Rezoluţiune contract de construcţii montaj.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 27/A (01.04.2009)
Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia comercială

Inadmisibilitatea cererii faţă de împrejurarea că obligaţia neexecutată nu rezultă din contract, nu se datorează pârâtei, pârâta nu a fost pusă în întârziere, natura contractului nu permite rezoluţiunea parţială, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară este imposibil de făcut.

Secţia comercială – Decizia comercială nr.27/A/ 01 aprilie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 540/COM/2008 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 139/176/2005 a fost admisă în parte acţiunea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională S.C. „D.P.L.” Alba S.A. împotriva pârâtei reconvenţionale S.C. „W.C.Ţ.” SRL.

A fost obligată pârâta reconvenţională să plătească reclamantei reconvenţionale suma de 63.046,64 lei reprezentând contravaloare lucrări precum şi suma de 20248,29 lei reprezentând penalităţi de întârziere. A fost respinsă acţiunea comercială formulată de reclamanta S.C. „W.C.Ţ.” SRL împotriva pârâtei S.C. „D.P.L.” Alba S.A.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătorul Tribunalului Alba a reţinut că la data de 09.11.2004 reclamanta S.C. „W.C.Ţ.” SRL şi pârâta S.C. „D.P.L.” Alba S.A. au încheiat, pe baza devizului de ofertă nr. 47008 Contractul de execuţie lucrări de construcţii montaj nr. 4927 în temeiul căruia pârâta – reclamantă reconvenţională S.C. Drumuri şi Poduri Locale Alba S.A s-a obligat faţă de reclamanta – pârâtă reconvenţională S.C. „W.C.Ţ.” SRL să execute şi să finalizeze lucrările de „Amenajări teren de sport Alba Iulia”, în schimbul obligaţiei acesteia din urmă de a plăti preţul acestei lucrări în sumă de 529.638 lei plus TVA în sumă de100.631.266 lei.

Conform contractului, plata lucrărilor urma să se facă la cantităţi real executate, în baza listelor de cantităţi de lucrări acceptate de către beneficiar, iar decontarea lucrărilor, pe baza situaţiilor de lucrări acceptate de către beneficiar. Dacă în termen de 7 zile de la prezentarea pentru aprobare a situaţiilor de lucrări, beneficiarul nu restituia semnate, acceptate sau cu obiecţiuni, situaţiile de lucrări se considera că acestea au fost acceptate de beneficiar şi urma să se emită factura fiscală. Pentru neplată la termenul stabilit, respectiv în 15 zile de la depunerea facturii, beneficiarul era obligat să plătească executantului penalităţi de întârziere de 0,06 % pe zi de întârziere din valoarea lucrărilor a căror plată nu s-a efectuat în termen, calculul penalităţilor urmând a se face începând cu prima de după scadenţă.

Pentru plata contravalorii lucrărilor executate, pârâta – reclamantă reconvenţională S.C. „D.P.L.” Alba S.A a emis, la data de 23.11.2004, factura fiscală nr. 2458003 lei în valoare de 910.466.345 lei precizând, prin cererea reconvenţională, cu privire la diferenţa de valoare dintre preţul înscris în contract şi suma pentru care a fost emisă factura fiscală, faptul de devizul de ofertă a fost emis pentru o anumită grosime a asfaltului, iar ulterior s-a constatat că pentru realizarea lucrării este necesară o grosime a asfaltului mai mare, beneficiarul lucrării acceptând efectuarea lucrării şi plata preţului conform cu valoarea stabilită în raport de această grosime.

Din coroborarea celor relatate de către părţi cu concluziile raportului de expertiză întocmit de către expertul tehnic R.M. şi completarea adusă acestui raport, instanţa a reţinut că în luna noiembrie 2004, pârâta – reclamantă reconvenţională S.C. „D.P.L.” Alba S.A a efectuat o lucrare de asfaltare a terenului situat în Alba Iulia, str. P., F.N., în suprafaţă de 2603m.p.,cu o grosime medie de 5,9 cm.

În raportul de expertiză s-a precizat că valoarea de 630.269.509 lei, inclusiv TVA, stabilită prin contract, este pentru o grosime a stratului de beton asfaltic de 4 cm în timp ce pentru o grosime a stratului de beton asfaltic de 5,9 cm costul lucrării este în sumă de 910.466.345 lei. Totodată, s-a precizat faptul că, în contract, nu au fost prevăzute lucrări de pregătire a stratului suport şi nici nu s-a specificat că terenul de sport va avea destinaţia de teren de tenis, că acest contract nu are la bază o documentaţie tehnică, respectiv planşe şi detalii de execuţie, caiet de sarcini, în care să se prevadă grosimea stratului de asfalt, pantele necesare scurgerii apelor şi că în contract nu există nici specificaţii de calitate privind lucrările ce fac obiectul acestuia.

De asemenea, prin raportul de expertiză s-a mai precizat faptul că terenul de tenis nu poate fi utilizat ca şi spaţiu pentru jocul de tenis din cauza denivelărilor, care sunt mai mari decât cele admise de Normativul C 56-85, că pârâta nu a avut ca sarcină prin contract efectuarea pregătirii terenului înainte de turnarea betonului asfaltic, că denivelările existente pe terenul de tenis nr. 2 sunt ca urmare a pregătirii necorespunzătoare a stratului de bază a platformei şi executării în perioadă de timp friguros şi că pentru ca terenul să poată fi folosit pentru destinaţie sunt necesare lucrări de remediere, care se pot executa de către pârâta – reclamantă reconvenţională.

Prin completarea raportului de expertiză s-a estimat costul lucrărilor de remediere la suma de 14.251 lei şi că atât executantul lucrării, cât şi beneficiarii erau obligaţi să participe la asigurarea calităţii în realizarea lucrărilor de construcţii.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei-pârâte reconvenţionale S.C. „W.C.Ţ.” SRL cu privire la faptul că nu a fost de acord cu preţul stabilit de pârâtă în urma finalizării lucrărilor, tribunalul a constatat că, deşi în factura fiscală nr. 2458003/23.11.2004 la rubrica „semnătura de primire” există o semnătură indescifrabilă, iar ştampila societăţii pârâte lipseşte, situaţia de plată-luna noiembrie 2004, amenajări teren de sport – Contract nr. 4927/9.11.2004, este semnată şi ştampilată de către beneficiar, astfel că aceste susţineri au apărut ca neîntemeiate. Neîntemeiate s-au reţinut a fi şi susţinerile reclamantei – pârâte reconvenţionale potrivit cărora a plătit pârâtei – reclamante reconvenţionale o parte din preţ în avans, întrucât, din chitanţele depuse la dosar a rezultat că reclamanta – pârâtă reconvenţională a plătit pârâtei – reclamante reconvenţionale suma de 200.000.000 lei ROL ulterior datei de emitere a facturii fiscale nr. 2458003.

Prin urmare, nu s-a putut concluziona decât că reclamanta – pârâtă reconvenţională a fost de acord ca pârâta – reclamantă reconvenţională să efectueze lucrarea cu o grosime a covorului asfaltic mai mare decât cea stabilită iniţial, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile pct. 2.4 din contract, avea obligaţia de a plăti lucrarea la cantităţile real executate.

În ceea ce priveşte calitatea lucrării executate de către pârâta – reclamantă-reconvenţională, faţă de faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/1995, reclamanta – pârâtă reconvenţională are obligaţia de a pune la dispoziţia executantului lucrării documentaţia tehnică cu toate detaliile de execuţie tehnică şi specificaţiile de calitate ale lucrării ce urmează a fi executate, obligaţie pe care aceasta nu a îndeplinit-o, pârâta – reclamantă reconvenţională executând lucrarea de amenajare fără a avea o atare documentaţie la dispoziţie, cât şi faţă de faptul că, prin raportul de expertiză, s-a reţinut că denivelările existente la terenul de tenis nr. 2, s-au produs din cauză că nu au fost efectuate lucrări de pregătire a stratului suport, lucrări care nu au fost prevăzute în contract,şi nu din cauza modului în care pârâta – reclamantă reconvenţională a executat lucrările, s-a reţinut că obligaţia de a suporta costul lucrărilor de remediere îi revine în totalitate reclamantei – pârâte reconvenţionale, excepţia de neexecutare a contractului de către pârâta –reclamantă reconvenţională fiind nefondată.

Dat fiind faptul că în contract s-au prevăzut penalităţi de întârziere de 0,06 % pe zi de întârziere (art. 10) pârâta reclamantă-reconvenţională este îndreptăţită şi la plata acestora pe perioada 12.12.2004 – 31.03.2006, penalităţi care se ridică la suma de 20248,29 lei, precum şi în continuare până la plata debitului, însă fără a depăşi, în ceea ce priveşte cuantumul total al penalităţilor de întârziere, sumă maximă de 73.046,64 lei, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 4 alin. 3 ale Legii nr. 469/2002.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. „W.C.Ţ.” SRL care solicită admiterea apelului şi modificarea în totalitate a sentinţei atacate iar, după rejudecarea în fond a cauzei, să fie admisă acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei S.C. „D.P.L.” Alba S.A. Solicită respingerea acţiunii reconvenţionale a pârâtei intimate S.C. „D.P.L.” Alba S.A.

În motivele de recurs arată în esenţă faptul că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală deoarece pârâta, deşi a încheiat contractul de construcţii montaj cu reclamanta pentru lucrarea intitulată „Amenajare teren sport Alba Iulia” pentru preţul de 630.269.509 lei ROL după ce a constatat că stratul suport nu permite executarea corespunzătoare a lucrării, împrejurare care nu a fost semnalată în scris, a concluzionat că se impune o grosime mai mare a covorului asfaltic,modificând unilateral contractul, neîncheind act adiţional în acest sens şi neprezentând un nou deviz de lucrări cu cantităţile previzionate a se utiliza.

Se arată că înscrisurile „situaţie de plată-luna noiembrie 2004” şi factura nr. 2458003/23.11.2004 nu suplinesc încheierea unui act adiţional,semnat şi ştampilat de reprezentanţii legali ai societăţii.

Susţine că, pe aceste acte (factură şi situaţie lucrări), se află o semnătură care nu este aceea a reprezentantului legal al societăţii.

Mai arată că pârâta nu a prezentat liste de cantităţi reale de lucrări sau un alt act care să ateste că s-au executat lucrări în valoarea respectivă, iar devizul cu cantităţile reale nu a fost niciodată acceptat.

Referitor la factura nesemnată şi neştampilată susţine că semnătura indescifrabilă nu angajează nicidecum societatea, plăţile făcute prin bancă având rolul de a stinge obligaţia de plată convenită prin contract şi nu şi cea din factură.

Se critică reţinerea instanţei potrivit căreia reclamanta nu ar fi pus la dispoziţia pârâtei documentaţia tehnică şi detaliile de execuţie dar nici pârâta, când a constatat că stratul suport nu este corespunzător, nu a făcut o comunicare în scris a acestui fapt, începând şi realizând lucrarea în orice condiţii.

Se mai susţine, de asemenea, că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul nr. 2 de tenis, pe o suprafaţă de aproximativ 30 % are denivelări mai mari decât cele admise, drept urmare, terenul nu poate fi folosit ca şi spaţiu pentru jocul de tenis din cauza denivelărilor.

Apelul este legal timbrat cu chitanţa aflată la fila 12 din dosarul de recurs.

Pârâta-reclamantă reconvenţională a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind nelegală şi netemeinică.

Analizând apelul de faţă prin prisma motivelor de apel şi din oficiu în temeiul art. 295 Cod procedură civilă, curtea constată că apelul este neîntemeiat.

Apelanta reclamantă a solicitat prin cererea de chemare în judecată să se constate neexecutarea corespunzătoare a obligaţiei asumate prin contractul de execuţie de lucrări de construcţii montaj nr. 4927/09.11.2004 şi să se dispună rezoluţiunea parţială a contractului de execuţie de lucrări până la concurenţa preţului real al lucrărilor de execuţie efectuate de pârâtă.

În apel, reclamanta a precizat cererea în sensul că a indicat prin precizarea de la fila 30 că partea neexecutată din contract priveşte asfaltarea, respectiv turnarea stratului asfaltic bituminos a terenului de fotbal.

În explicaţiile date în motivarea precizării arată că „Deşi pârâta a executat această lucrare calitatea lucrării nu a fost corespunzătoare”.

În drept acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 1020/1021 Cod civil şi art. 111 Cod procedură civilă.

Rezoluţiunea unui contract, chiar şi parţială, constă într-o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic şi are ca efect desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.

Pentru a fi admisibilă rezoluţiunea, instanţa trebuie să aprecieze îndeplinirea cerinţelor ca una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce rezultă din contract; neexecutarea să fie imputabilă celui care nu şi-a îndeplinit obligaţia şi debitorul obligaţiei să fi fost pus în întârziere.

