Atât timp cât unul dintre inculpaţi şi-a asumat conştient poziţia procesuală şi nu a exercitat căile de atac legale împotriva hotărârii instanţei de fond, acceptând punerea în executare a hotărârii definitive, viciul de procedură privind citarea sa nu poate profita celorlalţi inculpaţi, al căror interes în tergiversarea procedurilor este previzibil.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 520 (01.07.2010)
Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia penală
Secţia penală – Decizia penală nr.520/01 iulie 2010

Prin sentinţa penală nr. 600 din 30.10.2008 pronunţată de Judecătoria Sibiu au fost condamnaţi inculpaţii V.D., V.I., L.V., F.I., V.I., M.Z., pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 2, 3 şi 4 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal şi uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că inculpaţii au indus în eroare mai multe societăţi comerciale, emiţând file CEC semnate în fals, care nu aveau acoperire bancară, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii V.D.,V.I., M.Z., V.I., F.I., ultimul solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu toţi inculpaţii, în speţă cu L.V., de a cărui activitate infracţională se leagă faptele reţinute în sarcina tuturor coinculpaţilor.

S-a menţionat că nelegala citare la instanţa de fond este vătămătoare intereselor procedurale a tuturor părţilor, întrucât faptele acestora sunt interdependente, apărările acestora fiind comune, iar lipsa apărării acestui inculpat s-a repercutat asupra reţinerii stării de fapt pentru toţi ceilalţi inculpaţi.

Prin decizia penală nr. 63/19 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr. 992/306/2006 au fost admise apelurile formulate de inculpaţii M.Z., V.D., F.I., V.I. şi V.I. împotriva sentinţei penale nr. 600/30.10.2008 a Judecătoriei Sibiu, sentinţă desfiinţată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Tribunalul Sibiu şi-a fundamentat soluţia pe următoarele considerente de fapt şi de drept:

Cu privire la excepţia invocată privind nelegala citare a inculpatului L.V. Tribunalul a reţinut că acesta nu a participat la judecarea în fond a cauzei, procedura fiind îndeplinită cu acesta prin afişare la Consiliul Local, în condiţiile în care prin declaraţia de la fila X , dată în 11.09.2007 (vol. X judecătorie) acesta menţionează unde domiciliază.

Cu toate acestea instanţa de fond a omis să-l citeze de la adresa comunicată instanţei şi a efectuat cercetarea judecătorească şi dezbaterea în fond a cauzei în condiţiile nelegalei citări a acestui inculpat.

Conform art. 197 alin. 4 Cod procedură penală, în mod excepţional, instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Totodată, potrivit art. 371 alin.2 Cod procedură penală apelul devoluează total, instanţa fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

În cazul de faţă, datorită neregularităţii procedurii de citare, care a avut drept urmare neparticiparea unui inculpat la întreaga cercetare judecătorească a cauzei, astfel încât acesta nu a putut să-şi exercite drepturile procedurale, fapt care s-a repercutat şi asupra celorlalţi inculpaţi, infracţiunile fiind săvârşite în participaţie, astfel încât s-a considerat că inculpaţilor li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil consfinţit de art. 6 din C.E.D.O..

Or, în aceste condiţii a avut loc o intervertire a nulităţii relative arătate, într-o nulitate absolută, ceea ce face ca excepţia invocată să fie admisibilă.

Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul legal impus de art. 3853 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea civilă SC M.D. SRL, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 520/ 01 Iulie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile declarate în cauză, a casat decizia penală atacată şi a trimis cauza la Tribunalul Sibiu în vederea continuării judecării apelurilor inculpaţilor.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:

Conform art. 197 alin. 1 Cod procedură penală, „încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act”.

Art. 197 alin. 2 Cod procedură penală statuează că dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Conform art. 197 alin. 4 Cod procedură penală încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alineatul 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alineatului 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Curtea a reţinut, în urma interpretării textelor de lege sus menţionate, în raport cu circumstanţele procedurale ale cauzei invocate în decizia tribunalului, şi anume, viciul de procedură cu inculpatul L.V., că în cauză nu există motive raţionale care să justifice desfiinţarea hotărârii, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, întrucât această soluţie este total lipsită de eficienţă.

Curtea a arătat, invocând textul art. 197 alin. 4 teza ultima Cod procedură penală, că instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Or, în cauza de faţă, analiza actelor şi pieselor din dosar relevă, fără dubiu, că anularea actului nu este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, atâta timp cât persoana vizată nu reprezintă, în acest moment, un interes.

Curtea a considerat că, în speţă, conduita instanţei de apel nu poate fi disociată de interesul legitim al părţii cu privire la care se ia în considerare, din oficiu, încălcarea, astfel încât poziţia procesuală a inculpatului L.V. de a nu efectua nici un demers procedural (nu a exercitat apel) şi de a accepta punerea în executare a hotărârii definitive, lipseşte de orice eficienţă soluţia adoptată de către tribunal.

Atâta timp cât inculpatul L.V. şi-a asumat conştient poziţia procesuală adoptată, viciul de procedură privind citarea sa nu poate profita celorlalţi inculpaţi, al căror interes în tergiversarea procedurilor este previzibil.

Faţă de cele ce preced, Curtea, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 Cod procedură penală, a admis, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d Cod procedură penală recursul Parchetului şi al părţii civile, a casat decizia penală atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei Tribunalului Sibiu, în vederea continuării judecării apelurilor declarate de împotriva sentinţei penale nr. 600/30.10.2008 a Judecătoriei Sibiu.

Acţiune în conflict de muncă promovată de organizaţia sindicală în numele şi pentru membrii săi de sindicat. Competenţă teritorială.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 322 (01.03.2010)
Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia asig.sociale

Codul muncii-art.284 alin.(2)

În aplicarea art. 284 alin.(2) Codul muncii, care reglementează competenţa teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reşedinţa membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiţiei, cei din urmă având calitate procesuală activă exercitată prin sindicat.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 322/01 martie 2010.

Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. 1707/107/2009, reclamanta F.A.F a chemat-o în judecată pe pârâta C.N.C.F. „C.F.R” S.A, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată la respectarea dispoziţiilor art. 64 alin.(1) şi art. 65 alin.(1) din C.C.M la nivel de unitate pe anii 2005-2006, 2007-2008, respectiv, de a acorda angajaţilor, membrii de sindicat ajutorul material aferent Zilei feroviarului pentru anii 2006, 2007, 2008, respectiv un salariu de bază pentru fiecare an lucrat la nivelul clasei unu de salarizare, actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii sale reclamanta arată că este o organizaţie sindicală legal constituită la nivel naţional şi reprezintă şi protejează interesele membrilor săi de sindicat, salariaţi ai C.N.C.F. „C.F.R.” S.A.

F.A.F. a participat prin reprezentanţii săi la negocierea şi încheierea (semnarea) contractelor colective de muncă la nivelul C.N.C.F. „ C.F.R” S.A., pe anii 2005-2006 prelungit prin acte adiţionale şi pe anii 2007-2008, iar potrivit art.64 alin (1), respectiv art. 65 alin.(1) din aceste contracte s-a prevăzut pentru salariaţi un ajutor material de cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, de Ziua Feroviarului; ajutor pe care pârâta refuză să-l acorde.

În drept s-au invocat prev. art.64 alin.1 C.C.M. 2005-2006, art. 65 alin.1 C.C.M. 2007-2008, art.40 alin.2, art.155, art.166 alin.1, art. 236 alin.1, art.243, art.239 Codul Muncii, art.28 şi urm din Legea nr. 54/2003, Legea nr. 130/1996, art. 41 alin.5 Constituţia României, art.969 Cod Civil.

Prin întâmpinarea depusă pârâta pârâta C.N.C.F. „C.F.R” S.A, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, faţă de sediul reclamantei, iar pe fond solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că fondul de salarii este limitat, că s-au achitat drepturi similare celor pretinse de reclamantă, iar compania este în imposibilitate obiectivă de plată a altor ajutoare decât cele efectiv acordate.

Prin sentinţa civilă nr. 1367/21.10.2009 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1707/107/2009 s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Alba invocată de pârâta C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. Bucureşti.

S-a admis, în parte acţiunea formulată de reclamanta F.A.F., în numele şi pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. „ C.F.R” S.A şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea fiecăruia dintre reclamanţi suma egală cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare pentru anii: 2006, 2008 şi parţial pentru anul 2007 (mai puţin suma de 100 lei achitată) reprezentând ajutor material aferent zilei feroviarului.

S-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei, reprezentând plata parţială pentru anul 2007.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut, competenţa Tribunalului Alba în judecarea cauzei de faţă având în vedere prev. art. 284 alin.2 Codul Muncii şi domiciliul reclamanţilor-membri de sindicat, iar pe fond temeinicia şi legalitatea pretenţiilor reclamanţilor faţă de clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul companiei.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat, recurs, în termenul legal, prev. de art. 79 din Legea nr.168/1999, C.N.C.F. „ C.F.R” S.A, solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei judecătoreşti competente, respectiv Tribunalului Bucureşti.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică sentinţa primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:

-încălcarea competentei altei instanţe (art. 304 punct 3 Cod procedură civilă), instanţa competentă fiind Tribunalul Bucureşti, deoarece calitate procesual activă în cauză o are F.A.F. cu sediul în Bucureşti; acţiunea promovată de un sindicat fiind una de substituire şi nu de reprezentare (depune practică judiciară în acest sens);

-pronunţarea hotărârii cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii (art. 304 pct 9 teza a II cod procedură civilă cu aplicarea art. 304 indice 1 Cod procedură civilă), arătându-se că la pronunţarea hotărârii, tribunalul nu a ţinut cont de argumentele pârâtei. Pe fondul cauzei, recurenta reinterează argumentele din faţa instanţei de fond privind fondul limitat de salarii, anexând în acest sens evoluţia fondului de salarii pe perioada 2006-2008 şi efortul financiar pentru plata ajutorului material pentru ziua feroviarului pe perioada 2006-2008, din care rezultă că dacă aceste drepturi s-ar fi acordat s-ar fi depăşit fondul de salarii.

În drept se invocă: Cod procedură civilă, Legea nr.53/2003-Codul Muncii, Legea nr.54/2003 a sindicatelor, O.U.G. nr. 79/2001.

Prin întâmpinarea depusă de intimata F.A.F. în această fază procesuală se solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală, deoarece sindicatul are calitatea de reprezentant al intereselor persoanelor fizice, care toate au domiciliul în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Alba, iar pe fond cererea salariaţilor este justificată pe dispoziţiile C.C.M, iar susţinerea recurentei că fondul de salarii este limitat nu are legătură cu litigiul dedus judecăţii.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice (1)cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, a reţinut următoarele:

Recursul este nefondat.

Cu privire al primul motiv de recurs (art. 304 punct 3 cod procedură civilă) se reţine că soluţia primei instanţe este corectă deoarece potrivit art. 28 alin.(2) din Legea nr.54/2003, sindicatele pot reprezenta în justiţie pe membrii săi, în vederea soluţionării unor conflicte de drept intervenite între aceştia şi angajatorii lor, situaţie în care sindicatul nu are calitate procesuală, ci numai calitatea de reprezentant al membrilor săi.

Ca urmare, în aplicarea art. 284 alin.(2) Codul muncii, care reglementează competenţa teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reşedinţa membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiţiei, cei din urmă având calitate procesuală activă exercitată prin sindicat (în acest sens Î.C.C.J, sec.civ. şi de propr.int. decizia nr. 6654/6 iulie 2006).

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs (art.304 punct 9 Cod procedură civilă) se constată că soluţia primei instanţe face o aplicare şi interpretare corectă a normei legale la starea de fapt confirmată de probele dosarului.

Astfel, reclamanţii – salariaţii ai CNCF „C.F.R” S.A- sunt îndreptăţiţi la plata dreptului salarial pretins, constând în ajutor material aferent Zilei Feroviarului, drept reglementat de art. 64 alin.(1) din Contractul Colectiv de muncă pe anii 2005-2006, respectiv art. 65 alin.(2) din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008, încheiat la nivelul aceste companii.

Potrivit art. 243 Codul Muncii executarea C.C.M. este obligatoriu pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrăgând răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

De asemenea, potrivit art. 40 alin.(2) Codul Muncii „angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă”.

De altfel, în speţă, recurenta nu contestă acest drept apărarea sa constând în imposibilitatea plăţii datorită limitării fondului de salarii. Or, lipsa fondurilor salariale nu exonerează angajatorul de plata drepturilor salariale, atâta timp cât ordonatorii de credit au obligaţia de a respecta inclusiv dispoziţiile legale din materia dreptului muncii, cele care reglementează drepturile salariaţilor, în elaborarea bugetelor instituţiilor angajatoare din subordine.

Fiind un drept care îşi are o deplină reglementare legală şi contractuală, exerciţiul lui nu poate fi poate fi îngrădit de dificultăţile financiare ale societăţii, care şi-a asumat prin negocierea şi semnarea C.C.M. această obligaţie (corelativă dreptului în litigiu).

În fine, practica altor instanţe depusă la dosar nu poate obliga instanţa a da o soluţie identică, iar Curtea Europeană a drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată la data de 06.12.2007 în cauza Beian c. României, a precizat faptul că divergenţele de jurisprudenţă constituie prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond, având autoritate asupra competenţei lor teritoriale, iar rolul de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei revine instanţei supreme.

Faţă de cele ce preced, Curtea constatând că nu ne aflăm în nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres şi limitativ prev. de art. 304 punct 1-9 Cod procedură civilă;

În conformitate cu art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999, a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă; menţinând ca legală şi temeinică soluţia tribunalului.

Tags: competenta teritoriala, conflict de muncă, Legea nr. 54/2003, O.U.G. nr. 79/2001

Grupa de Muncă. Mijloc de probă.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 316 (01.03.2010)
Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia asig.sociale

Ordinul nr. 50/1990 –art.3,6, 7,15
Ordinul nr.125/1990
Dec.nr.92/1976-art.1

Legislaţia în materie susenunţată reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I şi II de muncă, organele competente care facă aceste încadrării, metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de munca.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unităţi în grupele I şi II, trecerea de la o grupă la alta şi scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităţilor; instanţa nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I şi II de muncă

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 316/01 martie 2010.

Prin acţiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.7575/107/2008, reclamantul C.L. a chemat-o în judecată pârâta S.C. „A.” S.A ZLATNA, prin lichidator, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa: să se constate că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul societăţii pârâte se încadrează în grupa I de muncă, în perioada 05.05.1997 –09.02.2004; obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor menţiunii în carnetul de muncă.

În motivarea acţiunii sale, în fapt, reclamantul susţine că în perioada indicată în acţiune şi-a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii pârâte, în funcţia de paznic, respectiv operator pompier, în condiţii de noxe, la 50 de metri de cuptorul de forjare, lucrând şi în cadrul secţiei Metalurgie, unde stingea incendiile.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: copie carnet de muncă, adeverinţă eliberată de pârâtă.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta S.C. „A.” S.A ZLATNA, prin lichidator solicită respingerea acţiunii, motivând că potrivit listelor locurilor de muncă şi a grupelor de muncă în care se încadrează, întocmite în cadrul societăţii în conformitate cu Ordinul nr.50/1990 şi HG nr. 481/1990 pentru personalul încadrat la secţia Pază şi Pompieri nu se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 226/2006. Depune, în acest sens Anexa nr.1 cuprinzând lista locurilor de muncă încadrate în grupele 1 şi II de muncă, state de plată.

A fost audiat martorul S.N., declaraţia acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr.372/25.02.2009 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.7575/107/2008, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul C.L împotriva pârâtei S.C. „A.” S.A ZLATNA, prin lichidator.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate câtă vreme activitatea desfăşurată de acesta de paznic, respectiv operator pompier nu se regăseşte în Anexa nr. 1 la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii care cuprinde lista locurilor de muncă care se încadrează în grupa I şi II de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 79 din Legea nr.168/1999, reclamantul, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât a lucrat într-o unitate cu grad de poluare foarte ridicat, toţi locuitorii oraşului sunt afectaţi, deci el ca muncitor care era la cel puţin 50 m de cuptorul de forjare sau ca operator pompier este îndreptăţit a beneficia de grupă de muncă fiind tot timpul în gaz, praf, frig, iar alţi angajaţi (şef de secţie, inginer, şofer, operator cântar şi mecanic locomotivă) beneficiază de grupa I de muncă. Mai arată recurentul că la altă unitate din localitate – E.M. Zlatna toţi salariaţii au beneficiat de grupa de muncă indiferent dacă au lucrat în subteran sau la 200-1000 m de frontul de lucru. În fine, recurentul susţine că este inadmisibil ca lucrând toţi în aceeaşi unitate să se facă o asemenea departajare şi numai la unitatea lor.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Intimata nu a depus întâmpinarea în această fază procesuală.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă a reţinut următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I şi II de muncă , fără limitarea numărului personalul care este în activitate : muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii , controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.

De asemenea , potrivit art. 6 din acelaşi act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi , ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca , pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50 %, iar pentru grupa a II –a cel puţin 70% din programul de lucru.

În aplicarea acestui text de lege, conducerea societăţii intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiţii deosebite de muncă încadrate în grupele I şi II menţionându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă depuse la dosar , anexe la contractul colectiv de muncă.

În speţă, recurentul, angajat al societăţii intimate în perioada 05.05.1997-09.02.2004 pe postul de paznic la serviciul administrativ, respectiv pompier la administrativ- formaţia PSI nu beneficiază de sporurile acordate în temeiul Legii nr. 226/2006; acest loc de muncă şi ocupaţie neregăsindu-se în lista locurilor de muncă din cadrul unităţii care se încadrează în grupe de muncă

Proba testimonială administrată în cauză nu este relevantă sub acest aspect deoarece actele normative incidente (Ordinele nr.50/1990-art.15 şi nr.125/1990) prevăd expres ca mijloc de probă a perioadei de activitate desfăşurată în locurile de muncă şi a activităţilor ce se încadrează în grupele I şi II, carnetul de muncă.

În acelaşi sens, art. 1 din Dec.nr.92/1976 prevede următoarele: ”carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în munca, vechimea neîntrerupta în munca, vechimea neîntrerupta în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, ceea ce face inadmisibilă proba cu martori potrivit art. 1173 Cod civil peste cele menţionate în acest înscris oficial.

În fine, referirea recurentului la alţi salariaţii care beneficiază de grupa de muncă nu are relevanţă juridică în cauză, întrucât legislaţia în materie sus enunţată reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I şi II de muncă, organele competente care facă aceste încadrării, metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de munca.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unităţi în grupele I şi II, trecerea de la o grupă la alta şi scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităţilor; instanţa nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I şi II de muncă ( în acelaşi sens Decizia de îndrumare nr.4/1976 al fostului Tribunal Suprem).

Faţă de cele ce preced, Curtea, constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, în conformitate cu art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, a respins, ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant.

Tags: Dec. nr.92/1976, grupa de muncă, Legea nr. 168/1999, Legea nr. 226/2006, Ordinul nr.125/1990, Ordinul nr.50/1990, probe

Drepturi salariale. Sarcina probei. Administrarea probelor.

Legea nr. 53/2003-Codul Muncii: art.163, 287, 288

Codul de procedură civilă: art.129 alin.(1), art.723

Potrivit art.287 Codul Muncii „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.

Este de asemenea de menţionat, că potrivit art. 129 alin.(1) cod procedură civilă părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, precum şi obligaţia de a îndeplinii actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, şă-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin( 1) cod procedură civilă, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările

Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 329/01 martie 2010.

Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. 2300/85/2009, reclamantul L.I. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. „F” S.A Mediaş, solicitând obligarea acesteia la: plata drepturilor salariale aferente lunilor martie, aprilie şi mai 2009, includerea în salariu a sporului de vechime, precum şi orele suplimentare efectuate în perioada de preaviz; plata primei de Paşti 2009; compensarea în bani a tichetelor de masă cuvenite pentru perioada ianuarie-mai 2009; compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate pe anul 2009 şi a 3 zile rămase din anul 2008; plata salariului compensator conform art. 59 alin.(1) din CCM; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii sale reclamantul arată că a fost angajatul pârâtei până la data de 01.06.2009 când i-a încetat contractul de muncă în baza art.65 alin.(1) Codul muncii şi că pârâta nu i-a plătit drepturile solicitate.

În drept se invocă: art.40 alin.(2) lit.c Codul Muncii, art.57 alin.(2) şi (3) din CCM şi Legea nr. 554/2004.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 919/26.10.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 2300/85/2009 s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul L.I în contradictoriu cu pârâta S.C. „F.” S.A Mediaş şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului următoarele drepturi: drepturile salariale restante pe lunile martie, aprilie şi mai 2009, precum şi sporul de vechime aferent salariului pe luna mai 2009; prima de Paşti aferentă anului 2009 în sumă de 100 lei net; compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2008 şi 2009; un salariu compensator prev. de art. 59 alin.(1) din Actul Adiţional la C.C.M. la nivel de unitate.

S-au respins celelalte cereri.

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că reclamantul a desfăşurat activitatea prevăzută în contractul său de muncă, iar pârâta nu i-a plătit drepturile salariale aferente.

În ce priveşte tichetele de masă s-a reţinut că cererea este neîntemeiată, deoarece acordarea acestora nu a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă, pârâta nu şi-a asumat obligaţia acordării unor astfel de drepturi, iar Legea specială nr. 142/1998 prevede că acordarea lor este o facultate.

În ce priveşte plata orelor suplimentare s-a reţinut că art. 57 alin.3 din CCM prevede dreptul salariaţilor să absenteze 4 ore /zi în perioada de preaviz pentru a-şi căuta un loc de muncă, dar faptul că nu au beneficiat de acest drept nu justifică plata suplimentară a acestor ore.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, recurs, în termenul legal prev. de art. 79 din Legea nr.168/1999, pârâta S.C. „F.” S.A Mediaş, solicitând admiterea acestuia, rejudecarea pe fond a cauzei în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate şi anume în ceea ce priveşte drepturile salariale restante pe lunile anterioare desfacerii contractului individual de muncă, excluzând obligarea de la plata sporurilor şi primelor. În subsidiar se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu s-au respectat dispoziţiile procedurale privind administrarea probelor. Cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta critică sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte: 1) prin acţiunea formulată s-au solicita drepturi salariale pretins neachitate, după încetarea CIM din data de 01.06.2009, deşi procedura de citare nu s-a îndeplinit corect instanţa a trecut la soluţionarea cauzei fără ca la dosarul cauzei să existe dovezi privind cuantumul drepturilor salariale; 2) fiind un litigiu de muncă sarcina probei aparţine pârâtei, aşa încât societatea trebuia să facă dovada sumelor pretinse, ori instanţa de fond s-a limitat la documentele depuse de reclamant; 3) reclamantul a pretins plata contravalorii zilelor de concediu neefectuate din anul 2009, fără să menţioneze numărul acestora şi fără să depună nici o dovadă în acest sens; 4) în dovedirea cuantumului drepturilor salariale instanţa a avut în vedere doar afirmaţia reclamantului că nu i-au fost achitate drepturile pentru lunile martie, aprilie şi iunie 2009; 5) societatea a fost obligată la plata unor sporuri şi prime fără să se analizeze situaţia financiară a societăţii şi condiţiile în care trebuiau acordate aceste sporuri.

În drept se invocă: art.80-82 din Legea nr. 168/1999, art. 304 punct 9 Cod procedură civilă; art.274 Cod procedură civilă; Codul Muncii, Contractul colectiv de muncă.

Intimatul nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.(2) cod procedură civilă, a reţinut următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 163 alin.(1) Codul Muncii, „plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit”.

Sarcina probei în acest sens revine angajatorului potrivit art. 287 Codul Muncii, care cuprinde o reglementare expresă în acest sens.

Potrivit acestui articol „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.

Acest articol de lege instituie, astfel, o excepţie de la regula care prevede că sarcina probei revine reclamantului (art.1169 Cod Civil ) potrivit adagiului probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat.

Este de asemenea de menţionat, că potrivit art. 129 alin.(1) cod procedură civilă părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, precum şi obligaţia de a îndeplinii actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin( 1) cod procedură civilă, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Aflându-ne în cadrul unui conflict de drepturi, administrarea probelor potrivit art. 288 Codul Muncii se face cu respectarea regimului de urgenţă, legiuitor permiţând instanţei să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.

Ca atare, în speţă, atâta vreme cât intimatul reclamant a probat cu înscrisurile depuse la dosar (copie carnet de muncă, contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii, decizia de încetarea a contractului individual de muncă în temeiul art.65 alin.(1) Codul Muncii, notă de lichidare, cerere înregistrată la societate sub nr. 448/2009 de plată a drepturilor salariale pretinse) faptul că a prestat activitate în baza contractului individual de muncă în beneficiul societăţii recurente până la data de 01.06.2009, aceasta avea obligaţia de plata a salariului aferent conform art. 154 şi 161 Codul Muncii.

Contrar susţinerilor recurentei, procedura de citare a sa în faţa instanţei de fond a fost îndeplinită cu respectarea cerinţelor art.90- 92 Cod procedură civilă la toate termenele de judecată, inclusiv dezbaterea cauzei în fond, aspect pe deplin confirmat de dovezile de îndeplinire a procedurii aflate la dosarului cauzei care poartă semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei conform menţiunilor din conţinutul actului.

Or, în contextul în care recurenta pârâtă, deşi legal citată la termenele de judecată nu a înţeles să-şi formuleze apărarea şi să depună acte doveditoare în acest sens, în mod corect prima instanţă a analizat şi dat eficienţă probatoriului administrat în cauză de reclamant şi a admis pretenţiile sale, obligând recurenta pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite acestuia pentru activitatea prestată în lunile martie-mai 2009-deci anterioare datei de 01.06.3009-data încetării raportului juridic de muncă.

Recurenta nu justifică în vreun fel că ar fi fost împiedicată în formularea apărării şi în exerciţiul dreptului său de a-şi propune probe în apărare – mai mult nici în recurs nu a înţeles să se prevaleze de alte înscrisuri decât cele aflate la dosarul instanţei de fond – aşa încât nu-şi poate invoca propria culpă în nerespectarea dispoziţiei procedurale privind administrarea probelor pentru a pretinde casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Potrivit principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca in susţinerea intereselor sale propria sa culpa), iar casarea cu trimitere spre rejudecare este prevăzută expres de legiuitor (art. 312 alin.(5) cod procedură civilă) doar în două situaţii – când s-a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi când judecata s-a făcut în lipsa părţi care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi dezbaterea fondului-situaţii care nu se regăsesc în speţă.

Sub un alt aspect, faptul că nu este menţionat cuantumul valoric al acestor drepturi salariale nu constituie un impediment în executarea sentinţei deoarece acesta se poate determina pe baza actelor contabile care se află în păstrarea recurentei; art. 163 alin(2) codul muncii, instituind chiar o obligaţie legală în sarcina acesteia de păstrare şi arhivare a statelor de plată şi a celorlalte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, în aceleaşi condiţii şi termene ca şi în cazul actelor contabile.

În fine, situaţia financiară a societăţii nu are relevanţă în recunoaşterea drepturilor salariale cuvenite salariatului aşa cum au fost negociate în contractul încheiat între părţi, respectiv Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (art.59 alin.1), care constituie legea părţilor potrivit art.7 din Legea nr. 130/1996, obligând părţile la executarea întocmai a obligaţiilor asumate. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.40 alin.(2) Codul Muncii care obligă angajatorul să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă.

În speţă, cu referire strict la sporuri, prima de Paşti şi compensaţia la desfacerea contractului individual de muncă – contestate prin recursul de faţă de pârâtă- este de menţionat că acestea îşi au o deplină reglementare legală în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (art. 33, 34, 57 şi 59) şi ca atare au fost corect acordate de prima instanţă.

Faţă de cele ce preced, Curtea constatând că soluţia primei instanţe reflectă o interpretare şi aplicare corectă a legislaţiei în materia drepturilor salariale la starea de fapt confirmată de probele dosarului; în temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe.

Tags: drepturi salariale, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 142/1998, Legea nr. 168/1999, Legea nr. 554/2004, probe

Drepturi salariale. Interzicerea plăţii în natură în lipsa unei clauze exprese în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă. Inoperarea compensării legale

Tip: Decizie
Nr./Dată: 155 (01.02.2010)
Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia asig.sociale
Codul Muncii: art.161 alin.(1)şi (3); art.163; art.164 Cod Civil: art.1144

Din conţinutul art.161 Codul Muncii, reiese regula impusă de legiuitor de plată a salariului în bani şi doar cu titlu de excepţie plata în natură a unei părţi din salariu numai dacă aceasta este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual şi cu condiţia ca suma în bani să nu să fie inferioară salariului minim brut pe ţară.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 155/01 februarie 2010.

Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. 1895/107/2009, reclamantul D.I. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C.L.P solicitând: obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu luna decembrie 2008 până la data de 06.04.2009 cu dobânda legală, calculată de la data scadenţei până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată şi daune morale în cuantum de 400 lei.

În motivarea acţiunii sale reclamantul arată că a fost angajatul pârâtei şi nu a mai primit drepturile salariale începând cu luna decembrie 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 1029/17.06.2009 pronunţată de Tribunalul Alba sub dosar nr. 1895/107/2009 s-a admis acţiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâta S.C. L.P. SRL.

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul, a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că pârâta nu a făcut dovada plăţi drepturilor salariale cuvenite reclamantului, iar faptul că a predat acestuia o serie de produse alimentare nu reprezintă o dovadă a achitării salariului, întrucât plata în natură se poate face numai dacă această modalitate de plată este prevăzută expres în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă. S-a respins cererea reclamantului de acordare a daunelor morale ca nedovedită.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat, recurs, în termenul legal prev. de art.80 din Legea nr. 168/1999, pârâta S.C. L.P SRL., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot, a sentinţei recurate şi în urma rejudecării cauzei, respingerii acţiunii civile formulate în cauză de reclamant.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că soluţia primei instanţe este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece chiar dacă plata salariilor prin compensare cu produse nu a fost prevăzută în contractul colectiv sau individual de muncă, prin acordul de voinţă al părţilor contractante o astfel de plată a fost făcută, stare de fapt care nu poate fi contestată. Ca atare, chiar dacă s-ar aprecia că preluarea de produse care urmau să fie plătite cu ocazia plăţii salariului, nu constituie plată a salariului, în baza prev. art.1144 Cod civil, în momentul scadenţei obligaţiei de plată a salariului a intervenit compensarea legală pentru sumele ce reprezentau preţ al produselor primite de intimat, astfel, încât în mod nelegal, instanţa de fond a apreciat că salariul restant se impune a fi plătit în întregime.

În drept s-a invocat: art.304 punct 9 Cod procedură civilă şi art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Intimatul nu depus întâmpinare în această fază procesuală.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de prev. art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, a reţinut următoarele:

Potrivit art.161 alin.(1) Codul Muncii ”salariul se plăteşte în bani, cel puţin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.”

Potrivit alin.(3) din acelaşi articol de lege „plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite de art.160, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.”

Din acest text de lege reiese regula impusă de legiuitor de plată a salariului în bani, şi doar cu titlu de excepţie plata în natură a unei părţi din salariu numai dacă aceasta este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual şi cu condiţia ca suma în bani să nu să fie inferioară salariului minim brut pe ţară.

În condiţiile în care, în speţă, intimatul reclamant a prestat activitate în favoarea recurentei pârâte în perioada decembrie 2008-aprilie 2008 în baza unui contract individual de muncă, angajatorul îi datorează potrivit art. 154 Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, plata drepturilor salariale aferente.

Dovada acestei plăţii se face în condiţiile art. 163 Codul muncii ”prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.”

Or, statele de statele de plată depuse la dosar nu fac o atare probă, deoarece nu sunt semnate de salariatul în cauză.

Într-un atare context, refuzul angajatorului de plată a drepturilor salariale prin invocarea compensării cu valoare produselor alimentare primite de salariat care urmau a fi achitate din salariu este total nelegal, deoarece aşa cum justificat, a reţinut prima instanţă, potrivit dispoziţiilor textului de lege de sus enunţat o atare modalitate de plată este permisă numai dacă o astfel de posibilitate este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă, ipoteză care nu se regăseşte, în speţă.

Un eventual acord al părţilor în acest sens, invocat de recurentă, nu poate conduce la o altă soluţie deoarece, pe de o parte, potrivit art. 38 Codul Muncii „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”

În acelaşi sens, dispoziţiile art.164 alin.(2) Codul muncii sunt foarte ferme, interzicând angajatorului să facă orice reţineri din salariu în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care să constate o datorie certă, lichidă şi exigibilă a salariatului. Cu trimitere la dreptul comun-art.1144 Cod civil – compensarea legală invocată de recurentă, pentru a opera presupune, de asemenea îndeplinirea unor atare condiţii, respectiv: reciprocitatea obligaţiilor, creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile, creanţele reciproce să fie certe, lichide şi exigibile. Deci, în cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu împotriva salariatului, refuzul achitării drepturilor salariale de către angajator este total nejustificat.

Faţă de cele ce preced, curtea constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în conţinutul art. 304 punct 1-9 Cod procedură civilă;

În conformitate cu art. 312 alin.(3) cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă.

Tags: compensări legale, contract colectiv, contract individual de muncă, Legea nr. 168/1999

Anularea certificatului de moştenitor. Anularea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător în calitate de moştenitor unic.

Tribunalul Alba
Dosar civil nr.1256/298/2009
Decizia nr. 299/2010

Prin sentinţa civilă nr. 878/2009 pronunţă de Judecătoria Sebeş în dosar nr. 1256/298/2009 s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.P. şi M.I. împotriva pârâţilor M.T. şi I.Ş. şi în consecinţă :

A fost anulat certificatul de moştenitor nr. 45 /2008 emis de B.N.P. O. B. în Dosarul succesoral 56/2008 privind pe defuncţii M.T. având .decedat la data de 28.11.2004 , cu ultimul domiciliu în comuna S., jud. A. şi M.A. având . cu ultimul domiciliu în comuna S., jud. A.

A fost anulat antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii M.T. şi I.Ş., legalizat de BNP O. B. prin Încheierea de legalizare din 19 martie 2008, având ca obiect terenul extravilan situat administrativ pe raza localităţii S.- C., jud. A., înscris în Titlul de proprietate . din data de 11.06.1998, eliberat de Comisia Judeţeană A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor , identificat cu parcela nr. …. în suprafaţă de 5755 mp, situată la locul numit I.- arabil.

A fost respinsă cererea de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului I.Ş. formulată de intervenienţii U.N. D. şi U.I..

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 2.218 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sebeş la data de 06.07.2009 reclamanţii M.P. şi M.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.T. şi I.Ş., pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 45 din data de 19.03.2008 (conform Încheierii de rectificare nr. 2681/10.07.2009) emis de pârâtul B.N.P. Ol.B. în Dosarul succesoral 56/2008 privind pe defuncţii M.T. ., decedat la data de 28.11.2004 , cu ultimul domiciliu în comuna S., jud. A. şi M.A. ., decedată la data de 12.02.2008, cu ultimul domiciliu în comuna S., jud. Alba şi cu masa succesorală constând în imobilul înscris în Titlul de Proprietate nr. 9287/580/11.06.1998 eliberat de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar.

De asemenea s-a mai solicitat constatarea nulităţii antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii M.T. şi I.Ş., legalizat de BNP Olimpiu Burz prin Încheierea de legalizare semnătură nr. 1658 din 19 martie 2008, având ca obiect terenul extravilan situat administrativ pe raza localităţii Ş.- C., jud. A., înscris în Titlul de proprietate nr. … din data de 11.06.1998, eliberat de Comisia Judeţeană A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor , identificat cu parcela nr. … în suprafaţă de 5755 mp, situată la locul numit I.- arabil, dobândit de către pârâtul M.T. în baza certificatului de măştenitor nr. 45/2008.

Instanţa a constatat că la cererea pârâtului M.T. pentru deschiderea procedurii succesorale înregistrată la B.N.P. Olimpiu Burz la data de 19.03.2008, notarul respectiv a format Dosarul succesoral nr. … şi a emis în aceeaşi zi Încheiere şi Certificatul de moştenitor nr. 45 din data de 19.03.2008 privind pe defuncţii M.T. ., decedat la data de 28.11.2004 , cu ultimul domiciliu în comuna Ş., jud. A. şi M.A. …, decedată la data de 12.02.2008, cu ultimul domiciliu în comuna Ş., jud. A., constatând că masa succesorală a defuncţilor se compune din imobilul înscris în Titlul de Proprietate nr. 9287/580/11.06.1998 eliberat de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar, şi constatând totodată că unic moştenitor al defuncţilor este pârâtul M.T. în calitate de fiu cu cotă de 1/1 părţi.

La emiterea Certificatului de moştenitor nr. 45 din data de 19.03.2008, notarul s-a bazat exclusiv pe declaraţia pârâtului M.T. că este singurul moştenitor al defuncţilor precum şi pe declaraţiile martorilor B. M. şi N. M. care au atestat faptul că pârâtul M.T. a rămas moştenitor. De asemenea instanţa constată că tot în aceeaşi zi de 19.03.2008 s-a încheiat şi antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii M.T. şi I.Ş., legalizat de BNP Olimpiu Burz prin Încheierea de legalizare semnătură nr. 1658 din 19 martie 2008, având ca obiect terenul extravilan situat administrativ pe raza localităţii Ş.- C., jud. Alba, înscris în Titlul de proprietate nr. 9287/580 din data de 11.06.1998, eliberat de Comisia Judeţeană Alba pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor , identificat cu parcela nr. 3025/10 din tarlaua 369 în suprafaţă de 5755 mp, situată la locul numit Iaz- arabil, dobândit de către pârâtul M.T. în baza certificatului de moştenitor nr. 45/2008.

Ulterior la data de 01.08.2008 pârâtul M.T. s-a prezentat împreună cu reclamanţii în faţa aceluiaşi notar şi au cerut deschiderea succesiunii pentru aceiaşi defuncţi, declarând toţi că succesiunea nu a mai fost deschisă anterior, formându-se astfel Dosarul succesoral nr. 138/2008 finalizat cu emiterea Încheierii şi a Certificatului de moştenitor nr. 121/2008 în care sunt declaraţi moştenitori toţi cei trei fraţi (reclamanţii şi pârâtul M.T.) în calitate de fii ai defuncţilor cu cotă de 1/3 părţi fiecare. În ceea ce priveşte masa succesorală a mai fost inclus pe lângă imobilele menţionate în Certificatul de moştenitor nr. 45/2008 şi imobilul situat în C., nr. 189, jud. Alba înscris în CF ….în suprafaţă de 892 mp.

Instanţa a constatat că la emiterea Certificatului de moştenitor nr. 45 din data de 19.03.2008 notarul a încălcat dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale necitând toţi moştenitorii legali ce aveau dreptul la moştenirea defuncţilor, în speţă pe reclamanţi. Cum ulterior acelaşi notar a emis Certificatul de moştenitor nr. 121/2008 în care sunt declaraţi moştenitori toţi cei trei fraţi (reclamanţii şi pârâtul M.T.) în calitate de fii ai defuncţilor cu cotă de 1/3 părţi fiecare, fără să se dispună nici o măsură cu privire la Certificatul de moştenitor nr. 45 din data de 19.03.2008, instanţa constatând că prin emiterea certificatului de moştenitor contestat s-au vătămat drepturile reclamanţilor care au fost excluşi de la succesiune, a procedat la anularea acestui certificat în baza art. 88 din Legea nr. 36/1995 modificată şi completată. Instanţa nu poate constata nulitatea absolută a certificatului de moştenitor atacat astfel cum au cerut reclamanţii întrucât nulitatea absolută e o măsură de ineficacitate a actului juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor legale atunci când se vatămă interese publice, or în speţă fiind vătămate interesele private ale reclamanţilor, măsura de ineficacitate a actului emis cu nerespectarea prevederilor legale este anularea actului, măsură prevăzută expres de art. 88 din Legea nr. 36/1995.

În ceea ce priveşte constatarea nulităţii antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii M.T. şi I.Ş., legalizat de BNP O. B. prin Încheierea de legalizare semnătură nr. 1658 din 19 martie 2008, având ca obiect terenul extravilan situat administrativ pe raza localităţii Ş.- C., jud. Alba, înscris în Titlul de proprietate nr. 9287/580 din data de 11.06.1998, eliberat de Comisia Judeţeană Alba pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor , identificat cu parcela nr. 3025/10 din tarlaua 369 în suprafaţă de 5755 mp, situată la locul numit I.- arabil, imobil ce se menţionează în antecontractul respectiv că a fost dobândit cu titlu de moştenire în baza Certificatului de moştenitor nr. 45/2008 de la M.T. şi M.A., instanţa a constatat că acest act s-a bazat pe o cauză nelicită şi imorală sub aspectul scopului mediat al actului respectiv, obiectivul urmărit la încheierea actului de către pârâtul M.T. ca promitent vânzător fiind fraudarea drepturilor reclamanţilor ce aveau şi ei dreptul la moştenire şi implicit de proprietate a bunului respectiv. Instanţa a constatat că apărarea pârâtului I.Ş. în sensul că pârâtul M.T. avea dreptul să-şi înstrăineze cota sa ideală de proprietate din bunul respectiv nu are relevanţă în speţă întrucât pârâtul promitent vânzător nu şi-a înstrăinat cota sa ideală din bun ci a înstrăinat bunul în întregul său.

Mai mult la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare pârâtul vânzător nici nu se pretindea şi nu era coproprietar ci se pretindea proprietar exclusiv al bunului. În ceea ce priveşte buna credinţă a pârâtului I.Ş. invocată prin întâmpinare, în sensul că vânzătorul era posesorul unui titlu valabil, instanţa a constatat că aceasta este fără relevanţă în cauză din moment ce ceilalţi moştenitori, în speţă reclamanţii, nu şi-au dat consimţământul la vânzare şi nu au ratificat această vânzare iar înstrăinarea bunului nu poate să le afecteze nici lor drepturile deoarece şi ei au fost de bună credinţă. Totodată instanţa a constatat că în practica judecătorească s-a decis că dacă la încheierea actului, cumpărătorul nu a cunoscut calitatea de coproprietar a vânzătorului, actul este anulabil (Tribunal Suprem, Secţia civilă, Decizia 2257/1955 ). În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului I.Ş. că reclamanţii nu pot cere anularea promisiunii de vânzare cumpărare ci doar partajul succesoral în calitatea lor prezumtivă de coindivizari succesorali (urmând ca vânzarea să nu fie nulă ci supusă numai condiţiei rezolutorii ca bunul vândut să nu cadă, cu prilejul partajului, în lotul altui coproprietar ci în acela al coproprietarului vânzător), instanţa a constatat că acest lucru ar fi fost posibil dacă cumpărătorul cunoştea la data vânzării că vânzătorul este doar coproprietar iar nu cum s-a întâmplat în speţă când cumpărătorul I.Ş. a crezut că vânzătorul este proprietar exclusiv, după cum a arătat în întâmpinare, fiind deci în eroare asupra calităţii de proprietar al vânzătorului promitent (C.S.J. , Secţia Civilă, Decizia 1336/1992, în Dreptul nr. 2/1993, p. 71).

Din modul în care s-au întocmit actele succesorale în Dosarul succesoral nr. 56/2008 când în ziua înregistrării cererii de deschidere a succesiunii -19.03.2008- s-a şi emis certificatul de moştenitor cu necitarea tuturor moştenitorilor legali ce aveau chemare la moştenire iar în aceeaşi zi s-a încheiat şi antecontractul de vânzare cumpărare întemeiat pe certificatul de moştenitor emis nelegal, instanţa constată că acest act s-a bazat pe o cauză nelicită şi imorală sub aspectul scopului mediat al actului respectiv, obiectivul urmărit la încheierea actului de către pârâtul M.T. ca promitent vânzător fiind fraudarea drepturilor reclamanţilor ce aveau şi ei dreptul la moştenire şi implicit de proprietate a bunului respectiv, astfel că va dispune anularea actului respectiv în temeiul art. 966 din Codul civil. Potrivit art. 966 din Codul civil :„obligaţia fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicită, nu poate avea nici un efect..”

Admiţând acţiunea reclamanţilor, instanţa a respins cererea de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtului I.Ş. formulată de intervenienţii Ursa Nicolae Daniel şi Ursa Ioana

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei cu titlu de onorariu de avocat conform chitanţei depuse la dosar şi 218 lei cu titlu de taxe de timbru.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.Ş. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

In expunerea motivelor de recurs se susţine că hotărârea este nefondată sub aspectul fundamentului juridic pe care îşi întemeiază cererea reclamanţii, care solicită constatarea nulităţii absolute a Certificatul de moştenitor nr. 45/19.03.2008 -acţiune juridică de drept comun ce nu poate fi utilizată, în condiţiile în care aceştia au la dispoziţie conform prev. art. 88 din Lg. 35/1996 o cale specială prevăzută de legiuitor, respectiv cea a acţiunii în anulare.

Instanţa de fond în mod corect a opinat că nu poate constata nulitatea absolută a actului juridic atacat, deoarece nulitatea absolută sancţionează nerespectarea , la încheierea actului juridic civil a unor norme juridice care ocrotesc un interes general, spre deosebire de actul juridic în speţă, care a fost întocmit în baza prevederilor art.68-88 din Legea 36/1995, norme care ocrotesc interesele speciale ale persoanelor cu vocaţie la moştenirea unui antecesor.

Potrivit art. 88 din Legea 36/1995: Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.

In cazul anulării certificatului de moştenitor, notarul public va elibera un nou certificat, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. In acest scop, instanţelor judecătoreşti le revine obligaţia de a trimite la biroul notarului public competent în soluţionarea cauzei copie de pe hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, dacă a fost cerut în timpul judecăţii.

In consecinţă, instanţa de fond a admis o cerere , pe care motivează corect că este inadmisibil ,din punct de vedere juridic , a admis-o şi a procedat la anularea certificatului de moştenitor, fără a proceda la stabilirea drepturilor , pretins încălcate ale celor vătămaţi de emiterea Certificatului de moştenitor nr. 45/19.03.2008, aşa cum obligă în mod expres legea. Simpla existenţă juridică a Certificatului de moştenitor nr. 121/2008 nu suplineşte controlul judecătoresc neexercitat asupra procedurii succesorale atacate şi în consecinţă instanţa nu poate să ignore etapele exprese ale art. 88, care prevede că, instanţa anulând certificatul de moştenitor este obligată să se pronunţe asupra drepturilor succesorale ale moştenitorilor vătămaţi şi, în urma stabilirii drepturilor lor legale de către instanţa de judecată, notarul public , care nu a respectat prevederile legale, este obligat să emită un nou certificat de moştenitor pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

In mod paradoxal, instanţa a aplicat formal sancţiunea juridică specială- anularea actului- cu privire la care nu a fost învestită prin cererea reclamanţilor, dar a statuat efectul sancţiunii juridice generale- nulitatea absolută şi asupra actelor încheiate cu bună-credinţă de terţi cu privire la drepturile cuprinse în actul juridic anulabil.

Nu se poate constata nulitatea absolută a contractului provizoriu de vânzare-cumpărare a unui bun indiviz încheiat în calitate de promitent-vânzător de către un singur coindivizar, fără acordul celorlalţi.

Certificatul de moştenitor constituie un mijloc de dovadă a calităţii de moştenitor, a cotei ce revine fiecărui moştenitor şi a compunerii masei succesorale. Certificatul de moştenitor nr. 45/19.03.2008( aşa cum a fost rectificat prin încheierea de rectificare nr. 2681/10.07.2009) este pentru recurent un „ res inter alios acta”. Până la realizarea partajului succesoral toţi cei 3 comoştenitori au calitatea de coindivizari asupra întregii mase succesorale, iar atât timp cât în urma partajului imobilele care fac obiectul Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1658/19.03.2008 pot cădea în lotul lui M.T., obligaţia acestuia poate fi îndeplinită.

In concluzie, instanţa nu a avut nici un temei juridic să constate nulitatea absolută a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare dintre M.T. şi I.Ş., în condiţiile în care nu s-au stabilit bunurile succesorale care intră în lotul său şi dacă, poate sau nu poate să-şi îndeplinească obligaţia asumată.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu potrivit art. 304 ind.1 Cod pr.civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

In ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat Tribunalul constată că instanţa de fond a soluţionat cauza respectând normele de drept substanţial aplicabile în materia nulităţilor şi a succesiunilor chiar dacă prin sentinţa pronunţată a reţinut că măsura de ineficacitate a actului emis cu nerespectarea prevederilor legale este anularea actului măsură prevăzută expres de art. 88 din Legea 36/1995 şi nu nulitatea absolută.

Mai mult ca urmare a nerespectării unor prevederi legale indiferent că prin norme se urmăreşte ocrotirea unui interes general sau special al persoanelor cu vocaţie la moştenire efectele sancţiunii juridice aplicabile sunt aceleaşi, respectiv lipsirea actului de eficienţă juridică.

In ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de fond a anulat un certificat de moştenitor fără a proceda la stabilirea dreptului pretins încălcate ale celor vătămaţi prin emiterea certificatului de moştenitor nr. 45/19.03.2008, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată.

Faptul că ulterior notarul a emis certificatul de moştenitor nr. 121/8.08.2008 prin care au fost declaraţi moştenitori toţi cei trei fraţi în calitate de fii în cotă de 1/3 părţi fiecare, stabilind astfel drepturile succesorale ale moştenitorilor vătămaţi dă eficienţă juridică actului nemaifiind necesară emiterea unui nou certificat de moştenitor pe baza acestei hotărâri definitive şi irevocabile.

In ceea ce priveşte anularea contractului de vânzare cumpărare, ca o consecinţă a anulării certificatului de moştenitor se impune şi anularea acestuia încheiat la data de 19.03.2008 conform principiului conform căruia actul secundar urmează soarta juridică a actului principal.

Mai mult, la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare pârâtul vânzător se pretindea proprietar exclusiv al bunului, în această calitate înstrăinând bunul şi nu în calitatea sa de coproprietar alături de reclamanţi.

Insă în cazul proprietăţii pe cote părţi, pentru ca înstrăinarea să producă efecte depline este necesar acordul tuturor coproprietarilor , deoarece fiecare dintre ei având un drept limitat asupra bunului exprimat printr-o cotă parte care nu este determinată în materialitatea sa ci doar ideal nu poate dispune valabil decât în limitele dreptului său.

In speţă reclamanţii nu şi-au dat consimţământul la vânzare şi nu au ratificat această vânzare (decizia civilă 3303/1997, decizia civilă nr. 1336/1992, 1856/1997) astfel că înstrăinarea bunului nu poate să le afecteze în niciun fel drepturile lor.

Instanţa constată că acest act s-a bazat pe o cauză nelicită şi imorală sub aspectul scopului imediat al actului, respectiv obiectivul urmărit la încheierea actului de către pârâtul M.T. ca promitent vânzător, fiind fraudarea drepturilor reclamanţilor ce aveau şi ei dreptul la moştenire şi deci de proprietate asupra bunului.

Faţă de aceste considerente Tribunalul în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.

In baza art. 274 Cod pr.civilă va obliga recurentul să plătească intimaţilor M.P. şi M.I. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Tags: antecontract de vanzare - cumparare, antecontracte, certificat de mostenitor, unic moştenitor

ACTUALITATEA LOCUINTELOR SOCIALE

Autor: Apafi Larisa
04.03.2011

I. Generalitaţi

Lucrarea porneşte de la o întrebare simplă: ce se întâmplă cu cei care au nevoie de o locuinţă şi, dintr-un motiv sau altul, nu posedă resursele necesare pentru a-şi asigura una. Întrebarea noastră are ca referinţă categoria celor mai săraci membri ai societăţii, cei cărora veniturile nu le permit accesarea unei scheme de creditare, nu posedă surplusul constant necesar economisirii şi nu îşi pot permite închirierea unei locuinţe de pe piaţa liberă.
Recunoscând implicit gravitatea lipsei unei locuinţe/ unei locuinţe adecvate, în cazul segmentului sărac, statul român a adoptat în 1996 o măsură specifică ce vizează tocmai rezolvarea/ limitarea problemei. Locuinţa socială, atribuită din fondul de stat, cu chirie subvenţionată ar trebui să asigure, cel puţin o perioadă limitată de timp, până la depăşirea unui prag de venituri, o locuinţă decentă celui/celor aflaţi în imposibilitatea de a-şi asigura una. Guvernul a decis, în 2007, ca persoanele care locuiesc cu chirie la ANL mai mult de cinci ani să poată cumpăra locuinţele respective.
Ministrul Dezvoltării a declarat că, după ce Guvernul a emis în decembrie 2008 o OUG prin care termenul minim de închiriere de 5 ani este redus la 3, numărul locuinţelor ce pot fi scoase la vânzare a crescut la 14.745. Potrivit lui Blaga, preţul mediu de vânzare este de 40.000 de euro, iar prin vânzarea celor 14.745 s-ar colecta la bugetul Ministerului Dezvoltării 590 de milioane de euro, care vor fi utilizate tot pentru construirea de locuinţe ANL. Banii nu vor fi viraţi în bugetele locale pentru că, astfel, doar în localităţile în care s-a construit până în prezent ar mai putea fi construite alte imobile ANL. Conform legislaţiei româneşti în vigoare, orice persoană aflată într-o situaţie de precaritate a veniturilor (situate sub minimul garantat) poate solicita consiliului local al localităţii de domiciliu închirierea unei locuinţe, la un preţ subvenţionat. În măsura disponibilităţilor locale, solicitantul poate primi o astfel de locuinţă pe o perioadă limitată.
Ocuparea unei locuinţe sociale este dependentă de stocul de locuinţe sociale disponibile la un moment dat în timp, la nivel local. Dreptul instituit prin lege nu devine efectiv decât în măsura în care consiliile locale au în administrare astfel de locuinţe şi pot subvenţiona din fonduri proprii chiria beneficiarilor.

II. Atribuirea locuinţelor

„Locuinţă socială – Locuinţă care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.” De o locuinţă socială pot beneficia persoane sau familii care au „…un venit mediu net lunar realizat în ultimele 12 luni sub nivelul venitului net lunar pe familie, pentru care se acordă ajutor social potrivit legii, majorat cu 10%” şi care nu:
a) deţin în proprietate o locuinţă;
b) au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;
c) au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
d) deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă.
Recomandările legate de categoriile cărora măsura li se adresează cu precădere:„tinerii căsătoriţi care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele handicapate, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii nr. 42/19901, republicată, şi ai Decretului-lege nr.118/19902, republicat,alte persoane sau familii îndretăţite.”
Specificarea art. 43 „alte persoane sau familii îndreptăţite” lasă consiliilor locale libertatea de a stabili, în funcţie de problemele locative specifice, şi alte categorii de beneficiari. De altfel, consiliile locale stabilesc anual criteriile şi ordinea de prioritate, în funcţie de care se realizează repartiţia locuinţelor sociale, în condiţiile respectării prevederilor Legii 114.
În cadrul fiecărui criteriu, la stabilirea ordinii de prioritate se vor avea în vedere: condiţiile de locuit ale solicitanţilor, numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitanţii, starea sănătăţii solicitanţilor sau a unor membri ai familiilor acestora, vechimea cererilor. Responsabilitatea pentru aplicarea măsurii este atribuită consiliilor locale care „controlează şi răspund de fondul de locuinţe sociale situate pe teritoriul unităţilor administrativ teritoriale respective.”
Pentru a-şi constitui un stoc de locuinţe sociale, consiliile locale puteau opta pentru cele două variante prevăzute de lege: fie construirea de noi locuinţe, pe domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, fie reabilitarea unor construcţii existente. Constituirea stocului de locuinţe sociale trebuia/ trebuie să aibă în vedere reglementările legate de calitatea locuinţei prevăzute în lege ,locuinţele nou construite trebuie să respecte cerinţele minimale de suprafaţă şi dotări, iar cele reamenajate, cel puţin pe cele de dotări. Fondurile pentru punerea în aplicare a măsurii vizează, pe de o parte, resursele locale, fonduri cu destinaţie specială de la bugetul central ,prin bugetul MLPAT şi orice alte resurse care pot fi atrase la nivel local sau central (donaţii, contribuţii ale persoanelor fizice sau agenţilor economici).
Prin prevederile legale în vigoare, consiliul local al unităţii administrativteritoriale are statutul de proprietar al locuinţelor sociale, iar relaţia sa cu beneficiarii măsurii este definită în termenii proprietar – chiriaş.
Locuinţele sociale sunt repartizate spre închiriere, de către consiliile locale, celor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, pe o perioadă de cinci ani, cu o rată subvenţionată a chiriei, care variază în funcţie de venitul beneficiarului (chiria percepută nu poate depăşi 10% din venitul net lunar pe familie, calculat pentru ultimele douăsprezece luni, indiferent de valoarea reală a chiriei).
În cazul în care chiriaşul nu respectă condiţiile prevăzute în contractul de închiriere (stipulate în legea locuinţei, art. 24) sau „venitul mediu net lunar pe familie, realizat în doi ani fiscali consecutivi, depăşeşte cu peste 20% nivelul minim prevăzut la art. 42 din prezenta lege, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat valoarea nominală a chiriei în termen de 90 de zile de la comunicare” (art. 46)”, contractul se poate rezilia.
Chiriaşul unei locuinţe sociale are obligaţia de a anunţa primarului orice modificare a venitului net al familiei, în termen de 30 de zile, fapt ce atrage după sine recalcularea chiriei percepute. El nu poate subînchiria locuinţa, nu poate transmite dreptul obţinut unei alte persoane/ familii şi nu poate schimba destinaţia spaţiului pe care îl ocupă (abaterile se sancţionează cu rezilierea contractului şi recuperarea eventualelor daune).
Pentru a beneficia de atribuirea unei locuinţe sociale, orice persoană se poate adresa primăriei unităţii teritorial-administrative pe raza căreia are domiciliul. În baza ierarhiei de prioritate a criteriilor, fundamentată pe lege şi aprobată prin hotărârea consiliului local, solicitanţilor le este aprobată şi repartizată, în măsura stocului disponibil, o locuinţă socială. Periodic, guvernul va corecta nivelul minim calculat, ţinindu-se seama de evoluţia situaţiei economice şi sociale. În baza declaraţiei de venit şi a actelor doveditoare, se va calcula venitul net lunar, orice nesinceritate în declaraţie atrăgând răspunderea materială şi penală, după caz.
In practică, este posibil ca numărul locuinţelor sociale să fie mai mic decât numărul solicitanţilor, împrejurare în care autorităţile administraţiei publice locale vor constitui comisii care să examineze cererile solicitanţilor, stabilind şi criteriile în temeiul cărora vor fi repartizate locuinţele.
Cererile solicitanţilor vor fi analizate până la data de 1 noiembrie a anului în curs şi vor fi supuse aprobării consiliilor locale şi, în raport de ordinea de prioritate, vor fi alcătuite listele solicitanţilor îndreptăţiti pentru anul următor, care vor fi afişate la sediile primăriilor. Hotărârea consiliului local va putea fi atacată la instanţa competentă, conform procedurii contenciosului administrativ.
Nu este posibil să se încheie un contract de închiriere pentru o locuinţă socială în absenţa repartiţiei; dacă s-ar încheia totuşi un asemenea contract, în absenţa repartiţiei emisă de organul competent, contractul va fi lovit de nulitate absolută.
Nici simpla repartiţie, neurmată de încheierea contractului de închiriere, nu conferă vreun drept locativ solicitantului. Suntem în prezenta unui act juridic complex, dreptul locativ asupra unei locuinţe sociale fiind dobândit numai dacă actul de repartiţie este urmat de încheierea contractului de închiriere.
Subînchirierea este interzisă, chiar dacă subînchiriaşul ar îndeplini condiţiile legale pentru a putea beneficia de o locuinţă socială. Imposibilitatea transmiterii dreptului de locuire se refera la schimbul de locuinţe şi la cesiunea contractului de închiriere.
Nu vor putea beneficia de locuinţe sociale persoanele sau familiile care:
– deţin o locuinţă în proprietate;
– au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;
– au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
– deţin o altă locuinţă, în calitate de chiriaş.

II. 1. Situatia locativa actuala este notata în felul urmator:

– Candidatul chirias în spatiu din fond locativ privat primeste 10 puncte, cel tolerat în spatiu primeste 7 puncte.
– Daca titularul cererii locuieste într-un spatiu mai mare de 15 mp si pâna la 18mp inclusiv primeste 5 puncte.
– O suprafata mai mare de 12 mp sau pâna la 15 mp inclusiv valoreaza 7 puncte.
– Daca suprafata se înscrie între 8 mp si12 mp inclusiv atunci candidatul primeste 9 puncte.
-Suprafata mai mica de 8 mp valoreaza 10 puncte.
Starea civila a candidatului se calculeaza astfel: candidatii casatoriti primesc 10 puncte, cei necasatoriti primesc 8. Daca titularul cererii are un copil, primeste 2 puncte, prin urmare la numarul de copii se va adauga întotdeauna un punct. Alte persoane, indiferent de numarul lor, primesc 2 puncte.
Daca titularul cererii sau un alt membru este bolnav, având nevoie, potrivit legii, de o camera în plus sau un însotitor, se acorda 2 puncte.De asemenea sunt acordate puncte pentru vechimea cererii solicitantului.
Astfel, daca cererea are vechime de un an, i se acorda 1 punct, între 1 si 2 ani se primesc 3 puncte, între 2 si 3, se primesc 6 puncte, între 3 si patru ani se acorda 9 puncte, iar pentru fiecare an ce depaseste 4 se acorda înca 4 puncte.
Nivelul de studii sau pregatire profesionala se recompenseaza în felul urmator: daca titularul cererii nu are studii superioare sau pregatire profesionala, i se acorda 5 puncte. Pentru scoala generala, fara pregatire profesionala se acorda 8 puncte. Pentru studii medii se acorda 10 puncte. Studiile medii, completate de pregatire profesionala de specialitate sau studii superioare de scurta durata aduc candidatului 13 puncte.
Iar candidatii cu studii superioare primesc 15 puncte. Situatiile locative sau sociale deosebite sunt luate în considerare în felul urmator:cei care provin din case de ocrotire sociala si care au împlinit 18 ani primesc 15 puncte. Tinerii care au adoptat sau adopta copii primesc 10 puncte. Tinerii evacuati din case nationalizate primesc 5 puncte.

II. 2. Locuinţe sociale pentru tineri

Sediul materiei este Legea 152/1998, modificată de cinci ori până acum, ultima dintre ele fiind OUG 83/2003. ANL este instituţie de interes public cu personalitate juridică şi cu autonomie financiară, avand rol de coordonare a unor surse de finanţare în domeniul construcţiei de locuinţe.
Care sunt categoriile de persoane care pot beneficia de creditele acordate de ANL?
-persoane fizice cu cetăţenie română, domiciliate în România;
-persoane juridice române. Beneficiarul unui credit prin ANL va avea dreptul la:
…o rată a dobânzii inferioară unei rate medii a dobânzilor practicate pe piaţa financiar-bancară, calculată şi acceptată de Agenţia Naţională pentru Locuinţe; …acces la terenuri pentru construcţii de locuinţe, prin vânzare-cumpărare, concesionare sau dare în folosinţă pe toată durata de existenţă a construcţiei, în condiţii preferenţiale, stabilite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe împreună cu autorităţile administraţiei publice locale sau centrale, după caz;
…scutiri de la plata taxelor pentru teren şi de la plata impozitului pe clădire, pe durata de rambursare a creditului; …o subvenţie în cuantum de 30% din valoarea locuinţei, numai pentru prima locuinţă construită cu credit ipotecar, destinată persoanelor care nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub formă de subvenţii pentru o altă locuinţă.
III.Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor- Variantă de soluţionare

Creşterea fondului de locuinţe sociale cu 25% prin finanţare de la bugetul de stat.
Impact economic:
1) grevarea bugetului de stat;
2) descurajarea investiţiilor private în construcţia de locuinţe sociale;
3) creşterea deficitului bugetar.
4) Stimularea închirierii în condiţii similare locuinţelor sociale de către persoane private.
Impact social:
1) defavorizarea categoriilor de persoane care nu se încadrează în condiţiile legale pentru a beneficia de locuinţe sociale;
2) acces crescut la locuinţă. Impact de mediu: Nu este cazul.
Buget estimat :480.439.000 (cheltieli actuale) + 120.109.750 (majorare cu 25%) = 600.548.750 Impact politic:
Nivelul maxim al chiriei pentru locuinţele aflate în proprietatea statului sau a autorităţilor administraţiei publice locale se diferenţiază pe categorii de localităţi şi pe zone de către consiliile locale, după criteriile avute în vedere la stabilirea impozitelor şi a taxelor locale pentru terenuri şi clădiri, în condiţiile prevederilor legale în vigoare. Pentru locuinţele sociale contractul de închiriere se încheie cu beneficiarii stabiliţi de consiliul local. Locuinţele sociale se repartizează, în ordinea de prioritate stabilită de autorităţile care le deţin, pe baza criteriilor stabilite prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, pe o perioadă de 1 an, cu posibilitatea de reînnoire.
Grupuri vizate
– persoane şi familii care au rămas fără adăpost în urma avarierii grave sau distrugerii locuinţelor
proprii, din cauza unor calamităţi naturale sau a unor dezastre ori accidente de care nu se fac vinovaţi;
– persoane şi familii evacuate din locuinţe situate în construcţii expuse unui risc major, cum ar fi
alunecările de teren, seismele, inundaţiile;
– persoane şi familii evacuate din locuinţe ce fac obiectul unor legi de restituire către foştii proprietary a imobilelor trecute în proprietatea statului sau care sunt chiriaşi în astfel de locuinţe;
– tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani;
– persoane cu handicap (inclusive invalizii de gradul I şi II);
– pensionarii, veteranii şi văduvele de război;
– tineri, persoane majore care au vârsta de până la 35 de ani;

IV. TVA redus pentru locuinţele sociale Guvernul a modificat, printr-o Hotărâre normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 , completări determinate de introducerea cotei reduse de TVA de 5% pentru locuinţele livrate în cadrul politicii sociale. Noile reglementări din normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal precizează – în cazul livrării unei locuinţe cu o suprafaţă de maximum 120 de metri pătraţi şi valoare mai mică de 380.000 lei – că vânzătorul poate aplica cota de TVA de 5% la vânzarea unei locuinţe, dacă cumpărătorul va prezenta o declaraţie pe propria răspundere autentificată de un notar din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a beneficia de cota redusă de TVA. Acest document va fi păstrat de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%.

IV.1. Rezilierea

Contractul de închiriere a locuinţei sociale se poate rezilia înainte de termenul de 5 ani stabilit prin lege, în una dintre următoarele forme:
a) la cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile într-un termen minim de 30 de zile;
b) la cererea proprietarului, atunci când:
– chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive;
– venitul net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depăşeşte cu peste 20% nivelul minim prevăzut la art. 42 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, iar chiriaşul nu a achitat valoarea nominală a chiriei în termen de 90 de zile de la comunicare;
– chiriaşul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor, precum şi oricăror alte bunuri aferente lor sau a înstrainat fără drept părţi ale acestora;
– chiriaşul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei;
– chiriaşul nu a respectat clauzele contractuale şi/sau prevederile art. 49 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată;
c) chiriaşul nu şi-a achitat obligaţiile ce îi revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă acestea au fost stabilite prin contractul de închiriere în sarcina chiriaşului.
Evacuarea chiriaşului se face numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi chiriaşul este obligat să plătească chiria prevăzută în contract până la data execuţiei efective a hotărârii de evacuare. Contractul încetează în termen de 30 de zile de la data părăsirii domiciliului de titularul contractului sau de la data înregistrării decesului, dacă persoanele îndreptaţite prin lege nu au solicitat locuinţa.

IV.2. Asigurările pentru locuinţe devin obligatorii

Actul legislativ prevede că suma maximă pe care asiguratul va trebui s-o plătească, începând din 2008, va fi de 20 de euro pe an. Actul legislativ creează unele facilităţi cu caracter social pentru persoanele care ocupă locuinţe sociale, respectiv pentru cele beneficiare de ajutor social, în sensul că pentru acestea prima de asigurare se suportă integral sau, după caz, partial, de către autorităţiile locale.

V. Date statistice

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, doar circa 0,8% din fondul actual de locuinţe îl reprezintă casele aflate în proprietatea administraţiilor publice locale şi centrale. În Belgia, această cotă este de 7%, în Franţa şi Austria – 18-20%, iar în Olanda – 36%.
Totodată, potrivit specialiştilor, o piaţă a chiriilor dezvoltată este premisă mobilităţii crescute a forţei de muncă, factor extrem de important într-o economie modernă. În România, 93% din locuinţe sunt locuite de proprietarii acestora şi doar 6% sunt din unităţile locative, participă la piaţa chiriilor (fără cele 0,8% locuinţe de stat).
În Uniunea Europeană, locuinţele private închiriabile reprezintă între 12 şi 30% din total. Inconsecventa guvernamentală şi abstinenţa administraţiei publice locale în domeniul politicii de locuinţe au “contribuit” direct la diminuarea ofertei de locuinţe ieftine cu chirie şi, indirect, la explozia preţurilor la apartamente înregistrată în ultimii trei ani.
Între anii 1997 – 2005,primăria Londrei a reusit să obţina astfel peste 62.000 de locuinţe ieftine, dublu faţa de cât construieşte România anual. În Bucureşti, potrivit unei informări trimise de Primăria Capitalei, în acest an municipalitatea va investi în construirea a doar 230 de locuinţe sociale. Evident, prea puţine. Numai pentru rezolvarea urgenţelor, adica a celor peste 14.000 de chiriaşi care urmează să fie evacuaţi din casele retrocedate, municipalitatea are nevoie în următorii cinci ani de tot atâtea locuinţe.
Care sunt soluţiile întrevăzute? Se propunea soluţia licitaţiilor publice pentru cumpărarea de locuinţe de pe piaţa existentă. Însă preţurile curente la apartamente nu mai sunt aceleaşi de acum patru-cinci ani. În plus, dacă primarul se va ţine de cuvânt şi va căuta să cumpere de pe piaţa secundară, ar putea provoca o nouă creştere a preţurilor.
În practica europeană, locuinţele noi, cu preţ de execuţie de până-n 1.000 euro/mp, sunt considerate locuinţe sociale. Piaţa bucureşteană de construcţii nu este cea mai scumpă din Europa, prin urmare, obţinerea unui preţ sub 800 euro/ mp pentru o construcţie nouă e un fapt realizabil. În prezent, preţul minim pe care il poate obţine primăria de pe piaţa secundară de locuinţe este 840 euro/mp, media însa este de 1.000-1.050 euro/mp construit.

V.1. Subvenţia pentru construcţia de locuinţe a fost majorată

OUG 215/2008 a introdus o prevedere nouă potrivit căreia statul sprijină accesul la o locuinţă proprietate personală prin acordarea unei subvenţii de la bugetul de stat de 30% din valoarea locuinţei construite.Subvenţia nu poate depăşi echivalentul în lei a 15.000 de euro. Cea mai importantă modificare a acestei legi constă în faptul că locuinţele cumpărate de la ANL pot fi ipotecate.
Instituţiile financiar-bancare care au studiat segmentul de piaţă reprezentat de locuinţele pentru tineri,au constatat faptul că suspendarea dreptului de „a dispune“ de locuinţă pe o perioadă de 5 ani înseamnă că acestea nu pot fi ipotecate, ceea ce duce la imposibilitatea garantării creditelor.Termenul în care se pot vinde locuinţele închiriate de la ANL s-a scurtat de la 5 ani la 3 ani: Rămâne de văzut dacă va scoate statul banii pentru toate aceste facilităţi sau dacă acestea vor fi aplicabile doar unui număr restrans de persoane. Anul trecut, pentru prima de stat care era mai mica decât anul acesta, au fost aprobate sub 1% din cereri.

VI. Concluzii
Slaba alocare a resurselor financiare către construcţia de locuinţe din fonduri publice, costul ridicat al locuinţelor (care trebuie să respecte normele minimale specificate de lege), corelate cu neprecizarea nici unei soluţii sau recomandări de utilizare a clădirilor deja existente la nivel local a condus, în timp, la o situaţie care face, practic, imposibilă aplicarea măsurii, într-un număr ridicat de localităţi urbane, prin inexistenţa unui stoc de locuinţe sociale.
Lipsa de specificare a statutului locuinţei sociale, prin raportare la alte tipuri de locuinţe aflate în administrarea primăriilor (locuinţe rămase nevândute din fondul locativ de stat, case naţionalizate, locuinţe de urgenţă etc.) creează probleme serioase în modalitatea de evaluare a măsurii şi a efectelor sale şi lasă un spaţiu larg de decizie autorităţilor locale, creând confuzie asupra măsurii în sine.
Dependenţa accentuată a modalităţii de aplicare a măsurii (de la înregistrarea cererii până la constituirea fondului de locuinţe sociale) de contextul local lasă puţin loc pentru interpretări, la nivel global, asupra eficacităţii locuinţelor sociale.

Tags: legislatie comentata, modalitati de dobandire a unei locuinte sociale

Corelaţia dreptului naţional cu dreptul comunitar

 Dreptul naţional şi dreptul comunitar în materia concurenţei – prezentare şi relaţie+concurentei

Tags: Dreptul concurenţei

Strategia naţională în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2007)

Proprietatea intelectuala privita sub cele doua componente ale sale, proprietatea industriala pe de o parte si drepturile de autor si drepturile conexe pe de alta parte,best prop intel

Tags: dreptul proprietatii intelectuale

Solidaritatea în dreptul comercial

Cazuri de solidaritate legala care nu pot fi înlaturate prin vointa partilor

Solidaritatea in dreptul comercial

Tags: Drept comercial