Acţiune în revendicare

Autorul reclamanţilor are drept de proprietate reconstituit în condiţiile Legii 18/1991. Pentru ca pârâţii să fie consideraţi de bună-credinţă în sensul art.486 Cod civil trebuiau să fi fost puşi în posesie de Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Simplu fapt al contestării titlului de proprietate emis reclamanţilor nu este de natură a le legitima pârâţilor ocuparea terenului şi culegerea fructelor.

Decizia civilă nr.630/11.05.2004

Reclamanta a investit instanţa cu acţiune în revendicarea suprafeţei de 9,33 ha teren şi construcţii şi un capăt de cerere subsidiar, de obligare a Statului Român la plata contravalorii bunurilor, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, motivat de achitarea autorului său prin decizia penală nr.41/1993 a Curţii Supreme de Justiţie şi înlăturarea măsurii confiscării.

Curtea, ca instanţă de apel, schimbă în parte sentinţa judecătoriei, obligă pârâtul Consiliul Local Ţibana la restituirea suprafeţei de teren identificată în dispozitivul hotărârii, conform raportului de expertiză tehnică. Obligă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 399.948.447 lei despăgubiri pentru construcţiile confiscate. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Curtea a constatat că terenul nu poate face obiectul Legii 18/1991, acţiunea în revendicare fiind admisibilă. Imobilele ce au făcut obiectul confiscării se cuvin a fi restituite în natură, dacă este posibil, iar dacă aceasta nu poate fi dispusă, succesorii sunt îndreptăţiţi la plata contravalorii, obligaţia revenind Statului Român.

Decizia civilă nr. 1427/28.09.2004

Tags: Acţiune în revendicare

Acţiune in revendicare. Vânzarea lucrului altuia. Principiul validităţii aparenţei în drept. Condiţii de aplicabilitate. Buna credinţă a cumpărătoarei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 10489/245/2008 reclamanta PARoHIA „SF. A.” a chemat în judecată pârâta D. M. solicitând obligarea acesteia la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a suprafeţei de 605 m.p. teren şi construcţie situate în Iaşi, stradela Sf. Andrei nr. 2.
Motivând în fapt cererea formulată, reclamanta arată că este proprietara unei suprafeţe de 2373 m.p. teren şi a construcţiilor situate pe acesta în temeiul titlului de proprietate nr. 182230/3.02.1993. O parte din această suprafaţă de teren respectiv 605 m.p. şi construcţia situată pe acesta a fost dată spre folosinţă în baza unui contract de închiriere către numitul D. T., fiindu-i acordat acest beneficiu în virtutea funcţiei pe care o îndeplinea în cadrul Bisericii Sf. Andrei respectiv cea de dascăl. Până în anul 1989 a achitat chirie.
Pârâta a refuzat lăsarea imobilului în stăpânirea ei susţinând că îl deţine cu titlu de proprietate în baza sentinţei civile 2428/6.03.1996 prin care a uzucapat imobilul în contradictoriu cu Primăria Iaşi. Aceasta nu ar fi putut uzucapa terenul pentru că pe de o parte a avut calitatea de detentor precar iar pe de altă parte Primăria Municipiului Iaşi nu a fost niciodată proprietara suprafeţei uzucapate.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi urm. Cod civil.
Actul de învestire a fost întregit prin cererile aflate la filele 19 şi 28 dosar. Reclamanta a înţeles să cheme în judecată în calitate de pârâţi alături de D. M. şi pe numiţii D. D., D. T. şi S.C. „P” S.R.L. Iaşi. A solicitat reclamanta şi anularea contractului de vânzare – cumpărare nr. 7281/12.11.2007 încheiat de B.N.P. B. prin care imobilul în litigiu a fost înstrăinat către S.C. „P” S.R.L. Iaşi.