Pe de altă parte, instanţa este datoare să aprecieze dacă natura contractului permite pronunţarea unei rezoluţiuni parţiale în condiţiile în care efectul rezoluţiunii este repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, şi restituirea reciprocă a prestaţiilor în temeiul contractului desfiinţat.

Reclamanta invocă neexecutarea obligaţiei de asfaltare a terenului pentru ca să recunoască în acelaşi timp că asfaltarea s-a executat dar cu deficienţe calitative, aspect care de altfel rezultă din probatoriul administrat, susţinerile părţilor şi expertiza tehnică.

În speţă, problema în discuţie este nu neexecutarea unei obligaţii, ci executarea necorespunzătoare a obligaţiei de asfaltare, această necorespundere rezultând, aşa cum susţine reclamanta pârâtă reconvenţională, din apariţia unor denivelări la stratul de gazon artificial determinat de turnarea asfaltului pe un strat suport insuficient pregătit.

Prin urmare, obligaţia neexecutată nu este aceea de asfaltare,deoarece asfaltarea s-a executat,ci aceea de nepregătire a stratului suport pentru turnarea asfaltului. Curtea constată că obligaţia de pregătire a stratului suport nu rezultă din contract, contractul nr. 4927/9.11.2004 necuprinzând nici o clauză care să includă o astfel de lucrare. Această pregătire a stratului suport nu rezultă din contract, după cum nu a fost stipulată nici în alte documentaţii,planuri de execuţie sau din proiectul pe care beneficiarul ar fi trebuit să le pună la dispoziţia executantului pentru realizarea lucrării.

În consecinţă, neexecutarea pregătirii stratului suport pentru aplicarea asfaltului nu este imputabilă pârâtei reclamantă reconvenţională.

Pe de altă parte, nici condiţia punerii în întârziere a debitorului obligaţiei nu este îndeplinită, nefăcându-se această dovadă la dosar, beneficiarul S.C. „W.C.Ţ.” SRL neadresând nici o notificare executantului S.C. „D.P.L.” Alba S.A despre nemulţumirea sa cu privire la executarea lucrării.

Cât priveşte susţinerea beneficiarului lucrării, că aceasta a fost executată cu deficienţe de calitate (aşa cum rezultă din precizarea făcută în recurs, fila 30), procedura de urmat era aceea a notificării executantului într-un termen de 6 luni de la data constatării calităţii necorespunzătoare, conform Decretului 167/1968 art. 4 litera a).

Analizând în continuare îndeplinirea cerinţelor privind rezoluţiunea parţială a contractului, Curtea constată că, în speţă, nu se poate dispune o rezoluţiune parţială a contractului, natura lui nedând această posibilitate, obiectul contractului în integralitatea lui constând tocmai în „Amenajare teren sport Alba Iulia”ceea ce înseamnă de fapt „asfaltarea terenului de sport” sau „lucrarea de îmbrăcăminte din beton asfaltic”, aşa cum afirma expertul în lucrarea de expertiză tehnică de la fila 20 dosar fond.

Astfel, Curtea constată că, după modul în care a fost formulată şi temeiul de drept invocat, cererea reclamantei este inadmisibilă, pentru că, pe de o parte, obligaţia neexecutată (pregătirea stratului suport) nu rezultă din contract şi nu se datorează culpei pârâtei iar pârâta nu a fost pusă în întârziere, iar pe de altă parte, natura contractului nu permite rezoluţiunea parţială, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară este imposibil de făcut în condiţiile în care nu s-au cerut daune interese.

În consecinţă, în mod temeinic şi legal judecătorul Tribunalului Alba a respins cererea reclamantei.

În ce priveşte cererea reconvenţională, în mod corect a fost admisă. Reclamanta reconvenţională şi-a îndeplinit obligaţia de asfaltare a terenului de sport, chiar la o grosime mai mare decât cea convenită iniţial, prin urmare este îndreptăţită la plata preţului. Penalităţile rezultă din clauza penală prevăzută de art. 10 din contract şi se cuvin a fi plătite de către pârâtă reconvenţională, fiind îndeplinite cerinţele stipulate în articolul 10 din Contractul nr. 4927/09.11.2004 plata nefăcându-se la termenul stabilit de 15 zile de la depunerea facturii.

Deşi pârâta reconvenţională contestă semnătura de pe factură,totuşi a semnat şi ştampilat situaţia de lucrări aflată la fila 20 din dosarul de fond.

Aceste acte nu au fost contestate prin procedurile legale de înscriere în fals, prin urmare au putere probantă în cauza de faţă.

Faţă de cele de mai sus, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge apelul reclamantei şi va menţine hotărârea atacată ca legală şi temeinică.

Tags: rezoluţiune contract

Înşelăciune, latura subiectivă, intenţie directă

RECURS PENAL
Dosar nr. 2604./333/2008 – înşelăciune, latura subiectivă, intenţie directă
TRIBUNALUL VASLUI
DECIZIA PENALĂ Nr. 439/R
Şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2009
PREŞEDINTE: NICULACHE LUMINIŢA
Judecător: OANĂ RADU
Judecător: SIMIONESCU ELENA
Grefier: HOŢOLEANU CRISTINA
Cu participarea procurorului: ACSINTE GHEORGHE

Pe rol, la ordine se află pronunţarea asupra recursurilor penale declarate de petenţii V G M şi V F împotriva sentinţei penale nr. 708 din 29.05.2009 a Judecătoriei Vaslui.

Obiectul cauzei: plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în şedinţa publică lipsesc toate părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 29 octombrie 2009 , cele susţinute de părţi fiind consemnate în încheierea de şedinţă aferentă , încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen, instanţa având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronunţarea în cauză pentru termenul de astăzi, 05.11.2009, când ;

Ulterior deliberării ;

TRIBUNALUL ,

Asupra recursurilor de faţă constată :

Prin Sentinţa penală nr.708 din 29.05.2009 a Judecătoriei Vaslui s-a dispus respingerea excepţiei nulităţii absolute invocată de petenţii V G M şi V F, ca neîntemeiată.

În baza art. 278 indice 1 alin.8 litera a Cod procedură penală a fost respinsă plângerea formulată de petenţii V G M şi V F, ambii reprezentaţi de Societatea Civilă Profesionala de Avocaţi „Vasile şi Liviu Zugravu” împotriva rezoluţiei nr. 2347/P/2007 din 25.03.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul P E pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.215 alin.1,3 Cod penal, soluţie menţinută prin rezoluţia nr.471/II/2/2008 din 15.05.2008 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, ca neîntemeiată, fiind menţinută soluţia din rezoluţia atacată.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, au fost obligaţi petenţii V G M şi V F la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

Prin rezoluţia din data de 25.03.2008, adoptată de procuror în dosarul nr.2347/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, s-a dispus în temeiul art.10 lit. b, raportat la art.228 al.6 Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale faţă de P E pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.215 alin.1,3 Cod penal.

Prin rezoluţia nr. 471/II/2/2008 din 15.05.2008 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în temeiul art.278 Cod procedură penală, s-a respins plângerea formulată de petenţii V G M şi V F contra soluţiei, ca neîntemeiată, apreciindu-se că este legală şi temeinică.

Petenţii au formulat plângere împotriva soluţiei dispuse de procuror la instanţa de judecată, plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 278 indice 1 Cod procedură penală, invocând excepţia nulităţii absolute şi au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, întrucât nu li s-a oferit posibilitatea apărătorului acestora de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală.

Excepţia nulităţii absolute invocate a fost respinsă pentru următoarele considerente :

Cum cauza penală privind pe făptuitorul P E se afla în faza actelor premergătoare, nefiind încă începută urmărirea penală şi deci declanşat procesul penal, dispoziţiile art. 171 – 172 Cod procedură penală nu operează, nefiind vorba de asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului, calitate pe care nu o avea nicio persoană în cauză, cu atât mai puţin petiţionarii V G M şi V F – persoane vătămate .

Art. 173 Cod procedură penală, reglementează asistenţa celorlalte părţi, arătând că apărătorul părţii vătămate are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea.

De asemenea s-a arătat că petiţionarii nu aveau în această fază premergătoare procesului penal calitatea de parte potrivit dispoziţiilor art. 24 Cod procedură penală.

În cazul contestării soluţiei dispuse de procuror prin formularea plângerii prevăzute de art.278 indice 1 Cod procedură penală, controlul judecătoresc priveşte temeinicia rezoluţiei în raport cu cercetările efectuate. Plângerea adresată instanţei de judecată competente, prin care persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public are între altele natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei adoptate. Această plângere aşa cum a fost reglementată prin art. 278 indice 1 Cod procedură penală, de natură a da eficienţă dispoziţiilor art.21 din Constituţia României şi art.13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, investeşte instanţa sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei atacate.

Rezultă, aşadar, că sesizată cu plângerea menţionată de instanţa de judecată nu este învestită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a începerii urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor procesuale.

În raport cu concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la actele şi lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror noi înscrisuri prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 278 indice 1 alin.8 Cod procedură penală.

Cu privire la motivele de nelegalitate şi netemeinicie a soluţiei adoptate, instanţa verificând actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarele :

În data de 20.07.2007, numiţii V G M şi V F, cetăţeni italieni, au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu privire la faptul că au fost înşelaţi de către numitul P E, administratorul SC M F SRL .

Reclamanţii au susţinut că, la data de 07.09.2005, au încheiat cu P E un contract de asociere în participaţiune, în baza căruia fiecare parte urma să contribuie cu anumite prestaţii ( în natură, bunuri, sume de bani) în vederea realizării unei activităţi profitabile în domeniul morăritului şi panificaţiei, prin S.C. M P F SRL i. După încheierea contractului, i-au livrat lui P E 60 tone de grâu, suma de 2.000 euro, utilaje în valoare de 551 Euro, iar ulterior, în mai multe tranşe, suma de 37.000 euro.

Cu toate acestea, P E nu le-a oferit explicaţii cu privire la destinaţia sumei de bani pe care i-a primit de la ei, nu au obţinut nici un profit din cel preconizat la încheierea contractului. Consideră că au fost fraudaţi de către P E şi prin ascunderea de către acesta a faptului că, la momentul încheierii contractului de asociere în participaţiune, firma sa se afla în procedura insolvenţei, aspect pe care, dacă l-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat contractul respectiv.

P E declară că a încheiat contractul de asociere în participaţiune cu reclamanţii pentru a putea finaliza investiţia pe care o începuse. Arată că toată documentaţia privind produsele aduse în societate de către reclamanţi se regăseşte în evidenţa contabilă a societăţii, că aceştia nu au trimis sumele de bani cu titlu de aport potrivit programului stabilit, astfel că a avut dificultăţi în desfăşurarea activităţii, că a purtat o corespondenţă frecventă cu aceştia cu privire la trimiterea banilor.

Prin sentinţa civilă nr. 196/F/29.06.2005 a Tribunalului Vaslui s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei SC MP F SRL .

Prin sentinţa civilă nr. 38/F/31.01.2007 a Tribunalului Vaslui s-a dispus falimentul SC MP F SRL şi dizolvarea sa prin faliment, ridicarea debitorului a dreptului de administrare a societăţii şi numirea ca lichidator judiciar SC Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.

Având în vedere existenţa contractului încheiat între părţi, a cărui validitate nu a fost contestată, şi care cuprinde clauze privitoare la contribuţia asociaţilor, obligaţiile asociaţilor, modul de împărţire a rezultatelor, conducerea şi administrarea asociaţiei, rezolvarea litigiilor etc., fapta sesizată nu are caracter penal, modul de executare a unor obligaţii contractuale fiind în competenţa de soluţionare a instanţei civile.

S-a constatat că la încheierea contractului reclamanţii nu au dat dovadă de prudenţă şi diligenţă, ei aveau posibilitatea de a cere şi de a obţine de la organele competente informaţii cu privire la SC MP F SRL , de asemeni aveau posibilitatea de a apela la persoane având cunoştinţe de specialitate (avocaţi, notari, translatori). Cât priveşte încrederea pe care i-au acordat-o lui P E în momentul încheierii contractului, aceasta s-a referit la afacerile care urmau să se desfăşoare şi care a fost consfinţită în cuprinsul actului încheiat.

Examinând dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat că, în speţă actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa cu a cărei săvârşire organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenţei unora în cazurile reglementate de art.10 Cod procedură penală , în care punerea în mişcare a acţiunii penale este împiedicată.

Probatoriul administrat de către organele de urmărire penală, în prezenta cauză, nu demonstrează existenţa infracţiunii reclamate şi drept urmare a apreciat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 25.03.2008 dată în dosar nr. 2347/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, confirmată de Prim-procuror prin rezoluţia nr. 471/II/2/2008 din 15.05.2008.

Împotriva sentinţei, în termen legal, prin apărătorul ales, au declarat recurs petenţii V G M ŞI V F.

În susţinerea orală a recursurilor de către avocatul angajat şi prin notele de concluzii depuse la dosar, petenţii au criticat hotărârea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei ei.

S-a arătat în primul rând că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia nulităţii absolute că interpretarea dată cum că art.171 – 172 C.proc.penală nu operează în faza actelor premergătoare este rigidă şi nelegală, dreptul la apărare fiind un drept garantat de art. 24 din Constituţia României, noţiunea de proces folosită în alin. 2 având o semnificaţie extensivă, ea circumscriindu-se oricărei activităţi cu caracter contencios.

Chiar primind interpretarea primei instanţe se impune trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale doar şi pentru a oferi cadrul legal pentru ca petenţii să-şi susţină plângerea prin administrarea unor probe.

Pe fondul cauzei s-a arătat că instanţa a făcut o greşită apreciere cu privire la faptul că speţa reclamată nu implică incidenţa legii penale. S-a arătat de asemenea că în mod greşit cauza a fost examinată numai prin raportare la momentul perfectării contractului, din moment ce acordul de voinţă s-a petrecut anterior, cu ocazia negocierilor ce au avut loc. S-a mai arătat şi faptul că petenţii au fost menţinuţi în eroare pe tot parcursul executării contractului. Or, o asemenea faptă se circumscrie prevederilor art. 215 din C. penal. Pe de altă parte, s-a susţinut că lipsa de diligenţă din partea petenţilor nu are nicio înrâurire asupra elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, legea urmărind să apere tocmai persoanele credule, uşor influenţabile ce pot fi victime sigure ale acestei infracţiuni.

Examinând cauza şi judecata instanţei de fond sub aspectul problemelor de fapt şi de drept invocate şi, potrivit art. 3856 alin 3 din C. proc. pen., sub toate aspectele ei, tribunalul constată că recursurile declarate sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

1. Potrivit art. 24 din Constituţia României, dreptul la apărare este garantat. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau din oficiu. Conform art.6 alin.1 din C.proc.penală, dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în tot cursul procesului penal.

În cursul procesului penal,organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele în apărare. Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.

Potrivit art.23 – 24 C.proc.penală, părţile, acele persoane care au interes propriu în rezolvarea cauzelor penale, sunt inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Drept urmare, persoanele la care s-a făcut referire au calitatea de părţi, dacă participă la procesul penal.

Conform art.2 C.proc.penală, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii. Astfel, limita iniţială a procesului penal corespunde cu dispoziţia de începere a urmăririi penale.

Conform art. 173 din C.proc.penală, apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea1 şi poate formula cereri şi depune memorii.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, este fără îndoială că silogismul evidenţiat de instanţa de fond în legătură cu excepţia nulităţii absolute ridicate, este unul corect. Este de înţeles că printr-o interpretare literală şi restrictivă concluzia nu poate fi alta decât că dreptul intern, în materie penală, garantează dreptul la apărare al părţilor în cadrul procesului penal.

Procesul penal cunoaşte însă şi o etapă premergătoare în care sunt efectuate investigaţii care trebuie să servească deciziei de declanşare sau nu a procesului penal. Deoarece denumirea de acte premergătoare nu este explicită nici cu privire la natura lor juridică, nici cu privire la sfera investigaţiilor care pot fi efectuate, în practică există două tendinţe, cea de a se restrânge sfera acestor acte cât mai mult, punându-se accentul pe legalitate, şi cea de a se strânge probe prin acte premergătoare, accentul punându-se pe temeinicia actului de începere a urmăririi penale. Acest lucru este posibil datorită textului art. 224 C.proc.penală, care nu prevede limite.

Dacă în prima situaţie se pune mai puţin problema respectării drepturilor şi garanţiilor subiecţilor implicaţi, în cel de-al doilea caz, în care investigaţiile se pot transforma în veritabile procese penale, garanţiile procesuale se reclamă în mod acut.

Credem că legiuitorul a avut în vedere că actele premergătoare trebuie să conducă doar la concluzia că este necesară sau nu se justifică începerea urmăririi penale. Pentru lămurirea cauzei, fiind utilă efectuarea unor acte de cercetare penală. O astfel de interpretare, justifică raţiunea pentru care nu a prevăzut o reglementare procedurală a acestora care să vizeze drepturile, garanţiile subiecţilor şi obligaţiile corelative ale organelor judiciare.

Ca atare, dreptul la apărare al persoanelor particulare în perioada actelor premergătoare, nu este reglementată de niciunul dintre textele legii fundamentale sau ale legii procesuale, deoarece, teoretic, în această fază premergătoare procesului nu sunt efectuate „cercetări” care să implice exprimarea dreptului la care se face referire.

Câtă vreme sfera actelor premergătoare se extinde dincolo de limitele unor verificări de rutină şi presupun cercetări mai ample, dreptul la apărare al persoanei cercetate, al persoanei vătămate sau al oricărei alte persoane particulare implicate, îşi reclamă prezenţa, aşa încât dă naştere unei obligaţii corelative din partea organelor judiciare. Aceasta pentru ca orice parte să beneficieze de o procedură echitabilă, fapt necesar pentru asigurarea preeminenţei dreptului într-o societate democratică.

Deoarece, drepturile subiective decurg şi sunt strâns legate de dreptul obiectiv, primele neputând fi concepute fără a fi prevăzute în norme juridice, este necesar a se evidenţia că dreptul la apărare într-o astfel de situaţie chiar dacă nu este reglementat de dreptul intern decurge din reglementările inserate în art. 6 al Convenţie Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Verificând actele premergătoare administrate în cauza ce face obiectul dosarului de faţă se constată că sfera acestora, pe lângă ataşarea mai multor înscrisuri, s-a extins şi la acte care pot fi calificate de cercetare penală, făcând referire aici la declaraţiile date de numiţii P E şi V G M. Indiferent dacă relatările făcute în scris în faţa lucrătorului de poliţie nu sunt rezultatul unui interogatoriu, subiectul relatând liber cele asupra cărora doreşte să declare, o astfel de declaraţie presupune respectarea unor obligaţii din partea organului judiciar, în principal cel referitor la înştiinţarea în cazul persoanei cercetate, asupra dreptului la tăcere, asupra dreptului la un apărător etc.

Relativ la dreptul la apărare al recurenţilor pretins a fi încălcat în cursul administrării acestor acte premergătoare se impun a fi făcute următoarele aprecieri:

În primul rând este de menţionat că dreptul la apărare este un drept subiectiv care este cunoscut ca reprezentând acea prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său, sub sancţiunea recunoscută de lege, în scopul valorificării unui interes personal, direct, născut şi actual, legitim şi juridic protejat, în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială. Drept urmare, dreptul subiectiv conferă titularului său posibilitatea unei conduite, acesta poate sau nu să valorifice această prerogativă. Există doi vectori care determină existenţa dreptului subiectiv: esenţa şi realizarea, adică voinţa şi interesul subiectului de drept.

În cauza ce face obiectul prezentului dosar, petenţii reclamă nerespectarea dreptului lor la apărare, respectiv îngrădirea posibilităţii apărătorului de a asista la efectuarea oricărui act de cercetare, de a formula cereri şi depune memorii.

În legătură cu aceasta este de menţionat că sesizarea organelor de cercetare penală a fost făcută prin plângerea întocmită în numele petenţilor de către apărătorul angajat, plângere în care nu este consemnată vreo precizare sau solicitare cu privire la conţinutul dreptului la care se face referire.

Pe de altă parte, văzând Împuternicirea avocaţială din data de 20.07.2007, anexată plângerii, se observă că asistenţa şi reprezentarea clientului este limitată la activităţile desfăşurate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. În această situaţie, se poate spune că obligaţia organelor de cercetare penală s-a circumscris întinderii dreptului exprimat.

Separat de toate acestea, fiind fără îndoială că dreptul la apărare trebuie respectat şi în cursul actelor premergătoare, trebuie văzut care este sancţiunea nerespectării acestui drept.

Codul nostru de procedură penală a instituit regimul nulităţilor absolute exprese. Altfel spus, fără text de lege încălcarea unei dispoziţii nu poate atrage nulitatea absolută. În art. 197 alin 2 din C.proc.penală sunt enumerate limitativ dispoziţiile legale a căror nerespectare atrage nulitatea absolută. Or, nerespectarea prevederilor care reglementează dreptul la apărare la care se face referire în prezenta cauză nu se regăseşte printre cele enumerate de acest text. Într-o atare situaţie, sancţiunea acestor încălcări nu poate fi decât nulitatea relativă care presupune cauzarea unei vătămări şi care nu impune anularea actului decât în situaţia în care acea leziune nu poate fi înlăturată.

Relativ la vătămarea la care se face referire şi care în această cauză nu a fost dovedită, trebuie arătat că oricare ar fi fost aceasta, a fost acoperită prin contestarea soluţiei, prilej cu care au fost revelate în mod profesionist toate motivele pentru care se apreciază concluzia procurorului ca fiind greşită.

Pe cale de consecinţă, tribunalul apreciază justă decizia instanţei de fond de a respinge excepţia nulităţii absolute ridicate în numele petenţilor de către apărătorul ales.

2. Relativ la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, tribunalul observă că petenţii relevă în principal că soluţia procurorului este greşită sub aspectul constatării faptului că acţiunea numitului P E cade exclusiv sub incidenţa legii civile, în contextul în care ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art.215 alin.1 şi 3 din Codul penal.

În legătură cu această chestiune se impun a fi făcute următoarele aprecieri:

Potrivit art. 215 din Codul penal constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

Potrivit alin.3 din Codul penal, inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

Prin plângerea formulată se invocă faptul că elementul material al infracţiunii pretins a fi comise a fost realizat printr-o inacţiune, constând în neinformarea partenerului afacerii cu privire la împrejurarea că S.C.M P F S.R.L. se afla în procedura insolvenţei.

Infracţiunea de înşelăciune presupune însă sub aspectul laturii obiective o acţiune de inducere în eroare. În mod excepţional ea se săvârşeşte printr-o inacţiune. Pentru ca o inacţiune să poată formula elementul material al înşelăciunii este necesar să se stabilească în sarcina făptuitorului obligaţia2 de a acţiona într-un anume fel, lucru pe care nu l-a făcut.

Această obligaţie, în cauza dată, este prev. de art. 48 din Legea 64/1995 din care rezultă că după rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele şi corespondenţa emise de debitor, administrator sau lichidator vor cuprinde în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea „în insolvenţă”. După intrarea în reorganizare judiciară şi faliment, actele şi corespondenţa vor purta în condiţiile menţionate la alin.(1) menţiunea „în reorganizare judiciară” sau, după caz, „în faliment”.

Se observă astfel că numitului P E, potrivit legii, îi incumba obligaţia de informare de la momentul la care sentinţa civilă 197/F/29.06.2005 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei S.C.M.P. F , a rămas irevocabilă, respectiv de la data de 18 oct.2005 când s-a pronunţat Decizia 1180 a Curţii de Apel Iaşi.

Drept urmare, în momentele prealabile încheierii contractului când au avut loc negocierile, la momentul perfectării acestuia şi în perioada executării clauzelor sale, până la data de 18 octombrie 2005, numitului P E, ca reprezentant la S.C.M.P.F , nu-i revenea obligaţia informării, Într-o atare situaţie, în mod necesar se concluzionează că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în ceea ce priveşte.

Studiind actele premergătoare administrate în cauză se constată că şi după data de 18 octombrie 2005, societatea administrată de numitul P E, a emis acte şi a purtat corespondenţe cu petenţii şi nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea de a-i informa pe aceştia cu privire la situaţia firmei.

Deşi corespondenţa nu este în toate situaţiile datată, studiind conţinutul ei, se poate concluziona că au existat situaţii de emitere şi ulterior datei de 18 octombrie 2005. De exemplu, scrisoarea aflată în dosarul parchetului, la pag. 45–49, începe cu o tradiţională urare pentru începutul anului 2006, ceea ce demonstrează că este ulterioară datei menţionate.

Drept urmare, se constată că din punct de vedere al laturii obiective, fapta numitului P E are aptitudinea de a constitui elementul material al infracţiunii de înşelăciune.

În legătură cu acele acţiuni de menţinere în eroare cu privire la o împrejurare care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi influenţat executarea clauzelor contractuale, este necesar a fi analizat şi faptul dacă au fost comise cu forma de vinovăţie specifică infracţiunii de înşelăciune.

În primul rând este necesar să se arate că în perioada 3.03.2006– 4.07.2006, petenţii în executarea clauzelor contractuale, au remis firmei partenere suma de 32.000 €, o sumă destul de importantă, pe care, cel mai probabil, având toate informaţiile despre S.C. M.P. F S.R.L., nu ar fi plătit-o.

Revenind la aspectele teoretice ce vizează infracţiunea de înşelăciune sub aspectul laturii ei subiective, este de menţionat că aceasta se comite cu intenţie directă, făptuitorul dându-şi seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuieşte o pagubă. Mai mult, latura subiectivă include şi scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, ca finalitate urmărită de făptuitor.

Văzând actele premergătoare se constată că acestea nu au demonstrat ca numitul P E să urmărească un asemenea scop. Observând atitudinea adoptată de numitul P E în procedura la care a fost supusă societatea pe care o administra, se constată că acesta a încercat reorganizarea şi continuarea activităţii S.C.M.P. F S.R.L. Din Planul privind reorganizarea şi continuarea activităţii economico financiare a S.C. MC F S.R.L. aflat la pag.80 din dosarul instanţei de fond, rezultă că perspectivele de redresare vizau tocmai Contractul de asociere în participaţiune întocmit cu petenţii. Or, dacă această redresare a activităţii urmărite de către administratori, s-ar fi realizat, părţile ar fi profitat deopotrivă.

Desigur, atitudinea adoptată de numitul P E nu a fost una care să evidenţieze corectitudine faţă de partenerii săi, de a căror mijloace financiare s-a folosit pentru realizarea unui scop nesigur. Practic a supus bunurile petenţilor unui risc, fără ştirea acestora, ceea ce-l face evident culpabil.

Această culpabilitate, din punct de vedere intelectiv, dar mai ales relativ la aspectul său volitiv, nu este cea specifică infracţiunii de înşelăciune. Fapta sa cauzatoare de pagubă îl face responsabil din punct de vedere material. Şi este vorba de o răspundere personală, fără antrenarea societăţii pe care o administra, obligaţie ce rezultă din prev. art.48 alin.3 din Legea 64/1995 care stipulează că „prejudiciile suferite de terţii de bună credinţă, ca urmare a nerespectării obligaţiei menţionate la alin. (1) şi (2) vor fi reparate în mod exclusiv de persoanele care au încheiat actele ca reprezentanţi legali ai debitorului, fără a fi atinsă averea debitorului”.

Drept urmare, se apreciază că soluţia procurorului şi hotărârea instanţei de fond sunt legale şi temeinice, aşa încât recursurile declarate vor fi respinse ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art.38515 alin.1 lit. b din C.proc.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de petenţii V G M şi V F împotriva sentinţei penale nr.708 din 29.05.2009 a Judecătoriei Vaslui, pe care o menţine.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 30 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 noiembrie 2009.

Preşedinte, Judecători, Grefier, N.L. O.R. ; S.E. H.C.

1 Curtea Constituţională, prin Decizia 1086/2007 a constatat că dispoziţia „care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea” este neconstituţională fiind contrară art.24 din Constituţie deoarece limitează şi condiţionează dreptul apărătorului şi, prin aceasta, însăşi dreptul la apărare a părţii.

2 Octavian Loghin, Avram Filipaş – Drept penal român partea specială – Ediţie revizuită – Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L. Bucureşti 1992, pag. 122.

Tags: înşelăciune, intenţie directă, latura subiectivă

Divorţ cu copii

Dosar nr. 5276/333/2008
Divort cu copii
TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA
DECIZIA CIVILA Nr. 1/A
Sedinta publica de la 06 Ianuarie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE ADINA ALEXANDRU
Judecator IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier ELENA GHEORGHIES

Pe rol se afla judecarea cauzei minori si familie privind pe apelantul – reclamant E M, cu domiciliul în, pe intimata – pârât EE M, cu domiciliul si pe intimata – autoritate tutelara PRIMARIA COMUNEI POIENESTI, apel formulat împotriva sentintei civile nr. 1621/30.04.2009 pronuntata de Judecatoria Vaslui, cauza având ca obiect divort cu copii.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta apelantul, intimata, asistata de av. Leustean Carmen Gabriela, cu împuternicirea avocatiala la fila 14 a dosarului si martorul U E, lipsind aparatorul ales al recurentului, av. Barbieru Giorgiana si autoritatea tutelara.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza urmatoarele: procedura de citare este legal îndeplinita; cauza se afla la al treilea termen de judecata; nu s-a solicitat judecarea în lipsa.

Instanta, având în vedere lipsa aparatorului apelantei si acordul aparatorului intimatei, dispune lasarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitatea acestuia sa se prezinte în instanta.

La reluarea cauzei, la apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta apelantul, asistat de av. Barbieru Giorgiana, cu împuternicire avocatiala la fila 11 a dosarului, intimata, asistata de av. Leustean Carmen Gabriela, cu împuternicirea avocatiala la fila 14 a dosarului si martorul U E, lipsind autoritatea tutelara.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza urmatoarele: procedura de citare este legal îndeplinita; cauza se afla la al treilea termen de judecata; nu s-a solicitat judecarea în lipsa.

Sub prestare de juramânt, în conformitate cu prevederile art. 190 – 198 Cod pr. civ., s-a audiat martorul U E, martor propus de intimata, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal atasat la dosar.

Potrivit dispozitiilor. art.219 al (1) si art. 221 al (1) Cod pr. civila, s-a luat interogatoriul civil intimatei si dupa ce a fost citit si semnat s-a atasat la dosarul cauzei.

Nemaifiind înscrisuri de depus sau cereri de formulat, instanta constata cauza în stare de judecata si da cuvântul la dezbateri.

Av. Barbieru Giorgiana, având cuvântul pentru apelant, sustine ca hotarârea primei instante este nelegala si netemeinica întrucât aceasta a dat o interpretare gresita, dar mai ales superficiala, întregului probatoriu administrat. Criticile vizeaza încredintarea minorului.

Astfel, a concluzionat prima instanta ca pârâta – intimata dispune de toate conditiile necesare cresterii si îngrijirii copilului. Dupa despartirea în fapt, mai mult de 4 ani, apelantul s-a îngrijit de minor, chiar daca, sporadic, pe perioada verii, pleca în strainatate pentru a câstiga bani. Este adevarat ca existau perioade în care intimata venea în tara, dar locuia la parintii sai si îsi vedea rar copilul.

În mod gresit a mai retinut prima instanta ca relatiile de casatoriei s-au deteriorat datorita comportamentului reclamantului, în conditiile în care declaratiile martorilor audiati au aratat ca neîntelegerile dintre cei doi soti s-au datorat în principat faptului ca pârâta a parasit domiciliul comun, atunci când minorul era la o vârsta destul de frageda, lipsindu-l de grija si afectiunea necesara. aceste aspecte sunt descrise si în anchetele sociale depuse la dosarul cauzei.

Declaratia martorei audiata la acest termen este subiectiva, caci se verifica în raspunsurile sale uitându-se catre intimata, nu cunoaste aspecte esentiale din perioada în care minorul a fost lipsit de grija si afectiunea mamei sale. Pentru a-si întretine familia, ambele parti lucreaza în strainatate, dar grija apelantului si a familiei acestuia a fost subliniata de martorul audiat la termenul anterior cât si de martorii audiati în fata instantei de fond. Copilul are libertatea de a merge la ambele familii.

Pe perioada lisei afectiunii si prezentei mamei în familie, minorul s-a dezvoltat armonios, iar familia paterna a fost cea care s-a îngrijit de el si i-a oferit un mediu favorabil.

Pentru aceste motive solicita admiterea apelului si modificarea sentintei apelate în sensul încredintarii minorului, catre apelant. Nu solicita cheltuieli de judecata

Av. Leustean Carmen, având cuvântul pentru intimata, solicita respingerea apelului declarat ca fiind nefondat si mentinerea sentintei apelate.

Hotarârea este criticata, prin motivele de apel, sub aspectul încredintarii minorului catre mama sa.

Actiunea de divort a fost promovata de catre apelantul în cauza. Intimata, la instanta de fond, a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat sa-i fie încredintat minorul.

În mod eronat se apreciaza de catre apelant ca probatoriul administrat în fata primei instante este succint. La dosar intimata a depus înscrisuri de la scoala si de la gradinita, care fac dovada ca minorul a locuit o perioada îndelungata si la mama sa, pâna la pronuntarea hotarârii de divort. Afirmatia ca intimata a locuit doar cu familia ei si nu si-a vazut copilul nu este adevarata.

La fila 40 a dosarului de fond se afla declaratia înregistrata la 07.04.2005, la primarie, la care a atasat biletul de externare din spital, prin care arata ca a fost batuta si nevoita sa plece din locuinta si nu i s-a permis sa ia copilul cu ea. În prezent, minorul se bucura de afectiune atât din partea bunicilor, cât si a parintilor.

Nu exista motive pentru a aprecia ca mama nu-i poate oferi si respecta acestuia toate drepturile prevazute de Legea nr. 272/2004. Este în interesul minorului ca acesta sa creasca nedespartit de mama lui.

Pe parcursul procesului de divort, mama a locuit cu minorul, fapt ce rezulta si din anchetele sociale efectuate. Nu este adevarata nici afirmatia ca intimata este o mama rece si indiferenta. Caracterizarea copilului depusa la dosarul de apel este adusa de mama, ea este cea care l-a înscris la scoala si a stat cu copilul în spital de mai multe ori, atunci când acesta a fost bolnav.

Asa cum recunoaste tatal si dupa cum rezulta si din ancheta sociala, acesta nu are locuinta, nu are venituri si locuieste la parintii lui, cu concubina si fiul acesteia. El vrea copilul pentru a nu fi obligat la plata unei pensii de întretinere. În schimb, intimata are o casa aproape finalizata. Bunica materna este asistent maternal, ceea ce dovedeste ca este o persoana cu suficiente conditii materiale si morale si realizeaza venituri. Acest aspect confirma faptul ca mama este cea care dispune conditii prielnice dezvoltarii minorului.

Pentru aceste motive solicita respingerea apelului formulat si obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata.

Instanta declara dezbaterile închise, dupa care lasa cauza în pronuntare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de fata constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 1621/30.04.2009 a Judecatoriei Vaslui a fost admisa actiunea formulata de reclamant, în contradictoriu cu pârâta, asa cum a fost modificata.

A admis cererea reconventionala formulata de pârâta-reclamanta

A declarat desfacuta casatoria partilor încheiata la data de 2 decembrie 2001 si înregistrata sub nr. 8 în Registrul Starii Civile al Primariei com. Poienesti, jud. Vaslui, în temeiul art. 617, alin. 2 Cod procedura civila;

A încredintat minorul E S-C, nascut la data de 20 mai 2003, pârâtei-reclamante;

A fost obligat reclamantul-pârât la plata unei pensii de întretinere lunare în favoarea minorului, în cuantum de Ľ din salariul minim pe economie garantat în plata, de la data de 19 noiembrie 2008 si pâna la majoratul beneficiarului;

A dispus revenirea pârâtei-reclamante la numele avut anterior casatoriei, cel de „P”;

A constatat compensate cheltuielile de judecata, în temeiul dispozitiilor art. 276 Cod procedura civila;

S-a retinut de catre instanta de fond ca:

Casatoria partilor a fost încheiata la data de 2 decembrie 2001, din casatorie rezultând minorul.

Începând cu anul 2005, relatia de cuplu a început sa se deterioreze, datorita comportamentului reclamantului-pârât, care, asa cum rezulta din declaratia martorei B M coroborat cu înscrisurile depuse (fila 40-41), a dezvoltat un comportament violent, provocând internarea pârâtei-reclamante în spital.

Ancheta sociala efectuata în cauza a aratat ca familia de provenienta a pârâtei-reclamante a construit pe terenul comun o locuinta pentru pârâta-reclamanta si pentru minor, în vederea separarii complete de reclamantul-pârât. În aceasta locuinta, pârâta-reclamanta locuieste împreuna cu copilul din 20 ianuarie 2009, având o relatie buna cu toti membrii familiei si ai comunitatii.

Înscrisurile depuse de catre pârâta-reclamanta sustineau probator asertiunile anchetei sociale, în sensul implicarii pârâtei-reclamante si a parintilor sai în cresterea si educarea minorului.

Asa cum rezulta din toate probele administrate în cauza, reclamantul-pârât a plecat în strainatate pe o durata nedeterminata.

Înscrisurile depuse de catre pârâta-reclamanta atestau faptul ca pârâta-reclamanta a acordat o permanenta atentie relatiei sale cu minora, atât în ceea ce priveste confortul material cât si cel moral. Erau elocvente în acest sens, referintele medicului de familie, ale educatorilor, ale primarului – prin referatul de ancheta sociala, care coroborate cu declaratiile martorei B M, au condus la ideea ca pârâta-reclamanta întruneste toate conditiile necesare în vederea încredintarii minorului.

Pentru aceste motive, instanta a înlaturat declaratia martorei E A, a carei declaratie nu poate fi coroborata cu nici un alt mijloc de proba.

Raportat la motivele actiunii principale formulate de catre reclamant si la cele formulate de pârâta-reclamanta prin cererea reconventionala, asa cum au fost ele sustinute probator, instanta de fond si-a format convingerea existentei unei culpe comune a partilor care concura la imposibilitatea continuarii relatiei maritale.

