made to order essay writing service with added benefits smart customizable posting business with licensed academic writers
In 25 Internet business Qualifications in The english language, Signature McCracken describes Macroeconomics as the look at of business economics with regards to complete technology, especially with personal reference to normal amount of output and income and in order to the interrelations around industries inside of the economy1 Also from the Reconstruction of Business economics, Kenneth E. Boulding elucidates macroeconomics as The learn for this nature, behaviour and relationships of aggregates of fiscal amounts… With aggregates of these quantities … not with individual incomes but with the national income, not with individual prices, but with the price levels, not with individual output, but with the national output , even though macroeconomics … deals not with individual quantities as such2 Expatiating each descriptions we get to a preliminary understanding that Macroeconomics is the research into economics that involves the phenomena that has effects on a full market, including rising cost of living, global financialunemployment and growth, rate grades, market drop in addition to romantic relationship between everyone of these variables. 
What Steadiness Methods are utilized in Macroeconomics Units? Many types of Scholars have aimed to intricate the several stabilize plans employed in Macroeconomics. Two of the most very popular options are: oThe Total Amount- Regression Approach for Macroeconomic Modelling oThe Change Rates Macroeconomic Steadiness Approach 1.Label McCracken , 25 Business Methods In Language (New Era Worldwide (P) Small, 2006), 176 2.Kenneth E. Read more
Publicat de: pe 23 June, 2011 
Categorie: Mandatul European De Arestare
Capitolul I
Noţiuni intoductive
Secţiunea I
Aspecte generale asupra legăturii dintre
dreptul comunitar şi dreptul penal
Conform prevederilor din Tratatul de la Roma şi pe baza deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, legislaţia penală şi cea procesual penală rămâne de competanţa statelor membre. Mai exact, Comunitatea Europeană va interveni în activitatea statelor membre doar atunci când acestea nu ar realiza obiectivele urmărite în respectivul tratat, într-o manieră satisfăcătoare, iar la nivelul Comunităţii acestea s-ar realiza mult mai bine – principiul subsidiarităţii. Reglementările comunitare vizează în special domeniile susceptibile să satisfacă principiile directoare ale Comunităţii . Legislaţia comunitară are prioritate asupra legii naţionale a statelor membre. Sistemul actual de incriminări şi pedepse prevăzut în legea naţională este într-o continuă schimbare de perfecţionare în raport cu exigenţelor legislaţiei comunitare. După modelul francez, unde atunci când legislaţia penală internă trebuia să cedeze locul reglementărilor comunitare se invoca art. 55 din Constituţia franceză (conform căruia tratatele au o autoritate superioară normelor de drept intern) şi, legiuitorii români au adoptat o metodă asemănătoare în dispoziţiile Constituţiei .
Curtea de Justiţie a enunţat mai întâi ca regulă, că modalităţile procedurale ale recursurilor în justiţie destinate asigurării salvgardării drepturilor pe care justiţiabilii le pot invoca din dreptul comunitar, nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele ce privesc recursuri similare de natură internă, şi nici amenajate într-o asemenea manieră încât ar face practic imposibil exerciţiul drepturilor conferite de ordinea juridica comunitară. Ea a lărgit apoi această regulă indicând că statele membre trebuie să facă în aşa fel încât să asigure un control jurisdicţional efectiv, de natură să permită interesaţilor să controleze respectarea dispoziţiilor dreptului comunitar, precizând că era vorba despre un drept fundamental .
Din aceasta rezultă că statele membre sunt ţinute să procedeze în aşa fel încât orice interesat să poată deferi unui judecător o dispoziţie a dreptului naţional pentru ca acesta să poată controla compatibilitatea sa cu dreptul comunitar. În plus, Curtea, fundamentându-se pe caracterul efectiv al controlului a decis într-un anumit număr de situaţii să impună tribunalelor naţionale reguli de conduită, inclusiv pe planul procedurii, fundamentate numai pe dreptul comunitar. Astfel Curtea a considerat că aplicarea efectivă a dreptului comunitar implică:
excluderea unei puteri de apreciere total discreţionară în profitul unei autorităţi administrative;
obligaţia pentru autoritatea administrativă de a comunica motivele unei decizii de refuz justiţiabilului pentru ca acesta să poată să-şi asigure mai bine apărarea şi pentru ca judecătorul să poată controla validitatea motivelor respective;
obligaţia pentru judecătorul naţional de a considera admisibil un recurs îndreptat împotriva unui aviz al unei autorităţi naţionale care a determinat acordarea unui ajutor comunitar, în timp ce de regulă, conform dreptului statului avizele nu sunt susceptibile de recurs;
imposibilitatea pentru stat de a lipsi un particular – de un termen de prescripţie care a antamat o acţiune în vederea obţinerii, recunoaşterii drepturilor pe care doreşte să le valorifice dintr-o directivă atâta timp cât directiva respectivă nu a fost pusă corect în aplicare (25 iulie 1991, Emmott );
obligaţia pentru statele membre de a face să fie respectate regulile comunitare de către resortisnaţii lor.
Principiul aplicării prioritare a dreptului comunitar ar fi pus în pericol dacă persoanele private nu ar risca să fie sancţionate în cazul în care ele nu s-ar conforma prescripţiilor. Pentru acest motiv, Curtea, fără a prejudicia puterea de sancţionare directă pe care o deţine Comunitatea şi care există în anumite cazuri, fundamentându-se pe principiul aplicării prioritare a dreptului comunitar şi pe obligaţia de cooperare a statelor membre cu Comunitatea decurgând din art. 5 al C.E., a afirmat regula că statele membre trebuie să controleze aplicarea regulilor comunitare şi să sancţioneze nerespectarea lor prin “sancţiuni eficace, proporţionale, comparabile celor aplicabile violărilor dreptului naţional”. Procedura conform căreia aceste sancţiuni sunt puse în aplicare depinde în principiu de dreptul naţional, în cadrul anumitor limite impuse de dreptul comunitar.
Tratatul de la Roma prevede necesitatea unei largi cooperări a statelor membre pentru realizarea obiectivelor , cooperare ce nu trebuie asimilată infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete – art. 157 C. pen. –. De aceea prin art. 223 alin. (1) lit. a) din Tratatul de la Roma se menţionează regula după care, nici un stat membru nu este obligat să furnieze altui stat informaţii a căror divulgare o consideră contrară intereselor esenţiale ale securităţii sale. De asemenea titlul al VI-lea din Tratatul privind Uniunea Europeană cuprinde reglementări legate de cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală . Dintre domeniile de interes comun amintim de lupta contra toxicomaniei, contra fraudei pe scară largă, contra crimei grave internaţionale, prevenirea şi combaterea terorismului, prevenirea şi combaterea traficului de droguri precum şi a altor forme grave ale criminalităţii internaţionale.
În literatura de specialitate s-a conturat ideea că unitatea dreptului penal european se fundamentează pe trei idei, şi anume:
1. că dreptul penal european este un drept convenţional;
2. că acest drept ocupă un loc important în ierarhizarea naţională a izvoarelor dreptului;
3. că acest drept asigură respectarea drepturilor omului,
iar diversitatea sa are la bază trei realităţi fundamentale:
A: Cooperarea interstatală europeană
Cu privire la dreptul penal al cooperării interstatale europene s-au conturat două astfel de categorii. În primul rând există o cooperare cu caracter general care cuprinde o colaborare de ordin primar şi una de ordin secundar, adiacent. Cea dintâi apare în două cazuri:
în transmiterea urmăririi, când un stat care are competenţa de a urmări o infracţiune cere unui alt stat să urmărească în locul său respectiva infracţiune;
în transmiterea executării condamnărilor , această formă de cooperare fiind prevăzută în convenţiile de supraveghere a condamnaţilor; ea presupune transferul condamnaţilor şi plata amenzii, acte exercitate de alt stat decât cel în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare şi care şi-a abandonat prerogativele de executare, transmiţându-le unui alt stat.
Cea de-a doua (colaborarea de ordin secundar) îmbracă diverse forme, dintre acestea cea mai importantă constituind-o extrădarea, amplu reglementată de Convenţia Europeană din 1957 . Convenţia prezintă totuşi unele limitări izvorâte din cauze pertinente precum: grija ocrotirii suveranităţii naţionale, lipsa unor valori comune – fiind cea mai importantă – explică principiul dublei incriminări. Demersurile extrădării presupuneau un sistem greoi, anevoios, care nu era întrebuinţat la reala valoare. Astfel, dorindu-se simplificarea şi celeritatea procedurilor, au fost adoptate o serie de acte menite să satisfacă aceste obiective. Alături de extrădare se mai întâlnesc şi alte forme de „întrajutorare secundară”.
Cooperarea poliţienească, instaurată de documente precum Tratatul de la Maastricht, Acordul Schengen şi Convenţia de aplicare a acestui acord, este o altă formă ce conferă poliţiilor naţionale anumite puteri şi creând totodată şi anumite structuri de poliţie europeană. Ideea de poliţie europeană a apărut însă mult mai înainte, în anul 1914, determinată fiind de internaţionalizarea criminalităţii care trebuia combătută prin constituirea unui astfel de organism . O altă formă este şi cooperarea judiciară, în acest sens fiind adoptată Convenţia eropeană de întrajutorare judiciară din anul 1959. Modalităţile prin care se realizează această colaborare este dată de comisiile rogatorii internaţionale, de remiterea actelor de procedură (în sens larg), de audierea persoanelor, etc.
A doua categorie a dreptului penal al cooperării europene interstatale prezintă un caracter particular, referindu-se la anumite infracţiuni sau la anumite persoane. În acest caz cadrul legilativ este dat de o serie de convenţii europene .
B: Drepturile omului
Sub aspectul raportului dintre dreptul penal şi Convenţia Europeană A Drepturilor Omului, autorii în domeniu, stabilesc o strânsă legătură între cele două pe fondul rolului determinativ al Convenţiei, în apariţia şi dezvoltarea dreptului penal european . În prezent jurisdicţia drepturilor omului se realizează exclusiv prin Curtea Europeană a Drepturilor Omului . Deşi hotărârile Curţii au caracter definitiv, fiind supuse doar revizuirii, nu sunt executorii, ci doar obligatorii în temeiul Convenţiei. Caracterul neexecutoriu rezulă tocmai din suveranitatea penală a fiecărui stat şi din faptul că judecătorii europeni operează asupra unor decizii definitive care au intrat în puterea lucrului judecat.
C: Dreptul comunitar
Dacă ne raportăm la ce-a dea treia realitate fundamentală care stă la baza dreptului penal european – dreptul comunitar – trebuie să precizăm că în doctrină s-au stabilit două categorii de efecte: cele pozitive, care constau în armonizarea legislaţiilor penale naţionale cu normele dreptului comunitar, asigurarea obligaţiilor ce decurg din dreptul comunitar; şi cele negative, care se referă la situaţia în care dreptul naţional este neutralizat de cel comunitar prin aceea că atunci când o normă de drept penal naţional este incompatibilă cu dreptul comunitar, prima este înlăturată de norma dreptului comunitar.
Secţiunea a II-a
Particularităţile mandatului european de arestare
1. Repere cronologice
Dintre etapele care au dus la acceptarea unui mandat european de arestare amintim de primul şi cel mai important, care a fost semnarea la 13 decembrie 1957 a Convenţiei Europene de Extrădare, completată de două Protocoale adiţionale semnate la Strasbourg – 15 octombrie 1957 şi 17 martie 1978 –. În doctrină se precizează că trecerea către mandatul european de arestare a fost făcută prin termenii concluziilor de după întâlnirea de la Tampere : „procedura formală a extrădării ar trebui să fie suprimată între statele membre, pentru persoanele care au tendinţa de a scăpa de răspunderea în faţa justiţiei, după ce au făcut obiectul unei condamnări definitive, şi înlocuită de un simplu transfer al persoanei” . Următorul pas l-a constituit producerea evenimentelor de la 11 septembrie 2001, din New York, când s-a invocat crearea mandatului european de arestare, de către oficialii europeni, printr-o decizie-cadru. O altă premisă a creării mandatului european de arestare s-a datorat ineficienţei proceduri de extrădare. De asemenea, Tratatul de la Amsterdam a jucat un rol decisiv, deoarece printr-o decizie-cadru a fost reformat complet mecanismul de remitere a unei persoane aflate pe teritoriul unui Stat membru la solicitarea unui alt Stat membru . Ultima etapă o constituie emiterea Deciziei-cadru a C.E. din 13 iulie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.
2. Aspecte terminologice
Pentru elaborarea unei definiţii a mandatului european de arestare autorii în domeniu fie au preluat-o şi transpus-o conform Deciziei-cadru sau legislaţiei naţionale , fie au conceput o explicare proprie a termenului. Definiţia mandatului european de arestare conformă cu preambulul Deciziei-cadru este următoarea: „Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării şi a predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate”. Într-o altă accepţiune „mandatul european de arestare este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal care implementează principiul recunoaşterii reciproce, pe care Consiliul European o aprecia ca fiind „cheia de boltă” a cooperării judiciare” . Mandatul european de arestare este un instrument juridic cu rol determinant în prevenirea şi combaterea criminalităţii .
Conform prevederilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare , mandatul european de arestare este „o decizie juridică prin care o autoritate judiciară competentă, a unui stat membru al U.E. solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau a executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate”. El acoperă un câmp de aplicare identic cu cel al extrădării, căruia i se substituie, referindu-se atât la faza dinaintea pronunţării sentinţei într-un proces penal, cât şi la cea de după pronunţarea ei . Este valabil numai în interiorul Uniunii Europene, înlocuind Convenţia europeană de extrădare. Domeniul de aplicare al Convenţiei de extrădare, în actualele condiţii vizează două ipoteze: a) în cazul relaţiilor dintre un stat membru şi un altul care nu are această calitate; şi b) în relaţiile dintre două state care nu sunt membre ale U.E.
Trebuie precizat că deciziile-cadru ale U.E. nu au efect direct, ci trebuie transpuse în dreptul intern al statelor membre.
În materie penală U.E. recunoaşte două forme de cooperare: asistenţa judiciară şi recunoaşterea reciprocă a hotărârilor .
3. Necesitatea şi scopul mandatului european de arestare
Aderarea unui număr mare de state la Uniunea Europeană a creat oportunitatea crimei organizate, greu de combătut deoarece procedura de extrădare era una dificilă. Necesitatea dreptului penal european decurge din faptul că odată cu edificarea Uniunii Europene se dezvoltă şi criminalitatea transnaţională . De aici rezultă şi importanţa unei cooperări penale între organele de justiţie şi de poliţie ale statelor. Observăm că legiuitorul european a simţit nevoia să înlocuiască, exclusiv în relaţia dintre statele membre ale Uniunii Europene, procedurile clasice de extrădare cu procedurile de predare în baza unui mandat european de arestare tocmai din cauza faptului ca în toate statele membre ale Uniunii Europene, ca şi în alte state (inclusiv Statele Unite ale Americii), extrădarea este reglementată în primul rând ca un act de suveranitate al statului, decizia finală aparţinând executivului (Consiliul de Miniştri în Franţa şi Spania, Departamentul de Stat în S.U.A., ministerele de justiţie, eventual împreună cu ministerul de externe, în marea majoritate a statelor europene). Necesitatea şi importanţa creării mandatului european de arestare a trecut dincolo de barierele impuse de extrădarea propriilor cetăţeni, care a constituit o problemă fundamntală provocând numeroase discuţii la nivel politico-juridic între statele lumii . Tentativa de globalizare a unor forme grave de manifestare a crimei organizate a determinat guvernele statelor europene să perfecţioneze şi să modernizeze instituţia extrădării. În cadrul Uniunii Europene s-a dorit realizarea unei cooperări judiciare simplificată şi de maximă operativitate. Noutăţile aduse de mandatul european de arestare comparativ cu procedura extrădării sunt multiple. Astfel, se renunţă la procedura dublei incriminări pentru grupele de infracţiuni de o gravitate sporită; este simplificată procedura de predare ; este posibilă predarea propriilor cetăţeni, cu respectarea anumitor condiţii; ş.a.
În aceste circumstanţe Decizia-cadru C.E. nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (documentul european), vine să ajute le crearea unui spaţiu european bazat pe libertate, securitate şi justiţie.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare Titlul III din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, prin care a fost transpusă Decizia-cadru nr. 584/JAI/13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene. Pe cale de consecinţă, de la această dată în relaţia cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, procedura de extrădare reglementată de tratatele internaţionale în materie sunt înlocuite cu cele de predare în baza unui mandat de arestare. În privinţa armonizării legislaţiei naţionale cu cea comunitară, România respectă obligaţiile privind cooperarea judiciară internaţională, inclusiv cele din Decizie, prin adoptarea Legii nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008. Legea nr. 222/2008 reprezintă un amplu amendament adus actului normativ ce reglementează cooperarea judiciară internaţională în materie penală . Astfel, în art. III din Legea modificatoare se dispune republicarea Legii nr. 302/2004 şi atribuirea unei noi renumerotări. Dintre motivele ce au stat la baza proiectului Legii nr. 222/2008 amintim de transpunerea unor decizii-cadru ale Consiliului bazate pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor în materie penală ; îmbunătăţirea reglementărilor în materia mandatului european de arestare, ţinând seama de propunerile şi constatările practicienilor ca urmare a primelor luni de aplicare a acestui deosebit de important instrument de cooperare judiciară în materie penală; eliminarea unor neconcordanţe semnalate în cuprinsul legii în vigoare în materia extrădării .
În prezent mandatul european de arestare este cea mai importantă formă a cooperării judiciare înternaţională în materie penală la nivelul Uniunii Europene, contribuind substanţial la combaterea şi la ducerea unei lupte eficiente împotriva infracţiunilor săvârşite pe teritoriul statelor membre.
Capitolul II
Procedura de emitere a mandatului european de arestare
Secţiunea I
Mandatul european de arestare emis de către
autorităţile române competente
Forma pe care trebuie să o îmbrace mandatul european de arestare este aceea prevăzută de Anexa Nr. 1 din Legea nr. 222/2008. Conform Legii nr. 302/2004, cu modificările ulterioare, mandatul european de arestare conţine următoarele date :
identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate
denumirea, adresa, nr. de telefon şi fax, adresa de e-mail a autorităţii judiciare emitente;
indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadrează în procedura de emitere a mandatului european de arestare şi se referă la una din faptele menţionate în lege;
natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, avându-se în vedere prevederile art. 85 din lege;
o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea (momentul, locul comiterii, gradul de implicare a prsoanei solicitate);
pedeapsa pronunţată (dacă hotărârea a rămas definitivă) sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea comisă;
alte consecinţe ale săvârşirii infracţiunii.
Conform legii speciale, în România sunt desemnate a fi compatibile două categorii de organe judiciare în funcţie de activitateea judiciară ce urmează a fi executată:
a. instanţele judecătoreşti – ca autorităţi de emitere a mandatului european de arestare;
b. Curţile de Apel – ca autorităţi judiciare române de executare a unui mandat european de arestare.
Autorităţile române competente să primească mandatul european de arestare sunt: Ministerul Justiţiei şi parchetele de pe lângă Curţile de Apel în a căror circumscripţie a fost localizată persoana solicitată. Dacă acest lucru nu se ştie, mandatul european de arestare va fi transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti . Aşa cum prevede legea, autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei care, printre activităţile în acest domeniu primeşte şi transmite mandatul european de arestare parchetului de pe lângă Curtea de Apel competentă sau de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; transmite mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară română; ţine evidenţa mandatelor europene de arestare primite şi emise pentru statistici ; etc.
Un rol important în emiterea şi transmiterea mandatului european de arestare îl are Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională , unitate aflată în structura Ministerului de Interne şi Reformei Administrative, fără personalitate juridică. C.C.P.I. îşi propune să localizeze persoana în cauză, deoarece mandatul european de arestare nu poate fi transmis organului competent, decât după ce organele poliţieneşti au localizat persoana în cauză. În cadrul C.C.P.I. funcţionează Biroul Naţional Interpol.
Procedura de emitere poate fi declanşată când un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, pentru că inculpatul sau condamnatul nu se mai află pe teritoriul României. În acest caz instanţa care a emis unul din cele două mandate, după caz, va emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se va transmite C.C.P.I. Sesizarea instanţei competente se face de către procuror. Sintetizând, mandatul european de arestare se emite numai:
1. în vederea creării posibilităţii executării:
a. fie a unui mandat de arestare emis de o autoritate judecătorească competentă;
b. fie a unui mandat de executare a unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate emis de o autoritate judecătorească competentă.
Mandatele prevăzute la a. şi b. trebuie să fie emise anterior emiterii mandatului european de arestare.
2. şi când persoana împotriva căreia s-a emis unul din mandatele enunţate la 1.a. şi b., se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat, membru al U.E.
Mandatul european de arestare nu trebuie confundat cu mandatul de arestare preventivă a învinuitului / inculpatului sau cu mandatul de executare a unei pedepse, prevăzute de art. 146-148; 151. C. proc. pen.
De asemenea, dacă nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, prescripţia executării pedepsei, amnistia sau graţierea, conform legii române, şi este îndeplinită după caz una din următoarele condiţii , se poate emite mandat european de artestare:
a. pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracţiunea săvârşită este de cel puţin un an, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii;
b. pedeapsa sau măsura de siguranţă privativă de libertate aplicată este de cel puţin 4 luni, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea executării pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de libertate.
Mandatul european de arestare se va emite de către instanţă doar dacă în afară de îndeplinirea uneia dintre cele două condiţii de mai sus, sunt îndeplinite cumulativ următoarele:
a) a fost emis un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei de către o instanţă de judecată din România ;
b) persoana împotriva căreia s-a emis un mandat de arestare preventivă sau de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertaete, se sustrage de la executarea mandatului;
c) persoana căutată să se ascundă pe teritoriul unui stat membru al U.E.
În faza de urmărire penală manadatul european se emite de judecătorul delegat de preşedintele instanţei căreia i-a revenit competenţa să judece cauza în fond. În faza de judecată şi de executare mandatul european de arestare se emite de judecătorul delegat de către preşedintele primei instanţe ori de cel al instanţei de executare în două situaţii: la sesizarea procurorului în faza de urmărire penală; la sesizarea instanţei/ organului la care se află spre executare mandatul.
După verificarea condiţiilor, judecătorul competent va proceda la:
emiterea mandatului de arestare şi va supraveghea luarea măsurilor pentru transmiterea acestuia ;
constatarea prin încheiere motivată că nu sunt îndeplinite condiţiile arătate anterior pentru a emite un mandat european de arestare.
Împotriva încheierilor se poate exercita ca şi cale de atac recursul .
Secţiunea a II-a
Transmiterea şi Retragerea
mandatului european de arestare
Mandatul emis de autorităţile române competente va fi transmis autorităţilor competente ale statului solicitat, membru al U.E., tradus în limba sau limbile oficiale ale statului de executare sau în una sau mai multe limbi oficiale ale Instituţiilor Comunităţilor Europene, pe care acel stat le acceptă, conform declaraţiei depuse la Secretariatul General al Consiliului U.E. Limbile în care autorităţile române competente – ca stat de executare – vor primi mandatul european de executare va fi limba română sau limba engleză ori limba franceză. Transmiterea mandatului european de arestare poate fi efectuată direct autorităţii judiciare de executare, de pe teritoriul oricărui stat membru al U.E., dacă se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată. Transmiterea se poate realiza prin orice mijloc prin care să se poată verifica autenticitatea acestuia. Cea de-a doua varintă de transmitere este indirectă, transmiterea realizându-se prin intermediul C.C.P.I. care, procedează la difuzarea în Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol), după caz. Acest tip de transmitere se poate efectua şi prin sistemul securizat al Reţelei Judiciare Europene, când nu se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată.
Sub aspectul situaţiilor în care operează retragerea mandatului european de arestare art. 843 din Legea nr. 302/2004 stabileşte următoarele posibilităţi: când au dispărut temeiurile care au justificat emiterea sa; când persoana solicitată a decedat; când s-a emis un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, dacă persoana urmărită internaţional a fost extrădată sau predată în România.
Capitolul III
Executarea mandatului european de arestare
de către autorităţile române
Secţiunea I
Pincipii, condiţii şi motivele de refuz ale executării
mandatului european de arestare
Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce. Executarea trebuie să asigure respectarea drepturilor şi a principiilor fundamentale astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 6 din Tratatul privind U.E. . Legea nr. 302/2004 prevede la art. 85 o serie de fapte care permit predare . Astfel, infracţiunile prevăzute de Legea nr. 302/2004 la art. 85 alin. (1) , dacă sunt sancţionate şi de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări. În toate celelate cazuri (comiterea de infracţiuni, altele decât cele stabilite în legea specială) faptele trebuie să constituie infracţiuni potrivit legii române. Din cele arătate anterior putem stabili că există două categorii distincte de infracţiuni pentru care un mandat european de arestare poate fi pus în executare de autorităţile judiciare române:
a. infracţiunile preluate din Decizia-cadru C.E. nr. 2003/514/JAI în art. 85 alin. (1) Legea nr. 302/2004 modificată şi completată de Legea nr. 222/2008;
b. infracţiuni prevăzute de legea statului emitent cu condiţia existenţei dublei incriminări.
Conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 302/2004 executarea poate fi supusă unor condiţii în raport cu elemntele concrete ale fiecărei situaţii. Potrivit art. 881 din Legea nr. 302/2004 , procedurile prealabile executării mandatului european de arestare sunt de competanţa parchetelor de pe lângă Curţile de Apel, procedura propriu-zisă de executare intrând în sfera de competenţă a Curţilor de Apel. În unele situaţii, expres prevăzute de lege, autorităţile române pot refuza executarea mandatului european de arestare.
Motivele de refuz privind executarea mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare române se împart în două categorii:
1. motivele obligatorii (prevăzute şi preluate din art. 3 al Deciziei-cadru, menţionate în cuprinsul art. 88 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 302/2004):
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau sa fi intervenit o altă cauza care impiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul este acoperită de amnistie în România dacă autorităţile au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul, conform cu legea română.
2. şi nouă motive facultative sabilite la alin. (2) al aceluiaşi articol, aşa cum au fost modificate şi completate de prevederile pct. 40 din Legea nr. 222/2008.
După ce procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel verifică mandatul european de arestare cu privire la traducere şi toate celelalte informaţii necesare, procedează la identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea persoanei căutate, solicitând organului local de poliţie identificarea şi prinderea persoanei solicitate. Dacă se constată că persoana în cauză este dispărută de la domiciliu, procurorul, la sesizarea poliţiei, va solicita acesteia, darea în urmărire a persoanei respective. În vederea prinderii persoanei solicitate, procurorul va aplica prevederile Capitolului II Titlul IV din C. proc. pen. În caz de constatare a necompetenţei teritoriale procurorul astfel sesizat, va trimite de îndată mandatul european de arestare parchetului competent informând autoritatea emitentă şi Ministerul Justiţiei. Dacă rezultă, în mod neîndoielnic, că persoana solicitată nu se află pe teritoriul României, procurorul dispune clasarea şi informează cele două organe judiciare – autoritatea emitentă şi Ministerul Justiţiei.
Secţiunea a II-a
Executarea propriu-zisă a mandatului european de arestare
Judecătorul verifică în primul rând identitatea persoanei solicitate, dacă acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare, iar în cazul reţinerii sau arestării se verifică dacă persoana în cauză a fost informată despre motivul reţinerii. După ce primeşte de la procuror mandatul european de arestare, judecătorul aduce la la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute de lege, efectele regulii specialităţii , posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere îndeosebi caracterul irevocabil al consimţământului de predare. Chiar dacă mandatul european de arestare a fost emis împotriva unui cetăţean român, persoana solicitată poate:
Să consimtă la predarea sa către autoritatea judiciară emitetentă, predarea efectuându-se de către C.C.P.I. cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie. În acest caz se va întocmi un proces-verbal care se va semna de către judecător, grefier, apărător şi persona solicitată.
