Top

Contencios administrativ fiscal. Proces verbal de constatare intocmit de garda financiara. Lipsa caracterului de act administrativ fiscal.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestui tribunal la data de 07 iulie 2008, reclamanta S.C. ULTRA CONS SRL CONSTANTA a solicitat pe calea contenciosului administrativ – fiscal anularea procesului – verbal de constatare întocmit la data de 04 februarie 2008 de catre pârâta Garda Financiara Ialomita cu privire la constatarea anumitor deficiente în evidentele contabile ale reclamantei. În vederea stabilirii masurilor ce se impun si pentru a se angaja raspunderea eventualelor persoane vinovate, acest organ de constatare a înaintat procesul – verbal astfel întocmit D.G.F.P. Ialomita si Parchetului de pe lânga Judecatoria Urziceni.

Tribunalul, cu referire la aceasta cerere, analizând actele si lucrarile dosarului, a respins-o, pentru urmatoarele considerente :

Potrivit art. 12 din H.G. nr. 533/2007 rezulta ca actele de control întocmite de comisarii Garzii Financiare sunt acte administrative de control operativ si inopinat si se comunica directiilor generale ale finantelor publice în a caror raza teritoriala se afla sediul social al operatorului economic controlat, pentru luarea masurilor fiscale, sau organelor de urmarire penala, dupa caz.

Fiind un act constatator al unei situatii de fapt rezultat în urma unui control operativ si inopinat, procesul – verbal de constatare aplicat nu îndeplineste conditiile unui act administrativ – fiscal, asa cum acesta este definit de art. 41 din O.G. nr. 92/2003, el neputând sta la baza nasterii unui raport juridic fiscal, care sa stabileasca, sa modifice sau sa stinga drepturi si obligatii fiscale.

Asa fiind, acest act nu poate fi atacat în conditiile reglementate de Codul de procedura fiscala.

Având aceste caracteristici procesul – verbal în discutie nu îndeplineste nici conditiile unui act administrativ, asa cum acesta este definit de art. 2, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice între parti.

În atare conditii, actul supus cenzurii instantei nu este un act administrativ, ceea ce înseamna ca nu sunt îndeplinite conditiile reglementate de art. 1, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi atacat pe calea contenciosului administrativ.

Tags:

Contencios administrativ fiscal. Taxa auto de prima inmatriculare. Efectele aparitiei O.U.G. nr.50/2008.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestui tribunal la data de 17.06.2008, reclamanta M.S., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SLOBOZIA, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 3929,15 lei, reprezentând taxa de prima înmatriculare încasata nelegal, actualizata cu rata dobânzii legale calculata la data platii efective .

În sustinerea cererii sale, reclamanta a aratat ca în mod nelegal si discriminatoriu a fost nevoita sa achite o taxa de înmatriculare pentru un autoturism cumparat din Germania si înmatriculat în acest stat, încalcându-se astfel Tratatul Comunitatii Europene .

Tribunalul, analizând actele si lucrarile dosarului, constata întemeiata cererea reclamantei, urmând a fi admisa pentru considerentele de mai jos :

Mai întâi cu privire la dreptul substantial ce se aplica spetei de fata ca urmare a intrarii în vigoare, în timpul procesului, a O.U.G. nr.50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, trebuie retinut urmatoarele :

Potrivit art.14 alin.1 din acest act normativ taxa de poluare este în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, data de la care au fost abrogate dispozitiile art.2141 – 2143 Cod fiscal, consacrate taxei speciale pentru autoturisme.

Pe de alta parte, potrivit art.11 din acelasi act normativ, se restituie contribuabilului diferenta dintre taxa de prima înmatriculare si taxa de poluare, daca aceasta este pozitiva, în masura în care nu exista alte obligatii fiscale restante ale contribuabilului.

Ambele aceste reglementari, în lumina principiilor efectelor actelor juridice si dispozitiilor legale în materie nu pot functiona .

Astfel, potrivit art.4 alin.1 Cod fiscal, orice modificare sau completare adusa codului se face numai prin lege, iar potrivit art.4 alin.2 din acelasi act normativ, modificarile sau completarile intra în vigoare cu începere din prima zi a anului urmator celui în care au fost adoptate prin lege.

Rezulta astfel din analiza acestor texte ca abrogarea dispozitiilor art.2141- 2143 Cod fiscal nu produce efecte juridice mai devreme de 1 ianuarie 2009 .

Apoi, taxa de poluare este în vigoare cu începere de la 1 iulie 2008, ceea ce înseamna pentru respectarea principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art.15 alin.2 din Constitutia României, ca poate fi perceputa doar persoanelor care solicita înmatricularea în România pentru prima oara a unui autovehicul dintre cele pentru care se datoreaza taxa, dupa data de 1 iulie 2008.

Cu alte cuvinte, nicio persoana care si-a înmatriculat autovehiculul anterior datei de 1 iunie 2008 nu datoreaza taxa de poluare .

Ori, prin mecanismul instituit potrivit art.11 din O.U.G. nr.50/2008, taxa se percepe si persoanelor ce si-au înmatriculat autovehiculele anterior datei de 1 iulie 2008, ea urmând a fi dedusa din taxa de prima înmatriculare, achitata potrivit art.2141 – 2143 Cod fiscal .

Se încalca astfel nu numai principiul neretroactivitatii legii, ci si principiul securitatii juridice consacrat pe cale jurisdictionala, la nivel comunitar.

La toate acestea mai trebuie adaugat si faptul ca la data când s-a declansat prezentul litigiu – 16.07.2008 – nu intrasera în vigoare dispozitiile O.U.G. nr.50/2008, ceea ce face cu atât mai mult ca, potrivit principiului tempus regit actum , sa concluzionam ca, pe fondul cauzei, dreptul material aplicabil este cel reglementat de art. 2141 – 2143 Cod fiscal .

Pe fondul cauzei, se retine ca taxa perceputa reclamantei si reglementata de art.2141 Cod fiscal este datorata de aceasta pentru autoturismul importat cu ocazia primei înmatriculari a acelui autoturism .

Important de retinut este faptul ca taxa speciala nu este perceputa si pentru autoturismele deja înmatriculate în România si care în urma vânzarii sufera o noua înmatriculare ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunitatii Europene si reînmatriculate în România, dupa aducerea acestora în tara .

Procedându-se astfel, se consacra un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeana si reînmatriculate în tara de provenienta, pentru care se percepe taxa de înmatriculare, în timp ce pentru reînmatricularea autoturismelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe aceasta taxa.

Prin aceasta se încalca unul dintre principiile fundamentale de functionare a Comunitatii Europene si anume libertatea de circulatie a marfurilor, reglementat de art.25 si 28 din Tratat .

Tocmai pentru respectarea acestui principiu dispozitiile din Tratat mai sus aratate limiteaza libertatea statelor Comunitatii Europene în natura fiscala de a restrictiona libera circulatie a marfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protectioniste .

Mai mult decât atât, se încalca si dispozitiile art.90, paragraful 1 din Tratat, care interzice oricarui stat membru sa aplice direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare .

Asa fiind, cum dispozitiile Codului fiscal au intrat în conflict cu prevederile Tratatului Comunitatii Europene, iar potrivit art.148 alin.2 din Constitutie, într-o astfel de situatie are prioritate Tratatul, rezulta ca dispozitiile art.2141 Cod fiscal, privind taxa speciala nu au aplicabilitate, astfel încât actiunea reclamantei este întemeiata .

Tags:

Contencios administrativ fiscal. Taxă de înmatriculare. Respingerea cererii de restituire a acestei taxe.

Reclamanta C.L. a chemat în judecata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SLOBOZIA si MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR BUCURESTI, solicitând obligarea pârâtilor sa-i restituie suma de 563,59 lei, reprezentând taxa de înmatriculare, actualizata cu rata dobânzilor legale la data platii efective si a cheltuielilor de judecata .

În motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca a achizitionat un autoturism DACIA LOGAN de la agentul de distribuire S.C. „INTERNATIONAL SERVICE” S.A. SLOBOZIA, iar pentru înmatriculare, în conditiile art.2141 Cod fiscal, a fost obligata sa achite o taxa de 563,59 lei.

Considera reclamanta ca perceperea acestei taxe încalca tratatul Comunitatii Europene, taxa fiind discriminatorie si protectionista .

Pe fondul cauzei, actiunea reclamantei apare ca neîntemeiata .

Taxa de prima înmatriculare perceputa reclamantei este o taxa aferenta achizitionarii unui produs national, cumparat de nou în România si care nu a mai fost niciodata înmatriculat în tara sau în alte tari ale Comunitatii Europene .

Astfel de taxe tin de politica fiscala interna si se aplica produselor autohtone, fara ca astfel sa se încalce unul dintre principiile de functionare ale Comunitatii Europene, si anume principiul liberei circulatii a marfurilor.

Asa fiind, constatându-se ca în cauza nu exista o contradictie între dispozitiile art. 2141 Cod fiscal si prevederile Tratatului Comunitatii Europene, acest din urma act referindu-se la taxele discriminatorii stabilite de un stat produselor altui stat al C.E, tribunalul urmeaza a respinge ca neîntemeiata actiunea reclamantei .

Tags:

Contencios administrativ-fiscal. Cererea personalului incadrat la Ministerul Administratiei si Internelor, posesor al decoratiilor “Meritul militar” si “In serviciul armatei” de stabilire a impozitului diminuat si restituirea impozitului

Prin cererea înregistrata pe rolul acestui tribunal la data de 30 noiembrie 2007, sub nr.3722/98/2007( nr. vechi 2543/30.11.2007), reclamantul H.C., cu domiciliul în municipiul Slobozia, judetul Ialomita, a chemat în judecata pârâtii MINISTERUL DE INTERNE SI REFORMA ADMINISTRATIVA, cu sediul în Bucuresti, str.Piata Revolutiei, nr.1A, sector 1, INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE IALOMITA, cu sediul în municipiul Slobozia, B-dul Matei Basarab, nr.13-15, judetul Ialomita si MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, cu sediul în Bucuresti, str.Apollodor, nr.17, sector 5, solicitând obligarea acestora la plata sumelor banesti cuvenite si neachitate ca urmare a reducerii impozitului pe venitul din salariu cu 40%, pentru perioada 01 ianuarie 2000 – 25.11.2001 si 50% pentru perioada 26 noiembrie 2001 – 31 decembrie 2005, sume actualizate cu indicele de inflatie si dobânda aferenta, de la data nasterii drepturilor si pâna la data efectuarii platii.

De asemenea, obligarea pârâtului Ministerului Economiei si Finantelor sa cuprinda în bugetul propriu sumele necesare platii drepturilor solicitate de reclamant si sa vireze catre pârâtul Ministerul de Interne si Reforma Administrativa aceste fonduri .

În motivarea cererii sale, reclamantul a aratat ca în calitate de politist a fost decorat cu diferite ordine militare, situatie în care ar fi trebuit sa beneficieze de o reducere a impozitului pe venitul din salariu de 30% , 40%, respectiv 50%, potrivit Legii nr.80/1995, privind Statutul cadrelor militare si Legii nr.360/2002 privind Statutul politistului .

Desi prevederile Legii nr.80/1995, în legatura cu reducerea impozitului pe venit din salariu al cadrelor militare au fost abrogate partial în baza art.86 alin.9 din O.G. nr.73/1999, privind impozitul pe venit, acest ultim act normativ prohibitiv a fost respins prin Legea nr.206/2002, astfel încât, considera reclamantul, dreptul de a beneficia de reducerea impozitului pe venit a fost si este în continuare suspendat fara temei legal .

De altfel, neacordarea acestui drept duce si la încalcarea dispozitiilor art.42 din Constitutia României, privind dreptul la norme de protectie sociala si art.53 din acelasi act normativ cu privire la restrângerea exercitarii unor drepturi ca si art.38 din Codul muncii, care prevede în mod imperativ ca drepturile persoanelor încadrate în munca nu pot face obiectul vreunei tranzactii, renuntari sau limitari .

De aceea, fiind un drept câstigat derivat dintr-un raport de munca reducerea de impozit pe venit nu poate fi anulata prin actele normative mentionate mai sus.

În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .

În drept, reclamantul si-a întemeiat cererea sa pe dispozitiile art.41 din Constitutia României, Legea nr.80/1995, legea nr.360/2002 si Legea nr.573/2004 .

Cererea este legal scutita de taxa de timbru, potrivit art.117, raportat la art.15 lit.a din Legea nr.146/1997 si art. 285 din Legea nr.53/2003 .

Prin întâmpinare, pârâtul I.P.J. Ialomita a solicitat respingerea actiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiata, întrucât pe de o parte Codul fiscal nu exclude pe politisti de la plata impozitului pe salarii, iar pe de alta parte Legea nr. 360/2002, privind statutul politistului nu prevede ca politistul caruia i s-au conferit ordine si medalii sa beneficieze de reducere de impozit pe venit, iar daca ar fi prevazut aceasta n-ar fi avut aplicabilitate fata de dispozitiile art.298 pct.44 Cod fiscal .

La rândul sau, pârâtul Ministerul de Interne si Reforma Administrativa a formulat cerere de chemare în garantie a Ministerului Economiei si Finantelor, solicitând ca în situatia în care este admisa actiunea reclamantului, chematul în garantie sa fie obligat sa vireze pârâtului sumele necesare acoperirii drepturilor acordate reclamantului .

În drept, pârâtul si-a întemeiat cererea sa de chemare în garantie pe dispozitiile art.60 – 63 Cod procedura civila .

Prin întâmpinare, acelasi pârât a ridicat exceptia prescrierii dreptului la actiune al reclamantului pentru sumele pretinse pe perioada anterioara datei de 30 noiembrie 2004, având în vedere dispozitiile art.1 alin.1 si art. 3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescriptia extinctiva .

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiata având în vedere ca abrogarea dispusa prin O.G. nr.73/1999 are caracter definitiv .

În sustinerea acestei interpretari se invoca si Decizia nr.55 din 4 iunie 2007, pronuntata de Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie cu ocazia solutionarii unui recurs în interesul legii si care este obligatorie pentru instante, potrivit art.329 alin.3 Cod procedura civila .

În sfârsit, chematul în garantie Ministerul Economiei si Finantelor, pe cale de exceptie, a invocat lipsa calitatii sale procesuale pasive si inadmisibilitatea cererii de chemare în garantie .

Referitor la prima exceptie, Ministerul Economiei si Finantelor a aratat ca nu poate avea calitate procesuala pasiva, întrucât este ordonator principal de credite pentru institutiile din subordinea sa neputând fi obligat la plata unor drepturi pentru salariatii altor institutii cu care nu se afla în raporturi juridice .

Cu privire la a doua exceptie, se invoca faptul ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile art.60-63 Cod procedura civila, întrucât între pârâtul Ministerul de Interne si Reforma Administrativa si chematul în garantie Ministerul Economiei si Finantelor nu exista nici o obligatie de garantie, Guvernul fiind cel raspunzator de realizarea prevederilor bugetare si repartizarea ordonatorilor principali de credite de sume de la bugetul de stat conform destinatiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuala.

Din actele si lucrarile dosarului tribunalul retine urmatoarele:

Mai întâi, în conditiile art.137 alin.1 Cod procedura civila, cu privire la exceptiile ridicate, tribunalul stabileste urmatoarele:

Exceptia prescrierii dreptului reclamantului de a solicita sumele cuvenite ca urmare a reducerii impozitului pe salariu pentru perioada anterioara datei de 31.XI.2004 apare ca fondata.

Astfel, în conditiile dispozitiile art.117 din Legea 188/1999, rezulta ca prevederile privind legislatia functionarilor publici se completeaza cu reglementarile din legislatia muncii si cele din dreptul comun civil.

Asa fiind, rezulta ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.73 lit. d din Legea nr.168/1999, potrivit cu care termenul pentru introducerea unor cereri de natura celor formulate de reclamant este de 3 ani si curge de la data producerii pagubei, respectiv data virarii impozitului pentru fiecare luna de salariu .

Prin urmare, rezulta ca în raport de data introducerii cererii – 30.XI.2007 dreptul reclamantului de a pretinde sume cuvenite anterior datei de 30.XI.2004 este prescris.

Întemeiata apare si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei si Finantelor.

Astfel, chemarea în judecata de reclamant a Ministerului Economiei si Finantelor, în calitate de pârât si solicitarea obligarii acestuia la plata drepturilor pretinse prin cererea introductiva, nu este justificata legal atâta timp cât între acestia nu exista raportul juridic dedus judecatii, raport nascut din calitatea reclamantului de politist si care se realizeaza între acesta si ceilalti doi pârâti ai cauzei si care genereaza drepturi si obligatii reciproce numai pentru acestia .

Prin urmare, neexistând identitate între persoana pârâtului Ministerul Economiei si Finantelor si cel obligat în raportul dedus judecatii, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive urmeaza a fi admisa ca fondata, iar actiunea reclamantului îndreptata împotriva Ministerului Economiei si Finantelor urmeaza a fi respinsa ca fiind îndreptata împotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.

În acelasi timp însa exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în garantie, exceptie ridicata de Ministerul Economiei si Finantelor, urmeaza a fi respinsa ca nefondata.

Potrivit art.4 din Legea 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului de Interne si Reforma Administrativa se face numai în limita creditelor bugetare aprobate si orice utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate, determina atragerea raspunderii celor vinovati, în conditiile art.72 din acelasi act normativ.

Dispozitiile art.19 lit.g si art.28 lit. e din acelasi act normativ prevad ca proiectele legilor bugetare anuale se elaboreaza de catre Guvern, prin Ministerul Economiei si Finantelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detailate ale ordonatorilor principali de credite. În aceste circumstante legale corect a fost formulata cererea de chemare în garantie a Ministerului Economiei si Finantelor tinând seama si de faptul ca în conditiile în care cererea de deschidere de credite bugetare în vederea achitarii drepturilor pretinse de reclamant nu ar fi aprobata de chematul în garantie, pârâtul Ministerul de Interne si Reforma Administrativa ar fi pus în situatia de a nu putea asigura fondurile necesare solicitate prin actiune (în acest sens decizia civila nr.2665/R din 29.09.2006 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a VII-a Civila).

Pe fondul cauzei, tribunalul retine urmatoarele:

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezulta ca reclamantul, în calitate de politist, a fost decorat cu diferite merite militare.

Prin art.10 din Legea 80/1995, privind statutul cadrelor militare s-a prevazut ca beneficiaza de o reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40 % si respectiv 50 % cadrele militare în activitate decorate cu Ordinul ,,Meritul Militar” clasele III, II si I.

Ulterior, prin art.86 din OG nr.73/1999, privind impozitul pe venit au fost abrogate prevederile art.10 din Legea 80/1995 referitoare la reducerea impozitului pe venit si dispozitiile OG nr.73/1999 au fost abrogate apoi prin O.G nr.7/2001 privind impozitul pe venit, intrata în vigoare la data de 1 ianuarie 2002.

În urma abrogarii OG nr.73/1999 prin OG nr.7/2001, prima ordonanta a fost respinsa prin Legea 206/2002, iar la rândul sau O.G nr.7/2001 a ramas în vigoare pâna la abrogarea sa odata cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal la 1 ianuarie 2004.

Rezulta din examinarea reglementarilor ulterioare Legii nr.80/1995 ca în nici una din acestea nu a mai fost inclusa facilitatea reducerii de impozit pe venitul salarial prevazuta de art.10 din aceasta lege.

Potrivit art.62 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnica legislativa, prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementari de acelasi nivel sau de nivel superior trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totala sau partiala. Abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv.

Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna în vigoare actul normativ initial, facând exceptie numai prevederile din Ordonantele Guvernului, care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament.

În speta, art.10 din Legea nr.80/1995 a fost abrogat de dispozitiile art.86 din O.G. nr.73/1999 iar aceasta din urma ordonanta a fost la rândul sau abrogata de noul act normativ care reglementa acest tip de impozit respectiv O.G.nr.7/2001.

În aceste conditii, nu mai are nici o relevanta faptul ca la data de 24 aprilie 2002 prin Legea nr.206/2002 a fost respinsa O.G. nr.73/1999 întrucât aceasta ordonanta fusese deja abrogata expres si înlocuita de noua reglementare a impozitului pe venit cuprinsa în O.G. nr.7/2001, în acord cu prevederile art.62 alin.1 din Legea nr.24/2000 asa încât proiectul de lege a ramas fara obiect.

În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.55/2007 într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie în conformitate cu prevederile art.329 alin.3 partea finala din Codul de procedura civila.

Prin decizia nr.55/2007, admitându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit ca, art.10 din Legea nr.80/1995 privind Statul Cadrelor Militare a fost abrogat cu caracter definitiv prin O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit.

Nici legile speciale care reglementeaza Statutul Politistului, deoarece fac trimitere la art.10 din Legea nr.80/1995, abrogat, nu instituie facilitatile fiscale pretinse de reclamant.

În consecinta, aceasta fiind interpretarea legii, pe fond, actiunea reclamantului urmeaza a fi respinsa.

Nu se poate retine încalcarea dispozitiilor prevazute de Constitutie la art.41 alin.2 si art.53, în cauza drepturile invocate de reclamant nu fac parte din categoria masurilor de protectie, iar pe de alta parte facilitatile de impozitare reglementate de o lege au fost suprimate tot printr-o lege în acord cu prevederile Constitutiei .

De asemenea, în cauza nu-si gasesc aplicarea nici dispozitiile art.38 din Codul muncii, întrucât nu este vorba de o tranzactie în legatura cu renuntarea sau limitarea unor drepturi recunoscute reclamantului prin lege .

Respingându-se pe fond actiunea principala, ca o consecinta, urmeaza a se respinge si cererea de chemare în garantie formulata de pârâtul Ministerul de Interne si Reforma Administrativa, împotriva Ministerului Economiei si Finantelor .