Ca atare, luând act de manifestarea de vointa a partilor privitoare la modificarea actiunii, respectiv a cererii reconventionale, în sensul pronuntarii unei hotarâri nemotivate, prima instanta a retinut, ca incidente în speta, dispozitiile art. 617 alin. 1 – privitoare la vina ambelor parti – asa cum reiesea din probele administrate – si a pronuntat o hotarâre nemotivata, potrivit dispozitiilor art. 617 alin. 2 Cod procedura civila.

În ceea ce priveste cererea accesorie de încredintarea a minorului l, pentru considerentele de fapt aratate anterior, instanta de fond a încredintat minorul, pârâtei-reclamante spre crestere si educare, în temeiul dispozitiilor art. 42 Codul familiei raportat la art. 43 alin. 1 Codul familiei.

Pe cale de consecinta, instanta a obligat reclamantul-pârât, în temeiul dispozitiilor art. 89 si 94 Codul familiei, la plata unei pensii de întretinere lunare, în cuantum de Ľ din venitul minim pe economie garantat în plata, de la data introducerii actiunii si pâna la majoratul beneficiarului.

Privitor la cererea accesorie referitoare la nume, în temeiul dispozitiilor art. 40 alin. final Codul familiei, instanta a dispus revenirea pârâtei-reclamante la numele avut anterior casatoriei, cel de „P”.

În ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta de fond a constatat compensarea acestora.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel E M, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Apelantul arata ca instanta de fond a dat o interpretare gresita, dar mai ales superficiala întregului material probatoriu administrat în cauza.

Intimata nu a locuit timp de 4 ani cu familia, prezentând dezvoltarea fata de copil.

Instanta de fond a retinut în mod eronat ca mama si copilul s-au mutat într-o noua locuinta, în conditiile în care nu s-a tinut cont de faptul ca aceasta constructie nu este finalizata, iar pârâta nu a locuit niciodata acolo, ci la mama sa care are în plasament un copil minor.

Apelantul are o locuinta mai spatioasa cu cinci camere, în care locuieste doar el si parintii sai si unde, pâna la începutul anului 2009, a locuit neîntrerupt.

EE M a depus la dosar o întâmpinare în care arata ca hotarârea pronuntata de instanta de fond este legala si temeinica.

Criticile aduse de apelant hotarârii sunt neîntemeiate.

Astfel, intimata arata ca nu este adevarat ca a parasit minorul, fiind nevoita sa paraseasca domiciliul comun datorita violentelor sotului.

Apelantul locuieste în casa mamei sale împreuna cu concubina sa si copilul acesteia, astfel ca, considera ca daca tatal va pleca din tara, nu va avea parte de afectiunea si conditiile pe care i le poate oferi intimata ca mama.

S-au solicitat de catre parti administrarea probei cu martori, interogatorii si efectuarea unei anchete sociale la domiciliul actual al minorului, respectiv bunicii paterni.

Din actele si lucrarile dosarului de fata Tribunalul constata urmatoarele:

Ambii parinti au conditii materiale si morale pentru cresterea si educarea copilului, însa instanta este chemata sa se pronunte asupra copiilor când exista neîntelegeri între parinti, prin analiza interesului superior al copilului.

Legea 272/2004, în art.2 arata ca orice reglementari adoptate în domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Tribunalul constata ca este în interesul copilului, având în vedere vârsta sa, gradul de atasament, conditiile de care beneficiaza, climatul familial sa ramâna cu mama sa.

Aceasta este si viziunea Curtii Europene a Drepturilor Omului care a aratat în jurisprudenta sa (hot.CEDO din 25.01.2000) ca instantele trebuie sa tina cont de interesele copilului, iar autoritatile trebuie sa depuna eforturi rezonabile pentru ca atunci când interesele parintilor sunt în conflict, iar copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-si exprima ei însisi în mod clar preferintele, interesele superioare ale copiilor sa fie promovate.

Din depozitiile martorilor audiati rezulta ca ambii parinti sunt preocupati de cresterea si educarea minorului.

Copilul a locuit, cât timp tatal a fost plecat în strainatate, cu mama sa si apoi cu bunicii materni.

Dupa ce apelantul a revenit în tara, în luna oct. 2009, acesta, împreuna cu bunici paterni, au început sa aiba grija de minor.

Deoarece bunicii paterni si cei materni locuiesc foarte aproape, minorul a locuit la ambii, fiind atasat în egala masura de ei.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de instanta de fond care a întreprins un examen comparativ complex al conditiilor oferite de ambii parinti pentru cresterea si educarea minorului, concluzionându-se motivat ca, în momentul actual, ele sunt mai bine realizate prin încredintarea minorului mamei.

În acest moment a evolutiei fizice si psihice a copilului, respectiv vârsta sa frageda, este de natura sa creeze o prezumtie simpla a unei legaturi afective puternice dintre mama si copil.

Aceasta prezumtie a fost confirmata de probele administrate în cauza, din care rezulta ca minorul a fost bine îngrijit de mama cât timp aceasta a locuit în tara, chiar daca s-au implicat si alte persoane în activitatea de crestere a copilului (bunicii, atât materni, cât si paterni).

Mama poate oferi copilului conditiile materiale si morale pentru cresterea si educarea lui.

Chiar daca locuieste în imobilul mamei sale care mai are în grija un copil ce a fost dat în plasament, aceasta nu înseamna ca minorul nu ar avea conditii corespunzatoare.

Si tatal locuieste în casa parintilor sai. Mai mult decât atât, acesta a initiat o relatie de concubinaj, locuind în acelasi imobil si cu copilul concubinei.

Chiar daca ambii parinti ar fi nevoiti sa plece în strainatate, Tribunalul apreciaza ca climatul oferit de locuinta bunicilor materni ar fi mult mai favorabil dezvoltarii minorului, decât cel oferit de bunicii paterni si concubina tatalui.

Fata de cele aratate, Tribunalul apreciaza ca apelul formulat de E M este nefondat si prin urmare va fi respins.

În baza art. 296 Cod pr. civ. Tribunalul va pastra sentinta civila nr. 1621/2009 a Judecatoriei Vaslui.

În baza art. 274 Cod pr. civ. Tribunalul va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecata efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de E M împotriva sentintei civile nr. 1621/30.04.2009 a Judecatoriei Vaslui pe care a Judecatoriei Vaslui pe care o pastreaza.

Obliga apelantul E M sa achite intimatei E E M suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate în recurs.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 6 ianuarie 2010.

Tags: situaţii la divorţ

Tâlhărie

Tip: Decizie
Nr./Dată: 44/A (06.03.2009)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: tâlhărie

Pe rol, la ordine, se află spre soluţionare apelurile penale declarate de inculpaţii GGM, , LA, şi PI, , împotriva sentinţei penale nr.649 din 16.12.2008 a Judecătoriei Bârlad, pronunţată în dosar nr. xxx/189/2008.

Obiectul cauzei: infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 Cod penal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :

1. La data de 15.04.2007, în jurul orei 23,00, partea vătămată IDO se întorcea din oraş si după ce şi-a condus prietena acasă acesta s-a deplasat pe str…. din Bârlad.

În dreptul unei intersecţii a observat un grup de tineri care veneau din sensul opus direcţiei sale de mers iar în spatele acestora se afla un alt grup de tineri.

Primul grup era format din SLD, OA şi VMB. În spatele lor la câţiva metri se aflau inculpaţii PB, HIA, LA şi LMŞ.

Cei din primul grup, i-au cerut părţii vătămate o ţigară iar acesta a răspuns că nu are, după care cei trei au început să-l îmbrâncească şi să-l lovească.

Partea vătămată avea în buzunar două telefoane mobile (marca MOTOROLA V 350, cu carcasă de culoare albastru cu gri, SIEMENS A 51, cu carcasă de culoare gri), două încărcătoare, suma de 20 lei în bancnote de 10 lei fiecare şi un inel cu chei.

Inculpaţii HAI, PB, LA şi LMŞ au văzut conflictul iniţial, s-au apropiat şi au început , si ei să-l lovească pe vătămat cu pumnii şi picioarele, moment in care L MŞ l-a apucat de gât pe vătămat, l-a trântit jos, în timp ce PB, LA şi H îl căutau prin buzunare, iar telefoanele i-au căzut pe sol, unul fiind luat de HA, respectiv telefonul SIEMENS, iar al doilea de inculpatul PB – telefonul MOTOROLA.

În timp ce partea vătămată se afla căzută la pamant, L MŞ i-a tras din picioare adidaşii marca NIKE, iar LA a luat încărcătoarele. Ulterior, LA i-a dat încărcătorul telefonului SIEMENS inculpatului H , dupa care inculpatii au fugit , parasind locul faptei .

În urma comiterii faptei părţii vătămate IDO i-au fost necesare 7-8 zile îngrijiri medicale de la data producerii conform certificatului medico-legal nr.84/E din 16.04.2007.

Cu prilejul prezentării pentru recunoaştere partea vătămată IDO a indicat că autorii faptei de tâlhărie din seara zilei de 15.04.2007 sunt PB, LMŞ, LA şi HIA. Recunoaşterea s-a făcut în prezenţa martorului asistent MV.

După comiterea faptei, inculpatul HIA i-a restituit părţii vătămate cartela telefonului Siemens în prezenţa martorului Cărare Dragoş.

Prejudiciul cauzat partii vatamate Iacob Daniel Ovidiu a fost de 1000 lei, si nu a fost recuperat, partea vatamata constituindu-se parte civila cu aceasta suma .

2. La data de 31.05.2007, în jurul orei 22,00, partea vătămată Sandu Aurel se deplasa pe str.A.I.Cuza cu prietena sa, Comănescu Carmen , si cand au ajuns în dreptul Bisericii TICHILOAIA din cartierul Podeni , au observat un grup de tineri care stăteau de vorbă.

După ce au parcurs aprox.20 metri, au observat că din urmă se îndreptau spre ei patru tineri, respectiv inculpaţii Panainte Bogdan, HIA, Lupu Adrian şi Lupu Mihai Ştefan.

Cand au fost ajunsi din urma, LMSa cerut părţii vătămate Sandu Aurel un foc şi bani , iar acesta i-a răspuns că nu are, moment in care inculpatul HIA l-a lovit cu pumnul în faţă , iar apoi, inculpaţii PB, LMSşi LA au început să-l lovească şi ei pe vătămat trăgându-l de buzunare.

Partea vătămată deşi a încercat să se opună a simţit cum i-a fost luat din buzunarul de la spate al pantalonilor, portofelul. Cel care i l-a sustras a fost LA, după care LMSi l-a tras acestui inculpat din mână.

După comiterea faptei, inculpaţii au fugit , lasand pe vatamat cazut la pamant.

În portofel, partea vătămată SA avea suma de 200 lei, un card emis de Banca TRANSILVANIA, cartea de identitate, o iconiţă şi o bancnotă de 250.000 lire turceşti.

Banii sustraşi au fost împărţiţi de inculpatul LMScare a înmânt fiecăruia câte 12 lei.

Prin comiterea faptei, părţii vătămate SA i-au fost produse leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile îngrijiri medicale de la data producerii, aşa cum se atestă în certificatul medico-legal nr.90/E din 01.06.2007.

Partea vătămată SA cât şi CC i-au indicat ca autori ai tâlhăriei pe HAI, L M Ş, PB şi LA, cu prilejul prezentării pentru recunoaştere după fotografie, recunoaştere făcută în prezenţa martorilor asistenţi MV şi LA.

Martorii ZN şi ZA au observat faza incipientă a conflictului după care au plecat.

Prejudiciul creat părţii vătămate SA este de 300 lei şi nu a fost recuperat , partea vatamata constituindu-se parte civila cu aceasta suma.

3. În seara zilei de 21.02.2008, în jurul orei 19,00 – părţile vătămate CA şi B MD se întorceau de la şcoală deplasându-se spre locuinţă iar când au ajuns pe str.Ana Ipătescu, în zona Şcolii nr.5, au observat un grup de tineri.

Observand pe vatamati , inculpaţii PB , GM , PI, ŞA şi PDl – au venit lângă acestia .

PB şi GMG au cerut celor doi un foc, iar aceştia au spus că nu fumează, i-au întrebat apoi cât este ceasul iar partea vătămată CA a scos din buzunar telefonul mobil marca NOKIA 110 pentru a răspunde.

Inculpatul PB l-a prins de mâna în care avea telefonul şi i-a smuls telefonul, moment în care G a vrut să-l lovească pe vătămat dar acesta s-a aparat fugind.

Partea vătămată BM a rămas pe loc fiind lovit de G în zona ochiului, iar PB l-a lovit la rândul său întrebându-l totodată ce are prin buzunare.

Vătămatul a fost lovit apoi si de inculpaţii ŞA şi PI, care impreună cu G l-au imobilizat prinzându-l de braţe, timp în care inculpatul PB i-a luat din buzunarul drept din faţă al pantalonilor suma de 50 lei.

BM ţinea strâns telefonul mobil în mână pentru a nu-i fi sustras timp în care ŞA l-a muşcat de degetul de la mâna dreaptă , cu intentia de a-i sustrage telefonul, dar întrucât a intervenit un trecător, telefonul nu i-a fost sustras , inculpatii lasand pe vatamat si fugind .

Telefonul părţii vătămate CA a fost vândut cu suma de 40 lei unui cetăţean de către PB, G G, PI – prezent fiind şi PDl, iar banii obtinuti au fost împărţiţi astfel: PB, PI P D şi G au primit câte 10 lei fiecare , iar lui ŞACl nu i-au dat niciun ban.

Partea vătămată BMI a prezentat leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 4-5 zile îngrijiri medicale.

Cu prilejul recunoaşterii după fotografie, părţile vătămate i-au indicat ca autori pe GGM, PB, PI recunoaştere făcută în prezenţa martorilor

Modul în care cele două părţi vătămate au fost acostate a fost văzut de martorul….

Prejudiciul creat părţii vătămate este de 50 lei şi nu a fost recuperat , partea vatamata constituindu-se parte civila cu aceasta suma.

Prejudiciul creat părţii vătămate este de 150 lei şi nu a fost recuperat, partea vatamata constituindu-se parte civila cu aceasta suma.

4. In seara de 18.01.2008, în jurul orei 18,00 – partea vătămată BAV se deplasa pe strada Republicii , iar când a ajuns în dreptul terasei ACAPULCO a fost apelat pe telefonul său mobil de un coleg de clasă.

În timp ce vorbea la telefon, în dreptul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Adulţi Bârlad, din spate a venit inculpatul PB – care ajungând în partea lateral dreaptă a vătămatului l-a lovit peste faţă şi i-a luat telefonul din mână după care a fugit.

Vătămatul a încercat să-l urmărească pe inculpat, dar în zona străzii Epureanu l-a pierdut din câmpul său vizual.

În momentul comiterii faptei şi ulterior, partea vătămată a reuşit să observe profilul inculpatului şi vestimentaţia acestuia, iar cu prilejul recunoaşterii din grup vătămatul BA l-a indicat ca autor al faptei pe inculpatul PB în prezenţa martorului asistent.

Leziunile provocate acestui vătămat prin comiterea faptei au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Telefonul mobil sustras era marca NOKIA model 5200 cu carcasă de culoare neagră , si a fost restituit părţii vătămate , fiind găsit cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului PB.

5. În ziua de 26.01.2008, în jurul orei 18,00, partea vătămată AN se deplasa în zona Podului Pescăriei din Bârlad vorbind la telefonul său mobil cu.

În momentul angajării sale pe strada A.I.Cuza i-a fost luat din mână telefonul de un tânăr care se deplasa cu bicicleta. Telefonul sustras era marca NOKIA 7360 cu carcasă roz fiind dotat cu cameră foto.

Întrucât vătămata avea abonament aceasta a depus diligenţe blocând cartela SIM.

Imediat după sustragere vătămata a încercat să alerge după ajutor dar nu l-a ajuns.

La percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului PB a fost găsit telefonul sustras care a fost ulterior restituit părţii vătămate.

De asemenea, la examinarea ulterioara a memoriei telefonului mobil aparţinând vătămatului , au fost găsite si vizionate fotografii cu membrii familiei inculpatului PB.

Prejudiciul creat părţii vătămate AN a fost recuperat, partea vatamata neconstituindu-se parte civila.

Situatiile de fapt prezentate mai sus au fost retinute de instanta , asa cum ele rezulta din declaratiile partilor vatamate , procesele – verbale de cercetare la fata locului, proces verbal de recunoastere , de perchezitie , de predare a bunurilor, rapoartele de expertiza medico legala, declaratiile martorilor coroborate cu declaratiile inculpatilor .

Potrivit art. 208 alin. 1 Cod penal constituie infractiunea de furt luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia , fara consimtamantul acestuia, cu scopul de a si-l insusi pe nedrept.

Potrivit art. 211 alin. 1 Cod penal – Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare .

Potrivit art.99 alin.2 Cod penal – minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se dovedeşte ca a savarsit fapta cu discernamant.

Potrivit art.99 alin.3 Cod penal – minorul care a împlinit 16 ani raspunde penal.

Potrivit art.109 alin.1 Cod penal – limitele pedepselor aplicate minorilor se reduc la jumatate , in urma reducerii , in nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani .

Potrivit art. 100 alin. 1 Cod penal – Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Potrivit art. 100 alin. 2 Cod penal – Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Potrivit art. 101 Cod penal – Măsurile educative care se pot lua faţă de minor sunt:

a) mustrarea;

b) libertatea supravegheată;

c) internarea într-un centru de reeducare;

d) internarea într-un institut medical-educativ.

Potrivit art.104 Cod penal – Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.

Măsura internării se ia faţă de minorul în privinţa căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare.

Fata de situatiile de fapt retinute mai sus si textele de lege aratate , instanta de fond a apreciat ca a fost dovedita savarsirea de catre inculpatii PB; HI ; LA ; G G ; LM ; P I; S CA, cu vinovatie , a infractiunilor pentru care acestia au fost trimisi in judecata, si, pe de o parte , avand in vedere : gradul de pericol social al faptelor savarsite, starea fizică, dezvoltarea intelectuală şi morală antecedentele penale, persoana si conduita faptuitorilor, concluziile referatelor de evaluare psihosociala a inculpatilor minori , instanta a apreciat ca pentru indreptarea inculpatilor minori este necesara si suficienta aplicarea unei masuri educative, aplicînd inculpatilor masura educativa prev. de art. 104 Cod penal .

In temeiul art.350 alin. 1 Cod procedura penala a revocat masura arestarii preventive a inculpatului PBsi in baza art.88 Cod penal a dedus la zi , durata retinerii – 1 zi , precum si durata arestarii preventive .

In temeiul art.350 alin. 3 lit. d Cod procedura penala , a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului PB, arestat preventiv in prezenta cauza, daca nu este retinut sau detinut intr-o alta cauza.

In temeiul art. 490 alin. 1 Cod pr. Penala – a dispus punerea în executare de îndată , fata de inculpatii minori, a măsurii educative a internarii intr-un centru de reeducare.

Pe de alta parte , avand in vedere ca inculpatii , erau minori la data savarsirii faptelor , dar ca in prezent sunt majori , instanta a aplicat inculpatilor cate o pedeapsa cu inchisoarea , sub minimul special , la individualizare instanta a avut în vedere : gradul de pericol social al faptelor savarsite, atitudinea sincera, lipsa antecedentelor penale, persoana si conduita faptuitorilor.

In temeiul art.71 alin. 2 Cod penal, a interzis inculpatilor , drepturile prevazute de art.64 lit. a – teza.II , b, Cod penal pe durata executarii pedepsei.

Potrivit art. 81 alin. 1 Cod penal – instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei ,daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

– pedeapsa aplicata este inchisoare de cel mult 3 ani sau amenda .

– infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni,afara de cazul cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prev. in art. 38 Cod penal.

– s-a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins fara executarea acesteia.

Constatand ca inculpatii nu au mai fost condamnat anterior la o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 6 luni si apreciind ca scopul pedepsei aplicate inculpatilor poate fi atins fara executarea acesteia, instanta a suspendat conditionat executarea pedepselor aplicate inculpatilor si le-a pus in vedere disp. art. 83 Cod penal, stabilindu-le un termen de incercare.

In temeiul art.71 alin. 5 Cod penal, a suspendat pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit. a – teza.II , b, Cod penal , pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatilor

In ceea ce – i priveste pe inculpatii, instanta , retinand in sarcina acestora faptele descrise mai sus, a aplicat cate o pedeapsa cu inchisoarea , sub minimul special , la individualizare instanta având in vedere gradul de pericol social al faptelor , savarsirea acestora impreuna cu un minor , lipsa antecedentelor penale pentru GG, antecedentele penale pentru PI, atitudinea sincera si cooperanta , persoana si conduita fiecarui faptuitor in parte .

Potrivit art.61 alin.1 Cod penal – daca cel liberat conditionat a comis o noua infractiune, in intervalul de timp de la liberare si pana la implinirea duratei pedepsei, instanta, tinand seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie mentinerea liberarii conditionate, fie revocarea, urmand ca in caz de revocare pedeapsa stabilita pentru noua infractiune si restul de pedeapsa ce a mai ramas de executat din pedeapsa anterioara sa fie contopite , putandu-se aplica un spor pana la 5 ani.

Prin S.P nr. 1786/2006 a Judecatoriei Barlad, inculpatul PI a fost condamnat la 4 ani si 2 luni inchisoare fiind liberat conditionat la 21.11.2007 cu un rest de 497 zile inchisoare .

Constatand ca inculpatul PI a comis o noua infractiune , in intervalul de timp de la liberare si pana la implinirea duratei pedepsei, instanta, tinand seama de gravitatea infractiunii nou savarsite, a dispus revocarea liberarii conditionate si a contopit pedeapsa stabilita pentru noua infractiune cu restul de 497 zile inchisoare ce a mai ramas de executat din pedeapsa 4 ani si 2 luni , in pedeapsa cea mai grea .

In temeiul art.71 alin. 2 Cod penal ,a interzis inculpatului GG si PI , drepturile prevazute de art.64 lit. a – teza.II , b Cod penal pe durata executarii pedepsei .

Constatand ca intre prejudiciul cauzat partilor vatamate, si fapta retinuta in sarcina inculpatilor exista legatura de cauzalitate, fiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale prevazute de art.998,999 Cod civil, instanta a admis actiunea civila a acesteia si a obligat in solidar pe inculpatii : , sa plateasca partilor civile despagubiri, reprezentand contravaloarea bunurilor sustrase si nerecuperate.

Constatand ca intre prejudiciul cauzat partilor vatamate , si fapta retinuta in sarcina inculpatilor exista legatura de cauzalitate, fiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale prevazute de art.998,999 Cod civil , instanta a admis actiunea civila a acestora si a obligat in solidar pe inculpatii :, sa plateasca partilor civile despagubiri, reprezentand contravaloarea bunurilor sustrase si nerecuperate.

Instanta a lua act ca partile vatamate BAV si AN, nu s-au constituit parti civile, prejudiciile fiind recuperate.

In temeiul art.191 alin. 1 Cod procedura penala, a obligat pe inculpatii G G si PI sa plateasca, fiecare in parte , cheltuieli judiciare catre stat, iar contravaloarea asistentei juridice din oficiu urmând a fi suportata din fondurile Ministerului Justitiei.

In temeiul art.191 alin. 1 si 3 Cod procedura penala, a obligat pe inculpatii: sa plateasca, fiecare in parte, cheltuieli judiciare catre stat, iar contravaloarea asistentei juridice din oficiu urmînd a fi suportata din fondurile Ministerului Justitiei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii GG, LA şi PI, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

În motivarea apelului, inculpatul G arată că pedeapsa aplicată la fond este prea mare faţă de infracţiunea săvârşită, constând în participarea la o singură tâlhărie, ceea ar fi trebuit să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul special ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante. În plus, se susţine la dezbateri că inculpatul G a intervenit doar pentru a aplana conflictul , faptul că este căsătorit, nu are antecedente penale, motive pentru care solicită suspendarea executării pedepsei.

În susţinerea apelului, inculpatul G a depus acte în circumstanţiere: acte de stare civilă şi desfăşurătorul unui contract de credit.

Inculpatul LA nu a motivat în scris apelul însă la dezbateri, prin apărător, a arătat că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare este prea aspră şi ar trebui aplicată mustrarea faţă de vârsta inculpatului la data săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră.

Inculpatul PI a solicitat, printr-un memoriu depus la dosar (f. 49 apel)şi la dezbateri, prin apărător, redozarea pedepsei, întrucât nu a realizat ce face, se afla în stare de ebrietate, este la o vârstă tânără şi nu a avut nici un sprijin din partea membrilor familiei sale, care au sănătate precară.

Examinând actele şi lucrările dosarului atât prin prisma motivelor de apel invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 371 al.2 C.pr.pen., tribunalul constată că apelul inculpatului G este fondat şi apelurile inculpaţilor PI şi LA sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În mod corect şi în deplină concordanţă cu amplul material probatoriu administrat în cauză, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi a reţinut vinovăţia inculpaţilor apelanţi şi intimaţi în comiterea infracţiunilor deduse judecăţii .

Astfel, săvârşirea faptelor şi vinovăţia inculpaţilor rezultă din analiza probelor administrate : declaraţiile martorilor, plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, rapoarte de expertiză medico-legală şi referate de evaluare psiho-socială pentru inculpaţi minori procese-verbale de prezentare pentru recunoaşte, procese-verbale de cercetare la faţa locului, procese-verbale de confruntare, planşe fotografice, procese-verbale de percheziţii domiciliare.

Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor în cursul urmăririi penale revenind parţial atunci când au fost ascultaţi de instanţa de fond, primele declaraţii date, în care au recunoscut şi descris în mod detaliat săvârşirea faptelor fiind cele care reflectă adevărul, deoarece se coroborează cu celelalte probe administrate. Inculpaţii au încercat să îşi minimalizeze, fiecare, contribuţia la săvârşirea faptelor dar declaraţiile lor, date inclusiv în apel, nu sunt verosimile, în contextul probator reliefat cu claritate de probatoriul administrat . Inculpaţii , atât apelanţii cât şi intimaţii, au acţionat în diferite grupuri, acostând tineri asupra cărora exercitau violenţe pentru a-i deposeda de bunuri, urmând aproximativ acelaşi tipar faptic (acostarea prin solicitarea unui foc, sau întrebări cu privire la oră, urmată de agresiunea şi deposedarea de bunuri) . Prin urmare, prezenţa lor în locurile respective nu era întâmplătoare şi era de natură să întărească celorlalţi inculpaţi rezoluţia infracţională, indiferent de contribuţia concretă avută de fiecare dintre ei la săvârşirea faptelor.

Prin urmare, nu este întemeiată apărarea inculpatului apelant GM, în sensul că a intervenit în conflictul desfăşurat la 21.02.2008 între PB, PI, PDl şi Ş A, pe de o parte, şi părţile vătămate CA şi BM, pe de altă parte . Atât părţile vătămate, cât şi inculpaţii, în declaraţiile date la urmărire penală, şi martorul in arată că inculpaţii au acostat părţile vătămate, că le-au ieşit înainte acestora. Rezultă din modul în care martorul a descris derularea evenimentelor că inculpaţii au acţionat concertat, împreună, şi nu s-au aflat întâmplător în locul respectiv .De asemenea, participarea inculpatului G la săvârşirea faptei este indicată de inculpaţii, PDl, P B. De altfel, inculpatul G, recunoaşte că a primit şi el bani din cei rezultaţi prin vânzarea telefonului, fără a explica însă acest aspect, care este de natură să confirme faptul că a fost participant la comiterea infracţiunilor în dauna părţilor vătămate.

Apelul inculpatului este întemeiat în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei şi cuantumul acesteia. Astfel, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art.74 lit.a C.pen., pedeapsa fiind corect individualizată în ceea ce priveşte circumstanţele reţinute dar prea aspră în raport de datele referitoare la situaţia de fapt şi persoana inculpatului, care a dovedit cu probele în circumstanţiere administrate (înscrisuri şi martor), o conduită corectă în societate anterior săvârşirii faptelor.

Pentru acurateţea analizei, tribunalul constată că în cauză, încadrarea juridică dată situaţiei de fapt descrise la punctul 3 în actul de sesizare a instanţei şi respectiv în sentinţa apelată , este greşită.

Astfel inculpaţii au comis, în aceeaşi împrejurare , 2 infracţiuni de tâlhărie, împotriva părţilor vătămate BM şi respectiv CA, pe care i-au deposedat, prin violenţă de suma de 50 lei, respectiv de un telefon mobil iar în rechizitoriu este menţionată o singură faptă, aspect neclarificat de instanţa de fond ce a avut drept consecinţă aplicarea unei singure pedepse, fiecăruia dintre inculpaţi.

În prezentul apel, în care se judecă o cale de atac exercitată de inculpaţi , nu se poate îndrepta această nelegalitate deoarece o soluţie de condamnare şi pentru cea de a doua tâlhărie ar fi de natură să agraveze situaţia inculpaţilor în propria cale de atac, ceea ce contravine principiului non reformatio in pejus , consacrat de dispoziţiile art.372 al.1 C.pr.pen. .

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G, tribunalul reţine că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie, în condiţiile în care este la prima încălcare a legii penale, a participat la săvârşirea unei singure infracţiuni de tâlhărie – potrivit actului de sesizare a instanţei – a avut un comportament corect în comunitatea din care face parte , este căsătorit, are în întreţinere un copil minor, obţine venituri din muncă ceea ce creează premisele pentru reeducarea acestuia în comunitate , fără plasarea în mediul carceral.

În considerarea celor expuse, se reţine că cea mai adecvată modalitate de executare este reprezentată de aplicarea dispoziţiilor art.86 ind.1 C.pen., care pe de o parte nu impune detenţia, pe de altă parte, prin obligaţiile impuse inculpatului, este de natură să îl determine pe inculpat să conştientizeze consecinţele faptelor sale şi să asigure reeducarea acestuia .

În ceea ce priveşte inculpatul PI, tribunalul reţine că pedeapsa aplicată acestuia la fond este corectă, chiar dacă s-a reţinut participarea sa la o singură tâlhărie, deoarece, în primul rând infracţiunea de tâlhărie prezintă un pericol social extrem de ridicat. În al doilea rând, instanţa de fond a avut în vedere şi perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul PI, care a fost sancţionat anterior, de şase ori, atât cu măsuri educative cât şi cu pedepse pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului, una dintre măsurile educative şi o pedeapsă fiind aplicate pentru infracţiuni de tâlhărie. Antecedenţa infracţională a apelantului P I reflectă necesitatea aplicării unui regim sancţionator mai sever, în măsura în care măsurile educative şi pedepsele aplicate până în prezent nu şi-au atins scopul constând în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În privinţa apelului declarat de inculpatul LA, se reţine că acesta a participat la două dintre faptele deduse judecăţii, ceea ce pune în evidenţă o anumită perseverenţă infracţională şi un grad de pericol social concret care a fost apreciat în mod corect de instanţa de fond în procesul complex al individualizării sancţiunii aplicate minorului, prin alegerea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare .

Instanţa de fond a procedat în mod judicios, pe de o parte deoarece a aplicat apelantului LA o măsura educativă şi nu o pedeapsă, având în vedere că a comis infracţiunile în timpul minorităţii şi pe de altă parte măsura educativă aleasă este cea mai adecvată . În această ordine de idei, s-a avut în mod corect în vedere faptul că în raport de gravitatea infracţiunilor deduse judecăţii( comise în grup, pe timp de noapte, împotriva unor părţi vătămate minore), este exclusă măsura educativă a mustrării, ca fiind mult prea uşoară, prea blândă în raport cu activitatea infracţională desfăşurată şi nu se poate aplica libertate supravegheată faţă de vârsta inculpatului, care avea mai mult de 17 ani la data pronunţării sentinţei apelate .

În acelaşi timp, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare este cea mai potrivită faţă de datele rezultate din referatul de evaluare psiho-socială, care reflectă posibilităţile scăzute de reeducare pe care le-ar putea oferi inculpatului mediul familial, în măsura în care educaţia inculpatului a fost neglijată, ceea ce i-a permis să neglijeze cursurile şcolare, să intre în anturaje infracţionale şi să comită fapte penale.

Pentru aceste motive, în baza art. 379 pct.1 lit.b, pct. 2 lit.a urmează a fi respinse ca nefondate apelurile inculpaţilor LA şi PI şi admis apelul inculpatului G G

Rejudecând, pentru argumentele expuse în considerentele prezentei decizii, se va redoza pedeapsa aplicată la fond în sensul reducerii acesteia, ca efect al reţinerii şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit.c C.pen., constând în conduita procesuală relativ corectă, prezentarea în faţa instanţei şi atitudinea parţial sinceră .

Se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului GG, care va fi supus măsurilor de supraveghere prevăzute de art.86 ind.3 C.pen. se va fixa termen de încercare potrivit art. 86 ind.2 C.pen., i se va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86 ind.4 C.pen. .

I se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pe durata prev. de art. 71 al.2 c.pen. şi se va suspenda pedeapsa accesorie potrivit art. 71 al.5 C.pen..

Vor fi înlăturate dispoziţiile contrare din sentinţă şi menţinute celelalte dispoziţii.

Văzând dispoziţiile art. 192 al.2, 3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de inculpatul GG împotriva sentinţei penale nr.649/16.12.2008 a Judecătoriei Bârlad, pe care o desfiinţează în parte, în latura penală în ceea ce îl priveşte pe acesta.

Rejudecând, condamnă inculpatul GG la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1, al.2 lit.b,c , al 2 ind.1 lit.a C.pen., cu aplic art. 74 lit.a ,c, art.75 lit.c, 76 lit.b , art. 80 C.pen.

În baza art. 86 ind.1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului apelant G G.

Fixează termen de încercare 5 ani potrivit art. 86 ind.2 Cod penal.

Pe durata termenului de încercare inculpatul GG trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

A) Să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, pe care îl desemnează organ de supraveghere;

B) Să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

C) Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

D) Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

Atrage atenţia inculpatului GG cu privire la dispoziţiile art. 86 ind.4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II-a , lit.b C.pen.pe durata prev. de art. 71 al.2 C.pen. şi suspendă executarea pedepsei accesorii potrivit art.71 al.5 C.pen. .

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii PI şi LA împotriva sentinţei penale nr.649 din 16.12.2008 a Judecătoriei Bârlad.

Înlătură dispoziţiile contrare din sentinţă şi menţine celelalte dispoziţii.

Dispune comunicarea către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui a unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia.

Obligă inculpaţii PI şi LA, acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente LC şi LV, să plătească fiecare câte 450 lei cheltuieli judiciare avansate în apel, din care sumele de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, vor fi achitate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului GG rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţii GG şi ŞC şi părţile responsabile civilmente şi de la comunicare pentru celelalte părţi.

Tags: tâlhărie

Contestatie la executare

Dosar nr. 3007/333/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1027/R
Şedinţa publică de la 07 Iulie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE DIANA ELENA SÎRGHI
Judecător ADINA ALEXANDRU
Judecător VASILE AGAFIŢEI
Grefier CAMELIA APOSTOL

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurent creditor SC.Axx.SRL, cu sediul în contradictoriu cu intimat debitor E M, domiciliată , împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 28.05.2009 pronunţată de Judecătoria Vaslui, având ca obiect încuviinţare executare silită.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului şi s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează următoarele: cauza se află la al doilea termen de judecată, se solicită judecarea cauzei în lipsă(prin întâmpinare), după care;

Instanţa având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, lasă cauza în pronunţare, când, deliberând;

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de faţă;

Reclamanta SC AxxxSRL cu sediul a promovat cerere de executare silită prin care a solicitat a se admite punerea în executare silită a titlului executoriu Sentinţa civilă nr.9/13.01.2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr.44/89/2008 potrivit căreia numita E M domiciliată în, fost administrator statutar, a fost obligată la suportarea pasivului societăţii comerciale SC Lxx SRL Vaslui în cuantum de 390.973,65 lei reprezentând creanţa reclamantei înscrisă la masa credală în dosarul de faliment privind debitoarea falită.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 mai 2009 Judecătoria Vaslui a respins cererea formulată de SC Axx SRL prin executor judecătoresc Mihai Boboc prin care se solicita încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei E M, fost administrator statutar al debitoarei falite SC Lxx SRL Vaslui.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că instanţa de executare este obligată să verifice întrunirea condiţiilor impuse de lege pentru declanşarea acesteia, printre altele existenţa unui titlu executoriu, calitatea de creditor sau debitor, valabilitatea cererii de executare, îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, competenţa materială şi teritorială, etc., concluzionând că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă calitatea de creditor a petentei SC. Axx SRL..

Fără a avea posibilitatea de a verifica titlul executoriu decât pentru o regularitate exterioară, vizibilă, care creează o prezumţie de regularitate internă, instanţa a reţinut că prin titlul executoriu ce se solicită a fi pus în executare, instanţa „autorizează creditorii înscrişi în tabelul definitiv consolidat al creanţelor să pună în executare prezenta hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. 2 din Legea insolvenţei” fără a nominaliza creditorii, fără a indica vreo listă de creditori care să facă parte integrantă din hotărâre, fără a face referire la creanţele fiecărui creditor .

Pentru a putea analiza şi dispune asupra încuviinţării executării silite, dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti trebuie să fie clar, explicit, nefiind dubii de interpretare .

Procedura încuviinţării executării silite este una sumară, necontencioasă, instanţa de executare nefiind îndrituită să examineze decât aparent titlul executoriu şi nu în raport cu întregul conţinut al titlului executoriu, al actelor de procedură şi probelor existente în dosarul de fond .

Ca atare, analizând aparenţa titlului executoriu instanţa a reţinut că din conţinutul acestuia nu rezultă calitatea de creditor al SC. AxxSRL şi nici cuantumul creanţei acestuia, aspecte ce puteau fi rezolvate, în opinia instanţei de fond, pe calea dispoziţiilor art. 281 indice 1 alin. 1 Cod procedură civilă .

La data de 10 iunie 2009 reclamanta SC Axx SRL a promovat recurs împotriva Incheierii de respingere a încuviinţării executării silite din data de 28 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul civil nr. 3007/333/2009 privind Sentinţa civilă nr.9/F/13.01.2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul de insolvenţă nr.44/89/2008, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea Incheierii din data de 28.05.2009 pronunţată de Judecătoria Vaslui cu retrimitere în vederea încuviinţării executării silite a Sentinţei Civile nr.9/F/13.01.2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui-judecător sindic în dosarul de insolvenţă nr.44/89/2008.