Să nu consimtă la predarea sa către autoritatea emitentă, caz în care procedura de executare a mandatului european de executare continuă cu audierea persoanei solicitate.
După întocmirea sentinţei sau a încheierii prevăzute de lege, după caz, judecătorul va emite de îndată un mandat de arestare aplicându-se dispoziţiile C. proc. pen.
O situaţuie deosebită se ridică atunci când se constată un concurs de cereri. În practică s-au semnalat două tipuri de concursuri:
1. Când două sau mai multe state membre au emis fiecare câte un mandat european de arestare împotriva aceleiaşi persoane, autoritatea judiciară de executare română va decide asupra priorităţii de executare, având în vedere în special circumstanţele referitoare la locul săvârşirii infracţiunii, gravitatea faptei comise, data emiterii mandatelor, la împrejurarea în care au fost emise mandatele (urmărire penală, judecată, executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă).
2. Când s-a emis un mandat european de arestare şi existând în acelaşi timp şi o cerere de extrădare prezentată de către un stat terţ. În această situaţie se va decide care cerere are prioritate în funcţie de cele arătate la punctul anterior şi de cele prevăzute în Convenţia de extrădare aplicabilă în relaţia cu un stat terţ.
Bibliografie
1. LUCRĂRI CITATE:
1. Antoniu George – Legislaţia comunitară şi legea penală – în R.D.P. nr. 2/2000.
2. Boroi Alexandru, Rusu Ion – Cooperarea judiciară internaţională în materie penală – Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
3. Dobrinoiu Maxim – Infracţiuni în domeniul informatic – Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
4. Fuerea Augustin – Manualul Uniunii Europene, Ediţia a III-a – Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006.
5. Ionescu Diana – Legea nr. 222 din 28 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (I) şi (II)– în Revista „Caiet de Drept Penal” nr. 1/2009 şi nr. 2/2009, Ed. C.H. Beck.
6. Pradel Jean, Corsterns Geert. – Droit pénal européen – Ed. Dalloz, Paris, 1999.
7. Radu Florin Răzvan – Cooperarea judiciară internaţională şi europeană în materie penală – Editura Wolters Kluwer România, 2009.
8. Radu Florin Răzvan – De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică şi juridică – în Revista „Dreptul” nr. 2/2006.
9. Rusu Ion – Mandatul european de arestare, în urma modificărilor aduse de Legea nr. 222/2008 – în Revista „Caiet de Drept Penal” nr. 1/2009, Ed. C.H. Beck.
10. Streteanu Florin – Câteva cosideraţii privind mandatul European de arestare – în Caiet de Drept Penal nr. 1/2008, Ed. C.H. Beck.
11. Tudor Georgiana, Constantinescu Mariana – Mandatul european de arestare. Aspecte teoretice şi practică judiciară – Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009.
12. Ţuculeanu Alexandru – Arestarea unei persoane în cursul procedurii de extrădare – Revista „Dretul” nr. 1/2003.
2 . ACTE NORMATIVE:
13. Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI, privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, din 13 iunie 2002.
14. Decizia-cadru a Consiliului 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI şi de consolidare a drepturilor procedurale ale personalor şi de încurajare a aplicării principiului recunoaşterii reciproce cu privire la deciziile pronunţate în absenţa persoanei în cauză de la proces.
15. Convenţia europeană de extrădare – semnată la 13 decembrie 1957 la Paris şi Protocoalele sale adiţionale din 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978.
16. Legea nr. 74 din 7/aprilie/2005 privind modificarea Legii nr. 80/1997 pentru ratificarea Convenţiei Europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957 şi, a protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978, publicată în M. Of. nr. 324 din 18/aprilie/2005.
17. Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
18. Legea nr. 224 din 01/iunie/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în M. Of. nr. 534 din 21/iunie/2006
19. Legea nr. 222/2008, publicată în M. Of. nr. 758 din 10 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
SURSE WEB:
20. http://www.cdep.ro
21. http://www.eroparl.europa.eu.
Tags: Drept Penal European
Liberare provizorie
JUDECĂTORIA– JUDEŢUL BIHOR
DOSAR NR. 858//2009
Operator date cu caracter personal nr.9935
ÎNCHEIERE NR. 2/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Preşedinte :
Grefier :
Pe rol fiind pentru astăzi, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul arestat preventiv L.C.R..
La apelul nominal făcut în cauză în cameră de consiliu, nu se prezintă părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, prin care se învederează că fondul cauzei a fost dezbătut în şedinţa publică din data de 12.05.2009, când părţile prezente au pus concluzii ce sunt consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, şi când s-a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 13.05.2009, dată la care pronunţat hotărârea.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanţă în 04.05.2009, inculpatul L.C.R. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar din stare de arest preventiv în care se află, ca urmare a arestării sale preventive, în cursul urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208,209 lit. a, 215 al. 3 şi 193 Cod penal.
În motivare inculpatul arată că, cererea sa îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege întrucât faptele comise se încadrează în prevederile art. 160 indice 2 cod procedură penală, în sensul că infracţiunile sub aspectul cărora este cercetat sunt sancţionate cu pedepse de până la 18 ani.
Precizează că nu este recidivist, şi că nu există date din care să rezulte temerea că va săvârşi noi infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, experţi sau părţi din cauză sau de alterare sau distrugere a mijloacelor de probă sau prin alte fapte.
Precizează de asemenea că se obligă să respecte toate condiţiile pe care le va impune instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 160 indice 2 al. 3 şi (31)1 Cod procedură penală pe perioada liberării lui provizorii sub control judiciar, precum şi faptul că, îi sunt cunoscute dispoziţiile legale privitoare la cazurile revocării liberării provizoriu în conformitate cu dispoziţiile art. 160 indice 10 Cod procedură penală.
Examinând cererea formulată de inculpat precum şi conţinutul dosarului de urmărire penală nr. 527 al Parchetului de pe lângă Judecătoria instanţa reţine că:
Inculpatul a fost reţinut pe 24 de în data de 14.04.2009 şi arestat preventiv pe o durată de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, înşelăciune şi ameninţare, fapte prevăzute de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, 215 al. 3 şi 193 Cod penal prin încheierea nr. 3 din data de 15.04.2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă, deoarece în data de 10.04.2009, împreună cu V.R.C. prin inducerea în eroare a părţii vătămate M.L., cu prilejul încheierii unui contract de vânzare cumpărare a doi cai, i-au sustras acestuia căruţa şi hainele, refuzând să achite contravaloarea celor doi cai, iar la insistenţele părţii vătămate de a i se plăti caii aşa cum se stipula în contract, l-au ameninţat cu bătaia în prezenţa a trei martori.
Inculpatul L.C.R. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria nr.5272009 pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, înşelăciune şi ameninţare, fapte prevăzute de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, 215 al. 3 şi 193 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal
Potrivit art. 160 ind. 2 alin. 1 cod procedură penală liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Potrivit aliniatului 2 al aceluiaşi articol se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă atunci când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din punct de vedere formal se constată că sunt îndeplinite condiţiile legale privitoare la admiterea cererii formulată de inculpat.
Există însă şi condiţii pe care legea le prevede cu privire la temeinicia instituţiei liberării provizorii sub control judiciar. În situaţia în care există elemente şi date în sensul că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului sau justificarea temerii că o dată lăsat în libertate va încerca comiterea unor noi infracţiuni, o astfel de cerere poate fi respinsă ca neîntemeiată.
Este şi cazul în speţa de faţă pe baza probelor din dosar putându-se considera că în acest moment o atare cerere ar fi nejustificată.
Inculpatul nu a fost anterior condamnat, însă la dosar se află date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârşească alte infracţiuni, având în vedere comportamentul acestuia anterior arestării.
Pe de altă parte, din modul în care a săvârşit fapta inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică şi se poate conchide că lăsarea sa în libertate ar impieta asupra bunului mers a procesului penal în actuala fază judecăţii.
În dosarul 760/2009 a Judecătoriei, se reţine că, „măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului a fost determinată şi în considerarea faptului că acest comportament a stârnit indignarea şi revolta locuitorilor din zonă care se simt ameninţaţi de actele infracţionale ale inculpatului şi familiei acestuia care sunt specializaţi în înşelăciune şi furturi de cai”.
Faţă de cele de mai sus şi având în vedere dispoziţiile prev. de art. 160 indice 2 Cod procedură penală instanţa consideră că, inculpatul nu poate fi liberat sub control judiciar, având în vedere şi prev. de art. 5 din Convenţia Europeană a drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, conform cărora măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune, sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară altfel ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În speţă, există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune şi există motive temeinice de a se crede că inculpatul va săvârşi noi infracţiuni.
Faţă de aceste considerente se va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Având în vedere aceste considerente, instanţa în baza art. 1602 alin. 2 Cod Procedură penală raportat la art. 160 8a alin. 6 Cod procedură penală va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În baza art. 160 8a alin. 6 Cod de procedură penală, respinge cererea de liberare sub control judiciar formulată de către inculpatul L.C.R., născut la data de 18.02.1981, CNP 1818054763, fiul lui I şi A, domiciliat în B, sat S, nr. 55, jud. B, în prezent deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a Cod penal, art. 215 al. 3 Cod penal, art. 193 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3.
Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare şi comunicare cu inculpatul.
Pronunţată în şedinţa publică din 13 mai 2009.
Preşedinte, Grefier,
Tags: liberare provizorie
ORDONANŢĂ DE PLATĂ
JUDECĂTORIA MARGHITA – JUDEŢUL BIHOR
Dosar nr. 1365/255/2009
Operator de date cu caracter personal cu nr. 9934
ORDONANŢA DE PLATĂ NR 825
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2009
Completul compus din:
PREŞEDINTE :
GREFIER:
Pe rol fiind pentru azi judecarea cererii de emitere a ordonanţei de plată înaintată de creditoarea SC m S.A. cu sediul ales în Băile Felix, Hotel Padiş, parter , jud. Bihor , în contradictoriu cu debitoarea S.C. M SRL cu sediul în Marghita, str. , nr. 8A, jud. Bihor , având ca obiect ordonanţă de plată.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă părţile
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că procedura este îndeplinită .
Se constată că creditoarea a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Instanţa consideră cauza lămurită şi o lasă în pronunţare.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Deliberând asupra cererii de emitere a somaţiei de plată,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.07.2009 sub număr de dosar 1365/255/2009, creditoarea SC … Bucureşti. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC M SRL emiterea somaţiei de plată împotriva debitoarei în vederea încasării suma de 299,04 lei datorată conform clauzelor contractelor de prestări servicii nr. 7591023107 şi 7597013496 din care suma de 143,97 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de Internet şi telefonie pentru lunile februarie-aprilie 2008, suma de 114,57 lei reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere.
În motivarea cererii creditoarea arată că la data de 17.08.2005, între părţi s-a încheiat contractul de furnizare servicii dedicate Internet/comunicaţii de date IP şi acces la reteaua….. nr. 7591023107 şi contractul de furnizare de servicii de telefonie nr. 7597013496 şi prin care s-a convenit ca debitorul să beneficieze de serviciile specificate în contracte în schimbul plăţii tarifelor stabilite. În temeiul acestor contracte debitorul a beneficiat de serviciile solicitate.
Conform art. 3 pct. 3.4, 3.5 şi 3.6 din Contractul de furnizare servicii dedicate Internet/comunicaţii de date IP şi acces la reţeaua …– RDS, respectiv contractul de furnizare servicii de telefonie.
3.5 „ Beneficiarul va achita contravaloarea facturii în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia. ( respectiv până la data de 15 a lunii în care s-a emis factura) în numerar, la adresele specificate de către C…sau prin transfer bancar într-un cont indicat de ….. Data ultimei zile la care se poate plata, fără a fi percepute penalităţi, este a 10-a zi de la data emiterii facturii ( respectiv data de 16 a lunii în care s-a emis factura, pentru contractul de telefonie)
3.4. Facturile vor fi transmise Beneficiarului prin posta la adresa indicata de acesta. Daca beneficiarul pretinde ca nu a primit factura, acesta nu este exonerat de plata contravalorii serviciilor prestate de ……, putand fi eliberata, la cerere, o copie de pe factura.
Potrivit art. 3.8 din contractul de telefonie: Beneficiarul poate contesta suma facturata in termen de cel mult 30 de zile de la data emiterii facturii, fara sa fie exonerat de la achitarea integrala a fac turii pana la data scadenta, urmand ca eventualele diferente sa fie corectate pe factura urmatoare. Beneficiarul este de acord ca nu mai are dreptul sa conteste vreo factura dupa expirarea termenului stabilit in prezentul articol.
3.6 In cazul neefectuarii platii la termen……. poate percepe o penalitate de 0,2 % pe zui de intarziere pana la data achitarii integrale a sumei restante….
Creditoarea invedereaza instantei faptul ca potrivit prevederilor art. 3 pct. 3.6 din Contractele mentionate „ In cazul intarzierii platii mai mult de 5 zile de la data scadentei de plata,,,,,, poate suspenda furnizarea serviciului catre beneficiar, in ziua a 16-a de la data emiterii facturii pana cand Beneficiarul isi achita toate restantele de plata. Pe perioada suspendarii serviciului de catre …… ca urmare a neefectuaruu platii de catre Beneficiar, beneficiarul poate nu va fi exonerat de plata abonamentului lunar”.
Creditoarea considera ca sunt indeplinite conditiile prevazute de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contractele comerciale, creanta creditoarei este certa, lichida si exigibila.
In drept s-au invocat prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contractele comerciale, art. 969 si urm. C. Civil , art. 1 pct. 1.2, art. 2, art. 3 pct. 3.4., 3.5 si 3.6 din Contractul de furnizare servicii de telefonie nr. …….
In probatiune s-a depus Contractul de furnizare servicii dedicate Internet/comunicatii de date IP si acces la reteaua ….. nr. 7591023107, contractul de furnizare servicii de telefonie nr. ……., contract de custodie echipament, facturi restante.
Debitorul, deşi legal citat, nu si-a precizat poziţia în cauză şi nu a depus întâmpinare.
Analizând cererea în raport de actele existente la dosar, instanţa reţine :
Obiectul acţiunii de faţă constă din somarea debitorului, în cadrul procedurii ordonantei de plată, la plata tarifului de utilizare a reţelei de cablu telefonie, si internet.
Potrivit art 2 din OUG nr 119/2007
(1) Prezenta ordonanta de urgenta se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale.”
Instanta constata ca intre reclamanta si parata s-a incheiat la data de 17.08.200x contractul nr………… avand ca obiect prestarea serviciului susmentionat.
Rezultă din textul de lege sus precizat necesitatea creanţelor de a îndeplini cele trei condiţii adică să fie certe, lichide şi exigibile.
În speţă creditoarea a făcut dovada că are o creanţă certă împotriva pârâtului in suma de 143.97 lei
Debitorul nu s-a conformat art 3 pct 3.6 din prezentul contract semnat cu creditorul si pentru aceasta a suportat aplicarea unor penalitati de intarziere de 0.2% pe zi de intarziere, in totatl suma de 114.57 lei
Aşa fiind cererea creditoarei îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de OUG nr 119/2007 şi în consecinţă urmează a fi admisa.
Instanta ia act de faptul ca debitorul nu a inteles sa uziteze de dispozitiile art 9 din OUG 119/2007 si sa conteste creanta pe care creditorul o are contra sa prin intampinare.
In speta de fata instanta constata ca sunt indeplinite si pe cale de consecinta, aplicabile cumulativ dispozitiile art 969, 948 cod civil, OUG 119/20007, motiv pentru care in baza art 10 din OUG 119/2007 va admite cererea de emitere a ordonantei de plata.
Astfel instanta va obliga debitoarea la plata sumelor solicitate astfel ca instanta , someaza debitoarea sa achite in termen de 10 zile suma de 143.97 lei reprezentand contravaloarea serviciului furnizat si suma de 114.57 lei reprezentand penalitati de intarziere si la cheltuilelile judiciare ocazionata de exercitarea prezentei actiuni , in cuantum de 40.05 lei ron.
Se reţine că, creditoarea este îndreptăţită potrivit art 274 cod de procedură civilă la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ:
Admite cererea formulată de creditoarea SC Y cu sediul ales in B , Parter Jud Bihor , împotriva debitorului SC x SRL cu sediul in Marghita str Al nr 8_A , Bihor , pentru ordonanta de plata.
Someaza debitoarea sa achite in termen de 10 zile suma de 143,97 lei reprezentand servicii de telefonie pentru lunile februarie- aprilie 2008, suma de 114,57 lei reprezentand penalitati de intarziere
Someaza debitoarea sa achite cheltuieli de judecata in valoare de 40.05 lei
Atacabila cu cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 7 .12. 2009.
Preşedinte, Grefier,
Tags: ORDONANŢĂ DE PLATĂ
