Conflict negativ de competenta.
Domeniul de competenta aratat prin art. 129 din Legea nr. 346/2002 este evident ca nu cuprinde si cererea prin care asiguratorul solicita restituirea sumelor deja platite unui tert pentru serviciile medicale prestate, chiar daca acest serviciu a fost acordat în cazul unui accident de munca, pentru ca cererea nu se refera nici la stabilirea si nici la modul de plata a serviciilor medicale acordate, în cauza fiind vorba de o actiune în regres a asiguratorului fata de angajatorul salariatului si fata de salariatul pentru care s-au platit cheltuielile de spitalizare.
Prin urmare, constatând ca cererea nu se circumscrie competentei speciale reglementate prin art. 129 din Legea nr. 346/2002 si tinând seama de caracterul actiunii formulate de reclamanta, respectiv actiune în regres pentru sumele platite unui tert, Curtea apreciaza ca litigiul apartine jurisdictiei dreptului comun referitoare la raspunderea civila delictuala, competenta dupa valoare atribuind litigiul, în acest caz, judecatoriei.
Reclamanta Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta s-a adresat Judecatoriei Constanta cu o cerere de obligare a pârâtilor S.C. P.G. S.R.L. si Cretu Laurentiu la plata cheltuielilor de spitalizare achitate de catre C.J.A.S. Constanta pentru dl. C.L., salariat al S.C. P.G. S.R.L., ca urmare a accidentului de munca suferit de acesta.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca solicita de la cei doi pârâtii contravaloarea cheltuielilor de spitalizare achitate de C.J.A.S. Constanta catre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta pentru asistenta medicala acordata pârâtului C.L. ca urmare a unui accident de munca
Reclamanta a aratat ca suma solicitata a fost avansata spitalului din bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale si a invocat art. 29 alin. (1) lit.(a) si art. 106 din O:U.G. nr. 150/2002.
Prin sentinta civila nr. 20997 din 21.11.2008 Judecatoria Constanta a declinat cauza la Tribunalul Constanta retinând ca sunt incidente în speta prevederile legii nr. 346/2002, act normativ care contine norme din dreptul asigurarilor sociale de competenta tribunalului conform art. 2 alin. (1) lit. (c) din Codul de procedura civila.
Tribunalul, la rândul sau, verificându-si competenta din oficiu, a constatat ca actiunea în regres a administratorului Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate nu poate fi supusa jurisdictiei asigurarilor sociale pentru ca nu se refera la constatarea ori plata prestatiilor cuvenite beneficiarilor asigurarilor pentru accidente de munca ori boli profesionale, ci la restituirea catre C.A.S. Constanta a sumelor avansate conform art. 160 din O.U.G. nr. 150/2002.
Constatând ivit conflictul negativ de competenta între Judecatoria Constanta si Tribunalul Constanta, în temeiul art. 21 din Codul de procedura civila a fost sesizata Curtea de Apel Constanta pentru pronuntarea unui regulator de competenta.
Examinând conflictul de competenta în temeiul art. 22 alin. 2 si 5 din Codul de procedura civila, Curtea constata ca în cauza competenta de solutionare apartine judecatoriei, pentru urmatoarele considerente:
Prin sesizarea instantei de catre reclamanta Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta s-a urmarit recuperarea sumelor achitate de catre reclamanta Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru pârâtul C.L.entiu, care a suferit un accident de munca, cererea reclamantei fiind întemeiata pe dispozitiile OUG nr. 150/2002 si pe Ordinul comun 1220/890/2003 al Ministerului Sanatatii si Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
S-a considerat de catre prima instanta ca litigiul apartine jurisdictiei asigurarilor sociale, în acest caz fiind vorba de o raspundere speciala, derogatorie în materia asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale, raspundere care îsi gaseste reglementarea în prevederile Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale.
Codul de procedura civila nu stabileste printr-o norma generala competenta tribunalelor în materie de asigurari sociale, situatie în care competenta în aceasta materie ar putea stabili fi stabilita în favoarea tribunalului numai în conditiile existentei unei legi speciale atributive de competenta (pct. 4 din art. 2 Cod procedura civila).
Actul normativ cu incidenta în speta de fata, al carei obiect este recuperarea cheltuielilor avansate de reclamanta pentru serviciile medicale acordate pârâtului pentru un accident de munca, este Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale,care contine norme derogatorii referitoare la competenta.
Astfel, prin art. 129 din lege se stabileste competenta în prima instanta a tribunalelor pentru litigii privind:
a) modul de calcul al contributiei de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, precum si majorarea sau micsorarea cotei de contributie;
b) înregistrarea si evidenta contributiei de accidente de munca si boli profesionale;
c) încadrarea într-o clasa de risc a angajatorului;
d) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile la asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale;
e) modul de stabilire si de plata a prestatiilor si serviciilor cuvenite beneficiarilor de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale;
f) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contraventiilor, încheiate conform prezentei legi;
g) orice alte decizii ale asiguratorului, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Fiind norme derogatorii, prevazute de un act normativ cu caracter special în materia asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale, ele sunt de stricta interpretare si aplicare, domeniul circumscris competentei prevazute de art. 129 din lege neputând fi extins si altor situatii, potrivit regulii de interpretare „exceptio est strictissimae interpretationis”.
Domeniul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale atribuit competentei speciale a tribunalelor prin art.129 din Legea nr. 346/2002 priveste exclusiv încheierea si executarea raporturilor juridice de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, respectiv stabilirea si plata contributiei de asigurare, precum si modul în care se stabilesc si se platesc catre beneficiarii de asigurare prestatiile si serviciile cuvenite acestora (exemplu: reabilitarea medicala si recuperarea capacitatii de munca; reabilitarea si reconversia profesionala; investigatii de specialitate si analize de laborator, necesare stabilirii caracterului de profesionalitate al bolilor; indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca; indemnizatia pentru trecerea temporara în alt loc de munca si indemnizatia pentru reducerea timpului de munca; compensatiile pentru atingerea integritatii; despagubirile în caz de deces).
Domeniul de competenta aratat prin art. 129 sus citat este evident ca nu cuprinde si cererea prin care asiguratorul solicita restituirea sumelor deja platite unui tert pentru serviciile medicale prestate, chiar daca acest serviciu a fost acordat în cazul unui accident de munca, pentru ca cererea nu se refera nici la stabilirea si nici la modul de plata a serviciilor medicale acordate, în cauza fiind vorba de o actiune în regres a asiguratorului fata de angajatorul salariatului si fata de salariatul pentru care s-au platit cheltuielile de spitalizare.
Prin urmare, constatând ca cererea nu se circumscrie competentei speciale reglementate prin art. 129 din Legea nr. 346/2002 si tinând seama de caracterul actiunii formulate de reclamanta, respectiv actiune în regres pentru sumele platite unui tert, Curtea apreciaza ca litigiul apartine jurisdictiei dreptului comun referitoare la raspunderea civila delictuala, competenta dupa valoare atribuind litigiul, în acest caz, judecatoriei.
Tags: Conflict negativ de competenţă
CONFLICT NEGATIV DE COMPETENŢĂ .DETERMINAREA INSTANŢEI D EXECUTARE.
Instanţă de executare este în cazul contopirii mai multor pedepse,
instanţa de executare a ultimei hotărâri ( în sensul art.449 al 2 c.pr.p.),
respectiv prima instanţă de judecată (în sensul art.418 al. 1 c.pr.p. )
indiferent în ce grad de jurisdicţie hotărârea a rămas definitivă
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr.1214/88/2008 din 04.08..2008 condamnatul S M a solicitat întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată de Judecătoria Brăila .
Instanţa astfel sesizată ,s-a pronunţat prin sentinţa penală nr. 1285 din 25.08.2008 în sensul că în temeiul art. 42 c. p.p.a declinat competenţa de soluţionare a cererii de întrerupere a executării pedepsei în favoarea Tribunalului Brăila . În temeiul art. 192 al 2 c.p.p. a lăsat cheltuielile judiciare în sarcina statului .
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că „la data de 21.03.2008 a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea cererea privind intreruperea executarii pedepsei formulata de petentul condamnat S M, cu privire la pedeapsa de 15 ani inchisoare pentru infractiunea de omor.
In motivarea cererii, petentul a precizat ca tatal sau este grav bolnav si neajutorat.
Prin sentinta penala nr. 174/01.07.2008 a Judecatoriei Tulcea, s-a dispus declinarea competentei de soluitionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Braila, retinandu-se ca la data formularii cererii de intrerupere a executarii pedepsei petentul se afla incarcerat in Penitenciarul Braila.
Analizand cererea petentului condamnat prin prisma exceptiei invocate, instanta a constatat ca, in cauza, competenta de solutionare a cererii de intrerupere a executarii pedepsei apartine, potrivit art. 456 C.p.p. instantei de executare sau instantei in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere, corespunzatoare in grad instantei de executare.
In speta, instanta de executare, ca instanta competenta material este tribunalul, petentul fiind condamnat pentru infractiunea de omor, iar instanta in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere, corespunzatoare in grad instantei de executare este Tribunalul Braila, la momentul formularii cererii, astfel cum rezulta si din cererea sa, petentul aflandu-se detinut in Penitenciarul Braila.
In acest din urma caz se are in vedere locul de detinere unde condamnatul se afla la data introducerii cererii iar nu locul de detinere unde a fost transferat ulterior.
Asadar, determinarea instantei competente material se face prin raportare la instanta de executare a hotararii cu privire la care s-a formulat cerere de intrerupere. Or, in speta, hotararea cu privire la care s-a introdus cerere de intrerupere a executarii pedepsei este pronuntata de tribunal, ca instanta de executare, astfel ca instanta corespunzatoare in grad acesteia este Tribunalul Braila.
Fata de toate aceste imprejurari, instanta apreciaza exceptia necompetentei materiale a instantei, ca intemeiata, motiv pentru care o va admite si va dispune declinarea competentei de solutionare a cauzei, in favoarea Tribunalului Braila.”
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.2241/113/2008 la data de 23 .09.2008 şi a avut un prim termen la data de 07. 10.2008.
Din actele şi lucrările cauzei Tribnalul reţine următoarele :
Prin sentinţa penală nr.211 din data de 11 octombrie 2005 a Tribunalului Tulcea ,definitivă prin decizia penală nr.119 din data de 24 martie 2006 Curţii de Apel Constanţa petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor .
Prin sentinţa penală nr.831 din 16.04.2007 a Judecătoriei Brăila modificată prin decizia penală nr.226/16.07.2007 a Tribunalului Brăila ,rămasă definitivă prin decizia penală nr. 631/R/19.11.2007 a Curţii de Apel Galaţi la data de 19.11.2007 petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare , o pedeapsă de 4 ani închisoare şi la două pedepse de câte 1 an închisoare .
Prin aceeaşi sentinţă s-au contopit pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecăţii cu pedeapsa de 11 ani aplicată prin sentinţa penală nr.211/2005 a Tribunalului Tulcea , s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea sporită la 15 ani închisoare .
Din adresa nr. G210446/PBBR/B.E.D.din 30.09.2008 a Penitenciarului Brăila rezultă că petentul are de executat pedeapsa de 15 ani închisoare , a cărei executare a început la data de 31.03.2005.
Examinând situaţia de fapt, rezultată din cele două sentinţe şi adresa Penitenciarului amintită mai sus, prin prisma dispoziţiilor care reglementează instituţia instanţei de executare Tribunalul va reţine următoarele :
Potrivit art.418 din c.pr.p. “hotărârea instanţei penale ,rămasă definitivă la prima instanţă de judecată ,la instanţa de apel sau la instanţa de recurs ,se pune în executare de către prima instanţă de judecată .”
Din conţinutul textului menţionat ,rezultă că este instanţă de executare, instanţa care judecă în “primă instanţă “o cauză .
Din perspectiva acestui text ,în cazul de faţă ,instanţă de executare este pentru pedepsa de 15 ani închisoare Judecătoria Brăila .
Este adevărat că pentru pedepsa de 11 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de omor ,instanţa de executare a fost până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus contopirea, Tribunalul Tulcea ;însă după contopire instanţă de executare este instanţa de executare a ultimei hotărâri respectiv Judecătoria Brăila .
Acest din urmă aspect ,rezultă din coroborarea textului art 418 al.1 c.pr.p.cu prevederile art.449 al.2 c.pr.p. potrivit căruia ,,instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă ,instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau,după caz ,unitatea unde se execută pedepsa .”
Concluzionând ,Tribunalul va reţine că instanţă de executare este în cazul contopirii mai multor pedepse ,instanţa de executare a ultimei hotărâri ( în sensul art.449 al 2 c.pr.p.) ,respectiv prima instanţă de judecată (în sensul art.418 al. 1 c.pr.p. ) indiferent în ce grad de jurisdicţie hotărârea a rămas definitivă .
În ceea ce priveşte ,stabilirea instanţei competente în cazul întreruperii executării pedepsei, sediul materiei îl constituie prevederile art.456 c.pr.p. potivit cărora “instanţa competenntă să dispună asupra întrruperii executării pedepsei este instanţa de executare sau instnţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau,după caz,unitatea unde se execută pedeapa la locul de muncă ,corespunzătoar în grad instanţei de executare .”
Cu raţionamentele mai sus făcute, Tribunalul va reţine că în cauza de faţă , raportat la sentinţa penală nr.831din 16.04.2007 a Judecătoriei Brăila ,competentă este Judecătoria Brăila ca instanţă de executare ,aceiaşi instanţă fiind competentă şi sub aspectul existenţei în raza sa de competenţă a locului de deţinere respectiv a Penitenciarului Brăila.
Faţă de cele expuse ,Tribunalul , în temeiul art.42 al.1 c.pr.p.va declina competenţa în favoarea Judecătoriei Brăila iar în baza art.43 c.pr.p. va constata existenţa conflictului negativ de competenţă ,va dispune suspendarea judecătii şi va trimite cauza Curţii de Apel Galaţi ,instanţă ierarhic superioară comună ,în vederea soluţionării incidentului ivit .
Tags: Conflict negativ de competenţă
Conflict negativ de competenţă
La nr.7439/110/2008 a fost înregistrată cererea de reabilitare formulată de condamnatul M.E..
Cererea a fost declinată de către Judecătoria Bacău prin sentinţa penală nr.2264/18.11.2008 care apreciază că este competentă să soluţioneze cererea de reabilitare instanţa care a pronunţat hotărârea pentru care se solicită reabilitarea, respectiv Tribunalul Bacău.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:
Condamnatul petent M.E. a fost condamnat prin sentinţa penală nr.47/21.05.1993 a Tribunalului Bacău la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani.
Prin decizia 83 a ICCCJ, admiţându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că dispoziţiile art.494 teza I C.p.p. şi interpretează în sensul că „în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece în prima instanţă, potrivit legii în vigoare în momentul introducerii cererii”.
Ori la data introducerii cererii de reabilitare competentă să soluţioneze infracţiunea pentru care se solicită reabilitarea este Judecătoria Bacău, aşa încât aceasta este competentă să judece şi în fond cererea de reabilitare.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul apreciază că în cauză instanţa competentă să soluţioneze cererea de reabilitare este Judecătoria Bacău, şi pe cale de consecinţă în temeiul art.42 C.p.p. va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Va constata ivit conflictul negativ de competenţă şi va trimite cauza spre soluţionarea conflictului – instanţei superioare comune Curtea de Apel Bacău.
Tags: Conflict negativ de competenţă
Conflict negativ de competenţă
Prin cererea formulată la Judecătoria Bacău data de 12.01.2009, condamnatul P.M.M. , deţinut în Penitenciarul Craiova a formulat contestaţie a formulat contestaţie la executare împotriva s.p. nr. 248/10.12.2004 a Tribunalului Olt.
Prin s.p. nr. 192/27.01.2009 a Judecătoriei Bacău s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Prin s.p. nr. 825/31.03.2009 a Judecătoriei Craiova s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj ca instanţă în circumscripţia căreia se află locul de deţinere – Penitenciarul Craiova.
Prin s.p. nr. 244/13.05.2009 a tribunalului Dolj s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău deoarece la data judecării cauzei contestatorul se afla deţinut în Penitenciarul Bacău.
Tribunalul Bacău a fost sesizat cu soluţionarea contestaţiei la executare la data de 27.05.2009.
Jurisprudenţa Î.C.C.J. a statuat că pentru soluţionarea cererilor de contestaţie la executare competenţa teritorială se stabileşte în funcţie de circumscripţia în care se află penitenciarul unde este încarcerat contestatorul la data formulării cererii, indiferent de menţiunile sale ulterioare.
În speţa de faţă, la data formulării contestaţiei la executare, condamnatul P.M.M. se afla încarcerat în Penitenciarul Craiova. Acest penitenciar se găseşte în circumscripţia Tribunalului Dolj.
În consecinţă, competent să judece contestaţia la executare este Tribunalul Dolj şi nu Tribunalul Bacău.
Faţă de toate acestea, în baza art. 461 al.2 raportat la art. 460 al.6 C.p.p. şi art. 42 C.p.p. instanţa va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Instanţa va constata intervenit conflictul negativ de competenţă şi va sesiza Î.C.C.J. pentru soluţionarea acestuia.
Conform art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Va dispune plata onorariului apărătorului din oficiu din fondurile M.J.L.C. către Baroul de Avocaţi Bacău.
.
Tags: Conflict negativ de competenţă
Conflict negativ de competenţă
Asupra excepţiei de necompetenţă de faţă :
Prin cererea înregistrată sub nr. 449/F/2005 din 26.02.2008 pe rolul Tribunalului Braşov , creditoarea SC E.ON Gaz România SA a solicitat obligarea debitoarei SC R. SA Oneşti la plata creanţelor curente reprezentând c.val. gaze naturale şi penalităţi aferente neachitate in perioada de reorganizare a debitoarei , creanţe in suma de 6.129.634,94 lei .
În motivare a arătat că a livrat gaze debitoarei în baza contractului de furnizare nr. E-BC 460/01.05.2006 , cuantumul facturilor neachitate fiind de 4.707.685,05 lei. Totodată a calculat şi penalităţi de întârziere in cuantum de 315.459,33 lei aferente perioadei de reorganizare a debitoarei.
În dovedire a depus înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 867/02.10.2008 a Tribunalului Braşov a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a judecătorului sindic ridicată de către pârâta SC R. SA şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că pretenţiile reclamantei se referă la executarea contractului de furnizare gaze naturale nr. E-BC-44-60, contract care a fost încheiat la data de 01.05.2006 , adică după data de 28.04.2004 , respectiv după deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei SC RAFO SA prin sent.civ. 847 pronunţat de Tribunalul Bacău in ds.nr.2821/2004 , debitoarea aflându-se in prezent in reorganizare judiciara şi in executarea planului de reorganizare. Creditorii ulteriori deschiderii procedurii , situaţie în care se află şi reclamanta , au dreptul la un tratament echitabil pe toata perioada de reorganizare , condiţiile impuse creanţelor născute în perioada de reorganizare fiind aceleaşi , respectiv să fie certe , lichide şi exigibile . Ori creanţele reclamate nu îndeplinesc aceste condiţii aşa cum rezultă din procesului verbal din 20.05.2008. S-a mai reţinut că atribuţiile judecătorului sindic sunt restrictiv limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele si cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei , iar orice alte cereri , indiferent dacă debitoarea din procedura de insolvenţă are calitatea de reclamant sau pârât , exced competentei judecătorului sindic întrucât dispoziţiile art. 11(2) din Legea 85/2006 trebuie interpretate în sens restrictiv , respectiv având în vedere că atribuţiile judecătorului sindic nu pot fi extinse dincolo de Legea 85/2006 care este legea speciala în materie de insolvenţă , derogatorie legii generale , în acest sens fiind şi practica majoritară în materie .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 7300/110/2008, iar la termenul din 09.02.2009 instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenta materiala a Tribunalului Bacău.
Potrivit art. 38 din Lg.85/2006 orice furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea – nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.
Potrivit art. 3 pct.18 din Lg.85/2006 tabelul suplimentar cuprinde toate creanţele născute după data deschiderii procedurii generale şi până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora. În tabel vor fi menţionate atât suma solicitată de către creditor, cât şi suma acceptată şi rangul de preferinţă;
Din precizările la acţiune depuse de reclamantă ( f.99 ds. Trib.Braşov ) precum şi din dezbaterile asupra fondului cererii rezultă că aceasta a înţeles să formuleze o contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorului judiciar şi nu acţiune în pretenţii , cerere de competenţa judecătorului sindic in baza art. 11 lit. i) din Legea 85/2006.
Având în vedere că in cauza cererea reclamantei este de competenta judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Braşov , instanţa va admite excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Bacău şi va declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze in favoarea Tribunalului Braşov.
Văzând dispoziţiile art. 20 – 22 Cod procedură civilă, instanţa va constata ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalului Braşov şi Tribunalului Bacău şi va înainta dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Tags: Conflict negativ de competenţă
Conflict negativ de competenţă
Prin cererea formulată la Judecătoria Bacău data de 12.01.2009, condamnatul P.M.M. , deţinut în Penitenciarul Craiova a formulat contestaţie a formulat contestaţie la executare împotriva s.p. nr. 248/10.12.2004 a Tribunalului Olt.
Prin s.p. nr. 192/27.01.2009 a Judecătoriei Bacău s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Prin s.p. nr. 825/31.03.2009 a Judecătoriei Craiova s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj ca instanţă în circumscripţia căreia se află locul de deţinere – Penitenciarul Craiova.
Prin s.p. nr. 244/13.05.2009 a tribunalului Dolj s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău deoarece la data judecării cauzei contestatorul se afla deţinut în Penitenciarul Bacău.
Tribunalul Bacău a fost sesizat cu soluţionarea contestaţiei la executare la data de 27.05.2009.
Jurisprudenţa Î.C.C.J. a statuat că pentru soluţionarea cererilor de contestaţie la executare competenţa teritorială se stabileşte în funcţie de circumscripţia în care se află penitenciarul unde este încarcerat contestatorul la data formulării cererii, indiferent de menţiunile sale ulterioare.
În speţa de faţă, la data formulării contestaţiei la executare, condamnatul P.M.M. se afla încarcerat în Penitenciarul Craiova. Acest penitenciar se găseşte în circumscripţia Tribunalului Dolj.
În consecinţă, competent să judece contestaţia la executare este Tribunalul Dolj şi nu Tribunalul Bacău.
Faţă de toate acestea, în baza art. 461 al.2 raportat la art. 460 al.6 C.p.p. şi art. 42 C.p.p. instanţa va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Instanţa va constata intervenit conflictul negativ de competenţă şi va sesiza Î.C.C.J. pentru soluţionarea acestuia.
Conform art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Va dispune plata onorariului apărătorului din oficiu din fondurile M.J.L.C. către Baroul de Avocaţi Bacău.
.
Tags: Conflict negativ de competenţă
Conflict negativ de competenţă. Competenţa materială a instanţei de soluţionare a unei plângeri formulate împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu întemeiată pe dispoziţiile art.278/1 cpp.
Competenţa materială de soluţionare a unei plângeri formulate în temeiul art.278/1 Cpp, împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală din rechizitoriu ce se referă la o infracţiune de lovire sau alte violenţe prev. de art.180 Cp, care se află în legătură de conexitate cu o infracţiune de tentativă la omor prev de art. 20 rap.la art.174 Cp comisă de o altă persoană, în aceleaşi împrejurări de loc şi de timp, pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată prin acelaşi rechizitoriu, revine Tribunalului, instanţă competentă de a soluţiona cauza cu privire la toate faptele şi toţi făptuitorii.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, sentinţa nr. 125 din 18.09.2008.
Sub nr. 1038/180/2007 pe rolul Judecătoriei Bacău s-a înregistrat plângerea formulată de petentul Olaru Vasile împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr.27/P/2007 emis de procurorul de Ia Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău Ia data de 18.07.2008.
Prin Sp nr. 1088/27.05.2008 Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Tribunalul Bacău, prin Sp nr.401/29.07.2008 a admis de asemenea excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei Ia Judecătoria Bacău.
Având în vedere această situaţie, Tribunalul Bacău, în temeiul art.43 al.3 teza ultimă Cpp, a sesizat Curtea de Apel Bacău pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Examinând cele două hotărâri de dezinvestire, Curtea a constatat ivit un conflict negativ de competenţă, apreciind că instanţa competentă material de a soluţiona cauza este Tribunalul Bacău.
S-a observat că obiectul judecăţii reprezintă o plângere formulată de petentul Olaru Vasile împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a înv. Olaru Vasile pentru infracţiunea de tentativă de omor prev. de art 20 rap.174 Cp, cuprinsă în rechizitoriul nr.27/P/2007 emis de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău la data de 18.07.2008.
Analizând rechizitoriului sus menţionat s-a observat că partea dispozitivă a acestuia conţine o dispoziţie de trimitere în judecată a inculpatului Vlasie Ion pentru infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 rap la art. 174 Cp, precum şi două dispoziţii de scoatere de sub urmărire penală dispuse faţă de învinuiţii Olaru Vasile şi Lupu Vasile.
Având în vedere că faptele descrise în conţinutul rechizitoriului nr.27/P/2007 emis de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vlasie Ion, respectiv scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului Olaru Vasile, sunt conexe fiind săvârşite prin acte diferite în acelaşi timp şi în acelaşi loc, judecata în primă instanţă, pentru toate faptele şi toţi făptuitorii se efectuează de Tribunalului Bacău.
Chiar dacă competenţa de judecare a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 al.l Cp, pentru care s-a aplicat o sancţiune administrativă petentului Olaru Vasile, ca urmare a dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a acestuia pentru infracţiunea prev. de art.20 rap.la art. 174 Cp, revenea Judecătoriei Bacău, având în vedere existenţa legăturii de conexitate dintre faptele descrise în cuprinsul rechizitoriului nr.27/P/2007 care, în mod obişnuit ar fi atras o competenţă materială diferită, competenţa de soluţionare a cauzei pentru toate faptele şi toţi făptuitorii, revine Tribunalului Bacău, instanţă superioară în grad.
În considerarea celor expuse, ţinând cont de prevederile art.278/1 Cpp,potrivit cărora competenţa de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor procurorului, revine judecătorului de la instanţa cărei i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă,Curtea în baza art. 43 al.7 Cpp, a stabilit competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petentul Olaru Vasile în favoarea Tribunalului Bacău.
Tags: Conflict negativ de competenţă
CONFLICT NEGATIV DE COMPETENŢĂ. COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANŢEI DE SOLUŢIONARE A UNEI PLÂNGERI FORMULATE ÎMPOTRIVA DISPOZIŢIEI DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ CUPRINSĂ ÎN RECHIZITORIU ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE art.278/1 Cpp.
Codul de procedură penală, art.43, art. 278/1 Cpp
Competenţa materială de soluţionare a unei plângeri formulate în temeiul art.278/1 Cpp, împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală din rechizitoriu ce se referă la o infracţiune de lovire sau alte violenţe prev. de art.180 Cp, care se află în legătură de conexitate cu o infracţiune de tentativă la omor prev de art. 20 rap.la art.174 Cp comisă de o altă persoană, în aceleaşi împrejurări de loc şi de timp, pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată prin acelaşi rechizitoriu, revine Tribunalului, instanţă competentă de a soluţiona cauza cu privire la toate faptele şi toţi făptuitorii.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, sentinţa nr. 125 din 18.09.2008.
Sub nr. 1038/180/2007 pe rolul Judecătoriei Bacău s-a înregistrat plângerea formulată de petentul Olaru Vasile împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr.27/P/2007 emis de procurorul de Ia Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău Ia data de 18.07.2008.
Prin Sp nr. 1088/27.05.2008 Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Tribunalul Bacău, prin Sp nr.401/29.07.2008 a admis de asemenea excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei Ia Judecătoria Bacău.
Având în vedere această situaţie, Tribunalul Bacău, în temeiul art.43 al.3 teza ultimă Cpp, a sesizat Curtea de Apel Bacău pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Examinând cele două hotărâri de dezinvestire, Curtea a constatat ivit un conflict negativ de competenţă, apreciind că instanţa competentă material de a soluţiona cauza este Tribunalul Bacău.
S-a observat că obiectul judecăţii reprezintă o plângere formulată de petentul Olaru Vasile împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a înv. Olaru Vasile pentru infracţiunea de tentativă de omor prev. de art 20 rap.174 Cp, cuprinsă în rechizitoriul nr.27/P/2007 emis de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău la data de 18.07.2008.
Analizând rechizitoriului sus menţionat s-a observat că partea dispozitivă a acestuia conţine o dispoziţie de trimitere în judecată a inculpatului Vlasie Ion pentru infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 rap la art. 174 Cp, precum şi două dispoziţii de scoatere de sub urmărire penală dispuse faţă de învinuiţii Olaru Vasile şi Lupu Vasile.
Având în vedere că faptele descrise în conţinutul rechizitoriului nr.27/P/2007 emis de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vlasie Ion, respectiv scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului Olaru Vasile, sunt conexe fiind săvârşite prin acte diferite în acelaşi timp şi în acelaşi loc, judecata în primă instanţă, pentru toate faptele şi toţi făptuitorii se efectuează de Tribunalului Bacău.
Chiar dacă competenţa de judecare a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 al.l Cp, pentru care s-a aplicat o sancţiune administrativă petentului Olaru Vasile, ca urmare a dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a acestuia pentru infracţiunea prev. de art.20 rap.la art. 174 Cp, revenea Judecătoriei Bacău, având în vedere existenţa legăturii de conexitate dintre faptele descrise în cuprinsul rechizitoriului nr.27/P/2007 care, în mod obişnuit ar fi atras o competenţă materială diferită, competenţa de soluţionare a cauzei pentru toate faptele şi toţi făptuitorii, revine Tribunalului Bacău, instanţă superioară în grad.
În considerarea celor expuse, ţinând cont de prevederile art.278/1 Cpp,potrivit cărora competenţa de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor procurorului, revine judecătorului de la instanţa cărei i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă,Curtea în baza art. 43 al.7 Cpp, a stabilit competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petentul Olaru Vasile în favoarea Tribunalului Bacău.
Tags: Conflict negativ de competenţă
Conflict negativ de competenţă. Drepturi salariale ale funcţionarilor publici. Competenţa tribunalului ca prima instanţă în materia contenciosului administrativ de soluţionare a cauzei
Raportat prevederilor art. V din O.U.G. nr. 75/2008 de modificare a O.U.G. nr.137/2000, controlul legalităţii, implicit verificarea temeiniciei cererii reclamanţilor, nu se mai poate realiza direct sau pe cale incidentă, de o instanţă ce nu are competenţă în materia raporturilor de muncă sau în materie de contencios administrativ, indiferent de temeiurile de drept invocate de reclamanţi sau de modul în care aceştia şi-au conceput şi denumit acţiunea, competenţa de soluţionare a cererii de acordare a dreptului salarial, chiar şi în cazul invocării discriminării trebuind să revină instanţelor specializate, respectiv tribunalului.
Curtea de Apel Iaşi, sentinţa nr. 68/CA din 17 noiembrie 2008
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr.8673/99 din 1 decembrie 2007, reclamantul Sindicatul „I.” Iaşi a chemat în judecată pe pârâţii: Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Statul Român şi Penitenciarul I., pentru ca aceştia să fie obligaţi „să calculeze şi să plătească drepturile reprezentând sporul de confidenţialitate, în procent de 16% din salariul de bază, pe ultimii trei ani, precum şi pe viitor, actualizat cu indicele de inflaţie” solicitându-se totodată ca „Ministerul Economiei şi Finanţelor să fie obligat să aloce fondurile necesare plăţii sumelor neîncasate”, cerere întemeiată atât pe O.G. nr. 137/2000, cât şi pe Legea nr. 293/2004, Legea nr. 444/2006 şi Legea nr. 656/2002.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 485/CA/ din 28 martie 2008, îşi declină competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi pe motiv că reclamantul nu a investit instanţa cu o acţiune care să vizeze ocrotirea pe cale judiciară a dreptului, parte a raportului de serviciu, în condiţiile în care sporul de 15% nu are o existenţă legală în ceea ce-i priveşte pe membrii de sindicat, ci doar se urmăreşte de către aceştia repararea unui prejudiciu, în condiţiile art. 998-999 Cod civil, fapt considerat a fi de natură a atrage competenţa instanţei de drept comun, respectiv a judecătoriei.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 10886 din 8 octombrie 2008, şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi –Secţia litigii de muncă, făcând totodată aplicaţiunea dispoziţiilor art. 21-22 Cod procedură civilă, pe motiv că pricina are natura unui litigiu de muncă.
Curtea, sesizată în vederea emiterii regulatorului de competenţă, constată că acţiunea reclamantului Sindicatul „I.” Iaşi a fost formulată în numele şi pentru cei 307 membri de sindicat, menţionaţi în tabelul anexat la dosarul nr. 8673/99/2007, salariaţi dintre care unii au statut de funcţionari publici, iar alţii statut de personal contractual.
Chiar dacă raporturile juridice individuale, născute între fiecare persoană reclamantă în parte şi instituţia angajatoare, în persoana Penitenciarului I., au temeiuri juridice total diferite, respectiv, pe de o parte, contracte individuale de muncă pentru personalul contractual, iar pe de altă parte actele administrative de numire în funcţie pentru funcţionarii publici, finalitatea urmărite de toţi aceştia este aceeaşi, respectiv recunoaşterea dreptului de a primi un spor de confidenţialitate de 15% din salariul de bază, prin extinderea sferei aplicaţiunii Legii nr. 444/2006 şi, corelativ, acestui fapt acordarea drepturilor băneşti corespunzătoare, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor.
Raportat la obiectul acţiunii şi finalitatea urmărită de reclamanţi, apare ca prematură discutarea, mai înainte de soluţionarea excepţiei lipsei competenţei materiale a instanţei sesizate, a chestiunilor legate de sfera de aplicabilitate a dispoziţiilor legale ce reglementează acordarea sporului vizat şi a măsurii în care reclamanţii sunt sau nu îndreptăţiţi să-l revendice, fie pe temeiul Legii nr. 444/2006, fie pe temeiul O.G. nr. 137/2000.
Ca atare, indiferent de temeiurile de drept invocate de reclamanţi, în cauză trebuie să se ţină cont de faptul că cercetarea acţiunii implică şi o verificare a raporturilor născute din contractele individuale de muncă şi respectiv din actele administrative de numire în funcţie a funcţionarilor publici, şi că, în ipoteza admiterii acţiunii, raportul juridic dintre salariat şi angajator urmează să fie modificat, invocarea „discriminării” neputând schimba natura acţiunii, care urmăreşte în mod clar recunoaşterea dreptului la spor şi nu doar obţinerea de despăgubiri, ca apărând astfel ca o acţiune în realizarea dreptului şi obţinerea sumelor corespunzătoare sporului de confidenţialitate reclamat ca fiind cuvenit.
În aprecierea cadrului procesual de soluţionare a acţiunii trebuie să se aibă în vedere şi dispoziţiile art. V din O.U.G. nr.75/2008, care, modificând O.G. nr. 137/2000, stabilesc că sesizările referitoare la politicile de salarizare a personalului bugetar nu mai pot fi cercetate în procedura prevăzută de legislaţia referitoare la combaterea formelor de discriminare.
În acest context, controlul legalităţii şi, implicit, verificarea temeiniciei cererii reclamanţilor, nu se mai poate realiza, direct sau pe cale incidentă, de o instanţă ce nu are competenţe în materia raporturilor de muncă, sau în materia dreptului administrativ, respectiv Judecătoria Iaşi, indiferent de temeiurile de drept invocate de reclamanţi, sau de modul în care aceştia şi-au caracterizat şi denumit acţiunea, competenţa de rezolvare a cererii de acordare a dreptului salarial chiar şi în cazul invocării discriminării trebuind să revină instanţelor specializate, respectiv tribunalului.
Întrucât, în procedura soluţionării conflictului de competenţă, Curtea nu are posibilitatea de a realiza gruparea reclamanţilor, funcţie de statutul lor juridic, şi implicit de a dispune pentru care dintre reclamanţii menţionaţi în tabelul nominal competenţa de soluţionare a cererii aparţine tribunalului muncii şi pentru care competenţa revine tribunalului, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ, acest lucru urmând să se facă după reluarea judecăţii, ea consideră că întrucât acţiunea a fost intentată în principal, instituţiilor publice cu care cei în cauză se află în raporturi de serviciu, de muncă, sau ierarhice, ea trebuie cercetată de instanţa iniţial investită, respectiv de tribunal, prima ca instanţă de contencios administrativ, având în vedere că sunt aduse în discuţie într-o formă sau alta, sistemul de salarizare a personalului din cadrul Penitenciarului I. precum şi măsurile pe care diverse structuri administrative urmează să le ia, în vederea asigurării cadrului necesar valorificării pretinsului drept.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea a stabilit că Tribunalul Iaşi, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ are competenţa de a soluţiona acţiunea reclamanţilor, în ceea ce priveşte pe funcţionarii publici din Penitenciarul Iaşi, urmând ca în partea ce priveşte personalul contractual să fie sesizată Secţia civilă a tribunalului –completele specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, în măsura în care părţile vor identifica persoanele aflate în această categorie de salariaţi.
Tags: Conflict negativ de competenţă
Conflict negativ de competenţă. Acţiune în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Litigiu comercial
C.pr.civ. art. 1, art. 2, art. 3 pct. 1, art. 20; H.G. nr. 834/1991; Legea nr. 29/1990; Legea nr. 554/2004
Există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină. Nu există conflict de competenţă în situaţia în care nici una din instanţe nu are competenţa materială de a soluţiona cauza în primă instanţă.
Curtea de Apel Iaşi, sentinţa civilă nr. 12 din 10 decembrie 2008
Prin sentinţa civilă 722/22 februarie 2008, Judecătoria Vaslui a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti împotriva pârâţilor SC „Hidrotehnica” SA Vaslui, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a cererilor de intervenţie formulate de Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti, SC Agroaliment SRL Perieni şi Agenţia Domeniilor Statului, în favoarea Tribunalului Vaslui, apreciindu-se că litigiul este de natură comercială.
Prin sentinţa civilă nr.1304/3 noiembrie 2008 a Tribunalului Vaslui s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei de a soluţiona cererea.
S-a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti în contradictor cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC Hidrotehnica SA Vaslui, precum şi a cererilor de intervenţie formulate de intervenienţii Societatea Naţională „Îmbunătăţiri Funciare” SA Bucureşti, SC Agroaliment SRL Perieni, Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, L.V. şi L.M., în favoarea Judecătoriei Vaslui.
S-a suspendat din oficiu orice altă procedură şi s-a înaintat dosarul la Curtea de Apel Iaşi în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
S-a reţinut de tribunal, că obiectul cererii este până la 1 miliard lei vechi, competenţa materială de soluţionare a cererii revenind judecătoriei şi nu tribunalului.
Potrivit art.20 Cod procedură civilă punctul 2, există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină. Condiţia conflictului negativ de competenţă este ca cel puţin una dintre instanţele care s-au declarat necompetente să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.
În litigiu, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare a chemat în judecată SC Hidrotehnica SA Vaslui, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a se constata nulitatea absolută parţială a protocolului încheiat la 25.07.1991 în ce priveşte suprafaţa de 50 ha. teren „Pepiniera agrosilvică Bîrlad” şi protocolul din 31.05.1991, precum şi nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 Nr. 0014 emis la data de 8.X.1993 în ceea ce priveşte suprafaţa de 947.921 m.p. – „Pepiniera agrosilvică Bîrlad”.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui nulitate se solicită a fost emis în conformitate cu H.G. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat.
H.G. nr.834/1991 stabileşte procedura emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor fiind un act administrativ.
În cauză fiind emis de către un organ al administraţiei centrale – Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei – certificatul poate fi atacat în justiţie numai pe calea contenciosului administrativ, la curtea de apel, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi art.3 pct.1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanţa sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă a constatat că niciuna din instanţele sesizate nu este competentă, respingându-se cererea privind conflictul negativ de competenţă.
Cum în litigiul de faţă instanţa competentă era Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Iaşi, cauza a fost trimisă acesteia pentru competentă soluţionare.