Acestea fiind considerentele, tribunalul urmeaza a admite ca fondata exceptia prescrierii dreptului la actiune al reclamantului, privind plata drepturilor pretinse anterior datei de 30 noiembrie 2004 si va respinge actiunea acestuia, ca prescrisa pentru aceasta perioada .

Va admite ca fondata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei si Finantelor si va respinge exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în garantie a Ministerului Economiei si Finantelor de catre pârâtul Ministerul de Interne si Reforma Administrativa .

Va respinge ca neîntemeiata cererea formulata de reclamantul M.S., împotriva pârâtilor Inspectoratul Judetean de Politie al Judetului Ialomita si Ministerul de Interne si Reforma Administrativa si, fata de Ministerul Economiei si Finantelor, ca fiind îndreptata împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva .

Va respinge ca neîntemeiata cererea de chemare în garantie formulata de pârâtul Ministerul de Interne si Reforma Administrativa, împotriva Ministerului Economiei si Finantelor .

Tags:

Contencios Administrativ Fiscal –obligaţia de a face-recunoaşterea calităţii de revoluţionar

SENTINTA CIVILA NR. 1374

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr…… reclamantul ……… a chemat în judecata pe pârâtii Comisia pentru cinstirea si sprijinirea erorilor Revolutiei din decembrie 1989 si Guvernul României- Secretariatul de Stat pentru problemele revolutionarilor din decembrie 1989-Bucuresti pentru ca în contradictoriu cu acestia, prin hotarârea ce se va pronunta pârâtii sa îi recunoasca calitatea de revolutionar.
În motivare reclamantul a aratat ca în anul 1985 a contribuit la fuga unor persoane din România si ulterior, legat de acest fapt, a fost anchetat de organele de securitate, amenintat si dat afara din serviciu.
S-au atasat cererii o serie de înscrisuri.
Pârâtul Guvernul României- Secretariatul de Stat pentru problemele revolutionarilor din decembrie 1989 a depus întâmpinare la dosar invocând exceptia lipsei competentei materiale a instantei, exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, exceptia tardivitatii introducerii actiunii, exceptia prescriptiei dreptului la actiune si exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Conform art. 137 alin.1 cod procedura civila instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cum în raport de exceptiile invocate de pârât exceptia de necompetenta materiala primeaza, urmeaza ca instanta sa o analizeze cu prioritate.
Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 orice persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ ori prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât de privat cât si public.
Iar potrivit art. 10 alin.1 din aceeasi lege, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice locale sau judetene precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pâna la 500.000 lei se solutioneaza în fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se solutioneaza în fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel daca prin lege organica speciala nu se prevede astfel.
Cum în cauza reclamantul a invocat refuzul unei autoritati administrativ centrale de a elibera un act administrativ si cum în acest caz competenta de solutionare apartine curtii de apel urmeaza ca instanta sa admita exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Tulcea si sa decline competenta de solutionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Constanta- Sectia Comerciala, Maritima si Fluviala precum si pentru cauze de Contencios Administrativ si Fiscal.

Tags:

Contencios administrativ fiscal-Anulare plângere contravenţională

DECIZIA CIVILA Nr. 58

Asupra recursului civil de fata;
Prin plângerea introdusa la data de 9 septembrie 2010 si înregistrata la Judecatoria Tulcea sub nr…….., petenta ……….. a solicitat în contradictoriu cu D.G.F.P. TULCEA, A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii anularea procesului verbal de contraventie seria A/2009 nr. 0207444 încheiat la 20 august 2010 de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE TULCEA – ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII.
Solutionând cauza, Judecatoria Tulcea prin sentinta civila 3193 din 8.11.2010, a respins plângerea, ca nefondata.
Pentru a se pronunta în sensul celor de mai sus, prima instanta a retinut ca …………, lichidator judiciar al ………… a fost sanctionata de catre D.G.F.P. TULCEA, A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii cu suma de 1.000 lei pentru neîndeplinirea obligatiei de depunere a declaratiei 100 privind obligatia de plata la bugetul de stat si a decontului T.V.A. aferente lunii martie 2010 pentru ………..
A retinut instanta de fond ca petenta a invocat doua motive de nelegalitate a procesului-verbal de contraventie, respectiv întocmirea procesului-verbal la sediul intimatei si nesemnarea acestuia de catre un martor, considerând ca acestea sunt nefondate.
În ceea de priveste primul motiv invocat, instanta a apreciat ca acesta este nefondat întrucât fapta contraventionala este de natura a fi constatata si la sediul organului constatator, cu atât mai mult cu cât procedându-se în acest mod nu s-a produs nici un fel de vatamare celui care a fost sanctionat.
Referitor la cel de al doilea motiv de nelegalitate invocat de catre petenta, instanta a constatat ca si acesta este neîntemeiat întrucât, potrivit art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, “în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod.” În acest sens, organul constatator a facut mentiunea justificativa ca “sanctiunea a fost aplicata conform situatiei existente în baza de date a organului fiscal, situatie centralizatoare a declaratiilor fiscale depuse/nedepuse de agentii economici înregistrati cu obligatii declarative”. Prin urmare, fiind încheiat astfel, instanta nu a putut retine vreo vatamare a petentei.
Pe fond, prima instanta retinut ca plângerea formulata de catre ………… este nefondata retinând în acest sens ca, o data cu deschiderea procedurii insolventei, debitorului i se ridica dreptul de administrare, însa obligatia de a depune la termenele legale declaratiile fiscale se transfera catre lichidatorul judiciar care nu facut acest lucru, iar din sustinerile intimatei rezulta ca petenta a mai fost sanctionata mai multe rânduri, fie cu avertisment, fie cu amenda, pentru astfel de fapte, fiind si notificata în acest sens de mai multe ori.
Prin urmare, dupa ce a fost deschisa procedura insolventei asupra …………, ………… s-a substituit administratorului acestei societati în conducerea acesteia si dispunerea bunurilor astfel încât îi revenea inclusiv obligatia de a depune declaratiile declarative de venit si a decontului T.V.A.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a formulat recurs petenta ……….. , criticând sentinta sub aspectul nelegalitatii si al netemeiniciei.
Arata recurenta ca un motiv de critica a solutiei data de prima instanta este faptul ca aceasta nu a tinut cont de dispozitiile art. 16, alin. (7) si de art. 19 din O.G. nr. 27/2001, actul emis fiind lovit de nulitate.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (7) se sanctioneaza cu nulitate actul constatator în cazul în care agentul constatator nu si-a îndeplinit obligatia de a aduce la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni la procesul-verbal, iar potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001 semnatura martorului devine obligatorie în cazul în care contravenientul nu este de fata sau refuza sa semneze procesul-verbal.
În ceea ce priveste fondul cauzei, considera recurenta ca prima instanta nu a retinut în mod corect apararile sale.
Astfel, societatea pentru care nu s-au depus declaratiile de venit si de T.V.A. se afla în procedura insolventei, situatie cunoscuta de catre D.G.F.P. Tulcea, aceasta fiind notificata în mod expres cu privire la stare de fapt si de drept.
De asemenea, societatea nu desfasoara nicio activitate economica, si de altfel nu are acest drept dat fiind starea firmei, asa încât declaratiile respective erau lipsite de obiect.
Întrucât societatea în discutie nu a predat actele contabile lichidatorului judiciar, a fost în imposibilitate de a întocmi declaratiile solicitate, despre toate aceste împrejurari D.G.F.P. Tulcea fiind notificata si cu adresa nr. 1648/2010 (anexa nr. 1).
Mentioneaza recurenta ca potrivit normelor speciale instituite de Legea nr. 85/2006, exercitiul financiar începe si se încheie cu data deschiderii/închiderii procedurii insolventei, iar despre toate aceste considerente a învederat în mod repetat, atât telefonic cât si în scris D.G.F.P. Tulcea, care le-a relatat ca softul respectiv evidentiaza în mod automat toate societatile comerciale care nu au depus declaratiile respective
Cu privire la cuantumul deosebit de mare al amenzii fata de pericolul social al faptei, aceasta raportat la situatia speciala în care se afla societatea, considera ca era suficient un avertisment.
Verificând sentinta atacata prin prisma motivelor invocate în recurs, a probatoriului administrat, cât si din oficiu, Tribunalul constata ca recursul este fondat, potrivit urmatoarelor considerente.
Astfel, prin procesul-verbal de contraventie seria A/2009 nr. 0207444 emis de D.G.F.P. Tulcea, recurenta, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ……….. a fost sanctionata de catre D.G.F.P. Tulcea pentru neîndeplinirea obligatiei de depunere a declaratie 100 privind obligatia de plata la bugetul de stat si a decontului TVA aferente lunii martie 2010 pentru debitoarea ………..
În cauza, trebuie retinute unele aspecte legate de procedura insolventei, în sensul ca societatea debitoare pentru care nu s-au depus declaratiile de venit si de T.V.A. se afla în procedura insolventei, situatie cunoscuta de D.G.F.P. Tulcea, care, în opinia instantei, ar trebui sa aiba o evidenta separata cu societatile aflate în procedura insolventei, deoarece este o situatie diferita fata de celelalte societati comerciale care sunt în activitate.
Societatile la care petenta recurenta a fost numita lichidator este o societate care nu desfasoara nici o activitate economica, asa încât respectivele declaratii erau lipsite de obiect.
De altfel, fostul administrator nici nu a predat lichidatorului judiciar actele contabile ale societatii, astfel ca lichidatorul a fost în imposibilitate de a întocmi declaratiile respective, fapt adus la cunostinta D.G.F.P. prin notificarea nr. 1648/2010 (pag. 6 recurs).
Toate aceste considerente, reprezinta circumstantele de care organul constatator ar trebui sa tina cont atunci când aplica o sanctiune contraventionala, circumstante prevazute expres în art. 21 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
Tot în art. 21 al. 3 din O.G. nr. 2/201 se prevede ca sanctiunea aplicata trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita si de scopul urmarit.
Fata de toate aceste considerente, urmeaza a se admite recursul, si a modifica sentinta atacata în sensul ca va fi admisa în parte plângerea si va fi înlocuita sanctiunea amenzii cu aceea a avertismentului.

