Raspundere civila delictuala. Art.22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania.

Domeniu:Civil Tip:sentinta NR/Data:567/30.04.2010

Autor:Judecatoria Adjud

Raspundere civila delictuala. Art.22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Adjud la data de 27.01.2010 reclamanta S.C.ATS SA, prin Sucursala X a chemat în judecată pe pârâtul L.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1016,41 lei cu titlu de despăguburi si a dobânzii legale aferente sumei menţionate, calculată până la data platii efective a debitului, precum si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 26.05.2007 pe DN2 Km 226+900 m la intersectia cu drumul spre cartierul Burcioaia, paratul a circulat cu vehiculul hipo pe un drum unde este interzisa circulatia atelajelor hipo fara sa acorde prioritate de trecere si a intrat in coliziune cu autoturismul marca Daewoo cu nr. de inmatriculare BR08325 condus de numitul D.P. In urma accidentului, Politia Adjud a intocmit procesul-verbal seria AY nr. 0132036/26.05.2007, conform caruia vinovatia in producerea accidentului si a daunelor auto apartine conducatorului vehiculului hipo, paratul L.S. Autoturismul avariat, proprietatea VB L., era asigurat pentru avarii si furt cu polita de asigurare CASCO la societatea reclamanta. In urma avizarii facute de asiguratul sau, reclamanta a deschis dosarul de daune nr. 07/140/00774/0278/AAF, in vederea platii despagubirilor pentru acoperirea prejudiciilor suferite de autoturism in urma evenimentului din data de 26.05.2007. In urma efectuarii reparatiillor, in conformitate cu prevederile contractului de asigurare, reclamanta a achitat despagubiri in valoare de 1016,41 lei conform OP nr. 2239/19.06.2007, fiind in drept, conform art.22 din Legea nr.136/1995 sa recupereze suma achitata cu titlu de despagubiri de la cel vinovat de producerea daunei. A mai aratat ca a incercat solutionarea pe cale amiabila a litigiului si a convocat paratul la conciliere directa. Paratul nu s-a prezentat la conciliere si nu a efectuat pana in prezent plata despagubirilor. Culpa exclusiva a paratului a fost retinuta prin procesul-verbal seria AY nr. 0132036/26.05.2007 intocmit de Politia Adjud care se bucura de prezumtia de adevar in ceea ce priveste situatia de fapt si pe care paratul nu l-a contestat.

In dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri si orice alt mijloc de proba util solutionarii cauzei si a depus la dosar urmatoarele inscrisuri, in copie xerox: convocare la conciliere directa si confirmare de primire, ordin de plata nr. 2239/19.06.2007, cerere de despagubire nr. 8492/11.06.2007, deviz nr. 302060084/06.06.2007, factura nr. 0001871/09.06.2007, proces-verbal seria AY nr. 0132036/26.05.2007, imputernicire nr.244/10.06.2007, polita de asigurare CASCO nr. 400014465/29.04.2007, avizare daune auto nr.7666/28.05.2007, proces-verbal de constatare din data de 28.05.2007.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998 Cod Civil, art. 998-999 Cod civil si O.G. nr.9/2000.

Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 92,31 lei si timbru judiciar de 3 lei.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi formula apărarea şi nu a depus întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat şi administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 26.05.2007 a avut loc un accident rutier produs din culpa pârâtului L. S., în care autoturismul cu nr. de înmatriculare BR08325, aparţinând SC VB L. SA, condus de numitul D. P., a fost avariat, împrejurarea reieşind din menţiunile procesului-verbal seria AY nr. 0132036/26.05.2007 intocmit de Politia Mun. Adjud(f.15).

Autoturismul avariat era asigurat pentru avarii şi furt la societatea reclamantă cu polita de asigurare CASCO nr. 400014465/29.04.2007 (fila 17), în temeiul careia reclamanta a achitat despăgubiri pentru avariile suferite în urma accidentului, stabilite conform actelor de constatare (fila 13) la valoarea de 1016,41 lei si pentru care s-a emis factura fiscala nr. 0001871/09.06.2007(f.13).

Prin ordinul de plata nr. 2239/19.06.2007, reclamanta a achitat despagubirile in suma de 1016,41 lei (fila 11).

Ca urmare a achitării despăgubirilor menţionate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, in limitele indemnizatiei platite, reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului pentru recuperarea sumei achitate de la persoana responsabilă de producerea accidentului – pârâtul L.S..

Se constată că textul citat reglementează un caz special de aplicare a regulilor răspunderii civile delictuale, în cauză fiind însă îndeplinite toate cerinţele ce se cer a fi dovedite pentru incidenţa dispoziţiilor art. 998-999 Cod Civil.

Astfel, reclamanta a dovedit existenţa prejudiciului suferit prin producerea accidentului, respectiv avarierea autoturismului asiguratului său, precum şi faptul ca a achitat pe baza politei de asigurare CASCO suma de 1016,41 lei cu titlu de despagubiri (f.11). Fapta ilicită a pârâtului şi vinovăţia acestuia reies din menţiunile procesului-verbal seria AY nr. 0132036/26.05.2007 încheiat de organele de poliţie, legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu fiind de asemenea evidentă.

In vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, reclamanta a convocat pârâtul la conciliere directă, fiind indeplinita astfel procedura obligatorie prevazuta de art.7201 Cod proc.civilă (f.10).

Fata de cele retinute, constatând obligatia ce revine paratului de a repara prejudiciul produs din culpa sa si avand in vedere dispozitiile art.22 din Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare si art. 998 – 999 Cod Civil, instanţa a admis cererea si a obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 1016,41 lei titlu de despăgubiri.

Avand in vedere natura juridica comerciala a acţiunii în regres exercitate de asigurator (societate de asigurare) impotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident, stabilita prin Decizia ICCJ nr.XXIII/2007 pronuntata in recurs in interesul legii, instanta a obligat paratul si la plata dobanzii legale prevazuta de O.G. nr.9/2000 in materie comerciala, aferenta debitului de 1016,41 lei si care curge de la data cand reclamanta a achitat suma de 1016,41 lei in baza politei de asigurare CASCO (19.06.2007) si pana la data platii efective a debitului.

În temeiul art.274 C.proc.civilă, retinând culpa procesuală a paratului care a cazut in pretentii, instanta l-a obligat pe acesta si la plata sumei de 95,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru si timbru judiciar).

Tags: răspundere civilă delictuală

Răspundere civilă delictuală

Judecătoria Bacău Sentinţa civila nr. 6047

Deliberând asupra cauzei civile de faţă,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 22.12.2006 sub nr., reclamantul G.C. a chemat în judecată pârâţii C. I V. şi SC M.C. , solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 15.000 Euro (51.000 lei), cu titlu de despăgubiri.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 7.07.2006, în timp ce se afla în Magazinul M. a fost accidentat de către pârâtul C I. V., angajat al SC M.C. In urma acestui accident, reclamantul a suferit un traumatism cu fractura tip II-III, produs prin comprimare, care a necesitat pentru vindecare 43 de zile de îngrijiri medicale. In această perioadă nu a putut face aprovizionarea cu marfă a magazinului SC M Co. SRL, al cărui administrator este reclamantul, aspect care a condus la înregistrarea de pierderi ale societăţii.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 Cciv

Cererea a fost legal timbrată în conformitate cu dispoziţiile Legii 146/1997 cu taxă de timbru în cuantum de 2267 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei.

Pârâta SC M. a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând instanţei respingerea acţiunii ca nelegală şi netemeinică.

In motivare, pârâta a arătat că accidentul s-a produs şi din culpa reclamantului care nu a ţinut cont de atenţionarea altui angajat şi nici nu a respectat condiţiile de vânzare M. care îi interziceau să staţioneze la o distanţă de 2,5 m faţă de utilajele de ridicat şi transportat marfă. Reclamantul şi-a însuşit aceste obligaţii prin primirea legitimaţiei de acces, mai ales că obligaţiile ce revin clienţilor sunt afişate în magazinele Metrou, iar, periodic, se fac avertizări verbal în aceleaşi sens.

De asemenea, pârâta a precizat că are încheiat un contract de asigurare pentru acoperirea pagubelor de această natură, dar că reclamantul a refuzat să dea curs invitaţiei societăţii de asigurare în vederea primirii despăgubirii.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 c. pr.civ.

Pârâtul C I. V. a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând instanţei respingerea acţiunii.

In motivare, pârâtul a arătat că nu se consideră vinovat de producerea accidentului întrucât reclamantul, aflat între doi paleţi la raionul detergenţi, a văzut stivuitorul pe care-1 conducea pârâtul şi a aşteptat trecerea acestuia prin dreptul său, iar apoi, fără să se asigure că a trecut tot stivuitorul, şi-a întins piciorul chiar sub roata dreapta din spate a utilajului. I-a acordat prin ajutor reclamantului, iar în aceiaşi zi 1-a observat pe acesta din nou în incinta magazinului la cumpărături, prezentând la laba piciorului drept o faşă elastică dar deplasându-se normal, fără nici un fel de ajutor.

La termenul 19.03.2007, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că sumele solicitate reprezintă: 5000 euro – contravaloarea pierderilor înregistrate de societatea

administrată de reclamant, 1000 euro – cheltuieli cu operaţia, costul medicamentelor şi schimbarea zilnică a pansamentelor şi 9000 euro – daune morale.

în dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat proba cu acte, interogatoriu, expertiză contabilă şi medico-legală şi martori, probe ce au fost parţial încuviinţate şi administrate de instanţa, proba cu martori fiind respinsă la termenul din 17.09.2007.

în apărare, pârâtul a solicitat proba cu acte şi interogatoriu, probe ce au fost încuviinţate şi administrate de instanţă.

La termenul din 7.01.2008, pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanţie a asigurătorului SC ARA., care a fost introdus în cauză.

La termenul din 3.03.2008, pârâtul şi-a precizat cererea de chemare în garanţie în sensul că îşi limitează pretenţiile numai la prejudiciul suferit de societatea administrată de reclamant şi a achitat taxa de timbru aferenta.

Chemata în garanţie a formulat în termen legal întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. In argumentarea ei, SC Aa arătat că între ea şi pârâtul C nu există nici un raport contractual care să-i dea dreptul să se îndrepte împotriva ei în cazul în care va cădea în pretenţii. Mai mult, contractul de asigurare invocat de pârât este încheiat doar cu SC M. şi nu cu pârâtul.

Pe fondul cauzei, chemata în garanţie a arătat că există o culpă comună a reclamantului şi a prepusului în producerea accidentului şi că reclamantul nu a dovedit cuantumul pretenţiilor sale, manifestând rea-credinţă prin solicitarea unor sume exagerate, fără corespondent real în situaţia de fapt, urmărind obţinerea unor venituri nejustificate.

La termenul din 31.03.2008, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesual active a pârâtului C în cererea de chemare în garanţie.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri, răspunsurile părţilor la interogatoriu, raportul de expertiză contabilă efectuat de exp. Păstrăv Constantin, raportul constatator efectuat de SML Bacău şi raportul de expertiză medico-legală efectuat de IML-Iaşi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul este administratorul şi unicul asociat al SC M., fiind beneficiarul direct al profitului realizat şi al pierderilor în proporţie de 100% (art. 78 din actul constitutiv -fila 127). Potrivit actelor de la filele 118-142, obiectul de activitate al societăţii este comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun, iar societatea nu are decât doi angajaţi, care lucrează ca şi vânzători.

La data de 7.07.2006, în jurul orelor 08,15 – 08,25, în timp ce se afla în magazinul M. din Bacău, reclamantul a suferit un traumatism la degetul I la piciorul drept. Astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare a evenimentului nr. 415/29.08.2006 (filele 15-17), reclamantul se afla la raionul detergenţi din acest magazin şi a intrat între doi paleţi poziţionaţi la acest raion la o distanţă de 0,7 m între ei. Prin dreptul acestor paleţi, a trecut un stivuitor condus de pârâtul C L, care 1-a atins pe reclamant cu roata din spate.

Astfel cum rezulta din raportul de expertiză medico-legală, reclamantul a suferit o fractură tip II-III falangă 2 haluce drept, leziuni care au necesitat 40-45 îngrijiri medicale pentru vindecare, timp care include tratamentul chirurgical, imobilizarea şi

între fapta ilicită a pârâtului şi acest prejudiciu există un raport de cauzalitate confirmat raportul de expertiză contabilă Păstrăv, prin care s-a stabilit că pierderile de mai sus se datorează exclusiv diminuării rulajului de marfă din perioada 7.07-19.07.2006.

în ceea ce priveşte suma de 1000 euro, solicitată cu titlu de cheltuieli cu operaţia, costul medicamentelor şi schimbarea zilnică a pansamentelor, instanţa consideră că la dosarul cauzei nu există probe care să ateste certitudinea acesteia. Astfel, reclamantul nu a depus decât 2 bonuri fiscale (fila 25) atestând plata de câteva medicamente, fără a depune şi reţeta medicală prin care aceste medicamente ia-u fost prescrise pentru afecţiunea suferită. De altfel, medicamentul Vişine, este folosit în tratarea leziunilor la ochi, nicidecum la degetele de la picioare. In privinţa intervenţiei chirurgicale, reclamantul nu a probat unde a fost realizată, pentru a se verifica dacă această nu a fost suportată gratuit din fondul public de asigurări de sănătate.

In final, în ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de reclamant, instanţa consideră că deşi acesta este inerent în cazul oricărei leziuni (nu există leziune fără durere) suma solicitată cu acest titlu este exorbitantă faţă de împrejurările de fapt ale speţei.

Prin urmare, având în vedere că gravitatea relativ medie a traumatismului suferit, faptul că reclamantul suferă al momentul actual de artroză incipientă metatarso-falalgiană haluce drept, cu limitarea mobilităţii în articulaţia metatarso-falalgiană şi interfalangiană haluce drept, care îi conferă o scădere temporară a capacităţii de muncă în procent de 5% pentru o perioadă de 3 luni, instanţa apreciază că suma de 3400 lei (echivalentul al 1000 Euro la valoarea introducerii acţiunii) este suficientă pentru a asigura o reparare în natură a pagubei suferite, fără ca reclamantul să obţină venituri nejustificate dintr-un accident nefericit pentru toate părţile implicate.

De asemenea, între fapta ilicită a pârâtului şi acest prejudiciu există un raport de cauzalitate confirmat şi de raportul de expertiză medico-legală, unde s-a arătat că leziunile se puteau produce prin comprimare şi pot data din 7.07.2006.

în privinţa condiţiilor speciale precizate mai sus, instanţa observă că pârâtul C lucrează la Magazinul M. Bacău din 28.07.2004 ca lucrător comercial şi din 2.03.2005 face parte din echipa de stivuitorişti, fiind autorizat ISQR în acest sens (fila 16). La momentul producerii accidentului, pârâtul se afla în timpul programului de muncă desfăşura o activitate specifică funcţiei sale.

Instanţa reţine însă că în speţă, calitatea de comitent, o are doar SC România SRL. Chiar dacă accidentul s-a produs în magazinul M de la Bacău, această unitate nu are personalitate juridică distinctă, din antetul facturilor existente la dosarul cauzei, rezultând că datele de identificare ale acestei unităţi (sediul, CUI-ui şi contul) sunt de fapt cele ale SC M. De altfel, întâmpinare şi toate actele de la dosar au fost trimise de .

Având în vedere toate aceste considerente, instanţa va admite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi va obliga în solidar pârâţii G V. I. şi SC . să-i plătească reclamantului suma de 4525 lei.

In baza art. 274 şi 277 Cpr.civ., instanţa va obliga în solidar pârâţii să-i plătească reclamantului suma de 138,5 lei, cu titlu de parte proporţională din cheltuielile de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu avocat şi onorarii expertize.

12

recuperarea funcţională, cu incapacitate totală de muncă pe toată această perioada. La momentul actual, reclamantul prezintă artroză incipientă metatarso-falalgiană haluce drept, cu limitarea mobilităţii în articulaţia metatarso-falalgiană şi interfakngiană haluce drept, care îi conferă o scădere temporară a capacităţii de muncă în procent de 5% pentru o perioadă de 3 luni.

Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, rulajul de marfă al societăţii reclamantului s-a diminuat în perioada 7.07.2206-19.07.2006, cuantumul pierderilor suferite de acesta fiind de 1.181,18 lei. Instanţa apreciază ca fiind întemeiate obiecţiunile reclamantului cu privire la suma stabilită de expert, întrucât acesta a luat în calcul la stabilirea adaosului comercial zilnic şi zile de duminică, când nu societatea nu desfăşoară activitate (13 zile în perioada iunie-august şi 2 zile în perioada 7.07-19.07). Prin urmare, instanţa va reţine suma de 1125 lei (125 lei x 9 zile).

In drept, instanţa constată că potrivit art. 998 C civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-1 repara, conform art. 1000 Cciv., comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat, iar potrivit art. 1003 Cciv., când delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire.

In speţă, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru antrenarea răspunderii solidare a celor doi pârâţi, în calitate de prepus şi comitent, fiind îndeplinite cerinţele atât cele pentru răspunderea delictuală pentru fapta proprie (fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu) cât şi cele speciale pentru răspunderea comitentului (existenţa unui raport de prepuşenie şi săvârşirea faptei în cadrul funcţiei încredinţată prepusului).

Astfel, după cum rezultă din procesul-verbal de cercetare a evenimentului nr. 415/29.08.2006, pârâtul C a săvârşit o faptă ilicită, constând în aceea că în manevrarea stivuitorului, nu a fost atent când a trecut pe lângă client şi nu a supravegheat utilajul pe toată lungimea lui, pentru a se asigura că a trecut tot stivuitorul de client. Fapta a fost săvârşită din neglijenţă şi pârâtul fost sancţionat disciplinar cu avertisment.

Instanţa apreciază că nu se poate reţine nici o culpă în sarcina reclamantului în producerea accidentului. Astfel, aşa cum rezultă şi din răspunsurile la interogatoriu, zona nu era izolată, un lanţ în acest sens existând numai la capătul culoarului dinspre casele de marcat, nu şi dinspre zona centrală, de unde a venit reclamantul, el nu avea cum să respecte obligaţia de a păstra distanţa de 2,5 m faţă de utilaj, întrucât se afla între cei doi paleţi şi stivuitorul a trecut pe lângă el. De altfel, reclamantul nu se afla pe stradă sau în alt loc în care trebuia să se asigure, ci într-un magazin, în care se presupune că este în siguranţă şi în care operaţiunile ce implică folosirea unor utilaje se efectuează numai după securizarea zonei.

In al doilea rând, în ceea ce priveşte prejudiciul suferit de reclamant, instanţa apreciază că acesta nu a dovedit, în baza art. 1169 C civ, decât un prejudiciu material în cuantum de 1125 lei, reprezentând pierderile suferite de societatea sa ca urmare a lipsei de aprovizionare. Acesta este cert (fiind stabilit conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză) şi nu fost reparat încă.

Tags: răspundere civilă delictuală

Răspundere civilă delictuală

Prin sentinţa civilă nr. 2199/26.02.2009, Judecătoria Bacău a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, precum şi cererea formulată de către reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâtul F.G..

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 207703/2002 i s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate asupra unui teren livadă de 10000 mp din comuna B.B., T 56 P 679/156. Acest teren a fost vândut de reclamant numitului A.C. în data de 16.06.2006, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 718/2006 la BNP .

S-a susţinut prin cererea de chemare în judecată că acest teren ar fi fost folosit în mod nejustificat de către pârât care ar fi cules recolta de mere în perioada 2000-2006.

Instanţa a constatat că părţile s-au mai judecat într-un dosar similar, respectiv dosarul nr. 777/2006 al Judecătoriei Buhuşi, însă aşa cum reiese din cererea formulată în cauza de faţă, reclamantul cere contravaloarea recoltei de mere pe ultimii trei ani anterior introducerii cererii, în timp ce în dosarul menţionat anterior s-a solicitat contravaloarea recoltei de mere din perioada 2000-2003.

Având în vedere că între cele două cauze nu există identitate de obiect, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa a apreciat că, în raport de temeiul de drept al cererii, respectiv art. 998-999 Cciv, aceasta ar trebui admisă în condiţiile în care ar rezulta cu evidenţă din actele dosarului că fapta ilicită imputată pârâtului ar fi fost săvârşită de către o altă(alte) persoană(e). Ca atare, instanţa a respins această excepţie dat fiind faptul că o asemenea dovadă nu s-a făcut.

Pe fond, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 998 Cciv, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art 999 Cciv, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţă sau prin imprudenţa sa.

Aceste texte de lege reglementează răspunderea civilă delictuală, din cuprinsul lor reieşind totodată elementele acesteia şi anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită.

Prin urmare, pentru a se institui răspunderea unei persoane pe temeiul celor două texte de lege amintite mai sus, trebuie cumulate toate cele 4 elemente ale răspunderii delictuale.

În cauză, instanţa a apreciat că nu s-a făcut dovada nici a faptei ilicite imputate pârâtului şi nici că acesta ar fi autorul acestei fapte ilicite.

Astfel, o asemenea faptă ilicită ar fi presupus, în opinia instanţei, ca din probe să reiasă indubitabil faptul că pârâtul ar fi exploatat direct sau prin persoane interpuse o suprafaţă de teren determinată.

Probele administrate de instanţă au dezvăluit faptul că nici măcar reclamantul nu cunoştea amplasarea suprafeţei de teren al cărei proprietar era în baza titlului de proprietate nr. 207703/1.03.2002.

Cu ocazia efectuării expertizei agricole ce a avut ca obiectiv evaluarea recoltei de mere aferentă perioadei menţionată de reclamant în cererea introductivă de instanţă, expertul a adus la cunoştinţa instanţei (fila 49) faptul că nu a putut proceda la efectuarea expertizei întrucât reclamantul nu cunoaşte amplasamentul suprafeţei de teren deţinute, această suprafaţă aflându-se undeva în cuprinsul unei suprafeţe de teren de 174ha.

A fost nevoie în aceste condiţii a se efectua o expertiză topo-cadastrală pentru identificarea terenului în cauză, cu această ocazie însă reclamantul indicând expertului o suprafaţă de teren aflată la circa 100 m de amplasamentul real.

De asemenea, analizând cuprinsul declaraţiilor martorilor, instanţa a constatat că nici aceştia nu cunosc amplasamentul terenului reclamantului, singurul martor ce părea să cunoască mai detaliat situaţia acestui teren declarând că această suprafaţă de teren i-a fost arătată de reclamant.

Apreciind în aceste condiţii că delimitarea strictă a amplasamentului terenului pe care se află livada reprezintă situaţia premisă pentru a analiza existenţa unei fapte ilicite, neexistând nici o probă din care să reiasă că pârâtul ar fi exploatat într-adevăr acest teren fără temei, săvârşind astfel o faptă ilicită, instanţa apreciază cererea drept neîntemeiată motiv pentru care o va respinge.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs în termenul legal, motivat prin cererea de recurs şi legal timbrat, prin care a criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond nu a interpretat corect probele administrate în cauză. Astfel, recurentul arată că este proprietarul suprafeţei de 1 ha livadă, situată în comuna Iteşti, jud. Bacău, conform titlului de proprietate depus la dosar, iar pârâtul stăpâneşte acest teren, iniţial cu titlu de arendă, în calitate de administrator al SC I. SA Iteşti, iar ulterior, după dizolvarea acestei societăţi, ca persoană fizică. În cauză s-a făcut proba cu martori a acestui fapt, iar la interogatoriu pârâtul nu a arătat că terenul ar fi fost stăpânit de o altă persoană. Instanţa nu trebuia să se bazeze pe afirmaţia expertului topo, în sensul că reclamantul nu cunoaşte amplasamentul exact al terenului, acest nefiind real, pe de o parte, iar pe de altă parte, expertul şi-a depăşit atribuţiile, afirmaţia sa necoroborându-se cu un alt mijloc de probă.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în recurs, însă, reprezentat de avocat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs, recurentului i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, instanţa dispunând eşalonarea plăţii taxelor judiciare de timbru pe o perioadă de 5 luni.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa apreciază, cu majoritate de voturi, că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

Prima instanţă a pronunţat o soluţie corectă, deşi motivarea acesteia nu este corespunzătoare, cel puţin din punct de vedere al încadrării în drept a speţei.

Astfel, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998-999 c.civ., însă faţă de situaţia de fapt reţinută, aceste dispoziţii legale nu sunt pertinente în speţă, singurul temei juridic care poate fi reţinut fiind principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Pe de altă parte, însă, prima instanţă a stabilit în mod corect faptul că, deşi reclamantul este proprietarul suprafeţei de teren cu destinaţia livadă şi că nu a ridicat recolta pe ultimii trei ani, deci patrimoniul său a fost diminuat, fiind titularul unei acţiuni în dezdăunare, în cauză nu s-a făcut dovada unei fapte corelative a pârâtului şi a unei legături de cauzalitate între mărirea patrimoniului acestuia, prin recoltarea merelor din livada reclamantului, şi paguba suferită de către reclamant.

În acest sens, instanţa apreciază că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, excepţia invocată de către acesta fiind în mod greşit respinsă de către prima instanţă, nefiind necesar a se face dovada că a o altă persoană a săvârşit faptul prejudiciabil, fiind suficient, dimpotrivă, să nu se facă dovada celor afirmate în cererea principală.

Cu toate acestea, fiind învestită cu recursul reclamantului, instanţa nu a putut invoca din oficiu acest aspect, ca motiv de ordine publică, pentru a nu se încălca principiul non reformatio in pejus, astfel încât va fi păstrată soluţia primei instanţe, cu motivarea din prezenta decizie.

Motivele invocate de recurent nu pot fi reţinute, deoarece simplul fapt că pârâtul a deţinut livada ca administrator al SC I.SA Iteşti, nu prezumă stăpânirea şi exploatarea în continuare a livezii de către acesta, ca persoană fizică, după dizolvarea acestei societăţi, fiind necesare probe concrete, pozitive, a faptului că pârâtul a stăpânit şi recoltat.

Declaraţia martorului P.A., singura care a arătat că pârâtul a recoltat mere din 2000 şi până în 2007, nu este certă, având în vedere problemele care s-au ridicat în speţă cu identificarea exactă a amplasamentului, precum şi faptul că pârâtul mai deţine în zonă suprafeţe însemnate de livezi de meri. În acest context, faptul că pârâtul a fost văzut dirijând operaţiunile de recoltare nu face dovada cu certitudine a însuşirii recoltei ce s-ar fi cuvenit reclamantului.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va respinge recursul ca nefondat, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Tags: răspundere civilă delictuală

Răspundere civilă delictuală

Prin sentinţa civilă nr.759/6.04.2009 Judecătoria Moineşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu pârâţii B.C. ŞI B.M. şi a obligat pârâţii să efectueze lucrarile de aducere a imobilului proprietatea reclamantei situat în Bacău în stare iniţială (igienizarea şi zugravirea imobilului) în procent de 50% , iar în caz de refuz a fost abilitată reclamanta să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâţilor.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea mobilei, perdelelor şi covoarelor distruse ca neîntemeiat şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că atât reclamanta cât şi pârâţii locuiesc în aceleaşi imobil situat în Moineşti, asupra căruia sunt proprietari în indiviziune, reclamanta folosind parţial parterul şi etajul acestuia – conform contractului de vânzare cumpărare 11795/2.11.1995 f.61, a autorizaţiei de construcţie 93/1990 f.62, declaraţiei martorului Ş.A. f.94 şi a martorului P.M. f.95.

Pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală în baza art 998 C.civ. a persoanei fizice, este necesar să se facă dovada elementelor răspunderii civile delictuale –respectiv :

1. existenţa unei fapte ilicite săvârşită de persoana fizică

2. existenţa unui prejudiciu

3. existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu

4. existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Cu privire la îndeplinirea acestor condiţii instanţa a reţinut următoarele:

1. Fapta ilicită a pârâţilor constă într-o omisiune, respectiv în neîndeplinirea obligaţiei de curăţare periodică a coşului de evacuare a fumului conform Normelor generale de apărare împotriva incendiilor din 28.02.2007, art 85 alin.3.De asemenea, fapta ilicită rezultă şi din încălcarea dispoziţiilor art 20 din legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor care prevede faptul că persoanele fizice care deţin părţi din acelaşi imobil trebuie să colaboreze pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.

2. Condiţia prejudiciului a fost dovedită cu declaraţia martorului P.M., fostul soţ al reclamantei, conform căreia în toamna anului 2007, în urma unor discuţii cu fiica sa, a aflat faptul că a ieşit fum în casă, în partea din imobil locuită de reclamantă şi cu raportul de expertiză tehnică F.M. omologat de instanţă (f. 212-214), conform căruia o cameră prezintă urme foarte mari de fum şi funingine pe toate obiectele din încăpere. Instanţa a constatat, de asemenea, faptul că prejudiciul este cert şi nu a fost reparat încă.

3. Raportul de cauzalitate există între prejudiciul reclamantei şi fapta ilicită a pârâţilor, conform raportului de expertiză efectuat în cauză motivul pentru care fumul de la apartamentul de la parter a fost evacuat în apartamentul reclamantei fiind acela că a fost înfundat cu funingine coşul de fum şi nu a mai asigurat tirajul necesar evacuării gazelor arse în pod.

4. Potrivit dispoziţiilor legale mai sus amintite, era în sarcina ambilor proprietari ai imobilului situat în Moineşti să realizeze curăţirea anuală a coşului de fum comun, aşa încât instanţa a reţinut că este vorba de culpa paratilor, precum şi a reclamantei. Conform adresei provenind de la Poliţia Moineşti din 2004 aflată la f.93 în dosarul, partea din imobil aparţinând reclamantei era ocupată în anul 2004 de C.I., însă acest aspect nu prezintă nici o relevanţă în cauză atât timp cât prejudiciul s-a constatat începând cu anul 2007.

Pentru aceste considerente instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să efectueze în proporţie de 50% lucrarile de aducere a imobilului proprietatea reclamantei situat în Moineşti, jud.Bacău în stare iniţială (igienizarea şi zugravirea imobilului) în procent de 50%, iar în caz de refuz, a fost abilitată reclamanta să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâţilor.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la suma de 10.000 lei reprezentând contravaloarea mobilei, a perdelelor şi a covoarelor distruse, instanţa a reţinut că nu a fost dovedită valoarea acestor bunuri, faptul că acestea se aflau în imobil şi nici dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestora. Conform art. 1169 cod civil cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, în speţă, or reclamantul nu a supus judecătorului elemente de convingere capabile a justifica adevărul unui fapt pe care l-a afirmat. Aşadar, proba trebuie să stabilească faptele sau actele din care s-au născut drepturile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, d-na M.B.şi d-l C.B. motivele de apel coincizând în cea mai mare parte parte.

Astfel, ambii apelanţi au arătat că:

– în mod eronat prima instanţă a consemnat că reclamanta este proprietara imobilului, susţinere corectă având în vedere că din actele aflate la dosar rezultă că adresa corectă este xxxxxxxxx, însă aceasta nu poate duce la admiterea apelului, eroarea, susceptibilă a fi corectată în procedura reglementată de art.281 Cpc, fiind de natură a o prejudicia doar pe intimata-reclamantă;

– obiectivele expertizei efectuate în cauză nu au fost puse în discuţia părţilor şi nici comunicate acestora, motiv neîntemeiat întrucât instanţa a stabilit obiectivele în lipsa apelanţilor care aveau termen în cunoştinţă, după ce a respins motivat şi întemeiat cererea de amânare formulată de d-l B.C. (f.145), dispoziţiile procedurale neimpunând obligativitatea comunicării obiectivelor către părţile ce lipsesc la termenul la care sunt discutate şi stabilite;

– raportul de expertiză a fost întocmit superficial, expertul desemnat nedeplasându-se în podul imobilului, motiv neîntemeiat având în vedere că obiecţiunile la expertiză formulate de apelanţi, într-o manieră imprecisă (f.233,234), au fost soluţionate în mod corect de către prima instanţă în sensul respingerii (f.237);

– prima instanţă a încălcat dreptul apelanţilor la apărare, nefiind prezenţi la dezbateri, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că apelanţii aveau termen în cunoştinţă (f.59, 237), cererea de amânare (f.244) a fost corect respinsă faţă de opoziţia părţii adverse (f.251) şi de nenumăratele cereri de amânare formulate în cauză de apelanţi;

– nu s-a ţinut cont de faptul că intimata-reclamantă şi familia acesteia au tergiversat intenţionat executarea lucrărilor de curăţare a coşurilor de fum şi de supraînălţare a acestor coşuri de la nivelul podului până în exteriorul acoperişului, afirmaţii nesusţinute, însă, de probele administrate în cauză;

– în mod greşit prima instanţă a stabilit ca fiind dovedită fapta producătoare de prejudicii, nefiind reală susţinerea că s-ar fi făcut foc în sobe şi nedovedindu-se faptul că sobele existente în imobil funcţionează doar cu gaz, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că expertul a stabilit cauza prejudiciului suferit de reclamantă (f.213,214), relevantă fiind şi atitudinea pârâţilor care nu au permis accesul în imobil;

– prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor o serie de aspecte (închirierea imobilului în discuţie către C.I. în perioada 2003-2007, inexistenţa unui înscris privind predarea imobilului pe perioada închirierii, starea imobilului la plecarea reclamantei în toamna anului 2003), aspecte lipsite, însă, de relevanţă în condiţiile în care expertul a stabilit cu certitudine cauza prejudiciului, nesolicitându-se o contraexpertiză;

D-l B.C. a criticat sentinţa judecătoriei şi pentru următoarele motive:

– prima instanţă nu a verificat legalitatea mandatului de reprezentare dat d-nei avocat Ţ.L. contractul încheiat cu aceasta fiind lovit de nulitate, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că judecătoria a verificat contractul de asistenţă juridică (f.51);

– nu s-a avut în vedere faptul că împotriva judecătorului, a avocatului şi a expertului s-a formulat plângere penală, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că judecătorul în cauză a formulat cerere de abţinere iar împotriva expertului nu s-a formulat cerere de recuzare;

– nu s-au dovedit elementele răspunderii civile delictuale, motiv insuficient precizat, nefiind indicate probele contrare celor reţinute de prima instanţă în motivarea sentinţei apelate;

– nu i s-a permis accesul în pod şi la acoperiş, fără, însă, a preciza relevanţa acestei împrejurări şi fără a indica probele care susţin această afirmaţie

Fiind reiterată în apel excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-nei avocat Ţ.L., instanţa va soluţiona această excepţie în sensul respingerii pentru aceleaşi considerente arătate la motivul de apel corespunzător, având în vedere şi faptul că în faţa instanţei de apel intimata-reclamantă nu a fost reprezentată de avocat.

În consecinţă, constatând sentinţa judecătoriei ca fiind temeinică şi legală, instanţa va respinge apelurile formulate ca nefondate.

Tags: răspundere civilă delictuală

Răspundere civilă delictuală

Prin sentinţa civilă nr.759/6.04.2009 Judecătoria Moineşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu pârâţii B.C. ŞI B.M. şi a obligat pârâţii să efectueze lucrarile de aducere a imobilului proprietatea reclamantei jud.Bacău în stare iniţială (igienizarea şi zugravirea imobilului) în procent de 50% , iar în caz de refuz a fost abilitată reclamanta să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâţilor.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea mobilei, perdelelor şi covoarelor distruse ca neîntemeiat şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că atât reclamanta cât şi pârâţii locuiesc în aceleaşi imobil, asupra căruia sunt proprietari în indiviziune, reclamanta folosind parţial parterul şi etajul acestuia – conform contractului de vânzare cumpărare 11795/2.11.1995 f.61, a autorizaţiei de construcţie 93/1990 f.62, declaraţiei martorului Ş.A. f.94 şi a martorului P.M. f.95.

Pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală în baza art 998 C.civ. a persoanei fizice, este necesar să se facă dovada elementelor răspunderii civile delictuale –respectiv :

1. existenţa unei fapte ilicite săvârşită de persoana fizică

2. existenţa unui prejudiciu

3. existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu

4. existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Cu privire la îndeplinirea acestor condiţii instanţa a reţinut următoarele:

1. Fapta ilicită a pârâţilor constă într-o omisiune, respectiv în neîndeplinirea obligaţiei de curăţare periodică a coşului de evacuare a fumului conform Normelor generale de apărare împotriva incendiilor din 28.02.2007, art 85 alin.3.De asemenea, fapta ilicită rezultă şi din încălcarea dispoziţiilor art 20 din legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor care prevede faptul că persoanele fizice care deţin părţi din acelaşi imobil trebuie să colaboreze pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.

2. Condiţia prejudiciului a fost dovedită cu declaraţia martorului PM.., fostul soţ al reclamantei, conform căreia în toamna anului 2007, în urma unor discuţii cu fiica sa, a aflat faptul că a ieşit fum în casă, în partea din imobil locuită de reclamantă şi cu raportul de expertiză tehnică F.M. omologat de instanţă (f. 212-214), conform căruia o cameră prezintă urme foarte mari de fum şi funingine pe toate obiectele din încăpere. Instanţa a constatat, de asemenea, faptul că prejudiciul este cert şi nu a fost reparat încă.

3. Raportul de cauzalitate există între prejudiciul reclamantei şi fapta ilicită a pârâţilor, conform raportului de expertiză efectuat în cauză motivul pentru care fumul de la apartamentul de la parter a fost evacuat în apartamentul reclamantei fiind acela că a fost înfundat cu funingine coşul de fum şi nu a mai asigurat tirajul necesar evacuării gazelor arse în pod.

4. Potrivit dispoziţiilor legale mai sus amintite, era în sarcina ambilor proprietari ai imobilului să realizeze curăţirea anuală a coşului de fum comun, aşa încât instanţa a reţinut că este vorba de culpa pârâţilor, precum şi a reclamantei. Conform adresei provenind de la Poliţia Moineşti din 2004 aflată la f.93 în dosarul, partea din imobil aparţinând reclamantei era ocupată în anul 2004 de C.I., însă acest aspect nu prezintă nici o relevanţă în cauză atât timp cât prejudiciul s-a constatat începând cu anul 2007.

Pentru aceste considerente instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să efectueze în proporţie de 50% lucrarile de aducere a imobilului proprietatea reclamantei situat în jud.Bacău în stare iniţială (igienizarea şi zugravirea imobilului) în procent de 50%, iar în caz de refuz, a fost abilitată reclamanta să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâţilor.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la suma de 10.000 lei reprezentând contravaloarea mobilei, a perdelelor şi a covoarelor distruse, instanţa a reţinut că nu a fost dovedită valoarea acestor bunuri, faptul că acestea se aflau în imobil şi nici dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestora. Conform art. 1169 cod civil cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, în speţă, or reclamantul nu a supus judecătorului elemente de convingere capabile a justifica adevărul unui fapt pe care l-a afirmat. Aşadar, proba trebuie să stabilească faptele sau actele din care s-au născut drepturile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, d-na M.B. şi d-l C. B., motivele de apel coincizând în cea mai mare parte parte.

Astfel, ambii apelanţi au arătat că:

– în mod eronat prima instanţă a consemnat că reclamanta este proprietara imobilului, susţinere corectă având în vedere că din actele aflate la dosar rezultă că adresa corectă este Str. Atelierelor nr.96 bis, însă aceasta nu poate duce la admiterea apelului, eroarea, susceptibilă a fi corectată în procedura reglementată de art.281 Cpc, fiind de natură a o prejudicia doar pe intimata-reclamantă;

– obiectivele expertizei efectuate în cauză nu au fost puse în discuţia părţilor şi nici comunicate acestora, motiv neîntemeiat întrucât instanţa a stabilit obiectivele în lipsa apelanţilor care aveau termen în cunoştinţă, după ce a respins motivat şi întemeiat cererea de amânare formulată de d-l B.C. (f.145), dispoziţiile procedurale neimpunând obligativitatea comunicării obiectivelor către părţile ce lipsesc la termenul la care sunt discutate şi stabilite;

– raportul de expertiză a fost întocmit superficial, expertul desemnat nedeplasându-se în podul imobilului, motiv neîntemeiat având în vedere că obiecţiunile la expertiză formulate de apelanţi, într-o manieră imprecisă (f.233,234), au fost soluţionate în mod corect de către prima instanţă în sensul respingerii (f.237);

– prima instanţă a încălcat dreptul apelanţilor la apărare, nefiind prezenţi la dezbateri, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că apelanţii aveau termen în cunoştinţă (f.59, 237), cererea de amânare (f.244) a fost corect respinsă faţă de opoziţia părţii adverse (f.251) şi de nenumăratele cereri de amânare formulate în cauză de apelanţi;

– nu s-a ţinut cont de faptul că intimata-reclamantă şi familia acesteia au tergiversat intenţionat executarea lucrărilor de curăţare a coşurilor de fum şi de supraînălţare a acestor coşuri de la nivelul podului până în exteriorul acoperişului, afirmaţii nesusţinute, însă, de probele administrate în cauză;

– în mod greşit prima instanţă a stabilit ca fiind dovedită fapta producătoare de prejudicii, nefiind reală susţinerea că s-ar fi făcut foc în sobe şi nedovedindu-se faptul că sobele existente în imobil funcţionează doar cu gaz, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că expertul a stabilit cauza prejudiciului suferit de reclamantă (f.213,214), relevantă fiind şi atitudinea pârâţilor care nu au permis accesul în imobil;

– prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor o serie de aspecte (închirierea imobilului în discuţie către C.I. în perioada 2003-2007, inexistenţa unui înscris privind predarea imobilului pe perioada închirierii, starea imobilului la plecarea reclamantei în toamna anului 2003), aspecte lipsite, însă, de relevanţă în condiţiile în care expertul a stabilit cu certitudine cauza prejudiciului, nesolicitându-se o contraexpertiză;

D-l B.C. a criticat sentinţa judecătoriei şi pentru următoarele motive:

– prima instanţă nu a verificat legalitatea mandatului de reprezentare dat d-nei avocat Ţ.L. contractul încheiat cu aceasta fiind lovit de nulitate, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că judecătoria a verificat contractul de asistenţă juridică (f.51);

– nu s-a avut în vedere faptul că împotriva judecătorului, a avocatului şi a expertului s-a formulat plângere penală, motiv neîntemeiat având în vedere faptul că judecătorul în cauză a formulat cerere de abţinere iar împotriva expertului nu s-a formulat cerere de recuzare;

– nu s-au dovedit elementele răspunderii civile delictuale, motiv insuficient precizat, nefiind indicate probele contrare celor reţinute de prima instanţă în motivarea sentinţei apelate;

– nu i s-a permis accesul în pod şi la acoperiş, fără, însă, a preciza relevanţa acestei împrejurări şi fără a indica probele care susţin această afirmaţie

Fiind reiterată în apel excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-nei avocat Ţ.L., instanţa va soluţiona această excepţie în sensul respingerii pentru aceleaşi considerente arătate la motivul de apel corespunzător, având în vedere şi faptul că în faţa instanţei de apel intimata-reclamantă nu a fost reprezentată de avocat.

În consecinţă, constatând sentinţa judecătoriei ca fiind temeinică şi legală, instanţa va respinge apelurile formulate ca nefondate.

Tags: răspundere civilă delictuală

Răspundere civilă delictuală.

Sentinţa civilă 2591/13.10.2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. _, aşa cum a fost modificată, reclamanta _ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul _ obligarea la plata sumei de _lei cu titlu de despăgubiri. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că în data de _, în jurul orelor 09.30 – 10.00, a sesizat că tot peretele din jurul geamului de la sufragerie era ud şi curgeau picuri mari de apă. A urcat la apartamentul de deasupra sa şi a constatat că din apartamentul pârâtului se auzea cum curge cu putere apa.

În urma inundaţiei s-au produs deteriorări ale apartamentului: pereţii de la bucătărie, hol, bucătărie au fost infiltraţi cu apă, din cauza apei intrate sub parchet a apărut mucegaiul, s-a defectat aparatul de aer condiţionat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 998 – 999 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă timbru şi timbru judiciar.

Legal citat pârâtul s-a prezentat în instanţă şi şi-a formulat apărări verbale.

În cauză au fost administrate probe: înscrisuri, proba testimonială – în acest sens fiind audiaţi martorii _, proba cu expertiză tehnică de specialitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În data de 18.03.2008 SC _ SA a efectuat probe cu agent termic la blocul în care locuiesc părţile din prezenta cauză.

Din procesul verbal de constatare încheiat de reprezentantul Asociaţiei de Proprietari nr. _ Vaslui precum şi din declaraţiile martorilor _reiese că în urma unei defecţiuni existente la caloriferul pârâtului s-a produs inundarea atât a propriului apartament cât şi a apartamentului aparţinând reclamantei.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 si 999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane este necesara existenta unui prejudiciu si a unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Din situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţă, în cauza de faţă s-a dovedit existenta unei fapte ilicite constând în neluarea măsurilor de reparare a instalaţiei de încălzire din apartamentul pârâtului. Această obligaţie revenea pârâtului în calitate de proprietar al apartamentului, în procesul verbal de constatare făcându-se în mod expres vorbire despre faptul că acest calorifer era spart. Faţă de această precizare, apărarea pârâtului potrivit căreia nu a avut cunoştinţă despre faptul că urmau a se efectua probe la instalaţia de încălzire nu poate fi primită, obligaţia acestuia fiind de menţinere în stare corespunzătoare a instalaţiei de încălzire din propriul apartament.

Urmare a faptei ilicite reclamantei i s-a produs un prejudiciu în sumă de 5286,94 lei astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză. Şi planşele foto se observă cu uşurinţă stricăciunile aduse la apartamentul reclamantei. Critica referitoare la costul aparatului de aer condiţionat este neîntemeiată, expertul arătând că, urmare a deteriorării aparatului deţinut de către reclamantă, nu a făcut decât să înlocuiască valoarea aparatului reclamantei cu un alt aparat similar, inclusiv cheltuielile de montaj.

Între prejudiciul reclamantei şi fapta ilicită a pârâtului există un raport de cauzalitate direct.

În ceea ce priveşte aspectul subiectiv al faptei pârâtului se reţine că acesta a dat dovadă de neglijenţă, nu a prevăzut rezultatul faptei sale deşi trebuia şi putea să îl prevadă.

In consecinţă, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale: există fapta ilicită a pârâtului, vinovăţia , prejudiciul cert şi actual şi raport de cauzalitate direct.

Având în vedere aceste considerente instanţa de judecată urmează să admită acţiunea civilă formulată de reclamantă.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Tags: răspundere civilă delictuală

Raspundere civila delictuala. Prescriptie. Cauza de întrerupere a cursului prescriptiei extinctive.

TIP SPETA: SENTINTA CIVILA
AUTOR: JUDECATORIA IASI
DOMENIU ASOCIAT: RASPUNDERE CIVILA DELICTUALA

Dosar nr. 12820/245/2009

DATA SI NUMARUL: Sentinta civila nr. 11153/16.11.2009

TITLU: Raspundere civila delictuala. Prescriptie. Cauza de întrerupere a
cursului prescriptiei extinctive.

Prin cererea înregistrata sub nr.12820/245/2009 reclamanta R.A. a
chemat în judecata pârâtul M L pentru a fi obligat la plata sumei de 78 lei c/v
reparatii aduse tramvaiului 302, ce a fost avariat din culpa pârâtului. Cu
cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii a aratat ca la 27.04.2006 a avut loc un accident de
circulatie din culpa pârâtului, culpa stabilita prin procesul verbal de contraventie
seria AY nr.0559249/27.04.2006.
Reparatiile aduse tramvaiului 302 au fost consemnate în devizul
nr.8288/31.05.2006.
Desi a fost somat sa plateasca suma prin notificarea din 07.06.2006,
pârâtul nu a înteles sa plateasca.
În drept: art.998-999 Cod civil.
A solicitat proba cu acte, interogatoriu.
Cererea a fost taxata legal.
Legal citat, pârâtul a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune,
având în vedere ca de la 27.04.2006 si pâna la 28.05.2009 data promovarii cererii,
au trecut mai mult de 3 ani.
A cerut judecata în lipsa.
Instanta a procedat în cauza la administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Solutionând prioritar exceptia prescriptiei dreptului la actiune, se
stabileste ca aceasta nu este întemeiata.
Dreptul de a cere recuperarea sumei cu titlu de daune s-a nascut la
data la care procesul verbal de contraventie din 27.04.2006 – prin care s-a stabilit
culpa pârâtului, constituie titlu executoriu, în speta, acesta nefiind contestat,
dreptul de a cere recuperarea sumei s-a nascut la 15.05.2006.
Pârâtul a fost notificat în vederea recuperarii sumei, instanta stabilind
astfel ca a fost întrerupt cursul prescriptiei, având în vedere ca desi somat,
pârâtul la 07.06.2006 la adresa de domiciliu indicata de altfel si în prezenta cerere
si recunoscuta de pârât în întâmpinare – acesta a recunoscut tacit debitul invocat
în sarcina lui.
Astfel, de la 07.06.2006 a început sa curga un nou termen de
prescriptie, iar raportat la data introducerii cererii – 01.06.2009, reclamanta se afla
în cadrul termenului de prescriptie de trei ani prevazut de dt.167/1958.
Pe fondul pretentiilor se stabileste ca sunt îndeplinite în cauza
conditiile raspunderii civile delictuale, fapt pentru care pârâtul urmeaza sa
raspunda pentru prejudiciul creat reclamantei si sa achite pe cale de consecinta
c/v reparatiilor aduse tramvaiului 302, în suma de 78 lei.
Pârâtul nu a contestat de altfel suma, decât sub raportul prescriptiei
dreptului reclamantei de a mai cere recuperarea sumei, nu a invocat în aparare
nici un mijloc de proba.
Pe cale de consecinta, actiunea reclamantei este întemeiata si va fi
admisa, cu obligarea pârâtului si la plata cheltuielilor de judecata, aflându-se în
culpa procesuala.
În drept: art.998 – 999 Cod civil, art.274 Cod procedura civila,
dt.167/1958.

Tags: răspundere civilă delictuală

Răspundere civilă delictuală. Răspunderea civilă a notarului public.. Răspunderea civilă a notarului public.

Prin sentinta civila nr. 4259 din 13 martie 2009, pronuntata în dosarul nr. 11465/245/2008, Judecatoria Iasi a respins, ca neîntemeiata, cererea formulata de catre reclamanta TM, prin care aceasta a solicitat instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea pârâtei BD, notar public, la plata sumei de 38480 lei, cu titlu de pret, precum si a sumei de 190.000 lei, cu titlu de daune materiale si morale,

Pentru a pronunta o asemenea solutie, instanta a analizat în prealabil exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptie de fond, absoluta, peremptorie, invocata de catre pârâta prin întâmpinare, exceptie pe care instanta a apreciat-o ca fiind neîntemeiata, respingând-o.

Solutia respingerii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive se justifica pe considerentul ca aceasta calitate presupune existenta unei identitati între persoana pârâtului si cel care figureaza ca subiect pasiv în raportul juridic civil dedus judecatii. Prin actiunea formulata, reclamanta a solicitat instantei obligarea ”numitei BD, notar public în cadrul B.N.P. DB, cu sediul în Iasi, …” la plata unor sume de bani, unele cu titlu de pret, altele cu titlu de daune morale si materiale. În motivarea cererii sale, fundamentata pe prevederile art. 998, 999 din Codul civil, reclamanta a invocat culpa notarului BD în producerea unor prejudicii generate de antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3195 din 14 septembrie 2005 la biroul notarial anterior mentionat. Prin urmare, sustinerea pârâtei cu privire la faptul ca nu poate fi obligata, în cadrul unei actiuni civile delictuale, sa restituie o suma de bani cu titlu de pret, întrucât nu au existat raporturi contractuale între ea si reclamanta, este nu doar contradictorie, ci si lipsita de orice relevanta. Raspunderea civila delictuala reprezinta dreptul comun al raspunderii civile, subzistând ori de câte ori se dovedeste ca prin savârsirea culpabila a unei fapte ilicite a fost cauzat un prejudiciu, între fapta ilicita si prejudiciu existând o legatura de la cauza la efect; prin urmare, absenta unor raporturi contractuale dintre parti nu împiedica antrenarea raspunderii civile delictuale a pârâtei.

În ceea ce priveste sustinerea pârâtei cu privire la faptul ca actiunea este promovata împotriva numitei BD, al doilea capat de cerere trebuind sa se îndrepte împotriva notarului public BD, instanta o va înlatura ca fiind în mod evident falsa. Instanta retine ca în mod clar reclamanta îsi îndreapta actiunea împotriva ”numitei BD, notar public în cadrul B.N.P.DB, cu sediul în Iasi,…”; în mod neechivoc reclamanta face referire la notarul public DB, indicând, de altfel, sediul biroului notarial public unde notarul BD îsi desfasoara activitatea, iar nu domiciliul persoanei BD.

Mai mult, instanta retine ca biroul notarial public nu are personalitate juridica, iar, conform art. 38 din Legea nr. 36/1995, raspunderea civila a notarului public poate fi angajata, în conditiile legii civile, pentru încalcarea obligatiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu.

Pe fondul cauzei, instanta, coroborând probele administrate, a retinut ca, în fapt, la data de 14 septembrie 2005, la sediul Biroului Notarial Public DB, cu sediul în Iasi, Bd. Stefan cel Mare si Sfânt nr. 3, se prezinta reclamanta si sotii AC si AM, care solicita autentificarea unui antecontract de vânzare – cumparare intervenit între dânsii. Notarul public da curs cererii si autentifica, prin încheierea nr. 3195 din 14 septembrie 2005, antecontractul de vânzare cumparare prin care sotii AC si AM, în calitate de promitenti vânzatori, s-au obligat fata de TM, în calitate de promitent cumparator, sa-i vânda acesteia prin act autentic, apartamentul nr. 1, situat în intravilanul municipiului Iasi, în schimbul unui pret de 73000 lei, din care la data autentificarii antecontractului s-a achitat un avans de 33000 lei. În acelasi antecontract se mentioneaza ca promitentii cumparatori urmeaza sa dobândeasca apartamentul mentionat prin cumparare de la Primaria Mun. Iasi – D.A.P.P.P., iar raspunderea pentru întocmirea actelor de DAFPP si a actelor notariale apartine exclusiv vânzatorilor si cumparatorilor.

În cuprinsul acelasi antecontract este inserata si solicitarea partilor de notare la A.N.C.P.I. – Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara – Biroul de Carte Funciara Iasi privind încheierea antecontractului de vânzare – cumparare intervenit între parti.

În executarea antecontractului de vânzare – cumparare autentificat prin încheierea nr. 3195 din 14 septembrie 2005, promitenta cumparatoare TM plateste, cu titlu de parte de pret, promitentilor cumparatori AC si AM suma de 5000 lei, fapt juridic certificat prin încheierea de autentificare nr. 4079 din 25 octombrie 2005 de acelasi notar public DB. Cu aceeasi ocazie, antecontractul partilor se modifica partial, în sensul ca predarea apartamentului se va efectua pe data de 26 octombrie 2005, iar semnarea contractului în forma autentica si achitarea restului de pret pâna la data de 25 decembrie 2005; se atentioneaza expres promitenta cumparatoare cu privire la faptul ca promitentii vânzatori nu detin acte de proprietate pentru apartamentul ce face obiectul promisiunii de înstrainare.

La data de 8 martie 2006, prin adresa nr. 4253, Primaria Municipiului Iasi – Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat, la solicitarea reclamantei, îi comunica acesteia ca prin sentinta civila nr. 338 din 15 ianuarie 2001 a fost reziliat, pentru neplata chiriei, contractul de închiriere nr. 131/30.03.1999 pentru spatiul detinut de familia AC – apartamentul nr. 1 din str. Sarmisegetuza nr. 7, bl. I1, sc. b, et. 1; se precizeaza, de asemenea, ca, nemaiavând calitatea de chirias, familia A. C. nu mai poate cumpara apartamentul de la adresa mentionata.

La data de 7 februarie 2008, prin adresa nr. 4274, Primaria Municipiului Iasi – Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat, la solicitarea reclamantei, îi comunica acesteia ca prin adresa nr. 19516 din 20 septembrie 2005, AM a solicitat cumpararea locuintei situate în str. Sarmisegetuza nr. 7, bl. I1, sc. b, et. 1, ap. 1, dar ca solicitarea nu a fost aprobata deoarece prin sentinta civila nr. 338 din 15 ianuarie 2001 s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 131/30.03.1999 si evacuarea din spatiul locativ a familiei A.

La data de 20 februarie 2006, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Iasi este sesizat cu solutionarea plângerii penale formulate de TM împotriva mai multor persoane între care si notarul public BD, AC si AM, despre care a sustinut ca au înselat-o cu privire la promiterea vânzarii catre persoana sa a apartamentului nr. 1 amplasat în Iasi, str. Sarmisegetuza nr. 7, în baza antecontractului autentificat prin încheierea nr. 3195/2005. Prin aceeasi plângere s-au formulat si pretentii civile împotriva acelorasi persoane acuzate de înselaciune, mai putin împotriva notarului public BD.

Prin ordonanta din 22 martie 2006, data de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Iasi în dosarul nr. 31/P/2006, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. f) din Codul de procedura penala, neînceperea urmaririi penale fata de notarul public BD, cercetat sub aspectul savârsirii infractiunii de înselaciune, prevazuta de art. 215 alin. 1 si 3 din Codul penal; s-a procedat în acest mod deoarece partea vatamata TM, în prezenta aparatorului ales, si-a retras plângerea formulata împotriva notarului mentionat, declarând ca nu mai are de formulat pentru viitor nicio pretentie de natura penala sau civila. Fotocopia declaratiei este atasata la dosarul cauzei – fila 172.

În drept, instanta a retinut ca potrivit Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, notarii publici au obligatia sa verifice ca actele pe care le instrumenteaza sa nu cuprinda clauze contrare legii si bunelor moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor asupra continutului acestor acte spre a se convinge ca le-au înteles sensul si le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor. Acelasi act normativ reglementeaza raspunderea civila a notarului public, stabilind ca aceasta poate fi angajata, în conditiile legii civile, pentru încalcarea obligatiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu; în cazul în care actul solicitat este contrar legii si bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui. Procedura autentificarii înscrisurilor este reglementata de acelasi act normativ.

Retragerea plângerii prealabile formulate împotriva notarului public DB, plângere ce a format obiectul dosarului penal 31/P/2006, are efecte irevocabile, nemaiputându-se formula o noua plângere care sa priveasca aceeasi fapta. Desi prin declaratia data în cadrul dosarului penal TM, în calitate de parte vatamata, a declarat ca nu mai are nicio pretentie de natura civila sau penala împotriva notarului public, instanta retine ca prin plângerea care a format obiectul dosarului penal mentionat TM nu a formulat nicio pretentie civila împotriva notarului public; prin urmare, renuntarea la pretentiile civile facuta prin declaratia mentionata este lipsita de orice efect juridic.

Raspunderea civila delictuala intervine numai daca reclamantul, caruia îi incumba sarcina probei, dovedeste savârsirea de catre pârât în mod culpabil a unei fapte ilicite prin care sa i se fi produs un prejudiciu, între fapta ilicita si prejudiciul produs trebuind sa existe un raport de cauzalitate.

În speta dedusa judecatii, reclamanta pretinde ca neexecutarea antecontractului de vânzare cumparare autentificat prin încheierea nr. 3195 din 14 septembrie 2005 îi este imputabila notarului public DB, care ar fi asigurat-o ca familia A are contractul de închiriere în regula, profitând de vârsta sa înaintata si de faptul ca nu era însotita de niciun avocat. Asadar, reclamanta invoca culpa notarului public în modalitatea intentiei, precum si producerea unui prejudiciu de 38480 lei, reprezentând pretul pe care l-a achitat în executarea antecontractului mentionat.

Analizând antecontractul încheiat de TM, în calitate de promitent cumparator, cu sotii AC si AM, în calitate de promitenti cumparatori, instanta retine ca în cuprinsul acestuia nu se face referire la niciun contract de închiriere, dar se mentioneaza expres ca imobilul ce formeaza obiectul antecontractului urmeaza sa fie dobândit prin cumparare de la Primaria Municipiului Iasi – DAPPP, convenindu-se ca din avansul primit de la promitenta cumparatoare promitentii vânzatori sa achite integral pretul cumpararii apartamentului de la primaria Iasi – DAPPP, chiria restanta etc. Mai mult, prin conventia autentificata sub nr. 4079 din 28 octombrie 2005 se atrage expres atentia promitentei cumparatoare cu privire la împrejurarea ca promitentii vânzatori nu detin acte de proprietate pentru apartamentul ce face obiectul promisiunii de înstrainare. Fata de aceste mentiuni scrise extrem de clare, raspunsul reclamantei la interogatoriul luat de pârâta prin care sustine ca la autentificarea antecontractului a crezut ca apartamentul era proprietatea sotilor A este cel putin surprinzator.

Din adresa nr. 23979 din 15 decembrie 2008 a OPCPI –Biroul de relatii cu publicul (fila 188), instanta retine ca în perioada 6 septembrie 2005-25 octombrie 2005 notarul public DB nu a formulat la O.C.P.I. nicio cerere pentru eliberarea unui certificat de sarcini, a unui extras de informare sau a unui extras de autentificare privind imobilul situat în Iasi, str. Sarmisegetuza nr. 7, bl. I1, sc. b, et. 1, ap. 1.

Instanta retine însa ca prin antecontractul din 14 septembrie 2005, însusit de reclamanta prin semnatura, s-a inserat expres mentiunea ca promitentii înteleg sa scuteasca Biroul Notarului Public de cercetarea sarcinilor imobilului. În ceea ce priveste extrasul de informare si extrasul de autentificare, instanta retine ca legiuitorul nu prevede obligatia notarului public de a solicita asemenea extrase la autentificarea unor antecontracte de vânzare cumparare, iar în practica notariala asemenea solicitari se fac numai la autentificarea unor contracte de vânzare cumparare.

Instanta retine ca neexecutarea antecontractului de vânzare-cumparare autentificat prin încheierea nr. 3195/2005 se datoreaza faptului ca solicitarea familiei A de a cumpara imobilul din strada Sarmisegetuza nr. 7a fost respinsa, întrucât prin sentinta civila nr. 338 din 15 ianuarie 2001 s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 131 din 30 martie 2009.

Cum reclamanta nu a facut dovada întrunirii conditiilor raspunderii civile delictuale, instanta urmeaza sa respinga, ca neîntemeiata, cererea formulata de reclamanta împotriva pârâtei BD, notar public în cadrul B.N.P. cu sediul în Iasi. procesual.

Tags: răspundere civilă delictuală

Raspundere civila delictuala. Actiune in regres. Legea nr. 136/1995

Prin sentinta civila nr. 134/07.01.2009 a Judecatoriei Iasi, instanta a admis cererea formulata de catre reclamanta A.T.A. in contradictoriu cu paratul M.G. si a obligat paratul la plata catre reclamanta a sumei de 5647 lei cu titlu de despagubiri, actualizata cu dobanda legala aferenta de la data introducerii actiunii si pana la achitarea efectiva a debitului .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca la data de 05.07.2005, paratul M.G. a fost implicat intr-un accident de circulatie, in urma caruia a fost accidentat autoturismul cu numarul de inmatriculare B-38-FPM si pentru care a fost amendat contraventional, astfel cum rezulta din procesul verbal de contraventie, intocmit de IPJ Iasi-Serviciul Politiei Rutiere. Totodata instanta a retinut ca vinovatul de producerea accidentului, paratul in prezenta cauza nu poseda asigurare de raspundere civila obligatorie, valabila la data acidentului si ca potrivit politei de asigurare CASCO nr. 2046300/05.07.2004, autoturismul cu numarul de inmatriculare B-…… beneficia de asigurare de raspundere facultativa CASCO la reclamanta, iar potrivit ordinului de plata din 26.08.2005, reclamanta a achitat suma de 35105,23 lei cu titlu de reparatii auto, iar factura emisa pentru reparatiile auto sunt in valoare de 5647,67 lei .

Totodata instanta a mai constatat ca paratul a recunoscut debitul si si-a luat angajamentul de a plati in rate lunare, respectiv suma de 25 lei/luna, recunostere care intrerupe termenul de prescriptie al dreptului reclamantei la actiune, actiunea acesteia fiind introdusa in consecinta in termenul legal prevazut de 3 ani de zile, conf. prevederilor Decretului nr. 167/1958 .

In drept instanta a retinut, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania „in limitele indemnizatiei plătite în asigurările de bunuri si de răspundere civilă, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”.

Astfel, pentru a opera dispozitiile legale mai sus mentionate trebuie sa fie indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, respectv : existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si producerea prejudiciului si vinovatia faptuitorului .

In consecinta, instanta a apreciat ca in speta sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, existand o fapta ilicita reprezentata de accidentul produs autoturismului B-……., producand avarii . Totodata prin actele depuse la dosar s-a dovedit si existenta unui prejudiciu in valoare de 5647 lei, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu cauzat rezultand din inscrisurile depuse la dosar, precum si culpa paratului constatata prin procesul verbal.

Fata de aceste imprejurari, instanta a considerat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 22 din Legea nr. 136/1995, pentru exercitarea actiunii in regres de catre reclamanta, motiv pentru care a constatat cererea intemeiata .

Tags: răspundere civilă delictuală

RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ. ACŢIUNEA UNITĂŢII SPITALICEŞTI ÎMPOTRIVA PERSOANEI VĂTĂMATE

Răspundere civilă delictuală. Acţiunea unităţii spitaliceşti împotriva persoanei vătămate – Sentinţa civilă nr. 1501/09.10.2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a solicitat obligarea pârâtului R.D. la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, medicamentelor şi materialelor de care a beneficiat ca parte vătămată, ca urmare a accidentului în care a fost implicat, arătându-se că, pârâtul a fost internat ca urmare a unui accident rutier, iar de cele mai multe ori partea vătămată se împacă cu făptuitorul pentru o anumită sumă de bani şi nu mai face plângere penală împotriva acestuia, acţiunea penală stingându-se, iar acţiunea civilă rămânând nesoluţionată.

Prin sentinţa civilă nr. 1501/09.10.2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte aplicarea legii în timp, instanţa a arătat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate prin spitalizarea sa în perioada 30.11.2005-12.12.2005, urmare a unui accident rutier. Astfel, la data spitalizării pârâtului erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, aceste dispoziţii fiind aplicabile în cauză, iar nu prevederile Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, conform principiului neretroactivităţii legii civile (art. 15 alin. 2 din Constituţie).

Potrivit dispoziţiilor art. 106 din OUG nr. 150/2002, persoanele care prin faptele lor au adus prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei.

Instanţa a reţinut că pârâtul, nu este persoana care a cauzat prin faptele sale prejudicierea sănătăţii altei persoane, ci el însuşi a fost victima unui accident de circulaţie, el fiind cel care a primit îngrijiri medicale, potrivit foilor de observaţie depuse la dosar de către reclamantă, apreciindu-se că textul de lege mai sus amintit, reglementează o formă specială de răspundere civilă delictuală, dar în cauza de faţă nu este aplicabilă întrucât calitatea de pârât nu o are făptuitorul, ci victima, care a suferit leziunile.

Potrivit OUG nr. 150/2002, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, indiferent dacă persoana în cauză este asigurat în cadrul asigurărilor sociale de sănătate, beneficiază de servicii medicale, fără a suporta costul acestora. Acest aspect se desprinde din art. 13 din OUG nr. 150/2002, potrivit căruia persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic. Mai mult, art. 20 din acelaşi act normativ stabileşte că serviciile medicale de urgenţă sunt suportate din fondul de asigurări sociale de sănătate.

Pe de altă parte, în baza art. 998 C.civ., reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta de a nu comunica numele şi domiciliul făptuitorului şi, de asemenea, invocă faptul că pârâtul, în calitate de parte vătămată în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, s-a împăcat cu făptuitorul, martorul B.A., acesta din urmă remiţându-i şi o sumă de bani. Acest din urmă fapt este confirmat de martor şi recunoscut tacit de către pârât, prin aceea că nu s-a prezentat la interogatoriul solicitat de către reclamantă, potrivit art. 225 C.proc.civ.

Conform prevederilor art. 998 C.civ., poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane dacă sunt întrunite cumulativ patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia celui care a cauzat prejudiciu.

În ceea ce priveşte prima condiţie, existenţa unei fapte ilicite, s-a arătat că aceasta nu există. Astfel, fapta pârâtului de a nu comunica numele făptuitorului nu prezintă un caracter ilicit, câtă vreme legea nu instituie în sarcina acestuia o a asemenea obligaţie, neprezentând importanţă motivele care au determinat această “tăcere” a pârâtului. De asemenea, fapta pârâtului de a se împăca cu făptuitorul contra unei sume de bani, chiar dacă prin aceasta reclamanta a fost privată de posibilitatea de a se constitui parte civilă în procesul penal, nu poate fi considerată ca având caracter ilicit. Astfel, primirea unei sume de bani de către pârât ca urmare a împăcării cu făptuitorul nu transformă împăcarea părţilor într-o înţelegere frauduloasă, reclamanta neputând fi prejudiciată în dreptul ei de creanţă împotriva autorului accidentului, aceasta având în continuare posibilitatea de a-şi valorifica dreptul de creanţă.

Tags: răspundere civilă delictuală