CIVIL.ADMISIBILITATEA ACŢIUNII ÎN EVACUARE FORMULATĂ DE PROPRIETARUL IMOBILULUI ÎMPOTRIVA PERSOANEI CARE ÎL OCUPĂ ÎN MOD ABUZIV. APLICABILITATEA PREVEDERILOR ART.480 COD CIVIL. NETEMEINICIA CERERII RECONVENŢIONALE ÎN DESPĂGUBIRE.

Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta C.O. a chemat în judecată pe pârâţii T.I. şi T.C.solicitând evacuarea acestora din imobilul situat în comuna Cilibia,învederând că este proprietara construcţiei şi a suprafeţei de 5.000 mp potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr.3943/12.10.2006 şi că pârâţii îl ocupă abuziv.

In drept,au fost invocate prevederile art.475 şi 480 cod civil.

Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională potrivit prevederilor art.115-119 cod procedură civilă.Pe cale de întâmpinare au solicitat în principal respingerea acţiunii motivat de faptul că reclamanta deţine numai nuda proprietate a imobilului,uzufructul aparţinând vânzătoarei , că acţiunea pe care trebuia să o promoveze era cea în revendicare întrucât urmăreşte dobândirea posesiei şi că imobilul în litigiu l-au deţinut în calitate de proprietari şi drept urmare nu este vorba de un raport juridic locativ pentru a fi consideraţi toleraţi.Pe cale reconvenţională au solicitat obligarea reclamantei la despăgubiri constând în îmbunătăţirile aduse imobilului.

Au fost administrate probe cu acte,interogatorii,martori şi cercetare la faţa locului.

S-a respins cererea pârâţilor-reclamanţi în ceea ce priveşte efectuarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare de evaluare a pretinselor îmbunătăţiri.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor reclamantei-pârâte,că acesta a fost trecut abuziv în proprietatea statului,că prin decizia civilă nr.890/28.09.2008 a Tribunalului Buzău,irevocabilă prin decizia civilă nr.26/23.02.2006 a Curţii de Apel Ploieşti,imobilul a fost retrocedat mamei reclamantei,care la rândul său l-a înstrăinat acesteia.

De asemenea,instanţa a mai reţinut că într-adevăr pârâţii-reclamanţi au deţinut imobilul în litigiu,iniţial cu titlu de chiriaşi şi apoi cu titlu de proprietari,cumpărându-l la licitaţie de la comisia de lichidare a fostei CAP Cilibia,dar toate aceste acte au fost anulate în justiţie,aceştia ocupând imobilul în mod abuziv,fără vreun titlu.

Aşa fiind instanţa a reţinut că reclamanta-pârâtă a făcut dovada calităţii sale de titulară a dreptului de proprietate în întregul său,uzufructuara fiind decedată,beneficiind astfel de toate drepturile conferite de lege proprietarului,conform prevederilor art.480 cod civil.

Prin acţiunea în revendicare,ca acţiune petitorie,o persoană tinde să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul său,ceea ce conduce implicit şi la dobândirea posesiei,dar aceasta apare doar ca efect accesoriu.

In cauza dedusă judecăţii obiectul cererii nu priveşte existenţa dreptului de proprietate ci redobândirea posesiei prin evacuarea pârâţilor-reclamanţi,care folosesc imobilul fără titlu,şi drept urmare o atare acţiune este admisibilă tocmai pe dispoziţiile art.480 cod civil.

Aşa fiind instanţa a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâţilor-reclamanţi din imobil.

In ceea ce priveşte cererea reconvenţională prin care s-a cerut obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de despăgubiri reprezentând îmbunătăţirile aduse construcţiei,instanţa a respins-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Cu ocazia cercetării la faţa locului,probă dispusă din oficiu în temeiul prevederilor art.215 cod procedură civilă,şi din declaraţiile martorilor audiaţi instanţa a reţinut că într-adevăr pârâţii-reclamanţi au efectuat unele reparaţii şi amenajări la construcţia în litigiu însă acestea nu sunt de natură să-i aducă un spor de valoare,fiind executate strict pentru întreţinere şi pentru menţinerea în stare de utilizare.A mai reţinut instanţa că este real că beciul a fost consolidat prin turnare de beton,că în 2 camere s-a turnat pardoseli din beton,că fisurile existente au fost tencuite,că s-a introdus curent electric trifazic pe lângă cel monofazic existent,însă toate acestea au fost executate în folosul lor pentru că moara de cereale instalată produce trepidaţii foarte mari iar fără amenajările respective clădirea nu putea fi exploatată în condiţii optime.

Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea apelului şi neexercitarea căii de atac a recursului.