Tags:

Contencios Administrativ Fiscal – Anulare fisa calcul taxa prima inmatriculare si reastituire suma restanta

Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr. 2636/88/2009, reclamantul S.T. a chemat în judecata pe pârâta Directia Generala a Finantelor Publice – Tulcea, pentru ca în contradictoriu cu aceasta, prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna restituirea sumei de 15474 lei reprezentând contravaloare taxa de poluare, actualizata cu dobânda legala, conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000.
In motivare, reclamanta arata ca a cumparat un autoturism second-hand, marca BMW 730 D, neînmatriculat în România, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligata sa plateasca taxa de poluare în cuantum de 15474 lei conform chitantei seria TS3B Nr. 3651426 a Administratiei Finantelor Publice Tulcea si a deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 4460 din 01.08.2008.
Considera reclamantul ca plata acestei taxe, obligatie derivata din reglementarile O.U.G. nr. 50/2008 contravine Tratatului Comunitatii Europene, care, în art. 90 interzice statelor membre sa instituie taxe contrare principiilor tratatului.
În cauza, este încalcat principiul nediscriminarii produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicarii taxei rezultând ca aceasta este perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeana si neînmatriculate în România.
Esential este ca taxa pe poluare cu ocazia primei înmatriculari în România nu este perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, care este stat comunitar de la 1 ianuarie 2007.
O veritabila “taxa pe poluare”, asa cum se regaseste în legislatiile altor state comunitare, ar fi trebuit sa ia în considerare totalitatea autovehiculelor aflate în circulatie, indiferent de momentul înmatricularii, pentru a evita o noua situatie de discriminare între autovehiculele deja înmatriculate în România, pe de o parte si de autovehiculele noi, care urmeaza sa fie înmatriculate sau autovehiculele second-hand importate din spatiul comunitar, pe de alta parte.
In drept, reclamantul si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 11 din Constitutie, care obliga statul român sa îndeplineasca întocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte; tratatele ratificate de catre Parlament, potrivit legii fac parte din dreptul intern; art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie statueaza ca legislatia comunitara este aplicabila cu prioritate fata de cea nationala si Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alin. 2; din prevederile constitutionale citate si fata de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, rezulta ca, urmare aderarii României la Uniune, Tratatul de constituire a U.E. are caracter obligatoriu pentru statul român.
Se mai arata ca obligativitatea instantelor din statele membre de a aplica prioritar tratatul Uniunii a fost statuata si printr-o serie de hotarâri pronuntate de C.J.C.E. si, în consecinta, judecatorul national, ca prin judecator comunitar are competenta atunci când da efect direct dispozitiilor art. 90 din tratat sa aplice procedurile nationale în asa fel încât, drepturile prevazute în tratat sa fie pe deplin si efectiv protejate.
Se mai arata ca art. 25 din C.E. prevede: între statele membre sunt interzise taxele vamale la import si export sau taxele cu efect echivalent, aceasta interdictie aplicându-se si taxelor vamale cu caracter fiscal; art. 90 din C.E. prevede: niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect, produselor similar nationale; de asemenea, niciun stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare ale productiei.
In dovedire, reclamantul a depus la dosar o serie de înscrisuri.
Directia Generala a Finantelor Publice Tulcea a depus la dosar întâmpinare.
Prin întâmpinare, pârâta a aratat ca taxa speciala a fost initial reglementata de art. 2141) alin. 1, însa la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si H.G. nr. 686/2008 prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
Se mai arata ca cererea înaintata de reclamant trebuie analizata si sub aspectul dispozitiilor art. 117 din Codul de procedura fiscala care stabilesc în mod expres si limitativ cazurile în care se solicita restituirea unor sume de la bugetul de stat consolidat.
Analizând actele si lucrarile dosarului si exceptiile invocate, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta a achizitionat un autoturism marca BMW 730 D, an fabricatie 2002, neînmatriculat în România, iar pentru a-l înmatricula a platit o taxa de poluare, în cuantum de 15474 lei.
Problema dedusa judecatii consta în a lamuri daca actuala taxa de poluare si fosta taxa de prima înmatriculare a carei plata este prevazuta ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2008 privitoare la problema dedusa judecatii sa aiba în vedere si dispozitiile art. 11 si 48 din Constitutia României, Legea nr. 157/2005 si jurisprudentei Curtii de Justitie.
Astfel, se constata ca, în reglementarea interna a fost introdusa initial o taxa de prima înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificata prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142) – 2143) incluse în Codul fiscal, stabilind obligatia achitarii, modul de calcul al taxei si scutirile de la plata acesteia.
Prin O.U.G. nr. 50/21.04.2008 s-au abrogat dispozitiile art. 2141) – 2143) din Legea nr. 571/2003, fiind stabilit prin acelasi act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestioneaza de Administratia Fondului pentru Mediu, în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului.
Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligatia de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculari a unui autovehicul în România si, respectiv, la repunerea în circulatie a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 si 9.
Din prevederile legale aratate, rezulta ca taxa de poluare se datoreaza atât pentru autoturismele noi cât si pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state si reînmatriculare în România, dupa aducerea lor în tara, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeasi taxa nefiind perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
In conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, niciun stat membru nu aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite in terne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.
Articolul 90 din Tratatul C.E. reprezinta unul dintre temeiurile de baza ale consacrarii liberei circulatii a bunurilor si serviciilor în cadrul tarilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abtina a institui, respectiv sunt obligate sa înlature orice masura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulatie a bunurilor, marfurilor si serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicata se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Insa normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele nationale, ceea ce rezulta din Constitutia României, din jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, precum si din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 si 2 din Constitutie, statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna stiinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte; tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie statueaza ca, urmare a aderarii prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2.
Din prevederile constitutionale citate si fata de Legea nr. 157/2005 de ratificare a tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, rezulta ca, urmare a aderarii României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar daca statul român a adoptat si prin introducerea art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscala între produsele importate si cele similare autohtone, se constata ca dispozitiile dreptului comunitar au prioritate fata de dreptul national, în temeiul principiului suprematiei dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice masura comunitara are forta juridica superioara normelor nationale, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic national si de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instantelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuata si prin hotarârile pronuntate de C.J.C.E., în cauzele Costa v. Enel si Administratione delle Finante dello Stato v. Simmenthal S.p.a.
Curtea a aratat în considerente ca, la intrarea în vigoare a tratatului, acesta a devenit parte integranta a ordinii juridice a statelor membre, instantele din aceste state fiind obligate sa îl aplice; curtea a retinut ca o instanta nationala ce este chemata, în limitele competentei sale, sa aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligatia de a aplica aceste prevederi, daca este necesar chiar refuzând sa aplice legislatia nationala, inclusiv cea adoptata ulterior, nefiind necesar ca instanta sa ceara sau sa astepte abrogarea prevederilor contrare de catre puterea legislativa sau Curtea Constitutionala.
Ca o taxa interna impusa autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din tratat s-a decis în cauza conexata NADASDI si NEMETH, unde Curtea de Justitie a aratat ca o taxa de înmatriculare este interzisa atâta timp cât este perceputa asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima data în circulatie pe teritoriul unui stat membru si ca valoarea taxei, determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului si la clarificarea din punct de vedere al poluarii, este calculata fara a se lua în seama deprecierea autoturismului de o asemenea maniera încât, atunci când se aplica autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduala a unor autoturisme second-hand, similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
In aceste conditii, este evident, ca normele interne ce reglementeaza obligatia de plata a actualei taxe de poluare si a fostei taxe de prima înmatriculare, la înmatricularea autoturismelor second-hand contravine dispozitiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie si care încalca principiul liberei circulatii a marfurilor.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozitiile art. 148 alin. 2 din Constitutia României conform carora legislatia comunitara cu caracter obligatoriu prevaleaza legii interne, iar conform alin. 4 din acelasi articol, jurisdictiile interne garanteaza îndeplinirea acestor cerinte.
Invocarea de catre organul fiscal a legii fiscale interne, în temeiul careia s-a perceput taxa speciala dovedita contrara normelor dreptului comunitar, înfrânge nu numai dispozitiile constitutionale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligatiei de loialitate comunitara asumata de România ca stat membru; asa fiind, revine jurisdictiilor sa elimine aceasta disfunctionalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directa a Tratatului, în asa fel încât acestei norme sa i se recunoasca caracterul ei util.
Pentru toate aceste considerente, urmeaza ca instanta sa admita actiunea si sa anuleze decizia de calcul a taxei de prima înmatriculare pentru autovehicule din 4.01.2008, emisa de Administratia Finantelor Publice – Tulcea.
Totodata va fi obligata Administratia Finantelor Publice Tulcea sa restituie reclamantului suma de 10269 lei (diferenta nerestituita) încasata cu titlu de taxa de poluare pentru autovehicule plus dobânda legala ce se va calcula de la data platii si pâna la restituirea integrala.