Prin încheierea de şedinţă din data de 7.11.2008 Judecătoria Iaşi, a dispus conexarea dosarului nr. 17635/245/2008 la cererea înregistrată sub nr. 10489/245/2008.
În aceeaşi şedinţă a fost pronunţată şi sentinţa civilă nr. 12979 prin care, urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi s-a declinat judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 10489/245/2008 şi a celui conexat respectiv 17635/245/2008 în favoarea Tribunalului Iaşi.
Pe rolul acestei instanţe, cererea principală şi cererea conexă au fost înregistrate sub nr. 9990/99/2008.
Tribunalul Iaşi a soluţionat la data de 28.01.2009 prin sentinţa civilă nr. 138 cererea de chemare în garanţie în privinţa căreia a dispus anularea ca netimbrată. A disjuns şi acordat termen de judecată la data de 25.02.2009 pentru soluţionarea cererii principale şi a cererii conexe.
Înaintea Tribunalului Iaşi reclamanta s-a conformat dispoziţiilor instanţei, achitând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar corespunzătoare cererilor privind constatare nulitate contract de vânzare – cumpărare şi certificat de moştenitor.
Făcând aplicarea art. 132 alin. 1 coroborate cu art. 134 Cod procedură civilă, Tribunalul a respins prin încheierea dată în şedinţa publică din 29.04.2009 cererea reclamantei de întregire a actului de investire ca fiind tardiv formulată. Prin aceasta, reclamanta a invocat cauza ilicită şi frauda la lege.
S-au administrat probe constând în înscrisuri, interogatorii şi expertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma cererilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză tribunalul reţine următoarele :
Reclamantei Parohia „Sf. A.” i s-a reconstituit, în procedura reglementată de Legea 18/1991, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 2373 m.p. teren situată în Iaşi Str.-la Sf. A. nr. 2 prin titlul eliberat la data de 3.02.1993 sub nr. 182.230 de către Comisia judeţeană Iaşi de fond funciar.
La data de 6.03.1996, învestită fiind cu acţiunea civilă formulată de reclamanţii D. M. şi D. T., Judecătoria Iaşi, constată, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Iaşi, calitatea de proprietari a reclamanţilor asupra casei de locuit şi a terenului în suprafaţă de 675 m.p., situate în Iaşi str. Sf. Andrei nr. 2. Sentinţă astfel pronunţată având nr. 2428 a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare. În afara procedurii reglementate de art. 281 şi urm. Cod procedură civilă, pe sentinţa civilă nr. 2428/6.03.1996 s-au făcut modificări, sub sigiliul Judecătoriei Iaşi, în ce priveşte amplasamentul imobilului construit şi neconstruit, în loc de str. Sf. Andrei nr. 2 fiind inserată Str.-la Sf. Andrei nr. 2.
Sub nr. 163 a fost eliberat certificatul de moştenitor de către B.N.P. C. Ş. & Asociaţii la data de 19.09.2007. Potrivit acestuia, de pe urma decujusului D. T., decedat la 12.06.2006, au rămas ca moştenitori D. M. în calitate de soţie supravieţuitoare, P. E. V., D. D. şi D. T. în calitate de descendenţi de gr. I. Imobilul construit şi neconstruit ce aparţine masei succesorale a decujusului D. T., în cota de 1/2 dovedit în baza sentinţei civile nr. 2428/1996 a Judecătoriei Iaşi, a fost identificat sub nr. 2 pe stradela Sf. Andrei din Iaşi.
O.C.P.I. Iaşi pronunţă la data de 2.10.2007 încheierea nr. 75736 dată în dosarul cu acelaşi număr. Prin mijlocirea acesteia s-a înscris dreptul de proprietate şi dreptul de moştenire a numiţilor D. M., D. V., D. D. şi D. T. în cartea funciară nr. 66982 pentru imobilul construit şi neconstruit situat în Iaşi, str.-la Sf. Andrei nr. 2.
Între moştenitorii decujusului D. T. a intervenit contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 5293/11.10.2007 de B.N.P. Coste Ştefan & Asociaţii. În puterea acestuia, lotul nr. 1 constând din nuda proprietate asupra casei de locuit C 1 în suprafaţă de 160,40 m.p. şi dreptul de proprietate asupra parcelei de teren de 605 m.p. şi asupra anexei C 2 în suprafaţă construită de 15,79 m.p. situate în Iaşi, str.-la Sf. Andrei nr. 2, a intrat în patrimoniul moştenitorilor D. D. şi D. T. Lotul nr. 2 constând din uzufructul viager al casei de locuit C 1 în suprafaţă de 160,40 m.p., situată în Iaşi str.-la Sf. Andrei nr. 2 i-a fost atribuit moştenitoarei D. M. P. E. V. a declarat că este de acord cu modalitatea de partajare şi că nu are nici un fel de pretenţii de nici o natură de la copartajanţi. Prin încheierea nr. 79914/12.10.2007 O.C.P.I. Iaşi a admis cererea formulată de D. D. şi D. T. prin notarul public C. Ş. cu privire la imobilul situat în Iaşi, str. Sf. Andrei nr. 2, înscris în C.F. nr. 66982 a municipiului Iaşi cu nr. cadastral 18389 proprietatea D. D. şi D. T. în cota indiviză de 1/2 fiecare înscriindu-se dreptul de proprietate cu titlu de drept de partaj. S-a notat, totodată şi dreptul de uzufruct viager asupra C 1 în favoarea numitei D. M. Ulterior, prin încheierea nr. 84973/29.10.2007, O.C.P.I. Iaşi a îndreptat eroarea materială din încheierea de întabulare nr. 79914/2007, în sensul că imobilul constând în parcela 1 CC în suprafaţă de 605 m.p. pe care se află amplasate C 1 şi C 2 identificat cu nr. cadastral, 18389 este situat în stradela Sf. Andrei nr. 2 şi nu strada Sf. Andrei nr. 2 cum din eroare s-a redactat.
La data de 12.11.2007 s-a realizat acordul de voinţă consemnat în Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 7281 de B.N.P. S. B., între D. D., D. T. şi D. M., pe de o parte şi S.C. „P.” S.R.L. Iaşi, pe de altă parte. Obiect al înţelegerii părţilor l-au constituit nuda proprietate şi uzufructul imobilului situat în Iaşi, stradela Sf. Andrei nr. 2. Încheierea contractului de vânzare – cumpărare a fost precedată de eliberarea la data de 9.11.2007 a extrasului de carte funciară. Dreptul de proprietate al cumpărătoarei S.C.”P.” S.R.L. Iaşi a fost intabulat în cartea funciară prin încheierea nr. 90282 dată de O.C.P.I. Iaşi la 13.11.2007.
Raportul de expertiză în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie efectuat în cauză de expertul R. D. şi experţii consultanţi I. M. şi C. A. relevă amplasamentul suprafeţei de teren având o întindere de 2373 m.p. pentru care reclamantei Parohia „Sf. A.” i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul emis la data de 3.02.1993. Potrivit raportului de expertiză identificarea din documentaţia de carte funciară este făcută strict după planul cadastral, incluzându-se în aceasta numai diferenţa dintre suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate şi aceea revendicată. Concluzionează experţii că între suprafaţa de teren pentru care a fost eliberat titlul de proprietate pentru Parohia „Sf. A.” şi aceea pentru care s-a întocmit documentaţia cadastrală şi s-a înscris în cartea funciară nr. 66982 în urma modificării sentinţei civile nr. 2428/1996 a Judecătoriei Iaşi, există identitate în sensul că a doua, în suprafaţă de 605 m.p., este inclusă în totalitate în prima. La data efectuării expertizei posesia şi folosinţa asupra terenului revendicat era exercitată de pârâta S.C. „P.”S.R.L. Iaşi în baza Contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 7281/2007.
Acţiunea în revendicare este acea acţiune civilă reală prin care proprietarul care a pierdut posesia terenului sau solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Jurisprudenţa a decis că acţiunea în revendicare este acţiunea prin care proprietarul neposesor reclamă terenul de la posesorul neproprietar.
Pornind tocmai de la această definiţie a acţiunii în revendicare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii D. M., D. T. şi D. D. este întemeiată. Aceşti pârâţi au transmis atributele posesiei şi folosinţei imobilului în litigiu către pârâta S.C. „P.” S.R.L. Iaşi, începând cu data autentificării Contractului de vânzare – cumpărare nr. 7281 în ce priveşte terenul în suprafaţă de 605 m.p. şi începând cu data de 15.12.2007 în ce priveşte imobilul construit notat cu C 1. Concluzia raportului de expertiză vine să confirme executarea întocmai de către părţi a clauzelor contractuale relative la intrarea cumpărătoarei în stăpânirea de fapt a obiectului înţelegerii lor. Astfel, se arată în concluziile raportului de expertiză că la momentul efectuării sale imobilul construit şi neconstruit era în posesia şi folosinţa exclusivă a pârâtei S.C. „P.” S.R.L. Iaşi.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Parohia „Sf. A.” invocată în cererea privind revendicarea nu poate fi primită. După cum deja s-a arătat, reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren având întinderea totală de 2373 m.p. situată în Iaşi, str.-la Sf. Andrei nr. 2. În procedura reglementată de Legea 18/1991 acesteia i s-a eliberat de Comisia Judeţeană Iaşi de fond funciar la data de 3.02.1993 titlul de proprietate nr. 182230.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâţii D. D., D. T. şi D. M. la ultimul termen de judecată nu poate fi primită Obiect al Contractului de donaţie autentificat sub nr. 240/23.04.2009 l-a constituit exclusiv suprafaţa de 1768 m.p. situată în Iaşi, str.-la Sf. Andrei nr. 2 asupra căreia donatoarea Parohia „Sf. A.” avea posesia şi folosinţa.
În analiza şi soluţionarea cererii în revendicare formulată de reclamanta Parohia „Sf. A.” în contradictoriu cu pârâta S.C. „P.” S.R.L. Iaşi, Tribunalul porneşte de la premisa potrivit căreia reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului neconstruit în anul 1993. Eliberarea titlului de proprietate în baza Legii 18/1991 a presupus imanent, faţă de amplasamentul în intravilan, că terenul în suprafaţă de 2373 m.p. afla în proprietatea Municipiului Iaşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. 1 din Legea 18/1991 republicată. De altfel, la baza emiterii hotărârii nr. 41583/1115/5 de către Comisia Judeţeană Iaşi de fond funciar au stat dispoziţiile art. 10 şi 35 din Legea 18/1991 în redactarea în vigoare la data emiterii sale (actualmente art. 36 din Legea 18/1991 republicată). Consecinţa directă a emiterii titlului de proprietate nr. 182230 în favoarea Parohiei „Sf. A.” a fost perpetuarea dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului Iaşi în patrimoniul beneficiarului titlului de proprietate. Ca atare, în anul 1996, anul promovării acţiunii în justiţie de către reclamanţii D. M. şi D. T. având ca obiect uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu mai există în patrimoniul Municipiului Iaşi. Cu toate acestea, acţiunea reclamanţilor a fost promovată iar sentinţa civilă nr. 2428/6.03.1996 a fost pronunţată de către Judecătoria Iaşi în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Iaşi. Aceasta în contextul în care cel mai important caracter al uzucapiunii este faptul că ea constituie o adevărată sancţiune împotriva proprietarului iniţial, care a manifestat dezinteres faţă de bun, dând posibilitatea unei alte persoane să se comporte ca un adevărat proprietar faţă de bun. Uzucapiunea sancţionează lipsa de diligenţă a proprietarului, neglijenţa sa.
Pe de altă parte, acţiunea promovată de reclamanţi a urmărit constatarea dobândirii de către ei a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Iaşi, str. Sf. Andrei nr. 2. În acest sens sunt menţiunile din actul de învestire situaţie în care testimoniile administrate nu puteau viza decât acest imobil. Judecătoria Iaşi s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 2428/6.03.1996 în acord cu solicitarea reclamanţilor din actul de învestire, constatând calitatea de proprietari a reclamanţilor asupra casei de locuit şi a terenului în suprafaţă de 675 m.p. situate în Iaşi, str. Sf. Andrei nr. 2.
Totodată, Codul de procedură civilă reglementează în cuprinsul art. 281 şi urm. procedura de urmat în vederea îndreptării erorilor materiale sau omisiunilor din cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti. În primul rând, în discuţie nu este o eroare materială a instanţei căreia să i se aplice dispoziţiile art. 281 Cod procedură civilă date fiind limitele învestirii pentru imobilul din str. Sf. Andrei nr. 2, cărora instanţa este chemată să se supună. În al doilea rând, îndreptarea operată în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 2428/6.03.1996 transgresează , procedura reglementată legislativ prin mijlocirea art. 281 şi urm. Cod procedură civilă. Tocmai acesta este motivul pentru care este în căderea instanţei şi în putinţa ei dincolo de existenţa unei încheieri care ar fi încătuşat-o în graniţele ei, a discuta la momentul contemporan efectele născute de sigiliul judecătoriei Iaşi, aplicat pe dispozitivul sentinţei.
Tribunalul îşi însuşeşte susţinerile reclamantei precum şi concluziile raportului de expertiză conform cărora între imobilul proprietatea reclamantei Parohia „Sf. Andrei” şi imobilul ce a făcut obiectul acţiunii în uzucapiune (decizia civilă nr. 518/1996 al Judecătoriei Iaşi) nu există identitate. Cele 2 imobile au fost identificate şi sunt identificabile prin stradă şi număr iar între strada Sf. Andrei şi stradela Sf. Andrei nu există echivalenţă.
Însă aplicarea în cauză a art. 480 Cod civil este înfrântă de încheierea la data de 12.11.2007 a Contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 7281 de B.N.P. S. B.
Cumpărătoarea S.C. „P.” S.R.L. Iaşi, pârâtă în prezentul litigiu, a avut credinţa în momentul încheierii convenţiei părţilor că vânzătorii au calitatea de proprietari ai bunului tranzacţionat . Încheierea Contractului de vânzare – cumpărare a avut loc în contextul în care vânzătorii D. D., D. T. şi D. M. erau proprietarii tabulari ai imobilului situat în Iaşi, str.-la Sf. Andrei nr. 2. Titlul de proprietate exhibat de vânzători era o sentinţă civilă pronunţată de o instanţă în urma unei judecăţi în cadrul căreia s-a constatat dobândirea de către reclamanţi prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului construit şi neconstruit situat, potrivit îndreptării operate în cuprinsul sentinţei civile sub egida aceleiaşi instanţe, Judecătoria Iaşi, în str.-la Sf. Andrei nr. 2. Aceasta în condiţiile în care sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Iaşi, constatând dobândirea dreptului de proprietate printr-un mod originar de dobândire a proprietăţii; – situaţia în speţă a uzucapiunii – constituie o dovadă absolută.
Reclamanta Parohia „Sf. A.” a făcut demersuri în vederea întabulării dreptului de proprietate dobândit în baza Legii 19/1991 abia în anul 2009, când la data de 17.03. prin încheierea nr. 15094 O.C.P.I. Iaşi i-a admis cererea cu privire la imobilul în suprafaţă de 1768 m.p. situat în Iaşi, str.-la Sf. Andrei nr. 2 înscris în C.F. nr. 77935 a Municipiului Iaşi cu număr cadastral 19578. La data perfectării vânzării , astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară, nu era înregistrată vreo interdicţie de înstrăinare în cartea funciară iar prezenta acţiune în revendicare a fost promovată abia la data de 29.05.2008 (deci ulterior încheierii convenţiei). Pârâta S.C. „P.” S.R.L. Iaşi a depus diligenţele necesare pentru a cunoaşte situaţia juridică reală a imobilului astfel cum aceasta a fost evidenţiată în sistemul de publicitate prin cărţi funciare.
În cazul vânzării lucrului altuia sunt incidente dispoziţiile art. 1898 alin. 2 şi 1899 alin. 2 Cod civil. Buna credinţă trebuie să existe în momentul exprimării acordului de voinţă iar faptul că ulterior cumpărătorul află eroarea în care s-a găsit la data perfectării transferului de proprietate nu schimbă cu nimic regimul juridic care urmează să-i fie aplicat vânzării. Sub aspect probator, buna credinţă a părţilor se prezumă, legiuitorul recunoscând în apărare o prezumţie iuris tantum care poate fi combătută prin orice mijloc de probă, inclusiv prin intermediul prezumţiilor simple.
Contrar principiului conform căruia nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse precum şi împotriva principiului quad nullum est, nullum producit effectum, pot exista cazuri în care vânzarea lucrului altuia este valabilă şi opozabilă adevăratului proprietar, transferul dreptului de proprietate realizându-se între un proprietar aparent şi un cumpărător de bună credinţă în detrimentul adevăratului proprietar, persoană care în acest fel îşi vede dreptul pierdut urmare unei operaţiuni la care nu a participat.
În cazul vânzării lucrului altuia buna credinţă, indiferent dacă ea poate să fie consemnată în dreptul ambelor părţi sau numai în dreptul cumpărătorului, nu este, pe de o parte, prin ea însăşi, generatoare de efecte juridice dobânditoare de proprietate, iar pe de altă parte, ea nu este o condiţie care adăugată titlului, îl curăţă pe acesta de viciile de care suferă, astfel că purificat el poate să producă efecte juridice în beneficiul celui care cumpără de la un vânzător aparent pentru că nimeni nu poate să transmită valabil un bun pe care nu îl deţine în proprietate.
Cu toate acestea, există situaţii de excepţie când buna credinţă alături de alte principii de drept cum este situaţia în speţă, principiul aparenţei de drept dar şi interese sociale superioare, de genul nevoii de a proteja securitatea dinamică a circuitului civil sau încrederea în operaţiunile consemnate în registrele publice permit cumpărătorului să se opună cu succes acţiunii în revendicare pe care o exercită adevăratul proprietar, cu consecinţa păstrării bunului achiziţionat. Se impune precizarea că respingerea acţiunii în revendicare nu este rezultatul efectelor translative de proprietate pe care le produce actul de vânzare – cumpărare a lucrului altuia.
Curtea Constituţională a reţinut, în sensul celor de mai sus, cu referire la ipoteza aparenţei de drept „În astfel de situaţii obiectul contractului de înstrăinare constă într-un bun care nu aparţinea vânzătorului, fiind în consecinţă sustras prerogativei de dispoziţie a acestuia. Recunoaşterea efectului translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest quan ipse habet. Totuşi, nici practica şi nici doctrina nu au înţeles să recunoască în toate cazurile eficienţa distructivă, în această materie, a principiului enunţat. În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună credinţă al bunului său imobil, a fost preferat cel din urmă. Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bună credinţă a fost impusă – în baza unor raţiuni cu o aplicare mult mai largă în care au creat un adevărat principiu – de preocuparea pentru asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluţia şi-a aflat aşadar suport în raţiune de ordin programatic, concretizate în principiul validităţii aparenţei în drept a cărui esenţă este exprimată prin adagiul error communis facit ius. Incidenţa acestui principiu este însă subsecvenţa întrunirii cumulative a 2 condiţii relative la eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului – eroare care trebuie să fie comună sau unanimă şi de asemenea, invincibilă – şi a unei condiţii privind buna credinţă a subdobânditorului care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoiala imputabilă acestuia”.
Funcţionarea principiului validităţii aparenţei în drept presupune întrunirea a trei condiţii: un act juridic translativ de drepturi de proprietate, existenţa unei stări de fapt care nu corespunde stării de drept şi buna credinţă, constând în convingerea sinceră ca persoana care exercită atributele unui drept este titularul acelui drept. Reunirea acestor condiţii generează efectul de eroare comună, care în planul dreptului este cunoscut sub numele de principiul aparenţei în drept sau principiul error communis facit ius, principiu care acoperă viciile titlului aparent şi îi permite să producă efectele juridice translative de proprietate pe care proprietarul aparent şi dobânditorul de bună credinţă le-au avut în vedere.
1. Existenţa unui act juridic care transmite dreptul de proprietate.
Contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 12.11.2007 aparţine acestei categorii.
Actul cauză – sentinţa civilă nr. 2428/1996 a Judecătoriei Iaşi – ce a întărit convingerea cumpărătoarei S.C. „P.” S.R.L. Iaşi asupra calităţii de proprietari a vânzătorilor şi care a servit ca suport pentru încheierea contractului de vânzare – cumpărare, întruneşte toate condiţiile de valabilitate cerute de lege pentru categoria de acte din care face parte respectiv constatarea uzucapiunii de 30 de ani este atributul exclusiv al instanţelor de judecată; hotărârea astfel pronunţată constată calitatea de proprietari a vânzătorilor asupra imobilului construit şi neconstruit situat în Iaşi, str.-la Sf. Andrei nr. 2; hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat fiind definitivă şi irevocabilă prin neapelare. Dreptul de proprietate dobândit în urma unei astfel de judecăţi a fost înscris în Cartea funciară. Notează Tribunalul că cumpărătoarea S.C. „P.” S.R.L. Iaşi nu era obligată să facă demersuri pentru a verifica dacă prin sentinţa civilă pronunţată a fost sancţionat într-adevăr adevăratul proprietar neglijent al imobilului uzucapat dacă modul în care s-a îndreptat eroarea materială este conform procedurii reglementate de Codul de procedură civilă, astfel de operaţiuni ţinând de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată.
Actul ulterior, contractul de vânzare cumpărare este un contract oneros şi cu titlu particular.
2. Existenţa unei stări de fapt care nu corespunde stării de drept, dar care creează o eroare comună şi invincibilă.
Sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Iaşi înscrisă în cartea funciară alăturat posesiei imobilului exercitată de către D. T. şi M. şi continuată de către moştenitorii celui dintâi, posesie ce a stat la baza constatării dreptului de proprietate prin uzucapiune, creează o stare de fapt care, deşi nu corespunde realităţii constituie o condiţie pentru funcţionarea principiului aparenţei în drept. Este anodină juridic împrejurarea că dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune a fost solicitată pentru imobilul din Iaşi, str. Sf. Andrei nr. 2 câtă vreme în urma îndreptării erorii materiale, obiect al uzucapiunii l-a constituit imobilul situat în str.-la Sf. Andrei nr. 2. Totodată din înscrisurile depuse la dosar precum şi din susţinerile necontestate ale părţilor posesia şi folosinţa au fost exercitate de familia D. asupra imobilului construit şi neconstruit situat în Iaşi, str.-la Sf. Andrei.
Starea de fapt rezultând din înscrisurile prezentate cumpărătoarei S.C. „P. S.R.L. Iaşi întruneşte condiţiile privind opozabilitatea (intabularea în cartea funciară şi prezentarea unei hotărâri judecătoreşti produc prin autoritatea lor opozabilitate faţă de orice terţ şi întăresc convingerea cumpărătorului de bună credinţă ca persoana menţionată în conţinutul lor este adevăratul proprietar, notorietatea (toată lumea are putinţa de a cunoaşte consultând cartea funciară adevăratul proprietar precum şi exercitarea de către acesta a actelor de posesie asupra imobilului, acte care sunt publice) continuitatea (starea de fapt consacrată juridic prin sentinţa Judecătoriei Iaşi, dăinuie din anul 1996) precum şi posesia imobilului.
3. Buna credinţă.
Buna – credinţă în cazul erorii comune constă în convingerea greşită, dar sinceră, lipsită de cea mai mică îndoială, ca persoana cunoscută ca fiind titularul dreptului de proprietate deţine o astfel de calitate.
Tribunalul a analizat anterior buna credinţă a cumpărătoarei S.C. „P.” S.R.L. elementele ce constituie pilon al acesteia arătate în expunerea de motive, îngăduind a concluziona existenţa unei convingeri ferme, juste şi întemeiate a cumpărătoarei în calitatea celor cu care a contractat în noiembrie 2007. Măsurarea bunei credinţe este făcută de Tribunal, inclusiv prin raportare la persoana cumpărătorului care a depus toate diligenţele necesare pentru a cunoaşte situaţia juridică a bunului pe care dorea să-l dobândească. Însă, eroarea era atât de greu de sesizat încât ar fi fost aptă să creeze oricui o convingere greşită. Mai mult decât atât, în prezenţa titlului de proprietate al reclamantei, a hotărârii judecătoreşti pronunţate, instanţa însăşi, alăturat cunoştinţelor juridice şi competenţei, sale a avut nevoie de cunoştinţe de specialitate (topografie, cadastru şi geodezie) pentru a sancţiona situaţia de fapt litigioasă dedusă judecăţii. Subliniază încă o dată instanţa că îi este exclusivă competenţa analizării celor două titluri de proprietate exhibate, chiar dacă spre acest final a avut în vedere precumpănitor amplasamentul diferit al celor 2 imobile (strada şi stradela).
Reţine tribunalul că reclamanta, adevărata proprietară al imobilului nu a făcut în cauză dovada relei credinţe a cumpărătoarei S.C. „P.” S.R.L. în beneficiul căreia buna credinţă se prezumă – bona fides praesumitur.
Principalul efect al aplicării principiului validităţii aparenţei în drept este acela creator de drepturi de proprietate în beneficiul cumpărătorului de bună credinţă cu consecinţa paralizării cu succes a acţiunii în revendicare imobiliară pe care o exercită adevăratul proprietar. Esenţa principiului constă potrivit literaturii de specialitate, în faptul că terţul dobânditor este investit cu un drept de proprietate pe care însă nu îl primeşte nici de la adevăratul proprietar (cel care nu a contractat), nici de la proprietarul aferent cu care a contractat (dar care nu îl deţinea) ci direct de la lege (cutumă) fiind aşadar, un mod specific, distinct, originar de dobândire a proprietăţii, iar nu unul derivat. În ceea ce-l priveşte pe vânzător, efectele pe care le produce aplicarea principiului validităţii aparenţei de drept diferă după cum acesta este de buna sau rea credinţă. Analiza aceasta însă excedează obiectului prezentei judecăţi.
Acestea sunt motivele pentru care acţiunea în revendicare, promovată de adevăratul proprietar Parohia „Sf. A.” nu poate fi primită.
În cererea având ca obiect anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 7281/12.11.2007 excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei este întemeiată. Nulitatea relativă a contractului care conţine o vânzare – cumpărare a lucrului altuia – pentru lipsa obiectului prestaţiei vânzătorului şi lipsa cauzei prestaţiei cumpărătorului de bună credinţă – poate fi cerută doar de către cumpărătorul de bună credinţă. Vânzătorul, chiar de bună credinţă, dar şi proprietarul bunului înstrăinat, nu au la îndemână un astfel de mijloc procesual pentru că primul este ţinut în faţa cumpărătorului de obligaţia de garanţie pentru evicţiune conform dispoziţiilor art. 1336 pct. 1 Cod civil, iar cel de-al doilea pentru că nu a fost parte în contractul a cărui anulare o solicită instanţei. Nulitatea relativă conform regimului juridic ce îi este aplicabil, poate fi invocată doar persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic.
Cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare 7281/2007 este neîntemeiată.
Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părţile au încheiat contractul în cunoştinţă de cauză, ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma „în cunoştinţă de cauză” relevă semantic, înţelesul că părţile contractului au ştiut bine că bunul individual determinat nu este proprietatea vânzătorului şi că aparţine altuia. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenţia de a aduce altuia o pagubă, este un act juridic intenţional fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua credinţă a părţilor.
Pe de o parte, reclamanta solicitând constatarea nulităţii contractului, nu a invocat cauza ilicită sau frauda.
Pe de altă parte, buna credinţă a fost reţinută în persoana cumpărătoarei S.C. „P.” S.R.L. atunci când a fost analizată cererea în revendicare.
Lipsa relei credinţe chiar numai în persoana cumpărătorului – analiza bunei sau relei credinţe a vânzătorului nefiind impusă de limitele judecăţii – nu justifică nulitatea contractului.
Excepţia lipsei de interes a reclamantei în cererea privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 163/19.09.2007 este întemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 88 din Legea 36/1995 certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte. Menţionarea în cuprinsul certificatului de moştenitor a unui bun care nu aparţine patrimoniului decujusului nu poate fi sancţionată prin mijlocirea cererii în constatarea nulităţii certificatului . Cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate cu privire la un bun menţionat în cuprinsul certificatului ca aparţinând patrimoniului succesoral are la îndemână calea acţiunii în revendicare. În prezenta învestirii instanţei şi cu o astfel de cerere solicitarea reclamantei de constatare a nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor apare ca lipsită de interes.
În considerarea celor mai sus expuse tribunalul a dispus conform celor cuprinse în prezenta hotărâre.
Dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă sunt aplicate în ce priveşte cheltuielile de judecată datorate de reclamant pârâţilor D. M., D. D., D. T. şi P. E. V.
Cererea pârâtei S.C. „P.” S.R.L. Iaşi de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită întrucât nu a făcut dovada cheltuielilor pricinuite de prezenta judecată prin depunerea chitanţei care să ateste plata onorariului de avocat.

Tags: Acţiune în revendicare

Acţiune in revendicare. Lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 07.05.2008 reclamantii D G G, Sl, S S au chemat în judecata pe pârâtul B V pentru ca acesta sa fie obligat sa le lase în deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 31,05 m.p. situata în mun. Iasi, str. St. O. Iosif, precum si obligarea pârâtului sa demoleze pe cheltuiala sa gardul construit pe proprietatea lor. S-au solicitat si cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii reclamantii au aratat ca sunt descendentii numitei PA înscrisa în titlul de proprietate, legitimati ca atare cu certificatele de mostenitor anexate si proprietarii suprafetei de 995,52 m. p. Conform contractului de partaj voluntar autentificat 01.07.2004. S-a mai aratat în cerere faptul ca pârâtul a ocupat fara drept suprafata de 31,05 m. p. pe care si-a construit un gard.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 480 C. Civ.

În dovedirea cererii a fost indicata proba cu înscrisuri, interogatoriu si expertiza topometrica.

Cererea a fost legal timbrata la valoarea terenului astfel cum a fost indicata de catre reclamanti.

În sedinta publica din 13.06.2008, pârâtul s-a prezentat în instanta si a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata si obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata. În motivarea acestui punct de vedere, pârâtul a aratat ca se învecineaza cu reclamantii cumparând o suprafata de teren pe strada St. O. Iosif, suprafata delimitata prin schita cadastrala si întabulata. Pe baza marcajelor stabilite de inginerul topometrist, pârâtul a precizat ca a amplasat un gard cu talpa din beton, reclamanta D G venind în permanenta la teren în momentul edificarii gardului, neavând nici o obiectie.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 115-119 C. Proc. Civ.

În favoarea reclamantilor instanta a încuviintat proba cu înscrisuri si expertiza tehnica topometrica, fiind anexate în copie titlul de proprietate, certificat de mostenitor, certificat de mostenitor, contract de partaj conventional autentificat, iar în favoarea pârâtului, proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantilor si expertiza topometrica. Instanta a încuviintat pentru pârât expertul parte. La dosar s-a anexat raportul de expertiza tehnica efectuat de expert M I, aflat la filele 72-96. Punctul de vedere al expertului parte a fost depus prin registratura la data de 12.03.2009.

În sedinta publica din 12.03.2009 instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei coparticiparii procesuale pasive obligatorii si fata de caracterul absolut, de fond si peremptoriu al acesteia, urmeaza a se pronunta cu întâietate:

În fapt, prevalându-se de titlu de proprietate nr. 0 emis la data de 30.11.1993 de catre Comisia Judeteana de stabilire a dreptului de proprietate precum si de contractul de partaj voluntar anexat reclamantii au solicitat obligarea pârâtului B V sa le lase în deplina proprietate si posesie suprafata de 31, 05 mp situata în Mun. Iasi, str. St. O. Iosif. Pârâtul a invocat în vederea conservarii dreptului sau de proprietate contractul de vânzare cumparare autentificat sub numarul 00 din 27.09.2004.

Din lecturarea titlului de proprietate invocat de catre pârât reiese faptul ca acesta nu este unicul proprietar al terenului ce face obiectul prezentei actiuni, pe acest act fiind mentionata si numita B L.

În drept, instanta retine dispozitiile art. 47 cpc potrivit carora: „ Mai multe persoane pot fi împreuna reclamante sau pârâte daca obiectul pricinii este un drept sau o obligatie comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza.”

Este adevarat ca litisconsortiul procesual este de regula unul facultativ, cadrul procesual civil fiind lasat la aprecierea reclamanului, conform principiului disponibilitatii, însa luând în considerare obiectul prezentei actiuni si efectele solutiei pronuntate în cauza, instanta apreciaza ca în speta litisconsortiul este unul obligatoriu.

Actiunea în revendicare nu poate fi calificata drept un simplu act de conservare, fata de implicatiile sale majore, fiind un veritabil act de dispozitie (luând în considerare în special ipoteza respingerii ei irevocabile). Astfel, în cazul în care aceasta are ca obiect bunuri imobile, se impune prezenta în proces a ambilor soti, nefiind aplicabila prezumtia mandatului tacit reciproc, asigurându-se astfel posibilitatea punerii în executare efective a actului.

Fata de aspectele concrete ale spetei, aceasta solutie este compatibila si cu jurisprudenta CEDO în materia respectarii dreptului de acces la instanta. Astfel, în cauza Golder vs. UK instanta europeana a statuat asupra faptului ca dreptul de acces la instanta nu este unul absolut, fiind prin însasi natura sa susceptibil de anumite limitari. Pentru a fi concordante cu dispozitiile art. 6 din CEDO, aceste limitari trebuie însa sa fie impuse de atingerea unui scop legitim si sa fie proportionale cu acesta.

În cauza, obligativitatea introducerii în proces si a celui de al doilea coproprietar vizeaza un scop legitim, respectiv pronuntarea unei solutii unitare, susceptibile de executare silita si apte sa asigure pe viitor siguranta si stabilitatea circuitului civil, fiind proportionala cu acesta, neinstituind în sarcina reclamantului o sarcina insurmontabila.

În aceeasi ordine de idei instanta retine si considerentele Curtii Europene a Drepturilor Omului din cauza recenta Derscariu vs. România potrivit carora: “Aplicarea regulii unanimitatii in cazul actiunii in revendicarea bunului aflat in coproprietate nu contravine prin sine insasi dreptului la un proces echitabil. In acest sens, se poate afirma ca va interveni o astfel de incalcare daca regula unanimitatii va fi opusa automat reclamantului coproprietar, desi imposibilitatea de atragere in cadrul procesual a tuturor coproprietarilor are cauze pur obiective – imposibilitatea de identificare a unor coproprietari sau refuzul nejustificat al unora de a lua parte la procedura (hotararea Lupas si altii impotriva Romania). Totusi, atitudinea reclamantului coproprietar care, desi poate in mod rezonabil sa obtina identificarea celorlalti coproprietari, nu o face, sau, desi i-a identificat, omite sau refuza sa le solicite sa i se alature in demersul sau procesual, fiind culpabila, nu ar trebui sa inlature aplicarea regulii unanimitatii, desigur in masura in care s-ar aprecia ca actiunea in revendicarea bunului aflat in coproprietate este un act de dispozitie cu privire la bun.”

Asupra cererii reclamantului de introducere în cauza si a sotiei pârâtului instanta s-a pronuntat în sensul constatarii tardivitatii acesteia.

Pentru aceste motive, instanta va admite exceptia de fond invocata, respingând în consecinta cererea.

În temeiul art. 274 cpc rap la art. 998 cod civil, instanta va admite cererea pârâtului de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.

Tags: Acţiune în revendicare

ACŢIUNE ÎN REVENDICARE FORMULATĂ DE FOSTUL PROPRIETAR ÎMPOTRIVA CHIRIAŞULUI. CONSTATAREA UZUCAPIUNII. CERERE DE CHEMARE ÎN GARANŢIE A CONSILIULUI LOCAL.

Prin cererea înregistrata sub nr. 15284/06.07.2006, reclamanta M.D., a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.C., obligarea acesteia sa-i lase în deplina proprietate si posesie imobilul de locuit în suprafata de 40 mp. situat în Iasi, str. Lascar Catargi nr.48, precum si evacuarea neconditionata a pârâtei.

Cererea a fost legal timbrata.

În motivarea acesteia, arata reclamanta ca tatal sau, G.R.D. a fost proprietarul unui imobil format din mai multe unitati locative, din Iasi str. Lascar Catargi nr.48, ce a fost nationalizat în mod abuziv în anul 1952, în baza Decretului nr.92/1950.

În calitate de unica succesoare a tatalui sau, arata reclamanta ca a revendicat imobilul mentionat, prin sentinta civila nr. 9682/2003, care a devenit irevocabila, instantele judecatoresti constatând nulitatea actului de nationalizare, astfel încât, în anul 2004, a preluat posesia imobilului de la Consiliul Local Iasi, imobilul fiind ocupat de catre chiriasi dar si de catre pârâta care, împreuna cu sotul sau, a cumparat în anul 1974 unul dintre apartamente pe care l-a ocupat pâna în prezent.

Mai arata reclamanta ca a solicitat, pe calea unei actiuni în instanta, constatarea nulitatii actului de vindere-cumparare în baza caruia pârâta a cumparat apartamentul de la autoritatea locala, actiune respinsa de catre instantele judecatoresti cu motivarea ca atât ea cât si tatal sau nu au pierdut nici un moment dreptul de proprietate asupra imobilului.

Legal citata, pârâta a formulat întâmpinare invocând faptul ca a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin prescriptie achizitiva, detinând imobilul în calitate de proprietar, netulburat o perioada de peste 30 ani.

A formulat pârâta si o cerere de chemare în garantie a vânzatorului, Consiliul Local Iasi, în calitate de succesor în drepturi si obligatii al persoanei juridice care i-a vândut imobilul, solicitând, în temeiul dispozitiilor art.1337 C. civ., ca acesta sa raspunda pentru evictiune. Cererea a fost legal timbrata.

În calitate de chemat în garantie, Consiliul Local Iasi a formulat întâmpinare, învederând instantei faptul ca pârâta, împreuna cu sotul sau, au detinut initial locuinta în calitate de chiriasi, în baza Legii nr.4/1973, în prezent abrogata, pârâta cumparând locuinta prin contractul de vindere-cumparare nr.230/21.03.1974.

Astfel, apreciaza chematul în garantie ca în cauza opereaza uzucapiunea, pârâta stapânind locuinta în baza unui contract de vindere-cumparare legal, nedesfiintat, o perioada mai mare de 30 de ani astfel încât în temeiul dispozitiilor art.973 C. civ. instanta urmând a compara titlurile de proprietate ale partilor, dând eficienta titlului de proprietate mai vechi, în speta al pârâtei întrucât si posesia sa este mai bine caracterizata, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata si a cererii de chemare în garantie.

Analizând actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor legale aplicabile si a probatoriului administrat, instanta retine urmatoarele:

Revendicarea este actiunea reala prin care proprietarul care nu mai are posesia bunului sau, în temeiul dreptului sau de proprietate cere restituirea acestuia de la persoana care îl detine fara drept.

În speta, prin sentinta civila nr. 9682/01.10.2003 definitiva si irevocabila, a fost admisa în parte actiunea reclamantei, în calitate de succesor gradul I al tatalui sau, constatându-se de catre instanta de judecata ca imobilul construit si neconstruit, în suprafata de 1585 mp., situat în Iasi, str. Lascar Catargi nr.48 a fost nelegal nationalizat, nefiindu-i aplicabile prevederile Decretului nr.92/1950 si nici dispozitiile Legii nr.112/1995, fiind obligat totodata, Consiliul Local Iasi sa lase în deplina proprietate si linistita posesie acest imobil reclamantei.

În sistemul Codului civil, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietatii unui imobil ca efect al posesiunii utile a bunului în intervalul de timp determinat de lege.

Aceasta institutie este reglementata prin art.1890 C. civ., care prevede – ca regula generala – ca dreptul de proprietate asupra unui imobil se poate dobândi prin simpla exercitare a posesiei continue, neântrerupte, netulburate si sub nume de proprietar timp de 30 de ani, fara ca persoana care poseda sa fie tinuta a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua credinta, de la aceasta regula fiind instituita exceptia prevazuta de art. 1895 si 1896 C. civ., prin care s-a reglementat asa-numita prescriptie achizitiva de scurta durata, între 10 – 20 ani, potrivit careia, pe lânga exercitarea posesiei utile în timpul aratat, mai sunt necesare înca doua conditii, respectiv existenta bunei credinte si a unei juste cauze.

Potrivit dispozitiilor art.1897 C. civ., justa cauza este orice titlu translativ de proprietate, actul de vânzare-cumparare încheiat cu un neproprietar reprezentând în acceptiunea textului legal mentionat un just titlu, o justa cauza a posesiunii exercitata de catre pârâta cu buna-credinta din anul încheierii actului si pâna la data formularii actiunii în revendicare.

Astfel, buna-credinta a pârâtei-cumparatoare în cauza rezulta din faptul ca statul a figurat în calitate de proprietar în baza actului de nationalizare – Decretul nr.92/1950 – si s-a comportat ca atare si în momentul vânzarii catre pârâta a unei parti din imobilul ce formeaza obiectul prezentei actiuni în revendicare, astfel cum rezulta din titlul de proprietate aflat la fila 23 dosar.

Actul de vânzare-cumparare încheiat în speta, contractul nr.230 din 18.12.1974, reprezinta o justa cauza a posesiunii exercitata de catre pârâta cu buna-credinta din 1974 si pâna la data introducerii prezentei actiuni în revendicare. Pârâta, împreuna cu sotul sau, în prezent decedat, au exercitat o posesie utila care întruneste conditiile prevazute de art. 1846-1847 C. civ., fiind evident ca aceasta a dobândit prin uzucapiunea de scurta durata, respectiv 20 de ani, prevazuta de art.1895 C. civ., dreptul de proprietate asupra partii din imobil pe care au cumparat-o prin contractul de vânzare-cumparare mentionat, buna sa credinta fiind retinuta definitiv si irevocabil, prin sentinta civila nr.2957/08.04.2005 a Judecatoriei Iasi, astfel încât, instanta retine ca în cauza opereaza prescriptia achizitiva de scurta durata, motiv pentru care va respinge actiunea reclamantei.

Fata de aceste considerente, retinând ca în cauza nu sunt întrunite conditiile raspunderii vânzatorului pentru evictiune, va respinge cererea de chemare în garantie formulata de catre pârâta în contradictoriu cu Consiliul Local Iasi.

Vazând dispozitiile art.274 C. proc. civ.

Tags: Acţiune în revendicare

Actiune în revendicare. Invocarea dreptului de proprietate prin uzucapiune prin intermediul cererii reconventionale.

