Fond funciar. Nulitate parţială titlu de proprietate. Absenţa cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.

Tip: Sentinţă civilă

Nr./Dată: 2515 (28.11.2008)

Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA

Domenii asociate: fondul funciar

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei reclamanta C.N. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii B.I. , Comisia Judeţeană de fond funciar Constanţa şi Comisia Locală de fond funciar Negru Vodă, să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 26214/2855/12.12.2002 emis de Comisia Judeţeană de fond funciar Constanţa pe numele lui B.C..

În motivarea cererii sale reclamanta arată că titularul menţionat pe titlul de proprietate este autorul său şi a decedat la 23.09.1998 iar pe titlul de proprietate au fost menţionaţi ca beneficiari reclamanta şi B.T. , acesta fiind fratele lui B.C..

Reclamanta arată că în mod eronat unchiul său , B.T. a fost înscris pe titlul de proprietate întrucât terenul de 3 ha a aparţinut numai autorului său , B.C. , reclamanta fiind singura îndreptăţită la reconstituire.

În drept reclamanta invocă dispoziţiile art. III din Legea nr.167/1997 lit.a.

Pentru susţinerea acţiunii reclamanta depune următoarele înscrisuri : certificat deces B.C. , certificatul de deces B T , titlul de proprietate nr. 26214/2855/12.12.2002 , certificat de căsătorie , certificat de naştere , anexa 24 pentru deschiderea procedurii succesorale , certificat fiscal , adeverinţa nr. 8082/2008 , două declaraţii notariale , copie cerere CD, jurisprudenţă , adresa nr.3/2004.

Comisia locală de fond funciar Negru Vodă depune întâmpinare. Comisia Judeţeană de fond funciar Constanţa nu a formulat întâmpinare şi nu a propus probe în apărare.

Reclamanta a solicitat admiterea probei testimoniale pentru a face dovada calităţii de moştenitor , cerere respinsă de instanţă având în vedere faptul că reclamanta a dovedit faptul că este descendenta lui B.C. , titularul dreptului de proprietate pentru cele 3 ha teren arabil ce fac obiectul titlului de proprietate contestat , prin actele de stare civilă depuse la dosar.

Din oficiu instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.I. , excepţie admisă prin încheierea din 29.09.2008.

De asemenea , faţă de documentaţia depusă la dosarul cauzei de către Comisia Locală Negru-Vodă instanţa a dispus din oficiu administrarea probei cu interogatoriul reclamantei pentru a se clarifica dacă au fost respectate prevederile Legii 18/1991 privind reconstituirea dreptului de proprietate , proba fiind administrată.

Procedând la soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere probele administrate în cauză, din analiza cărora a reţinut următoarele : reclamanta este moştenitoarea autorului său B.C. decedat la data de 11.03.1989 , acesta fiind frate cu B.T. , decedat la rândul său pe data de 22.09.1998 , aspecte ce rezultă din actele de stare civilă şi respectiv anexa 24 procedura succesorală.

La apariţia Legii 18/1991 , au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după B.C. , fratele său B.T. şi numitul C D, fiul natural al lui B.C. , dar nerecunoscut de acesta prin înscrisuri oficiale.

Cu toate că B.C. avea ca descendent direct pe reclamantă, aceasta nu a formulat cerere de moştenire a dreptului de proprietate , fapt ce rezultă fără dubiu din declaraţia dată în instanţă la termenul din 24.11.2008.

Reclamanta afirmă că ar fi formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după autorul său în anul 2003 dar nu face dovada depunerii ei iar în ce priveşte cererea formulată de numitul C D , , reclamanta afirmă că s-ar fi înţeles cu fratele său să formuleze el cerere în numele său , aspect de asemenea nedovedit , chiar dacă se depune la dosar o cerere adresată Primăriei oraşului Negru – Vodă, prin care CD cedează suprafaţa de 3,5 ha plus 1,5 ha în despăgubiri în favoarea reclamantei.

Este fără putinţă de tăgadă că reclamanta nu a formulat cerere pentru moştenirea dreptului de proprietate după autorul său deşi era îndreptăţită să facă acest lucru în condiţiile în care fratele său C D , nerecunoscut de autorul său , nu era îndreptăţit să formuleze cerere de reconstituire iar numitul B.T. cu atât mai puţin nu putea pretinde vreun drept la succesiunea fratelui său atâta vreme cât acesta avea descendenţi în viaţă respectiv pe reclamantă.

Din relaţiile comunicate de pârâta Comisia Locală de fond funciar Negru-Vodă şi înscrisurile ataşate, instanţa a constatat că s-a formulat cerere de reconstituire pentru 4,5ha de către C D şi B.T. după autor B.C. ambele cereri fiind formulate în termenul legal.

Cererile acestea au fost aprobate de Comisia Locală şi s-a formulat propunere pentru validarea lor , deşi nici C S şi nici BT nu erau persoane îndreptăţite la moştenire.

Ulterior , Comisia Locală, în dorinţa de a îndrepta eroarea comisă, a procedat la rectificarea titlului de proprietate nr.26214/2855/12.12.2002,în sensul eliminării de pe titlu a lui C Dşi adăugarea reclamantei, titlul de proprietate fiind emis pentru 3 ha teren arabil.

Diferenţa de 1,5 ha a fost trecută de Consiliul Local Negru-Vodă în anexa 23 pentru despăgubiri.

Potrivit art. 8 al.1 şi 2 din Legea 18/1991 rep. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face în condiţiile stabilite de prezenta lege , de ea beneficiază persoanele care s-au înscris în CAP-uri, moştenitorii acestora precum şi alte categorii de persoane prevăzute de lege.

Potrivit art.9 al.3 cererile formulate de persoanele îndreptăţite se depun la Primăria localităţii unde se află terenul , fie personal fie prin poştă cu confirmare de primire , în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii , termen care s-a prelungit până la 4.II.1998.

În conformitate cu art. 9 al. 4 şi 5 din Legea 18/1991 rep. cererea trebuie să cuprindă numele şi prenumele persoanei solicitante , domiciliul său calitatea de titular sau moştenitor , suprafaţa de teren solicitată , cerere la care va ataşa documentele doveditoare ale dreptului pretins şi calităţii solicitantului.

Potrivit art.11 al. 3 din acelaşi act normativ, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere pe baza situaţiei terenurilor deţinute de CAP la 1.01.1990, a celor înscrise în sistemul cadastral general în registrul agricol al localităţii.

Iată deci că pentru a beneficia de prevederile legii fondului funciar, persoana îndreptăţită este necesar să fi formulat cerere scrisă adresată Comisiei Locale însoţită de actele doveditoare, ori reclamanta nu a făcut acest lucru , deşi susţine că în 2003 ar fi formulat o asemenea cerere , dar fără a dovedi acest lucru şi oricum ea ar fi fost tardiv formulată , termenul fiind până la 4.II.1998.

Faptul că numitul CD ar fi formulat el cerere nu echivalează cu o cerere formulată în termen în beneficiul reclamantei atâta vreme cât cererea s-a formulat în numele său personal de către C D şi nu în numele reclamantei şi fiind însoţită de copii de pe actele sale de naştere şi nu ale reclamantei.

Deşi ulterior s-a încălcat o „reparare” a erorii făcute prin propunerea de validare a cererilor după B.C. în sensul radierii din titlu a lui C D şi înscriere a reclamantei, acest lucru nu a fost altceva decât o nouă greşeală pentru că reclamanta nu a formulat nicio cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate fiind înscrisă eronat pe titlu , cu încălcarea art. 11 din Legea 18/1991 rep.

Cu toate că se constată toate aceste erori şi greşeli ale Comisiei Locale de fond funciar Negru Vodă, inclusiv aceea de reconstituirea a dreptului de proprietate după BC în beneficiul lui B.T. , fratele autorului , persoană ce nu era îndreptăţită la reconstituirea în măsura în care existau descendenţi decât dacă sar fi făcut dovada acceptării moştenirii după fratele său pe baza unui certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor , instanţa nu poate din oficiu să procedeze la constatarea nulităţii absolute totale a titlului de proprietate care se poate cere numai în condiţiile prevăzute de art. III al.2 din Legea 169/1997 modif. prin Legea 247/2005 respectiv de către primar , prefect , precum şi alte persoane care justifică un interes legitim.

Cât despre calitatea procesuală a lui B.I. , instanţa a constatat că acesta este descendentul lui B.T. , dar nu s-a dovedit calitatea sa de moştenitor iar în condiţiile în care nu figurează nici pe titlul de proprietate, instanţa a respins acţiunea faţă de acesta, nefiind dovedită calitatea sa procesuală pasivă.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa a respins cererea reclamantei ca nefondată.

Tags: fond funciar, legea 18/1991

Evacuare pentru lipsă titlu locativ. Tacită relocaţiune. Concediu. Daune cominatorii.

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 951 (30.04.2008)
Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA
Domenii asociate: locuinţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 27.11.2006 reclamanta SC X SA l-a chemat în judecată pe pârâtul I.C.N. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună evacuarea acestuia din imobilul situat în municipiul Mangalia, str. 1 Decembrie 1918, obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantumul stabilit de instanţă şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între pârât şi SC X SA, s-a încheiat contractul de închiriere din 07.06.2005, care are ca obiect închirierea unei camerei din căminul societăţii. Contractul încheiat între părţi a expirat şi, conform art. 12 din acesta, proprietarul are dreptul de a nu-l mai prelungi.

Pârâtul, a susţinut reclamanta, a fost înştiinţat, atât verbal, cât şi prin adresele din 04.11.2006, că, începând cu data de 19.11.2006, trebuie să elibereze camera, dar nici până în prezent acesta nu s-a conformat notificării.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1073 şi ale art. 1079 din Codul civil.

Pârâtul a formulat întâmpinare în care a arătat că, după încheierea contractului de închiriere, a făcut numeroase demersuri pe lângă conducerea SC X SA să-i vândă locuinţa, însă a fost refuzat de fiecare dată, astfel că a chemat în judecată societatea pentru ca, în baza unei hotărâri judecătoreşti, să fie obligată să-i vândă garsoniera.

În aceste condiţii, a susţinut pârâtul, întrucât judecarea prezentei cereri depinde în totalitate de modul în care va fi soluţionat dosarul de cumpărare a locuinţei, se impune suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea interlocutorie motivată din 19.12.2006, rămasă irevocabilă prin nerecurare, instanţa a suspendat judecata acţiunii, în temeiul art. 244 pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la rămânerea irevocabilă a cauzei care formează obiectul dosarului civil nr. …/COM/2006 al Curţii de Apel Constanţa.

Pricina a fost repusă pe rol la dat de 12.02.2008, iar, pentru verificarea condiţiilor prevăzute de lege pentru continuarea judecăţii, instanţa a solicitat arhivei civile a Judecătoriei Mangalia să comunice o copie legalizată a sentinţei civile nr. 485/C din 05.03.2007 prin care a fost soluţionată acţiunea având ca obiect obligarea SC X SA la vânzarea locuinţei închiriate către reclamantul I.C.N. (pârât în prezenta cauză).

În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar pârâtul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat în apărare încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamantei şi a probei testimoniale.

Pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă din 24.04.2008, instanţa a admis probele cu înscrisuri propuse de părţi, apreciind că acestea sunt pertinente şi utile, însă a respins ca neconcludentă proba cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonială propuse de pârât.

Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:

Între reclamanta SC X SA, în calitate de proprietar, şi pârâtul I.C.N., în calitate de chiriaş, s-a încheiat contractul de închiriere din 07.06.2005 având ca obiect închirierea locuinţei situată în municipiul Mangalia, str. 1 Decembrie 1918, pentru o perioadă de 12 luni, de la data de 07.06.2005 până la data de 07.06.2006, cu posibilitatea prelungirii.

După expirarea termenului de 12 luni prevăzut în contract, acesta nu a mai fost prelungit prin act scris, însă pârâtul a continuat să locuiască în imobilul închiriat, iar reclamanta SC X SA nu l-a notificat pe pârât, prin intermediul executorului judecătoresc, să elibereze camera închiriată.

La data de 27.11.2006, reclamanta a introdus prezenta cerere de chemare în judecată solicitând instanţei să dispună evacuarea pârâtului din locuinţa care a făcut obiectul contractului de închiriere din 07.06.2005.

Potrivit art. 1411 din Codul civil, locaţiunea este un contract prin care o persoană, numită locator, se obligă să asigure unei alte persoane, numită locatar, folosinţa temporară a unui bun în schimbul unei sume de bani sau alte prestaţii, numită chirie.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 1437 din Codul civil, „după expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, dacă locatarul rămâne şi e lăsat în posesie, atunci se consideră locaţiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispoziţiile articolului relativ la locaţiunea fără termen”, iar potrivit art. 1438 din acelaşi act normativ, „când s-a notificat concediul, locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocaţiunea tacită”.

După expirarea termenului de închiriere prevăzut în contract, pârâtul a continuat să locuiască în imobil cu acordul reclamantei (din moment ce aceasta nu i-a notificat concediul), astfel că a operat tacita relocaţiune, contractul de închiriere iniţial, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta (mai puţin durata termenului de închiriere) fiind prelungit în condiţiile art. 1437 din Codul civil.

Cu toate acestea, instanţa constată că, prin introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a anunţat pârâtului concediul, astfel că, de la acea dată, aceasta din urmă nu mai poate opune tacita relocaţiune.

Mai mult decât atât, din examinarea sentinţei civile nr. 485/C din 05.03.2007 a Judecătoriei Mangalia, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 362 din 17.09.2007 a Tribunalului Constanţa, instanţa reţine că acţiunea pârâtului având ca obiect obligarea SC X SA la vânzarea locuinţei închiriate în baza contractului de închiriere a fost respinsă.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că solicitarea reclamantei privind evacuarea pârâtului din imobilul închiriat este întemeiată, în lipsa unui titlu locativ valabil al acestuia, şi a admis-o.

Cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii nu este întemeiată, instituţia daunelor cominatorii nefiind reglementată legal, motiv pentru care a fost respinsă de instanţă.

Văzând dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură civilă şi faţă de împrejurarea că pârâtul este partea căzută în pretenţii, în accepţiunea acestui text de lege, instanţa îl va obliga pe acesta să plătească reclamantei suma de 10,5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.

Tags: concediu, daune cominatorii, lipsă titlu locativ, tacita relocatiune

Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Caz fortuit

C. A. Constanţa

Tip: Decizie

Nr./Dată: 181/P/12.03.2004 (12.03.2004)

Domenii asociate: loviri şi alte vătămări

Cerintele art.47 cod penal sunt întrunite atunci când accidentul soldat cu vatamarea corporala a victimei s-a datorat unor împrejurari imprevizibile si care nu au putut fi preîntâmpinare de inculpat.

Judecatoria Constanta, prin sentinta penala nr.1038 din 24.04.2003, în baza art.11 pct.2 lit.a cod pr.penala rap.la art.10 lit.2 cod pr.penala în referire la art.47 cod penal a achitat pe inculpatul B.F.D. pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.184 al.2 si 4 cod penal.

Pentru a se pronunta astfel s-a retinut urmatoarea situatie de fapt:

La data de 15.05.2002, inculpatul B.F.D aflat la volanul autoturismului marca „Nissan Blue Bird”ce rula pe B-dul 1 Mai (vechi) din municipiul Constanta, din directia Poarta 6 catre Poarta 5 Port pe banda a II-a a sensului de deplasare cu viteza de 49 km/h.

In zona blocului PF8, pe trotuarul din stânga, raportat la directia de deplasare a autoturismului condus de inculpat, pietonul E.N. în vârsta de 95 ani decide sa se angajeze în traversarea carosabilului printre doua autovehicole parcate, fara a se asigura corespunzator.

Sesizând ca pietonul îsi continua deplasarea si dorind sa evite impactul, inculpatul a actionat brusc sistemul de frânare,cu consecinta blocarii rotilor directoare.Ca urmare a acestei manevre autoturismul a continuat sa se deplaseze pe directia înainte si usor la stânga, pietonul fiind lovit cu partea frontala stânga.

Victima a fost transportata la spital de catre conducatorul auto, ulterior acesta revenind la locul producerii accidentului.

Raportul de constatare medico-legal efectuat în cauza a concluzionat ca partea vatamata a suferit în urma impactului vatamari ce au necesitat pentru vindecare 120 zile îngrijiri medicale daca nu survin complicatii.

Impotriva acestei hotarâri a declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta.

Tribunalul Constanta, prin decizia penala nr.897 din 18.11.2003, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta, cu motivarea ca prima instanta a pronuntat o solutie legala si temeinnica.

In termen legal împotriva acestor hotarâri Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a declarat recurs, prin care solicita casarea acestora prin admiterea recursului si condamnarea inculpatului, pentru care s-a dispus trimiterea în judecata si raportat la data comiterii infractiunii, inculpatul sa beneficieze de gratiere.

Din motivele scrise de recurs rezulta ca, nu ne aflam sub incidenta art.47 Cod penal, deoarece probele administrate în cauza, au demonstrat fara dubiu atât culpa inculpatului, cât si a partii vatamate în producerea accidentului.

Nu rezulta care ar fi fost obligatiile inculpatului si ce reguli de circulatie au fost încalcate din lecturarea recursului, dar se arata ca partea vatamata este o femeie în vârsta, a aparut dintre doua autoturisme stationate pe banda I a sensului de mers a inculpatului, situatie în care vizibilitatea inculpatului era partial redusa, dar se imputa inculpatului ca acesta putea si trebuia sa prevada aparitia unei persoane pe carosabil, desi în zona respectiva nu era o zona sub incidenta indicatorului trecere de pietoni.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintelor pronuntate în raport de criticile formulate cât si din oficiu, curtea constata ca recursul declarat în cauza este nefondat.

In mod corect instanta de fond si de apel, a retinut ca în cauza inculpatul nu se face vinovat de savîrsirea unei infractiuni din culpa, fiind aplicabile în speta disp.art.47 Cod penal.

In privinta rezultatului produs, urmare a accidentului auto, în care a fost implicat inculpatul, acesta nu l-a conceput, nu l-a urmarit si s-a datorat numai conduitei imprudente a partii vatamate, E.N. care în momentul angajarii în traversarea B-dului 1 Mai (vechi) din municipiul Constanta, având directia de deplasare dinspre Poarta 6 catre Poarta 5.

Din raportul de expertiza efectuat în cursul urmaririi penale, rezulta ca, aparitia starii de pericol a fost determinata de actiunea pietonului, respectiv a partii vatamate, de angajare în traversarea carosabilului prin loc nemarcat nesemnalizat si fara a se efectua o asigurare corespunzatoare privind siguranta efectuarii acestei actiuni.

In ceea ce priveste inculpatul, se retine ca acesta conducea autoturismul cu o viteza de 49 km/h inferioara vitezei admisa în localitati.

In cursul cercetarii judecatoresti s-a mai efectuat un raport de expertiza tehnica care concluzioneaza ca accidentul putea fi evitat de partea vatamata, daca se asigura la traversarea drumului public.

Analizând probele tehnice administrate în cauza si declaratiile inculpatului, martorilor, în mod corect instanta de fond ca de altfel si cea de apel au stabilit ca ne aflam în situatia unei împrejurari fortuite imposibil de prevazut de catre inculpat raportat la configuratia drumului unde a avut loc accidentul.

Pe cale de consecinta, cum nu s-au constatat alte nulitati de natura a duce la casarea celor doua hotarâri, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b cod pr.penala, urmeaza a se respinge recursul declarat de parchet, ca nefondat.

Tags: caz fortuit, circulaţie rutieră, loviri şi alte vătămări, OUG 195/2002

Guvernul a aprobat proiectul Legii Educaţiei Naţionale

Infractiunea de santaj

Tip: Decizie
Nr./Dată: 38/P/20.01.2004 (20.01.2004)
Autor: C.A. Constanţa
Domenii asociate: şantaj

Fapta inculpatului de a-l ameninta pe minor ca îl va duce la sediul politiei, ca urmare a savârsirii infractiunii de furt între rude, pentru a-l determina sa-i dea o suma de bani, lucru ce s-a realizat, constituie infractiunea de santaj.
Prin sentinta penala nr.639, pronuntata în data de 13.03.2003,în dosarul penal nr.2371/2002, Judecatoria Constanta, în baza act.ll pct.2, lit. ” a” cod procedura penala, raportat la art.l0 lit.”d” cod procedura penala, a achitat pe inculpatul G.V.pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.194 alin.l Cod penal.
In baza art.11 pct.2, lit.”a” cod procedura penala, raportat la art.10 lit.”c” cod procedura penala, a achitat pe inculpatii P.S si S.A., pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.194 alin. 1 cod penal.
Pentru a-i achita pe inculpati judecatoria, desi a retinut ca la 29 mai 2002 G.V. a perceput si primit de la minorul G.I.D. 3.000.000 lei pentru a nu-l conduce la politie, din care a dat câte 1.000.000 lei colegilor sai, P.D. si S.A., a concluzionat ca fapta primilor doi nu a inspirat victimei o temere reala si astfel lipseste acesteia latura obiectiva pentru a constitui infractiunea de santaj. In ce-l priveste pe inculpatul S.A., judecatoria a concluzionat ca acesta nu a asistat la discutia purtata de G.V. cu minorul G.I.D., despre fuga acestuia de acasa cu banii sustrasi de la parintii sai, astfel ca inculpatul nu are calitatea de participant la infractiunea de santaj, chiar daca a primit 1.000.000 lei.
Tribunalul Constanta, prin decizia penala 751 din 25 septembrie 2003 (dosar 1466/2003) a respins ca nefondat apelul procurorului, însusindu-si întru-totul motivarea primei instante.
Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a atacat cu recurs ambele hotarâri pronuntate în cauza, pe care le-a criticat pentru aprecierea gresita a probelor administrate în dosar si i-a achitat gresit pe inculpati.
Curtea a examinat hotarârile recurate si în raport de probele existente în cauza, a constatat întemeiate criticile formulate, astfel ca urmeaza sa caseze cele doua hotarâri în totalitate si sa-i condamne pe inculpati.
Din probe rezulta cu certitudine ca la 29 mai 2002 inculpatii erau încadrati ca agenti de paza la S.C “R.G.” S.A Bucuresti, Sucursala Constanta si au fost repartizati sa asigure paza Statiei CF Constanta. In jurul orelor 11.00, S.A. si P.D. l-au observat pe o banca din statia CF, pe minorul G.I.D. ce consuma bauturi alcoolice. P.D- l-a condus pe minor în vederea legitimarii, la biroul ce-l aveau în statie.
In biroul agentilor de paza, minorul a declarat ca nu are acte de identitate asupra sa si le-a relatat ca a fugit de acasa, fara stirea parintilor, de la care a sustras si o suma de bani.
Când în birou a venit si G.V., seful de tura al celorlalti inculpati, a preluat el discutia cu minorul, caruia i-a adus la cunostinta ca trebuie sa-l conduca la sediul Politiei TF Constanta. Luând cunostinta de intentia inculpatilor, minorul a oferit acestora bani din cei pe care îi aratase anterior acestora, moment în care S.A. a parasit biroul.
La revenirea în birou, dupa circa 10 min. S.A. a constatat lipsa minorului, iar G.V. i-a relatat, ca l-a lasat sa plece dupa ce le-a dat câte 1.000.000 lei. Astfel, S.A. a luat 1.000.000 lei de la G.V.
Din examinarea textului (art.194 alin. 1 din cod penal) care reglementeaza infractiunea de santaj, rezulta ca infractiunea respectiva este fapta “de a constrânge o persoana prin violenta sau amenintare pentru a da, a face ceva, fapta comisa pentru a dobândi în mod injust un folos”, de catre autorul constrângerii.
Probele existente în cauza ce sustin starea de fapt expusa, dovedesc fara putinta de tagada ca inculpatii au luat cunostinta despre fuga de acasa a minorului G.I.D, cu o suma de bani sustrasa de la parintii sai.
Când inculpatii au adus la cunostinta minorului, ca-l vor conduce la politie, obligatie ce le revenea în temeiul art.5 din Legea 18/1996, acesta din urma le-a oferit o suma de bani pe care au si primit-o prin intermediul lui G.V.
Deci, inculpatii l-au amenintat pe G.I.D. ca-l vor duce la politie, exercitând asupra acestuia o constrângere morala, ceea ce l-a determinat sa le dea banii (3.000.000 lei). In aceste conditii, inculpatii l-au santajat pe G.I.D. sa le dea bani, pentru a nu da în vileag fapta de furt între rude, daca l-ar fi dus la politie, organ ce putea declansa cercetarea penala a minorului pentru infractiunea de furt în conditiile art.210 din cod penal. Aceasta activitate a inculpatilor de a dobândi în mod injust un folos material, prin constrângerea minorului, obligat astfel sa le dea bani, constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii de santaj, savârsita cu intentie de catre cei dedusi judecatii. Curtea, concluzioneaza astfel ca G.V., P.D. si S.A. se fac vinovati de savârsirea infractiunii prevazuta de art.194 alin.2 cod penal, în conditiile circumstantelor agravante prevazute de art.75 lit.”a” din codul penal. In baza textelor citate, Curtea îi va condamna pe inculpati la câte 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii, sanctiune ce corespunde pericolului social al faptei, în raport de împrejurarile în care a fost comisa (circumstante agravante); consecinta ce a avut-o (o paguba de 3.000.000 lei).

Tags: şantaj

Circumstanţe atenuante. Consecinţe

Tip: Decizie
Nr./Dată: 539/P/27.07.2004 (27.07.2004)
Autor: C. A. Constanţa
Domenii asociate: viaţa sexuală (infracţiuni cu privire la)

Lipsa antecedentelor penale, conduita sincera a inculpatului pe tot parcursul urmaririi penale, sunt împrejurari ce pot constitui circumstante atenuante.

Judecatoria Constanta, prin sentinta penala nr.1093 din 24 mai 2004, a respins cererea formulata de inculpatul I.A. prin aparator, privind schimbarea încadrarii juridice a faptei, din infrac.prev.de art.329 alin.1,2,3 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal în infractiunea prev.de art.329 al.1,2 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.

În baza art.329 alin.1,2,3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul I.A. la pedeapsa închisorii de 5 ani, cu executare prin privare de libertate.

Apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta si de inculpat împotriva sentintei penale de mai sus, au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei hotarârii, a declarat recurs inculpatul, care solicita reducerea pedepsei pronuntate, avându-se în vedere ca a cooperat cu organele de cercetare penala, a recunoscut fapta si a regretat-o, nu are antecedente penale.

Verificând din oficiu, motivele de recurs constata:

Din examinarea probelor administrate rezulta ca inculpatul I.A. în cursul anului 2003, le-a cazat pe minorele I.G. , Z.O., B.C. pe care le-a îndemnat si înlesnit sa practice prostitutia, obtinând la rându-i foloase materiale.

Din declaratiile persoanelor care au practicat prostitutia – rezulta ca nu au fost fortate de inculpat sa savârseasca acest gen de acte, iar banii obtinuti i-au împartit în cote egale.

Suma obtinuta din activitatea infractionala 800.000 lei, a fost confiscata în folosul statului.

Inculpatul nu are antecedente penale.

Din împrejurarile concrete în care inculpatul a savârsit fapta, nu rezulta elemente de constrângere a minorelor de a practica prostitutia, fiind singura lor sursa de a-si asigura existenta, fiind scapate de sub controlul si supravegherea familiilor lor, care la rândul lor prezinta probleme sociale (a se vedea anchetele sociale).

Foloasele obtinute de inculpat din activitatea infractionala, datele ce-l caracterizeaza, fiind sincer pe tot parcursul urmaririi penale, fara antecente penale, instanta apreciaza ca scopul aplicarii unei pedepse de natura a contribui la reeducare, conform cerintelor art.52 Cod penal, inculpatul poate beneficia de circumstante antenuante prevazute de art.74-76 Cod penal cu consecinta reducerii pedepsei sub minimul prevazut de textul încriminator.

Asa fiind, urmeaza a admite recursul, a casa în parte sentinta penala si decizia penala, urmând a retine în favoarea inculpatului circumstante atentuante prevazute de art.74 – 76 Cod penal.

Tags: antecedente penale, circumstanţe atenuante, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, prostitutie

Cauză care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării

Tip: Decizie
Nr./Dată: 106/P/17.02.2004 (17.02.2004)
Autor: C. A. Constanţa

Împlinirea termenului de prescriptie speciala, ori câte întreruperi au intervenit, calculat conform art.124 cod pr.penala, înlatura raspunderea penala.

Judecatoria Constanta, prin sentinta penala nr.1019 din 23.04.2003, în baza art.11 pct.2 lit.a – art.10 lit.b/1 Cod pr.penala a achitat pe inculpata BM, pentru savârsirea infractiunii de ocupare abuziva a unei locuinte din fondul locativ de stat înainte de încheierea contractului de închiriere, fapta prevazuta si pedepsita de dispozitiile art.1 din Decretul-Lege nr.24/1990, deoarece fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Pentru a se pronunta astfel, s-a retinut urmatoarea situatie de fapt:

Inculpata B.M. nascuta la data de 10.12.1964, este absolventa a 10 clase, necasatorita, are un copil minor, lucreaza ca factor postal la Compania Nationala Posta Româna. Din motive subiective, în luna ianuarie 1994, inculpata a ocupat spatiul situat la etajul 1 al imobilului situat în municipiul Constanta, str.Stefan cel Mare nr.63, pe care ulterior a refuzat sa-l paraseasca.

Impotriva acestei hotarâri au declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta si partea civila R.A.E.D.P.P.Constanta.

Tribunalul Constanta, prin decizia penala nr.853 din 31 octombrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta.

In temeiul dispozitiilor art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penala a achitat pe inculpata B.M. pentru savârsirea infractiunii de ocupare abuziva a unei locuinte din fondul locativ de stat, fapta prevazuta si pedepsita de dispozitiile art.1 din Decretul Lege nr.24/1990.

In temeiul art.379 pct.1 lit.b cod pr.penala, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civila R.A.E.D.P.P.Constanta împotriva aceleasi sentinte penale.

In termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, prin care critica hotarârile pronuntate sub aspectul nelegalitatii, în sensul ca, în cauza se impune încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescriptia raspunderii penale.

Examinând legalitatea si temeinicia recursului declarat, curtea constata ca recursul este fondat si în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d cod pr.penala cu ref.la art.385/9 pct.17/1 Cod pr.penala urmeaza a fi admis si va casa în totalitate sentinta si decizia penala.

Inculpata B.M. a fost trimisa în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, pentru fapta comisa în luna ianuarie 1994, constând în aceea ca a ocupat spatiul situat în Constanta, str.Stefan cel Mare nr.63 pe care ulterior a refuzat sa-l paraseasca.

Pentru aceasta infractiune, legea nr.24/1990 prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 3 ani sau amenda.Potrivit art.122 lit.d Cod penal, termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani.

Potrivit art.124 Cod penal, prescriptia înlatura raspunderea penala, ori câte întreruperi au intervenit, daca termenul de prescriptie prevazut în art.122 este depasit cu înca jumatate.

Cum fapta este comisa de inculpata în luna ianuarie 2004, în cauza a intervenit prescriptia raspunderii penale, întrucât au trecut peste 7 ani si jumatate.

In aceste conditii în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d cod pr.penala cu ref.la art.385/9 pct.17 /1 cod pr.penala, se va admite ca fondat recursul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, caseaza ambele hotarâri si în temeiul art. 11 pct.2 lit.b cu ref.la art.10 lit.g cod pr.penala, înceteaza procesul penal pornit împotriva inculpatei B.M., ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale.

Tags: cauze care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării, prescriptie

Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Beţia. Condiţii

Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Beţia. Condiţii.

Tip: Decizie

Nr./Dată: 6/P/6 ianuarie 2004 (06.01.2004)

Autor: C. A. Constanta

Domenii asociate: furt

Starea de beţie nu poate constitui o circumstanţă atenuantă, de vreme ce aceasta nu a intervenit independent de voinţa inculpatului.

Prin sentinţa penală nr.1147/25.04.2003 pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr.926/2003, în temeiul art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e,g,i cod penal cu aplic.art. 37 lit.a cod penal, art. 74 lit.c cod penal, cu ref.la art. 76 lit.c cod penal, a fost condamnat inculpatul BPA, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

In temeiul art.61 cod penal s-a menţinut liberarea condiţionată prin executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr.2709/20.12.2002 a Judecătoriei Tulcea.

S-au interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 cod penal pe durata prev.de art. 71 cod penal.

Apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale, a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr.289 din 7 oct.2003, pronuntată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr.2653/2003.

Impotriva ambelor hotărâri, declară recurs inculpatul, motivat pe situaţia că instanţele nu au avut în vedere la individualizarea pedepsei, criteriile prev.dee art. 72 cod penal, respectiv împrejurarea că era sub influenţa băuturilor alcoolice şi această stare i-a afectat discernământul.

Verificând din oficiu motivele de recurs, constată a fi nefondat.

Din probele administrate rezultă că inculpatul B.P.A., în seara de 18.01.2003, prin folosirea de chei potrivite, a deschis autoturismul părţii vătămate BM, stationat într-un loc public, de unde a sustras bunuri în valoare de 1.000.000 lei.

Inculpatul a fost surprins imediat după săvârşirea faptei, fiind urmărit pănă la locuinţa acestuia.

Starea de beţie – despre care inculpatul pretinde că se afla, nu poate constitui o circumstanţă atenuantă, de vreme ce, starea de betie nu a intervenit independent de voinţa acestuia.

Starea de recidivă, atrasă de condamnarea anterioară pentru fapte de aceeaşi natură, relevă faptul că inculpatul nu beneficiează de circumstanţe atenuante, dar şi faptul că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 72 şi art.52 cod penal.

Cum instanţa de fond a stabilit o corectă stare de fapt, încadrare în drept şi vinovăţia inculpatului, aspecte care nu au fost invocate în recursul declarat şi cum nu se constată alte motive de recurs care să conducă la admiterea acestuia, urmează a fi respins, ca nefondat.

Tags: beţie, Cauze care înlătură caracterul penal al faptei, furt

Vătămare corporală din culpă

DOSAR NR.2397/2OO5
Nr .nou 212/212/2005
JUDECATORIA CONSTANTA
SENTINTA PENALA NR .407
SEDINTA PUBLICA DIN 01.03.2007

Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe inculpatii RS si HRG, trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.l84 al.2,4 Cod penal.
Dezbaterile asupra fondului au avu tloc in sedinta publica din data de 14.02.2007, fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, pentru a se depune concluzii scrise la dosar ,a amanat pronuntarea la 21.02.2007, 28.02.2007 si 01.03.2007, cand a pronuntat urmatoarea sentinta,

I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei penale :

Prin Rechizitoriul nr. 11097/P/2004 din 05.10.2005 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, înregistrat pe rolul acestei instante sub nr. 2397/2005, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatilor RS pentru sub aspectul savârsirii a doua infractiuni de vatamare corporala din culpa, fapte prevazute de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal si art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal si HRG sub aspectul savârsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa fapta prevazuta de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal.
Actul de sesizare al instantei a retinut în sarcina inculpatului RS, faptul ca în data de 26.11.2004, în jurul orelor 07,45, conducând microbuzul marca Mercedes 312 D cu numar de înmatriculare CT-06-… pe str. Dezrobirii din mun. Constanta, prin neacordarea de prioritate, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Mercedes 190 D cu numar de înmatriculare CT-33-…, condus de inculpatul HRG, provocând astfel vatamarea corporala a numitilor HD (90-100 zile de îngrijiri medicale) si HRG (70-80 zile de îngrijiri medicale).
În sarcina inculpatului HRG s-a retinut ca în aceleasi împrejurari a încalcat dispozitiile art. 155 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, contribuind astfel la producerea accidentului rutier din data de 26.11.2004, în care partea vatamata HD a fost vatamata corporal, suferind leziuni care au necesitat 90-100 zile de îngrijiri medicale.
Examinând actele si lucrarile cauzei, instanta a retinut urmatoarele aspecte:
La data de 26.11.2004 în jurul orei 07,40, inculpatul HRG conducea autoturismul marca Mercedes 190 D cu numar de înmatriculare CT-33-… pe str. Dezrobirii din municipiul Constanta din directia B-dul I.C. Bratianu catre str. Eliberarii, pe spatiul benzii a II-a de mers, cu o viteza de cca 78km/h. În acelasi autoturism pe scaunul dreapta fata se afla sotia acestuia, partea vatamata HD.
În acest timp, pe str. Dezrobirii, dar din contrasens, circula inculpatul RS, cu autoturismul marca Mercedes Benz Sprinter 312D cu numar de înmatriculare CT-06-…
Ajungând la intersectia str. Dezrobirii cu str. Spatarul Nicolae Milescu, inculpatul RS s-a pregatit pentru a patrunde în intersectie si a efectua viraj stânga, a observat autoturismul condus de inculpatul HRG, dar a considerat ca are suficient timp pentru finalizarea manevrei de parcurgere a intersectiei.
În aceste conditii, inculpatul RS a patruns cu autoturismul Mercedes Benz Sprinter 312D în intersectie, surprinzându-l pe inculpatul HRG, care la aparitia microbuzului în încercarea de a evita impactul a actionat sistemul de frânare, însa nu a reusit sa evite impactul. Cele doua autoturisme s-au ciocnit pe spatiul benzii a II-a a sensului de deplasare a autoturismului Mercedes 190D cu numar de înmatriculare CT-33-….
Ca urmare a accidentului, partea vatamata HD a suferit vatamari corporale si a fost internata în Spitalul Judetean Constanta Sectia Ortopedie în perioada 26.11 – 15.12.2004 cu diagnosticul „Politraumatism prin accident de circulatie. TCC acut deschis. Fractura supracondiliana femur drept operat.” si a necesitat 90-100 zile de îngrijiri medicale.
Leziuni a suferit si HRG, care a fost internat în Spitalul Judetean Constanta Sectia Ortopedie în perioada 26.11 – 10.12.2004 cu diagnosticul „Fractura diafiza femurala dreapta – operat”, si a necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale.
În cursul urmaririi penale au fost întocmite doua rapoarte de expertiza tehnica auto, astfel:
– prin raportul întocmit la data de 27.11.2004 s-a concluzionat ca în premomentul aparitiei starii de pericol viteza de deplasare a autoturismului Mercedes 190 D cu numar de înmatriculare CT-33-… a fost determinata la o valoare de 101 km/h, valoare superioara limitei maxime admise în localitati, iar producerea accidentului si urmarile acestuia puteau si trebuiau sa fie prevenite cumulativ de ambii inculpati. RS trebuia sa patrunda în intersectie abia în urma unei asigurari corespunzatoare privind siguranta efectuarii acestei manevre, în timp ce HRG nu trebuia sa circule în localitate cu o viteza peste limita maxima admisa, iar ocupantii locurilor din fata, erau obligati sa poarte centurile de siguranta.
– prin raportul întocmit la data de 10.06.2005 s-a concluzionat ca viteza microbuzului condus de inculpatul RS era de 30 km/h, iar viteza autoturismului condus de inculpatul HRG era de 81,07 km/h. S-a precizat ca accidentul nu putea fi evitat de conducatorul auto HRG prin frânarea autoturismului deoarece timpul care îi era necesar pentru oprire era de 3,17 s, care este mai mare decât timpul de care a dispus de 0,72 s, putea fi evitat de conducatorul auto RS daca nu efectua virajul la stânga si acorda prioritate autoturismului Mercedes care circula din sens contrar, iar avariile celor doua autoturisme si leziunile suferite de HRG si HD au fost amplificate de viteza autoturismului condus de HRG.
Având în vedere contradictiile dintre cele doua expertize în cursul cercetarii judecatoresti s-a dispus efectuarea unei expertize de catre Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Bucuresti.
Prin raportul de expertiza criminalistica întocmit la data de 20.12.2006 de catre Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Bucuresti s-a concluzionat ca viteza initiala a autoturismului condus de HRG a fost de cca 78km/h; producerea accidentului putea fi prevenita atât de catre RS, daca s-ar fi asigurat la schimbarea directiei de mers prin viraj spre stânga, cât si de HRG, daca ar fi circulat cu viteza maxima legala admisa pe segmentul respectiv de drum, iar producerea accidentului s-a datorat atât manevrei de schimbare a directiei de mers initiala fara o prealabila asigurare de catre RS, cât si vitezei de deplasare a autoturismului condus de HRG.
Situatia de fapt astfel cum a fost expusa mai sus, s-a stabilit prin coroborarea mijloacelor de proba administrate pe întreg parcursul procesului penal, atât în faza de urmarire penala, cât si în cursul cercetarii judecatoresti si anume :
– procesul verbal de cercetare la fata locului din data de 26.11.2004 fila 9 dosar urmarire penala, însotit de planse fotografice;
– schita locului producerii accidentului – fila 11 dosar U.P.;
– raportul de constatare medico-legala nr. 39/AC/16.02.2005 emis de Serviciul de Medicina Legala Constanta – fila 19 dosar U.P.;
– raportul de constatare medico-legala nr. 41/AC/16.02.2005 emis de Serviciul de Medicina Legala Constanta – fila 19 dosar U.P.;
– declaratiile partii vatamate HD
– declaratiile martorului Mertoiu Ionel,
– raportul de expertiza tehnica 358/21.03.2005– fila 28 dosar U.P.;
– raportul de expertiza tehnica – fila 37 dosar U.P.
– mentiuni la raportul de expertiza – fila 43 dosar U.P.
– raportul de expertiza criminalistica întocmit la data de 20.12.2006 de catre Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Bucuresti – fila 138
toate coroborate cu declaratiile inculpatilor HRG si RS.
Din analiza întregului material probator administrat în cauza rezulta ca: 1. Fapta inculpatului RS care, cu vinovatie sub forma culpei, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ce instituie obligatia pentru conducatorul auto care intentioneaza sa vireze la dreapta sau la stânga sa efectueze manevra numai dupa ce a semnalizat si s-a asigurat ca o poate face fara a pune în pericol participantii la trafic, tinând seama de pozitia, directia si viteza acestora – art. 160 alin. 1 din HGR nr. 85/2003, a produs un accident de circulatie care a pricinuit partii vatamate HD o vatamare a integritatii corporale si sanatatii pentru a carei vindecare au fost necesare 90-100 zile de îngrijiri medicale – conform raportului de constatare medico-legala nr. 41/AC/16.02.2005, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
Fapta inculpatului RS care, în aceleasi împrejurari retinute anterior, a produs un accident de circulatie care a pricinuit partii vatamate-inculpat HRG o vatamare a integritatii corporale si sanatatii pentru a carei vindecare au fost necesare 70-80 zile de îngrijiri medicale – conform raportului de constatare medico-legala nr. 39/AC/16.02.2005, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
Întrucât faptele sunt savârsite în concurs ideal, în cauza se va face aplicare art. 33 lit. b Cod penal.
2. Fapta inculpatului HRG, care, cu vinovatie sub forma culpei, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor ce instituie obligatia pentru conducatorul auto sa circule cu viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula, în cazul de fata sectorul de drum fiind în interiorul localitatii unde limita este de 50 km/h – art. 154 si art. 155 alin. 1 din HGR nr. 85/2003, a produs un accident de circulatie care a pricinuit partii vatamate HD o vatamare a integritatii corporale si sanatatii pentru a carei vindecare au fost necesare 90-100 zile de îngrijiri medicale – conform raportului de constatare medico-legala nr. 41/AC/16.02.2005, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
Instanta apreciaza ca faptele savârsite de inculpati prezinta pericolul social, având în vedere situatia de fapt asa cum a fost retinuta, urmarile produse, atingerea adusa relatiilor sociale ce ocrotesc siguranta circulatiei pe drumurile publice si drepturile persoanei la integritate corporala si sanatate.
La stabilirea si aplicarea pedepselor vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 Cod penal, de limitele de pedeapsa fixate de lege, gradul de pericol social al faptelor comise, atingerea adusa relatiilor sociale ce ocrotesc siguranta circulatiei pe drumurile publice si drepturile persoanei referitoare la integritatea corporala si sanatate, dar si de circumstantele atenuante aplicabile în cauza si anume: conduita buna a inculpatilor înainte de savârsirea faptelor, acestia fiind la primul conflict cu legea penala, de atitudinea dupa comiterea faptelor, rezultând din prezentarea în fata autoritatilor, atitudinea procesuala sincera, vârsta acestora.
Ca o consecinta a retinerii circumstantelor atenuante în favoarea inculpatului RS, instanta va da eficienta dispozitiilor 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e Cod penal si va aplica pedepse reduse sub minimul special prev. de lege si anume doua pedepse de 4 (patru) luni închisoare pentru savârsirea infractiunilor de vatamare corporala din culpa, prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b Cod penal, având în vedere faptul ca infractiunile au fost comise în stare de concurs ideal se vor contopi pedepsele aplicate urmând ca inculpatul sa execute în final pedeapsa de 4 luni închisoare.
Totodata, se constata ca sunt întrunite cumulativ conditiile prev. de art. 81 cod penal si anume: pedeapsa aplicata ca urmare a contopirii nu depaseste 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior si se apreciaza ca scopul pedepsei – reeducarea inculpatului, prevenirea de noi infractiuni si formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala – poate fi atins si fara executarea efectiva, astfel încât se va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 4 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal se va interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal si în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, se va constata suspendata executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei
În baza art. 359 Cod procedura penala se va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii executarii pedepsei.
În ceea ce-l priveste pe inculpatul HRG, ca o consecinta a retinerii circumstantelor atenuante prevazute de art. 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e Cod penal va fi condamnat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
Se constata ca sunt întrunite cumulativ conditiile prev. de art. 81 Cod penal si anume: inculpatul nu a mai fost condamnat anterior si se apreciaza ca scopul pedepsei – reeducarea inculpatului, prevenirea de noi infractiuni si formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala – poate fi atins si fara executarea efectiva, astfel încât se va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 4 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal se va interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal si în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, se va constata suspendata executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei
În baza art. 359 Cod procedura penala se va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii executarii pedepsei.
Pe latura civila:
Se va lua act ca HRG în calitate de parte vatamata nu s-a constituit parte civila.
Casa de Asigurari de Sanatate Constanta s-a constituit parte civila cu suma de 2.025 lei pentru perioada de spitalizare 26.11.2004-10.12.2004, în cadrul Spitalului Clinic Judetean Constanta a partii vatamate Hetruc Radu si cu suma de 3.990 lei pentru perioada de spitalizare 26.11.2004-15.12.2004, în cadrul Spitalului Clinic Judetean Constanta a partii vatamate HD.
Actiunea civila a fost preluata de catre Spitalul Clinic Judetean Constanta având în vedere modificarile aduse Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii prin OUG nr. 72/2006.
Actiunea civila având ca obiect tragerea la raspundere a inculpatului RS a fost promovata în termen legal de partea vatamata HD, care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 2000 euro reprezentând daune materiale si 2000 euro reprezentând daune morale.
Potrivit prevederilor art. 998 Cod civil, orice fapta a omului care a cauzat altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a cauzat, a-l repara, indiferent de forma de vinovatie – intentie sau culpa.
În prezenta cauza sunt întrunite conditiile instituite de catre legiuitor în art. 998-999 Cod civil ce reglementeaza raspunderea civila delictuala si anume: fapta ilicita – producerea accidentului ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale prescrise pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de catre ambii inculpati, prejudiciul cauzat – leziuni ce au necesitat 90-100 zile de îngrijiri medicale (HD) si 70-80zile de îngrijiri medicale (HRG) de la data producerii si legatura de cauzalitate între faptele comise din culpa si urmarile produse.
Se constata ca daunele materiale solicitate de partea vatamata HD nu au fost dovedite cu nici un mijloc de proba nici ca existenta si nici ca întindere.
În ceea ce priveste daunele morale instanta are obligatia sa aprecieze în raport cu gravitatea si importanta acestuia.
În raport de ele întâmplate si de urmarile produse prin accidentare, implicând suferinte fizice si morale, obligarea inculpatului RS la plata daunelor morale este justificata.
Astfel, prin Raportul de constatare Medico-legala nr. 41/AC/16.02.2005 al Serviciului de Medicina Legala Constanta a stabilit ca HD a suferit leziuni traumatice care au necesitat 90-100 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, diagnosticul acesteia fiind de „Politraumatism prin accident de circulatie. TCC acut deschis. Fractura supracondiliana femur drept operat.”.
Faptul ca partea civila nu purta centura de siguranta nu este de natura sa anuleze pretentiile pentru plata daunelor morale, însa instanta urmeaza a diminua aceste pretentii având în vedere ca gravitatea leziunilor partii vatamate s-a datorat si culpei partii vatamate HD.
Durerile fizice cauzate prin ranirea si tratamentele medicale la care a fost supusa partea vatamata, lipsirea pentru o perioada de posibilitatea deplina de a participa la viata sociala si de a se bucura direct si efectiv de binefacerile acestei participari, motiveaza acordarea unor daune corespunzatoare evaluate la suma de 2.000 lei catre partea vatamata.
Având în vedere ca accidentul s-a produs dupa cum s-a precizat anterior din culpa ambilor inculpati instanta urmeaza sa oblige în solidar inculpatii la plata despagubirilor materiale catre Spitalul Clinic Judetean Constanta.
De mentionat este si faptul ca autoturismul marca Mercedes 190 D cu numar de înmatriculare CT-33-… condus de inculpatul HRG era asigurat la data producerii accidentului rutier, la SC ASIROM SA, în baza contractului de asigurare obligatorie seria HN nr. 1207923 din 18.06.2004 si art. 54, 55 din Legea nr. 136/1995, iar autoturismul marca Mercedes Benz Sprinter 312D cu numar de înmatriculare CT-06-…, condus de inculpatul RS era asigurat la data producerii accidentului rutier la SC ASIBAN SA, în baza contractului de asigurare obligatorie seria XS nr. 0145360 din 30.06.2004.
Pentru motivele expuse mai sus, vazând dispozitiile art. 54 si 55 din Legea 136/1995, Ordinul nr.3113 din 28.11.2003 privind Normele de aplicare a legii în domeniul asigurarilor obligatorii pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule (ce reglementeaza plafonul maximal al despagubirilor ce pot fi acordate pentru accidente produse în 2004, în temeiul art.14 si art.346 Cod procedura penala raportat la art. 998 si urm. Cod civil, va obliga pe inculpatul RS alaturi de asiguratorul SC ASIBAN SA, în baza contractului de asigurare obligatorie seria XS nr. 0145360 din 30.06.2004 si art. 54, 55 din Legea nr. 136/1995, în solidar cu inculpatul HRG alaturi de asiguratorul SC ASIROM SA, în baza contractului de asigurare obligatorie seria HN nr. 1207923 din 18.06.2004 si art. 54, 55 din Legea nr. 136/1995, la plata sumei de 6.015 lei daune materiale catre partea civila Spitalul Clinic Judetean Constanta.
În baza art. 14 si art. 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 si urm. Cod civil va fi obligat inculpatul RS alaturi de asiguratorul SC ASIBAN SA la plata sumei de 2.000 lei daune morale catre partea civila HD.
Restul pretentiilor civile formulate de partea vatamata HD vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 191 alin 2 Cod procedura penala vor fi obligati inculpatii RS si HRG la plata a câte 700 lei fiecare cheltuieli judiciare catre stat

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE

În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e Cod penal, condamna pe inculpatul:
RS la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e Cod penal, condamna pe inculpatul RS la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b Cod penal contopeste pedepsele aplicate urmând ca inculpatul RS sa execute pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, suspenda conditionat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani si 4 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal si în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, constata suspendata executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
În baza art. 359 Cod procedura penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii executarii pedepsei.
În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e Cod penal, condamna pe inculpatul:
HRG la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
În baza art. 81 Cod penal, suspenda conditionat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani si 4 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 CPrevizualizaţiod penal.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal si în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, constata suspendata executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
În baza art. 359 Cod procedura penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii executarii pedepsei.
În baza art. 14 si art. 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 si urm. Cod civil, obliga pe inculpatul RS alaturi de asiguratorul SC ASIBAN SA, în baza contractului de asigurare obligatorie seria XS nr. 0145360 din 30.06.2004 si art. 54, 55 din Legea nr. 136/1995, în solidar cu inculpatul HRG alaturi de asiguratorul SC ASIROM SA, în baza contractului de asigurare obligatorie seria HN nr. 1207923 din 18.06.2004 si art. 54, 55 din Legea nr. 136/1995, la 6.015 lei daune materiale catre partea civila Spitalul Clinic Judetean Constanta.
În baza art. 14 si art. 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 si urm. Cod civil, obliga pe inculpatul RS alaturi de asiguratorul SC ASIBAN SA la 2.000 lei daune morale catre partea civila HD.
Respinge ca nefondate restul pretentiilor civile formulate de HD.
Ia act ca HRG nu s-a constituit parte civila.
În baza art. 191 alin 2 Cod procedura penala obliga inculpatii RS si HRG la plata a câte 700 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Cu apel în 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru cele lipsa.
Pronuntata în sedinta publica azi, 01.03.2007.

Tags: Legea 136/1995, suspendare conditionata, vVătămare corporală din culpă

Plângere împotriva rezoluţiei procurorului privind sechestrul asigurător

Dosar nr.18246/212/2007
JUDECATORIA CONSTANTA
SENTINTA PENALA NR. 1767
Sedinta publica din 21 decembrie 2007

S-a luat în examinare plângerea formulata de petentul DGD , privind masura sechestrului asigurator dispusa de procuror în faza urmaririi penale .
Dezbaterile asupra cererii au avut loc în sedinta publica din data de 11 decmebrie 2007 , consemnate în încheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta , când instanta , având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronuntarea la data de 19.12.2007 , apoi la 21.12.2007 , când a dispus urmatoarele :

INSTANTA
Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea formulata si înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr.18246/212 din 06.11.2007 petentul DGD a formulat plângere împotriva rezolutiei nr. 483/II/2/2007 a Procurorului sef de sectie de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta orin care a fost solutionata plângerea împotriva Ordonantei procurorului din data de 27.08.2007, prin care s-a dispus instituirea masurii sechestrului judiciar asupra apartamentului proprietatea personala a petentului si a procesului-verbal încheiat prin care s-a pus în aplicare dispozitia privind sechestrul.
În motivarea plângerii formulate petentul a aratat ca, în fapt, prin Ordonanta din 27.08.2007 procurorul a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului judiciar asupra apartamentului proprietatea personala a petentului si luarea inscriptiei ipotecare asupra acestui bun dispunând în sarcina SIF din cadrul IPJ Constanta ducerea la îndeplinire a acestei masuri .În motivarea deciziei procurorului de instituire a sechestrului s-a aratat ca masura s-a luat deoarece împotriva petentului a fost începuta urmarirea penala pentru savârsirea unor infractiuni în legatura cu calitatea de administrator al SC. ES SRL. si în dauna celuilalt asociat, VDI.
Împotriva acestei solutii petentul DGD a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta,m plângerea fiind respinsa si mentinându-se solutia dispusa de procuror.
Petentul apreciaza ca atât ordonanta procurorului, cât si rezolutia procurorului sef de sectie sunt nelegale si netemeinice.
În continuarea motivarii plângerii, petentul aduce critici care privesc fondul masurii asiguratorii a sechestrului, luata de procuror în cursul urmaririi penale, în întelesul reglementarii prevazuta de art. 163 alin.2 C.pr.pen.
Celelalte critici privesc modalitatea solutionarii de catre prim-procuror a plângerii împotriva masurii sechestrului, care se apreciaza ca nu a fost solutionata de prim-procuror, conform art.278 C.pr.pen., ci de procurorul sef de sectie, invocându-se incidenta dispozitiilor privitoare la nulitatea absoluta prevazuta de art. 197 alin.2 C.pr.pen. referitoare la competenta materiala a prim-procurorului în rezolvarea unor cereri expres prevazute de lege.
Petentul DGD solicita, în principal, admiterea plângerii si revocarea masurilor dispuse de procuror si mentinute de procurorul sef de sectie cu efectul ridicarii sechestrului instituit asupra apartamentului ce apartine petentului, situat în Constanta, str. Corbului, radierea tuturor mentiunilor acestui sechestru si, în subsidiar, înlocuirea masurii sechestrului asigurator asupra acestui apartament cu masurii sechestrului asigurator asupra altui imobil situat în localitatea Valul lui Traian, jud. Constanta.
A fost înaintat la dosarul cauzei dosarul de urmarire penala nr. 516/P/2007 al Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta, împreuna cu un set de acte, reprezentând copii ale antecontractelor de vânzare-cumparare, ale contractului de vânzare-cumparare, extras de carte funciara, antecontractul încheiat înainte de instituirea sechestrului.
La termenul de judecata din data de 11.12.2007 reprezentantul Ministerului Public a invocat exceptia inadmisibilitatii plângerii asupra masurii asiguratorii a sechestrului, formulata de petent, întrucât nu s-a pronuntat pâna la acest moment o solutie de catre procuror, efectuându-se cercetari si având în vedere si decizia nr.71/2007 a ÎCCJ., obligatorie pentru instante, în baza art.414 alin.3 C.pr.pen. prin care înalta instanta a decis: “competenta de a solutiona plângerea formulata în temeiul art.168 din Codul de procedura penala revine procurorului în cursul urmaririi penale si, respectiv, instantei de judecata în cursul judecatii”.
Examinând actele si lucrarile dosarului, se retin urmatoarele:
Prin ordonanta nr.516/P/2007 din 27.08.2007 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului judiciar asupra apartamentului proprietate personala a petentului DGD si luarea inscriptiei ipotecare asupra acestui imobil, masura care a fost adusa la îndeplinire de catre organele de politie judiciara din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.
Împotriva acestei dispozitii petentul a formulat plângere si prin rezolutia din data de 24.10.2007 dispusa in dosarul 483/II/2/2007 de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a fost respinsa plângerea acestuia, mentinându-se masura sechestrului asigurator asupra apartamentului.
Conform art. 163 C. pr.pen. masurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanta de judecata , iar în baza art. 168 din acelasi cod în contra masurii asiguratorii luate si a modului de indeplinire a acesteia învinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum si orice alta persoana interesata se pot plânge procurorului sau instantei de judecata, în orice faza a procesului penal.
Analizând dispozitiile art. 168 alin.1 C. pr. pen.,care permite mai multe interpretari, rezulta, într-o interpretare gramaticala, posibilitatea ca inculpatul sau persoana interesata sa se plânga fie la procuror, fie la instanta de judecata contra masurii asiguratorii, in orice faza a procesului penal, acordând un drept de optiune, dupa vointa contestatorului, ceea ce în procedura penala nu este admis. De aceea este necesara o interpretare sistematica în raport si de alte texte de procedura penala de natura a clarifica întelesul juridic exact al art.168 alin.1 C.pr.pen.
Conform art. 164 C.pr.pen. prevede ca în faza urmaririi penale masurile asiguratorii se iau prin ordonanta, iar la instanta prin încheiere.
Pe de alta parte regimul plângerii împotriva masurilor si actelor de urmarire penala este reglementat prin dispozitiile art.275-278 C. pr.pen.
Art.275 C.pr.pen. arata ca orice persoana, ale carei interese legitime au fost vatamate, poate face plângere împotriva masurilor si actelor de urmarire penala.
Interpretând sistematic dispozitiile privitoare la contestarea masurilor asiguratorii se poate concluziona ca împotriva ordonantei de luare a masurii asiguratorii se poate face plângere, care va urma regimul -special- prevazut de art.275-278 C.pr.pen. Astfel, daca masura este luata de instanta de judecata, prin încheiere(art.164 alin.2), conform art.168 alin.2 C.pr.pen. aceasta hotarâre poate fi atacata separat cu recurs care nu suspenda executarea. Aceasta interpretare se impune, având în vedere ca procedura aplicabila in aceasta materie este de stricta interpretare.
Într-adevar, partea interesata se poate plânge în fata instantei, însa în conditiile în care masura asiguratorie a fost luata de instanta de judecata prin încheiere, conform art.162 alin.2 C.pr.pen. În aceeasi interpretare sunt si dispozitiile art.168 alin.2 C.pr.pen., care prevad ca:”hotarârea instantei de judecata poate fi atacata separat cu recurs”. Prin aceste dispozitii codul de procedura penala reglementeaza, în mod strict, calea de atac admisibila, în situatia în care masura asiguratorie a fost dispusa de instanta prin încheiere atacabila, separat de fond, cu recurs.
Procedura, tot cu caracter strict si special, aplicabila în faza urmaririi penale, este, exclusiv, cea reglementata de art.275-278 C.pr.pen., pe care, de altfel, petentul DGD a urmat-o.
Înalta Curte de Casatie si Justitie a hotarât prin decizia nr.71/2007 ,obligatorie pentru instante, în baza art.414 alin.3 C.pr.pen. urmatoarele: “competenta de a solutiona plângerea formulata în temeiul art.168 din Codul de procedura penala revine procurorului în cursul urmaririi penale si, respectiv, instantei de judecata în cursul judecatii”.
Art.168 C.pr.pen. nu poate primi o alta interpretare, deoarece procedura prevazuta de art. 2781 C.pr.pen. enumera în mod limitativ care sunt cazurile în care se poate face plângere la judecator, strict împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale, sau a ordonantei, ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale date de procuror, care cuprind, fiecare, o solutionare pe fond a cauzei.
Instituirea masurii sechestrului asigurator asupra apartamentului petentului, împotriva careia acesta a formulat plângere ce i-a fost deja respinsa de procurorul ierarhic, nu se înscrie între situatiile reglementate de art. 2781 C.pr.pen care deschid calea plângerii la instanta, cu atât mai mult cu cât aceasta masura nu reprezinta o solutionare pe fond a cauzei, constând doar în indisponibilizarea unui bun imobil apartinând acestuia.
Cauza se afla înca în faza urmaririi penale, iar calea legala admisibila, prevazuta de art.275-278 C.pr.pen. a fost urmata de petent si finalizata, iar masura sechestrului asigurator asupra apartamentului nu este o solutie pe fondul cauzei.
Nu este nici o îngradire a liberului acces la justitie, din moment ce masura asiguratorie nu reprezinta o rezolvare a fondului cauzei.
Pentru aceste considerente, va fi admisa exceptia inadmisibilitatii plângerii formulate, urmând ca în baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.pr.pen. aceasta sa fie respinsa ca fiind inadmisibila.
În baza art.192 alin. 2 C.pr.pen. petentul Draghiceanu George Daniel va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite exceptia inadmisibilitatii plângerii.
În baza art.2781 alin.8 lit.a C.pr.pen. respinge plângerea formulata de petentul DGD împotriva Rezolutiei nr. 483/II/2/2007 a Procurorului sef de sectie de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta prin care a fost solutionata plângerea împotriva Ordonantei procurorului din data de 27.08.2007 pronuntata în dosarul nr.516/P/2007 al Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, ca inadmisibila.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obliga petentul DGD la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru partile lipsa.
Pronuntata in sedinta publica, azi 21.12.2007.

Tags: confiscare specială, plangere, rezoluţie procuror, sechestru