Judecător Marian Bădulescu

Tags: Admisibilitatea acţiunii

ADMISIBILITATEA ACTIUNII IN REVENDICARE DUPA FINALIZAREA PROCEDURII SPECIALE PREVAZUTE DE LG.NR.10/2001

Asupra cauzei de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamantul SC a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul mun. Buzău, prin primar, ca acesta să fie obligat să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren de 115 mp situată în ……
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Decretul nr. 27/ 1975, statul a expropriat de la autorii săi – SD şi S, un imobil casă de locuit şi terenul aferent de 1.770,60 mp, situat în …. În urma unei cereri pentru restituirea suprafeţei de teren rămasă liberă de construcţii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/ 2001, prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe de 805 mp din cei 1.770,60 mp.
Reclamantul a fost pus în posesie cu această suprafaţă, iar la efectuarea documentaţiei tehnice s-a constatat că terenul liber de construcţii este de 920 mp. A arătat că diferenţa de 115 mp, liberă de construcţii, provine din terenul preluat abuziv de stat, acesta neposedând un titlu valabil întrucât scopul exproprierii nu a fost îndeplinit. Caracterul abuziv al preluării a fost stabilit irevocabil de către instanţa supremă.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 – 481 Cod civil şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional al C.E.D.O.
Cererea a fost scutită de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. r din Legea nr. 146/ 1997 şi ale art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus, în fotocopii, Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul …., raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea cadastru, întocmit în dosarul nr. …. aflat pe rolul Tribunalului Buzău, însoţit de planul de amplasament şi delimitare, certificatul de adresă emis de Primăria mun., planul de amplasament şi delimitare a imobilului din 12.02.2008, încheierea de legalizare.
În baza rolului activ, din oficiu, instanţa a dispus audierea martorului SFD.
Deşi legal citat, pârâtul mun. Buzău nu a formulat întâmpinare şi nu a solicitat administrarea de probe.
Prin Sentinţa civilă nr. … instanţa a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul să-i lase acestuia în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 115 mp, situat în mun. ….., inclusă în suprafaţa de 920 mp identificată prin schiţa întocmită de ing. cadastru MS.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul mun. Buzău, iar prin Decizia civilă nr. …, pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Civilă, a fost admis recursul, sentinţa fiind casată cu trimitere pentru completarea probei cu expertiză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut faptul că nu există autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunţate de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că suprafaţa de teren este alta decât cea specificată în respectiva hotărâre. Cu toate acestea, instanţa de fond trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize faţă de situaţia nou invocată, pentru a se stabili dacă terenul revendicat este afectat de utilităţi publice, face parte din planul urbanistic general al municipiului şi dacă s-a emis o nouă declaraţie de utilitate publică.
Ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău cu nr. ….
În urma rejudecării cauzei, pe baza probelor administrate, instanţa reţine următoarele:
La termenul de judecată din 27.02.2009, reclamantul SC a depus note scrise, prin care a precizat că diferenţa de 115 mp este inclusă în suprafaţa de 920 mp, fiind înscrisă în acelaşi perimetru al expertizei tehnice menţionate în Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cuprins între punctele 01 – 14. A arătat că nu revendică o altă suprafaţă din afara perimetrului, care ar aparţine domeniului public.
A susţinut că suprafaţa de 115 mp nu s-a declarat a fi de utilitate publică, întrucât terenul a fost deja câştigat de el din domeniul public. Chiar dacă pe respectivul teren trec o conductă de gaze şi una de apă, aceasta nu a afectat retrocedarea, Primăria plătind o chirie întrucât terenul este privat. A precizat că el este proprietarul terenului respectiv, întrucât i-a fost retrocedat.
La notele scrise au fost anexate, în fotocopii, planul de amplasament şi delimitare a imobilului şi contractul de închiriere.
La dosar au mai fost anexate, în fotocopii, cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 26.10.2004, Dispoziţia Primăriei mun. Buzău şi Sentinţa civilă, pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia civilă, în dosarul nr. ….
La termenul de judecată din 20.03.2009, reclamantul a depus un plan de amplasament şi delimitare şi a solicitat stabilirea suprafeţei de teren care rezultă din extinderea perimetrului cu punctul 15 al suprafeţei de teren revendicate. Apreciind că această solicitare constituie în fapt o modificare a obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 132 C. pr. civ., instanţa a pus în vedere reclamantului să depună o cerere scrisă în acest sens.
Pentru termenul de judecată din 24.04.2009 reclamantul a înaintat cererea prin care a revendicat, din totalul suprafeţei de 1.770,60 mp, o suprafaţă de teren adiacentă celei stabilite prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi delimitată de punctele 13-15-9-10-11-12-13, pe care se află o parte a unui chioşc alimentar concesionat de Primărie în mod ilegal, întrucât se efectuase notificare privind litigiul asupra terenului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia instanţei supreme i s-a retrocedat terenul rămas liber, chiar dacă s-a aflat în domeniul public, întrucât H.G. nr. 1348/ 2001 este un act normativ inferior legii. Totodată, preluarea terenului a fost abuzivă, fără a se ţine cont de dezacordul autorilor săi, ce au semnat o declaraţie în acest sens.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus, în fotocopii, adresa emisă de Întreprinderea Judeţeană de Gospodărire Comunală şi Locativă Buzău, declaraţia din 03.09.1974, planul de amplasament şi delimitare şi adresa emisă de Primăria mun. Buzău.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 480, art. 481 şi art. 998 Cod civil, ale art. 44 din Constituţie, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. şi ale art. 17 alin. 1 şi alin. 2 din declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În urma comunicării cererii de modificare către pârâta Unitatea Administrativ – Teritorială a mun. Buzău, aceasta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâta a invocat că, în urma acţiunii formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/ 2001, prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că suprafaţa terenului care poate fi restituit în natură este de 805 mp.
A precizat că reclamantul nu mai este proprietarul terenului, nefiind proprietarul neposesor, aşa cum se impune în cazul acţiunii în revendicare, întrucât acesta a fost expropriat prin Decretul nr. 27/ 1975. În aceste condiţii, terenul poate fi revendicat numai în temeiul Legii nr. 10/ 2001. Pe de altă parte, pârâta nu este posesor neproprietar, ci chiar proprietarul terenului.
A mai arătat că reclamantul a urmat procedura Legii nr. 10/ 2001 şi i s-a restituit în natură suprafaţa de teren identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauza respectivă, ce nu a fost contestat, iar în baza sa a fost pronunţată hotărârea judecătorească irevocabilă.
A considerat că, după ce a urmat procedura specială, fără a contesta expertiza efectuată în cauză, reclamantul nu mai poate să încerce să modifice situaţia consfinţită cu autoritate de lucru judecat, invocând dreptul comun, respectiv art. 480 Cod civil. Totodată, pe terenul revendicat se află un spaţiu verde străbătut de o reţea de gaze şi o reţea de apă, motiv pentru care acesta trebuie să rămână în proprietatea publică şi nu poate fi restituit.
În dovedirea întâmpinării, pârâta a depus, în fotocopii, notificarea şi adresa nr..
La termenul de judecată din 22.05.2009 instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de modificare a obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă şi a respins cererea de modificare formulată de reclamant.
În conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. 1 C. pr. civ., având în vedere cele dispuse prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, instanţa de fond a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare, la dosar fiind depus raportul întocmit de expert.
Pentru termenul de judecată din 04.09.2009, pârâta Unitatea Administrativ – Teritorială a mun. Buzău a depus note scrise, prin care a reiterat solicitarea de respingere a cererii de chemare în judecată, arătând că reclamantul nu a depus vreun titlu de proprietate pe care l-ar invoca în susţinerea acţiunii, iar la dosarul formulat în temeiul Legii nr. 10/ 2001 a anexat acte ce dovedeau că autorul său deţinea în proprietate numai suprafaţa de 840 mp, pentru care plătea impozit. Totodată, deşi SD fusese expropriat cu suprafaţa de 1.770,60 mp, la data respectivă era proprietar doar pe suprafaţa de 840 mp.
Pârâta a anexat totodată, în fotocopii, matricola de impunere clădiri nr. .., extrasul din registrul agricol pe numele SD, dispoziţia a Primarului mun. Buzău şi procesul – verbal.
La solicitarea instanţei, în temeiul art. 315 C. pr. civ., pârâta a înaintat adresa nr., prin care a arătat că diferenţa de suprafaţă de teren constatată de către expert se află în domeniul public al mun. Buzău, cu destinaţia de utilitate publică de spaţiu verde ( peluză ), fiind înscrisă în Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1348/ 2001 şi făcând parte din planul urbanistic general.
A precizat că pentru acest teren nu s-a emis o nouă declaraţie de utilitate publică, întrucât se afla deja în proprietatea publică a municipiului, urmare a exproprierii prin Decretul nr. 27/ 1975. A considerat că reclamantul trebuie să facă dovada calităţii de proprietar a autorului său, iar în cazul în care nu poate prezenta un titlu de proprietate acţiunea în revendicare trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Pârâta a anexat în fotocopii anexa 2, poziţia 1334 din H.G. nr. 1348/ 2001 şi notificările 2461/ 2001 şi nr. 2462/ 2001.
La termenul de judecată din 23.10.2009, instanţa a pus în discuţia părţilor calificarea juridică a acţiunii, în sensul dacă este o acţiune în revendicare sau o acţiune în constatare. Având în vedere că reclamantul a depus la dosar Sentinţa civilă nr., pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul .., prin care, cu putere de lucru judecat, o acţiune în constatare formulată anterior i-a fost respinsă, apreciindu-se că acesta are la dispoziţie deschisă calea acţiunii în realizare, în şedinţa publică de la termenul de judecată din 30.10.2009, instanţa a hotărât că prezenta cauză are ca obiect o acţiune în revendicare, aceasta fiind calificarea corectă a cererii.
Reclamantul a depus la dosar şi concluzii scrise, prin care a reiterat susţinerile de pe parcursul judecăţii, arătând în plus că, faţă de obiectivele stabilite de tribunal în rejudecarea cauzei, diferenţa de teren de 115 mp constatată ca existând în interiorul aceleiaşi suprafeţe, prin expertiza efectuată în cauză, nu aparţine domeniului public, pentru aceasta nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică, iar reţelele utilitare aflate pe acest teren urmează a fi deviate pe domeniul public.
Din actele cauzei, instanţa reţine următoarele:
Conform adresei nr. ( dosar fila 24 ), în temeiul Decretului nr. 27/ 07.03.1975, părinţilor reclamantului – SD şi SS – le-a fost expropriat terenul în suprafaţă de 1.770,60 mp, situat în mun…., în vederea construirii unor blocuri de locuinţe, deşi a existat opunere din partea acestora, conform declaraţiei din 03.09.1974 ( dosar fila 26 ).
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/ 2001, tatăl reclamantului a iniţiat procedurile specifice pentru restituirea în natură a terenului rămas liber în urma exproprierii, după cum reiese din notificările acestuia formulate în 06.04.2001 ( dosar filele 71 – 72 ) şi din considerentele Sentinţei civile nr. pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia civilă, în dosarul nr. ( dosar filele 8 – 9 ).
Ca urmare a decesului lui SD, procedurile reglementate de Legea nr. 10/ 2001 au fost continuate de reclamantul SC, în calitate de descendent de gradul I, demersuri finalizate cu pronunţarea Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. ( dosar nr., filele 5 – 6 ).
Prin respectiva hotărâre, instanţa supremă a admis recursul reclamantului, a admis contestaţia, a anulat în parte Dispoziţia nr. emisă de Primarul Mun. Buzău şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 805 mp, identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, între punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că respectiva suprafaţă de teren nu a fost folosită pentru scopul în care s-a făcut exproprierea, acela de a se realiza construcţii de locuinţe, putând fi astfel restituită în natură. A mai arătat instanţa şi faptul că, deşi terenul expropriat a trecut în domeniul public prin H.G. nr. 1348/ 2001, acest act juridic are o forţă inferioară Legii nr. 10/ 2001, ale cărei dispoziţii trebuie să le respecte.
Ulterior punerii sale în posesie pe respectiva suprafaţă de teren, cu ocazia efectuării documentaţiei tehnice ( dosar nr., fila 10 ), la 12.02.2008, s-a constatat că, în perimetrul delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14, există o suprafaţă de 920 m.p., iar nu 805 m.p., după cum se prevăzuse în hotărârea judecătorească.
În aceste condiţii, după cum rezultă din considerentele Sentinţei civile nr., pronunţată de Judecătoria Buzău – Secţia civilă, în dosarul ( dosar filele 75 – 76 ), la 13.02.2008, reclamantul a sesizat instanţa cu o cerere prin care a solicitat să se constate dreptul său de proprietate şi asupra diferenţei în plus de 115 m.p. Prin această ultimă hotărâre, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se faptul că acesta are la dispoziţie deschisă calea acţiunii în realizare, dat fiind caracterul subsidiar al acţiunii în constatare promovate de el.
Ca urmare a acestei sentinţe, la 23.05.2008, reclamantul a învestit instanţa cu prezenta cauză în revendicare.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în dosar ( filele 49 – 51 ), suprafaţa de teren delimitată de punctele 01 – 14 este de 920 m.p. faţă de 805 m.p., cum a fost ea reţinută de Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suprafaţa fiind afectată de utilităţi publice constând în reţea de apă canal a R.A.M. Buzău şi conductă de gaze.
Conform notelor scrise depuse de pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău ( dosar fila 63 ), respectiva diferenţă de suprafaţă de teren se află în domeniul public al mun. Buzău, cu destinaţie de utilitate publică de spaţiu verde, fiind înscrisă la poziţia 1334 în Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1346/ 2001( dosar filele 64 – 66 ) şi făcând parte din planul urbanistic general al municipiului, iar în acelaşi timp, este afectată de reţelele de utilitate publică de apă şi gaze.
Asupra admisibilităţii prezentei cereri de chemare în judecată, instanţa reţine următoarele:
Art. 35 din Legea nr. 33/ 1994 prevede că dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot că ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Prin Decizia nr. 53/ 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţii unite, s-a decis în recurs în interesul legii că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 33/ 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţii unite, s-a decis în recurs în interesul legii, cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, în sensul că, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, iar în cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Pentru a pronunţa această soluţie, în cuprinsul considerentelor hotărârii, instanţa supremă a arătat că nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare. În acest sens, ca şi în cuprinsul Deciziei nr. 53/ 2007, s-a apreciat ca numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale, au deschisa calea actiunii in revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat, cu buna-credinta.
În cauza de faţă, instanţa reţine că reclamantul SC, în calitate de descendent al tatălui său, a continuat procedurile iniţiate de acesta în temeiul Legii nr. 10/ 2001 în vederea restituirii în natură a părţii din imobilul expropriat de stat, în suprafaţă totală de 1.770,60 mp, care nu a fost folosită pentru scopul în care s-a făcut exproprierea. Demersurile reclamantului s-au finalizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea sa, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 805 mp, identificat într-un perimetru precis delimitat, pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză.
Cu toate acestea, ulterior punerii în posesie a reclamantului cu terenul existent în acel perimetru, s-a constatat că suprafaţa sa ar fi mai mare decât cea stabilită prin expertiza efectuată pe parcursul judecăţii.
Examinând raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea cadastru ( dosar nr., fila 7 ) din dosarul nr., se constată că acesta a fost întocmit pentru termenul de judecată din 02.03.2005, în timp ce expertiza extrajudiciară realizată cu ocazia efectuării documentaţiei tehnice ( dosar nr., fila 10 ) şi prin care s-a constatat că, în perimetrul respectiv există o suprafaţă de 920 m.p., iar nu 805 m.p., a fost întocmită la 12.02.2008. Având în vedere distanţa în timp dintre datele la care au fost realizate cele două expertize, devine plauzibilă posibilitatea ca diferenţele de suprafeţe să fi fost cauzate de precizia mijloacelor tehnice utilizate pentru măsurători.
Instanţa nu va adopta punctul de vedere al pârâtei Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău, formulat prin întâmpinarea depusă la dosar, în sensul că reclamantul ar fi avut posibilitatea să conteste concluziile raportului de expertiză pe parcursul judecării acţiunii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/ 2001.
În acest sens, din lecturarea considerentelor Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007, se constată că reclamantul a obţinut o soluţie favorabilă lui numai în faţa instanţei de recurs, în timp ce atât pe fond, cât şi în apel, acţiunea sa a fost respinsă. Ori, având în vedere că abia instanţa supremă, ca instanţă de recurs, i-a dat câştig de cauză acestuia, după ce anterior dreptul său de proprietate nu fusese recunoscut de instanţele inferioare, coroborat cu faptul că determinarea suprafeţei unui teren se face prin apelarea la experţi ce deţin atât cunoştinţele de specialitate, cât şi instrumentele necesare efectuării măsurătorilor, conduce instanţa la concluzia că ar fi excesiv a pretinde de la reclamant ca, în aceste condiţii, să fi contestat concluziile unei probe de specialitate, care la acel moment i-a fost favorabilă. În aceeaşi ordine de idei, atâta timp cât neconcordanţele nu privesc perimetrul restituit reclamantului, ci doar suprafaţa lui, este evident că reclamantul putea lua cunoştinţă despre eventuale nepotriviri numai cu ocazia efectuării altor măsurători de specialitate, momentul respectiv intervenind însă după pronunţarea hotărârii irevocabile, astfel încât acesta nu a mai avut posibilitatea de a contesta rezultatul primei expertize din acea cauză.
De altfel, buna-credinţă a reclamantului reiese în mod evident şi din aceea că, imediat ce a aflat despre respectiva neconcordanţă – la 12.02.2008, când a fost realizat planul de amplasament şi delimitare a imobilului de către ing. MS, la numai o zi, în 13.02.2008 a sesizat Judecătoria Buzău cu acţiunea în constatare care a făcut obiectul dosarului nr.. Totodată, la scurt timp după ce a fost redactată motivarea Sentinţei nr.– în 08.04.2008 – prin care era îndrumat să urmeze calea unei acţiuni în realizare, la data de 23.05.2008 a sesizat Judecătoria Buzău cu prezenta acţiune în revendicare imobiliară.
Este evident astfel că, a declara inadmisibilă cererea reclamantului întemeiată pe dreptul comun, l-ar supune pe acesta riscului de a îi fi respinsă acţiunea întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/ 2001, ca urmare a depăşirii termenului legal în care aceasta ar fi putut fi exercitată. Cu atât mai mult, chiar instanţa de judecată, respingându-i acţiunea în constatare din dosarul nr. l-a îndrumat să urmeze calea acţiunii în revendicare, reclamantul conformându-se.
Ori, de vreme ce, din motive independente de vointa lui, reclamantul nu a putut sa utilizeze procedura specială a Legii nr. 10/ 2001 in termenele legale, pentru a remedia neconcordanţele rezultate între măsurătorile efectuate asupra terenului ce i-a fost restituit în natură, devin aplicabile principiile ce rezultă din Decizia nr. 33/ 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform cărora are deschisa calea actiunii in revendicare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat cu buna-credinta.
Pe de altă parte, art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Cu toate că acest drept nu este unul absolut, fiind compatibil cu limitări implicite, în condiţiile în care statele dispun de o anumită marjă de apreciere, Curtea Europeană a stabilit că limitele aplicate de state nu restrâng accesul la un tribunal în aşa măsură încât dreptul să fie atins în însăşi substanţa sa, decât dacă ele urmăresc un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit ( Osman c. Royaume Uni, Garcia Manibardo c. Espagne ).
În cauza de faţă, sancţionarea reclamantului cu declararea inadmisibilă a acţiunii în revendicare pe motiv că a avut la îndemână acţiunea reglementată de legea specială, de care a şi beneficiat de altfel, în condiţiile în care, prin hotărârea irevocabilă pronunţată în respectiva procedură, i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren care nu a fost folosită pentru scopul în care s-a făcut exproprierea, fără a i se mai da posibilitatea să remedieze ulterior eventuale erori de măsurătoare determinate de cauze obiective, apare ca o limitare excesivă a dreptului la o instanţă, care nu ar respecta un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.
Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază că prezenta acţiune formulată de reclamant, de revendicare a suprafeţei de teren identificată ca depăşind suprafaţa ce i-a fost restituită, dar situată în acelaşi perimetru, introdusă chiar după finalizarea irevocabilă a procedurii reglementate de legea specială, nu este inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Cu toate că, prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că terenul expropriat care nu a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat, situat în perimetrul delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14, are suprafaţa de 805 m.p., susţinerile reclamantului, conform cărora în respectivul perimetru există o suprafaţă de teren mai mare, au fost confirmate de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în dosar ( filele 49 – 51 ), din care rezultă că suprafaţa de teren delimitată de punctele 01 – 14 este de 920 m.p.
Potrivit art. 480 Cod civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut in limitele legii. Totodată, art. 481 prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.
Actiunea in revendicare imobiliara este actiunea reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
In cauza de faţă, in care ambele parti, atat reclamantul cat si parata, au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, care provin de la autori diferiti, se impune ca instanta sa procedeze la o comparare a titlurilor invocate, urmand a da preferinta celui care are o data mai veche, este mai bine caracterizat si provine de la autorul al carui drept este preferabil.
În ceea ce priveşte pe reclamantul SC, instanţa reţine că acesta îşi întemeiază calitatea de proprietar asupra suprafeţei de teren de 115 m.p. revendicate pe titlul de proprietate constând în Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr., prin care s-a dispus restituirea în natură către acesta a terenului în suprafaţă de 805 mp, identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, între punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14.
Examinând considerentele respectivei hotărâri, se observă că instanţa supremă a reţinut că, după ce prin Decretul de expropriere nr. 27/ 1975 întregul corp de proprietate aparţinând autorului defunctului a fost expropriat, nu întreaga suprafaţă a fost folosită pentru construcţii de locuinţe, rămânând un perimetru delimitat de cele 13 puncte, care a fost împrejmuit cu gard viu. S-a avut astfel în vedere că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/ 2001 şi ale H.G. nr. 498/ 2003, s-a consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, ce devine incident în cauză, de vreme ce utilitatea publică ce a constituit raţiunea exproprierii nu a operat pentru întreaga suprafaţă de teren. Instanţa a mai avut în vedere şi faptul că, deşi terenul expropriat a trecut în domeniul public prin H.G. nr. 1348/ 2001, acest act juridic are o forţă juridică inferioară Legii nr. 10/ 2001, ale cărei dispoziţii trebuie să le respecte.
Anterior, părinţii reclamantului, SD şi SS au avut în proprietate terenul în suprafaţă de 1.770,60 mp, situat în mun. …. şi aceştia au formulat declaraţie de opunere faţă de exproprierea terenului respectiv, în data de 03.09.1974 ( dosar fila 26 ).
Cu toate acestea, conform adresei nr. ( dosar fila 24 ), în temeiul Decretului nr. 27/ 07.03.1975, terenul în suprafaţă de 1.770,60 mp a fost expropriat, în vederea construirii unor blocuri de locuinţe. Ulterior, prin procesul verbal nr. ( dosar fila 60 ), s-a procedat la evaluarea respectivei suprafeţe de 1.770,60 mp expropriate de la autorii reclamantului.
Instanţa nu va reţine astfel susţinerile pârâtei Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău în sensul că deşi SD fusese expropriat cu suprafaţa de 1.770,60 mp, la data respectivă era proprietar doar pe suprafaţa de 840 mp, pentru care plătea impozit, având în vedere în primul rând că matricola de impunere clădiri şi extrasul de registru agricol invocate ( dosar filele 56 – 57 ) sunt întocmite pentru anii 1958 – 1961, deci cu 14 ani înainte de a interveni exproprierea. În al doilea rând, adresa nr. şi procesul verbal nr., prin care se recunoaşte expres calitatea de proprietari a soţilor S asupra suprafeţei expropriate de 1.770,60 mp teren sunt emise de Întreprinderea Judeţeană de Gospodărie Comunală şi Locativă Buzău şi respectiv Consiliul Popular al Judeţului Buzău – Comitetul Executiv, care reprezentau tocmai interesele expropriatorului.
Totodată, prin Decizia nr. 6/ 1999 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţii unite, s-a decis în recurs în interesul legii că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. După cum s-a arătat mai sus, art. 35 din Legea nr. 33/ 1994 prevede că dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot că ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/ 1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
În aceeaşi măsură, potrivit art. 2 lit. i din Legea nr. 10/ 2001, sunt considerate imobile preluate abuziv orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării. Nu în ultimul rând, alin. 2 al acestui articol, în vigoare la momentul pronunţării Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prevedea că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire.
În aceste condiţii, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care s-a recunoscut nevalabilitatea titlului statului asupra suprafeţei de teren expropriate care nu a fost utilizată potrivit scopului pentru care a fost preluată, reclamantului i s-a recunoscut explicit şi retroactiv supravieţuirea vechiului drept de proprietate asupra respectivei suprafeţe de teren, acesta păstrându-şi calitatea de proprietar şi nefiind vorba de un nou drept de proprietate.
Instanţa constată astfel că, de la momentul pronunţării Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007, reclamantul SC este titularul unui „bun” cu privire la respectiva suprafaţă de teren, de natură a îl plasa sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa după cum reiese şi din cauzele Brumărescu c. România ( par. 70 ) şi Păduraru c. România ( par. 65, 84 ).
În ceea ce priveşte pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău, instanţa reţine că aceasta îşi întemeiază calitatea de proprietar asupra suprafeţei de teren de 115 m.p. pe titlul de proprietate constând în Decretul de expropriere nr..
Ori, instanţa constată că, în puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007 intră şi considerentele acesteia, în măsura în care explică dispozitivul hotărârii şi se reflectă în el. În acest sens, prin respectiva decizie, instanţa a stabilit, cu titlu de principiu, faptul că suprafaţa de teren aflată în perimetrul delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14 a fost preluată în mod abuziv de către stat, întrucât nu a fost utilizată potrivit scopului pentru care a fost expropriată prin Decretul nr..
Examinand din punct de vedere juridic, prin comparatie, titlurile de proprietate invocate de parti, instanta constata ca titlul reclamantului este mai bine caracterizat, dreptul său de proprietate fiind preferabil.
Se constată astfel că reclamantului i s-a recunoscut cu titlu retroactiv dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, de la momentul în care acesta s-a aflat în proprietatea părinţilor săi, deci anterior anului 1975, când a fost emis decretul care constituie titlul de proprietate al pârâtei. Totodată, dreptul reclamantului este preferabil, de vreme ce instanţa supremă a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că titlul de proprietate al pârâtei nu este valabil în întregul său, preluarea proprietăţii de la părinţii reclamantului fiind abuzivă în măsura în care respectiva proprietate nu a fost utilizată potrivit scopului exproprierii.
Instanţa nu va reţine nici apărările pârâtei în sensul că reclamantul nu este proprietarul neposesor. Astfel, pentru a putea poseda valabil un bun, trebuie întrunite la aceeaşi persoană, atât elementul material – corpus, ce presupune contactul direct cu lucrul, cât şi elementul psihologic – animus, ce presupune voinţa celui care stăpâneşte bunul de a efectua această stăpânire pentru sine.
În cauza de faţă, în urma pronunţării Deciziei nr. 1338/ 13.02.2007, prin care reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra perimetrului delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14, acesta a dobândit corpus odată cu punerea sa în posesie asupra respectivei suprafeţe de teren. Cu toate acestea, în hotărârea care constituie titlul său de proprietate, s-a reţinut că în acel perimetru se află o suprafaţă totală de 805 m.p., situaţie în care, pentru diferenţa de 115 m.p. invocată şi dovedită ca existând în cadrul perimetrului, reclamantului îi lipseşte elementul animus, care în continuare se exercită de către pârâtă.
Se constată astfel că, deşi titlul de proprietate al reclamantului SC priveşte toată suprafaţa de teren care nu a fost folosită potrivit scopului exproprierii, suprafaţă cu care acesta a fost pus în posesie, posesie pe care el o exercită direct asupra terenului, totuşi, pentru suprafaţa de 115 m.p. identificată în urma măsurătorilor performante efectuate ulterior, elementul psihologic al posesiei sale este viciat din cauza faptului că în Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 s-a reţinut că numai suprafaţa de 805 m.p. ar exista în respectivul perimetru şi deci diferenţa de teren expropriată de la părinţii reclamantului ar fi în proprietatea pârâtei.
Pe de altă parte, pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiul Buzău nu poate avea calitatea de proprietar al acestei suprafeţe, de vreme ce ea se află în cuprinsul suprafeţei de teren care nu a fost utilizată potrivit scopului exproprierii, iar prin hotărârea irevocabilă a instanţei supreme s-a stabilit că, pentru acest perimetru, Decretul de expropriere nr. nu constituie un titlu valabil.
Faptul că, potrivit precizărilor pârâtei, respectiva diferenţă de suprafaţă de teren se află în domeniul public al mun. Buzău, cu destinaţie de utilitate publică de spaţiu verde, fiind înscrisă la poziţia 1334 în Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1346/ 2001 şi făcând parte din planul urbanistic general al municipiului, iar în acelaşi timp, este afectată de reţelele de utilitate publică de apă şi gaze, acest ultim aspect fiind confirmat şi de raportul de expertiză întocmit în cauză, nu este de natură a duce la respingerea acţiunii în revendicare. În această ordine de idei, instanţa va ţine cont de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007, cu putere de lucru judecat, că, deşi terenul expropriat a trecut în domeniul public prin H.G. nr. 1348/ 2001, acest act juridic are o forţă inferioară Legii nr. 10/ 2001, ale cărei dispoziţii trebuie să le respecte. De asemenea, instanţa supremă a dispus restituirea respectivei suprafeţe de teren în condiţiile în care a reţinut că în raportul de expertiză întocmit în dosar s-a menţionat despre existenţa reţelei de gaze aflată în cuprinsul ei.
În aceste condiţii, instanţa de judecată constată că nu este admisibil ca motivele invocate de pârâtă să nu constituie impedimente la restituirea unei suprafeţe de teren cu ocazia pronunţării unei hotărâri judecătoreşti întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/ 2001, iar ulterior, să împiedice admiterea unei acţiuni în revendicare a unei suprafeţe de teren situate în acelaşi perimetru.
Având în vedere deci că, pentru diferenţa de 115 m.p. teren inclusă în suprafaţa totală de 920 m.p. identificată în perimetrul delimitat de punctele 01-14, reclamantul are calitatea de proprietar neposesor, iar pârâta pe cea de posesor neproprietar, în temeiul dispoziţiilor legale enumerate mai sus, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi va obliga pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 115 m.p., situată în mun. … şi inclusă în suprafaţa totală de 920 m.p. identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul FL, în perimetrul delimitat de punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14, aşa cum a fost acesta stabilit prin Decizia nr. 1338/ 13.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr..
Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 274 C. pr. civ. şi principiul disponibilităţii procesului civil, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Tags: Admisibilitatea acţiunii

CIVIL- ADMISIBILITATEA ACTIUNII IN REVENDICARE, RAPORTAT LA DISPOZITIILE DECIZIEI NR. 33/2008 A I.C.C.J

Prin cererea înregistrată reclamantele VA şi CA au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate şi paşnică posesie împreună cu terenurile aferente, precum şi la obligarea la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea acţiunii reclamantele au învederat instanţei că sunt proprietarele imobilelor.
Dovada că sunt proprietare o fac cu actele de proprietate, respectiv Testament şi Act de donaţie.
Imobilele sunt folosite de o întreprindere de panificaţie, cel din str. …, iar în imobilul din str. … funcţionează un atelier de mobilă.
Prin decretul de naţionalizare din anul 1948, imobilele au fost naţionalizate, trecând abuziv în proprietatea statului, prin procesul verbal anexat.
În drept reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 cod civil şi următoarele.
În dovedirea acţiunii reclamantele au depus la dosar: Actul de donaţie, Testamentul, copia actelor de identitate.
Municipiul Buzău prin Primar a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a precizat că dat fiind obiectul acţiunii, revendicare imobiliară, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei şi nu tribunalului.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, nu există un act normativ care să permită restituirea imobilelor terenuri cu şi fără construcţii care au altă destinaţie decât aceea de locuinţă, preluate de stat în orice mod înainte de anul 1989, iar statul şi-a rezervat dreptul de a rezolva el însuşi, prin lege specială situaţia acestor imobile, astfel cum reiese din art. 25 din Legea 112/1995.
Faţă de dispoziţiile de mai sus, se impune respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
La data de 19.08.2000 a intervenit decesul reclamantei CA, fiind introduşi în cauză moştenitorii acesteia respectiv CK – G şi AMB.
La termenul de judecată din 15.11.2000 reclamantele şi-au precizat acţiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât a RAM, care a avut în administrare aceste imobile, arătând că înţeleg să revendice faţă de aceşti pârâţi şi terenurile aferente acestor imobile. Alături de ambele imobile situate la adresele de mai sus şi care au destinaţia de locuinţe, există şi câte o clădire în care au funcţionat două mori de măcinat cereale, a căror proprietate o revendică.
În cauză a fost efectuat raportul de expertiză tehnică, expert, ce a avut ca obiectiv: identificarea imobilelor în litigiu, stabilirea proprietarilor acestora şi a actualilor deţinători ai imobilelor, iar ca urmare a efectuării acestei expertize, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi a societăţilor comerciale „S „ SA, SC C SRL, SC GC I SRL, precum şi a pârâtului VI, cei care deţin imobilele revendicate de către reclamanţi.
SC … a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a arătat că reclamanţii nu au respectat dispoziţiile Legii 10/2001, iar imobilele au fost vândute înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001, cu respectarea dispoziţiilor Legii 85/1992, încheindu-se contracte de vânzare cumpărare cu SC .. , SC .., persoana fizică V.I., SC …., motiv pentru care solicită excluderea lor din proces.
În susţinerea întâmpinării pârâta a depus la dosar: certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ..
Reclamanţii au mai depus la dosar Anexele . la procesul verbal de predare primire ., Hotărârea ..
SC …. a formulat întâmpinare, precizând că la data de 13.11.1997 a cumpărat de la SC ….. obiectivul „ Unitate pufuleţi”, conform facturii ., în valoare de 195,2 mil.lei.
Societatea, cumpărătoare de bună credinţă, a dobândit acest imobil liber de sarcini şi apoi a obţinut cartea funciară şi de cadastru, pentru imobilul şi terenul respectiv .
În această perioadă au amenajat aici sediul şi organizarea de şantier a societăţii, având în derulare contracte de aproximativ 10-15 miliarde de lei.
A mai precizat pârâta că a dobândit acest bun ca şi cumpărător de bună credinţă, a investit în amenajarea acestor clădiri o mare sumă de bani, iar activitatea societăţii este legată de acest punct de lucru.
În susţinerea întâmpinării pârâta a depus la dosar certificatul de înmatriculare al societăţii, contractul de vânzare cumpărare autentificat ., documentaţia tehnică pentru înscrierea în cartea funciară.
La termenul de judecată din 20.08.2001 reclamanţii , având în vedere faptul că au formulat cereri de retrocedare a imobilelor, în baza Legii 10/2001, au solicitat suspendarea cauzei.
În data de 9.08.2002 reclamanţii au solicitat repunerea dosarului pe rol, fiind acordat termen de judecată la data de 27.09.2002.
Odată cu cererea de repunere pe rol, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a Autorităţii pentru privatizare şi administrarea participanţilor statului- Sucursala Regională Sud Est Constanţa, căreia i s-a transmis spre soluţionare în temeiul art. 27 din Legea 10/2001 notificările formulate de ei adresate Primăriei Municipiului ., prin care au solicitat restituirea în natură a morii şi terenul aferent ., imobil înstrăinat din patrimoniul SC …., societate privatizată, către SC …., conform sentinţei civile ..
Totodată aceleiaşi autorităţi i s-a transmis de către Primăria şi notificarea prin care au solicitat restituirea în natură a morii şi terenul aferent, imobil care a fost înstrăinat din patrimoniul SC …, către VI, conform contractului de vânzare cumpărare.
Tot aceeaşi societate a transmis din patrimoniul său imobilul casă de locuit în aceeaşi curte cu moara, conform contractului de vânzare cumpărare, către SC …..
Au mai precizat reclamanţii că deşi notificările au fost trimise Primăriei din data de 13.05.2002, până în prezent nu au primit nici un răspuns.
De asemenea reclamanţii şi-au completat acţiunea, solicitând şi anularea actelor de vânzare cumpărare încheiate subsecvent de SC ….. unor terţe persoane fizice şi juridice, respectiv : SC …, VI şi SC …..
Pârâta SC … a formulat precizări arătând că această societate nu are competenţă să se pronunţe pe notificările formulate de reclamanţi, singura instituţie care are această competenţă fiind APAPS, întrucât aceasta a efectuat privatizarea societăţii, iar în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 10/2001.
În cazul în care vor cădea în pretenţii, pârâta SC …. a formulat cerere de chemare în garanţie a APAPS, pentru ca aceasta să o despăgubească cu valoarea acestor pretenţii.
Prin sentinţa civilă . Tribunalul Buzău a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamate, apreciind că reclamantele trebuie să solicite APAPS emiterea unei decizii, conform art. 26 al. 1, pct. 2 din Legea 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, iar prin decizia CA Ploieşti a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii reclamantele au formulat recurs, iar prin decizia ICCJ a trimis recursul spre competentă soluţionare CA Ploieşti, conform art. II alin. 3 din Legea 219/2005.
Prin decizia CA Ploieşti a admis recursul, a casat ambele hotărâri cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău, iar prin sentinţa civilă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buzău, întrucât reclamantele şi-au precizat valoarea imobilelor revendicate la 4200000000 lei.
La rândul ei Judecătoria Buzău prin sentinţa civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia comercială, apreciind că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 889, 890 şi art. 893 Cod comercial, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit.a c.p.c. şi a sesizat CA Ploieşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Prin sentinţa CA Ploieşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei , în favoarea Judecătoriei Buzău.
Dosarul a fost înregistrat.
La termenul de judecată din 17.04.2008 RAM a formulat întâmpinare , în cuprinsul căreia a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 77/26.04.2007, începând cu data de 1.07.2007 imobilele proprietatea statului se preiau în administrare de Consiliul Local.
În susţinerea întâmpinării pârâta RAM a depus la dosar Hotărârea a Consiliului Local.
Pârâţii VI şi VT au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor .
În motivarea întâmpinării pârâţii au învederat instanţei că sunt cumpărători de bună credinţă al imobilului în litigiu, format din 257,86 m.p. suprafaţă construită , reprezentând un imobil casă de locuit şi anexe şi 700,9 m.p. teren aferent lor.
Calitatea de proprietar au dobândit-o prin contractul de vânzare cumpărare de la fosta SC Spicul SA.
Iniţial au avut calitatea de chiriaşi, conform contractului de închiriere, până la data vânzării-cumpărării.
După cumpărarea imobilului s-au realizat investiţii de anvergură la imobilul cumpărat, pentru amenajarea şi consolidarea acestuia.
Contractul de vânzare cumpărare, ce reprezintă titlul lor, a fost încheiat cu titularul aparent al dreptului astfel că instanţa poate constata că sunt îndeplinite cerinţele teoriei proprietarului aparent.
Nu au avut de unde să cunoască că imobilul aparţine altor proprietari, atât unii cât şi ceilalţi fiind de bună credinţă la perfectarea actului. În acest conflict urmează a se da preferinţă titlului lor, pentru asigurarea circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice.
La termenul de judecată din 17.04.2008 instanţa a dispus scoaterea din citativ a RAM, întrucât la termenul de judecată din 19.07.2007, dosar, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, iar la termenul de judecată din 15.05.2008 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului prin primar, întrucât toate imobilele revendicate se află în proprietatea unor persoane fizice şi juridice, respectiv ceilalţi pârâţi.
La acelaşi termen de judecată s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice ce a avut ca obiectiv : identificarea, cu schiţe aferente, conform actelor de proprietate ale părţilor, a imobilellor revendicate de reclamanţi, urmând a se concluziona, dacă imobilele revendicate sunt ocupate de pârâţii în cauză, să se precizeze pentru fiecare imobil – partea din teren şi construcţie ocupată de pârâţi, să se precizeze dacă pârâţii VI şi VT au adus îmbunătăţiri la imobil şi să se indice care a fost destinaţia imobilului iniţial preluat de aceşti pârâţi şi care este cea actuală.
În cauză a fost efectuat raportul de expertiză, expert, asupra căruia au formulat obiecţiuni reclamanţii, SC … şi SC …., instanţa respingând obiecţiunile formulate de către aceste din urmă societăţi, apreciind că obiecţiunile vizau fondul cauzei şi admiţând obiecţiunile formulate de reclamanţi, dispunând ca expertul să răspundă acestora.
Şi asupra refacerii raportului de expertiză reclamanţii au formulat obiecţiuni, ce au fost respinse de către instanţă, apreciindu-se că expertul a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă.
Au mai fost administrate în cauză proba cu interogatoriul pârâţilor, solicitată de reclamanţi şi pârâţii VI şi T, aceştia solicitând şi ei proba cu interogatoriul reclamanţilor şi proba cu martori, fiind audiaţi în cauză martorii MD şi MN şi depunând la dosar proiectul de extindere şi modificare instalaţie de gaze naturale, autorizaţia de construcţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanţii solicită, în baza art. 480 cod civil şi următoarele să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilele împreună cu terenurile aferente, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare autentificate, cerere pe care instanţa o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele motive:
Reclamatele VA şi CA, aceasta din urmă decedată, sunt fiicele numiţilor BM şi BE, conform certificatelor de naştere dosar al Tribunalului Buzău şi nr. ….
Tatăl reclamantelor, MB a primit ca donaţie, de la tatăl său, MM, prin Actul de donaţie autentificat, moara situată în …., care constă în teren cu casă de zid construită pe teren, învelită cu tablă şi dependinţe ce se găseau pe teren.
Acelaşi MM bunicul reclamantelor a testat acestora şi mamei lor, EB, prin Testamentul autentificat, moara proprietatea lui, situată în …., împreună cu terenul şi toate instalaţiile şi tot ce se află pe loc.
Le-a mai lăsat şi casele în care locuiau cu dependinţele lor aflate pe acelaşi loc al morii, împreună cu întreaga gospodărie şi toate lucrurile de orice fel aflate în gospodărie , fără nicio excepţie.
Aceste imobile donate şi moştenite de reclamante au fost naţionalizate prin Legea 119/1948, fiind predate-preluate, conform Anexelor.
Cele două imobile naţionalizate au intrat în baza Legii 15/1990, în patrimoniul SC …, societate care în cursul lunii martie 2000 a fost privatizată de către APAPS Bucureşti.
În data de 8.05.1996, reclamanta CA a formulat cerere de restituire în natură, sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce a aparţinut defuncţilor BM şi MM, în baza Legii 112/1995, cerere ce a fost respinsă prin Hotărârea.
La data de 12.06.2000 reclamantele formulează prezenta acţiune în revendicarea celor două imobile, pentru ca la termenul de judecată din 20.08.2001 să solicite suspendarea soluţionării cauzei.
Chiar dacă nici reclamantele şi nici instanţa nu au motivat suspendarea cauzei dispusă la termenul din 20.08.2001, având în vedere motivul pentru care s-a solicitat suspendarea, respectiv faptul că s-au formulat cereri în baza Legii 10/2001, instanţa apreciază că suspendarea cauzei s-a dispus în baza art. 46 alin.1 din Legea 10/2001.
Potrivit art. 46 al.1 din Legea 10/2001, prevederile Legii 10/2001 sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, cum era cazul în speţă, persoana îndreptăţită putând alege calea Legii 10/2001, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
Rezultă că reclamantele au optat, la momentul 20.08.2001, pentru prevederile legii speciale, respectiv, pentru prevederile Legii 10/2001, ele înaintând Primăriei Municipiului, Notificări, în baza cărora solicitau retrocedarea în natură, în baza Legii 10/2001 a celor două imobile ,.
Aceste notificări au fost înaintate de Primăria Municipiului Autorităţii pentru Privatizare şi Administrare a Patrimoniului Statului, cu adresele, întrucât cele două imobile au fost înstrăinate din patrimoniul SC …, societate comercială privatizată.
În consecinţă, imobilele revendicate de reclamante au fost incluse în capitalul social al societăţii comerciale cu capital de stat rezultate în urma reorganizării fostelor unităţi economice socialiste, în temeiul Legii 15/1990, SC …, iar aceasta a fost privatizată. Faţă de această situaţie, o acţiune în revendicare apare ca fiind admisibilă, raportat la dispoziţiile Deciziei a ICCJ, imobilele revendicate aflându-se în proprietatea terţilor dobânditori şi nu a unităţii deţinătoare, astfel cum a fost definită conform prevederilor art. 21 din Legea 10/2001.
Deţinându-le în capitalul social, SC … a încheiat , evolutiv în timp , contractele de vânzare cumpărare autentificate, contract încheiat cu pârâtul VI, al CA Ploieşti;, contract încheiat cu pârâtul SC …, încheiat de SC … alături de SC …cu SC …..
Instanţa urmează a respinge capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a acestor contracte de vânzare cumpărare, pentru următoarele motive:
Pentru constatarea valabilităţii sau nevalabilităţii contractelor de vânzare cumpărare mai sus menţionate se impune a se analiza dacă pârâţii au fost sau nu de bună credinţă la momentul încheierii contractelor, cerinţă impusă atât de art. 1898 Cod civil, cât şi de art. 46 alin. 2 din Legea 10/2001, redevenit art. 45 alin. 2 din republicare.
Astfel, potrivit art. 46 alin. 2 din Legea 10/2001 actele juridice de înstrăinare , inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă.
Art.1898 cod civil , defineşte buna credinţă ca fiind „ credinţa posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea”.
Alin. 2 al art.1899 cod civil statuează că „ buna credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua credinţă „.
În consecinţă, faţă de textele de lege mai sus menţionate, instanţa apreciază că pârâţii au fost de bună credinţă la momentul încheierii actelor de vânzare cumpărare.
Imobilele revendicate de reclamanţi au fost naţionalizate, iar reclamanţii au contestat această modalitate de preluare a bunului de către stat în cadrul acţiunii de faţă, promovată după perfectarea vânzărilor. În aceste condiţii, în care titlul de proprietate al vânzătorului, respectiv SC …, nu era contestat, la momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare, nu se poate susţine cu temei că titlul de proprietate al pârâţilor provine de la un “non dominus”. Dimpotrivă a existat convingerea pârâţilor că dobândesc bunul de la adevăratul proprietar .
Astfel, acţiunea privind revendicarea celor două imobile este formulată de către reclamante şi ceea ce este de remarcat este că ea a fost formulată în contradictoriu cu Consiliul Local şi nu cu vânzătorul SC …., pentru ca acesta din urmă, la momentul încheierii celor trei contracte de vânzare cumpărare să poată fi acuzat de rea credinţă.
Vânzătorul, SC …. şi pârâţii cumpărători au fost introduşi în cauză, în dosarul …, la cererea reclamanţilor, în calitate de pârâţi ori contractele de vânzare cumpărare au fost încheiate la datele de 13.11.1997 – VI, 11.06.1999 – SC …. şi 30.07.2001- SC ….
În condiţiile în care pârâţii VI şi T, SC …. şi SC …., cu bună credinţă s-au aflat într-o eroare neimputabilă cu privire la calitatea de proprietar al înstrăinătorului, SC … şi SC …., pentru ca această eroare să fie susceptibilă să creeze un drept de proprietate în favoarea subdobânditorului, independent de întrunirea oricăror cerinţe, este absolut necesar ca această eroare fie comună şi invincibilă.
Principiul validităţii aparenţei în drept constă în aceea că subdobânditorul unui bun, în speţă, a unor bunuri preluate fără titlu de Stat, care s-a întemeiat pe bună credinţă pe o aparenţă juridică, socotită în mod public ca reprezentând însăşi realitatea, trebuie ocrotit juridiceşte, neputând fi vătămat prin înlăturarea ca nevalabil a actului pe care l-a încheiat astfel.
Pentru ca principiul validităţii aparenţei în drept să fie aplicabil cu succes se cer a fi întrunite câteva condiţii şi anume să existe o eroare comună şi invincibilă, respectiv să existe o situaţie de fapt aparentă, care nu corespunde realităţii de drept, dar această aparenţă înşelătoare să fie una comună, adică împărtăşită public, greu de descoperit şi de evitat; subdobânditorul să fie de bună credinţă, în sensul celor mai sus expuse; actul juridic de înstrăinare încheiat între proprietarul aparent şi terţul subdobânditor să fie unul cu titlu oneros.
În speţă, instanţa apreciază că toate aceste condiţii sunt îndeplinite, atât vânzătorul SC …, cât şi cumpărătorii VI şi T, SC … şi SC …., fiind de bună credinţă la momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare, vânzătorul fiind înregistrat la Camera de Comerţ şi Industrie cu capitalul social în care intrau şi cele două imobile revendicate, părţile neavând de unde să cunoască că aceste imobile au intrat în patrimoniul vânzătorului fără titlu.
Cum toate cerinţele sunt cumulativ întrunite, atunci principiul validităţii aparenţei în drept creează în favoarea subdobânditorului un drept de proprietate nou, opozabil “erga omnes”, inclusiv adevăratului proprietar.
În consecinţă, apreciind asupra validităţii contractelor de vânzare cumpărare ale pârâţilor, în baza art. 480 şi următoarele Cod civil, instanţa urmează a compara titlurile reclamanţilor şi cele ale pârâţilor şi a aprecia asupra preferabilităţii unuia sau altuia.
Instanţa comparând titlurile apreciază că cele ale pârâţilor sunt mai preferabile, pentru următoarele motive:
Chiar dacă ne aflăm într-o acţiune în revendicare de drept comun, întemeiată pe art. 480 cod civil şi chiar dacă această acţiune a fost formulată înainte de apariţia legii speciale, respectiv Legea 10/2001, cum reclamanţii au solicitat suspendarea prezentei cauze, la apariţia Legii 10/2001, instanţa nu poate ignora prevederile art. 45 alin. 2 teza a doua din Legea 10/2001, întrucât acestea există şi nu au fost declarate neconstituţionale, instanţele neavând competenţa să cenzureze preferarea de către legiuitor a dobânditorului în dauna fostului proprietar, chiar invocând şi prevederile Convenţiei Europene, deoarece acestea nu se aplică “raţione temporis” deposedărilor operate înainte de aderarea României la această Convenţie.
Conform prevederilor Deciziei nr. 33 a ICCJ din 9.06.2008, este necesar în cadrul promovării unei acţiuni în revendicare a se analiza, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, dacă admiterea acţiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate deasemenea ocrotit, ori securităţii raporturilor juridice. Trebuie să se verifice şi dacă pârâtul în acţiunea în revendicare nu are la rândul său un bun în sensul Convenţiei, o speranţă legitimă în acest sens.
Este relevantă decizia CEDO, în cauza “Pincova şi Pinc contra Republicii Cehe”, în care s-a arătat că : „ Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecinţele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist este unul legitim, cu toate acestea consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporţionate, în acest scop legislaţia trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanţelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoane care au dobândit bunuri cu bună credinţă să nu fie puse în situaţia de a suporta responsabilitatea, care aparţine în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri”; motivare preluată şi în cauza “Raicu contra României”.
În consecinţă, prevederile CEDO nu impun statelor contractante nicio obligaţie specifică de reparare a nedreptăţilor sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenţia.
Exigenţele art.1 din Protocolul 1 şi principiul securităţii raporturilor juridice trebuie avute în vedere atât în cazul fostului proprietar, cât şi în cel al cumpărătorului de bună credinţă.
În speţă, instanţa apreciază că reclamanţii, prin declanşarea procedurii prevăzute de legea specială, respectiv Legea 10/2001, au speranţa legitimă de a obţine despăgubirile băneşti actuale şi egale cu valoarea de piaţă a imobilului, a bunului (cauza Jipescu contra României, Johanna Huber contra României).
Dacă titlurile pârâţilor nu ar fi preferabile , instanţa apreciază că s-ar crea noi neajunsuri disproporţionate, fiind vorba de societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi economice în spaţiile cumpărate şi s-ar pune în pericol siguranţa juridică a raporturilor juridice, în final pârâţii urmând să suporte responsabilitatea, care aparţine în mod clar Statului.
Faţă de cele reţinute mai sus instanţa urmează a respinge acţiunea ca nefondată.
Având în vedere respingerea acţiunii, precum şi toate motivele invocate mai sus, instanţa urmează a respinge şi cererea de chemare în garanţie a AVAS, formulată de SC …, actualul SC … .
În baza art. 274 c.p.c vor fi obligaţi reclamanţii, către pârâţii VI şi T la 1000 lei cheltuieli de judecată.

Tags: Admisibilitatea acţiunii

Admisibilitatea acţiunii. Acţiune în anulare a unei hotărâri date în procedură necontencioasă. Admisibilitate. Calitatea de persoană îndreptăţită a unui terţ.

Prin sentinţa civilă nr.2750/13.04.2006 Judecătoria Gl. a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC M.S. SA, autorităţii de lucru judecat şi litispendenţa invocate de pârâtul Sindicatul „S al S” Gl., ca nefondate şi totodată a respins ca inadmisibilă acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC M.S. SA în contradictoriu cu pârâtul Sindicatul „S al S” Gl.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a statutului Sindicatului „S al S” Gl., adoptat în adunarea generală constitutivă din 2.03.2004 şi 20.03.2004 în baza căreia s-a acordat personalitate juridică prin sentinţa civilă nr.8/30.03.2004 a Judecătoriei Gl. şi apoi s-a recunoscut reprezentativitatea sindicatului prin încheierea aceleiaşi judecătorii, din 29.07.2005.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în momentul redactării statutului, membrii fondatori ai acestuia au declarat în mod fictiv şi abuziv ca sediul organizaţiei sindicale nou înfiinţate se află în Gl., Şos.Smârdan nr.1 – Platforma Sidex – sediul administrativ al UPDES.

Această susţinere privind sediul nu a fost însoţită de nici un act doveditor al dreptului de proprietate sau de locaţie, împrejurare care nu a fost verificată de instanţă.

In aceste condiţii noul sindicat s-a constituit cu încălcarea normelor legale imperative în materie – art.56 lit.”a” din Legea nr.54/2003.

In ceea ce priveşte nulitatea celor două încheieri judecătoreşti prin care s-a acordat personalitate juridică şi s-a constatat reprezentativitatea sindicatului, reclamanta a apreciat că în speţă, odată constatată nulitatea statutului, ce a stat la baza acordării personalităţii juridice, ca o consecinţă se impune constatarea nulităţii absolute şi a actelor ce au fost emise în baza acestuia.

In ceea ce priveşte legalitatea cererii, în constatarea nulităţii absolute a două hotărâri judecătoreşti a apreciat că este admisibilă deoarece hotărârea judecătorească reprezintă un act autentic cu efecte juridice relative, numai faţă de părţi şi reclamanta a avut calitate de terţi în procesele privind acordarea personalităţii şi reprezentativităţii.

A mai susţinut reclamanta că urmare a admiterii primului capăt de cerere, se impune automat şi anularea celor 2 hotărâri judecătoreşti pentru a nu fi încălcate dispoziţiile art.17 alin.1 lit.”c” din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

Pârâtul, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei deoarece aceasta nu a fost parte în dosarul nr.26/PJ/2001 şi nr.105/PJ/2005 în care s-au pronunţat cele două hotărâri judecătoreşti solicitate a fi anulate şi nici nu le-a atacat cu recurs.

In aceste condiţii, cele două hotărâri judecătoreşti au rămas definitive şi irevocabile.

A mai susţinut pârâtul că reclamanta nu are calitate procesuală activă deoarece lucrătorii au dreptul să se constituie în organizaţii sindicale fără acordul patronatului.

In ceea ce priveşte excepţia litispendenţei pârâtul a arătat că a mai fost chemat în judecată şi în alte dosare aflate pe rolul instanţei respectiv dosarul nr.1509/C/2004 al Curţii de Apel Galaţi, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei şi trimiterea acţiunii de faţă la Curtea de Apel Gl. pentru a fi soluţionate împreună.

In motivarea excepţiei puterii de lucru judecat a susţinut că sentinţa civilă nr.8/2004 a Judecătoriei Galaţi şi încheierea de şedinţă din 24.06.2005 a aceleaşi judecătorii, sunt definitive, irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

Din analiza susţinerilor părţilor şi a probelor aflate la dosar, Judecătoria Galaţi a reţinut că sunt nefondate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active, a litispendenţei şi a autorităţii de lucru judecat pentru următoarele considerente:

Reclamanta, şi-a întemeiat acţiunea pe disp.art.6 lit.”a” din Legea nr.54/2003 privind sindicatele, invocând faptul că sindicatul nu a solicitat şi nici nu a avut permisiunea conducerii societăţii să folosească spaţiul proprietatea acesteia drept sediu al pârâtului.

In ceea ce priveşte litispendenţa, condiţiile art.163 c.pr.civilă nu au fost îndeplinite, deoarece dosarul invocat de pârât avea ca obiect un litigiu de muncă, iar cel de faţă o acţiune civilă în constatare nulitate, iar pe de altă parte, cele două procese sunt în stadii procesuale diferite, unul la judecătorie în fond, altul la Curtea de Apel în recurs.

De asemenea instanţa a mai apreciat că nici excepţia autorităţii de lucru judecat nu este fondată pentru că nu există o triplă identitate de obiect, cauză şi parte, conform art.166 c.pr.civilă.

Judecătoria Galaţi a socotit însă că acţiunea este inadmisibilă pentru că cele două hotărâri judecătoreşti au fost pronunţate cu drept de recurs, iar prin cererea de faţă se solicită, în mod deghizat învestirea instanţei cu o cale extraordinară de reformare sau de retractare şi astfel s-ar adăuga la lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, care a invocat că sentinţa nu este motivată, instanţa de fond nu a răspuns în nici un fel susţinerilor formulate prin concluziile orale şi scrise.

A considerat că cele două hotărâri judecătoreşti pot fi anulate prin acţiunea în anulare.

Prin decizia civilă nr.459/23 nov.2006 Tribunalul Galaţi a respins ca nefondat apelul.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, Tribunalul a reţinut că motivarea este clară, necontradictorie, rezultând justeţea soluţiei pronunţate, şi s-au dat răspunsuri la toate cererile formulate.

Instanţa de apel a considerat nefondat şi motivul referitor la posibilitatea promovării acţiunii în anulare. Reclamanta a avut posibilitatea exercitarea căilor de atac împotriva acelor hotărâri.

Invocarea nulităţii absolute a hotărârilor judecătoreşti pe calea unei acţiuni principale ar aduce atingere puterii lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta prin care a reiterat criticile din apel referitoare la nemotivarea hotărârilor de către instanţa de fond şi cea de apel şi nerăspunzând în nici un fel apărărilor şi argumentelor aduse de reclamantă.

Pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, reiterând excepţiile invocate în primă instanţă.

Recursul de faţă este întemeiat.

Deşi, recurenta nu a motivat în drept recursul său, motivarea în fapt a acestuia, face posibilă încadrarea recursului în dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 cod procedură civilă.

Verificând hotărârile pronunţate prin prisma criticilor invocate, Curtea constată că într-adevăr acestea nu cuprind motivele pe care se sprijină şi nu au răspuns tuturor apărărilor părţilor şi totodată au fost date cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii.

Astfel, singurul argument în respingerea acţiunii ca inadmisibilă a constat în aceea că reclamanta nu a atacat cu recurs hotărârea nr.8/2004 şi încheierea din 2005 şi că o astfel de acţiune în anularea lor ar aduce atingere principiului irevocabilităţii acestora.

Aceste argumente nu pot fi reţinute.

In primul rând, pentru că reclamanta în afară de cele 2 hotărâri judecătoreşti a solicitat anularea şi a statutului adoptat de Sindicat şi care nu poate fi inclus în categoria hotărârilor judecătoreşti.

Ambele instanţe au omis a constata că atât procedura dobândirii personalităţii juridice prev. de art.14-16 din Legea nr.54/2003 privind sindicatele cât şi procedura constatării reprezentativităţii sindicatului pârât, prev. de art.17 din Lege anr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, sunt proceduri necontencioase, potrivit art.331 şi urm. c.pr.civilă fiind vorba de darea unor autorizaţii judecătoreşti, fără să se urmărească stabilirea unor drepturi litigioase faţă de o altă persoană. Spre deosebire de procedura contencioasă – procedura necontencioasă se caracterizează prin inexistenţa unui conflict de interese.

In baza acestor dispoziţii legale care se referă la neexistenţa unui drept litigios cât şi a dispoziţiilor art.14-15 din Legea nr.54/2003, în limita cărora instanţa nu avea obligaţia de a verifica dovada sediului, rezultă că prezenta acţiune în anulare a statutului nu poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr.8/2004 şi nici o încheierii din 2005.

Tot greşit au reţinut atât Judecătoria Galaţi cât şi Tribunalul Galaţi că aceste două hotărâri judecătoreşti au autoritate de lucru judecat, contrazicând astfel dispoziţiile art.337 Cod procedură civilă care stabilesc că încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au putere de lucru judecat.

Chiar dacă acordarea personalităţii juridice s-a pronunţat prin sentinţa (conform legii speciale a sindicatelor) şi nu prin încheiere, se încadrează în prevederile art.337 c.pr.civilă deoarece a fost dată în procedura necontencioasă.

Aşadar, cele două hotărâri neavând putere de lucru judecat, pot fi atacate în instanţă de orice persoană care are un interes.

Este adevărat că, potrivit art.336 alin.1 Cod procedură civilă, încheierea, dată în procedură necontencioasă este supusă recursului, care curge, conform alin.2 de la pronunţare pentru cei care au fost de faţă şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit.

Alin.3 al aceluiaşi articol, prevede că recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii.

Faptul că o persoană interesată nu uzează de prevederile acestui text şi nu promovează recurs, aceasta nu înseamnă că este lipsită de posibilitatea formulării unei acţiuni separate în anulare împotriva unor hotărâri care nu au putere de lucru judecat pentru că potrivit principiului disponibilităţii fiecare parte este liberă să aleagă calea în justiţie.

Susţinerea reclamantei că este proprietara spaţiului ce constituie sediul pârâtului şi că nu şi-a dat acordul în acest sens o încadrează în categoria persoanelor interesate, prevăzute de lege. (A.I.)

Tags: Admisibilitatea acţiunii