Astfel, în timp ce se deplasa cu autoturismul B-19-YVP din direcţia Bucureşti – Giurgiu, aflându-se în intersecţia nesemnalizată din comuna Vităneşti, încadrat pe banda de lângă axul şoselei, în momentul care a semnalizat pentru a efectua virajul la stânga către Giurgiu, a fost izbit de autoturismul condus de P.I. care efectua manevra de depăşire în acea intersecţie,pe linie continuă, cu încălcarea regulilor de circulaţie care guvernau zona respectivă.
Solicitând suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244 alin. 1 pct.2 din Codul de procedură civilă, până la soluţionarea definitivă a plângerii formulate împotriva rezoluţiei date de procuror în dosarul nr. 1199/P/2003, pârâtul a susţinut că între adresa din 14.10.2003 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria prin care i s-a comunicat neînceperea urmăriri penale faţă de P.I. şi rezoluţia procurorului din 11.09.2003 de care a luat cunoştinţă cu prilejul citării sale în cadrul acestui dosar există reale contradicţii.
Prin încheierea din 12.02.2007s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244 alin.1pct.2 din Codul de procedură civilă până la soluţionarea dosarului nr.4978/740/2006 al Judecătoriei Alexandria, prin sentinţa penală nr.43 din 30.01.2007dispunându-se trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria în temeiul art.278 1 alin.13 din Codul de procedură penală( fila 72).
La cererea reclamantei, însoţită de decizia penală nr.372 R din 8.11.2007 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr.1921 /740/2007, cauza a fost repusă pe rol la data de 13.02.2008, fixându-se termen de judecată la 6.03.2008 (filele 76,78-79). Reluându-se judecata,pârâtul a formulat „Precizări” la întâmpinarea depusă la termenul din 13.11.2006, invocând vinovăţia exclusivă a celuilalt conducător auto în producerea accidentului, constituirea de probe pro cauza, relevanţa procesului verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor oculari, declaraţiile celor doi conducători auto şi modul defectuos de întocmire a dosarului de daune ( filele 110-112).
În sprijinul notei de precizări la întâmpinare , pârâtul a depus la dosar un set de documente noi şi planşe fotografice ( filele 114-132).
În cauză s-a efectuat şi expertiza tehnică ing. R.N. ( filele 99-100), obiecţiunile formulate de pârât şi depuse la filele 108-109 care fiind respinse de instanţa fondului la termenul de judecată din 18.09.2008 (fila 182).
Prin sentinţa nr. 4867 din 25.09.2008 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis acţiunea ca întemeiată, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 10.198 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda legală aferentă de la data despăgubirii:12.12.2005 şi până la plata efectivă, precum şi suma de 701 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel , instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept;
La data de 2.08.2003, în jurul orelor 14,45, pe raza localităţii Vităneşti, judeţul Teleorman circulau autoturismul Peugeot 106 B-19-YVP condus de D.N.C. şi autoturismul Renault Scenic B-31-REK condus de Păunică Ioan, din direcţia Bucureşti către Alexandria. Autoturismul Renault s-a angajat în depăşirea autoturismului Peugeot, iar când s-a apropiat de el, conducătorul acestuia a virat stânga fără să se asigure, moment în care a apărut starea de pericol la care conducătorul autoturismului Renault nu avea cum să reacţioneze, producându-se astfel impactul.
Astfel reţinută dinamica accidentului rutier, în baza expertizei Rădulescu Nicolae, instanţa fondului a înlăturat punctual apărările formulate de pârât, după cum urmează:
Chiar dacă s-ar dovedi a fi adevărate susţinerile formulate de pârât în sensul că celălalt conducător auto s-ar face vinovat de accidentul produs întrucât a efectuat depăşirea în intersecţie, pe linie continuă şi cu nerespectarea regulilor de circulaţie din acea zonă, conform raportului de expertiză starea de pericol nu ar fi apărut dacă pârâtul nu ar fi virat stânga fără să se asigure.
Anularea procesului verbal de contravenţie seria AT nr. 2095553/3.10.2003 încheiat de Poliţia comunei Vităneşti: nu influenţează culpa pârâtului, avându-se în vedere că Judecătoria Alexandria s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr.3705/25.11.2003 pe excepţia prematurităţii întocmirii actului constatator, fără să intre în cercetarea fondului.
Prin rezoluţia nr.1199/P/2003 din 11.09.2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria s-a dispus neînceperea urmăriri penale faţă de P.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.184 alin.1şi 3 din Codul penal şi respectiv art. 219 din Codul penal, reţinându-se că D.N.C. a efectuat virajul la stânga fără să se asigure, fiind lovit de celălalt autoturism care se angajase în depăşire cu mult timp înainte.
Rezoluţia menţionată a rămas definitivă prin decizia penală nr.372/P/8.11.2007 pronunţată de Tribunalul Teleorman, astfel că în mod definitiv şi instanţa penală a stabilit existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Organul de poliţie a reţinut şi permisul de conducere al celuilalt conducător auto ca urmare a faptului că se efectuau cercetări penale împotriva sa, context în care a solicitat eliberarea comunicărilor necesare în vederea restituirii acestuia.
Nu se poate reţine că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit petentului pro cauza, întrucât el a fost încheiat de Poliţia comunei Vităneşti ca urmare a înregistrării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria prin care s-a reţinut vinovăţia pârâtului.
Cu privire la despăgubiri, instanţa a reţinut că reclamanta, în baza rezoluţiei procurorului a deschis în mod corect dosarul de daună nr. AVA/4077/2003 despăgubind pe asiguratorul BCR Leasing cu suma de 521.188.615 lei cu ordinul de plată nr. 1637/24.10.2003.
În condiţiile în care SC A.Ţ. SA cu care pârâtul avea încheiat contractul de răspundere civilă a acoperit din daune dosar suma de 419.212.600 lei la data de 12.12.2005, a rămas la plată suma de 101.976.015 lei ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia acordată de reclamantă şi cea acordată de asiguratorul de răspundere civilă, justificată de cuantificarea şi plata despăgubirii în conformitate cu Ordinul nr. 9/2002.
În raport de situaţia în fapt reţinută şi de prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, ale art. 998 din Codul civil şi ale art. 43 din Codul comercial, instanţa fondului a apreciat că acţiunea este întemeiată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar în baza art. 303 din acelaşi cod.
În expunerea motivelor de recurs, pârâtul a invocat în esenţă că, făcând o evaluare greşită a probatoriului administrat în cauză, instanţa a angajat în mod incorect răspunderea sa delictuală pentru un accident rutier produs de o altă persoană.
Expertiza tehnică omologată de instanţă este incompletă, neavând în vedere toate înscrisurile depuse la dosar la termenul din 04.09.2006, iar instanţa fondului a respins nejustificat obiecţiunile formulate la un astfel de raport.
Nici instanţa fondului nu a analizat înscrisurile depuse la dosar în apărare şi anume: procesul verbal de cercetare la faţa locului nr. 236052/02.08.2003, schiţele locului accidentului, declaraţiile conducătorilor auto implicaţi în accident şi declaraţiile martorilor, probe care atestă că vinovăţia aparţine conducătorului auto P.I. care s-a angajat neregulamentar în depăşirea succesivă a două autoturisme.
Organele de urmărire penală au cercetat numai fapta de vătămare corporală dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de P.I. datorită numărului de zile de îngrijiri medicale mai mic decât „cele cerute de textul art. 184 alin.1 şi 3 Cod penal”. În dosarul penal nu a fost examinată dinamica producerii accidentului prin prisma înscrisurilor administrate, depuse în copie însă la prezentul dosar.
Dosarul de daune întocmit de societatea de asigurare nu cuprinde elemente de natură a convinge cu privire la vinovăţia sa: nu a fost ataşată declaraţia din 2.08.2003 dată de P.I. la organul de poliţie ci o altă declaraţie din 21.08.2003 cu alt conţinut şi o altă schiţă; s-a anexat în schimb procesul verbal de contravenţie deşi acesta fusese anulat prin sentinţa nr.3705/26.11.2003;în cuprinsul procesului verbal de constatare a pagubelor din 4.09.2005 încheiat de reprezentantul reclamantei nu a fost menţionată persoana vinovată de producerea pagubei.
Cele două autorizaţii de reparaţii atestă faptul că autoturismul B-31-REK a suferit numai avarii frontale şi laterale faţă dreapta, în timp ce autoturismul său B- 19- YVP a suferit numai avarii laterale, fiind lovit în plin în pragul din stânga, astfel că prin propagarea intensităţii şocului au fost generate celelalte avarii.
Prin decizia nr. 978 din 10.12.2008 s-a admis recursul ca întemeiat, dispunându-se modificarea sentinţei în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii în despăgubiri civile formulă de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept:
La data de 2.08.2003, în jurul orelor 14,45, pe raza localităţii Vităneşti judeţul Teleorman, la intersecţia DE 70 cu DJ 506, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate autoturismul Peugeot 106 înmatriculat sub nr.B-19-YVP condus de D.N.C. şi autoturismul Renault Megane Scenic înmatriculat sub nr. B-31- REK condus de P.I., ambele circulând din direcţia Bucureşti către Alexandria.
În raport de probele cu înscrisuri administrate la fond,tribunalul reţine că vinovat de producerea impactului se face exclusiv P.I., conducătorul autoturismului B-31-REK care s-a angajat în intersecţia respectivă într-o zonă de marcaj pietonal semnalizat cu indicator şi prin încălcarea liniei continui simple, în depăşirea autoturismului B-19-YVP condus de pârât, în timp ce acesta, încadrat fiind pe banda de lângă axul şoselei, efectua regulamentar virajul la stânga, asigurându-se şi activând semnalizarea luminoasă.
Drept consecinţă, astfel cum rezultă din cele două autorizaţii de reparaţii, din planşele fotografice, dar şi din dinamica producerii accidentului, autoturismul B-31-REK a suferit numai avarii frontale şi laterale dreapta, în timp ce autoturismul B-19-YVP a suferit numai avarii laterale, în condiţiile în care a fost lovit în plin în pragul stânga, celelalte avarii datorându-se propagării intensităţii şocului (filele 31,50,56-58,128,129-131 dosar fond).
Accidentul rutier a avut drept consecinţă şi vătămarea pârâtului, acesta prezentând leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico – legal nr.2106/2003 (fila 144 dosar fond).
Normele legale încălcate de P.I. conducătorul autoturismului B -31- REK se regăsesc în Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr.85 din 23.01.2003, în forma în vigoare la perioada de referinţă, după cum urmează:
a)- art.102 alin.2 (marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice trecerea cu vehiculul peste el);
b)- art.149 alin.1 depăşirea vehiculelor se face numai pe partea stângă, în sensul de mers, cu excepţia celor ai căror conducători au semnalizat şi s-au încadrat corespunzător schimbării direcţiei de deplasare spre stânga);
c)- art.152 lit. „e” (se interzice depăşirea vehiculelor pe treceri pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje);
d) – art. 158 lit.”m” şi „o” (conducătorul de vehicul este obligat să reducă viteza , dacă prevede un pericol la trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicatoare sau marcaje şi atunci când autovehiculul care circula înaintea sa semnalizează intenţia de a schimba banda de circulaţie sau direcţia de deplasare);
e) – art. 161 (conducătorul de vehicul care constată că vehiculele care circulă înaintea lui semnalizează intenţia de a schimba banda de circulaţie sau direcţia de deplasare este obligat să asigure condiţiile pentru realizarea acestor manevre în deplină siguranţă).
Situaţia în fapt şi în drept astfel reţinută este fundamentată de următoarele probatorii:
Prin declaraţia dată la organul de poliţie la data de 2.08.2003, depusă la filele 117-118 dosar fond, P.I. a susţinut că: „Prin această manevră de depăşire am încălcat marcajul longitudinal simplu continuu, în momentul în care mă aflam în depăşirea autoturismului marca Peugeot 106 cu nr.B-19-YVP”.
Relevantă în acelaşi sens este şi declaraţia martorului F.E., identificat de organul de poliţie, care a perceput nemijlocit dinamica de producere a accidentului, acesta confirmând executarea manevrei de depăşire cu viteză şi prin încălcarea marcajului longitudinal format dintr-o linie continuă simplă. Martorul a mai susţinut, că aflându-se în zona trecerii de pietoni, autovehiculul angajat în depăşire l-a atenţionat „ cu semnul luminos, în două rânduri, pentru a se da la o parte”, după care a continuat manevra începută, lovind autoturismul Peugeot B-19-YVT ( fila 121 dosar fond).
Procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Teleorman, în prezenţa martorilor asistenţi şi a celor doi conducători auto implicaţi în eveniment, semnat de aceştia fără obiecţiuni, înregistrat sub nr. 236052/ 2.08.2003, ca şi schiţa anexă, atestă dimensiuni ale urmelor de frânare lăsate de autoturismul B-31-REK, semnificative: 54,70 m pe asfalt şi respectiv 23,80 m, pe terenul intravilan situat în stânga DE 70, de natură să confirme viteza excesivă la momentul efectuării manevrei de depăşire ( filele 114-115, 116 dosar fond).
În raport de forţa probată a înscrisurilor invocate, tribunalul a înlăturat expertiza tehnică R.N., pe care o apreciază ca fiind superficial întocmită, dar şi cu nerespectarea obiectivelor stabilite de instanţa fondului, în sensul că nu a avut în vedere şi nici nu a făcut analiza înscrisurilor depuse de pârât la filele 114-132 dosar, în sprijinul precizărilor aduse întâmpinării ( filele 99-100 dosar fond).
Contrar considerentelor sentinţei fondului, tribunalul a reţinut e că prin rezoluţia din 11.09.2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva cercetatului P.I. având în vedere că „ zilele de îngrijiri medicale cuprinse în raportul de constatare medico-legală sunt mai mici decât cele cerute de textul art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal” şi nu pentru că nu s-ar face vinovat de producerea accidentului ( fila 6 dosar fond).
Punctul de vedere expus în cuprinsul acelei rezoluţii în sensul că: „Persoana vătămată (pârâtul) a efectuat virajul la stânga fără să se asigure, cu intenţia de a pătrunde pe DJ 506 şi a fost lovit de autoturismul condus de cercetat care se angajase cu mult timp înainte de depăşirea sa” este nerelevant cauzei, în condiţiile în care nu numai că nu este motivat, dar este contrazis mai mult decât evident de însăşi probele administrate în dosarul de urmărire penală nr.1199/P/2003.
Faptul că o astfel de rezoluţie a rămas definitivă, aşa cum rezultă din decizia nr.372/P din 8.11.2007, pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr.1921/740/2007 nu justifică eventuala vinovăţie a pârâtului la producerea impactului avându-se în vedere că plângerea formulată de acesta împotriva soluţiei procurorului a fost apreciată ca tardiv introdusă, prima instanţă penală ca şi cea de recurs neintrând în cercetarea fondului ( filele 78-79 dosar).
Tribunalul a înlăturat şi considerentele instanţei fondului referitoare la procesul verbal de contravenţie seria AT nr.2095553/ 3.10.2008 încheiat de Poliţia comunei Vităneşti, având în vedere că prin sentinţa civilă nr.3705 din 25.10.2003 pronunţată de Judecătoria Alexandria s-a dispus anularea acestuia urmare admiterii excepţiei privind încheierea lui prematură, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor imperative ale art.30 din OG nr.2/2001 ( filele 7,8-9 dosar fond).
Pe de altă parte şi dosarul de daune întocmit de reclamantă, depus în copie la filele 5-46 dosar fond ridică o serie de probleme, expuse punctual de recurent în cererea de recurs, între care tribunalul evidenţiază: nestabilirea persoanei vinovate la rubrica „ 6: Vinovat” a procesului verbal de constatare a pagubei ( fila 14) şi neataşarea declaraţiei conducătorului P.I. din 2.08.2003 dată la organul de poliţie, utilizându-se în schimb o altă declaraţie a acestuia din 21.08.2003, ale cărui susţineri dar şi schiţă întocmită sunt contrare declaraţiei şi schiţei iniţiale ( fila 28).
Pentru considerentele expuse, reţinând că pârâtul D.N.C. nu se face vinovat de producerea accidentului rutier din 2.08.2003, astfel cum rezultă fără echivoc din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat că acţiunea în dezdăunare formulată de reclamanta BCR „A” SA Bucureşti, pentru recuperarea sumei de 10.198 lei şi a dobânzii legale aferente este neîntemeiată.

Tags: Actiune în regres

Acţiune în regres. Exercitarea atribuţiilor de serviciu în limitele legii

Prin exercitarea în limitele legii a atribuţiilor de serviciu, poliţistul care a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora este absolvit de orice răspundere.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 181 din 18 noiembrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 1253/6 iulie 2009 a Tribunalului Iaşi s-au respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în contradictoriu cu pârâţii I.P.J.-Iaşi, P.C., B.V., A.C., R.L., D.P. şi S.D.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că pârâţii aveau calitate procesuală pasivă, fiind chemaţi în judecată în calitate de salariaţi ai Ministerului de Interne, ca angajaţi ai I.P.J. Iaşi.

Pe fondul cererii, a reţinut instanţa de fond că, la data de 13 iulie 2000, pârâţii au exercitat un control conform Legii nr.12/1990, modificată prin O.G. nr.126/1998, la trei magazine de desfacere confecţii aparţinând S.C. „P.P.” S.R.L., administrator al societăţii fiind G.A. La două dintre magazine, administratoarea societăţii nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă a mărfurilor expuse spre vânzare, în conformitate cu Legea nr.12/1990, modificată prin O.G. nr.126/1998, art.1 alin.2 şi anexa 1 A din H.G. nr.831/1997.

Pe data de 14 iulie 2008, administratorul societăţii s-a prezentat la poliţie, însă nici de această dată nu a prezentat nici un document legal de provenienţă, motivând că nu existau avize de însoţire a mărfii, deoarece acestea au fost transferate la punctul de lucru pentru a fi prezentate gărzii financiare şi pentru administraţia financiară, care urmau să efectueze un control.

Pe data de 14 iulie 2000, împotriva S.C „P.P.” S.R.L., actualmente S.C. „W.” S.R.L., s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, dispunându-se şi confiscarea mărfii, conform Legii nr.12/1990 modificată prin O.G. nr.126/1998, în baza celor două procese-verbale de sancţionare a contravenţiilor.

Tribunalul a mai reţinut că prezentarea ulterioară a documentelor de provenienţă a mărfurilor nu a însemnat că activitatea de control la agentul comercial a fost abuzivă din partea poliţiştilor.

S-a mai reţinut că dacă statul român a fost nevoit să achite daune pentru un prejudiciu cauzat din nerestituirea unei părţi din bunurile ce au fost confiscate, acest lucru nu s-a datorat conduitei pârâtei de la momentul controlării societăţii comerciale şi al întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, ci angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice care nu au adus la îndeplinire pe cale legală dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , prin care s-au anulat în mod irevocabil procesele-verbale ale contravenţiei.

Dacă administratorul S.C. „P.P.” S.R.L., de rea-credinţă fiind, a refuzat să indice restul bunurilor ce au fost confiscate, organele Ministerului Finanţelor Publice trebuiau să procedeze la eliberarea de obligaţia de restituire, inclusiv prin recurgerea la oferta reală urmată de consemnaţiune. Neprocedând în acest mod, daunele produse prin întârzierea executării obligaţiei de restituire au revenit în sarcina Ministerului Finanţelor Publice. Cât priveşte daunele create unităţii comerciale pentru reţinerea mărfurilor, între data ridicării lor şi data deciziei instanţei supreme, aceste daune cădeau în sarcina administratorului societăţii comerciale, care a înţeles să facă apărările abia în faţa instanţei care a soluţionat plângerea contravenţională.

Împotriva sentinţei civile nr. 1253/6 iulie 2003 a Tribunalului Iaşi a declarat apel statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi, criticând sentinţa apelată pentru următoarele motive:

Prima instanţă în mod greşit a reţinut că nu erau incidente în cauză prevederile art. 56 din Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului care dispune că: „este absolvit de orice răspundere poliţistul care, prin exercitarea în limitele legii a atribuţiilor de serviciu, a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora”, fapt pentru care nu putea fi angajată răspunderea poliţiştilor în cauză şi nici a comitentului I.P.J. pentru fapta prepuşilor săi.

În mod greşit în cauză prima instanţă a constatat că putea fi reţinută în apărare Decizia Curţii Militare de Apel nr. 82/15.04.2003. S-a mai susţinut că fără îndoială au fost competenţi poliţiştii să efectueze controlul, atât din punct de vedere personal, cât şi teritorial, însă la dosarul cauzei nu a fost depusă copia mandatului sau a delegaţiei în baza căruia au efectuat acest control.

Conform raportului de expertiză contabilă şi suplimentului la acesta, prejudiciul total adus societăţii reclamante prin activitatea organelor statului a fost de 5.424.430.872 lei. Din întregul material probator administrat în cauza ce a format obiectul dosarului de daune, a rezultat pe deplin fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constând în înlocuirea unor procese-verbale şi confiscarea abuzivă a mărfii legal dobândită şi pentru care existau acte de provenienţă legale. Atât administratorul, cât şi S.C. „P.P.” S.R.L. au imputat agenţilor constatatori că au săvârşit un abuz de drept în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu alte cuvinte o faptă ilicită, adică ceea ce constituia tocmai fundamentul răspunderii civile delictuale. Tribunalul a decis că în speţă nu au fost întrunite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu şi raport de cauzalitate între acestea), pentru că aplicarea sancţiunilor contravenţionale contra uneia dintre reclamante nu ar fi constituit „faptă săvârşită cu vinovăţie sau din greşeală”.

Dacă mai multe instanţe nu ar fi constatat vinovăţia poliţiştilor şi nici a statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instituţia statului român nu ar fi promovat prezenta acţiune, poliţiştii având o răspundere proprie atât faţă de persoana juridică (I.P.J.-Iaşi), cât şi faţă de victima prejudiciului, principiul enunţat fiind prevăzut de art. 35 din Decretul 31/1954, conform căruia faptele ilicite ale organelor persoanei juridice atrag răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de cel de-al treilea. Chiar dacă legea a instituit răspunderea persoanei juridice pentru fapta ilicită a organelor sale de conducere, suportarea fiscală a prejudiciului trebuia să revină celor vinovaţi de producerea lui. Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei civile nr. 1253/6 iulie 2009 a Tribunalului Iaşi, în sensul admiteri acţiunii statului român prin Ministerul Finanţelor Publice, în cuantum de 608.443 lei pentru faptele cauzatoare de prejudiciu săvârşite de prepuşii I.P.J.-Iaşi.

Apelul formulat este neîntemeiat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 253/99/2009, reclamantul statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, a formulat acţiune în regres şi a chemat în judecată pe pârâţii I.P.J. Iaşi, P.C., B.V., A.C., R.L., D.P. şi S.D., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 608.443 lei, reprezentând contravaloarea daunelor morale şi materiale achitate de statul român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, creditorilor S.C. „W.” (fosta S.C. „P.P.” S.R.L.) şi numitei G.A.

Din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat cu certitudine că la data de 13 iulie 2000, două echipe de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi au efectuat un control la magazinele de desfacere confecţii ale S.C. „P.P.” S.R.L., al cărei administrator era G.A., constatând că mărfurile expuse spre vânzare nu erau însoţite de documente de provenienţă, respectiv de avize de însoţire a mărfurilor, documente ce nu au fost prezentate de administrator nici pe data de 14 iulie 2008, când s-a prezentat la poliţie. Pe data de 14 iulie 2000, împotriva S.C. „P.P.” S.R.L., devenită apoi S.C. „W.” S.R.L., s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, dispunându-se confiscării mărfii conform Legii nr.12/1990, în baza a două procese-verbale de sancţionare a contravenţiilor.

Prin decizia civilă nr.947/6 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie s-a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a fost casată decizia civilă nr.512/26 februarie 2001 a Tribunalului Iaşi şi s-a respins recursul declarat de I.P.J.-Iaşi împotriva sentinţei civile nr.16398/22 noiembrie 2000 a Judecătoriei Iaşi. S-a reţinut că mărfurile supuse comercializării de S.C. „P.P.” S.R.L. în cele două puncte de lucru verificate, aveau acte de provenienţă, dar din motive neimputabile petentei, fuseseră transportate la un alt punct de lucru, spre a fi verificate de garda financiară.

Separat de acţiunea civilă, S.C. „P.P.” S.R.L. şi administratorul G.A. au formulat plângere penală împotriva poliţiştilor-pârâţi, iar prin ordonanţa procurorului din 30.05.2001 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a poliţiştilor, cu aplicarea unei sancţiuni administrative, potrivit art. 181 Cod penal. Împotriva ordonanţei procurorului s-a formulat plângere, iar prin sentinţa nr.78/2.08.2002 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi s-a dispus scoaterea sub urmărire penală a poliţiştilor, cu schimbarea temeiului juridic în art. 10 lit. d C.pr.pen. Prin sentinţa penală nr.78/2 aprilie 2002 rămasă definitivă în urma respingerii recursului declarat de petenta S.C. „W.” (fost S.C. „P.P.”) S.R.L. prin decizia nr. 82/15 aprilie 2003 a Curţii Militare de Apel s-a constatat în mod irevocabil că nu se putea reţine în sarcina poliţiştilor săvârşirea vreunei fapte cu caracter penal, cu atât mai mult cu cât poliţiştii erau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, nu s-a făcut dovada că, cu ştiinţă, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta au cauzat o vătămare a intereselor legale ale S.C. „W.” (fosta „P.P.”) S.R.L.

În cauză nu s-a făcut dovada de reclamantul statul român că pârâţii-poliţişti, prin efectuarea controlului respectiv, în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe care le aveau la momentul controlului au depăşit limitele sarcinilor de serviciu, chiar fără aprobarea comitentului – I.P.J. Iaşi – care s-ar fi aflat în culpă pentru insuficienta instruire şi supraveghere a prepuşilor săi (nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile art.1000 alin. 2-4 C.civ.).

Din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat clar că poliţiştii au efectuat controlul în baza unui temei legal şi anume în conformitate cu art.2 şi art.4 din Legea nr.12/1990 modificată prin O.G. nr.126/1998, activitatea de control concretizându-se în procesele-verbale încheiate.

Prin urmare, instanţa nu a constat în activitatea de control a poliţiştilor la S.C. „W.” S.R.L. vreo faptă ilicită, cât timp actele de provenienţă a mărfii expuse spre vânzare lipseau, administratorul societăţii justificând existenţa acestora ulterior, abia în faţa instanţei de judecată.

Şi decizia nr. I a Secţiilor Unite a Curţii Supreme de Justiţie, prin admiterea recursului în interesul legii, a stabilit că în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art.1 lit. e din Legea nr.12/1990, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.126/29 august 1998, prezentarea ulterioară în faţa instanţelor judecătoreşti a actelor prin care se dovedeşte proveninţa licită a bunurilor ce nu erau însoţite în momentul constatării contravenţiei, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contravenţie, exonerarea contravenientului şi restituirea mărfii confiscate.

Ca atare, lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor de la locul de comercializare nu putea fi imputată poliţiştilor-pârâţi care au efectuat controlul în limitele legii, potrivit art.56 din Legea nr.360/2002 privind statutul poliţistului.

Nu a putut fi reţinută răspunderea civilă delictuală, neexistând culpă, unul din elementele răspunderii civile delictuale, alături de prejudiciu, fiind şi legătura de cauzalitate.

Prevederile art.56 din Legea nr.360/2002 privind statutul poliţistului se coroborează cu dispoziţiile art.55 din acelaşi act normativ care stabileşte că „încălcarea de poliţist cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz”.

În raport de toate aceste considerente şi de dispoziţiile art.236 C.pr.civ., a fost respins apelul formulat, cu păstrarea sentinţei pronunţate.

Tags: Actiune în regres

Actiune în regres- contravaloare indemnizatie de asigurare

Sentinta civila nr. 51/13.01.2009

-actiune în regeres

Prin cererea înregistrata la data de 02.06.2008, sub nr. 3406/279/2008, pe rolul Judecatoriei Piatra Neamt si precizata la termenul de judecata din data de 23.09.2008, din punct de vedere al partilor, reclamanta SC „A. A.” SA BUCURESTI, prin Sucursala Piatra Neamt a solicitat obligarea pârâtilor R. I., M. (fosta R.) F. si R. C. F., în solidar, la plata sumei de 1.229 lei, reprezentând contravaloarea indemnizatiei de asigurare, a dobânzii legale pâna la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, legal timbrate, s-a aratat ca, la data de 25.06.2007, fiul minor al pârâtului R. I., numitul R. C. F. a aruncat cu o piatra si a spart parbrizul autoturismului marca Fiat cu nr. de înmatriculare XX care circula pe ruta Târgu Neamt – Piatra Neamt.

Reclamanta, în baza contractului de asigurare facultativa de avarii auto, a despagubit pe proprietarul autoturismului indicat mai sus – SC „C.” SRL cu suma de 1.229 lei, întocmindu-se un dosar de dauna. Suma stabilita cu titlu de despagubiri a fost achitata de reclamanta cu OP nr. 615/20.12.2007.

În drept, au fost invocate disp. art. 1000 din Codul civil, ale art. 22 din Legea nr. 136/1995, privind asigurarile si reasigurarile în România

Desi legal citati, pârâtii nu au formulat întâmpinare.

În dovedirea cererii, instanta a încuviintat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei, în fotocopie: adresa nr. 3639/25.06.2007, eliberata de Postul de Politie Târgu Neamt, polita de asigurare serie CI06 nr. 0075883/25.09.2006, factura fiscala, procesul-verbal de constatare a avariilor autovehiculului, OP nr. 615/20.12.2007.

La data de 20.11.2007, reclamanta i-a convocat pe pârâti la conciliere directa, conform disp. art. 7201 din Codul de procedura civila, însa notificarile s-u întors cu mentiunea „lipsa domiciliu”.

Analizând actele dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Astfel cum reiese din adresa nr. 3639/25.06.2007, eliberata de Postul de Politie Târgu Neamt – fila 5, la data de 25.06.2007, fiul minor al pârâtului R. I., numitul R. C. F. a aruncat cu o piatra si a spart parbrizul autoturismului marca Fiat cu nr. de înmatriculare XX care circula pe ruta Târgu Neamt – Piatra Neamt.

Din copia politei de asigurare serie CI06 nr. 0075883/25.09.2006 – fila 7, rezulta ca autoturismul deteriorat indicat mai sus facea obiectul contractului de asigurare facultativa de avarii a autovehiculelor pentru perioada 26.09.2006-25.09.2007. Prin urmare, reclamanta a întocmit dosarul de dauna nr. NT1007CA00213 – fila 6.

Totodata, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar, instanta mai retine ca valoarea reparatiilor efectuate la autoturismul asigurat marca Fiat cu nr. de înmatriculare XX, în cuantum total de 1.229 lei, a fost achitata de catre reclamanta cu OP nr. 615/20.12.2007 – fila 9.

La data de 20.11.2007, reclamanta i-a convocat pe pârâti la conciliere directa, conform disp. art. 7201 din Codul de procedura civila, însa notificarile s-u întors cu mentiunea „lipsa domiciliu”.

Reclamanta i-a convocat pe pârâti, ulterior, în timpul procesului, la conciliere, prin publicitate – fila 27, însa partile nu s-au prezentat.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanta considera îndeplinita procedura prealabila a concilierii directe, prev. de art. 7201 din Codul de procedura civila.

Conform disp. art. 1000 alin. 2 din Codul civil, raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de minori apartine parintilor, daca au aceeasi locuinta. Raspunderea incumba si minorului, însa fundamentul juridic este reprezentat de disp. art. 998-999 din Codul civil.

Pe cale de consecinta, instanta apreciaza ca, în cauza, sunt întrunite cumulativ conditiile reglementate de art. 998-999 si art. 1000 alin. 2 Cod civil pentru a opera raspunderea civila delictuala solidara a pârâtilor pentru prejudiciul în discutie.

Pârâtii au fost citati pentru termenul de judecata din data de 13.01.2009, personal la interogatoriu, însa nu s-au prezentat.

Prin urmare, faptele mentionate mai sus rezulta atât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei cât si din aplicarea disp. art. 225 din Codul de procedura civila referitoare la neprezentarea pârâtilor la interogatoriu.

Fata de considerentele mai sus expuse, având în vedere si disp. art. 22 din Legea nr. 136/1995 potrivit carora „în limita indemnizatiei platite în asigurarile de bunuri …. asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei”, instanta va admite actiunea civila formulata de reclamanta SC „A. A.” SA BUCURESTI, prin Sucursala Piatra Neamt, împotriva pârâtilor R. I., M. (fosta R.) F. si R. C.F. si va obliga pe pârâti în solidar sa plateasca reclamantei suma de 1.229 lei, reprezentând despagubiri.

De asemenea, instanta îi va obliga pe pârâti în solidar sa plateasca reclamantei dobânda legala calculata conform O.G. 9/2000, în materie comerciala, de la data platii efectuate de asigurator si pâna la data introducerii actiunii, respectiv de la data de 20.12.2007 si pâna la achitarea integrala a debitului, având în vedere faptul ca, în materia raspunderii civile delictuale, debitorul este de drept în întârziere – fila 9.

Având în vedere disp. art. 274 Cod de procedura civila, instanta îi va obliga pe pârâti în solidar sa plateasca reclamantei suma de 107 lei, reprezentând cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru si timbru judiciar).

Tags: Actiune în regres