Tags:

Contencios administrativ fiscal. Taxe şi impozite. Data la care ia naştere obligaţia de plată a impozitului datorat pentru clădirile dobândite prin hotărâre judecătorească.

Contencios administrativ fiscal.

Art. 254 Cod fiscal pct. 61 H.G. 44/2004

Obligaţia de plată a impozitului pe clădirile dobândite în urma unei judecăţi ia naştere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, neavând relevanţă data punerii în posesie şi nici data redactării deciziei pronunţate în recurs

Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială,

de contencios administrativ şi fiscal

Decizia civilă nr. 962 din 30 octombrie 2009

Prin cererea înregistrată sub nr. 6616/180/2008 la Judecătoria Bacău reclamanta Fundaţia C. a chemat în judecată pârâta Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Bacău pentru anularea titlului executoriu nr. 5216/03.04.2004. Cauza a fost declinată la Tribunalul Bacău

În motivarea acţiunii s-au arătat următoarele:

Prin sentinţa civila nr. 495/11.09/2002 a Tribunalului Bacău s-a admis acţiunea in revendicare promovata de Fundaţia C iar Banca B. Bacău a fost obligata sa lase in deplina proprietate imobilul din Bacău, str. G. Apostu nr. 13. Prin Decizia nr. 89/12.12/2002, Curtea de Apel Bacău a respins apelul Băncii B. împotriva Sentinţei civile nr. 495/11.09/2002 a Tribunalului Bacău. Prin Decizia nr. 5067/10.06.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Fundaţiei C i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat, fiind respins recursul înaintat de Banca B împotriva Deciziei nr. 89/12.12/2002 a Curţii de Apel Bacău.

Imobilul a fost preluat de Fundaţia c prin protocolul de predare – preluare încheiat la data de 08.08.2006 cu Banca B.- Sucursala Bacău (Protocol înregistrat cu nr. 2352/08.08.2006 la BRD Sucursala Bacău şi nu nr. C 296/10.08.2006 la Fundaţia c dată de la care imobilul a fost evidenţiat în patrimoniul Fundaţiei).

În protocolul de predare – preluare se precizează că la data semnării (august 2006) imobilul se regăseşte in patrimoniul Băncii B., clădirea având nr. de inventar 10001001 si o valoare de 568833 lei, iar in termen de 30 zile de la semnarea acestuia Banca Romana de Dezvoltare are obligaţia să opereze modificările patrimoniale ce decurg din acesta (modificarea in inventar s-a realizat numai în urma semnării protocolului, iar scoaterea imobilului de pe rolul fiscal al Băncii Romane de Dezvoltare s-a făcut începând cu luna septembrie 2006).

În urma semnării protocolului, Fundaţia C a transmis Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Bacău toata documentaţia necesară pentru includerea imobilului pe rolul fiscal al acesteia începând cu luna următoare, respectiv începând cu 01.09.2006. Odată cu solicitarea scoaterii imobilului din str. G. Apostu nr. 13 de pe rolul fiscal al Băncii B., până la data de 31.08.2006 impozitul pentru acest imobil a fost achitat de posesorul anterior semnării “Protocolului de predare – preluare”, respectiv de Banca B.

