Top

Acţiune în pretenţii pentru reparare prejudiciu urmare unei erori judiciare.

Despagubirile prevazute atât de Constitutia României la art. 52 al.3, cât si de Legea 303/2004 si art.504 Cpp nu se acorda automat numai ca urmare a constatarii erorilor judiciare, ci trebuiesc dovedite, lucru pe care reclamantul nu l-a facut la judecarea cauzei în prima instanta.

Sectia civila

Sentinta civila nr. 1713 din 18.11.2008

irevocabila prin decizia nr. 743/R/04.05.2009 a Curtii de Apel Bucuresti

Prin actiunea înregistrata la Judecatoria S sub nr.722/313/2008, reclamantul X a chemat în judecata pe pârâtii Ministerul Public al României, Parchetul de pe lânga Judecatoria S prin prim procuror, pentru ca prin hotarâre judecatoreasca sa se dispuna obligarea pârâtilor la plata în solidar a sumei de 99.000 lei reprezentând daune materiale în valoare de 10.000 lei si daune morale în valoare de 89.000 lei ca urmare a trimiterii sale în judecata pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.178 al.2 Cod penal, pentru care a fost achitat de Curtea de Apel C prin decizia nr.827/09.10.2007 pronuntata în dosarul nr.181/313/2006, precum si obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin rechizitoriul nr.476/P/2006 al Parchetului de pe lânga Judecatoria S a dispus trimiterea sa în judecata, în stare de libertate, pentru savârsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art.178 al.2 Cod penal.

Prin sentinta penala nr.25/18.01.2007 pronuntata în dosarul nr.181/313/2006 al Judecatoriei S, a fost condamnat la o pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel si prin decizia penala nr.45/A/28.03.2007 Tribunalul M a mentinut dispozitiile sentintei pronuntate în fond.

Solutionând recursul, Curtea de Apel C a casat atât decizia Tribunalului M, cât si sentinta Judecatoriei S, fiind achitat în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cpp si i-a fost respinsa actiunea civila formulata în cauza.

Reclamantul a solicitat prin actiunea sa obligarea pârâtilor la plata de daune materiale în suma de 10.000 lei si daune morale în suma de 89.000 lei considerând ca i s-a creat un prejudiciu material si moral cert si ca exista o legatura de cauzalitate între vinovatia pârâtilor si prejudiciul cauzat.

La dosarul cauzei reclamantul a depus hotarârile judecatoresti mentionate: decizia penala nr.827/09.10.2007 a Curtii de Apel C, sentinta penala nr.25/18.01.2007 a Judecatoriei S, decizia penala nr.45/A/28.03.2007 a Tribunalului M.

În cauza au formulat întâmpinare pârâtii Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si Ministerul Economiei si Finantelor – Directia Generala a Finantelor M.

Reclamantul si-a precizat cadrul procesual, în sensul ca a solicitat introducerea în cauza a Statului Român, prin Ministerul Finantelor Publice, iar temeiul juridic al cererii sale îl constituie art.504 Cpp.

Fata de precizarea reclamantului, instanta a pus în discutie exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei S.

Prin sentinta civila nr.1162/19.09.2008, Judecatoria S a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei S si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Calarasi, retinând ca actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana îndreptatita potrivit art.504, în termen de un an de la ramânerea definitiva a hotarârii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire, iar potrivit art.506 Cpp, persoana îndreptatita se poate adresa tribunalului în a carui raza teritoriala domiciliaza, chemând în judecata civila statul, prin Ministerul Finantelor.

La Tribunalul Calarasi cauza s-a înregistrat sub nr.1991/116/2008 (numar în format vechi 2553/C/2008).

Desi legal citat, reclamantul X nu s-a prezentat la instanta pentru administrarea de probatorii.

Prin întâmpinarea depusa la Judecatoria S înainte de declinarea cauzei, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive întrucât potrivit art.94 al.1 si 6 din Legea 303/2004 si art.505 al.4 persoana vatamata se poate îndrepta cu actiune numai împotriva statului reprezentat de Ministerul Finantelor Publice.

Din oficiu, tribunalul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei C.

Tribunalul, analizând actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Din hotarârile judecatoresti depuse de reclamant la dosar odata cu cererea de chemare în judecata rezulta ca prin rechizitoriul nr.476/P/2006 s-a dispus trimiterea sa în judecata în stare de libertate pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.178 al.2 Cod penal.

Judecatoria S a efectuat si cercetarea judecatoreasca si a pronuntat sentinta penala nr.25 din 18.01.2007 în dosarul nr.181/313/2006 prin care reclamantul a fost condamnat la o pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplicarea dispozitiilor art.81 si 82 din Codul penal privind suspendarea executarii pedepsei si a fost obligat la plata sumei de 7000 lei daune civile catre partea civila si la 750 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinte reclamantul a declarat apel si Tribunalul M, prin decizia penala nr.45/A/28.03.2007 pronuntata în cauza, a mentinut dispozitiile sentintei pronuntate de Judecatoria S.

Reclamantul a atacat cu recurs si decizia Tribunalului M, iar Curtea de Apel C i-a admis recursul, pronuntând în cauza decizia penala nr.827/09.10.2007, decizie care a casat atât decizia Tribunalului M cât si sentinta Judecatoriei S, reclamantul fiind achitat în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cpp întrucât lipseste latura subiectiva a infractiunii (vinovatie sub forma culpei) pentru care reclamantul X fusese trimis în judecata.

În raport de dispozitiile art.94 al.1 si 6 din Legea 303/2004 potrivit carora statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar pentru repararea prejudiciului persoana vatamata se poate îndrepta cu actiune numai împotriva statului reprezentat prin Ministerul Finantelor si art.505 al.4 potrivit caruia reparatia este în toate cazurile suportata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice, tribunalul urmeaza a admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Ministerul Public si C si pe cale de consecinta a respinge actiunea reclamantului fata de acesti pârâti pentru acest considerent.

În ceea ce priveste temeinicia actiunii reclamantului X împotriva Statului Român, tribunalul constata ca reclamantul nu a facut dovada prejudiciului suferit ca urmare a erorii judiciare savârsite împotriva acestuia prin acuzarea adusa pentru o infractiune de care nu se facea vinovat si pentru care a fost achitat în faza recursului prin decizia penala nr.827/09.10.2007 a Curtii de Apel C.

Despagubirile prevazute atât de Constitutia României la art. 52 al.3, cât si de Legea 303/2004 si art.504 Cpp nu se acorda automat numai ca urmare a constatarii erorilor judiciare, ci trebuiesc dovedite, lucru pe care reclamantul nu l-a facut la judecarea cauzei în prima instanta.

În raport de aceste considerente, tribunalul urmeaza a respinge ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamantul X împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei si Finantelor.

Etichete:

Acţiune în pretenţii având ca obiect restituirea contravalorii nudei proprietaţi precum şi dreptul de folosinţă asupra terenului indiviz aferent construcţiei

Tribunalul Brăila

Secţia Civilă –Complet de recursuri civile

Mai 2008

Problemă de drept: Este admisibilă acţiunea în pretenţii având ca obiect restituirea contravalorii nudei proprietăţi precum şi dreptul de folosinţă asupra terenului indiviz aferent construcţiei.

Dosar civil nr. 2640/196/2006; Decizia civilă nr. 35 din 30 ianuarie 2008.

Obiectul cauzei: acţiune în pretenţii având ca obiect restituirea contravalorii nudei proprietăţi precum şi dreptul de folosinţă asupra terenului indiviz aferent construcţiei.

Situaţia de fapt.

Prin sentinţa civilă nr. 2217 din 11 aprilie 2007 pronunţată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2640/196/2006, judecătoria Brăila a respins excepţiile de introducere prematură şi de inadmisibilitate a acţiunii, invocate de pârâţii B. G. şi B. P.; a admis acţiunea formulată de reclamantul B. G. împotriva pârâţilor B. G. şi B. P. şi în consecinţă, a obligat pe pârâţi să restituie reclamantului suma de 30.000 lei reprezentând contravaloarea nudei proprietăţi a imobilului situat în Brăila, ansamblul Hristo Botev, str. Humuleşti, nr. 3, bloc C1, ap. 11, format din 3 camere şi dependinţe.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă a obligat pe pârâţi să plătească reclamantului suma de 2625 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În fapt, a reţinut că, din copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 869/2006 rezultă că reclamantul a vândut imobilul proprietatea sa exclusivă din Bucureşti str. Frecăţei nr. 4 compus din 2 camere şi dependinţe la preţul de 28.000 Euro , echivalentul sumei de 97.440 lei, care a fost achitat integral la data de 20.04.3006.

Ulterior, reclamantul a încheiat la 25.04.2006 contractul nr. 29 cu societatea de intermediere imobiliară din Brăila în vederea achiziţionării unui imobil în municipiul Brăila, iar la data de 27.04.2006 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1933 cu vânzătorii I. S. B. şi I. R. privind apartamentul situat în Brăila, str. Humuleşti nr. 3, compus din 3 camere şi dependinţe, cu preţul de 60.000 lei primit integral de către vânzători.

Prin actul de vânzare cumpărare s-a instituit un drept de uzufruct viager, conform înţelegerii cu pârâţii.

Situaţia de fapt menţionată de reclamant în acţiune şi reţinută de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză, a constituit motivul admiterii acţiunii.

Instanţa a înlăturat ca nedovedite apărările pârâţilor în sensul că plata ar fi fost efectuată din banii acestora, fiind împrumutaţi de la rude şi cunoştinţe; a considerat că înscrisul sub semnătură privată prezentat de pârâţi nu este relevant întrucât din acesta rezultă că suma de 50.000 lei pretinsă ca fiind împrumutată la data de 16.02.2005 nu a fost destinată cumpărării apartamentului în cauză, la acea dată nu exista intenţia cumpărării bunului.

Din acest punct de vedere a înlăturat ca nerelevante şi dispoziţiile martorilor pârâţilor, deoarece nici unul nu a fost prezent când s-a plătit preţul imobilului.

Din coroborarea probelor administrate instanţa a constatat că preţul imobilului a fost plătit de reclamant, chiar dacă în actul autentic s-a consemnat că a fost achitat de către pârâţi.

Considerând că în cauză, pârâţii au realizat o îmbogăţire fără justă cauză şi că sunt îndeplinite condiţiile acţiunii în restituire , având în vedere că patrimoniul pârâţilor s-a mărit ca urmare a dobândirii nudei proprietăţi, iar patrimoniul reclamantului s-a micşorat, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la plata sumei de 30.000 lei reprezentând contravaloarea nudei proprietăţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal pârâţii B. G. şi B.P.

În expunerea motivelor de recurs au susţinut că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală aducând următoarele critici:

1. Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a interpretat eronat cauza juridică;

2. Instanţa de fond nu a motivat suficient respingerea excepţiei privind introducerea prematură a acţiunii;

3. Pe fond, instanţa a făcut o analiză greşită a probelor administrate în cauză.

Recurenţii consideră că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi achitat în întregime preţul apartamentului şi că proba cu martorii audiaţi nu este relevantă faţă de conţinutul actului autentic de vânzare cumpărare în care se consemnează o altă situaţie de fapt.

Chiar dacă s-ar fi dovedit că reclamantul a plătit o sumă de bani pentru cumpărarea apartamentului, acest lucru îi profită întrucât este beneficiarul folosinţei spaţiului pe care îl utilizează în exclusivitate.

Solicită admiterea recursului şi în rejudecare să fie respinsă acţiunea reclamantului.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 304/1 Cod de procedură civilă .

Intimatul B.G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Susţine că situaţia de fapt redată de recurenţi nu este reală în ce priveşte dobândirea apartamentului în litigiu, anume că, între părţi a existat o înţelegere anterioară mutării sale în Brăila .

Conform acestei înţelegeri recurenţii i-au propus să renunţe la apartamentul din Bucureşti, să se mute la Brăila cu promisiunea că îl vor îngriji.

În acest sens a făcut demersuri pentru achiziţionarea unui apartament în Brăila şi a înstrăinat apartamentul pe care îl deţinea în Bucureşti.

După perfectarea actelor la apartamentul în litigiu, pârâţii au început să îl şicaneze spunându-i că sunt proprietari.

Susţinerile recurenţilor sunt nefondate întrucât nu aveau interes să cumpere un apartament în care să locuiască o altă persoană.

Consideră că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală .

A solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată

În drept, a invocat dispoziţiile art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă.

În recurs nu s-au solicitat şi administrat probe noi cu înscrisuri.

Tribunalul, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurenţi, a apărărilor formulate de intimat, cât şi sub toate aspectele în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 Cod de procedură civilă , constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

În fapt:

1. Cu privire la respingerea de către prima instanţă a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, critica formulată de recurent nu este întemeiată.

Excepţia invocată nu îşi găseşte aplicarea în speţa dedusă judecăţii, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, inadmisibilitatea acţiunii , sau „fine de neprimire”, constituie o excepţie de procedură prin care se contestă reclamantului dreptul de a sesiza instanţa de judecată; acţiunile inadmisibile nu pot fi primite spre a fi judecate deoarece sunt lipsite de temei legal, sunt lipsite de valoare judiciară.

În speţă, acţiunea intentată de reclamant prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 lei reprezentând parte din preţul imobilului dobândit prin contribuţie comună, se întemeiază pe dispoziţiile art.992 Cod civil privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Prin urmare, acţiunea este admisibilă, având temei legal, iar instanţa în mod corect a respins excepţia ca neîntemeiată.

2. În ce priveşte excepţia introducerii premature a acţiunii, nici aceasta nu îşi găseşte incidenţa în cauză, cum de altfel a apreciat corect şi prima instanţă.

Dreptul la acţiune privind restituirea unei sume de bani de care au beneficiat recurenţii pentru achiziţionarea apartamentului proprietatea acestora, nu este supus unei condiţii sau împlinirii vreunui termen.

Recurenţii pârâţi sunt beneficiarii nudei proprietăţi asupra imobilului dobândit împreună cu intimatul reclamant, iar acesta are dreptul să ceară restituirea sumei ce a constituit contribuţia sa la dobândirea acestui bun, asupra căruia nu are decât un drept de uzufruct viager.

Cum părţile nu se mai înţeleg cu privire la respectarea convenţiei de folosinţă, reclamantul este îndreptăţit să i se restituie suma ce reprezintă contravaloarea nudei proprietăţi de care beneficiază recurenţii.

3. Motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, respectiv netemeinicia sentinţei prin prisma aprecierii greşite a probelor administrate în cauză, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă , constând în interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii sau schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă , constând în pronunţarea unei hotărâri lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, sunt neîntemeiate.

Instanţa de fond a analizat corect actul juridic dedus judecăţii, pe baza probelor administrate în cauză, atât cele solicitate de reclamant cât şi cele solicitate de pârâţi şi a pronunţat o soluţie legală şi temeinică .

Astfel, în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1191 Cod Civil, cu privire la administrarea probei cu martori şi acte, peste conţinutul actului de vânzare –cumpărare încheiat în formă autentică, având în vedere gradul de rudenie ( fraţi) dintre părţi.

Părţile au convenit asupra administrării probei cu martori, având în vedere imposibilitatea preconstituirii unei dovezi care să ateste o altă situaţie de fapt decât ce menţionată în actul autentic.

Ceea ce s-a pus în discuţie nu a fost suma plătită cu titlu de preţ al imobilului , pentru care legea nu permite dovada cu martori, conform art. 1191 alin. 2 Cod Civil, ci o situaţie de fapt legată de procurarea fondurilor băneşti pentru achiziţionarea imobilului în litigiu, ceea ce este cu totul alt aspect decât cel relevat de recurenţi.

Succesiunea actelor juridice încheiate de părţi privind dobândirea imobilului în litigiu, dovedeşte că reclamantul a contribuit cu bani la achiziţionarea de către pârâţii recurenţi a acestui bun.

Astfel, este de necontestat faptul că reclamantul a vândut apartamentul situat în Bucureşti, str. Frecăţei nr. 4, bloc 34, ap. 15, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 869 din 20 aprilie 2006 ( fila 13 fond) cu preţul de 28.000 Euro, echivalentul sumei de 97.440 lei.

La un interval de timp foarte scurt, respectiv la 25.04.2006, acesta a încheiat contractul de intermediere-cumpărare imobiliară nr. 29, în vederea achiziţionării unui apartament în Brăila, intenţie materializată la data de 27.04.2006 prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1933/27.04.2006( fila 7 fond).

Din declaraţiile martorilor foştii proprietari ai apartamentului dobândit de părţi, ( filele 52,53 fond), rezultă că au fost contactaţi de părţi dar negocierea pentru apartament a fost purtată numai cu reclamantul, care le-a precizat că banii cu titlu de preţ provin din vânzarea unui imobil din Bucureşti, acesta achitând şi taxele la notar precum şi comisionul la agenţia imobiliară, constatând personal acest lucru.

Potrivit aceloraşi declaraţii, pârâţii nu au dat nici un ban, deşi au fost amândoi prezenţi la întocmirea actului autentic.

Cu ocazia încheierii actului, reclamantul le-a spus celor doi martori, vânzători, că intenţia sa este de a se muta la Brăila lângă fratele său( pârâtul) şi de aceea îi trece pe pârâţi în actul de vânzare – cumpărare.

În mod corect au fost înlăturate depoziţiile martorilor care au susţinut că i-au împrumutat pe pârâţi cu bani pentru cumpărarea apartamentului în litigiu. Este posibil să fi acordat un împrumut dar nu în scopul declarat.

Împrumuturile acordate de aceştia sunt cu mai bine de un an înaintea dobândirii bunului în litigiu, respectiv 16.05.2005 şi 19.02.2007.

Chitanţa depusă de recurenţi ( fila 75 fond), este încheiată la data de 19.02.2007, între aceştia şi martorul M.N. pentru suma de 500 Euro, reprezentând cota parte din împrumutul de la data de 16.02.2005, nu poate fi luată în considerare deoarece nu se coroborează cu celelalte dovezi privind plata preţului apartamentului de câtre părţi.

S-a contestat de către recurenţi veridicitatea şi relevanţa probatorică a chitanţelor de schimb valutar depuse de reclamant ( filele 91-96), deoarece acestea ar purta o dată ulterioară încheierii actului autentic.

O parte din acestea sunt încheiate anterior sau chiar în ziua încheierii actului autentic, ceea ce se poate interpreta că vânzătorii nu au primit toată suma în ziua încheierii actului, dar nu se poate contesta faptul că sumele au fost plătite de reclamant.

Astfel, din buletinul de schimb valutar seria SBnrb nr. 4352871 din data de 27.04.2006 ( data încheierii actului autentic), rezultă că B.Ghe. a schimbat suma de 1800 USD, la cursul de 27.500 lei şi a încasat suma de 49.500.000 lei ROL, sumă pe care a achitat-o vânzătorilor, conform susţinerilor martorului, care a precizat că banii au fost predaţi în numerar şi au fost verificaţi de fratele său la un birou de schimb valutar.

Din răspunsurile la interogatoriul luat recurenţilor pârâţi, rezultă că a existat o înţelegere între părţi privind vânzarea apartamentului din Bucureşti de către reclamant şi cumpărarea celui din Brăila, însă contestă contribuţia reclamantului la dobândirea imobilului din Brăila.

Poziţia procesuală a recurenţilor vine în contradicţie cu probele dosarului, fapt ce dovedeşte netemeinicia susţinerilor făcute la fond prin întâmpinare şi în recurs prin motivele invocate.

Având în vedere că pârâţii recurenţi au beneficiat atât de parte din preţul plătit de reclamant cât şi de nuda proprietate asupra imobilului dobândit prin contribuţia acestuia, sunt incidente prevederile Codului civil privind îmbogăţirea fără justă cauză.

În drept: potrivit art. 992 Cod Civil, cel ce, din eroare sau cu ştiinţă primeşte ceea ce nu-i este debit, este obligat al restitui aceluia de la care l-a primit.

Pentru considerentele arătate a respins recursul ca nefundat şi a menţinut sentinţa atacată.

Depun alăturat decizia civilă nr. 178/2007 în copie.

Judecător Voicilă Valerica,

Etichete:

Actiune in pretentii introdusa de asigurator.Raspunderea civila contractuala atrasa de nedepunerea la termen a primei de asigurare de catre agentul autorizat sa incheie contracte de asigurare

Prin acţiunea introductivă reclamanta socitatea de asigurări A. S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta P.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată la plata sumei de 1.652 lei şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta Contractul de agent P.F. înregistrat cu nr. 2910/23.8.2006, prin care aceasta, în calitate de agent, era obligată să depună prima de asigurare aferentă contractului de asigurare seria OL nr. 91867 săptămânal, în fiecare zi de marţi; având în vedere că pârâta a efectuat încasarea primei de asigurare la 22.08.2007 şi a efectuat depunerea la casieria societăţii la 30.08.2007, ulterior producerii riscului asigurat – 25.08.2007, reclamanta a fost obligată ca pentru asiguratul S.B.M. să plătească păgubitului M.C.M. suma de 1.652 lei, conform facturii nr. 0000592/14.09.2007.

În drept reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 136/1995 cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâta a depus întâmpinare în conformitate cu prevederile art. 115-118 din Codul de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând următoarele:

Aşa cum susţine şi reclamanta, potrivit prevederilor contractuale, pârâta avea obligaţia ca orice încasare efectuată pentru primele de asigurare să o depună la casieria societăţii reclamante săptămânal, în ziua de marţi. În cauză, prima de asigurare a fost încasată la data de 22.08.2007, într-o zi de miercuri; depunerea sumei de bani a fost făcută la 30.08.2009, adică în săptămâna următoare, în ziua de joi, însă producerea riscului asigurat a avut loc la data de 25.08.2008, sâmbăta, în aceeaşi săptămână cu ziua în care s-a încasat prima de asigurare, şi până la termenul când trebuia să predea sumele încasate (respectiv marţea din săptămâna următoare); întrucât riscul asigurat s-a produs anterior termenului limită (contractual) de predare a primelor încasate la caserieria societăţii, întârzierea cu o zi la predarea acestor sume de bani nu poate duce la obligarea pârâtei la suportarea acestor despăgubiri acordate de societate păgubitului M.C.M..

Pârâta nu a propus administrarea altor probe.

A fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut urmatoarele:

Conform procesului – verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria PCA nr. 1175674 încheiat de un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, numitul S.B.M. a fost sancţionat cu amendă contraventională de 156 lei şi 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se în sarcina sa că la data de 25.08.2007, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia pe ruta Urziceni – Bucureşti, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism marca Citroen care circula în faţă şi a frânat la trecerea de pietoni, intrând în coliziune cu partea din spate a autoturismului Citroen, producând avarii.

Prejudiciul produs a fost în valoare de 1.652 lei, această sumă fiind necesară pentru remedierea avariilor produse, conform procesului verbal de constatare a pagubelor nr. 3992/03.12.2007 depus la dosar.

Instanţa mai reţine că evenimentul rutier a fost cauzat din culpa exclusivă a pârâtului.

Pârâta nu a contestat situaţia de fapt reţinută prin procesul – verbal şi valoarea prejudiciului.

Potrivit art. 998 din Codul civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, iar potrivit art. 999 din Codul civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

La data de 23.08.2006 între S.C. A. S.A., în calitate de asigurător, şi pârâta P.A., în calitate de agent, s-a încheiat contractul de agent P.F. nr. 2910/2006, având ca obiect autorizarea de către asigurător a agentului de a încheia contracte de asigurare pentru produsele de asigurare pentru care a fost atestat.

Autovehiculul marca Dacia, aparţinând numitului S.B.M., era asigurat pentru răspundere civilă la societatea reclamantă, conform poliţei de asigurare emise la 22.08.2007 (perioada de valabilitate fiind 24.08.2007 – 23.02.2008).

Prima de asigurare, de 123,02 lei, încasată de pârâtă conform poliţei de asigurare mai sus menţionate, a fost depusă la casieria societăţii reclamante la 30.08.2007, ulterior producerii riscului asigurat.

Din factura fiscală şi ordinul de plată depuse la dosar, reiese că pentru remedierea avariilor autoturismului Citroen, produse ca urmare a lovirii de către numitul S.B.M., reclamanta a plătit suma de 1.652,93 lei.

Conform art. 7 lit. h) din contractul încheiat între părţi, agentul se obligă să încaseze primele de asigurare şi/sau ratele de primă în numerar şi să le depună la casieriile S.C. A. S.A. ori în conturile bancare S.C. A. S.A sau prin mandat poştal, în ziua respectivă sau cel mai târziu în dimineaţa zilei următoarei zile lucrătoare, împreună cu borderourile aferente, iar dacă s-a produs riscul asigurat şi agentul nu a respectat termenul de depunere a primelor/ratelor de primă încasate de la asiguraţi S.C. A. S.A va recupera de la agent, pe cale legală, despăgubirea plătită; agentul va întocmi, în ziua încheierii contractelor de asigurare, borderoul de asigurări şi împreună cu copiile contractelor încheiate le va prezenta inspectorului verificator săptămânal, în fiecare zi de marţi, pentru agenţii care lucrează în alte localităţi.

Potrivit art. 7 lit. k) din contractul încheiat între părţi, agentul va fi obligat să suporte şi daunele aferente respectivului contract dacă s-a produs riscul riscul asigurat înainte de a fi îndeplinite următoarele obligaţii:

1. de a depune la societate borderourile care fac dovada încheierii şi intrării în vigoare a contractului;

2. de a vira în contul societăţii sau de a depune la societate primele de asigurare la termenele stabilite;

3. de a fi efectuată inspecţia de risc.

În ceea ce priveşte poliţa de asigurare încheiată de pârâtâ la data de 22.08.2007, aceasta avea obligaţia conform art. 7 lit. k) din contract, să depună prima de asigurare la casieriile S.C. A. S.A. ori în conturile bancare S.C. A. S.A. sau prin mandat poştal, în ziua respectivă sau cel mai târziu în dimineaţa zilei următoarei zile lucrătoare, respectiv cel mai târziu la data de 23.08.2007.

Apărarea pârâtei, în sensul că riscul asigurat s-a produs la o dată anterioară zilei de marţi ce a urmat zilei încheierii poliţei de asigurare, nu poate fi reţinută ca întemeiată întrucât pârâta trebuia, conform contractului, să prezinte inspectorului verificator borderoul de asigurări împreună cu copiile contractelor încheiate în prima zi de marţi, ci nu să depună prima de asigurare (aceasta trebuia să fi fost depusă anterior datei producerii riscului asigurat, cel mai târziu la data de 23.08.2007).

Reclamanta a formulat prezenta acţiune în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995.

Faţă de cele mai sus reţinute şi având în vedere principiul reparării integrale a pagubei, instanţa, constatând ca fiind întemeiată acţiunea formulată de reclamantă, a admis-o şi a obligat-o să platească acesteia suma de 1.652 lei.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 147 lei, reprezentând valoarea taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

Etichete:

CIVIL.ACŢIUNE ÎN PRETENŢII.NETIMBRAREA UNUI CAPĂT DE CERERE FORMULAT ULTERIOR INTRODUCERII CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ.APLICAREA DISPOZIŢIILOR ART. 35 ALIN. 6 DIN ORDINUL MINISTRULUI JUSTIŢIEI NR. 760/C/22.04.1999

Prin sentinţa civilă nr.1156 din 20.11.2008 Judecătoria Pogoanele a admis în parte excepţia de netimbrare formulată de pârât şi a anulat capătul de cerere formulat de reclamanta privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2500 de lei, reprezentând lucrări de remediere a construcţiilor, ca netimbrat. În acelaşi timp, a dispus continuarea judecăţii cu privire la capetele de cerere formulate prin cererea introductivă de instanţă.

Instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 7.000 de lei, reprezentând 4.000 de lei – contravaloarea lucrărilor neexecutate sau prost executate şi a materialelor sustrase, şi 3.000 de lei – daune interese pentru neexecutarea în perioada stabilită a lucrărilor de construcţii şi reparaţii. Pentru aceste pretenţii, taxa de timbru a fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, la suma de 504 lei, care a fost achitată de către pârât.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 03.11.2008, reclamantul a solicitat în plus faţă de pretenţiile din cererea de chemare în judecată, suma de 2.500 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de remediere solicitate de echipa de muncitori. Faţă de aceste elemente noi intervenite care au determinat o valoare mai mare a pretenţiilor solicitate de către reclamant, la termenul din data de 06.11.2008, instanţa a dispus citarea acestuia cu menţiunea de a achita o taxă de timbru în valoare de 206 lei corespunzătoare sumei de 2.500 de lei solicitată în plus faţă de cuantumul pretenţiilor iniţiale. Reclamantul nu s-a conformat acestei obligaţii.

Faţă de cele constatate, instanţa reţine că potrivit art. 35 alin. 3 din Ordinul Ministrului justiţiei nr. 760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în cazul în care în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare a pretenţiilor solicitate la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, instanţa îi va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligaţii de plată până la termenul stabilit se sancţionează, potrivit alin. 5 al art. 35 din actul normativ menţionat, cu anularea acţiunii.

În acelaşi timp, art. 35 alin. 6 din Ordinul Ministrului justiţiei nr. 760/C din 22 aprilie 1999 prevede că „dacă, în momentul înregistrării, acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost plătită.”

Având în vedere aceste considerente, în temeiul prevederilor legale menţionate, instanţa a admis în parte excepţia invocată, şi a anulat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.500 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de remediere a construcţiei, pretenţii solicitate prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 03.11.2008.

În acelaşi timp, faţă de soluţia pronunţată cu privire la excepţia invocată, instanţa a dispus continuarea judecăţii cu privire la pretenţiile solicitate prin cererea introductivă de instanţă.

Etichete:

CIVIL. ACTIUNE IN PRETENTII FORMULATA IMPOTRIVA ASOCIATIEI DE PROPRIETARI CU CHEMAREA IN GARANTIE A ADMINISTRATORULUI ACESTEIA

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante, reclamanta RAM B a chemat in judecata pe parata Asociatia de Proprietari si a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acesteia la plata urmatoarelor sume:

-13073,85 lei, reprezentand c/val servicii restante pentru perioada 31.01.2005-31.03.2005.

-5837,49 lei, reprezentand penalitati de intarziere pentru perioada 29.02.2004-31.03.2005.

A solicitat totodata , ca parata sa fie obligata sa repartizeze pe fiecare proprietar sumele datorate, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea in fapt a actiunii, s-a aratat ca RAM B a furnizat paratei servicii, in baza contractului de prestari servicii.

Pe parcursul derularii contractului, parata nu si-a indeplinit obligatiile de plata pentru serviciile furnizate ,acumuland restante la plata intretinerii, care au generat si penalitati de intarziere.

Sumele datorate de parata au fost precizate in petitul 1 si 2 din cererea introductiva.

Reclamanta a aratat ca a convocat parata in conditiile art 720 ind 1 cod procedura civila si i-a solicitat sa achite sumele restante, insa demersurile sale au ramas fara rezultat.

La termenul de judecata din data de 29.06.2007, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a aratat ca renunta la solicitarea privind repartizarea cheltuielilor de intretinere pe fiecare proprietar.In conditiile art 246 cod procedura civila instanta a luat act de renuntarea la judecata.

De asemenea, in cursul procesului, reclamanta si-a restrans catimea pretentiilor si a aratat ca solicita obligarea paratei la plata sumelor de 4.323,85 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere si 5.837,49 lei penalitati de intarziere plus cheltuielile de judecata .

In drept, au fost invocate dispozitiile art 969, art 970, art.1073, art.1075 cod civil .

In probatiune, a solicitat inscrisuri.

A atasat in acest sens la dosar:contractul de prestari servicii,convocarea in vederea concilierii ce a fost adresata paratei, procesul verbal de conciliere, centralizator de facturi si facturi prestari servicii.

Actiunea a fost timbrata potrivit dispozitiilor art 2 lit d din Legea nr. 146/1997.

Parata a formulat intampinare in conditiile art 115-118 cod procedura civila si a solicitat respingerea actiunii.

A aratat ca pe data de 31.03.2005, intre asociatia de proprietari, reprezentata prin presedintele si administratorul de atunci, MN si RAM B s-a procedat la predarea primirea soldului si penalitatilor aferente, inregistrate de proprietarii blocului…, in baza contractului de cesiune de creanta.

Suma solicitata de reclamanta cu titlu de servicii a fost repartizata in liste si a fost platita de catre proprietari.

Parata a precizat ca nu stie daca vechea administratora, MN a efectuat platile catre RAM, cert este insa ca in liste au fost repartizate sumele solicitate, iar acestea au fost platite de proprietari.

De asemenea, a formulat cerere de chemare in garantie , in contradictoriu cu garanta MN si a solicitat , ca in cazul in care va cadea in pretentii, aceasta sa fie obligata la plata sumelor solicitate de reclamanta cu titlu de cheltuieli de intretinere , penalitati de intarziere, cheltuieli de judecata.

In drept, cererea de chemare in garantie a fost intemeiata pe dispozitiile art 60- 63 cod procedura civila.

In aparare, parata a depus la dosar contractul de cesiune de creanta si anexele acestuia.

Fata de acest contract, in sedinta din data de 27.04.2007, parata a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

A aratat ca toate sumele solicitate de reclamanta au facut obiectul contractului de cesiune susmentionat.

In baza acestuia, reclamanta poate sa urmareasca fiecare debitor cedat pentru realizarea creantei sale.

In vederea solutionarii exceptiei, instanta a incuviintat , in conditiile art 137 al 2 cod procedura civila, o expertiza contabila care sa precizeze daca sumele pe care le solicita reclamanta au facut obiectul contractului de cesiune de creanta incheiat intre reclamanta si parata la data de 31.03.2005.

In raportul de expertiza intocmit de expert JV se precizeaza ca sumele solicitate de reclamanta au facut obiectul contractului de cesiune numai pentru servicii nu si pentru penalitati de intarziere.

Fata de concluziile raportului de expertiza , prin sentinta civila instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei , a respins cererea principala ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva ,respingand totodata si cererea de chemare in garantie.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca in baza contractului de cesiune de creanta, RAM B, in calitate de cesionar, a devenit creditor al debitorilor cedati, membri ai asociatiei parate, urmand ca acestia sa fie chemati in judecata pentru realizarea creantei.

Chiar daca nu au fost cedate si creantele reprezentand penalitati de intarziere, dreptul creditorului de a pretinde penalitati de intarziere este unul accesoriu, care nu are existenta de sine statatoare , el fiintand pe langa dreptul subiectiv principal, in speta acela de a solicita cheltuielile de intretinere.

Intrucat dreptul accesoriu urmeaza soarta dreptului principal, instanta a considerat ca si penalitatile de intarziere trebuie recuperate tot de la debitorii cedati odata cu debitul principal.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia civila, Tribunalul Buzau a admis recursul , a casat sentinta atacata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunta asupra fondului , retinand ca parata are calitate procesuala pasiva.

A aratat ca in cauza s-au administrat doua expertize cu concluzii contradictorii si nu s-au aratat motivele pentru care una a fost indepartata si totodata nu s-a tinut seama de procesul verbal aflat la dosar , incheiat intre reclamanta si parata,reprezentata la acea perioada de administratorul MN ,la data de 31.03.2005, prin care se recunosteau sumele datorate.

Analizand cauza pe fond , potrivit dispozitiilor hotararii de casare ,instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:

Ram B a prestat servicii paratei Asociatia de Proprietari,in baza contractului de prestari servicii.

Pe parcursul derularii contractului,parata nu si-a indeplinit obligatiile contractuale, acumuland restante la plata intretinerii.

Ca urmare a neachitarii contravalorii serviciilor prestate la scadenta,s-au calculat penalitati de intarziere, in conformitate cu dispozitiile art 25 din HG nr.400/2003.

Reclamanta a precizat ca parata îi datoreaza sumele de 4323,85 lei, cu titlu de cheltuieli de intretinere si 5837,49 lei penalitati de intarziere.

Parata a contestat debitul si a aratat ca sumele solicitate de reclamanta,cele referitoare la cheltuielile de intretinere,cat si cele privitoare la penalitati au facut obiectul contractului de cesiune de creanta.

Pentru a se verifica acest aspect s-au efectuat doua expertize contabile de catre expertii IM si JV.

Instanta a incuviintat o a doua expertiza si pe aceasta a retinut-o in solutionarea acuzei intrucat expertul a avut in vedere si toate anexele la contractul de cesiune de creanta,precum si evidentele contabile ale asociatiei parate.

Din concluziile acestui raport, a retinut ca doar cheltuielile de intretinere solicitate de reclamanta au facut obiectul contractului de cesiune de creanta ,nu si penalitatile de intarziere.

La fila 176 din dosar se afla un proces verbal incheiat intre reclamanta si parata , reprezentata de administratorul de atunci,MN, prin care se recunoaste debitul pretins de reclamanta ,insa instanta apreciaza ca acest inscris nu poate produce efecte juridice deoarece este nestampilat de catre RAM B si nesemnat de presedintele asociatiei de proprietari.

In atare situatie, apreciaza ca actiunea este intemeiata numai in privinta penalitatilor de intarziere,cheltuielile de intretinere putand fi recuperate de reclamanta de la fiecare debitor cedat.

In aceste conditii,fata de dispozitiile art 21 lit b din contractul de prestari servicii nr. 16-05/sept.2002 incheiat intre parti, ale art 25 din HG nr. 400/2003 urmeaza sa admita in parte cererea principala si sa oblige parata la plata catre reclamanta a sumei de 5837,49 lei,reprezentand penalitati de intarziere ,calculate pentru perioada 29.02.2004-31.03.2005.

Urmeaza sa respinga cererea referitoare la cheltuielile de intretinere.

In baza art 274 cod procedura civila urmeaza sa oblige parata la 433,5 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta,reprezentand taxa de timbru,calculata proportional cu pretentiile admise ale acesteia.

Asa cum rezulta din raportul de expertiza J,parata Asociatia de Proprietari figureaza in evidenta RAM B cu un debit din penalizari de 5837,48 lei,insa aceste sume nu se gasesc in evidenta asociatiei de proprietari deoarece chemata in garantie ,fosta administratora a asociatiei, a predat gestiunea cu o singura datorie catre RAM si anume suma de 1178 lei, care a fost achitata la data de 20.07.2005.

Tot la data predarii gestiunii, chemata in garantie si-a luat angajamentul in scris ca se face direct raspunzatoare pentru situatia financiar contabila predata la RAM B.

Mai mult, dupa promovarea actiunii , din totalul sumei solicitate de reclamanta, s-a achitat suma de 8750 lei(chitanta- fila 199) in numele asociatiei de proprietari.

Expertul a verificat actele contabile ale asociatiei si a precizat ca aceasta suma nu a iesit din patrimoniul asociatiei.

In atare situatie,se creaza prezumtia ca plata a fost facuta de catre chemata in garantie in numele asociatiei parate.

Intrucat debitul constand in penalitati de intarziere nu se gaseste in evidentele contabile ale paratei si cum acest lucru se datoreaza chematei in garantie,care a avut calitatea de administrator si avand in vedere ca aceasta si-a angajat,la data predarii gestiunii, raspunderea pentru situatia financiar contabila a asociatiei,instanta apreciaza ca cererea de chemare in garantie este intemeiata.

Instanta nu poate sa retina apararile chematei in garantie in sensul ca proprietarii au recunoscut ca datoreaza penalitatile de intarziere si si-au luat angajamentul de a plati deoarece nu s-au depus angajamentele pentru toti debitorii, angajamentele depuse la dosar nu sunt datate,nu cuprind penalitatile datorate si modul de calcul al acestora.

Avand in vedere considerentele expuse, in baza art 60 cod procedura civila instanta urmeaza sa admita cererea de chemare in garantie si sa oblige chemata in garantie la plata catre parata, ca parte cazuta in pretentii, a sumelor de 5837,49 lei reprezentand penalitati de intarziere si 433,5 lei cheltuieli de judecata.

Etichete:

CIVIL. ACTIUNE IN PRETENTII. INSCRIERE IN FALS IMPOTRIVA PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENTIE

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul MG a solicitat obligarea pârâtei Societatea de Asigurare UNITA Viena Insurance Group la plata sumei de 2409 lei reprezentând contravaloarea reparaţiei avariilor la autoturismul proprietate personală SKODA OCTAVIA.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 30.10.2006, în localitatea Măgura, autoturismul proprietatea reclamantului a fost avariat de către un autocamion, în timp ce conducătorul acestuia efectua o manevră de mers înapoi, fără să se asigure. La faţa locului s-au deplasat organele de poliţie din localitate şi au constatat că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto al autotrenului, conform procesului verbal

. Cu această ocazie, conducătorul auto vinovat a pus la dispoziţia reclamantului poliţa de asigurare emisă de către S.C. UNUITA S.A.

Reclamantul a mai arătat că în cauză a fost întocmit un dosar de daune de către reprezentanţii S.C. UNITA S.A. Sucursala B, respectiv insp. daune SM, care la data de 1.11.2006 a constatat într-un proces verbal de daune avariile produse, indicând înlocuirea unor elemente de caroserie şi recomandând reparaţia la un atelier auto agreat şi autorizat de firma UNITA S.A., de pe raza mun. B, S.C. Autocom Service S.R.L.

Valoarea daunelor se ridică la suma de 2409 lei, sumă care a fost achitată integral de către reclamant şi nu a fost niciodată recuperată de la pârâtă, deşi reclamantul a iniţiat conciliere cu pârâta la datele de 27 decembrie 2006, 30 mai 2007 şi 12 iulie 2007 conform prevederilor art. 720 alin. 1 şi 2 C.proc.civ.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998-999 C.civ.

În dovedirea cererii formulate, reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: chitanţa, factura fiscală, proces verbal de constatare a avariilor autovehiculului, convocare la conciliere directă, tichet recomandate.

Acţiunea a fost legal timbrată cu 210 lei taxă de timbru şi 3 lei timbru judiciar, în conformitate cu art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.

La data de 19.10.2007 pârâta a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

În motivarea acţiunii, pârâta a arătat că pretenţiile reclamantului nu îşi au drept cauză evenimentul din data de 31.10.2006, între acesta şi avariile produse autoturismului neexistând legătură de cauzalitate.

La data de 19.11.2007, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că dacă au apărut diferenţe în zona de impact, sunt datorate faptului că tirul, la momentul constatării era încărcat şi pe un teren denivelat, iar la momentul efectuării fotografiilor de către inspectorul de daune, acesta era pe un drum fără denivelări şi descărcat.

La termenul din data de 3.12.2007, pârâta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri reprezentând copii ale actelor din dosarul de daună, respectiv: raport de expertiză tehnică auto, fotografii, proces verbal de constatare a avariilor autovehiculului, copii ale certificatului de înmatriculare, permisului de conducere, cărţii de identitate ale reclamantului, precum şi copia autorizaţiei, înştiinţare/ încuviinţare/ declaraţie, copia procesului verbal.

La termenul din data de 3.12.2007, instanţa, în temeiul art. 167 alin. 1 C. proc. civ. a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu 2 martori, iar pentru pârâtă, proba cu înscrisuri.

La termenul din data de 21.01.2008 a fost administrată proba testimonială cu declaraţia martorului SMS, ataşată la dosarul cauzei.

La data de 7.02.2008 a fost depusă la dosarul cauzei o copie de pe procesul verbal, în urma solicitării instanţei.

La termenul din data 3.03.2008 a fost administrată proba testimonială cu declaraţia martorului IG, ataşată la dosarul cauzei, martorul fiind reaudiat şi la termenul din data de 7.04.2008.

La termenul din data de 7.04.2008, reprezentanta pârâtei a solicitat, în temeiul art. 183 C.p.c. defăimarea ca fals a procesului-verbal, înscris ce a fost depus în original la data de 26.05.2008.

La termenul din data de 8.09.2008, instanţa a pus în vedere reprezentantei pârâtei, în temeiul art. 180 alin. 2, să depună la dosarul cauzei o procură specială pentru înscrierea în fals.

La termenul din data de 29.09.2008, instanţa, constatând lipsa nejustificată a pârâtei, a făcut aplicarea art. 182 alin. 3 C.proc.civ., socotind înscrisul proces-verbal ca fiind recunoscut prin neinsistarea în procedura înscrierii în fals.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 30.10.2006, în localitatea M, autoturismul proprietatea reclamantului a fost avariat de către autocamionul marca MAN, în timp ce conducătorul acestuia efectua o manevră de mers înapoi, fără să se asigure.

La faţa locului s-au deplasat organele de poliţie din localitate şi au constatat că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto al autotrenului, conform procesului verbal, prin care a fost sancţionat cu avertisment conducătorul autocamionului, IG, întrucât „a condus autotractorul marca MAN în com. M, unde efectuând manevra de mers înapoi a lovit cu bara spate peste partea spate stânga a autoturismului SKODA.

În procesul verbal s-a prevăzut faptul că fapta comisă este prevăzută de art. 165 lit. c din H685/1993 şi, ca atare, s-a aplicat pentru şoferul vinovat sancţiunea avertismentului.

Conducătorul autocamionului a recunoscut săvârşirea faptei, semnând procesul verbal de contravenţie.

De asemenea, conducătorul autocamionului a fost audiat în prezenta cauză în calitate de martor. Din declaraţia acestuia rezultă faptul că recunoaşte faptul că a acroşat autoturismul reclamantului, în timp ce efectua manevra de mers înapoi.

După producerea accidentului, conducătorul auto vinovat, IG, a pus la dispoziţia reclamantului poliţa de asigurare emisă de către S.C. UNITA S.A., pentru efectuarea reparaţiilor.

În cauză a fost întocmit, la data de 1.11.2006, un dosar de daune de către reprezentanţii S.C. UNITA S.A. Sucursala B, respectiv insp. daune SM, care a constatat într-un proces verbal de daune avariile produse, indicând înlocuirea unor elemente de caroserie şi recomandând reparaţia la un atelier auto agreat şi autorizat de firma UNITA S.A., de pe raza mun. B.

Inspectorul de daune, SM, a fost audiată ca martor în prezenta cauză, care a afirmat în faţa instanţei că în urma constatării efectuate pe o arteră a mun. B, i-a înmânat reclamantului o copie de pe procesul verbal de constatare şi i-a indicat un service unde îşi poate repara maşina.

Din coroborarea procesului verbal de contravenţie, înscris recunoscut de pârâtă prin neinsistarea în procedura falsului, în baza art. 182 alin. 3 C.proc.civ., cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, IG şi SM, instanţa reţine faptul că dinamica producerii accidentului este cea susţinută de reclamant, respectiv cea din procesul verbal de contravenţie, culpa în producerea accidentului revenind conducătorului autotractorului, IG.

Instanţa constată faptul că înscrisul depus la dosarul cauzei de pârâtă, în dovedirea întâmpinării depuse, purtând denumirea „raport de expertiză tehnică auto” nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză.

Ca atare, instanţa constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Astfel: contravenţia săvârşită de IG, conducătorul autotrenului, constituie fapta ilicită, prejudiciul este reprezentat de avarierea autoturismului reclamantului, a cărui reparaţie a costat 2409 lei, legătura de cauzalitate între prejudiciul creat şi fapta ilicită rezultă din săvârşirea faptei, iar culpa în săvârşirea faptei ilicite aparţine conducătorului IG.

Instanţa reţine faptul că conducătorul auto vinovat de producerea accidentului deţinea asigurarea obligatorie de răspundere civilă, respectiv poliţa de asigurare emisă de către S.C. UNITA S.A.

Instanţa reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, fată de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum si pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât si în timpul staţionării. Despăgubirile se plătesc si pentru pagubele produse de existenta sau funcţionarea instalaţiilor montate pe autovehicule, precum si pentru pagubele produse de remorci ori ataşe.

Ca atare, observând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prev de art. 998-999 C.civ., precum şi faptul că autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului avea asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, instanţa urmează a admite acţiunea reclamantului şi a obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2409 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor avariilor la autoturismul SKODA OCTAVIA, sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data achitării efective.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. civ., instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1013 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 800 lei onorariu de avocat, conform chitanţelor taxă judiciară de timbru şi 3 lei timbru judiciar.

Etichete:

COMERCIAL: Acţiune în pretenţii. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Solidaritatea chematelor în garanţie sub aspectul reparării prejudiciului. Menţinerea soluţiei fondului

Deliberând asupra recursurilor comerciale de faţă , constată :

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 10385/200/2009 din 5.10.2009 reclamanta SC A S SRL Măgura a chemat în judecată pe pârâtul M D N , solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 2.568 lei cu titlu de preţ al reparaţiilor efectuate autoturismului Dacia Nova nr. BZ-04.USH.

În motivarea acţiunii , reclamanta a susţinut că deşi a reparat autoturismul Dacia Nova BZ-04 USH, adus in service de către pârât , acesta refuză sa achite contravaloarea lor în sumă de 2.568 lei conform facturii nr. 9651268 din 20.10.2006.

Pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a SC U SA prin Sucursala Buzău şi a C S , solicitând în principal respingerea acţiunii ca neîntemeiată , iar în subsidiar obligarea chemaţilor în garanţie la plata sumei solicitate de reclamantă , întrucât încă din toamna anului 2004 a vândut autoturismul în baza unui înscris sub semnătură privată cumpărătorului Corbu Viorel , iar vinovată de producerea accidentului ce a condus la avarierea autovehiculului este S C , cu asigurare RCA la Societatea de Asigurare U A SA Bucureşti ( filele 17-19 ).

Societatea de Asigurare U A SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor cereri ca neîntemeiate , întrucât dreptul la acţiune este prescris de la data emiterii de către reclamanta a facturii fiscale nr. 961268/2006 si anume : 20.10.2006 ( fila 38 dosar ) .

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea chematei in garanţie precizând că dreptul său la acţiune nu este prescris , întrucât a înregistrat acţiunea în pretenţii la data de 5.10.2009 , ca de altfel nici dreptul la acţiune al pârâtului, acesta născându-se la data la care societatea de asigurare a respins plata reparaţiilor efectuate la autoturismul accidentat şi a dosarului de daună (filele 49-50 ).

Prin sentinţa nr. 2921 din 14.04.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis acţiunea ca întemeiată şi s-a admis în parte cererea de chemare in garanţie , dispunându-se obligarea paratului M D N la plata către reclamanta SC A S SRL Măgura a sumei de 2.568 lei- contravaloare reparaţii şi a sumei de 217,50 lei- cheltuieli de judecată , precum şi la obligarea chematei în garanţie SC U A SA- Sucursala Buzău la plata către pârât a sumei de 2.568 lei contravaloare reparaţii şi a sumei de 217,50 lei –cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel , instanţa fondului a reţinut :

Referitor la excepţia prescripţiei, s-a apreciat că este neîntemeiată întrucât reclamanta a introdus actiunea înăuntrul termenului de 3 ani : 5.10.2009( ce începe să curgă de la data emiterii facturii : 20.10.2006 ) , iar pârâtul a formulat cererea de chemare în garanţie pentru primul termen de judecată din 28.10.2009 ( înregistrând-o la data de 23.10.2009 ) .

Pe fond , instanţa a retinut în baza probatoriului administrat că SC U A SA, în calitate de asigurator RCA al autoturismului BZ-05-LKJ, care condus fiind de S C a accidentat autoturismul BZ-04-USH., proprietatea pârâtului, în timp ce era însă condus de C V , datorează reclamantei suma de 2.568 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate , conform facturii fiscale nr. 9651268/29.10.2006.

Instanţa a reţinut că litigiului nu-i sunt incidente prevederile art. 31 din Ordinul CSA nr. 3108/2004 , întrucât la perioada de referinţă se cunoştea persoana vinovată de producerea accidentului : S C , posesorul poliţei de asigurare emisă de societatea de asigurări chemată în garanţie , care nu a comunicat părţilor şi nici instanţei data şi motivul respingerii dosarului de daună .

De asemenea , instanţa a retinut că în cauză nu operează solidaritatea celor două persoane chemate în garanţie sub aspectul reparării prejudiciului , întrucât potrivit art. 1041 din Codul civil , pentru a exista , solidaritatea trebuie să fie expres prevăzută de lege sau să rezulte din convenţia părţilor .

Or, în cauza dedusă judecăţii , între chemaţii în garanţie nu s-a încheiat o astfel de convenţie , ci doar un contract de asigurare guvernat de Legea Asigurărilor şi Reasigurărilor nr. 136/1995 în temeiul căruia societatea de asigurări s-a obligat să dezdăuneze terţii pentru pagube ce ar fi cauzate de autoturismul asigurat BZ-05-LRY.

S-a avut în vedere în acest sens poliţa de asigurare HV nr. 1994800/7.03.2006 valabilă la 10.03.2007, precum şi procesul verbal de constatare a avariilor încheiat de societatea de asigurare prin inspectorul său, la data de 22.09.2009 , păgubit fiind pârâtul M D N.

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât pârâtul M D N cât şi chemata a în garanţie Societatea de Asigurare U A SA , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art. 303 din Codul de procedură civilă.

În expunerea motivelor de recurs , pârâtul M D N a invocat în esenţă că în mod greşit s-a instituit în sarcina sa obligaţia de plată a preţului prestaţiei efectuate unui autoturism pe care îl înstrăinase anterior producerii accidentului şi nici nu a semnat factura fiscală emisă de reclamantă.

În expunerea motivelor de recurs , chemata în garanţie Societatea de Asigurare U A SA a invocat în esenţă. că: dreptul la acţiune al pârâtului este prescris întrucât acesta, completând personal cererea de despăgubire în dosarul de daună la data de 23.10.2006, i s-au comunicat telefonic motivele respingerii cererii la data de 26.10.2006, iar reclamanta a efectuat reparaţiile fără să primească acceptul său scris pe deviz, conform art. 11 şi 12 din Convenţia nr. 38/14.01.2005.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la ambele recursuri , solicitând motivat respingerea lor ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 935 din 17.12.2010 s-au respins recursurile declarate ca neîntemeiate.

Hotărând astfel , tribunalul a reţinut în fapt şi în drept :

Referitor la recursul declarat de pârâtul M D N :

Contrar motivelor de critică invocate , nu numai că nu s-au produs dovezi certe în sensul că la data producerii accidentului rutier, autoturismul BZ-04-USH era înstrăinat altei persoane de către pârâtul- proprietar , dar, acesta a şi formulat personal cererea de despăgubire in dosarul de daună nr. 7000 782 649 al SC U A SA la data de 23.10.2006, prezentând totodată certificatul de înmatriculare emis pe numele său.

Referitor la recursul declarat de chemata în garanţie Societatea de Asigurare U A SA:

Contrar motivelor de critică invocate , în raport de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în cazul răspunderii civile delictuale prescripţia începe să curgă de la data la care cel păgubit a cunoscut prejudiciul şi pe cel vinovat de producerea lui. Or, în cauza dedusă judecăţii , pârâtul a cunoscut împrejurările enunţate cu prilejul chemării sale în judecată , în condiţiile în care societatea de asigurare chemată în garanţie nu a produs dovezi în sensul că i-ar fi adus acestuia la cunoştinţă dispoziţia dar şi motivele respingerii cererii sale de acordare a despăgubirilor .

Referitor la Convenţia nr. 38/2005 încheiată între reclamantă şi chemata în garanţie, tribunalul a reţinut de asemenea că aceasta din urmă nu a produs dovezi în sensul că nu şi-ar fi dat acceptul pentru efectuarea reparaţiilor , în condiţiile în care nu a formulat obiecţiuni şi nici nu a returnat factura fiscală emisă pentru suma de 2.568 lei.

Pentru considerentele expuse , apreciindu-se asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate , în baza art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă , prin decizia nr. 935 din 17.12.2010 s-au respins recursurile declarate ca neîntemeiate.

Etichete:

COMERCIAL: Acţiune în pretenţii. Soluţionarea cauzei în baza unei expertize incomplete. Casarea sentinţei fondului şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeaşi instanţe în vederea stabilirii corecte a raporturilor juridice deduse judecăţii

Deliberând asupra recursului comercial de faţă constată :

Prin cererea introdusa la Judecătoria Buzău la data de X/X/2007, reclamanta SC T C SRL Buzau a chemat in judecata pe parata SC P 94 SA Buzau, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa sa se dispună obligarea la plata sumei de 18621,50 lei reprezentând c/val servicii prestate si ramase neachitate, precum si a dobânzii legale aferente de la data scadentei pana la achitarea integrala a debitului.

In fapt, reclamanta a arătat ca a efectuat pentru parata lucrări de prestări servicii in valoare totala de 23621,50 lei, pentru care s-a emis factura seria BZ VEI nr.9627159 din data de 31.08.2006.

Parata, a achitat deja o parte din suma datorata, respectiv suma de 5000 lei refuzând ulterior sa mai plătească diferenţa de 18621,50 lei.

Reclamanta a mai arătat că deşi între părţi nu s-a încheiat un contract, in baza raporturilor comerciale existente intre cele doua societăţi, a prestat servicii cu doua utilaje la solicitarea paratei, iar aceasta si-a însuşit creanţa prin plata parţiala a sumei datorate, existând o factura din data de 31.08.2006 seria BZ VEI nr.9627159.

S-a mai arătat ca s-a procedat la convocarea paratei in vederea concilierii directe conform art.7201 Cod procedură civila, dar fără nici un rezultat.

In drept, reclamanta si-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.969 si 973 C.civil.

In sprijinul acţiunii, reclamanta a depus următoarele acte: dovada concilierii directe, cu confirmare de primire, procura speciala, ordin de plata nr.50/20.10.2006, copie factura fiscala nr.9697/59/31.08.2006, împuternicire avocaţiala, dovada achitării taxei de timbru.

Parata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii .

A arătat că este adevărat că pârâta a achitat parţial facturile emise de reclamantă pentru lucrările efectuate însă refuzul de a achita şi suma pretinsă prin acţiune este motivată de faptul că reclamanta a facturat o valoare mai mare decât cea cuvenită pentru lucrările efectiv realizate, cu alte cuvinte pârâta a refuzat să plătească ceea ce reclamanta nu a prestat adică să facă o plată nedatoratăAceastă poziţie a fost adusă la cunoştinţă reclamantei, căreia i s-a demonstrat volumul lucrărilor fizic realizate şi contravaloarea acestora, însă reclamanta stăruie prin prezenta acţiune să susţină că a realizat un volum mai mare de lucrări pe care pârâta nu le-a achitat, invocând în acest sens faptul că factura a fost însuşită de pârâtă.

A precizat că reclamanta face o confuzie între confirmarea primirii facturii făcută prin semnarea de către un funcţionar al pârâtei la rubrica „ semnătură de primire şi însuşirea de către beneficiarul lucrărilor a obligaţiei de plată. Astfel cum se poate observa din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de reclamantă, ordinul de plată din 20.08.2007 cu 11 zile înainte de data emiterii facturii 21.08.2008, iar acest document generator de obligaţie de plată nu a fost semnat de reprezentantul legal al societăţii, singurul care putea angaja societatea obligaţional. Chiar dacă factura ar fi semnată de către reprezentantul legal al societăţii, după emiterea facturii obligatarul plăţii ar putea descoperi neconformităţi cu proiectul de execuţie şi ar putea refuza plata. Acest lucru s-a întâmplat între părţi, atunci când beneficiarul lucrării a făcut recepţia lucrărilor şi a constatat că prestatorul (reclamanta ) nu a realizat volumul de lucrări facturat.

La primirea facturii, administratorul societăţii a evaluat cu funcţionarii săi lucrările efectuate şi după ce a consultat un specialist în construcţii pârâta a apreciat că reclamanta a facturat mai mult şi că suma achitată înainte de facturare la care trebuie să se mai adauge o plată parţială de 3000 lei acoperă contravaloarea serviciilor prestate.

Această poziţie a pârâtei a fost precizată şi la concilierea directă.

Prin sentinţa civilă nr. 3505/13.06.2008 a Judecătoriei Buzău s-a admis acţiunea formulata de reclamanta SC T C SRL BUZAU, cu sediul in localitatea X, in contradictoriu cu parata SC P 94 SA, cu sediul in localitatea Y. S-a dispus obligarea paratei sa plătească reclamantei suma de 18.621, 50 lei reprezentand contravaloare servicii prestate si neachitate precum si a dobanzii legale aferente, de la data scadentei pana la achitarea efectiva a debitului. S-a dispus obligarea paratei sa plătească reclamantei suma de 1.202 ron, cheltuieli de judecata si 500 lei onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P 94 SA .

Prin decizia nr. 641/17.09.2008 Tribunalul Buzău a admis recursul declarat de pârâta SC P 94 SA, a casat sentinţa civilă nr. 3505/13.06.2008 a Judecătoriei Buzău şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru administrarea unei expertize în vederea lămuririi raporturilor juridice dintre părţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul judecătoriei Buzău la data de 05.11.2008 sub nr. 8424/200/2008.

] În cauză instanţa a administrat proba cu înscrisuri , fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: proces verbal din 22.10.2007, procură specială, ordin de plată nr. 50/20.10.2006, factura fiscală nr. 1627159/31.08.2006, confirmare de primire, rapoarte săptămânale de activitate, planşe foto, proba testimonială în cadrul căreia au fost audiaţi martorii A I I, M C F şi P F propuşi de pârât, S V, B I R şi S Ş propuşi de reclamant, declaraţiile acestora fiind consemnate şi rapoarte zilnice de activitate, factura fiscală nr.0627135/30.07.2006, factura fiscală nr. 9627192/ , factura fiscală nr. 9627136/31.07.2006 ( , proba cu expertiză în specialitatea maşini utilaje , fiind depus la dosar raportul de expertiză nr. 545/24.02.2010 întocmit de expert B T.

Prin sentinţa civilă nr.3870 pronunţată de Judecătoria Buzău la data de 21 mai 2010 s-a admis cererea formulată de reclamanta SC T C SRL, , a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.621, 50 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, conform facturii fiscale nr. 9627159/31.08.2006, precum şi la plata dobânzii legale comerciale, aferente debitului de 18621,50 lei, calculată conform art. 3 alin. 1 din OG 9/200 de la data scadenţei facturii, respectiv 31.08.2006 şi până la achitarea integrală şi efectivă a debitului, precum şi la plata sumei de 1.702, 5 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză că în iunie 2006 pârâta SC P 94 SA s-a înţeles cu SC C B ca acesta din urmă să efectueze nişte lucrări în beneficiul SC P 94 SA, constând în pregătirea terenului pentru construirea unui nou sediu al pârâtei SC 94 SA situat în localitatea X.

Înţelegerea a fost verbală pe baza prieteniei dintre administratorii celor două firme. Lucrările au constat în decopertarea şi umplerea unei suprafeţe de aproximativ 9600 mp teren pe care urma să se ridica o construcţie. Lucrările au fost executate de către SC C B SRL, împreună cu alte firme pe care SC C B SRL le alegea singură sau cu acordul SC P 94 SA. Martorul B I R administratorul SC C B SRL a arătat că pe reclamanta SC T C SRL a ales-o cu acordul SC P 94 SA. Acest aspect rezultă şi din faptul că reclamanta SC T C SRL Buzau a emis direct către parata SC P 94 SA Buzau factura fiscală nr. 9627159 din 31.08.2006 în valoare de 23621,50 lei reprezentând contravaloare chirie utilaje respectiv buldozer şi autogreder, factură semnată de către pârâtă.

Martorul A I I, fost angajat al pârâtei, care în septembrie 2006 a fost desemnat de conducerea pârâtei să se ocupe de construirea unui nou sediu al pârâtei situat în localitatea Y, a arătat că anterior lunii septembrie 2006 pârâta a închiriat de la reclamantă trei utilaje un încărcător frontal, un buldozer mic şi un autogreder, cu tot cu deservent. Utilajele au fost folosite pentru îndepărtarea stratului vegetal de pe o suprafaţă de 9600 mp şi o adâncime de 25 cm, însă reclamanta a decopertat doar aproximativ 5500 mp la o adâncime de 15 cm.

Martorul M C F a arătat că astfel de lucrări se pot plăti în raport de un tarif pe oră sau în raport de volumul de lucrări. În acest sens se întocmesc zilnic rapoarte de activitate cu nr. de ore lucrate.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Buzea Teofil, instanţa de fond a reţinut că volumul de lucări raportat la raportele zilnice de activitate realizat de către SC T C SRL a fost de 357 de ore. Expertul a arătat că pentru normarea mijloacelor mecanizate tariful se stabileşte pe oră şi nu pe volumul de muncă, astfel că este lipsit de relevanţă că din întreaga suprafaţă de teren ce trebuia decopertată, s-a decopertat aproximativ jumătate de către SC TC SRL. Această concluzie se coroborează şi cu factura fiscală nr. 9627159 din 31.08.2006 în valoare de 23621,50 în care este menţionat un nr. de ore pentru utilizarea utilajelor şi tariful pe oră pentru fiecare utilaj. Astfel se menţionează 45 de ore pentru buldozer cu tariful de 70 lei pe oră şi 167 ore pentru autogreder cu tariful de 100 lei pe oră. Aşadar din factura fiscală rezultă că părţile au negociat ca plata pentru închirierea utilajelor să se facă prin plata unui tarif pe oră lucrată, ci nu în raport de lucrările efectiv realizate.

În raportul de expertiză se arată că valoarea lucrărilor efectuate de către SC T C SRL este de 357000 lei, iar suma solicitată prin factura fiscală nr. 9627159 din 31.08.2006 în valoare de 23621,50 este justificată.

În consecinţă, ţinând seama că reclamanta a recunoscut că pârâta a achitat parţial această factură, respectiv a achitat suma de 5000 lei, judecătoria a reţinut că că debitul de 18621,50 lei este justificat.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta SC P 94 SA criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În expunerea motivelor de recurs se arată că prin sentinţa civilă nr. 3505/13.06.2008 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis acţiunea. Împotriva sentinţei s-a formulat recurs, iar prin decizia nr. 641/17.09.2008 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea administrării probei cu expertiză.

Menţionează recurenta că după casarea sentinţei civile nr. 3505/13.06.2008 a invedereat instanţei că suma facturată era cu mult mai mare decât serviciile prestate efectiv şi a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori şi expertiză, însă probele solicitate au fost administrate doar în parte.Astfel, în ceea ce priveşte interogatoriul , deşi a fost depus la dosarul cauzei pentru a fi comunicat reclamantei, nu s-a comunicat răspunsul.Mai mult, arată recurenta, deşi a invocat prevederile art. 225 Cod procedură civilă, instanţa de fond nu a făcut aplicarea acestora şi nici nu se menţionează că aceste prevederi au fost invocate.

Referitor la inscrisurile pe care le-a depus la dosar, respectiv mai multe facturi şi chitanţe din care reiese că o parte din lucrările pe care intimata-reclamantă susţine că le-a efectuat, recurenta arată că au fost în fapt făcute de alte societăţi comerciale şi au fost achitate iar instanţa de fond le-a exclus fără temei din ansamblul probator.

De asemenea recurenta arată că a menţionat la instanţa de fond că expertiza întocmită în cauză nu a răspuns obiectivelor stabilite de către instanţă şi nu lămureşte în niciun fel ce suprafaţă s-a decoperat, ce lucrări au fost efectuate de către reclamanta – intimată şi ce lucrări au fost efectuate de alte societăţi.Mai mult decât atât, expertul nu precizează detaliat în ce a constat lucrarea efectuată de intimata – reclamantă, ce fel de decopertare s-a făcut, , la ce adâncime , etc, în funcţie de acest aspect putându-se stabili dacă pentru lucrarea efectuată a fost necesar numărul de ore de muncă pe care intimata-reclamantă susţine că le-ar fi lucrat.

În ceea ce priveşte normarea utilajelor care s-ar fi folosit pentru efectuarea acestei lucrări, recurenta arată că expertul nu şi-a exprimat părerea obiectivă de specialitate, ci doar copiază fişele depuse la dosarul cauzei de către intimată, fişe care nu sunt semnate şi ştampilate nici de către recurentă, nici de către antreprenor m ci poartă doar o semnătură indescifrabilă sau nu poartă nicio semnătură.Precizează că la jumătate dintre obiectivele stabilite expertul nu răspunde, iar în ceea ce priveşte evaluarea lucrărilor conform normativelor în vigoare se menţionează că tariful menţionat de către intimata-reclamantă este „rezonabil ”.

Consideră recurenta că în condiţiile în care la dosarul cauzei existau înscrisuri doveditoare ale lucrărilor efectuate de către alte societăţi comerciale , instanţa de fond, prin expertiza administrată, trebuia să lămurească ce lucrări au fost efectuate de către reclamanta – intimată şi ce lucrări au fost efectuate de către alte societăţi.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor, recurenta arată că instanţa de fond a reţinut ca argument în motivare afirmaţii contradictorii. Astfel, martorul M C arată că s-au decoperat aproximativ 5500 m.p. teren, iar instanţa obligă recurenta să achite o sumă pentru o suprafaţă decoperatată de aproximativ 10.000 m.p.

Recurenta consideră că întreaga hotărâre pronunţată de instanţa de fond se sprijină pe motive contradictorii şi nu lămureşte raporturile juridice dintre părţi.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru refacerea raportului de expertiză.

Prin decizia nr. 746 din 29.10.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis recursul ca întemeiat, dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeaşi instanţe.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut :

Recurenta a fost chemată în judecată de către intimata-reclamantă SC T C SRL pentru ca în baza probelor ce vor fi administrate în cauză să se pronunţe o hotărâre prin care să fie obligată să achite acesteia din urmă suma de 18.621,50 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi rămase neachitate.

Prin sentinţa civilă nr. 3505/13.06.2008 a Judecătoriei Buzău s-a admis acţiunea.Împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Buzău recurenta a declarat recurs ce a fost admis de către Tribunalul Buzău iar prin decizia nr.641/17.09.2008 s-a dispus trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea administrării probei cu expertiză.

Astfel cum s-a dispus prin decizia de casare, pentru lămurirea raporturilor juridice dintre părţi s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize de specialitate .

Deşi au fost formulate numeroase obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză , filele 114-121 dosar fond, în şedinţa din 21 mai 2010 instanţa a dispus respingerea obiecţiunilor formulate de recurenta – pârâtă.

Tribunalul consideră că recursul formulat de către SC P 94 SA este întemeiat deoarece în mod greşit instanţa de fond a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză omologând un raport de expertiză care nu a lămurit raporturile juridice dintre părţi, situaţia de fapt , nerăspunzând obiectivelor propuse de către părţi si stabilite de către instanţa de judecată.

În acest sens se reţine faptul că expertul nu a precizat în ce a constat lucrarea efectuată de către intimata reclamantă , respectiv ce decopertare s-a făcut la ce adâncime, putându-se stabili în acest sens dacă pentru lucrarea efectuată au fost necesare numărul de ore de muncă pe care intimata-reclamantă susţine că le-a făcut.

În ceea ce priveşte normarea utilajelor care s-ar fi folosit pentru efectuarea acestei lucrări, expertul nu îşi exprimă părerea obiectivă de specialitate şi doar copiază fişele depuse la dosarul cauzei de către intimată, fişe care nu sunt semnate şi ştampilate ci poartă doar o semnătură indescifrabilă sau nu poartă nicio semnătură.Se reţine că expertul a întocmit o expertiză conform punctului de vedere al intimatei reclamante centralizând nişte cifre aleatorii oferite de către SC T C SRL, precum şi faptul că la jumătate dintre obiectivele stabilite expertul nu răspunde iar în ceea ce priveşte evaluarea lucrărilor conform normativelor în vigoare, se precizează că tariful menţionat de către intimata-reclamantă este „ rezonabil ”.

Instanţa consideră că în condiţiile în care la dosarul cauzei existau înscrisuri referitoare la lucrările efectuate de către societatea intimată , precum şi de către alte societăţi comerciale, expertiza administrată trebuia să lămurească ce lucrări au fost efectuate de către reclamanta-intimată şi ce lucrări au fost efectuate de alte societăţi. După stabilirea acestor aspecte se putea evalua lucrarea efectuată de către reclamanta – intimată , timpul afectat pentru aceasta , precum şi care este contravaloarea corectă a lucrărilor executate.

Tribunalul consideră că expertiza efectuată în cauză este neconvingătoare , astfel că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză care să aibă în vedere întreg probatoriul administrat până la acest moment, în vederea lămuririi raporturilor juridice deduse judecăţii.

Etichete:

Acţiune în pretenţii. Lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului CONSILIUL LOCAL GALAŢI. Răspundere civilă delictuala. Neîndeplinirea condiţiilor răspunderii

Prin sentinţa civilă nr.1256/2008 pronunţată în dosarul nr. 14039/233/2007,

Judecătoria Galaţi a admis excepţia, invocată din oficiu, a lipsei calităţii procesuale

pasive a pârâtului CONSILIUL LOCAL GALAŢI şi a respins capătul de cerere formulat

de reclamanta S.C. O. împotriva acestui pârât ca fiind îndreptat împotriva unei persoane

lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de

reclamantă în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALAŢI prin PRIMAR.

În motivare, instanţa a reţinut că prin acţiune, reclamanta S.C. O. a chemat în

judecată pe pârâţii CONSILIUL LOCAL GALAŢI şi MUNICIPIUL GALAŢI reprezentat de

PRIMAR, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, aceştia să fie obligaţi

în solidar la plata unei sume de bani. A arătat că, în calitate de asigurător al

autoturismului unei persoane fizice, a plătit suma respectivă ca despăgubiri acestei

persoane care, călcând cu roata într-o groapă din carosabil – pe o stradă din municipiul

Galaţi – şi-a avariat autoturismul. Potrivit legislaţiei privind asigurările, reclamanta are

obligaţia de a recupera suma plătită asiguratului de la persoana vinovată. În speţă,

vinovăţia aparţine celor doi pârâţi – MUNICIPIULUI GALAŢI ca proprietar al drumului

public, care nu a întreţinut carosabilul, şi CONSILIULUI LOCAL GALAŢI, ca autoritate

competentă pentru furnizarea serviciilor referitoare la drumuri publice.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL

LOCAL GALAŢI, invocată din oficiu, instanţa a reţinut că aceasta este întemeiată.

Potrivit pct.III, nr.1 din Anexa la Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică, străzile

din municipii sunt în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale; deci, în speţă,

întrucât strada pe care se afirmă că există groapa care a produs avaria se află în

MUNICIPIUL GALAŢI, ea este în proprietatea MUNICIPIULUI GALAŢI.

Potrivit art.5, alin.1, 2 şi 6 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile

publice, administratorul drumului public are obligaţia să întreţină calea de rulare şi

răspunde pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, după caz, administrativ,

contravenţional, civil sau penal, în condiţiile legii. Rezultă că în cauză responsabilitatea

ar putea aparţine MUNICIPIULUI GALAŢI.

Conform art.62, alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală,

MUNICIPIUL GALAŢI este reprezentat, inclusiv în justiţie, doar de instituţia primarului.

Niciuna dintre celelalte entităţi legate de existenţa municipiului – inclusiv CONSILIUL

LOCAL GALAŢI, care constituie doar organul deliberativ al unităţii administrativ-

teritoriale – nu are calitatea de a îl reprezenta.

De altfel, soluţia legală este logică, având în vedere că municipiul are o existenţă

abstractă, asemenea oricărei persoane juridice; faptele oricăruia dintre organele

persoanei juridice sunt faptele persoanei juridice înseşi, iar răspunderea aparţine

persoanei juridice şi nu organului. În cauză, deci, chiar şi pentru faptele CONSILIULUI

LOCAL GALAŢI, răspunde tot MUNICIPIUL GALAŢI.

În plus, în privinţa unităţilor administrativ-teritoriale, legea stabileşte expres că

acestea sunt reprezentate exclusiv de primar, deci unicul reprezentant al

MUNICIPIULUI GALAŢI este primarul acestuia.

Aşadar, o acţiune bazată pe răspunderea pentru faptele MUNICIPIULUI GALAŢI

trebuie îndreptată doar împotriva MUNICIPIULUI GALAŢI, iar această unitate

administrativ-teritorială va sta în justiţie prin primarul său.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că acţiunea este neîntemeiată pentru

neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. Astfel, pentru a fi angajată

răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

să existe o faptă a persoanei (fapta); să se fi produs un prejudiciu (prejudiciul);

prejudiciul trebuie să fie consecinţa faptei (legătura de cauzalitate); persoana trebuie să

fie vinovată de săvârşirea faptei (vinovăţia).

În cauză, lanţul cauzal propus de reclamantă este următorul: pârâtul

MUNICIPIUL GALAŢI nu a întreţinut drumul public aflat în administrarea sa (fapta);

asiguratul (şoferul) a condus vehiculul pe drumul public şi l-a avariat călcând într-o

groapă (prejudiciul); avaria este rezultatul direct al neîntreţinerii drumului care a permis

apariţia gropii (legătura de cauzalitate); pârâtul este vinovat pentru fapta sa (de a nu

întreţine drumul public).

Instanţa constată neîndeplinirea condiţiei existenţei legăturii de cauzalitate,

întrucât singura probă în acest sens este adresa emisă de IPJ Galaţi–Poliţia

Municipiului Galaţi. Din conţinutul adresei rezultă că modul de producere al avariei a

fost stabilit exclusiv în baza declaraţiei conducătorului vehiculului (şoferului). Or,

aceasta nu este o probă suficientă, deoarece potrivit art.22 din Legea nr.136/1995

privind asigurările şi reasigurările în România, asigurătorul se substituie asiguratului (în

privinţa drepturilor şi obligaţiilor rezultate din evenimentul asigurat) şi exercită acţiunea

în despăgubiri împotriva persoanei vinovate de producerea evenimentului asigurat;

deci, în faţa legii, există identitate între asigurător şi asigurat. În cauză, reclamanta s-a

substituit conducătorului vehiculului asigurat şi, din punct de vedere legal, în faţa

instanţei reclamanta şi conducătorul vehiculului (asiguratul) sunt una şi aceeaşi

persoană. Din premisa identităţii reclamantă (asigurător) – şofer (asigurat) rezultă că

reclamanta încearcă să dovedească legătura de cauzalitate doar prin propria sa

declaraţie, ceea ce contravine evident art.1169 C.civ. Altfel spus, reclamanta (şoferul)

afirmă că avaria s-a produs din cauza gropii iar în dovedire aduce afirmaţia sa că avaria

s-a produs din cauza gropii; netemeinicia este evidentă.

Rezultă că nu a fost stabilită legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului

MUNICIPIUL GALAŢI (neîntreţinerea străzii) şi prejudiciu (avaria autoturismului). În

consecinţă, acţiunea a fost respinsa ca neîntemeiată.

Hotărârea a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de

reclamantă de către Tribunalul Galaţi prin decizia civilă nr.435/2008.

Etichete:

ACŢIUNE ÎN PRETENŢII – EXCEPŢIA LIPSEI CALITĂŢII PROCESUALE PASIVE

MATERIA CIVIL

DOMENIUL ASOCIAT : ACTIUNE ÎN PRETENTII

ACTIUNE ÎN PRETENTII – EXCEPTIA LIPSEI CALITATII PROCESUALE PASIVE

DOSAR NR.4528/324/2009

SENTINTA CIVILA NR.768/ 19.03.2010

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Tecuci sub nr.de înregistrare 4528/324/20o9 din 06.11.2009 reclamanta SC E SA G a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A G, obligarea acestuia la plata sumei de 3596,22 lei reprezentând contravaloare energie electrica, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, reclamanta a aratat ca, în baza relatiilor comerciale pe care le are cu pârâtul, a furnizat energie electrica, fara ca aceasta sa fie achitata.

În drept, si-a întemeiat cererea pe disp. 969-985 C.civ., art.1073 C.civ.,art.43-46 C.com., art.1 din OUG nr.5/2001, art.11 din Anexa 1, a dec.nr.57 a ANRE, HGR nr.977/2003 si HGR nr.978/2003.

În baza art.242 Cp.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

A depus la dosar urmatoarele înscrisuri în fotocopie: contractul din 02.05.2001, adresa din 23.04.2009, procesul-verbal din 11.05.2009, procesul-verbal de constatare din 30.09.2008, adresa nr.55/2008, ordin de serviciu, bonurile de miscare din 26.03.2009 si 03.06.2009, facturile fiscale din 10.12.2007, 31.12.2007, 29.01.2008, 27.02.2008, 03.03.2008, 04.06.2008,22.06.2008 si anexa penalitati.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare, însa a formulat o cerere de chemare în garantie a SC E I SRL, motivata de faptul ca a vândut acesteia imobilul din str. ,bl.,ap. la data de 22.06.2007, prin contractul de vânzare-cumparare nr.3598/22.06.2007.

Chematul în garantie SC E I SRL, legal citat, nu a depus întâmpinare.

La termenul din 19.03.2010, instanta, din oficiu, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului A G.

Analizând cu prioritate exceptia de mai sus, în conformitate cu disp.art.137 C.pr.civ., inst. a retinut ca pârâtul A G nu mai este proprietarul imobilului din T, str.,bl.,ap..

Din continutul contractului de vânzare-cumparare nr.3598 /22.06.2007 a rezultat ca pârâtul A G a vândut acest imobil chematului în garantie SC E I SRL.

Din analiza facturilor fiscale depuse de reclamanta în dovedirea cererii a reiesit ca, perioada de facturare începe cu data de 11.12.2007, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumparare si, ca urmare, pârâtul A G nu mai are nicio obligatie fata de contractul încheiat cu reclamanta.

Este adevarat ca reclamanta nu a avut cunostinta despre acest aspect, însa aceasta are deschise alte cai legale pentru a-si valorifica pretentiile.

Fata de aceste concluzii cu privire la exceptia invocata, instanta a apreciat ca cererea de chemare în garantie a ramas fara obiect, întrucât cererea introductiva urmeaza a fi respinsa ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar pârâtul A G nu a cazut în pretentii astfel încât sa antreneze raspunderea chematului în garantie.

Potrivit art.274 C.pr.civ., instanta urmeaza sa oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecata, fiind în culpa procesuala.

Etichete: