Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Criterii de apreciere, în raport de durata de timp scursa ulterior verificarilor impuse de art.3002 Cod pr.pen. Facultatea instantei de judecata de a aprecia asupra oportunitatii liberarii.

Prin încheierea din data de 22.12.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.19735/212/2008 s-au dispus urmatoarele:

În baza art.1608a alin.2 C.pr.penala, a fost admisa cererea de liberare sub control judiciar formulata de inculpatul M.T.

S-a dispus punerea de îndata în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr.80/22.08.2008 emis de Judecatoria Constanta, daca acesta nu este retinut sau arestat în alta cauza.

În baza art. 160 ind.2 alin.3 si 3 ind.1 C.pr.penala, s-a dispus ca inculpatul sa respecte urmatoarele obligatii pe timpul liberarii provizorii :

– sa nu depaseasca limita teritoriala a mun. Constanta decât în conditiile stabilite de instanta;

– sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat;

– sa se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat;

– sa nu îsi schimbe locuinta fara încuviintarea instantei de judecata;

– sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme.

– sa nu se apropie si sa nu comunice, direct sau indirect, cu partea vatamata R.C. si martorii audiati sau care urmeaza a fi audiati.

În baza art. 160˛ alin. 3˛ coroborat cu art. 1604 alin. 2 C.proc.pen., s-a atras atentia inculpatului ca în caz de încalcare, cu rea credinta, a obligatiilor stabilite în sarcina sa se va lua fata de acesta masura arestarii preventive.

În baza art. 160 ind.8 a alin. 4 C.proc.pen., masurile dispuse au fost comunicate administratiei locului de detinere, organelor de politie în a caror raza teritoriala locuieste inculpatul, fiind executorii la data ramânerii definitive a prezentei încheieri.

În baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunta astfel prima instanta a retinut urmatoarele :

Prin încheierea din 22.08.2008 Judecatoria Constanta a dispus admiterea propunerii de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta cu privire la inculpatul Memis Tasim, apreciind ca exista indicii temeinice care sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi comis infractiunea de a carei comitere este acuzat – art 208-209 alin 1 lit a,f c.pen; instanta a retinut ca in cauza sunt incidente prev art 148 lit b,f c.pen.

La data de 22.12.2008 inculpatul M. T. formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, pe care a completat-o in sedinta publica.

Analizand cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul M. T., instanta a constatat ca aceasta este întemeiata.

În examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar instanta de fond a avut în vedere urmatoarele :

– art.1606 alin 1 C.pr.pen. conform carora liberarea provizorie poate fi ceruta de inculpat in tot cursul procesului penal, iar conform art.1602 alin. 1 C.pr.pen cererea de liberare provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani;

– prevederile art.5 par.3 din CEDO, conform carora orice persoana arestata in conditiile prev. de alin.1 are dreptul sa fie judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii ;

– prevederile art. 5 par. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ;

– sublinierea Curtii Europene a Drepturilor Omului facuta în cauza Calmanovici c. României, potrivit careia dupa o anumita perioada de timp, instantele nationale trebuie sa ia în calcul masuri alternative la masura arestarii preventive, în masura în care acuzatul furnizeaza garantii menite sa asigure prezenta sa la proces;

– cauza McKay contra Angliei pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în care s-a stabilit ca liberarea provizorie a persoanei poate fi dispusa doar în masura în care se apreciaza ca arestarea a depasit o durata rezonabila ori daca nu mai subzista cazurile (pericolul social pentru ordinea publica si de a influenta martorii , în acest dosar) pentru care s-a apreciat ca este necesara luarea masurii arestarii preventive.

Se constata ca asupra inculpatului M. T. planeaza suspiciunea rezonabila ca ar fi comis infractiunea de furt calificat prev. de art.208-209 alin 1 lit a,f c.pen c.pen cu aplic art 37 lit b c.pen; astfel inculpatul este acuzat ca împreuna cu inculpatul S. M. (de asemenea, arestat în cauza) în ziua de 26.07.2008, ar fi sustras suma de 3500 lei din buzunarul partii vatamate R. C. (suma destinata platii cazarii copiilor sositi în tabara la mare ) , în timp ce acesta se afla în autobuzul nr 40 .

Trebuie precizat ca, astfel cum a statuat ICCJ (a se vedea în acest sens dec nr ) arestarea inculpatului în temeiul art 148 lit b c.pr.pen nu atrage respingerea de plano ca inadmisibila a cererii de liberare provizorie întrucât în aceasta situatie s-ar ajunge la excluderea inculpatului respectiv de la posibilitatea formularii unei cereri de liberare provizorie, ceea ce ar reprezenta o încalcare a prev art 1601 c.pr.pen .

Împotriva sentintei penale pronuntate de prima instanta a formulat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta criticând-o ca nelegala si netemeinica motivat de aceea ca în esenta, expozitivul din hotarârea instantei de fond are drept fundament singurul motiv de rezida din faptul ca inculpatul se afla în stare de arest preventiv de o perioada de 4 luni, precum si circumstantele personale ale acestuia, în sensul ca cele doua fiice minore sunt internate cu afectiuni pulmonare, inculpatul fiind singurul întretinator al familiei.

Cu toate acestea, instanta de fond în mod gresit nu a observat ca lasarea în libertate a inculpatului prezinta un pericol social concret pentru ordinea publica, pericol ce rezida în circumstantele reale ale comiterii faptei, dar si în circumstantele ce caracterizeaza persoana inculpatului, acesta aflându-se în starea de recidiva prev. de art. 37 lit. b Cod penal.

Chiar daca sunt partial îndeplinite conditiile prevazute de textul de lege privind liberarea provizorie sub control judiciar, trebuie avute în vedere si temeiurile prev. de art. 148 lit. f Cod procedura penala, ce subzista în cauza. Este adevarat ca nu trebuie facuta confuzia între mentinerea masurii arestarii preventive si liberarea provizorie sub control judiciar, însa se impunea ca instanta de fond sa aiba în vedere pericolul social concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea inculpatului în stare de libertate, urmând a constata ca singura masura ce se impune în cauza este cea a arestului preventiv.

Pentru toate aceste considerente, solicita admiterea recursului si casarea încheierii recurate, cu consecinta respingerii cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulata de catre inculpatul M. T..

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate cât si din oficiu în conformitate cu dispozitiile art. 385/6 c.p.p. tribunalul va retine urmatoarele aspecte:

La acest moment procesual, tinand seama ca inculpatul M. T. este arestat preventiv din data de 22.08.2008 (deci de 4 luni) , raportat la circumstantele deosebite in care se afla familia sa – concubina sa sufera de cancer din anul 2006, iar cele doua fiice minore ale sale au fost internate în luna decembrie 2008 in spital cu afectiuni pulmonare , inculpatul fiind singurul întretinator al familiei sale , iar potrivit spuselor inculpatului familia sa urmeaza a fi evacuata in plina iarna din casa nationalizata in care locuieste , raportat si la împrejurarea ca cercetarea judecatoreasca a fost începuta iar inculpatul cunoaste care este riscul daca se apropie de martori ori de partea vatamata , instanta de fond în mod corect a apreciat ca rezonanta sociala negativa a faptei de a carei comitere este banuit inculpatul s-a diminuat , iar lasarea in libertate a inculpatului M.T. nu mai prezinta pericol pentru comunitate .

Fata de cele expuse mai sus, apreciindu-se ca nu mai subzista in prezent starea de pericol pentru ordinea publica , iar masura privativa de libertate are o o durata rezonabila, instanta admite cererea de liberare sub control judiciar formulata de inculpatul M. T., s-a dispus justificat punerea de îndata în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr.80/22.08.2008 emis de Judecatoria Constanta, daca acesta nu este retinut sau arestat în alta cauza ; inculpatul M. T. urmând a respecta mai multe obligatii pe timpul liberarii provizorii care prin ele însele constituie garantii procesuale conform carora acesta nu va tergiversa solutionarea cauzei.

Tribunalul , cu opinie majoritara apreciaza ca în mod corect instanta de fond a apreciat situatia, în sensul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulata de catre inculpat, surprinzând aspectele ce circumstantiaza persoana acestuia, tinând cont de actele medicale depuse la dosar, din care rezulta ca cele doua fiice minore ale inculpatului au fost internate în cursul lunii decembrie, suferind de afectiuni pulmonare grave.

Totodata, instanta de fond a avut în vedere si afirmatia inculpatului, în sensul ca familia sa urmeaza a fi evacuata din locuinta la data de 08.01.2009, împrejurare dovedita cu înscrisul depus la acest termen de judecata în fata instantei de recurs.

Cu privire la motivele de recurs invocate de catre parchet , tribunalul cu opinie majoritara apreciaza ca în cauza nerespectarea disp. art. 1602 alin. 2 Cod procedura penala impuse de instanta de fond ar afecta pe viitor iremediabil starea de libertate a inculpatului.

În ceea ce priveste influentarea martorilor, instanta de fond a stabilit în sarcina inculpatului obligatia de a nu comunica direct sau indirect cu cei doi martori din lucrari care nu au fost înca audiati.

Mai mult, instanta de fond a stabilit si alte obligatii de natura a conferi garantii procesuale pentru desfasurarea în bune conditii a procesului penal.

Referitor la cei doi martori din lucrari ce nu au fost înca audiati de catre instanta, acestia nu s-au prezentat la ultimele trei termene de judecata, neexistând garantii ca se vor prezenta în viitor si, în aceste conditii, inculpatul a formulat probe în aparare, instanta apreciind însa ca se impune ca acestea sa fie discutate dupa administrarea probei testimoniale cu martorii din lucrari, fiind posibil astfel ca si în continuare cauza sa sufere amânari, aspect de contravine principiului examinarii cauzei într-un termen rezonabil.

Fata de aceste considerente, va respinge recursul ca nefondat.

Opinie separata la decizia penala nr.1217/24.12.2008

Contrar punctului de vedere exprimat prin opinia majoritara, suntem de parere ca cererea de liberare provizorie sub control judiciar trebuia respinsa, ca efect al admiterii recursului declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta, din mai multe considerente.

Mai întâi, se poate constata ca masura arestarii preventive a fost mentinuta de catre instanta de fond prin încheierea din 16.12.2008, iar o cerere similara a fost respinsa de catre aceeasi instanta la data de 09.12.2008, ambele solutii ramânând definitive prin respingerea recursului inculpatului.

Având în vedere ca situatia personala a inculpatului, dar si durata arestarii preventive au format obiectul solutiilor deja pronuntate, atât de catre instanta fondului, cât si de catre instanta de control judiciar, nu se mai poate sustine ca, dupa trecerea unui interval de numai 10 zile de la data pronuntarii deciziei penale nr.1167/12.12.2008, temeiurile care au servit la luarea masurii arestarii au suferit modificari, de natura a conduce la alegerea unei masuri alternative, cum este liberarea provizorie sub control judiciar.

Si la data verificarilor impuse de art.3002 Cod de procedura penala, dar si la data solutionarii cererii anterioare de liberare provizorie, respectiv 09.12.2008, inculpatul a invocat o serie de probleme familiale, unele cunoscute si la data comiterii faptelor, astfel ca acesta nu se poate prevala de argumente de conjunctura în obtinerea liberarii provizorii.

Fara a nega posibilitatea oricarui inculpat de a cere liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, în tot cursul procesului penal, potrivit art.5 din Codul de procedura penala sau art.5 paragraful 3 din CEDO, suntem de parere ca, în primul rând, aceasta posibilitate constituie o facultate pentru organul judiciar, iar masura trebuie atent analizata, asa cum o cer dispozitiile art.136 alin.8 Cod de procedura penala.

Ca este asa, rezulta din dispozitiile exprese ale art.1601 si urm. Cod de procedura penala, care statueaza asupra posibilitatii de acordare a liberarii provizorii de catre organul judiciar, iar garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula o atare cerere nu echivaleaza cu însasi admiterea cererii în orice conditii.

Prin urmare, pe lânga vocatia legala pe care ar avea-o un anumit inculpat, vocatie ce se analizeaza prin prisma dispozitiilor art.1602 si art.1604 Cod de procedura penala, instanta trebuie sa analizeze si oportunitatea unei astfel de cereri, în raport de prevederile art.136 alin.2 si 8 Cod de procedura penala, având posibilitatea de admite cererea sau, dimpotriva, de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu serveste scopului recunoscut de legea procesual penala.

Solutia contrara ar conduce la admiterea automata a oricarei cereri, prin simpla îndeplinire a conditiilor de admisibilitate, ceea ce nu corespunde nici vointei legiuitorului, dar nici atributiilor functionale ale instantei de judecata care, în desfasurarea procesului, este suverana în aprecierea tuturor masurilor necesare bunei desfasurari a instructiei penale, printre care si cele ce intereseaza cauza de fata, conform dispozitiilor exprese ale art.1608a alin.6 si art.302 alin.2 Cod de procedura penala.

Asa fiind, dispozitiile cu valoare de principiu, din legislatia interna sau internationala, nu fac decât sa garanteze un drept fundamental al inculpatului, a carui valorificare se face însa de la caz la caz, sub cenzura organului judiciar competent.

Trecând peste aceasta chestiune cu valoare de principiu, sub aspectul rigurozitatii juridice, constatam ca desi inculpatul se prevaleaza de situatia familiala deosebita, actele depuse la dosar nu fac dovada certa a sustinerilor sale, sustineri care ar jusifica punerea în libertate.

Pe de o parte, actele medicale ale copiilor despre care se sustine ca se afla în întretinere nu sunt însotite de certificate de nastere din care sa rezulte ca inculpatul este tatal acestora, ceea ce creaza un oarecare dubiu asupra paternitatii minorilor, dupa cum actele medicale ce atesta unele afectiuni ale concubinei nu sunt de actualitate.

Pe de alta parte, simpla notificare adresata prin intermediul executorului judecatoresc în vederea evacuarii locuintei nu poate conduce, de plano, la pierderea dreptului locativ, în absenta unei hotarâri judecatoresti definitive prin care sa se dispuna în acest sens, motiv pentru care evacuarea inculpatului si familiei sale din imobilul detinut este improbabila în viitorul apropiat.

Nu în ultimul rând, accentuam ideea ca toate aceste situatii au fost avute în vedere prin solutiile pronuntate de Judecatoria Constanta la datele de 16.12.2008 si 09.12.2008, fara ca de atunci si pâna în prezent sa fi intervenit elemente noi în situatia inculpatului.

Sub acest aspect, este relevant faptul ca actele medicale privind situatia sanatatii minorelor sunt anterioare încheierii din 16.12.2008, ramasa definitiva prin respingerea recursului, deci o atare împrejurare a fost deja analizata si nu ar mai putea fi repusa în discutie la un moment procesual atât de apropiat.

În mod firesc, se pune atunci întrebarea care sunt acele elemente care ar justifica admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât solutia atacata goleste practic de orice continut încheierile anterioare, care au fost deja suspuse controlului judiciar.

Din aceasta perspectiva, simpla trecere a timpului nu poate atrage punerea în libertate a acuzatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva, câta vreme temeiurile initiale nu au suferit modificari de esenta, iar în cazul de fata durata arestarii se circumscrie unui termen rezonabil, inculpatul aflându-se în detentie de 4 luni.

A rationa în sens in contrar, ar însemna ca ori de câte ori procedura de judecata nu se poate finaliza într-un termen optim inculpatul sa poata obtine liberarea provizorie, desi în multe cazuri se suprapun situatii obiective ce obstaculeaza mersul firesc al judecatii, imputabile partilor sau independente de vointa lor.

Binenteles, nu pot fi imputabile persoanei aflate în stare de detinere acele deficientele ivite în desfasurarea procesului penal independente de propria conduita procesuala, însa, la fel de adevarat este si faptul ca punerea în libertate nu poate fi obtinuta sau acordata în conditiile în care se invoca argumente insuficient de solide.

În situatia concreta, este de neînteles motivul pentru care, desi unul din argumentele primei instante se refera la depasirea termenului rezonabil, se omite din vedere faptul ca cercetarea judecatoreasca nu a înregistrat decât 3 termene, la care au fost audiate partile si unii martori din lucrari, deci durata privarii de libertate a inculpatului nu a dobândit un caracter excesiv, incluzând si faza urmaririi penale.

Iata de ce, apreciem ca se impunea admiterea recursului Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, casarea încheierii atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ca neîntemeiata, potrivit art.1608a alin.6 Cod de procedura penala, cu argumentul incidentei în continuare a temeiului prevazut de art.148 lit.f Cod de procedura penala, potrivit motivelor dezvoltate pe larg în solutiile anterioare, pronuntate atât de catre prima instanta, cât si de catre instanta de recurs.

Tags: Cerere de liberare provizorie

Conducerea unui autoturism pe drumurile publice de catre o persoana având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala. Fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Criterii de apreciere

Prin sentinta penala nr.1184/10.11.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.19499/212/2008 s-a dispus achitarea inculpatului B.M, sub aspectul infractiunii prev.de art.87 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b1.

În baza art.181 Cod penal rap.la art.91 lit.c Cod penal, a fost aplicata inculpatului sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei.

În baza art.192 alin.1 lit.d Cod de procedura penala, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt :

În seara de 24.09.2007, în jurul orei 21,00, dupa ce a consumat bauturi alcoolice, în zona Poarta 6, inculpatul B.M. s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu numar de înmatriculare CT-79-MNL, cu intentia de se deplasa la domiciliul sau.

În timp ce conducea pe strada Brizei, inculpatul a acrosat oglinda autoturismului marca Opel Astra cu numarul de înmatriculare CT-23-UNA, apartinând martorului V.A.

Întrucât nu avea unde sa parcheze, inculpatul nu a oprit autoturismul imediat dupa evenimentul rutier, astfel ca martorul a pornit cu autoturismul în urmarirea sa. Dupa aproximativ 100 metri, inculpatul a oprit autoturismul.

Martorul V.A. a anuntat organele de politie, care au venit imediat la fata locului. Constatând ca inculpatul emana halena alcoolica, a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat 0,63 mg/l alcool în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Judetean Constanta unde, la orele 22,10, respectiv 23,10, i-au fost recoltate doua probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Analiza toxicologica a probelor a relevat ca inculpatul avea în sânge o îmbibatie alcoolica de 1,25 gr ‰ la prima proba, respectiv 1,20 gr ‰ la cea de-a doua proba.

În cursul urmaririi penale, la cererea inculpatului, care a precizat ca a consumat în afara cantitatii de alcool si coca de cozonac, a fost efectuata o expertiza medico-legala.

Comisia pentru Interpretarea Alcoolemiei din cadrul Institutului National de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti a concluzionat ca la data de 24.09.2007, ora 21,00, inculpatul B.M. ar fi putut avea o alcoolemie teoretica de circa 1,30 gr ‰, concentratie ce provine dintr-un consum de bautura nedeclarat sau nerecunoscut.

Situatia de fapt, astfel cum a fost expusa mai sus, s-a stabilit prin coroborarea urmatoarelor mijloace de proba, administrate atât în cursul urmaririi penale, cât si în cursul judecatii: procesul verbal de constatare; rezultatele alcotestului Drager; buletinul de examinare clinica; procesul verbal de prelevare; buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie; raportul de expertiza medico-legala nr. 1023/I/2008; declaratiile martorilor V.A. si V.I.I. si declaratiile inculpatului B.M.

Instanta, fata de situatia de fapt retinuta, a apreciat ca sunt incidente în cauza dispozitiile art. 181 Cod penal, având în vedere împrejurarile în care a fost comisa fapta, împrejurarea ca inculpatul prezenta o alcoolemie spre minimul limitei legale în momentul recoltarii probei de sânge, ca a reparat paguba pricinuita ca urmare a evenimentului rutier minor martorului V.A., dar si raportat la datele ce caracterizeaza persoana inculpatului, care este în vârsta de 29 de ani, este cadru activ al Inspectoratul de Jandarmi Constanta, are un comportament corespunzator la locul de munca, nu a mai avut conflicte cu legea si a avut o atitudine sincera pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei sentinte penale a declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta, sub aspectul gresitei achitari a inculpatului, cu motivarea ca fapta savârsita prezinta un grad ridicat de pericol social, având în vedere alcoolemia apreciabila de 1.30 gr.%0, consecintele produse si conduita inculpatului ulterioara accidentului, împrejurari care justifica o solutie de condamnare.

Analizând actele si lucrarile dosarului, examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale apelate, tribunalul constata ca prima instanta, în evaluarea materialului probator administrat, a stabilit în mod corect existenta faptei, încadrarea sa juridica si vinovatia inculpatului, care, în ziua de 24.09.2007, a condus autoturismul Dacia 1310 cu numar de înmatriculare CT-79-MNL, pe drumurile publice din municipiul Constanta, având în sânge o îmbibatie alcoolica de 1,30 gr ‰.

Aprecierea primei instante, în sensul ca fapta, prin continutul ei concret si prin raportare la elementele ce caracterizeaza persoana inculpatului, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, este însa criticabila, ceea ce justifica admiterea apelului declarat de catre procuror.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut savârsirea faptei, declarând ca la data de 24.09.2007 a consumat doua beri de 500 ml, iar în jurul orei 20,40 a fost sunat de mama sa, care avea un ton grav si, întrucât cunostea ca are probleme de sanatate, a luat hotarârea de a se întoarce acasa, astfel, s-a urcat la volanul autoturismului personal si în timp ce se îndrepta spre domiciliul sau a acrosat oglinda din partea dreapta a autoturismului martorului V.A.

A mai precizat inculpatul, atât în fata primei instante, cât si în fata instantei de apel, ca întrucât strada era foarte îngusta si întrucât pe aceasta erau parcate masini pe ambele parti, nu a putut sa opreasca imediat, motiv pentru care a oprit dupa aproximativ 50 metrii, unde a gasit un loc în care sa parcheze regulamentar.

Aceasta aparare releva nesinceritatea inculpatului, o asemenea conduita procesuala fiind, în mod surprinzator, adoptata si cu ocazia audierii sale în calea de atac, motiv pentru care urmeaza a fi înlaturata fata de probele administrate în cauza.

Astfel, desi inculpatul a sustinut ca alcoolemia ridicata se datoreaza ingerarii unei cantitati apreciabile de coca de cozonac, Comisia pentru Interpretarea Alcoolemiei din cadrul Institutului National de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti a concluzionat ca la data de 24.09.2007, ora 21,00, inculpatul B.M. ar fi putut avea o alcoolemie teoretica de circa 1,30 gr ‰, concentratie ce provine dintr-un consum de bautura nedeclarat sau nerecunoscut.

Apoi, desi inculpatul a sustinut ca dupa producerea coliziunii s-a îndepartat de la locul faptei, oprind dupa 50 de metri, întrucât pe strada se aflau parcate masini pe ambele sensuri de mers si nu dorea sa blocheze traficul, aceasta s-a contrazis în fata instantei de apel, recunoscând ca la acea ora înaintata pe strada nu circulau masini.

Aceasta aparare nu poate fi luata în considerare si datorita faptului ca martorii V.I.I. si V.A. au declarat în cursul urmaririi penale ca inculpatul nu a oprit initial, ca au reusit sa blocheze pe acesta cu ajutorul unui tir, iar dupa ce a fost oprit, inculpatul, aflat în stare avansata de ebrietate, nu putea sa stea pe picioare si sa vorbeasca, fara a realiza ca acrosase un autovehicul.

Mai mult, cu acelasi prilej, inculpatul a acrosat si un microbuz, aspect ce reiese din declaratiile acelorasi martori audiati în cursul urmaririi penale, astfel încât revenirea martorului V.A. asupra unor aspecte esentiale în fata instantei de judecata, nu poate fi luata în considerare.

Împrejurarea ca inculpatul a invocat ca scuza a deplasarii starea de sanatate a mamei, ca acesta a reparat prejudiciul produs, ca este cadru militar activ, nu constituie elemente de natura a atrage exonerarea de raspundere penala, având în vedere atitudinea sa procesuala, gradul ridicat de alcoolemie, consecintele produse sau care s-ar fi putut produce, soldate, în fapt cu acrosarea a doua autoturisme.

Pentru aceste considerente, apreciind ca fapta savârsita prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, tribunalul va admite apelul Ministerului Public, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod de procedura penala, va desfiinta sentinta atacata si, rejudecând, va condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an si 3 luni închisoare, în baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicata.

În baza art.81 Cod penal, va suspenda conditionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 3 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.

În baza art.71 Cod penal, se va interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b si c Cod penal, constând în dreptul de a conduce un autovehicul, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal se va constata suspendata executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii.

Se vor înlatura din sentinta atacata dispozitiile referitoare la aplicarea art.91 lit.c în referire la art.181 Cod penal, urmând a fi mentinute celelalte dispozitii.

Se va face aplicarea art.192 alin.3 Cod de procedura penala.

Tags: Conducerea unui autoturism pe drumurile publice

Închiderea procedurii. Documentaţia debitorului.

Închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului reprezintă momentul descărcării de gestiune a celor implicaţi în actele şi operaţiunile efectuate, iar situaţia documentelor fostei societăţi cu capital majoritar de stat urmează a fi reglementată, la cererea lichidatorului, chiar în absenţa unor dispoziţii legale exprese în cuprinsul Legii nr. 64/1995, în raport de textele aplicabile prin legi speciale.

La 15.11.2002, S.C. Staff S.R.L.– lichidator al S.C. FERTILCHIM S.A. Năvodari, a solicitat judecătorului sindic să dispună obligarea pârâtelor Casa Judeţeană de Pensii – Constanţa, Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului – Constanţa şi Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului – Bucureşti, la preluarea documentelor deţinute de societatea ce a făcut obiectul procedurii falimentului.

În considerente, lichidatorul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 4549/ 08.07.2001 a Tribunalului Constanţa s-a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de S.C. FERTILCHIM S.A. Năvodari, cu consecinţa radierii acestei persoane juridice din evidenţele registrului comerţului.

S-a susţinut că lichidatorul s-a adresat acestor instituţii, în virtutea atributelor conferite de Legea nr. 64/1995, pentru preluarea arhivelor societăţii în faliment, însă doar Oficiul Registrului Comerţului a acceptat să primească registrele acesteia.

Au fost invocate dispoziţiile art. 10 şi 23 din Legea nr. 64/1995 republicată şi dispoziţiile Legii nr. 16/1996 modificate prin Legea nr. 358/ 2002.

Legal citate, pârâtele nu au depus întâmpinare.

În raport de cererea formulată, vor fi avute în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 4549 COM/ 08.07.2002, judecătorul sindic desemnat în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de S.C. FERTILCHIM S.A. – societate în faliment a respins ca nefondate obiecţiunile formulate de o parte din creditorii debitoarei, cu consecinţa închiderii acestei proceduri, în condiţiile art. 117 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

Societatea comercială care a făcut obiectul actelor şi operaţiunilor reglementate de Legea nr. 64/ 1995 a avut capital majoritar de stat la data constatării stării de încetare de plăţi, portofoliul statului fiind administrat la acea dată de Fondul Proprietăţii de Stat.

Situaţia patrimonială a persoanei juridice a fost confirmată, pe parcursul derulării procedurii, de emiterea adresei F.P.S. nr. 15/ 102/ 19.01.1999, privind închiderea operaţională a societăţii, cu asigurarea plăţilor compensatorii către personalul disponibilizat, în raport de prevederile O.U.G. nr. 9/ 1997.

Falimentul S.C. FERTILCHIM S.A. Năvodari a condus la dizolvarea persoanei juridice, iar activul patrimonial al societăţii a fost vândut prin licitaţie publică, în cursul lunii iulie 1999, către S.C. MARWAY COMERCIAL S.R.L. Bucureşti.

Pe parcursul procedurii, lichidatorul a menţionat că au rămas în gestiunea sa documentaţia contabilă, actele tehnice şi cele referitoare la raporturile juridice (comerciale, de muncă etc.) ale debitoarei, care au fost lăsate într-un amplasament provizoriu din sediul fostei persoane juridice, cu asigurarea pazei şi a unui angajat care să elibereze, la cererea salariaţilor, a unor acte privind perioada de activitate.

Închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului reprezintă, însă, momentul descărcării de gestiune a celor implicaţi în actele şi operaţiunile efectuate, iar situaţia documentelor fostei societăţi cu capital majoritar de stat urmează a fi reglementată, la cererea lichidatorului, chiar în absenţa unor dispoziţii legale exprese în cuprinsul Legii nr. 64/ 1995 referitoare la situaţia lor juridică.

Art. 7 din Legea nr. 16/ 1996 privind Arhivele Naţionale prevede: ,,creatorii şi deţinătorii de documente sunt obligaţi să înregistreze şi să ţină evidenţa tuturor documentelor intrate, a celor întocmite pentru uz intern, precum şi a celor ieşite, potrivit legii’’.

Art. 18 din lege, modificat prin Legea nr. 358/ 2002, menţionează că în cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul art. 2, vor fi preluate de către Arhivele Naţionale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale, iar cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor, vor fi preluate de casele judeţene de pensii.

Textul art. 181 alin. ultim din Legea nr. 16/ 1996 modificată şi completată prin Legea nr. 358/ 2002 se referă la predarea carnetelor de muncă către titularii de drept ori succesorilor legali ai acestora, după caz.

Potrivit prevederilor art. 25 din Legea contabilităţii nr. 82/ 1991 republicată, modificată şi completată prin O.G. nr. 61/ 2001, registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, se păstrează timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani.

Legea nr. 130/ 1999 prevede, în art. 9 alin. 1: carnetele de muncă ale salariaţilor (…) se păstrează şi se completează de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială. Angajatorii au obligaţia să depună la D.G.M.P.S. actele privind încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.

Legea nr. 312/ 2001, pentru aprobarea O.U.G. nr. 98/ 1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, prevede în art. 45 alin 1 că ,,persoanele disponibilizate prin concedieri colective beneficiază de vechime în muncă (…) până la reîncadrarea cu contract individual de muncă’’.

Art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/ 2000 cu modificările şi completările ulterioare prevede, la rândul său, că dovada vechimii în muncă realizată până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuţia de asigurări sociale. Alin. 6 menţionează că certificarea stagiului de cotizare, realizat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se realizează de către CNPAS prin casele teritoriale de pensii, pe măsura preluării datelor din actele doveditoare prevăzute la alin. 5.

Art. 255 alin. 2 din Legea nr. 31/ 1990 republicată menţionează atribuţiile registrului comerţului de a prelua actele şi documentele societăţii comerciale dizolvate, a cărei capacitate civilă a încetat.

Toate aceste dispoziţii legale stabilesc un cadru general de reglementare a situaţiei juridice a documentaţiei aflate în posesia persoanei juridice care îşi încetează activitatea ca urmare a falimentului, întrucât legiuitorul a prevăzut, în acte normative speciale, instituţiile abilitate să preia, să conserve şi să valorifice acest fond de documentare legat de viaţa societăţii, de relaţiile sale juridice, de drepturile (inclusiv de natura intelectuală) şi de obligaţiile sale.

Este motivul pentru care noua reglementare a Legii arhivelor naţionale a cuprins referiri în acest sens, fără însă ca obligaţia preluării documentelor persoanei care şi-a pierdut capacitatea civilă să revină în exclusivitate instituţiilor menţionate (direcţiile judeţene ale arhivelor statului şi casele judeţene de pensii).

Astfel, având în vedere ca societatea comercială ce a făcut obiectul procedurii de faliment a avut un obiect de activitate specific, prin care s-au valorificat procedee şi tehnologii specifice în domeniul producerii de îngrăşăminte chimice pe bază de fosfaţi, încetarea capacităţii sale civile urmează a clarifica destinaţia actelor care au stat la baza acestor tehnologii, precum şi a celor legate de drepturile de proprietate industrială – parte integrantă a patrimoniului societar.

Întrucât societatea falită a avut capital majoritar de stat, iar o parte din actele sale privesc atât drepturile de proprietate intelectuală, cât şi atributele exercitate de fostul FPS în activitatea managerială, se va reţine că din perspectiva dispoziţiilor O.U.G. nr. 296/ 2000 modificată prin Legea nr. 225/ 2001, Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului – Bucureşti are competenţa de a urmări şi de a prelua documentaţia specifică, care excede sferei de interes a celorlalte instituţii expres menţionate de Legea nr. 358/ 2002 şi de Legea nr. 31/ 1990 republicată.

Având în vedere aceste considerente, cererea lichidatorului S.C. STAFF S.R.L. CONSTANŢA, privind preluarea fondului de arhivă a societăţii radiate, va fi admisă. (sentinţa civilă nr. 8739 COM/ 16.12.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 409/2003 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială

Tags: Închiderea procedurii. Documentaţia debitorului.

Închiderea procedurii. Obiecţiuni la notificare.

Dacă debitorul are evidenţiate bunuri care nu au fost supuse evaluării, iar în cauză se prefigurează sesizarea instanţei cu o acţiune privind antrenarea răspunderii pentru ajungerea societăţii în încetare de plăţi, obiecţiunile la notificarea de închidere a procedurii vor fi admise.

Creditoarea S.C. USAM S.A. Bucureşti a formulat obiecţiuni la notificarea de închidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de S.C. ROM SENATOR S.R.L. Constanţa, datată 24.04.2002.

În motivare s-a arătat că procedura nu poate fi închisă în conformitate cu art. 118 din Legea nr 64/1995, întrucât debitoarea are disponibilităţi băneşti care depăşesc cu mult cheltuielile administrative, respectiv un capital social de 59.600.000 lei şi trei autoturisme, care nu au fost evaluate.

S-a susţinut, totodată, că în cauză sunt elemente de natură a atrage răspunderea administratorilor conform art. 124 din Legea nr. 64/1995.

Obiecţiile sunt întemeiate.

În conformitate cu art. 121 din lege, închiderea procedurii va fi notificată de judecătorul sindic debitorului, creditorilor şi camerei de comerţ şi industrie teritoriale. În termen de 10 zile de la primirea notificării, cei interesaţi vor putea formula obiecţiuni.

Constatând că debitorul are menţionate bunuri care nu au fost supuse evaluării, precum şi faptul că se prefigurează sesizarea instanţei cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 124 din lege, obiecţiile vor fi admise.

(sentinţa civilă nr. 6255 COM/27.09.2002, irevocabilă prin nerecurare)

Tags: Închiderea procedurii. Obiecţiuni la notificare.

Închiderea procedurii. Inexistenţa obiecţiunilor la notificare.

În absenţa obiecţiunilor formulate la notificare şi comunicate ulterior creditorilor cunoscuţi, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii falimentului.

În exercitarea atribuţiilor legale, lichidatorul a întocmit un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la încetarea de plăţi a societăţii debitoare şi a notificat atât pe creditorii cunoscuţi, cât şi pe cei care nu au putut fi identificaţi în cursul procedurii, prin publicitate, în vederea înregistrării creanţelor.

La 10.07.2001, lichidatorul a întocmit, potrivit art. 96 din Legea nr.64/1995 republicată, un tabel preliminar al obligaţiilor, iar după epuizarea termenelor procedurale s-a afişat şi înregistrat tabelul definitiv, constatându-se că nu au fost formulate contestaţii asupra cuantumului ori rangului de prioritate.

La 10.10.2001 a fost prezentat judecătorului sindic şi creditorilor un nou raport, în care s-a consemnat că nu au putut fi depistate bunuri ale debitoarei, prin a căror valorificare să fie obţinute fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative şi satisfacerea creanţelor declarate.

În aceste condiţii, creditoarea care a iniţiat procedura – societate bancară – a propus închiderea procedurii.

În absenţa obiecţiunilor formulate la această propunere, notificată ulterior creditorilor cunoscuţi, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii falimentului.

(sentinţa civilă nr. 2970 COM/ 14.11.2001, irevocabilă prin nerecurare)

Tags: ÎNCHIDEREA PROCEDURII

Închiderea procedurii. Refuzul creditorului de a suporta cheltuielile procedurale.

După notificarea creditorilor, faţă de societatea în faliment a fost înscrisă pe tabelul obligaţiilor o singură creanţă declarată – cea a creditorului care a iniţiat procedura.

Acesta a declarat că nu înţelege să suporte eventualele cheltuieli impuse de continuarea procedurii, motiv pentru care se va reţine incidenţa dispoziţiilor art.118 din Legea nr. 64/1995 republicată.

În urma efectuării demersurilor de notificare a creditorilor debitorului în faliment, prin publicitate, precum şi a instituţiilor publice pentru identificarea eventualelor creanţe bugetare, lichidatorul a prezentat, în condiţiile art. 41 din Legea nr. 64/1995 republicată, un raport asupra situaţiei societăţii, astfel cum a putut fi determinată din documentele obţinute.

S-a arătat, astfel, că societatea a fost înmatriculată în anul 1992, având ca principal obiect de activitate derularea de operaţiuni de comerţ şi servicii import-export. Ca administratori cu puteri depline, au fost menţionaţi la Registrul comerţului doi cetăţeni de naţionalitate turcă, aceştia nemaiaflându-se pe teritoriul României.

Lichidatorul a menţionat că nu au putut fi identificate documente contabile, societatea nu şi-a mai desfăşurat activitatea din anul 1997.

După notificarea creditorilor a rezultat o singură creanţă declarată faţă de societatea în faliment, respectiv, cea a creditorului care a iniţiat procedura. Acesta a declarat că nu înţelege să suporte eventualele cheltuieli impuse de continuarea procedurii.

În aceste condiţii, în cauză se va reţine incidenţa dispoziţiilor art.118 din lege, procedura urmând a fi închisă.

(încheiere nr. 1363 COM/ 28.05.2001, irevocabilă prin nerecurare)

Tags: ÎNCHIDEREA PROCEDURII

Obiecţiuni la raportul final al lichidatorului. Propunere de închidere a procedurii. ( II )

În absenţa documentaţiei contabile şi a posibilităţilor de identificare a bunurilor societăţii, precum şi a transferurilor patrimoniale care au intervenit în legătură cu acestea, lichidatorul nu poate fi obligat să ,,identifice’’ anumite bunuri care au existat în patrimoniul debitoarei şi cărora nu le este cunoscută în prezent situaţia juridică.

Administraţia Finanţelor Publice–Constanţa a depus obiecţiuni la raportul final prezentat de lichidatorul societăţii comerciale AGDC S.R.L., criticând în esenţă acest act procesual sub două aspecte : emiterea propunerii de închidere a procedurii, în condiţiile art. 118 din Legea nr. 64/1995, precum şi nefinalizarea verificărilor asupra patrimoniului debitoarei, prin lipsa demersurilor necesare identificării tuturor bunurilor (autovehicule) care s-au aflat la un moment dat în evidenţa organelor fiscale, a valorificării lor şi satisfacerii creanţelor.

Obiecţiunile formulate în temeiul art. 115 din lege au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente :

Principala atribuţie a lichidatorului este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 23 din lege, examinarea activităţii debitorului în raport de situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la starea de încetare de plăţi.

Conform legii, dacă debitorul nu a prezentat informaţiile cerute de art. 26 sau le-a prezentat în mod necorespunzător, lichidatorul poate, pe cheltuiala averii debitorului, să angajeze un expert contabil care, folosind bilanţul, registrele şi documentele contabile şi extracontabile ale debitorului, poate să le întocmească sau, după caz, să le corecteze.

În speţă, însă, astfel cum rezultă din rapoartele întocmite de lichidator la 30.10.2001 şi la 18.02.2002, nu a putut fi identificată documentaţia contabilă a societăţii, nefiind posibila refacerea ori completarea ei.

Legea lasă, în aceste condiţii, posibilitatea creditorilor de a solicita judecătorului sindic aplicarea uneia din cele două soluţii prefigurate într-o asemenea situaţie: închiderea procedurii sau angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, în condiţiile art. 124 din lege.

În absenţa documentaţiei contabile şi a posibilităţilor reale de identificare a bunurilor societăţii, precum şi a transferurilor patrimoniale care au intervenit în legătură cu acestea, lichidatorul nu poate fi ţinut răspunzător pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale.

Identificarea ,,în trafic’’ a autovehiculelor care au aparţinut debitoarei şi care au fost înstrăinate către terţi înainte de declanşarea prezentei proceduri nu poate constitui o măsură cu acoperire în plan procesual, iar măsura asiguratorie a sechestrului nu poate fi dispusă faţă de bunuri care nu mai aparţin în mod cert debitorului, ci unor terţi.

Oricare dintre creditori poate furniza date referitoare la situaţia bunurilor debitoarei şi poate propune măsuri concrete, legale şi eficiente de recuperare a bunurilor debitorului, aspect care însă nu se regăseşte în speţă.

Apreciind că nu s-a probat îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de către lichidator, că acesta nu poate decât recomanda – iar nu solicita – închiderea procedurii, precum şi faptul că o parte dintre creditori au formulat cereri de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului, obiecţiunile la raportul final urmează a fi respinse, judecata continuând în raport de cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 124 din lege.

(sentinţa civilă nr. 1398 COM/ 11.03.2002, irevocabilă prin nerecurare)

Tags: Obiecţiuni la raportul final al lichidatorului.

Obiecţiuni la raportul final al lichidatorului. Propunere de închidere a procedurii.( I )

Dacă din verificările efectuate de lichidator rezultă că debitoarea nu şi-a mai desfăşurat activitatea din septembrie 1996, că nu există bunuri care să poată fi valorificate şi nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare suportării cheltuielilor, judecătorul sindic va putea dispune închiderea procedurii.

La 11.01.2002, creditoarea S.C. C S.A. Constanţa a formulat obiecţiuni la raportul final al lichidatorului societăţii comerciale supuse procedurii falimentului, solicitând respingerea propunerii de închidere a procedurii.

S-a susţinut că pe parcursul procedurii, lichidatorul nu a depus toate diligenţele pentru identificarea bunurilor debitoarei şi pentru stabilirea situaţiei juridice a imobilului în care şi-a desfăşurat activitatea, până la declararea în faliment.

Prin întâmpinare, lichidatorul a arătat că a identificat, cu sprijinul reclamantei, spaţiul menţionat, aflat între localităţile Saligny şi Mircea Vodă (jud. Constanţa).

Acesta se constituie dintr-o incintă fără utilităţi, aflată la marginea DN 22C şi care nu poate fi folosită ca spaţiu comercial; verificările efectuate au condus la concluzia că această incintă nu aparţine debitoarei, societatea nefiind înregistrată cu bunuri supuse impozitării.

Situaţia societăţii aflate în faliment, fără bunuri care să poată fi urmărite în interesul procedurii, inclusiv disponibilităţi băneşti în conturi bancare, a stat la baza propunerii formulate de lichidator, de închidere a procedurii.

Dovada verificărilor efectuate rezultă din înscrisurile prezentate, care au relevat de altfel faptul că debitoarea nu şi-a mai desfăşurat activitatea din septembrie 1996. Mai mult, nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare suportării cheltuielilor procedurii.

În raport de aceste considerente, obiecţiunile creditoarei urmează a fi respinse ca nefondate.

(sentinţa civilă nr. 1236 COM/ 06.03.2002, irevocabilă prin nerecurare)

Tags: Obiecţiuni la raportul final al lichidatorului.

Acţiune în răspunderea administratorului societăţii în faliment. Existenţa unui titlu anterior. Interesul creditorului – titular al acţiunii.

Faptul că societatea se află în încetare de plăţi şi că una din cauzele apreciate de lichidator ca responsabilă pentru această situaţie este ,,managementul neperformant’’ al administratorului, nu conduce la concluzia impusă de art. 124 alin.1 lit. d din Legea reorganizării judiciare şi a falimentului.

Managementul neperformant nu presupune vinovăţia acestuia, ci lipsa de pricepere în conducerea activităţii, ori legea apreciază culpa din perspectiva intenţiei de fraudare a intereselor creditorilor.

Creditoarea Credit Bank S.A. – Sucursala Constanţa a solicitat atragerea răspunderii administratorului IM , în condiţiile art. 124 alin.1 lit. d din Legea nr. 64/1995 republicată, pentru pasivul societăţii în faliment.

Existenţa certă a prejudiciului suportat de bancă a fost dedusă din împrejurarea că societatea debitoare se află în încetare de plăţi, cât şi din imposibilitatea satisfacerii creanţelor din averea debitoarei.

S-a apreciat că din rapoartele întocmite de lichidator rezultă în mod neîndoielnic săvârşirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute de at. 124 alin.1 din lege, respectiv neexecutarea obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, precum şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta pârâtului şi prejudiciul suportat.

Cererea este nefondată.

Starea de încetare de plăţi a societăţii supuse acestei proceduri este raportată la dezechilibrul dintre venituri şi cheltuieli după contractarea împrumutului bancar, dar şi la managementul apreciat ca defectuos al administratorului social.

În speţă a putut fi efectuată de către lichidator o analiză a activităţii şi a situaţiei financiare a societăţii, bazându-se pe actele contabile prezentate de administrator, fără a fi invocată o fraudă a acestuia, în detrimentul creditorilor.

Lichidatorul a arătat că debitoarea a comunicat Administraţiei Finanţelor Publice Medgidia încetarea activităţii, începând cu data de 10.12.1997.

S-a precizat, totodată, că administratorul societăţii i-a pus la dispoziţie actele contabile referitoare la activitatea pe anul 1995 şi balanţa de verficare întocmită la 31.03.1998 .

Lichidatorul nu a contestat faptul că a avut acces la actele societăţii, iar concluziile rapoartelor sale se întemeiază pe toate menţiunile cuprinse în documentaţia prezentată (creanţele debitorului, disponibil, active, cheltuieli şi venituri).

Faptul că societatea se află în încetare de plăţi şi că una din cauzele apreciate de lichidator ca responsabilă pentru această situaţie este ,,managementul neperformant’’ al administratorului, nu conduce la concluzia impusă de art. 124 alin.1 lit. d din Legea reorganizării judiciare şi a falimentului .

În speţă se va reţine, astfel, lipsa culpei administratorului pentru insolvenţa debitorului, întrucât managementul neperformant nu presupune vinovăţia acestuia, ci lipsa de pricepere în conducerea activităţii, ori legea apreciază culpa din perspectiva intenţiei persoanei responsabile cu organizarea contabilităţii, de a frauda interesele creditorilor.

Faţă de aceste considerente, cererea de angajare a răspunderii administratorului pentru pasivul societăţii va fi respinsă ca nefondată.

(sentinţa civilă nr. 3084 COM/13.05.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 792/2002 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

Tags: Acţiune în răspunderea administratorului

Acţiune în răspunderea administratorului societăţii în faliment. Culpă concurentă a administratorilor.

În absenţa unei delimitări, prin actele constitutive, a atribuţiilor celor doi administratori şi conferirea ambilor de puteri depline, oricare dintre pârâţi poate fi ţinut răspunzător pentru neîndeplinirea obligaţiei privind ţinerea contabilităţii societăţii.

Nerespectarea acestei obligaţii legale poate atrage răspunderea lor concurentă, pentru pasivul societăţii.

Reclamanta S.C. MERCUR TRADING S.A. Bucureşti a solicitat declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea sa S.C. TIPO METSOR S.R.L. Constanţa, iar după prezentarea raportului final al lichidatorului a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii personale a celor doi administratori menţionaţi în actele constitutive, în vederea acoperirii prejudiciului de 154.930.626 lei.

Acţiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată.

În speţă s-a dovedit faptul că societatea în încetare de plăţi, declarată în faliment la 06.09.1999, nu are bilanţuri contabile anuale prezentate organelor fiscale, în ultimii trei ani de activitate, lichidatorul fiind în imposibilitate să identifice documentaţia curentă la sediul social.

În absenţa unei delimitări, prin actele constitutive, a atribuţiilor celor doi administratori şi conferirea ambilor de puteri depline, oricare dintre pârâţi poate fi ţinut răspunzător pentru neîndeplinirea obligaţiei privind ţinerea contabilităţii societăţii.

Fiind probate, în aceste condiţii, culpa pârâţilor din perspectiva textului art. 124 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată, prejudiciul creditorului, cât şi raportul de cauzalitate între fapta culpabilă şi paguba suferită, cei doi administratori vor fi obligaţi să acopere, din patrimoniul propriu, pierderea suportată de creditorul societăţii comerciale.

(sentinţa civilă nr. 852 COM/18.02.2002. Prin decizia civilă nr. 492/2002, Curtea de Apel Constanţa-secţia comercială a admis recursul pârâtului SA şi a modificat în parte hotărârea de fond. S-a considerat că deşi atribuţiile administratorilor nu au fost strict delimitate prin actele constitutive, pierderea suferită de societatea bucureşteană s-a datorat exclusiv pârâtului ND, singurul care a deţinut actele contabile ale societăţii, acesta fiiind şi cel care a angajat societatea în raporturile contractuale. Întrucât pârâtul ND a fost singurul care s-a comportat ca administrator al societăţii, va fi şi cel care va suporta prejudiciul.)

Tags: Acţiune în răspunderea administratorului