Cu privire la obligaţia Fundaţiei C de a achita impozitul pe clădire începând cu luna iulie 2005, precizează că data de 10.06.2005 a fost data la care Înalta Curte de Casaţie si Justiţie s-a pronunţat în şedinţa publica şi a respins recursul declarat de Banca B.; în mod evident Decizia nr. 5067/10.06.2005 a fost redactata ulterior acestei date si a însoţit dosarul care s-a întors de la ICCJ la instanţa de apel Bacău la o data ce nu poate fi precizată.

Prin adresa nr. 805/21.02.2006, Banca B. sucursala Bacău a solicitat reclamantei să procedeze la demararea procedurilor de preluare a imobilului in vederea efectuării lucrărilor de publicitate imobiliara si înscrierii in evidentele Direcţiei de Impozite si Taxe Locale Bacău.

Procedura de preluare si finalizarea protocolului de predare-preluare a imobilului a presupus eliberarea de către Tribunalul Bacău a Sentinţei civile nr. 495/11.09/2002 având menţiunile “definitivă” şi “irevocabilă”, iar data la care au fost înscrise aceste menţiuni şi la care a fost pus la dispoziţie acest document este 05.05.2006. Începând de la această dată au continuat formalităţile de predare-preluare care s-au concretizat cu încheierea protocolului din data de 08.08.2006.

Susţine reclamanta că în aceste condiţii, Fundaţia C. nu a avut posesia şi folosinţa imobilului până la data încheierii protocolului. Prin acest document imobilul a fost evidenţiat valoric si doar de la data încheierii protocolului de predare-preluare a putut fi “înregistrat in patrimoniul Fundaţiei si au putut fi întocmite declaraţiile de impunere.

Mai mult, şi Banca B. Bacău a solicitat scoaterea din rolul său fiscal a imobilului din str. G. Apostu nr. 13 doar începând cu luna septembrie 2006 (luna din care imobilul trebuia inclus pe rolul fiscal al Fundaţiei C., aşa cum a solicitat prin documentaţia transmisă Direcţiei de taxe şi Impozite Locale Bacău

S-au depus la dosarul cauzei următoarele acte: somaţia 335216/03.04.2008, titlul executoriu cu acelaşi număr, adresă de comunicare, sentinţa civilă 495/2002, Decizia 5067/10.06.2005, protocol de predare primire.

În întâmpinare pârât Primarul Municipiului Bacău susţine că având în vedere că termenul de plată a expirat iar contestatoarea nu a achitat obligaţiile de plată aferente anului 2006, 2007 şi primul semestru al anului 2008 s-a procedat la emiterea titlului executoriu menţionat.

Obligaţiile fiscale datorate de contestatoare sunt impozite şi taxe datorate bugetului local – stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal.

Precizează că la data 08.09.2006 contestatoarea a formulat o declaraţie de impunere pentru imobilul din Bacău, str. G… nr. … şi a solicitat includerea pe rolul fiscal al Fundaţiei C. a acestui imobil, începând cu luna septembrie 2006.

Odată cu depunerea declaraţiilor de impunere contestatoarea a depus la organul fiscal sentinţa civilă nr. 495/11.09.2002 a Tribunalului Bacău cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, decizia nr. 5067/10.06.2005 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, protocolul de predare preluare a imobilului din Bacău, str. G., memoriul tehnic şi plan de amplasament, nota contabilă nr. 11/10.08.2006 prin care imobilul a fost înregistrat în patrimoniul Fundaţiei.

În condiţiile art. 254 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru orice clădire dobândită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădiri se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită.

Prin expresia clădire dobândită se înţelege orice clădire intrată în proprietatea persoanelor fizice sau juridice (norme metodologice pentru aplicarea art. 254 H.G nr. 44/2004 privind normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal).

Mai mult la punctul 61 din normele metodologice pentru aplicarea art. 254 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal alin 3, se menţionează că, în cazul clădirilor dobândite prin hotărâri judecătoreşti, data dobândirii este data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

În aceste situaţii organul fiscal a considerat imobilul din Bacău str. G. intrat în proprietate Fundaţiei ca fiind data rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei civile nr. 495/10.09.2002, respectiv data de 10.06.2005.

Faptul că demersurile privind preluarea predarea bunului imobil s-au concretizat abia la data de 08.08.2006 prin încheierea protocolului de predare primire, nu este opozabil.

Se precizează că Direcţia Impozite şi Taxe Locale nu a fost prejudiciată deoarece obligaţiile fiscale datorate pentru acest imobil au fost achitate de B. şi că s-a procedat la o dublă impunere.

Cu privire la acesta situaţie menţionează că, aşa cum imobilul s-a impus la plata obligaţiilor fiscale începând cu data de întâi a lunii următoare de la data intrării în proprietate a persoanei juridice, tot la fel se procedează la scăderea de la impunere a clădirii în cauză (cu data de întâi a lunii următoare în care a apărut o altă situaţie).

Având în vedere cele prezentate pârâta consideră că emiterea titlul executoriu s-a realizat în conformitate cu prevederile legale.

În completare, reclamanta arată că prin adresa nr. 805/21.02.2006 B. – Sucursala Bacău a solicitat fundaţiei să procedeze la demararea procedurilor de preluare a imobilului în vederea efectuării lucrărilor de publicitate imobiliară şi înscrierea în evidenţele Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Bacău. Se conchide că până la cea dată imobilul se afla în patrimoniul şi în evidenţa contabilă a B.

Se precizează că documentul fiind emis de Primăria Municipiului Bacău Direcţia de Impozite şi Taxe aceasta trebuie să stea în judecată.

Prin Sentinţa civilă 8603/08.10.2008 Judecătoria Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău care a înregistrat-o sub nr. 6921/100/2008.

Probatoriul a fost completat cu adresa B. nr. 3793/30.10.2008 prin care acesta comunică faptul că a achitat impozitul pe clădiri pentru perioada august 2005 – august 2006.

Prin sentinţa civilă 351/27 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6921/110/2008 a fost admisă acţiunea formulată de contestatoarea Fundaţia C. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bacău prin Primar.

A fost anulat titlul executor nr. 5216/03 aprilie 2008.

Instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin titlul executor nr. 5216/03.04.2008 Primăria Municipiului Bacău – Direcţia de Impozite şi Taxe Locale stabileşte în sarcina reclamantei Fundaţia Caritatea obligaţia de plată a sumei de 15.577 lei reprezentând impozit pe clădiri şi majorări, calculate până la data de 02.04.2008.

În titlul executor nu se precizează perioada pentru care s-a calculat impozitul însă pârâta pretinde în apărare că s-a avut în vedere 08.08.2006 – 2007 şi primul semestru al anului 2008, iar contestatoarea a formulat o declaraţie de impunere pentru imobilul situat Bacău, str. G. nr. …, la data de 08.09.2006.

Pe de altă parte reclamanta a revendicat imobilul în discuţie pe calea unei acţiuni civile care a parcurs cele trei grade de jurisdicţie, hotărârea nr. 405/11.09.2002 rămânând irevocabilă prin Decizia 5067/10.06.2005 pronunţată de ÎCCJ în dosar nr. 867/2003.

Protocolul de predare primire a imobilului între B. şi reclamantă a fost semnat la data de 08.08.2006.

Până în luna august 2006 impozitul pe clădiri a fost achitat de B.

Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în ceea ce priveşte inopozabilitatea protocolului de predare primire între deţinătorul şi proprietarul bunului deoarece deţinătorul a achitat taxele până la data predării iar proprietarul a declarat bunul pentru impozitare la data de 08.09.2006.

Rezultă deci că până la această dată reclamanta nu datorează impozitul pe clădire.

Sub un alt aspect titlul executoriu nu respectă dispoziţiile art. 43 Cod procedură fiscală prin nemenţionarea datelor obligatorii prevăzute la alin. 2 lit. d, e şi i.

Cum în mod special nu s-a consemnat posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia, reclamanta s-a adresat direct instanţei de judecată, calificarea acţiunii fiind dată de Judecătoria Bacău.

Împotriva sentinţei 351/27 martie 2009 a declarat recurs Primarul municipiului Bacău în calitate de reprezentant al municipiului Bacău, criticând sentinţa recurată, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Astfel, se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile legale aplicabile cauzei de faţă, respectiv art. 254 din Legea 571/2003 şi 61 din H.G. 44/2004, texte potrivit cărora în cazul clădirilor dobândite prin hotărâri judecătoreşti data dobândirii este data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii. Apreciază recurenta că în mod greşit a reţinut tribunalul că reclamanta ar datora impozit de la data declarării bunului. se arată că nu are relevanţă faptul că B. a achitat impozitul pe clădiri.

Prin întâmpinare, Fundaţia Ca solicitat respingerea recursului, apreciind sentinţa recurată ca fiind legală şi temeinică. Susţine intimata că nu i se poate stabili în sarcina sa obligaţia de plată a impozitului de la data rămânerii irevocabile a hotărârii dat fiind faptul că deciziile se redactează după o perioadă de timp. se mai arată că imobilul a fost înscris la rolul fiscal al B., aceasta având obligaţia de plată a impozitului, o interpretare contrară reprezentând o dublă impunere pentru imobilul menţionat.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea a apreciat că este fondat, reţinând:

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în sarcina reclamantei – intimate s-a stabilit obligaţia de plată a impozitului pe clădiri în cuantum de 11.854 lei şi 3.723 lei majorări de întârziere pentru imobilul situat în Bacău, str. G. nr. …

Imobilul a făcut obiectul unui litigiu între reclamanta şi Banca B., reclamantei fiindu-i admisă acţiunea în revendicare prins sentinţa 495/11 septembrie 2002, rămasă irevocabilă prin decizia 5067/10 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pentru perioada august 2005 – august 2006 impozitul a fost achitat de B., reclamanta intrând în posesia efectivă a imobilului în august 2006, conform procesului – verbal de predare primire.

Potrivit art. 254 Cod fiscal, în cazul unei clădiri care a fost dobândită în cursul anului, impozitul se datorează cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită.

Pct. 61 din normele metodologice pentru aplicarea Codului fiscal aprobate prin H.G. 44/2004 prevede “în cazul clădirilor dobândite prin hotărâri judecătoreşti, data dobândirii este data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

Curtea reţine că dispoziţiile mai sus evocate nu lasă loc interpretării asupra momentului naşterii obligaţiei de plată a impozitului asupra clădirilor ce au făcut obiectul unei judecăţi.

Obligaţia contribuabilului de a achita impozitul ia naştere la data rămânerii irevocabile a hotărârii, neavând relevanţă data intrării în posesie, data predării de către posesorul neproprietar şi nici data înscrierii la rolul fiscal. Legiuitorul a avut în vedere şi ipoteza în care contribuabilul s-ar înscrie la rol după o perioadă îndelungată de la data hotărârii irevocabile şi a stabilit un singur moment la care ia naştere obligaţia fiscală pentru a nu lăsa la aprecierea organului fiscal data de la care datorează impozitul. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca impozitul să se datoreze de la data înscrierii la rol ar fi prevăzut în mod expres acest lucru însă nu acesta a fost scopul art. 254 Cod fiscal.

În materie fiscală, spre deosebire de dreptul comun unde plata se poate face pentru altul, obligaţia de plată a creanţei fiscal reprezentând impozit pe clădiri cade în sarcina contribuabilului proprietar, cu excepţia cazurilor în care imobilele sunt închiriate, concesionate.

Împrejurarea că B.., care s-a aflat în posesia imobilelor până în august 2006 a achitat impozitul pe clădiri nu este de natură a înlătura obligaţia de plată a proprietarului. B. a procedat la efectuarea plăţii unei sume nedatorate, având dreptul la restituire în condiţiile art. 117 Cod procedură fiscală.

Apărarea invocată prin întâmpinare cum că hotărârea a fost redactată ulterior datei de 10 iunie 2005 nu are relevanţă câtă vreme pct. 61 din H.G. 44/2004 prevede clar “data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti” nefăcându-se nici o altă menţiune referitoare la data redactării.

Faţă de prevederile legale invocate mai sus, dat fiind faptul că acestea nu lasă loc interpretării, nu are relevanţă nici împrejurarea că intimata a intrat în posesia imobilului după aproximativ un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, această împrejurare putând fi invocată ca izvor al unei obligaţii într-o acţiune în despăgubiri pe care o are deschisă intimata.

Apreciind că sentinţa recurată este rezultatul aplicării şi interpretării greşite a dispoziţiilor art. 254 Cod fiscal şi pct. 61 din H.G. 44/2004, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Tags:

CONTENCIOS ADMINISTRATIV – FISCAL. DREPT DE DEDUCERE A T.V.A. CONDIŢII DE ACORDARE

art. 29 lit. “b” din Legea 345/2002

art. 21 al. 4 lit. “f” din H.G. nr. 44/2003

Pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., persoana impozabilă trebuie să justifice operaţiunea economică cu facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, emise pe numele său de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de T.V.A

Curtea de Apel Bacău Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 9/11 noiembrie 2007

Soluţia instanţei de fond, care a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la deducerea T.V.A. este greşită, întrucât se întemeiază pe concluziile expertului tehnic, fără a avea în vedere dispoziţiile legale aplicabile.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei, constatând că aceasta nu răspunde pentru documentele contabile primite de la terţi, neavând posibilitatea reală şi nici obligaţia legală de a verifica dacă facturile ce însoţeau materialele aprovizionate au fost procurate legal de furnizorii respectivi.

S-au reţinut, ca argumente legale, prevederile art. 21 al. 4 lit. “f” din H.G. nr. 44/2003 şi ale art. 11 al. 1 din Legea 82/1991 republicată, iar ca probă, expertiza contabilă efectuată în cauză.

Instanţa de recurs a apreciat că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), bazându-se pe expertiza efectuată în cauză şi fără a avea în vedere dispoziţiile art. 24 (1) din Legea 345/2002 şi art. 145 (3) din Legea 571/2003.

Potrivit acestor dispoziţii legale, pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., persoana impozabilă trebuie să justifice operaţiunea economică “cu facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, emise pe numele său de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de T.V.A”.

Art. 29 lit. “b” din Legea 345/2002 (în vigoare la data emiterii facturilor în discuţie) prevede că “persoanele impozabile plătitoare de T.V.A. sunt obligate să solicite de la furnizori facturi fiscale ori documente legal întocmite şi să verifice întocmirea corectă a acestora”.

Ori, în speţă, societatea nu a respectat aceste dispoziţii legale, întrucât, aşa cum a constatat organul fiscal, un număr de 30 de facturi fiscale (pe baza cărora intimata – reclamantă s-a aprovizionat cu materiale), nu aparţin societăţilor emitente.

Alte facturi nu au înscrise menţiuni precum T.V.A. deductibilă şi identitatea delegatului.

Întrucât societatea nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a verifica facturile furnizorilor şi calitatea acestora de plătitori de T.V.A, instanţa a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Tags: