Instanţa investită prin plângere prealabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr.357/2006, rămâne competentă să soluţioneze cauza şi după intrarea în vigoare a acestei legi..

TRIBUNALUL BRĂILA

I. Competenţă materială. Lege aplicabilă

Cuprins materie : Drept procesual penal. Parte generală.

C.proc.pen. – art.279

Legea nr.356/2006 – art.III

Instanţa investită prin plângere prealabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr.357/2006, rămâne competentă să soluţioneze cauza şi după intrarea în vigoare a acestei legi.

Tribunalul Brăila – d.p. nr.680/12.12.20006

Prin sentinţa penală nr.396/2006, Judecătoria Insurăţei a dispus scoaterea de rol a cauzei având ca obiect infracţiunea prevăzută de art.180 alin. 1 c.pen. şi trimiterea la parchet în vederea efectuării urmării penale, apreciind, urmare a abrogării alin.2 al art.279 c.proc.pen., cauza nu mai poate fi soluţionată de către instanţă fără efectuarea în prealabil a urmăririi penale.

Tribunalul a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. III alin.3 din Legea nr.356/2006, potrivit cărora cauzele aflate în curs de judecată vor continua să fie soluţionate de instanţele investite anterior intrării în vigoare a legii.

Tags: plângere prealabilă

Plângere prealabilă

Tip : Decizia nr. 1/08.01.2009

Titlu: Plângere prealabilă

Domeniu asociat: Procedură penală

Prin sentinţa penală nr.1373/02.10.2008 pronunţată de Judecătoria Focşani, în dosarul nr.7196/231/2008 în baza art.2781 pct.8 cod procedură penală s-a admis plângerea formulată de petenta G. I. şi s-au desfiinţat rezoluţiile nr.1437 şi nr.50/2008 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani trimiţându-se cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Examinând sentinţa din oficiu precum şi prin prisma criticilor formulate de către recurent se constată că prin rezoluţia nr.50/P/2008 din 11.06.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani s-a dispus în baza art.249 cod procedură penală cu referire la art.11 pct.1 lit.b şi art.10 lit.d cod procedură penală scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I. N. B. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 al.2 şi 4 cod penal cu aplicarea art.99 cod penal.

Pentru a pronunţa această soluţie, organul de urmărire penală a avut în vedere faptul că atelajul condus de învinuitul minor se deplasa în mod regulamentar iar partea vătămată G. I. s-a angajat intempestiv în traversarea drumului de la stânga la dreapta, fără a se asigura şi, cu toate că învinuitul a încercat evitarea impactului printr-o manevră de ocolire, calul din partea dreaptă a intrat în contact cu victima, proiectând-o pe carosabil, aceasta suferind mai multe traumatisme.

Se mai constată că organul de urmărire penală a audiat toate persoanele prezente la faţa locului şi anume C. N. şi P. N.(filele 51-52 dosar u.p.), care au arătat faptul că petenta G. I. este o persoană în vârstă, merge aplecată cu capul în jos, nu aude bine şi a traversat strada de la stânga spre dreapta întrucât se deplasa pe partea stângă în aceeaşi direcţie de mers cu atelajul.

Din expertiza tehnică judiciară aflată la fila 43 dosar u.p. rezultă că mecanismul producerii accidentului a fost prezentat la pct.2.3, rezumându-se în esenţă că petenta G. I. a pătruns în planul de deplasare a atelajului, a fost strigată , însă aceasta nu a reacţionat întrucât nu vede şi nu aude bine, iar intimatul Isac N. B. a încercat evitarea impactului cu petenta G. I. printr-o manevră de ocolire prin spatele acesteia. Cele arătate mai sus se coroborează şi cu rezultatele raportului de expertiză 17 B din 24.01.2008 şi a certificatului medico legal nr.276/P/2008 din 12.03.2008 ambele emise de SML Vrancea, prin care se constată fracturi coaste 6-8 şi gambă stângă(depuse la filele 21 şi 24 dosar u.p.nr.50/P/2008).

Ca atare, se constată că aspectele pe care le-a indicat instanţa de judecată pentru a fi lămurite, au fost clarificate în totalitate de organul de urmărire penală iar soluţia pronunţată de acesta este temeinică şi legală. Faptul că articolele de îmbrăcăminte ale petentei sunt poziţionate pe partea dreaptă a drumului nu conduce la ideea că impactul ar fi avut loc pe partea dreaptă a sensului de mers.

Aşa fiind, se apreciază că organul de urmărire penală a administrat în cadrul cercetării sale toate probele, au lămurit toate aspectele astfel încât nu se impune în speţa de faţă admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiilor Parchetului.

Tags: plângere prealabilă

Plângere prealabilă

Prin cererea adresată acestei instanţe petenta S.C. M.I. S.R.L a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, motivat de faptul că soluţia pronunţată în cauză netemeinică şi nelegală, are la bază o cercetare superficială şi netemeinică şi mai mult decât atât motivarea rezoluţiei de către procuror nu conduce nici cum care sunt argumentele care au dus la adoptarea soluţiei pronunţate în cauză.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu, apreciază că plângerea petentului este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin rezoluţia din 08.04.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de cei doi, soluţie menţinută prin rezoluţia din 18.05.2010.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că în fapt, la începutul lunii august 2009, administratorul S.C. M.I. S.R.L- M.M.V. a fost contactat de numitul S.M.D. in calitate de reprezentant al S.C. M.I. S.R.L care s-a deplasat la Oneşti in vederea negocierii unul contract comercial de vânzare – cumpărare ce are ca obiect livrarea de îngrăşăminte chimice, respectiv UREE 46%N si COMPLEX 20.20.0..

In data de 18.08.2009 administratorul S.C. M.I. s-a întâlnit cu N.C. in calitate de administrator ai S.C. M.I. S.R.L. şi cu S.M.D. in calitate de reprezentant al aceleiaşi firme. Întrucât, ambele persoane erau cunoscute în mediul de afaceri ca buni parteneri, cu credibilitate, fiind recomandaţi în acest sens de alţi colaboratori si pentru ca termenii stabiliţi de comun acord erau rezonabili, in cadrul întâlnirii s-a perfectat si semnat CONTRACTUL COMERCIAL DE VANZARE-CUMPARARE nr. 34 din 18.08.2009. Părţile semnatare au prevăzut, printre alte clauze, ca plata mărfii ridicate sa se efectueze după cum urmează:

contravaloarea TVA prin ordin de plata anterior livrării mărfii;

– diferenţa de plata in termen de 30 zile de la data livrării prin bilet la ordin avalizat in nume personal.

Aceasta modalitate de plata a fost stabilita de părţi având in vedere considerente de ordin obiectiv, economic, de organizare a plaţilor si evidentelor din cadrul fiecărei societăţi. Nici un moment nu s-a pus problema ca petentul sa fi cunoscut ca partenerii de contract nu au sau nu vor avea disponibilităţi in cont, neputând astfel onora la termen plăţile.

In acest sens, greşit a reţinut si motivat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău rezoluţia din 18.05.2010 arătând ca petentul cunoştea ” la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare lipsa de lichidităţi a făptuitorului”. Nu exista nici o dovada in acest sens la dosar; mai mult, lipsa lichidităţilor la data încheierii contractului nu prezintă relevanta din perspectiva petentului, in condiţiile in care termenele de plată erau ulterioare.

Ceea ce ar fi trebuit sa verifice organul de urmărire penala era atitudinea făptuitorilor raportata ia acest moment—data încheierii contractului—si atunci, in mod cert, ar fi rezultat ca aceştia au acţionat încă de la Început cu intenţia de a induce in eroare pe petent, de a-i înşela, creând o falsa reprezentare a realităţii.

Iniţial, cumpărătorii au respectat termenii si condiţiile contractului, achitând c/val TVA, astfel încât nimic din atitudinea lor nu putea da de gândit măcar petentului. Ulterior abia, la achitarea diferenţei de preţ au apărut probleme care au fost de natura sa ridice mar! semne de întrebare asupra bunei credinţe a cumpărătorilor.

Acesta a fost momentul in care, după încercări repetate de încasare a diferenţei de preţ, petentul a realizat ca , în realitate, prin piaţa anticipata a TVA-ului făptuitorii au urmărit doar captarea încrederii vânzătorului pentru a intra in posesia mărfii, urmând ca in momentul plaţii diferenţei să refuze total piaţa pe motiv de lipsa de numerar in contul bancar. Acesta a fost si momentul in care petentul a sesizat organele de urmărire penala, determinat fiind tocmai de atitudinea făptuitorilor.

Deşi reprezentanţii S.C. M.I. S.R.L, N.C. si S.M.D. au cerut si după data de 02.09.2009 cu insistenta marfa, motivând ca sunt presaţi de terţii lor clienţi, administratorul S.C. M.I. S.R.L. a refuzat sa mai livreze marfa ţinând cont de faptul ca cei doi reprezentanţi ai cumpărătorului răspundeau evaziv când venea vorba de plata sumelor foarte mari ce urmau a fi achitate. Totodată, s-a arătat si faptul ca cei doi căutau prin orice mijloace sa grăbească livrările pana la data scadenta a primei plaţi pentru ca aveau certitudinea ca in momentul refuzului de plata nu vor mal putea primi marfa. Acest moment a fost determinant pentru societatea vânzătoare pentru ca daca accepta in continuare livrarea de marfa prejudiciul actual putea fi mult mai mare pana ia concursul cantităţilor specificate in contract, respectiv 666.103,90 lei.

La luarea deciziei de a întrerupe livrările a stat si faptul ca prin intermediul băncii cu care lucrează societatea M.I., Banca Transilvania, s-a aflat ca S.C. M.I. S.R.L. nu desfăşurase rulaje de sume de bani care sa justifice o bonitate corespunzătoare. Avem convingerea ca daca organele de ancheta ar fi solicitat in interesul aflării adevărului – Băncii Raifeissen Bank Suc. Constanta, transmiterea extraselor de cont ale S.C. M.I. S.R.L., din lecturarea acestora ar reieşi in mod clar faptul ca sumele rulate prin banca de aceasta firma anterior relaţiei economice cu S.C. M. S.R.L. si după livrarea mărfii nu justificau plăţile pe care aceasta firma le-a promis ca le va efectua prin B.O. emise.

Totodată, prin controlul conturilor bancare deschise de aceasta firma s – ar putea constata ca numiţii N.C. si S.M.D. aveau ca “maniera de lucru” aceasta tactica, de înşelare practic a societăţilor cu care încheiau contracte.