Dosar nr. 469/2006. Sentinta civila nr. 1221/16.11.2006. Actiune în revendicare. Invocarea dreptului de proprietate prin uzucapiune prin intermediul cererii reconventionale.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante cu numarul 469, la data de 01.03.2006 reclamantii Andonescu Gheorghe, Andonescu Matei si Andonescu Ioan l-au chemat în judecata pe pârâtul Pascau Ioan si au solicitat instantei sa-l oblige pe pârât sa le lase în posesie suprafata de 1 ha teren, categoria fânat, situat pe raza orasului Bicaz, anexa Potoci, judetul Neamt, în doua trupuri, din care, unul se învecineaza la S cu terenul proprietate publica a orasului Bicaz, la V cu drum national, la E cu Ocolul Silvic Bicaz, la N cu Irimia Pantelimon, iar celalalt învecinat la N si V cu pârâul Potoci, la E cu drumul national, la S cu Degeratu Nicolae si sa-l oblige pe pârât la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii a aratat:

În fapt, bunicul lor, defunctul Buruiana Vasile a fost împroprietarit în urma aplicarii reformei din anul 1921 cu suprafata de teren sus mentionata, fapt dovedit cu copia tabloului cu locuitorii împroprietariti în trupul „Plaiul” din fosta comuna Buhalnita, satul Potoci, din data de 08.05.1932 si copia tabelului comitetului de ocol nr. 240/174. Defunctul a stapânit terenul pâna în perioada anilor 1960, când a fost deposedat prin violenta de catre numitii Ion-Vasile Baltag si Vasile Petrea Baltag, care si-au pastrat posesia prin acte de violenta. Cei doi l-au batut atât pe defunct, cât si pe fiul acestuia Andonescu Gheorghe, pe acesta din urma în perioada anilor 1970-1971.

Terenul a fost înscris în rolul defunctului Buruiana Vasile si ulterior al sotiei acestuia, Buruiana Chita, în anul 1980.

Pârâtul a ocupat terenul în urma cu sapte ani, când l-a înscris în rolul sau agricol. Si acesta s-a folosit de violenta pentru a pastra posesia terenului, respectiv l-a batut cu un par pe Andonescu Ioan la data de 04.10.2005, atunci când acesta i-a solicitat sa intre în posesia terenului.

Prin cererea înregistrata la data de 24.03.2006, pârâtul formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat în cauza a sentintei civile nr. 122 din 06.02.2006 a Judecatoriei Bicaz. În motivarea exceptiei a aratat ca s-a mai judecat cu aceleasi parti pentru acelasi obiect si aceeasi cauza în dosarul nr. 1834/2005 în care actiunea civila a reclamantilor a fost respinsa ca inadmisibila (vezi fila 37).

Prin cererea înregistrata la data de 14.04.2006 pârâtul a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii.

În motivarea exceptiei a aratat ca actiunea este lipsita de obiect pentru ca reclamantii nu fac dovada dobândirii dreptului de proprietate într-un mod originar (vezi fila 43). În dovedirea exceptiei a depus copia sentintei civile nr. 122/2006 a Judecatoriei Bicaz.

Prin încheierea din data de 20.04.2006, instanta a respins exceptia autoritatii de lucru judecat a sentintei civile nr. 122/2006 ca nefondata (vezi fila 49).

La termenul de judecata din data de 28.09.2006, pârâtul a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat instantei sa constate ca a dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenului revendicat de reclamanti (vezi fila 93).

În motivarea cererii a aratat ca terenul respectiv a apartinut numitului Buruiana Vasile care a fost împroprietarit în anul 1932.

Acesta nu a stapânit niciodata terenul pentru ca nu i-a fost predat. Terenul a fost stapânit în mod util de catre autorul sau Baltag Ioan-Dumitru, care l-a avut înscris în rolul sau agricol si, ulterior, în rolul agricol al fiilor acestuia. El a fost înscris si în certificatul de mostenitor nr. 744 din 07.05.1993 dupa defuncta Baltag Natalia.

De altfel, reclamantii nu au facut nici o referire la acest teren în dosarul nr. 1838/2001 al Judecatoriei Bicaz, ceea ce reprezinta o recunoastere implicita a faptului ca terenul nu a apartinut autorilor lor.

Pârâtul a invocat jonctiunea posesiei sale si a sotiei lui cu cea a autorilor lor.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 1847 si urm. C.civ..

Reclamantul Andonescu Ioan a completat taxa judiciara de timbru cu suma de 583 lei noi si a depus un timbru judiciar în valoare de 5 lei noi (vezi fila 110).

Pârâtul a timbrat cererea reconventionata cu suma de 580 lei noi reprezentând taxa judiciara de timbru si cu timbru judiciar de 3 lei noi (vezi fila 115).

La termenul din data de 19.10.2006 reclamantii au depus întâmpinare la cererea reconventionala prin care au solicitat instantei sa o respinga ca nefondata (vezi fila 114). În motivarea întâmpinarii au aratat ca posesia exercitata de pârât nu este utila pentru ca a fost dobândita si pastrata prin violenta, nu a fost exercitata sub numele de proprietar si nu a fost publica, din moment ce Baltag Ion a înregistrat terenul în rolul agricol de abia în anul 1984.

Au fost audiati martorii Naclad Iacob, Mrejeru Constantin si Tanasa Nicolai, declaratiile acestuia fiind anexate la dosar.

Analizând probele administrate în cauza, instanta constata urmatoarea situatie de fapt:

În urma aplicarii Legii de Reforma Agrara din anul 1921, numitii Buruiana Vasile si Baltag Petru au fost împroprietariti cu câte o suprafata de 1 ha teren situat pe raza localitatii Potoci din jud. Neamt, acesti fiind pusi în posesia terenurilor la data de 08.05.1932, fapt dovedit cu copia tabelului depus la fila 34.

Reclamantii sunt mostenitorii defunctului Buruiana Vasile, respectiv nepoti de fiica..

Începând din anul 1960, numitii Baltag D. Ion si Baltag P. Vasile au intrat în posesia terenului sus-mentionat si au continuat sa îl foloseasca pâna în anul 1993, când a intrat în posesia pârâtei-reclamante Pascau Maria, sotia pârâtului Pascau Ioan. Acest teren a fost înscris în certificatul de mostenitor nr. 744/07.05.1993, la decesul defunctei Baltag Natalia, mama pârâtei-reclamante. Martorii audiati în cauza au confirmat faptul ca terenul a fost stapânit mai mult de 30 de ani de catre Baltag Ion si, dupa decesul acestuia, de catre pârâta reclamanta Pascau Maria, operând astfel jonctiunea posesiilor. Reclamantii pârâti nu au facut dovada sustinerii potrivit careia numitul Baltag D. Ion l-a imposedat pe Buruiana T. Vasile prin violenta, în perioada anilor 1960 si ca Baltag D. Ion si Baltag P. Vasile si-au conservat posesia prin acte de violenta fata de Andronescu Gheorghe.

Fata de cele retinute, instanta va admite în parte cererea reconventionala formulata în temeiul disp. art. 1837, 1860 si 1890 din C. civil, în ce o priveste pe pârâta reclamanta Pascau Maria, având în vedere ca efectele uzucapiunii retroactiveaza pâna la începutul exercitarii posesiei utile, perioada în care posesia a fost exercitata de autorii acesteia, sotul acesteia neavând niciun drept la succesiunea lor. Pe cale de consecinta, cererea reconventionala formulata de pârâtul reclamant Pascau Ioan va fi respinsa ca nefondata, în temeiul art. 31 lit. b din C. fam., iar cererea principala va fi respinsa ca nefondata, în baza art. 480 si 1890 din C civ.

Tags: Acţiune în revendicare

Acţiune în revendicare

Prin sentinţa civilă nr. 1359/10.06.2010 s-a admis exceptia autoritătii de lucru judecat, s-a respins cererea în revendicare formulată de reclamantii :…

în contradictoriu cu pârâtul …. din Fălticeni str… jud.Suceava ca inadmisibilă.

Prin cererea adresată acestei instante si înregistrată sub nr. 1379/227/2009 reclamantul .. a chemat în judecată pe pârâtul … pentru ca în urma probatoriului administrat să se dispună obligarea acestuia să lase în deplină proprietate si linistită posesie suprafata totală de 51 ari ce se compune din:

a) – suprafata de 27 ari teren arabil situată în Fălticeni învecinată cu …. înscrisă în sentinta civilă nr. 739/12.03.1996 pronuntată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. 545/1995 care are ca obiect partaj succesoral si iesire din indiviziune, în valoare de 1200 lei,

b) Suprafata de 24 ari, teren arabil ce face parte din suprafata totală de 1,19 ha situată în mun.Fălticeni str…, învecinată cu moştenitori .. înscrisă în T.P. nr. 1786/25.01.2000 emis pe numele reclamantului în valoare de 1000 lei; Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că el este adevăratul titular al dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu asa cum rezultă din sentinta civilă nr. 739/12.03.1996 pronuntată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. 545/1995 si din T.P. nr. 1786/25.01.2000 sus mentionat.

În ce priveste suprafata totală revendicată , de 51 ari, aceasta se compune din suprafata de 27 ari teren arabil situată în mun.Fălticeni învecinată cu ….., înscrisă în sentinta civilă nr. 739/12.03.1996 pronuntată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. 545/1995 care are ca obiect partaj succesoral si iesire din indiviziune cât si din suprafata de 24 ari teren arabil ce face parte din suprafata totală de 1,19 ha situată în mun. Fălticeni str….., învecinată cu moştenitori …….. înscrisă în T.P. nr. 1786/25.01.2000 emis pe numele său.

Atât el cat si pârâtul sunt moştenitorii defunctei … defunctă ce a avut în proprietate o suprafată mai mare de teren în ….. iar ei primind suprafetele de teren ce li se cuvin conform drepturilor lor succesorale.

În anul 2008 pârâtul a intrat abuziv în terenurile proprietatea sa cultivând cu ovăz si cartofi, împiedicându-l să-şi exercite dreptul de proprietate asupra lor, desi i-a solicitat acestuia în nenumărate rânduri să elibereze terenul, pârâtul a refuzat categoric acest lucru, sustinând că este proprietatea lui, ori acest lucru nu este real. Urmează să solicite instantei obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile reprezentând folosul nerealizat de care a fost lipsit prin uzurparea dreptului său de proprietate de către pârât prin ocuparea abuzivă a imobilului proprietatea sa.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea actiunii asa cum a fost formulată.

În drept reclamantul a invocat disp. art. 480 Ccivil.

În dovedire a anexat o serie de înscrisuri respectiv titluri de proprietate cu nr. 1786/2000 ,200/1993, nr. 1858/2000, S.c. nr. 739/1996 a Judecătoriei Fălticeni, S.c. nr. 1645/2005 a Judecătoriei Fălticeni, contract de vânzare-cumpărare autentificat de către Notariatul de stat al raionului Fălticeni, testament, fişă proces verbal de punere în posesie si a solicitat proba cu expertiză tehnică topografică.

Ulterior reclamantul face precizări la cererea formulată, privitoare la valoare terenului în litigiu în vederea timbrajului aferent.

Pârâtul legal citat depune la dosar întâmpinare la care anexează o serie de înscrisuri doveditoare , si solicită respingerea actiunii în revendicare formulată de reclamant.

Precizează că în cauză este dată exceptia autoritătii lucrului judecat prev. de art. 1201 Ccivil întrucat prin sentinta civilă nr. 1645/2005 a Judecătoriei Fălticeni rămasă irevocabilă prin decizia nr. 807/2006 a Tribunalului Suceava actiunea precedentă a fost respinsă cu motivarea că reclamantul detine în fapt atât suprafata de 1,19 ha teren evidentiată în T.P. nr. 1786/2000 cât si suprafata de 2.700 mp ce i-a fost atribuită prin sentinta civilă nr. 739/1996 a Judecătoriei Fălticeni acesta fiind nemultumit în realitate de modul în care a fost partajată suprafata de 0,54 ha din T.P. nr. 200/1993 si urmând să detină si parcela de 2.700 mp care i-a revenit lui si surorii sale conform hotărârii de partaj.

Actiunea de fată este identică sub aspectul obiectului si cauzei cu cererea precedent întrucat potrivit sustinerilor din cererea introductivă, terenul revendicat include o parcelă de 2.700 mp atribuită reclamantului prin sentinta civilă nr. 739/1996 si o parcelă de 2400 mp din terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1786/2000.Cum aceleasi suprafete de teren au fost revendicate în dosarul nr. 3653/2004 în care pretentiile reclamantului au fost întemeiate pe aceleasi acte de dobândire a dreptului de proprietate, este indiscutabilă identitatea de obiect si cauză între cele două litigii.

În ceea ce priveste identitatea de părti în aceeasi calitate si această conditie impusă de art. 1201 Ccivil este îndeplinită întrucat si el si reclamantul au fost părti în dosarul solutionat prin sentinta civilă nr. 1645/2005 a Judecătoriei Fălticeni, iar împrejurarea că în primul litigiu pretentiile reclamantului au fost formulate si împotriva unei a doua pârâte care nu a mai fost chemată în judecată în cauza de fată, este lipsită de relevantă, esential fiind faptul că sentinta anterioară este opozabilă tuturor părtilor din prezenta cauză.

Fată de cele arătate, având în vedere împrejurarea că sub aspectul exercitării posesiei, situatia de fapt nu s-a modificat fată de data promovării primei actiuni, consideră că este dată în cauză exceptia autoritătii lucrului judecat, motiv pentru care solicită respingerea actiunii ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pretentiile reclamantului sunt neîntemeiate.

Litigiu de fată ca si cele anterioare nu a fost generat de faptul că el ar fi ocupat vreo portiune din suprafetele înscrise în actele de proprietate ale reclamantului ci de împrejurarea că acesta se consideră unicul moştenitor al defunctei ….. si doreste să detină întreaga suprafată care a apartinut acestei defuncte inclusiv parcela de 1350 mp ce i-a fost atribuită lui prin sentinta civilă nr. 739/1996.

Arată pârâtul că în conditiile în care reclamantul stăpâneste în fapt întreaga suprafată la care este îndreptătit, emitând fără temei pretentii si asupra terenului ce i-a revenit lui în urma partajului după autoarea comună ……. actiunea de fată este nefondată si solicită a fi respinsă.

A anexat în dovedire înscrisuri.

La termenul de judecată din 5 ianuarie 2010 se prezintă în instantă fiul reclamantului numitul …….. care depune la dosar certificat de deces al tatălui său.

Ulterior acesta precizează că îşi însuşeşte actiunea formulată de tatăl său si solicită introducerea în cauză si a celorlalti mostenitori ai autorului defunct.

Astfel, s-a dispus introducerea în cauză si a celorlalti mostenitori, respectiv: ……. ce au fost citati de la adresele indicate.

În cauză s-a formulat cerere de abtinere de către preşedinta completului de judecată la care a fost repartizat initial dosarul cauzei, întrucat ea a pronuntat decizia prin care a rămas definitivă sentinta civilă nr. 1645/2006 de care se prevalează pârâtul în dovedirea exceptiei autoritătii de lucru judecat.

Astfel, cererea de abtinere a fost admisă cauza fiind repartizată aleatoriu la un alt complet, în spetă la completul de judecată C 1 si reînregistrată sub nr. 1204/227/2010.

La termenul de judecată din data de 10 iunie 2010 instanta a pus în discutie exceptia invocată de pârât prin întâmpinare aceea a autoritătii de lucru judecat.

Art.1201 Ccivil prevede că „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelasi obiect, este întemeiată pe aceeasi cauză si este între aceleasi părti, făcută de ele şi în contra lor în aceeasi calitate”.

Analizând exceptia invocată, instanta constată că autorul reclamantilor defunctul ……. a formulat o cerere identică, ce a făcut obiectul dosarului nr.3653/2004 în care a fost pronuntată sentinta civilă nr. 1645/15.12.2005 rămasă definitivă si irevocabilă prin decizia civilă nr. 807/2006 a Tribunalului Suceava.

Cum în speţă se constată că fată de hotărârea invocată există tripla identitate, de părti, obiect si cauză, definită de art. 1201 Ccivil, instanta urmează a admite exceptia autoritătii de lucru judecat şi în consecintă va respinge cererea reclamantilor ca inadmisibilă.

Tags: Acţiune în revendicare