Faliment. Cerere de luare în posesie a bunurilor gajate. Cerinţa existenţei unei creanţe faţă de debitor a titularului cererii. ( II )
Cererea de luare în posesie a bunurilor gajate de debitor este admisibilă după deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, întrucât potrivit art. 86 alin.1 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, măsurile dispuse de această lege nu se suspendă în cazul acestei proceduri.
B.R.D.–GROUPE SOCIETE GENERALE – Sucursala Tulcea a solicitat judecătorului sindic să încuviinţeze luarea în posesie, în procedura falimentului S.C. IMEX S.R.L.Constanţa, a bunurilor mobile gajate de debitoare în favoarea băncii, conform art. 86 alin. 2 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
Potrivit acestui text, în vederea executării garanţiei sale, creditorul care a îndeplinit formalităţile de publicitate, pentru opozabilitate faţă de terţi, poate solicita judecătorului sindic luarea în posesie a bunului.
Întrucât în cauză constituirea şi transcrierea garanţiei s-a realizat anterior deschiderii procedurii, dispoziţiile menţionate pot fi invocate de creditorul care tinde la valorificarea garanţiei sale.
(încheierea nr. 1884 COM/20.07.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 453/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)
Tags: faliment
Faliment. Cerere de luare în posesie a bunurilor gajate. Cerinţa existenţei unei creanţe faţă de debitor a titularului cererii. ( I )
Prevederile art. 86 alin. 2 din Titlul VI al Legii nr. 99/ 1999, care conferă creditorului dreptul de a lua în posesie bunurile constituite drept garanţie, sunt pe deplin aplicabile în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, dacă se probează existenţa une creanţe certe, lichide şi exigibile faţă de debitor.
Reclamanta – societate bancară a solicitat judecătorului sindic să încuviinţeze luarea în posesie a recoltelor gajate, obţinute de societatea în faliment, precum şi obligarea lichidatorului la predarea acestora.
Considerentele sesizării instanţei au fost raportate la prevederile art. 86 alin. 2 din Titlul VI al Legii nr. 99/ 1999, care conferă creditorului dreptul de a lua în posesie bunurile constituite drept garanţie.
Cererea a fost respinsă.
În conformitate cu textul menţionat, creditorul unui debitor aflat în procedura falimentului trebuie să ceară judecătorului sindic luarea în posesie a bunurilor gajate în favoarea sa.
În cauză, reclamanta s-a înscris în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului iniţiată faţă de debitorul său, însă prin sentinţa civilă nr. 593 COM/ 06.02.2002, contestaţia lichidatorului asupra creanţei declarate a fost admisă, suma pretinsă fiind radiată de pe tabelul obligaţiilor.
În consecinţă, titulara cererii de luare în posesie nu se legitimează ca şi creditor al debitoarei, neputând formula o cerere de luare în posesie a bunurilor asupra cărora s-a constituit gaj.
(sentinţa civilă nr. 8964 COM/ 19.12.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 597/2003 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)
Tags: faliment
Faliment – procedura insolventei – societati cu raspundere limitata
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACAU
SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA NR. 108/2011
Sedinta publica de la 27 Ianuarie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE N.C.
GREFIER C.P.
Pe rol fiind pronuntarea cauzei Faliment privind pe debitor SC”P. CONSULT”SRL PRIN ADM.JUDICIAR PROVIZORIU C.P.I. I.A.M..
Dezbaterile în fond au avut loc în sedinta publica din data de 13.01.2011, si au fost consemnate în încheierea de sedinta din aceeasi zi.
INSTANTA
Analizand planul de reorganizare propus de administratorul special al debitoarei instanta constata ca potrivit dispozitiilor art.101 din legea 85/2006 pentru confirmarea unui plan este necesara indeplinirea cumulativa a mai multor conditii intre care necesitatea ca cel putin jumatate plus una din categoriile de creante mentionate in programul de plati, dintre cele mentionate in art.100 alin.3 accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu conditia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul
In speta instanta observa ca in cadrul adunarii creditorilor din data de 22.12.2010 creditorii bugetari si cei garantati au aprobat planul de reorganizare, in timp ce categoria creditorilor chirografari a votat impotriva.Verificand caracterul defavorizat al creantelor instanta retine ca potrivit planului de reorganizare creditorii bugetari si cei garantati urmeaza ca isi valorifice 100% din creanta, in timp ce creditorii chirografari obtin, potrivit aceluiasi plan doar 2% din valoarea creantelor pe care le au asupra debitoarei
In aceste conditii, fata de dispozitiile art.3 pct.21 instanta constata ca singurii creditori defavorizati sunt cei chirografari
Instanta nu va retine apararea practicianului in insolventa care a aratat, pe baza art.101 lit D ca si creantele bugetare si garantate sunt defavorizate.In realitate art.101 lit.D stipuleaza doar ca in cazul in care potrivit planului creantele vor fi achitate in 30 de zile ele vor fi nedefavorizate (chiar daca ar fi indeplinite cerintele art.3 pct.21).Acest articol nu poate fi insa interpretat per a contrario, respectiv ca daca o creanta nu este platita in 30 de zile ea devine defavorizata.De altfel, o asemenea interpretare ar lasa lipsit de continut art.3 pct.21, practic creantele fiind considerate defavorizate daca nu se achita in 30 de zile de la confirmarea planului si nedefavorizate in ipoteza contrara
Pentru aceste motive instanta retine ca planul de reorganizare nu a fost votat de cel putin o categorie defavorizata motiv pentru care conditiile de confirmare nu sunt indeplinite
In baza art.107 lit.B instanta respingand cererea de confirmare a planului va dispune intrarea in faliment
Pentru aceste motive
In numele legii
Hotaraste
Respinge planul de reorganizare propus de debitoare prin administrator special L.D.
In temeiul art. 107 lit. B din Legea 85/2006, deschide procedura falimentului în forma generala împotriva debitoarei SC P. Consult SRL, cu sediul în Bacau, jud. Bacau, înmatriculata la ORC sub nr */2004.
Dispune dizolvarea societatii debitoare
Desemneaza lichidator judiciar provizoriu, pâna la prima Adunare a Creditorilor, pe Cabinet de Practician in Insolventa I.A.M., care va avea atributii prevazute de art. 25 din Legea 85/2006.
Stabileste termenul maxim de predare a gestiunii debitoarei la 10 zile de la comunicarea prezentei hotarâri si obliga administratorul statutar al debitoarei sa predea toate documentele financiar – contabile, actele juridice si patrimoniale ale debitoarei, catre lichidatorul judiciar desemnat.
Dispune ca lichidatorul judiciar sa notifice deschiderea procedurii conform art.108 din legea 85/2006.In temeiul art.108 alin.1 notificarea va cuprinde urmatoarele termene
a)termenul limita de inregistrare a cererii de admitere a creantelor in vederea intocmirii tabelului suplimentar -10.03.2011
b)termenul de verificare a creantelor, de intocmire, afisare si comunicare a tabelului suplimentar-07.04.2011
c)termenul de depunere a contestatiilor- cel putin 10 zile inainte de data stabilita pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat
d)termenul de intocmire a tabelului definitiv consolidat 05.05.2011
Dispune sigilarea bunurilor debitoarei, si efectuarea celorlalte operatiuni de lichidare.
Da dispozitie bancilor la care debitoarea are conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al L.J. desemnat.
Da dispozitie oficiilor postale de la sediul debitoarei sa comunice L.J. desemnat toata corespondenta debitoarei.
Dispune comunicarea prezentei hotarâri creditoarei, debitoarei, lichidatorul judiciar desemnat, bancilor la care debitoarea are conturi deschise, ORC de pe lânga Tribunalul Bacau, pentru efectuarea mentiunilor si publicarea în Buletinul procedurilor de insolventa, instantelor judecatoresti in a caror jurisdictie se afla sediul declarat la registrul comertului
Stabileste termen pentru continuarea procedurii la data de 07.04.2011, ora 13.
Definitiva si executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica .
Tags: faliment
Faliment – procedura insolventei – societati cu raspundere limitata
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACAU
SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinta civila Nr. 1323
Sedinta publica de la 24 Noiembrie 2010
Completul compus din:
JUDECATOR SINDIC S.M.
Grefier G.V.
Pe rol a venit spre pronuntare cauza de Faliment privind pe creditor ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE ONESTI, creditor BP SA, creditor I.T.M. BACAU, creditor UNITATEA AD-TIV TERITORIALA, creditor P.B. SA, creditor SC M. SA, creditor SC R. SA, creditor SC G. SRL, creditor E-ON GAZ ROMANIA, creditor SC F. SRL, creditor SC G.E. SRL, contestator DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ si pe debitor SC”C.G.”SRL PRIN ADM.STAT. R.A., debitor SC”C.G.”SRL, debitor SC”C.G.”SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LICHIDATOR I.E. SPRL, având ca obiect procedura insolventei – societati cu raspundere limitata
Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din data de 18.11.2010 , acestea fiind consemnate în încheierea de sedinta din acea zi , facând parte integranta din prezenta hotarâre
INSTANTA
Asupra cauzei de fata în materie de faliment constata urmatoarele:
I. Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bacau la data de 16.08.2010, Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda a formulat contestatie împotriva tabelului preliminar al creditorilor societatii C.G. SRL Onesti, solicitând a fi înscrisa cu suma de 4636 lei, aratând ca nu a fost notificata cu privire la deschiderea procedurii insolventei, ca a luat cunostinta despre deschiderea procedurii abia în data de 30.07.2010 prin adresa emisa de administratorul judiciar ca raspuns la notificarea de plata trimisa de AFP Turda, ca notificarea privind deschiderea procedurii publicata în B.P.I. nr. 2519/31.03.2010 nu îi este opozabila deoarece a fost publicata la rubrica societatilor cu sediul în judetul Bacau, sunt indicate datele de identificare ale societatii cu sediul în Onesti, diferite de cele ale punctului de lucru din Turda, iar conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, notificarea trebuia realizata conform Codului de procedura civila, deoarece administratorul judiciar trebuia si putea sa cunoasca existenta punctului de lucru din Turda.
Apreciaza ca în speta sunt incidente prevederile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, ca a fost împiedicata de împrejurari obiective mai presus de vointa sa sa depuna declaratia de creanta în termenul stabilit. În subsidiar a solicitat repunerea în termen în temeiul art. 103 Cod procedura civila.
Contestatia este scutita de plata taxei de timbru. În sustinerea acesteia au fost depuse la dosar înscrisuri.
Administratorul judiciar a invocat exceptia inadmisibilitatii contestatiei raportat la prevederile art. 73 alin. 1 din legea insolventei, deoarece o contestatie poate viza doar creantele si drepturile de preferinta trecute în tabelul preliminar, însa prezenta contestatie priveste neînscrierea unei creante în tabel.
De asemenea, a invocat tardivitatea formularii contestatiei fata de prevederile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, întrucât cererea ar fi trebuit formulata cu cel putin 10 zile înainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante.
Pe fond, a solicitat respingerea contestatiei deoarece AFP Turda nu a figurat pe lista creditorilor pusa la dispozitia administratorului judiciar de catre debitoare conform art. 35 coroborat cu art. 28 din Legea nr. 85/2006, asa încât în speta sunt aplicabile dispozitiile art. 7 alin. 3 din aceeasi lege, si anume fata de acest creditor procedura notificarii va fi considerata îndeplinita ca urmare a publicarii notificarii în B.P.I. la data de 31.03.2010.
Analizând înscrisurile dosarului, judecatorul sindic retine urmatoarele:
Art. 73 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 arata ca debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creante.
Este evident ca textul de lege trebuie înteles în sensul ca un creditor poate contesta tabelul preliminar ori de câte ori creanta sa a fost trecuta doar în parte, a fost cuprinsa în tabel cu o alta ordine de preferinta decât cea declarata sau în cazul în care creanta sa nu a fost trecuta în tabel.
A interpreta textul de lege în sensul sustinut de catre administratorul judiciar, si anume ca pot fi contestate doar creantele trecute în tabel, dar nu poate fi contestata si masura neînscrierii unei creante în tabel, ar echivala cu îngradirea accesului la justitie al acelui creditor a carui creanta nu a fost cuprinsa în tabel, practic decizia administratorului de a nu înscrie o anumita creanta în tabel nemaiputând fi cenzurata de judecatorul sindic, ocolindu-se astfel prevederile art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006. Întrucât una dintre principalele atributii ale judecatorului sindic o reprezinta judecarea contestatiilor oricarei persoane interesate împotriva masurilor luate de administratorul judiciar, exceptia inadmisibilitatii contestatiei urmeaza a fi admisa.
În ce priveste exceptia tardivitatii formularii contestatiei, art. 73 alin. 2 din legea insolventei (asa cum era în vigoare la data întocmirii tabelului preliminar în speta) prevedea: contestatiile trebuie depuse la tribunal cu cel putin 10 zile înainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante, atât în procedura generala, cât si în procedura simplificata.
Acest text trebuie însa coroborat cu art. 72 alin. 4 al legii, care arata ca o data cu afisarea tabelului administratorul judiciar va trimite de îndata notificari creditorilor ale caror creante au fost trecute partial în tabelul preliminar sau înlaturate, precizând totodata si motivele.
Coroborând cele doua texte de lege rezulta ca, în cazul creditorilor neînscrisi în tabel, termenul prevazut de art. 73 alin. 2 se aplica doar acelor creditori notificati conform art. 72 alin. 4.
Cum în speta contestatoarea AFP Turda nu se numara printre creditorii notificati, termenul prevazut de art. 73 alin. 2 nu îi este aplicabil, asa încât exceptia tardivitatii va fi respinsa.
Administratorul judiciar a afirmat ca nu a procedat la notificarea creditoarei AFP Turda în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 85/2006 deoarece acest creditor nu figura pe lista pusa la dispozitie de debitoare în baza art. 35 coroborat cu art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Judecatorul sindic constata ca într-adevar creditoarea AFP Turda nu a fost înscrisa pe lista prezentata de debitoare (fila 65 vol. 2 dosar).
Însa în speta administratorul judiciar a intrat în posesia actelor constitutive si ale documentelor contabile ale debitoarei, asa încât avea posibilitatea de a cunoaste existenta creantei Administratiei Finantelor Publice Turda.
A limita obligatia administratorului judiciar de a notifica creditorii doar strict la creditorii declarati de debitoare în lista prevazuta de art. 28 alin. 1 lit. c din legea insolventei, ar da nastere la abuzuri, debitorul putând ascunde cu rea – credinta existenta anumitor creditori, în scopul de a-i împiedica sa îsi declare creante în termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii.
Art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 arata ca pentru creditorii care nu au putut fi identificati în lista prevazuta la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.
Aceasta prevedere legala are însa în vedere creditorii neinclusi în lista declarata de debitoare, dar a caror creante nu pot fi facil depistate de catre administratorul judiciar ca urmare a unei analize sumare a documentelor preluate de la societatea debitoare.
Constatarea de catre administratorul judiciar, pe baza documentatiei prezentate de debitor, a existentei unei creante ce nu a fost declarata în temeiul cu art. 28 alin. 1 lit. c, impune administratorului obligatia de a notifica acel creditor în conformitate cu prevederile Codului de procedura civila, asa cum rezulta din art. 7 alin. 3 prima teza si art. 61 din legea insolventei. A constata existenta unei asemenea creante, dar a nu notifica creditorul detinator al creantei potrivit Codului de procedura civila, ci doar prin Buletinul procedurilor de insolventa, ar reprezenta un abuz de drept din partea administratorului judiciar, deoarece ar deturna prevederile legale de la scopul lor, dând preferinta analizei sintactice a textului de lege în dauna interpretarii teleologice.
Întrucât în speta existenta punctului de lucru al debitoarei din municipiul Turda putea fi usor cunoscuta de administrator, si pe cale de consecinta si datoriile acumulate prin acest punct de lucru, mai ales ca este vorba despre datorii catre bugetul de stat stabilite în urma unor declaratii depuse chiar de catre falita, a caror copii se regasesc în contabilitatea predata administratorului judiciar, judecatorul sindic apreciaza ca AFP Turda trebuia notificata referitor la deschiderea procedurii insolventei în conformitate cu prevederile Codului de procedura civila, iar nu prin Buletinul procedurilor de insolventa.
De asemenea, judecatorul sindic apreciaza ca fiind întemeiate argumentele sustinute de contestatoare privind faptul ca nu îi poate fi opusa notificarea efectuata prin B.P.I., câta vreme în cuprinsul notificarii au fost indicate doar datele de identificare ale societatii – mama, dar nu si cele ale punctului de lucru din Turda; cum punctul de lucru detine un alt cod unic de identificare, cu care figureaza în evidentele AFP, a solicita creditoarei AFP Turda sa identifice falita ca fiind debitoarea sa doar pe baza acestei notificari ar reprezenta o sarcina excesiva.
În concluzie, constatând ca AFP Turda nu a fost legal notificata cu privire la deschiderea procedurii insolventei, judecatorul sindic apreciaza ca fata de acest creditor nu a început sa curga termenul privind depunerea declaratiei de creanta decât la data de 30.07.2010, când a primit de la administratorul judiciar o adresa prin care i se aducea la cunostinta ca SC C.G. SRL se afla în procedura insolventei (fila 318 vol. 1 dosar).
Cererea prin care creditoarea îsi declara creanta a fost expediata prin posta catre Tribunalul Bacau la data de 13.08.2010, motiv pentru care judecatorul sindic constata cererea ca fiind formulata în termen.
Analizând înscrisurile anexate cererii de catre creditoare (fisa sintetica totala, titluri executorii, somatii, dovezi de comunicare), reiese ca AFP Turda este titularul unei creante în valoare de 4636 lei reprezentând impozit salarii si majorari de întârziere, motiv pentru care contestatia urmeaza a fi admisa, dispunându-se înscrierea creditoarei în tabelul creantelor asupra SC C.G. SRL Onesti cu suma de 4636 lei.
II. Asupra cererii de intrare în faliment:
Prin sentinta civila nr. 365 din 15.03.2010 a Tribunalului Bacau – Sectia comerciala si contencios administrativ pronuntata în dosarul nr. */2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei împotriva debitoarei SC C.G. SRL si s-a desemnat administrator judiciar LICHIDATOR I.E. S.P.R.L. , stabilindu-se masurile prevazute de art. 61, art. 62 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
Prin raportul nr. 2047/03.09.2010 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacau la data de 06.09.2010, administratorul judiciar a solicitat deschiderea procedurii falimentului în forma generala împotriva debitoarei SC C.G. SRL.
În motivarea cererii, administratorul judiciar LICHIDATOR I.E. S.P.R.L. a aratat ca fata de faptul ca societatea nu mai desfasoara activitate, nu mai are angajati cu care sa-si înfaptuiasca obiectul de activitate, utilajele necesare desfasurarii activitatii curente nu sunt în stare de functionare, în lipsa unor contracte ferme încheiate nu exista nicio posibilitate reala de reorganizare.
La data de 13.10.2010 a fost supusa adunarii generale a creditorilor propunerea administratorului judiciar privind intrarea în procedura generala a falimentului, creditorii prezenti neformulând obiectiuni .
Raportul privind cauzele si împrejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa, întocmit în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006, a fost publicat în B.P.I., iar o copie a fost comunicata debitorului.
Analizând cererea formulata de catre administratorul judiciar prin prisma materialului probator administrat si constatând ca în cadrul procedurii insolventei deschisa împotriva debitorului SC C.G. SRL nu s-au formulat obiectiuni la raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea debitoarei în faliment în procedura generala, potrivit art. 59 din Legea privind procedura insolventei, precum si faptul ca debitorul nu a depus un plan de reorganizare in termenul legal,
Constatând ca sunt îndeplinite conditiile deschiderii procedurii falimentului in procedura generala, va dispune începerea acestei proceduri, ca unica solutie pentru satisfacerea creantelor creditorilor.
In temeiul dispozitiilor art. 107 alin 2 lit b instanta va desemna in mod provizoriu lichidatorul judiciar, apreciind ca buna administrare a cauzei impune desemnarea in cauza a practicianului ce a indeplinit atributiile de administrator judiciar.
De asemenea, fata de dispozitiile art. 107 din Legea 85/2006, instanta urmeaza a dispune dizolvarea societatii debitoare, notificarea deschiderii falimentului, sigilarea bunurilor, indisponibilizarea imobilelor, precum si indeplinirea celorlalte operatiuni legate de lichidare .
Va fixa termenele limita pentru inregistrarea cererilor de creanta mentionate de art. 108 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, pentru verificarea acestora, depunerea contestatiilor, precum si inregistrarea si afisarea tabelului definitiv consolidat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
1) Respinge exceptia inadmisibilitatii.
Respinge exceptia tardivitatii.
Admite contestatia formulata de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda cu privire la tabelul preliminar al creantelor.
Dispune înscrierea creditorului Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda în tabelul creantelor asupra debitoarei SC C.G. SRL Onesti cu suma de 4636 lei.
2) Admite propunerea administratorului judiciar Lichidator I.E. SPRL privind intrarea in faliment a debitoarei in procedura generala.
În temeiul art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006, dispune intrarea in faliment in procedura generala a debitoarei SC C.G. SRL, cu sediul în Onesti, judet Bacau, înmatriculata la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bacau sub nr. *.
În temeiul dispozitiilor art.107 alin. 2 din Legea privind procedura insolventei, dispune dizolvarea societatii debitoare.
Desemneaza provizoriu în calitate de lichidator judiciar pe Lichidator I.E. SPRL, acesta având atributiile prevazute de art. 25 din Lg. 85/2006 precum si cele de la art. 20 din lg. 85/2006 compatibile cu calitatea de lichidator. Stabileste provizoriu onorariu lichidator de 5% din sumele recuperate, iar daca onorariul va fi platit din fondul de lichidare, acesta este de 3000 lei, revizuibil în functie de volumul de munca.
Dispune ca unitatile postale si de curierat sa comunice la sediul lichidatorului judiciar desemnat întreaga corespondenta adresata debitoarei.
Fixeaza termenul maxim de predare a gestiunii catre lichidatorul judiciar, împreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii, precum si lista cuprinzând numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii în faliment, cu indicarea celor nascute dupa data deschiderii procedurii la 04.01.2011.
Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment: debitoarei, creditorilor si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bacau pentru efectuarea mentiunii, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolventa.
Fixeaza termenul limita pentru înregistrarea cererilor de creanta mentionate de art.108 alin. 3 din Legea nr.85/2006 la 07.01.2011.
Fixeaza termenul limita pentru verificarea creantelor mentionate de art.108 alin. 3 din Legea nr.85/2006, întocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la 04.02.2011.
Fixeaza termenul limita pentru depunerea contestatiilor la creantele mentionate de art.108 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 la 20.02.2011.
Fixeaza termenul limita pentru întocmirea si afisarea tabelului definitiv consolidat al creantelor la 03.03.2011.
Pune în vedere lichidatorului judiciar ca in tabelele de creante pe care le va întocmi sa fie trecute datele de identificare ale creditorilor conform art.6 alin.2 din H.G. 460/2005.
Pune în vedere lichidatorului judiciar ca, înainte de a fi depuse la instanta, toate rapoartele, actele de procedura si tabelele de creditori pe care le va întocmi, sa fie publicate în BPI.
Lichidatorul judiciar va prezenta rapoartele prevazute la art. 21 al.1 din Legea privind procedura insolventei, cuprinzând descrierea modului în care si-a îndeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile debitoarei, baza de raportare fiind luna întreaga.
Dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de intrare în faliment, toate actele si corespondenta emise de debitor si lichidatorul judiciar vor cuprinde în mod obligatoriu si cu caractere vizibile, în limba româna, engleza si franceza mentiunea “ÎN FALIMENT“, „IN BANKRUPTCY”, “IN FAILLITE”.
În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolventei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, indisponibilizarea imobilelor, a partilor sociale si îndeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
Fixeaza termen pentru continuarea procedurii la data de 17.02.2011, CF4.
Definitiva si executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica.
Tags: faliment
Faliment – procedura insolventei – societati cu raspundere limitata
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACAU
SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA Nr. 1154
Sedinta publica de la 27 Octombrie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE S.M.
Grefier M.A.
Pe rol fiind pronuntarea hotarârii în cauza Faliment privind pe creditorii A.G., A.E.L., A.I., A.E., B.A., B.F.A., B.F., B.F., B.P., B.E., B.C., B.M., B.P., B.P., C.V., C.Gh., si altii, si pe debitoarea SC L.E.M. SA, având ca obiect procedura insolventei – societati cu raspundere limitata
JUDECATORUL SINDIC
Asupra cauzei da fata în materie de faliment constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bacau – Sectia comerciala si de contencios administrativ sub nr. 2259/110/2010, creditorii A.G., A.E.L., A.I., A.E., B.A., B.F.A., B.F., B.F., B.P., B.E., B.C., B.M., B.P., B.P., C.V., C.Gh., si altii, au solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna deschiderea proceduri insolventei împotriva debitoarei SC L.E.M. SA Cleja.
Cererea a fost legal timbrata cu 120 lei taxa de timbru si 0,30 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii, creditorii au aratat ca au împreuna o creanta certa, lichida si exigibila în suma totala de 98.940,80 lei cu titlu de drepturi salariale restante; ca este dovedita fara dubiu starea de insolventa a debitoarei, având în vedere ca refuzul platii drepturilor salariale s-a datorat tocmai inexistentei totale a disponibilitatilor banesti în conturile bancare si în casieria debitoarei. În drept au invocat dispozitiile Legii nr. 85/2006.
În sustinerea cererii, au depus la dosar diferite înscrisuri: centralizator salarii, extrase de pe portalul Judecatoriei Bacau, adrese emise de furnizori.
Debitoarea SC L.E.M. SA a formulat contestatie la cererea de deschidere a procedurii insolventei, însa aceasta nu a fost timbrata, desi i s-a pus în vedere sa achite taxa de timbru în valoare de 120 lei.
Analizând actele dosarului, judecatorul sindic retine urmatoarele:
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor îndreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se întelege creditorul a carui creanta împotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile; iar potrivit pct. 12 din acelasi articol, valoare – prag reprezinta cuantumul minim al creantei pentru a putea fi introdusa cererea creditorului; aceasta este de 45.000 lei, iar pentru salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat.
Cei 79 de creditori ce au formulat cererea au avut calitatea de salariati ai debitoarei SC L.E.M. SA Cleja, nefiindu-le însa achitate drepturile salariale cuvenite pâna la zi.
Din comunicatul de presa nr. 121/07.06.2010 al Institutului National de Statistica rezulta ca în luna aprilie 2010 (luna în care a fost formulata cererea de chemare în judecata) câstigul salarial mediu nominal brut a fost de 1973 lei.
Prin urmare, valoarea – prag pentru a putea fi introdusa o cerere de deschidere a procedurii insolventei în cauza este de 6 x 1973 lei x 79 (salariati) = 935.202 lei. Însa în cuprinsul cererii se afirma ca valoarea creantei înregistrate este de 98.940,80 lei, cu mult sub valoarea prag. Nici pentru fiecare salariat în parte nu este îndeplinita valoarea – prag de 6 salarii medii brute pe economie (6 x 1973 lei = 11838 lei), din anexa cuprinzând centralizatorul salariilor pentru luna februarie reiesind ca niciunul dintre creditori nu avea un salariu lunar mai mare decât salariul mediu brut pe economie.
Prin concluziile scrise, creditorii au sustinut ca nu ei trebuiau sa faca dovada neplatii drepturilor, ci debitoarea, în calitate de angajator, trebuia sa faca dovada platii salariilor, ca în situatia în care doar unii dintre reclamanti îndeplinesc conditia valorii – prag, instanta poate admite cererea doar fata de acestia (dar fara a indica în concret care ar fi salariatii ce îndeplinesc conditia prevazuta de art. 3 pct. 12).
Au mai sustinut ca la data formularii cererii, art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 avea urmatoarea formulare: valoare – prag reprezinta cuantumul minim al creantei pentru a putea fi introdusa cererea creditorului; aceasta este de 10.000 lei, iar pentru salariati este de 6 salarii medii pe economie. Cu alte cuvinte, la momentul sesizarii instantei de judecata, legea speciala impunea pentru valoarea creantei invocate cu titlu de drepturi salariale doar un prag generic de 6 salarii medii pe economie, fara a preciza ca acest prag trebuie respectat cu privire la fiecare salariat care solicita deschiderea procedurii insolventei; ca abia prin Legea nr. 169/2010, publicata la data de 21.07.2010, a fost impusa valoarea – prag de 6 salarii medii pe economie pentru fiecare dintre salariati, dar ca judecatorul sindic trebuie sa analizeze existenta starii de insolventa la momentul formularii cererii, aceasta stare nu trebuie sa survina pe parcursul solutionarii litigiului.
Este adevarat ca la data înregistrarii cererii pe rolul Tribunalului Bacau formularea art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 în privinta valorii – prag era de 6 salarii medii brute pe economie, fara a preciza „pe salariat”, aceasta precizare fiind introdusa prin Legea nr. 169/2010 ce a modificat Legea nr. 85/2006 dupa data formularii cererii analizate în prezenta cauza.
Este evident însa ca Legea nr. 85/2006 în forma sa initiala avea în vedere ipoteza cererii formulate de un singur salariat, asa încât nu avea rost precizarea ca cele 6 salarii medii brute se calculeaza „pe salariat”, dar pentru a se evita totusi confuzia norma de drept a fost interpretata prin Legea nr. 169/2010. Sensul legii trebuie interpretat si în mod logic: astfel, daca varianta sustinuta de creditori ar fi cea corecta, înseamna ca pâna în luna iulie 2010 trei salariati ce ar fi avut fiecare un salariu lunar de 4000 lei ar fi putut solicita insolventa angajatorului doar pentru ca nu le-au fost achitate drepturile salariale aferente unei singure luni (exemplu: 3 x 4000 lei = 12.000 lei, suma mai mare decât valoarea prag de 11.838 lei reprezentând 6 salarii medii de câte 1973 lei), situatie absurda ce în mod clar contravine spiritului legii.
Prin urmare, constatând ca nu este îndeplinita conditia valorii – prag pentru a putea fi primita cererea de deschidere a procedurii insolventei si pentru a se putea pasi la cercetarea acesteia pe fond, judecatorul sindic va respinge cererea ca inadmisibila.
Întrucât debitoarea SC L.E.M. SA nu si-a îndeplinit obligatia de a achita taxa de timbru pâna la termenul de judecata din data de 22.10.2010 stabilit de instanta în acest scop, judecatorul sindic va face aplicarea prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 si va anula contestatia ca netimbrata.
Declaratiile de creanta formulate de creditorii SC C.C. SRL si U.C. nu vor fi avute în vedere la solutionarea prezentei cauze, întrucât acestea nu au caracterul unor cereri de interventie în interes propriu (creditorii nu solicita deschiderea procedurii insolventei, ci doar îsi declara creanta în ipoteza în care procedura va fi deschisa la cererea creditorilor initiali).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolventei formulata de creditorii A.G., A.E.L., A.I., A.E., B.A., B.F.A., B.F., B.F., B.P., B.E., B.C., B.M., B.P., B.P., C.V., C.Gh., si altii, cu sediul ales la Cabinet avocat N.D. , Bacau , împotriva debitoarei SC L.E.M. SA, cu sediul în com.Cleja jud. Bacau, ca inadmisibila.
Anuleaza ca netimbrata contestatia debitoarei.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica .
Tags: faliment
Faliment.Anulare act fraudulos.Admisibilitate.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 6280/110/2010 L T IPURL, în calitate de lichidator judiciar al SC O SA a chemat în judecată pe pârâtele SC A C SA ŞI S SA solicitând instanţei să dispună anularea contractului de închiriere nr. 719/679 din data de 25.06.2008 şi a actului adiţional nr. 1 din data de 24.11.2008, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 1016005 RON reprezentând prejudiciulprodus societăţii falite prin închierea acestor contracte.
A arătat reclamantul în motivare faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2067/26.07.2002 societatea falită a înstrăinuat imobilul sediu regie către SC A C SA.
Ulterior, la data de 25.06.2008 s-a încheiat contractul de închiriere nr. 719/679 prin care SC A C SA închiriat acelaşi imobil pe o perioadă de 20 de ani către SC S SA ONEŞTI pentru o chirie de 36000 RON pe an fără TVA.
La data de 11.07.2008, contractul de vânzare-cumpărare nr. 2067/2002 în baza căruia SC A C SA a devenit proprietarul imobilul a fost anulat.
Cu toate acestea, a arătat reclamanta, la data de 24.11.2008 s-a încheiat actul adiţional la contract.
În drept au fost invocate prevederile art. 79-80 alin 2 lit e din Legii nr 85/2006.
În susţinere au fost depuse înscrisuri.
Prin încheierea din data de 26.02.2010, cauza a fost scoasă de pe rol şi trimisă spre soluţionare judecătorului sindic, primind nr. de dosar 1745/110/2010.
La termenul din data de 14.05.2010 apărătorul pârâtei SC A C SA a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Analizând excepţia invocată instanţa o apreciază ca întemeiată pentru următoarele argumente:
Obiectul cauzei îl reprezintă anularea unui contract de închiriere a unui imobil, încheiat de către cumpărătorul imobilului în baza unui contractul de vânzare cumpărare desfiinţat ca act fraudulos.
S-au invocat ca temei al acţiunii dispoziţiile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006.
Acţiunea este inadmisibilă însă prin prisma temeiului de drept invocat de reclamant.
Astfel, dispoziţiile anterior menţionate privesc anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, ceeea ce nu este cazul în cauza de faţă.
Actul juridic ce se solicită însă a fi anulat în prezenta cauză nu este încheiat de debitor în dauna creditorilor săi, este un act subsecvent acestuia.
Prin urmare, faţă de temeiul de drept invocat, instanţa nu poate ab initio admite o astfel de cerere.
Deşi nu s-a invocat în cererea de chemare în judecată, instanţa nici nu ar putea avea în vedere dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 85/2006 acest articol vizând anularea transferurilor subsecvente, deci acte translative de proprietate.
Având în vedere că într-o astfel de cerere temeiul juridic ţine de cauza cererii de chemare în judecată, dispoziţiile art.79-80 din Legea nr. 85/2006 fiind norme derogatorii de la dreptul comun, instanţa va respinge cererea ca inadmisibilă.
Tags: faliment
Faliment.Suspendare.Efecte sentinţă de deschidere a procedurii insolvenţei.
Asupra cauzei de faţă constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI BACĂU -Secţia comercială şi contencios administrativ sub nr. 2397/110/2010 reclamanta debitoare S.C.Q Grup S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta creditoare S.C. E 3 T Z „F.A.” U pe calea ordonanţei preşedinţiale solicitând ca judecătorul sindic să dispună , până la soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr.169/05.02.2010, menţinerea dreptului de administrare , suspendarea tuturor măsurilor luate de judecătorul sindic şi lichidatorul judiciar desemnat L T IPURL până la judecarea recursului.
Cererea a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 16.02.2010 a luat cunoştinţă că că s-a deschis procedura generală la cererea creditoarei pârâte pentru recuperarea unei creanţe de 18.962,68 € şi că , odată cu sentinţa civilă, a primit şi notificarea nr.66/16.02.2010 a lichidatorului judiciar desemnat.
Precizează reclamanta că poate proba cu acte că suma pretinsă nu este certă lichidă şi exigibilă şi că nu este în întârziere la plata ratelor lunare De asemenea, susţine că de la formularea cererii creditoarei între părţi a avut loc o înţelegere prin care creditoarea urma să renunţe la judecată după dovedirea faptului că debitoarea nu este insolvabilă şi că facturile sunt achitate, motiv pentru care nu s-a formulat contestaţie şi nici nu a propus probe. Se solicită a se constata că suma pretinsă nu este certă , lichidă şi exigibilă . şi că nu este în stare de insolvenţă,din cele 29 de facturi fiscale înaintate de creditoarea la dosarul de fond doar 3 facturi sunt neachitate , creditoarea recunmoscând că debitoarea se află în graficul de plăţi..Susţine reclamanta debitoare că măsurile luate de judecătorul sindic stânjenesc bunul mers şi împinge societatea la faliment .
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.581 C.Pr.Civ, iar în susţinere s-au depus înscrisuri.
Instanţa apreciază cerere ca inadmisibilă.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 169/05.02.2010 s-a admis cererea creditoarei S.C. E 3 T Z „F.A.” U şi în temeiul art.107 alin.1 lit A pct b din lg. Nr. 85/2006 s-a deschis procedura falimentului , în formă generală împotriva debitoarei S.C.Q Grup S.R.L., s-a dispus dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare şi s-a desemnat lichidator judiciar provizoriu L T IPURL.
Împotriva acestei sentinţe debitoarea a declar recurs solicitând şi suspendarea executării hotărârii .
Prin prezenta cerere debitoarea s-a adresat instanţei solicitând suspendarea tuturor măsurilor dispuse de judecătorul sindic prin sentinţa nr.169/05.02.2010 şi a măsurilor luate de lichidatorul judiciar pe calea ordonanţei preşedinţiale până la soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei mai sus amintite.
Potrivit normelor generale prevăzute de art.581 C.Pr.Civ ce reglementează ordonanţa preşedinţială instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Legea Nr.85/2006 privind procedura insolvenţei norma specială faţă de cele arătate mai sus, stabileşte imperativ şi limitativ cazurile în care, hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic –care sunt executorii – le sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea executării hotărârii, suspendare asupra cărei se poate pronunţa doar instanţa de control judiciar, sesizată cu soluţionarea recursului, potrivit art.8 alin 4 şi 5 din lg. Nr.85/2006.
Apreciind prin urmare că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 85/2006 şi nu dispoziţiile generale privind procedura ordonanţei preşedinţiale, instanţa va respinge cererea ca inadmisibilă.
Tags: faliment
Faliment.Cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei
Asupra cererilor de faţă , constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2010 sub nr. 355/110/2010 pe rolul Tribunalului Bacău-Secţia Comercială şi Contencios Administrativ debitoarea S.C. M B S.A. BUHUŞI, în temeiul art.27 din Lg,. nr.85/2006 a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei şi reorganizării judiciare.
Cererea a fost legal timbrată cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii , debitoarea a arătat că se află în stare de insolvenţă întrucât nu mai poate face faţă datoriilor exigibile în sumă totală de 2.958.715 lei, situaţie care s-a datorat condiţiilor generale nefavorabile din ultimul an , care au determinat blocaje financiare majore ca urmare a crizei economice .
Cu privire la patrimoniu, debitoarea a precizat că acesta este important , compus din bunuri mobile şi imobile , care poate fi pus în valoare printr-un plan de reorganizare , cu finalitatea stingerii datoriilor sale.
Debitoarea a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar pe S.C.ECONTURI S.P.R.L. cu sediul în Suceava.
În drept , cererea a fost întemeiată pe dispoz. art.27 şi următoarele din Lg. nr.85/2006, şi s-au depus înscrisuri.
Debitoarea a fost reprezentată convenţional de avocat G D.
Cauza a fost scoasă în pronunţare iar prin încheierea din 19 .02.2010 a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-lui R M.
Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2010 sub nr. 401 /110/2010 pe rolul Tribunalului Bacău-Secţia Comercială şi Contencios Administrativ creditoarea S.C. F S.A. Bârlad a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. M B S.A. BUHUŞI.
Cererea a fost legal timbrată cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii se arată că, conform extrasului de cont nr.291/21.01.2010 Tmis de debitoare aceasta confirmă faptul că , creditoarea deţine o creanţă certă , lichidă şi exigibilă în cuantum de 89.736 lei , peste valoarea prag prev. de art.3 pct.12 din Lg. nr.85/2006. Precizează creditoarea că debitul nu este recent , că sumele provin din debite cu o vechime cuprinsă între 1-3 ani .
În temeiul art.31 alin1 lit d din Lg. nr.85/2006 creditoarea şi-a manifestat intenţia de a participa la reorganizarea debitoarei.
Cererii i-au fost anexate în copie xerox extras de cont şi anexă.
Prin încheierea din 12.02.2010 s-a admis cererea de preschimbare termen formulată de creditoare, s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 15.02.2010 şi s-a dispus trimiterea cauzei în vederea conexării la dos. nr.355/110/2010 cu termen la aceeaşi dată.
Prin încheierea din 15.02.2010 judecătorul sindic, în temeiul art.31 alin4 din Lg. nr.85/2006 a dispus conexarea dos. nr.401/110/2010 la dos. nr. 355/110/2010.
Debitoarea a depus cerere scrisă (fila 87 dosar) prin care a precizat că nu înţelege să formuleze contestaţie împotriva cererii creditoarei .
Creditoarea S.C. F S.A. Bârlad a fost reprezentată în faţa judecătorului sindic la termenul din 08.03.2010 de economist C F Carmen care a depus concluzii scrise.
Din actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic reţine următoarele:
Asupra cererii de deschidere formulată de debitoarea S.C. M B S.A. BUHUŞI,
Potrivit art.137 alin 1 C.Pr.civ.” instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată şi semnată de R M în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Potrivit art.1432 din Lg. nr.31/1990 alin1 şi 2 “ Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său[…] Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terţilor”.
Potrivit alin 5 din acelaşi articol de lege”Consiliul de administraţie înregistrează la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură.”
Din economia textului mai sus enunţat rezultă că în justiţie societatea pe acţiuni este reprezentată de consiliul de administraţie, care în lipsa unei stipulaţii contrare va reprezenta societatea prin preşedintele său. Pentru ca mandatul de reprezentare să fie valabil , consiliul de administraţie are obligaţia imperativă de a înregistra la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite, persoane care au, de asemenea, obligaţia de a depune la registru specimen de semnătură.
Cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată şi semnată de Preşedintele Consiliului de Administraţie R M .
Potrivit menţiunilor din certificatul ORC (filele 74-78 dosar) administrator şi preşedinte cu un mandat valabil între 17.09.2007 şi 17.09.2011 este Dumitriu ALandru Ioan . Potrivit aceluiaşi certificat O.R.C. , ultima menţiune înscrisă la data de 11.11.2009 în registrul comerţului a fost depunerea HOT A.G.E.A din 30.01.2009 , dată la care potrivit procesului verbal din 30.01.2009 al A.G.E.A S.C. M B S.A. BUHUŞI, preşedinte al Consiliului de Administraţie era Dumitriu ALandru Ioan .
La dosarul cauzei s-a depus un proces – verbal al A.G.E.A. încheiat la data de 06.03.2009 prin care s-a ales un nou Consiliu de Administraţie al cărui preşedinte a fost ales R M , însă în lipsa înscrierii menţiunii în registrul comerţului şi depunerii specimenului de semnătură, judecătorul sindic constată că R M, nu poate reprezenta societatea faţă de terţi şi cu atât mai mult în justiţie. Registrul comerţului are calitatea de depozitar al actelor de înfiinţare şi modificare a actelor constitutive ale unei societăţi în vederea asigurării publicităţii faţă de terţi, aceasta, în considerarea dispoz. art.131 alin. 4 din Lg. nr.31/1990 potrivit căruia “Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.”
Chiar dacă la dosarul cauzei s-a depus sentinţa civilă nr.3 din 25.01.2010 prin care s-a admis acţiunea în anulare formulată de A.V.A.S şi s-a anulat Hot. A.G.E.A. din 30.01.2010 , la data pronunţării aceasta nu era irevocabilă, împotriva sa fiind declarat recurs, astfel încât judecătorul sindic se va raporta la menţiunile existente la registrul comerţului la data de 11.11.2009.
Judecătorul sindic are în vedere şi disp art. 27 alin3 din Lg. nr.85 /2006 care prevăd că “Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta” precum şi ale art.149 alin1 din Lg. nr.85/2006 dispoziţiile legii se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civil.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art.161 alin2 C.pr.civ va admite excepţia lipsei calităţii d-lui R M de reprezentant al debitoarei S.C. M B S.A şi, pe cale de consecinţă , va anula cererea debitoarei S.C. M B S.A. BUHUŞI, de deschidere a procedurii insolvenţei.
Asupra cererii conexe formulată de creditoarea S.C.F S.A Bârlad,
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile când debitorul nu a plătit datoria după 30 de zile de la scadenţă [art. 3 pct. 1 lit. a)].
Art. 31 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede conţinutul cererii creditorului pentru deschiderea procedurii, iar art. 3 pct. 6 defineşte noţiunea de creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii şi anume: creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichida şi exigibilă de mai mult de 30 de zile.
În privinţa certitudinii creanţei, în sensul existenţei sale neîndoielnice şi a cuantumului cert, sunt incidente dispoziţiile art. 379 alin. (3)C. proc. civ.
Lichiditatea creanţei constă în aceea că se referă la o datorie de plată a unei sume de bani [art. 379 alin. (4) C. proc. civ.} pe ca debitorul nu o poate efectua cu sume de bani disponibile (art. 3 pct. 1)
Creanţa este exigibilă pentru o datorie scadentă al cărei termen de plată a expirat şi pentru plata căreia creditorul poate obţine intervenţia coercitivă a forţei publice.
Creanţele care justifică aplicarea procedurii insolvenţei trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului.
Creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei motivat de faptul că, aceasta din urmă are de achitat suma de 89.736 lei conform extrasului de cont din 21.01.2010. Analizând extrasul de cont şi anexa , rezultă că acesta însumează mai multe ordine de plată.
La data de 24.02.2010 au fost depuse la dosarul cauzei mai multe extrase de cont şi ordine de plată din care rezultă că, creditoarea a efectuat în contul debitoarei plăţi reprezentând contravaloarea unei facturi proforma materiale , şi drepturi băneşti pentru administratorii şi personalul TESA al debitoarei.
În lipsa unor alte înscrisuri din care să rezulte raportul juridic în baza cărora s-au făcut aceste plăţi şi care să stabilească scadenţa şi termenul de plată judecătorul sindic constată că nu este îndeplinită condiţia exigibilităţii .
Înscrisul depus de creditoare prin care se confirmă de către debitoare extrasul de cont pentru suma de 89.736 lei valorează o recunoaştere a soldului nu şi a scadenţei acestuia .
Faţă de considerentele ce preced, judecătorul sindic va respinge ca nefondată cererea conexă de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea S.C.F S.A. în contradictoriu cu S.C. M B S.A
Tags: faliment
Faliment
Prin cererea înregistrată la data de 11.11.2009 sub nr. 6914/110/2009 pe rolul Tribunalului Bacău –Secţia comercială şi de contencios administrative creditoarea S.C. D S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. A S.A.Bacău.
Cererea a fost legal timbrată cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi 0, 3 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că între cele două societăţi au existat raporturi comerciale constând în prestarea de servicii de Tport internaţional din diverse locaţii până la sediul debitoarei. Debitoarea a achitat contravaloarea integrală a serviciilor prestate până la data de 04.06.2009 ,ulterior ,începând cu factura 7000017/04.06.2009 a refuzat achitarea contravaLi serviciilor prestate. Precizează creditoarea că , deşi a depus toate diligenţele în vederea recuperării debitului,nu a reuşit încasarea creanţei.
Precizează creditoarea că valoarea creanţei este în sumă de 108.263,19 lei reprezentând totalul contravaLi facturilor emise în perioada 04.06.2009 -31.08.2009.
Debitoarea , legal citată , a depus în termen legal contestaţie , solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
Contestaţia a fost legal timbrată cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi 0, 3 lei timbru judiciar.
Prin contestaţie debitoarea a înţeles să conteste atât starea de insolvenţă invocată de creditoare cât şi faptul că ar datora acesteia din urmă vreo sumă de bani.
În ceea ce priveşte starea de insolvenţă debitoarea a arătat că nu s-a aflat şi nu se află în stare de insolvenţă ,având suficiente fonduri băneşti şi deplină cAcitate de plată a oricăror datorii la care societatea s-a angajat .
Cu privirea la suma de bani pe care creditoarea susţine că debitoarea i-ar datora-o se arată în contestaţie că în ceea ce priveşte factura nr.7000017/04.06.2009 , creditoarea nu a precizat că marfa care trebuia dusă la sediul debitoarei a fost în întregime deteriorată ,în urma unui accident rutier ,producându-i debitoarei o pierdere de 135.157,66 lei.
Menţionează debitoarea că a Tmis în mai multe rânduri solicitări scrise reclamantei pentru soluţionarea amiabilă a recuperării prejudiciului cauzat, solicitări rămase fără răspuns.
La data de 07.12.2009 s-a prezentat la sediul debitoarei reprezentantul reclamatei ocazie cu care s-a semnat minuta de conciliere nr.17301/07.12.2009, minută prin care s-a agreat ca jumătate din suma de 108.263 lei să fie achitată de în contul serviciilor prestate S.C. A S.A. iar cealaltă jumătate din sumă să fie reţinută de S.C. A S.A. pentru a-şi recupera prejudicial cauzat de accidental rutier din data de 24.06.2009.
În susţinerea contestaţiei s-au depus înscrisuri.
Debitoarea a fost reprezentată de cj.Vârnă D care a solicitat admiterea contestaţiei şi respingerea cererii ca nefondată.
Din actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic reţine următoarele:
Între părţi există raporturi contractuale de constând în servicii de Tport internaţional ,relaţii contractuale care nu au fost contestate de debitoare.
Creditoarea S.C. D S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei a de debitoarea S.C. A S.A. pentru suma de 108.263,19 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 04.06.2009-31.08.2009.
Judecătorul sindic reţine că potrivit art.3 pct.6 din Lg. nr.85/2006 este
îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile .
Potrivit art.3 din acelaşi act normative insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile ,când debitorul nu a plătit datoria după 30 de zile de la scadenţă .
Analiza de temeinicie a unei cereri de declanşare a procedurii insolvenţe formulate de creditor presupune în primul rând analiza creanţei din perspectiva condiţiilor impuse de art.3 pct.6 şi 12 din Lg.nr.85/2006 şi în cazul în care ceastă condiţie este îndeplinită ,sub forţa prezumţiei de insolvenţă instituită prin lege , cercetarea apărărilor debitorului de natură a infirma puterea acesteia.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar de creditoare rezultă că în perioada 04.06.2009-31.08.2009 s-au derulat relaţii contractuale de Tport internaţional , pentru fiecare serviciu prestat de creditoare fiind emise facturi, facturi ce nu au fost contestate de debitoarea.
Ceea ce a contestat debitoarea este că în urma compensărilor şi plăţilor efectuate acesta ar mai datora vreo sumă de bani.
Astfel, în urma accidentului rutier din 26.06.2009 în care a fost implicat autovehiculul ce trebuia să Tporte marfa către S.C. A S.A, acesteia din urmă i-a fost creat ,prin deteriorarea în întregime a mărfii, un prejudiciu în cuantum de 135.157,66 USD.
Cu ocazia întâlnirii reprezentanţilor celor două societăţi din data de 07.12.2009(ulterior introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei) la sediul debitoarei între reprezentaţii celor două societăţi , au fost analizate atât stadiul recuperării prejudiciului în cuantum de 135.157,66 USD cauzat debitoarei , cât şi stadiul obligaţiilor de plată ale S.C. A S.A către S.C.D S.R.L.
Cu aceeaşi ocazie s-a încheiat o înţelegere între cele două societăţi, prin reprezentanţii legali, înţelegere scrisă, intitulată MINUTĂ nr.17301/017.12.2009,(fila 122 dosar), prin care s-a stabilit că: din totalul obligaţiilor de plată la data de 07.12.2009 în cuantum de 25.678 € S.C. A S.A va plăti către S.C.D S.R.L. suma de 12839 €, diferenţa de 12.839 € anulându-se prin compensare ,ca parte a prejudiciului creat S.C. A S.A prin accidentul din 26.06.2009.
Practic, din suma datorată către creditoare ,jumătate a fost compensată iar jumătate instituită ca şi obligaţie de plată, obligaţie care a fost îndeplinită de debitoarea la data de 10.12.2009 conform extrasului de cont depus la dosarul cauzei (fila 131 dosar).
Faţă de considerentele ce preced ,văzând şi dis.art.33 alin.5 din Lg. Nr.85/2006 va admite contestaţia debitoarei şi va respinge ca nefondată cererea creditoarei .
Tags: faliment
Faliment
Prin sentinţa nr.37 pronunţată de Tribunalul Botoşani –Secţia comercială şi contencios administrativ – s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău –Secţia comercială şi contencios administrativ – unde cauza a fost înregistrată la data de 03.03.2010 sub nr. 1481/110/2010.
Prin cererea formulată creditoarea S.C.G S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C.D BACĂU S.A. pentru suma de 52.020 lei conform contractului de prestări servicii nr.205 din 17.08.2007 , în baza căruia s-au emis facturi.
Debitoarea , legal citată a formulat contestaţie prin care a solicitat respingerea cererii .
Cu privire la creanţa invocată de creditoare, debitoarea a arătat prin contestaţie că aceasta nu îndeplineşte condiţiile de certitudine,lichiditate şi exigibilitate prev. de art.3 pct.6 din lg.nr.85/2006, pe de o parte deoarece începând cu luna ianuarie 2009 s-a redus colaborarea cu creditoarea iar începând cu aprilie 2009 nu s-a mai emis nicio comandă către creditoarea , iar pe de altă parte facturile nu au fost acceptate .
În ceea ce priveşte starea de insolvenţă invocată de creditoare, se arată în contestaţie că debitoarea nu se află nici pe departe în starea de insolvenţă prevăzută de art.3pct.1 lit a şi b şi nici în încetare de plăţi, situaţie pe care debitoarea a înţeles să o dovedească cu înscrisuri.
Din actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic reţine următoarele:
Creditoarea S.C.G S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C.D BACĂU S.A. pentru suma de 52.020 lei conform contractului de prestări servicii nr.205 din 17.08.2007 , în baza căruia s-au emis facturi.
Judecătorul sindic reţine că potrivit art.3 pct.6 din Lg. nr.85/2006 este îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile .
Potrivit art.3 din acelaşi act normative insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile ,când debitorul nu a plătit datoria după 30 de zile de la scadenţă .
Debitoarea a contestat facturile emise , facturi pe care nu şi-a însuşit-o prin acceptare.
Analiza de temeinicie a unei cereri de declanşare a procedurii insolvenţe formulate de creditor presupune în primul rând analiza creanţei din perspectiva condiţiilor impuse de art.3 pct.6 şi 12 din Lg.nr.85/2006 şi în cazul în care ceastă condiţie este îndeplinită ,sub forţa prezumţiei de insolvenţă instituită prin lege , cercetarea apărărilor debitorului de natură a infirma puterea acesteia.
Debitoarea a contestat factuirile emise , facturi pe care nu şi le-a însuşit prin acceptare. Mai mult ,debitoarea a făcut dovada că s-a încercat ,pentru aceeaşi sumă, obligarea sa plată şi pe calea somaţiei de plată , somaţie înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 19047/180/2009, şi soluţionată prin sentinţa civilă nr.3713 din 16.04.2010 în sensul respingerii instanţa reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de certitudine ,lichiditate şi exigibilitate , condiţii cerute de altfel,atât pentru procedura somaţiei de plată cât şi pentru deschiderea procedurii insolvenţei .
Faţă de considerentele ce preced , constatând neîndeplinite condiţiile art.3 pct 6 văzând şi dis.art.33 alin.5 din Lg. Nr.85/2006 va admite contestaţia debitoarei şi va respinge ca nefondată cererea creditoarei .
Tags: faliment




Publicat de: pe 29 July, 2011
Categorie: 