Şi atitudinea ulterioara a făptuitorilor conduce la aceeaşi concluzie si chiar întăreşte ideea de inducere in eroare. Mijloacele folosite de făptuitori pentru denaturarea adevărului si pentru inducerea in eroare a petentului au fost in măsura, apte sa conducă la obţinerea rezultatului dorit de cei doi.

Astfel, după refuzurile la plata a biletelor la ordin emise, N.C. si S.M.D. au avut o atitudine nesincera fata de administratorul S.C. M.I. S.R.L in legătura cu modul de plata a sumelor datorate, motivând la început ca nu pot plăti daca nu se mai livrează marfa, pentru ca mai apoi N.C. să spună ca nu a încasat contravaloarea mărfii in timp ce S.M.D. afirma ca banii încasaţi pe marfa au fost utilizaţi pentru importul de ulei sau zahăr fără a da amănunte. După ce au aflat de depunerea plângerii penale, cei doi au fost tot mai greu de găsit, pana in luna aprilie când după insistente căutări telefonice, administratorul S.C. M.I. S.R.L. a răspuns, promiţând ca va plăti soldul restant.

Din ancheta desfăşurata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta a rezulta in mod cert faptul ca marfa achiziţionată de cei doi prin intermediu! S.C. M.I. S.R.L. era revânduta in aceeaşi zi către doi clienţi, din Târgovişte şi din Alexandria, la preturi mai mici decât preţul de achiziţie, fapt care demonstrează in mod clar reaua credinţa cu care au desfăşurat tranzacţiile cei doi si intenţia dea nu mai achita diferenţa de preţ. Însăşi vânzarea sub preţ fără prejudicierea furnizorului reprezintă o fapta incriminata de Codul de procedura fiscala cu implicaţii foarte grave. Cei doi făptuitori au avut reprezentarea ca desfăşoară o activitate de inducere in eroare, au susţinut – o chiar, ştiind ca prin acesta se pricinuieşte o paguba in dauna petentului. Exista deci legătura de cauzalitate, fiind întrunite ambele laturi—obiectiva si subiectiva – ale infracţiunii de înşelăciune

Toate aceste aspecte nu au fost insa analizate si interpretate corect de către organul de urmărire penala, ajungându-se astfel la o soluţie injusta si in mod evident in disonanta cu situaţia de fapt invocata si probele administrate.

Mai mult decât atât organul de urmărire penală, respectiv procurorul care a efectuat cercetarea şi ulterior prim-procurorul parchetului s-a limitat să explice o situaţie juridică u consecinţe extrem de importante asupra petentului în câteva fraze lapidare, instanţa de judecată fiind practic în imposibilitatea să verifice legalitatea soluţiei adoptate în cauză.

De asemenea, actele de cercetare sunt efectuate în cauză de un procuror care nu are grad de tribunal, aspecte ce atrage încă odată în plus nelegalitatea soluţiei pronunţate, cercetarea fiind efectuată de un organ necompetent.

Pentru toate aceste aspecte, tribunalul apreciază că plângerea petentului este întemeiată motiv pentru care în temeiul art.279 alin.8 lit.b Cod penal, va admite plângerea formulată de petenta S.C. M.I. S.R.L. , va desfiinţa rezoluţia nr. 78/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău si va dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău in vederea începerii urmăririi penale privind pe făptuitorii N.C. si S.M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.323 Cod penal si art.215 alin. 1,2,3 Cod penal.

Cât priveşte începerea urmăririi penale, parchetul va efectua o cercetare completă, va proceda la verificarea tuturor înscrisurilor, a situaţiei juridice existente la data întocmirii contractului şi va admite probele solicitate de petent şi care au fost ignorate cu prilejul primei cercetări.

Tags: plângere prealabilă

Infracţiuni privind legea drepturilor de autor. Plângere prealabilă. Lipsa acesteia.

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 87 (03.04.2008)
Autor: Tribunalul Tulcea
Domenii asociate: plângeri prealabile

Prin rechizitoriul nr. 23/P /2006 din 6 martie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului R.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.1396 al. 2, 3, 4 şi 5 din Legea nr. 8/1996, art. 140 lit. a din Legea nr. 8/1996 şi art.325 Cod penal.

S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare al instanţei că inculpatul R.L. a desfăşurat o activitate de reproducere, distribuire, deţinere în scopul distribuirii şi în scop comercial de mărfuri pirat constând în opere muzicale şi filmografice prin utilizarea anunţurilor publice, precum şi reproducerea operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe fără a deţine autorizarea sau consimţământul titularilor

A mai reţinut procurorul că acelaşi inculpat a deţinut şi a răspândit materiale cu caracter obscen (filme pornografice)

În cursul judecăţii, a fost audiat inculpatul R.L., care şi-a menţinut în parte depoziţiile din cursul urmăririi penale, precizând că a vândut trei DVD-uri ce conţineau filme unei persoane pe nume D. şi a mai împrumutat spre vizionare alte câteva filme unor vecini.

Totodată au fost audiaţi martorii F.I.B. şi M.D.G..

La termenul din 26 februarie 2008 aflându-se în imposibilitate de a proceda la audierea martorilor D. C.M. şi M.I.C., în baza 327 al. 3 Cod pr. penală instanţa a dat citire declaraţilor acestora date în cursul urmăririi penale.

La acelaşi termen a fost respinsă cererea inculpatului formulată prin apărător de efectuare a unei expertize contabile care să evalueze prejudiciul creat, ca nefiind utilă cauzei, raportat la modalitatea de săvârşire a faptelor şi specificul infracţiunilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare întocmite de IPJ Tulcea – SIF, declaraţiile martorilor D. C.M., M.I.C., M.D.G. şi F.I.B. precum şi depoziţiile inculpatului date în ambele faze procesuale, coroborate cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 4730 din 19.06.2006 întocmit de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, instanţa reţine următoare situaţie de fapt.

Începând cu anul 2003 inculpatul R.L. a comandat prin internet CD – uri şi DVD – uri cu muzică şi filme pe care le audia sau le viziona la domiciliul său.

În toamna anului 2005, mama inculpatului a cumpărat în rate un calculator de care fiul acesteia s-a folosit, în sensul că prin intermediul lui a multiplicat la domiciliu DVD – uri şi CD – uri comandate prin poştă, pe care ulterior le închiria sau le vindea contra sumei de aproximativ 6 lei bucata.

În luna ianuarie 2006, inculpatul a solicitat publicarea unui anunţ la rubrica „Mica publicitate” din ziarele „D.” şi „O.”, timp de 3 săptămâni la rând, prin care făcea public faptul că oferă spre vânzare la preţul de 6 lei bucata, filme noi apărute în perioada 2005 – 2006 lăsând şi un număr de telefon mobil la care putea fi contactat de către presupuşii clienţi.

La data de 2 februarie 2006 şi respectiv 4 februarie 2006, organele de cercetare penală i-au identificat pe martorii M.D.G. şi respectiv M.I.C., care au cumpărat de la inculpat trei filme dintre care două pe suport DVD, contra sumei de 6 lei bucata. Cei doi s-au întâlnit cu inculpatul în staţia de autobuz, urmare anunţului de la „Mica publicitate” ce apăruse în ziar. De asemenea, fiecare dintre aceştia au primit de la inculpat şi câte o listă cuprinzând filmele pe care acesta le deţinea la domiciliu pentru a-şi putea alege filmele dorite. Lucrătorii de poliţie au ridicat de la numiţii M.D.G. şi respectiv M.I.C. cele 3 DVD- uri conţinând filme achiziţionate de la inculpat.

În urma celor constatate, la data de 9.02.2006, lucrătorii de poliţie au realizat o pândă în zona staţiei de autobuz ocazie cu care l-au surprins în flagrant pe inculpat, imediat după ce acesta îi vânduse trei filme pe suport DVD numitului D. C.M., contra sumei totale de 18 lei.

Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului R.L. a fost identificată şi ridicată suna de 18 lei, pe care o primise anterior de la numitul D. C.M.. La solicitarea organelor de poliţie, acesta din urmă a predat cele trei DVD – uri cumpărate, din care unul era un film pornografic românesc, precum şi o listă cuprinzând mai multe titluri de filme pe care le primise anterior de la inculpat.

Referitor la filmele pornografice care au fost identificate în hard disk-ul unităţii centrale, inculpatul a fost cel care le-a multiplicat din reţeaua internet – tim net – acesta fiind conectat la internet din primăvara anului 2005.

La data de 9.02.2006, a fost efectuată o percheziţie la domiciliul inculpatului, ocazie în care au fost identificate şi ridicate, în vederea cercetărilor, o unitate centrală de calculator prevăzută cu două unităţi optice de inscripţionare DVD, 45 coperte de prezentare a filmelor, 4 liste conţinând titluri de filme, 135 bucăţi CD-uri inscripţionate cu filme, muzică şi jocuri, DVD – uri inscripţionate cu filme, toate produse pirat, 63 bucăţi avize pentru ridicarea coletelor poştale, avându-l ca destinatar pe învinuitul R.L., 2 bucăţi agende conţinând titluri de filme.

Din verificarea celor 63 bucăţi avize poştale identificate la domiciliul inculpatului, s-a stabilit că acesta a cumpărat DVD – uri pirat de la mai multe persoane din ţară, faţă de care s-a făcut declinarea competenţei în cursul urmăririi penale către unităţile de parchet din raza unde acestea îşi au domiciliul, în vederea cercetării, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute art. 139 şi 140 din Legea nr. 8/1996.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 4730/19.06.2006 al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, s-a concluzionat urmare a verificării unui număr de 400 produse de tip CD şi DVD că 297 videograme tip CD sunt de tip înregistrabil, procurate din comerţ, pe care ulterior au fost reproduse opere audiovizuale, CD-urile în cauză prezintă doar codul fabricii, nefiind inscripţionate cu codul producătorului şi cu celelalte coduri şi serii obligatori produselor originale, CD-urile nu sunt tampografiate cu menţiunile privind titlul filmului, marca producătorului, zona geografică de difuzare, marca distribuitorului, nu conţin data publicării şi titlul acestora, 55 videograme tip CD şi DVD conţin opere cu caracter erotic-pornografic, 242 videograme tip CD şi DVD conţin opere audiovizuale; 3 videograme tip DVD conţin video clipuri muzicale.

Acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţific a mai concluzionat că sunt produse pirat un număr de 297 videograme tip compact disc, 20 produse soft tip compact disc şi 24 fonograme tip compact disc – dintre cele accesate, iar un număr de 21 CD-uri sunt defecte, fără posibilitate de accesare; 3 CD-uri conţin fişiere (fotografii care nu constituie dreptul de autor şi a drepturilor conexe).

După ce au fost supuse constatării tehnico – ştiinţifice, unitatea centrală a calculatorului, precum şi CD-urile şi DVD- urile ridicate de la inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare şi a flagrantului, au fost depuse la camera de corpuri delicte.

Instanţa reţine că martorii M.D.G., M.I.C. şi D. C.M. care au cumpărat DVD – uri cu filme piratate de la inculpat precum şi F.I.B. care a închiriat asemenea produse, nu cunoşteau că inculpatul desfăşoară o activitate ilicită prin vânzarea sau închirierea către public a acestor produse.

În cursul urmăririi penale s-au constituit părţi civile în cauză următoarele :

– UCMR – ADA – organ de gestiune colectivă a dreptului de autor în domeniul muzical pentru prejudiciul în valoare de 3.864 lei;

– RO – ACT – reprezentând interesele MCFA pentru prejudiciul de 4.552 lei;

– UPFR– reprezentând şi producătorii M.N. şi A.A. – pentru prejudiciul de 7791,72 lei;

– Cabinetul de avocatură pentru un prejudiciu de 1247,43 lei;

– Cabinetul de avocatură P.M.D. pentru M.C. cu prejudiciul de 1.057 lei;

– CREDIDAM cu suma de 1.000 lei, reprezentând daune morale ale artiştilor interpreţi, ale căror prestaţii au fost încălcate de inculpatul R.L. prin difuzarea ilegală a muzicii de pe produse pirat.

Referitor la acţiunea penală, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul oferea spre comercializare 10-12 DVD – uri pe săptămână, întrucât acesta a retractat declaraţiile de la urmărire penală, iar aspectul reţinut de procuror prin rechizitoriu nu este confirmat de alte probe administrate în cauză.

Tribunalul constată că au fost comercializate în mod cert doar DVD – urile oferite martorilor M.D., M.I.C., şi D. C.M..

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 140 al .1 lit. a din Legea nr. 8/1996, de reproducere a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, instanţa reţine că infracţiunea a fost comisă până în ianuarie 2006, moment la care erau în vigoare prevederile art. 144 din Legea 8/1996, potrivit cărora,în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 1399, art. 140 şi art. 141 din aceeaşi lege, acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate .

Ulterior, prin legea nr. 329/14.07.2006 a fost modificată Legea 8/1996 în sensul că prevederile art. 144 din acest act normativ au fost abrogate.

În aceste condiţii, instanţa reţine că de la săvârşirea faptei până în prezent au intervenit mai multe legi, din care cea mai favorabilă este legea de la momentul comiterii infracţiunii care pentru fapta de reproducere a operelor sau produselor putătoare de drepturi conexe, condiţiona punerea în mişcare a acţiuni penale de introducerea plângerii prealabile de către părţile vătămate.

La termenul din 25 martie 2008, instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzută de art. 140 al. 1 lit. a din Legea 8/1996 în infracţiunea prevăzută de art. 140 al. 1 lit. a din Legea 8/1996 cu aplicarea art.13 Cod penal.

Întrucât au intervenit mai multe modificări ale legii între momentul comiterii faptei şi pronunţarea hotărârii, urmează ca în baza art. 334 Cod pr. penală să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei de reproducere a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe din infracţiunea prevăzută de art. 140 alin. 1 lit. ”a” din Legea nr. 8 /1996 în infracţiunea prevăzută de art.140 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 13 Cod penal.

Întrucât părţile vătămate nu au formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului, urmează ca în baza art. 11 pct. 2 lit. ”b” raportat la art.10 lit. „f” Cod pr. penală să înceteze procesul penal pornit împotriva inculpatului R.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 140 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 13 Cod penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

Referitor la infracţiunile prevăzute de art. 1396 alin. 2, 3, 4 şi 5 din Legea nr. 8/1996, instanţa constată că faptele există în sensul că inculpatul a deţinut în scopul distribuirii mărfuri pirat constând în opere muzicale, filmografice şi jocuri video, o parte din ele oferindu-le spre închiriere inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice ori prezentarea listelor sau cataloagelor de produse, iar 6 filme le-a şi comercializat.

Inculpatul nu a negat reproducerea şi deţinerea acestor opere, care de altfel au şi fost descoperite la domiciliul său cu ocazia efectuării percheziţiei, operele fiind expertizate de ORDA, R.L. făcând precizări doar cu privire la numărul filmelor vândute efectiv.

În favoarea inculpatului va fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal în sensul că a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii, relevată de lipsa antecedentelor penale.

Văzând şi criteriile generale de individualizare ale pedepsei, prevăzute de art. 72 Cod penal, urmează ca în baza art. 139 6 al. 2 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „d” Cod penal, să îl condamne pe inculpatul R.L. la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru oferirea, distribuirea şi deţinerea în scopul distribuirii de mărfuri pirat.

În baza art. 139 6 alin. 3 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „c” Cod penal, va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi distribuire în scop comercial de mărfuri pirat.

În baza art. 139 6 alin 4 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „c” Cod penal, va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de închiriere sau oferire spre închiriere de mărfuri pirat.

În baza art. 139 6 alin. 5 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „e” Cod penal, va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 15 zile închisoare pentru promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloc, inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice.

Referitor la infracţiunea de răspândire de materiale obscene, tribunalul retine că aceasta constă în fapta de a vinde sau răspândi precum şi de a confecţiona sau deţine în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau amendă.

Întrucât oferirea pe suport DVD a unui film pornografic se încadrează ca element al laturii obiective a infracţiunii la categoria „ alte materiale cu caracter obscen”, urmează ca, în baza art. 325 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „e” Cod penal, să-l condamne pe inculpatul R.L. la pedeapsa de 15 zile închisoare.

Fiind aplicabile normele privind concursul de in fracţiuni, în baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal vor fi contopite pedepsele de o lună, 3 luni, 3 luni, 15 zile şi 15 zile închisoare în cea mai grea de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal va fi aplicată inculpatului R.L. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal , respectiv dreptul de a fi ales şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Întrucât scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, urmează ca în baza art. 81 Cod penal să fie suspendată condiţionat executarea pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, calculat în condiţiile art. 82 Cod penal.

Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal va fi suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

Fiind întrunite condiţiile confiscării speciale, urmează ca în baza art. 118 lit. „e” Cod penal să se dispună confiscarea produselor tip CD şi DVD conform dovezilor deoarece, bunurile au fost dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală.

Referitor la acţiunea civilă, tribunalul reţine că UCMR-ADA, organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.864 lei reprezentând contravaloarea operelor muzicale găsite la domiciliul inculpatului.

De asemenea, UPFR s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.791,72 lei.

Cabinetul de Avocatură P.D.M, în calitate de reprezentant al M.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.057 lei, reprezentând , contravaloarea programului de calculator Windows XP instalat în computerul folosit de inculpatul R.L..

Cabinetul de Avocatură B.A. în calitate de reprezentant al VUG s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.247, 43 lei reprezentând contravaloarea jocurilor video găsite la domiciliul inculpatului.

CREDIDAM s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei reprezentând daune morale ale artiştilor interpreţi pentru muzica reprodusă de inculpat.

RO –ACT în calitate de reprezentant al MCFA s-a constituit parte civilă cu suma de 4.552 lei reprezentând prejudiciul pentru 135 din filmele reproduse de inculpat şi găsite cu ocazia percheziţiei.

– În ceea ce priveşte acţiunile civile formulate de UCMR ADA ,UPFR, CREDIDAM şi Cabinetul de Avocatură BA. tribunalul consideră că acestea se pot circumscrie doar infracţiunii de reproducere a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, prevăzută de art. 140 al. 1 lit. a din Legea nr. 8/1996, având în vedere că pentru operele muzicale şi jocurile video nu s-a făcut dovada că au fost deţinute în scopul comercializării sau oferirii publicului.

În condiţiile în care pentru infracţiunea de reproducere a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe se va dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f Cod pr penală, ca urmare a lipsei plângerii prealabile a persoanelor vătămate, urmează ca în baza art. 346 alin. 4 Cod pr. penală, să fie lăsate nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile UCMR – ADA, UPFR, Cabinetul de Avocatură BA. şi Credidam .

– Referitor la acţiunea civilă formulată de Cabinetul de Avocatură P.D.M., în calitate de reprezentant al M.C., care a solicitat să fie despăgubită cu suma de 1.057 lei urmare a identificării pe unitatea centrală a calculatorului folosit de inculpat a programului Windows XP, instalat în mod nelegal, instanţa constată că aceasta se putea circumscrie eventual infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 care constă în reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare din următoarele modalităţi : instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea.

Cu toate acestea inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, iar fapta de instalare a unui program de calculator nefiind supusă judecăţii în prezentul dosar, tribunalul constată că nu există legătură de cauzalitate între faptul ilicit reprezentat de infracţiunile pentru care a fost sesizată instanţa şi prejudiciul cauzat M.C.

Pentru aceste considerente, va fi respinsă acţiunea civilă formulată de Cabinetul de Avocatură P.M.D. în calitate de reprezentant al M.C. , ca nefondată.

– În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de RO – ACT în calitate de reprezentant al „Marilor case de film americane”, se observă că aceasta a solicitat să fie despăgubită cu suma de 4.552 lei reprezentând contravaloarea operelor ilegal copiate şi distribuite , respectiv cele 135 de filme americane produse de societăţile reprezentate de RO- ACT. Tribunalul constată că acţiunea civilă poate fi analizată doar în ceea ce priveşte filmele comercializate de inculpat pentru care s-a făcut dovada vânzării, având în vedere că pentru fapta de reproducere a filmelor nu a existat plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În aceste condiţii, va fi analizat prejudiciul cauzat ca urmare a vânzării DVD -urilor către martorii M.D.G., M.I.C. şi D. C.M. din care 5 filme erau produse de „Marile Case de filme Americane” reprezentate de RO – ACT , iar cel de al şaselea era un film pornografic românesc.

Întrucât prin adresa transmisă în cursul urmăririi penale s-a comunicat că valoarea unui film se ridică la suma de 12 USD, tribunalul constată că prejudiciul dovedit este de 60 USD, reprezentând contravaloarea celor 5 filme produse în S.U.A.

Pentru aceste considerente urmează să fie admisă în parte acţiunea civilă formulată de RO – ACT şi în baza art. 14 Cod pr. penală şi art. 998 şi următoarele Cod civil, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 60 dolari U.S.A., echivalent lei, cu titlu de despăgubiri materiale, la cursul BNR din ziua plăţii.

Văzând şi dispoziţiile art. 191 Cod pr. penală, va fi obligat inculpatul R.L. la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Tags: drepturi de autor, Legea nr. 8/1996, plângere prealabilă

Plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală. Termen de formulare. Tardivitate

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 232 (20.03.2008)
Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA
Domenii asociate: plângeri prealabile

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 13.02.2008 petenţii G.V. şi SC x SRL Bucureşti au formulat plângere împotriva ordonanţei din 05.11.2007 dată în dosarul penal nr. 1652/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, precum şi împotriva rezoluţiei nr. 339/II/2007 din 07.01.2008 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

În motivarea plângerii, petenţii au arătat, în esenţă, că, pe de o parte, cercetarea penală nu a fost efectuată sub toate aspectele, multe amănunte rămânând neelucidate, cea mai gravă scăpare fiind faptul că organele de urmărire penală nu au verificat sub nicio formă plângerea părţii vătămate G.V. care avea ca obiect sustragerea unor bunuri proprietate personală a acestuia, iar, pe de altă parte, situaţia de fapt stabilită de către organul de urmărire penală nu este cea reală, interpretarea probelor fiind făcută în mod eronat.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală.

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea dosarelor penale nr. 1652/P/2005 şi nr. 339/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

La termenul de judecată din 20.03.2008, procurorul a invocat excepţia tardivităţii plângerii formulate de petenţii G.V. şi S.C. x S.R.L. Bucureşti, pentru motivele arătate în practicaua hotărârii.

Analizând cu prioritate excepţia invocată de reprezentantul parchetului, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:

La data de 20.09.2005, petenţii G.V. şi SC x SRL Bucureşti au formulat câte o plângere penală împotriva făptuitorului R. M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 din Codul penal.

Prin ordonanţa din 05.11.2007 dată în dosarul penal nr. 1652/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului R. M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul penal întrucât fapta nu există.

Ordonanţa procurorului a fost comunicată petentului G.V., prin afişare, la data de 12.11.2007, potrivit dovezii de comunicare aflate în dosarul de urmărire penală (vol. I).

Împotriva acestei soluţii, atât petentul G.V., cât şi petenta SC x SRL Bucureşti s-au adresat cu plângere prim – procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în temeiul art. 278 din Codul de procedură penală, care a fost înaintată prin poştă, cu scrisoare recomandată, la data de 03.12.2007, astfel cum reiese din menţiunile făcute pe plicul de corespondenţă aflat în dosarul nr. 339/II/2/2007.

Plângerea petenţilor împotriva ordonanţei din 05.11.2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia la data de 07.12.2007, potrivit rezoluţiei de primire aplicată de această instituţie pe prima filă a plângerii.

Prin rezoluţia din 07.01.2008 dată de prim – procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în dosarul menţionat anterior, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenţi împotriva ordonanţei din 05.11.2007, rezoluţia fiind comunicată petentului G.V. la data de 21.01.2008, prin afişare.

Împotriva acestei rezoluţii, dar şi împotriva ordonanţei din 05.11.2007 date de procuror, petenţii G.V. şi SC x SRL Bucureşti au formulat prezenta plângere, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, care a fost înaintată instanţei, prin scrisoare recomandată, la data de 09.02.2008.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (1) din Codul de procedură penală „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”, iar art. 277 din acelaşi act normativ prevede că „procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată”.

Totodată, art. 278 alin. (1) din Codul de procedură penală arată că „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului (…)”, alineatul al treilea al aceluiaşi articol prevede că „în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2”, iar potrivit ultimului alineat „dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător”.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) din Codul de procedură penală „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă (…)”, iar alineatul al doilea al aceluiaşi articol prevede că, „în cazul în care prim-procurorul parchetului (…) nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile”.

Dispoziţiile legale anterior menţionate reglementează instituţia plângerii împotriva soluţiilor date de procuror, care se rezolvă de procurorul ierarhic superior, şi instituţia plângerii adresate instanţei împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror, atât sub aspectul termenelor de introducere de către persoanele interesate, cât sub cel al termenului de soluţionare.

Astfel, rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată date de procuror pot fi atacate cu plângere la prim procurorul parchetului, în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe actul respectiv, iar prim procurorul trebuie să soluţioneze plângerea în termen de 20 de zile de la primirea ei şi să comunice persoanei interesate modul de rezolvare.

În situaţia în care prim procurorul soluţionează plângerea în termenul prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală şi, prin rezoluţie, se pronunţă în sensul respingerii ei, persoana interesată, căreia i se comunică soluţia, poate formula plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Pentru ipoteza în care prim procurorul parchetului nu soluţionează plângerea în termen de 20 de zile de la primirea ei, art. 2781 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că persoana interesată se poate adresa cu plângere instanţei de judecată tot într-un termen de 20 de zile care, însă, începe să curgă de la expirarea termenului de 20 de zile în care prim procurorul trebuia să soluţioneze plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.

Stabilirea a două momente diferite de la care începe să curgă termenul pentru introducerea plângerii la instanţă, în funcţie de data la care prim procurorul rezolvă plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, se justifică prin aceea că legiuitorul, pentru atingerea scopului procesului penal, astfel cum este definit acesta la art. 1 din Codul de procedură penală, a urmărit să înlăture starea de incertitudine care planează asupra existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni ori a vinovăţiei făptuitorului în condiţiile în care faţă de acesta s-a dat, prin ipoteză, o soluţie favorabilă.

Or, pentru atingerea acestui deziderat, legiuitorul a dorit, pe de o parte, să sancţioneze eventuala pasivitate a prim procurorului care, rezolvând plângerea cu depăşirea termenului de 20 de zile, poate prelungi în mod nejustificat această stare de incertitudine, iar, pe de altă parte, să implice în mod direct persoana care a formulat plângerea (singura care are cunoştinţă de existenţa ei în condiţiile în care celelalte părţi nu sunt citate sau înştiinţate despre introducerea acesteia) în modul şi durata de soluţionare a plângerii, aceasta având posibilitatea reală de a se informa despre situaţia plângerii sale şi, în măsura în care prim procurorul nu o soluţionează în termen de 20 de zile de la primire, de a se adresa instanţei.

În cauză, deşi ordonanţa din 05.11.2007 a fost comunicată doar petentului G.V., împotriva acesteia s-au adresat cu plângere prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în termen legal, atât persoana căreia i-a fost comunicată ordonanţa, G.V., cât şi SC x SRL Bucureşti, care avea, la rândul său, calitatea de persoană vătămată în dosarul penal nr. 1652/P/2005.

Plângerea acestora a fost înregistrată la parchet la data de 07.12.2007, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 277 din Codul de procedură penală, prim procurorul avea obligaţia să o rezolve în termen de 20 de zile de la primire, respectiv până la data de 28.12.2007.

Întrucât prim procurorul nu a rezolvat plângerea până la data menţionată, petenţii, având obligaţia de a urmări modul de soluţionare a plângerii lor, puteau să se adreseze cu plângere Judecătoriei Mangalia, împotriva ordonanţei din 05.11.2007, într-un termen de 20 de zile care începea să curgă la expirarea termenului de 20 de zile în care prim procurorul trebuia să rezolve plângerea (28.12.2007) şi se împlinea la data de 17.01.2008.

Petenţii au introdus plângerea la instanţă la data de 09.02.2008, după expirarea termenului prevăzut de lege, astfel că aceasta este tardivă, iar susţinerile acestora în sensul că plângerea a fost introdusă în termen de 20 de zile de la comunicarea rezoluţiei prim procurorului, deşi reale, nu prezintă relevanţă câtă vreme în cauză sunt aplicabile, pentru motivele arătate, dispoziţiile 2781 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Pentru toate considerentele expuse anterior, instanţa a admis excepţia tardivităţii plângerii invocată de procuror şi, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din Codul de procedură penală, a respins ca tardivă plângerea formulată de petenţii G.V. şi SC x SRL Bucureşti împotriva ordonanţei din 05.11.2007 dată în dosarul penal nr. 1652/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, urmând ca, pe cale de consecinţă, să menţină ordonanţa atacată.

În temeiul art. 192 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa a obligat pe petenţi să plătească statului suma de 50 de lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.

Tags: plângere prealabilă, tardivitate, termen de formulare

Plângere prealabilă greşit îndreptată la instanţa de judecată. Organ competent să efectueze cercetarea penală

Tip: Sentinţă penală

Nr./Dată: 29 (28.01.2009)

Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA

Domenii asociate: plângeri prealabile

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la de 27.11.2008 partea vătămată U.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art.213 Cod penal.

În motivarea plângerii, partea vătămată a arătat că la data de 24.02.2008, în prezenţa martorului ocular E.M., i-a împrumutat făptuitorului suma de 20.000 RON iar convenţia părţilor a fost consemnată într-un înscris sub semnătură privată, respectiv chitanţă olografă.

Partea vătămată a mai arătat că făptuitorul, deşi notificat prin intermediul executorului judecătoresc, refuză să îi restituie suma de bani împrumutată.

Partea vătămată a arătat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 20.000 RON şi dobânda legală, sumă reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a faptei infracţionale săvârşite e către făptuitor.

În dovedirea plângerii, partea vătămată a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale.

Plângerii i-au fost anexate copii de pe înscrisuri.

Faţă de dispoziţiile art. 279 alin. 2 Cod procedură penală şi având în vedere locul săvârşirii faptei precum şi împrejurarea că partea vătămată şi făptuitorul domiciliază pe raza comunei x, jud. Constanţa, reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanţei trimiterea plângerii formulate de partea vătămată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către făptuitor a infracţiunii menţionate în plângerea prealabilă.

În vederea soluţionării cererii formulate de procuror, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului cauzei instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.

Partea vătămată a solicitat instanţei tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art.213 Cod penal.

Partea vătămată şi făptuitorul locuiesc pe raza comunei x , jud. Constanţa.

În drept, potrivit art.279 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile art. I punctul 140 din Legea nr.356/2006, în vigoare de la data de 07.09.2006, „plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii”.

Potrivit art.285 Cod procedură penală, plângerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se va trimite organului competent.

Potrivit art. 30 lit. a, c şi d Cod procedură penală, competenţa după teritoriu este determinată de locul unde a fost săvârşită infracţiunea, de locul unde locul unde locuieşte făptuitorul şi de acela în care locuieşte partea vătămată.

Faţă de aceste dispoziţii legale instanţa a apreciat că plângerea formulată de către partea vătămată împotriva făptuitorului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art.213 Cod penal, a fost în mod greşit îndreptată la Judecătoria Mangalia .

Pe cale de consecinţă, instanţa, în temeiul art. 285 Cod procedură penală, a dispus scoaterea acestei plângeri de pe rolul instanţei şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii de către făptuitor a infracţiunii de abuz de încredere.

În conformitate cu dispoziţiile art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina statului.

Tags: cercetare penală, organ competent, plângere prealabilă