Recursul este întemeiat.

Instanţa de executare, învestită cu încuviinţarea executării silite, în mod eronat şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materia insolvenţei a respins cererea de încuviinţare a executării silite a Sentinţei civile nr.9/F/13.01.2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui-judecător sindic, în dosarul de insolvenţă nr-44/89/2008, formulată de reclamanta creditoare SC Axx SRL Satu-Mare considerând că în urma analizării aparenţei titlului executoriu, nu reiese calitatea de creditor al reclamantei şi nici cuantumul creanţei societăţii creditoare, fără a face o verificare atentă prin care instanţa de fond avea posibilitatea să constate că societatea reclamantă este nominalizată în cadrul sentinţei de insolvenţă în calitate de creditor alături de ceilalţi creditori ai debitoarei SC Lxx SRL Vaslui.

Prin dispozitivul sentinţei civile nr.9/F/13.01.2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui-judecător sindic în dosarul de insolvenţă nr.44/89/2008 se prevede faptul că se autorizează creditorii înscrişi în tabelul definitiv consolidat al creanţelor să pună în executare hotărârea potrivit dispoziţiilor art. 142 alin.2 din Legea insolvenţei.

Reclamanta creditoare SC Axx SRL este înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitoarei SC Lxx SRL Vaslui în calitate de creditor cu o creanţă admisă şi necontestată în cuantum de 390.973,65 lei, sumă care, după închiderea procedurii falimentului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin.2 din Legea nr.85/2006, va fi repartizată de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat al creanţelor pus la dispoziţia executorului judecătoresc de către lichidator.

Astfel executorul judecătoresc va distribui sumele încasate în urma executării în funcţie de tabelul definitiv al creanţelor pus la dispoziţia sa de către lichidatorul judiciar, nefiind necesar ca aceste menţiuni cuprinse în tabelul definitiv al creanţelor să fie în mod explicit transpuse în dispozitivul sentinţei, tabelul definitiv al creanţelor fiind un document aprobat de către judecătorul sindic în cadrul procedurii insolvenţei care în prealabil a fost supus verificării, şi care este tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului de la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea 85/2006, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor.

Faţă de aceste considerente urmează a se admite recursul reclamantei creditoare SC Axx SRL Satu Mare împotriva Încheierii din 28.05.2009 dată în dosarul nr. 3007/333/2009 al Judecătoriei Vaslui, pe care o va schimba în tot în sensul că se va încuviinţa executarea silită a titlului executoriu, sent.civ. 9/F/13.01.2009 a Tribunalului Vaslui-judecător sindic, pronunţată în dosarul de insolvenţă nr.44/89/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea SC”Axx”SRL împotriva încheierii din 28.05.2009 dată în dosarul nr. 3007/333/2009 al Judecătoriei Vaslui, pe care o schimbă în tot în sensul că încuviinţează executarea silită a titlului executoriu, sent.civ. 9/F/13.01.2009 a Tribunalului Vaslui.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică , azi, 07 Iulie 2009.

Tags: contestaţie la executare

Litigiu privind functionarii publici

Dosar nr. 1686/89/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 289/CA
Şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier RALUCA EHOR

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul E G, domiciliat în…, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează următoarele: cauza se află la al patrulea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; la data de 04.12.2009 prin serviciul registratură pârâţii au depus înscrisurile solicitate; se solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care, instanţa, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă, invocă excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 38/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui cu privire la drepturile salariale din perioada 2004-26.10.2009 şi reţine cauza spre soluţionare cu privire la excepţia invocată, la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice invocată de pârâţi prin întâmpinare, şi pe fondul cauzei.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele

Prin cererea înregistrată sub nr. 1686/89/2009, reclamantul E G a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui solicitând obligarea părţilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2009 până la data pronunţării hotărârii.

În motivarea cererii, reclamantul arată că este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui din anul 2000 şi în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 lit. c şi d din legea nr. 188/1999, republicată, funcţionarul public are dreptul la un salariu compus din : salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Până la republicarea legii nr. 188/1999 din anul 2007, când legii i s-a dat o nouă numerotare, suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. c şi d din lege, care, prin art. 44 din OUG 92/2004 au fost suspendate până la data de 31.12.2006. Deşi în conformitate cu cap. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007, Direcţia generală a Finanţelor Publice Vaslui refuză acordarea acestor drepturi lună de lună. Susţine reclamantul că suspendarea aplicării prevederilor legale care recunosc dreptul la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare al funcţionarilor publici nu echivalează cu stingerea acestui drept , ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul sau până la data de 31.12.2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004. de asemeni, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art.15 alin. 2 din Constituţia României şi ale Legii nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus înscrisuri, respectiv: adeverinţă din care rezultă calitate de funcţionar public, cerere către DGFP Vaslui de acordare a suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare; practică judiciară.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Legal citaţi, pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, motivat de faptul că acesta este ordonator principal de credite şi reclamantul nu are raporturi de muncă directe cu ministerul. Totodată, au solicitat suspendarea cauzei în temeiul prevederilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a fost sesizată pentru pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 şi art. 1 alin. 1 din OG 6/2007. Pe fondul cauzei pârâţii au solicita respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

La termenul din data de 7 decembrie 2009, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă, instanţa a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 38/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui cu privire la drepturile salariale din perioada 2004-26.10.2009.

În cauză a fost administrată proba cu acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă se vor analiza prioritar în următoarea succesiune excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâtului Ministerul Finanţelor publice.

Sentinţa 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia 555/CA/26.10.2009 a Curţii de Apel Iaşi, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de Sindicatul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant legal şi al reclamantului E G are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză pentru drepturile salariale solicitate pentru perioada 2004 – 26.10. 2009.

Între cele două cauze există triplă identitate de părţi, de obiect-suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 2004 – 26.10.2009 şi de cauză-legea 188/1999.

În consecinţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1201 Cod civil pentru a fi admisă excepţia invocată din oficiu cu privire la autoritatea de lucru judecat .

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice va fi respinsă pentru că acesta deşi nu are raporturi de serviciu cu reclamanta, în calitate de ordonator principal de credite îi revine obligaţia alocării resurselor pentru asigurarea executării sentinţei în eventualitatea admiterii acţiunii. În virtutea acestei obligaţii se apreciază că pârâtul are calitate procesuală pasivă.

Pe fond instanţa constată că drepturile solicitate de către reclamant sunt reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, conform cărora „pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Potrivit prevederilor art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcţionarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, potrivit art.22 alin.1 lit. e din aceeaşi lege.

Pentru aplicarea art. 31 din Legea nr.188/1999 tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici, proiect care instituia mecanismul de stabilire a salariului funcţionarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime şi sporuri.

Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare.

Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor de salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Instanţa reţine că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului şi a suplimentului gradului, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) şi d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Cum nici în cuprinsul O.G. nr.6/2007 nu sunt reglementate şi definite cele două sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept de către instanţă ar fi arbitrară şi fără suport legal, instanţa depăşindu-şi, astfel, atribuţiile şi funcţiunea instituită prin Legile nr.303 şi 304/2004 şi C.pr.civ, aceea de aplicare a legii în cazul de speţă. Practic instanţa ar legifera în locul legiuitorului şi în favoarea funcţionarilor reclamanţi prin obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 2 suplimente .

În plus, este evident, în concordanţă cu prevederile art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 – cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege.

Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecata s-ar nesocoti şi decizia nr. 820/ 2008 a Curţii Constituţionale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudenţială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autorităţile competente.

Rezultă aşadar, că atât timp cât vocaţia reclamanţilor la primirea sporurilor din litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administraţia competentă identificată de legiuitor, în condiţiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamantul nu dispune de vreun drept salarial „recunoscut prin lege”, în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanţa de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.

În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispoziţiilor art.1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale pentru că cele două sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în înţelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creanţe certe, lichide si exigibile.

Pronunţarea unor sentinţe prin care s-au acordat asemenea drepturi în cauze similare nu reprezintă o justificare pentru admiterea prezentei acţiuni pentru că practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept în sistemul român de drept.

În şedinţa din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a soluţionat recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si prin decizia nr. 20/2009 s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. „c” şi „d” din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Deşi această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial pentru a fi obligatorie se va lua în considerare această soluţie ce tinde la unificarea practicii.

Faţă de cele expuse, acţiunea formulată de către reclamant va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul E G, domiciliat în…, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect drepturi salariale pentru perioada 2004-26.10.2009 întrucât este autoritate de lucru judecat a sentinţei 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.

Respinge acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect drepturi salariale începând cu 27 octombrie 2009 ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009.

Tags: autoritate de lucru judecat, funcţionar public, Legea nr. 188/1999, OG nr.6/2007, treapta de salarizare

Spor de misiuni de risc

Dosar nr. 4144/89/2008
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 288/CA
Şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier RALUCA EHOR

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul O C în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR şi INSPECTORATUL JUDETEAN AL POLITIEI DE FRONTIERA VASLUI, având ca obiect alte cereri spor de misiuni.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui prin consilier juridic Gîrţu Cecilia, cu delegaţie aflată la dosarul cauzei, lipsă fiind reclamantul şi celălalt intimat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează următoarele: cauza se află la al şaptelea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; a fost depusă la dosar sentinţa civilă nr. 63/CA/2009 a Tribunalului Vaslui; se solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care, instanţa, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă invocă excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la sporul de fidelitate, având în vedere sentinţa civilă nr. 63/CA/2009 a Tribunalului Vaslui şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a IJPF Vaslui cu privire la acordarea sporului de misiune pentru perioada 01.02.2004-14.04.2004.

Instanţa pune în discuţie excepţiile invocate la acest termen, precum şi excepţiile prescrierii dreptului la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a MIRA invocate de aceasta prin întâmpinare.

Pârâtul prin consilier juridic solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a IJPF Vaslui cu privire la acordarea sporului de misiune pentru perioada 01.02.2004-14.04.2004, întrucât reclamantul a fost angajat la această structură începând cu data de 15.04.2004, anterior lucrând la IPJ Vaslui.

Pârâtul prin consilier solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MIRA, având în vedere că acesta este un ordonator principal de credite, ordonatorul terţiar de credite, respectiv IPJ având dreptul de a acorda sporurile solicitate de reclamant.

Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune, pârâtul prin consilier juridic solicită admiterea şi acestei excepţiei, având în vedere că în acest caz operează termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958. având în vedere că aceste sporuri se acordă lunar şi termenul de prescripţie se împlineşte tot lunar, dreptul reclamantului fiind prescris întrucât este vorba de sporuri solicitate pentru anul 2004.

În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat consideră că şi aceasta este întemeiată şi solicită admiterea ei, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 63/CA/ 2009 rămasă definitivă prin nerecurare, reclamantul a obţinut sporul de fidelitate.

Pe fondul cauzei, consideră că acţiunea reclamantului este neîntemeiată în condiţiile în care prin art. 21 din OG 38/2003 s-a prevăzut că sporul acordat poate fi până la procentul de 30%, iar prin ordinul 138/2008 al MAI s-a stabilit ca acest spor să fie în perioada aprilie –decembrie 2004 în valoare de 5%.

În baza art. 150 Cod procedură civilă instanţa declară dezbaterile închise şi reţine cauza spre soluţionare cu privire la excepţiile invocate şi la fondul cauzei.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele

Prin cererea înregistrată sub nr. 4144/89/2008, reclamantul O C a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Reformei Administrative ( fost MAI ) şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale constând în sporul pentru misiune de risc în condiţii e pericol deosebit până la 10% din salariul de bază pentru perioada 01.02.2004-31.12.2004 actualizat cu rata inflaţiei, de la data naşterii acestui drept şi până la data efectuării plăţii efective.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că în calitate de ofiţer de poliţie a lucrat în anul 2004 în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui din structura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, iar în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1 din OG nr. 38/2003 avea dreptul la un spor pentru misiuni cu grad ridicat sau în pericol deosebit până la 30% din salariul de bază. În conformitate cu aceste prevederi legale , MIRA a eliberat ordinul 132/2004 prin care s-au stabilit unităţile, categoriile de personal care beneficiază, precum şi cuantumul sporului ce s-a acordat. În baza notei nr. 1 din Anexa nr. 1D prevăzută de ordinul menţionat anterior, acest spor a fost diminuat cu 10% în perioada februarie 2004-decembrie 2004. Consideră că restrângerea adusă prin diminuarea dreptului au fost încălcate normele legale în vigoare şi drepturile consfinţite prin Constituţie.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art.21 alin. 1 din OG nr. 38/2003, Constituţia României şi Ordinul MIRA nr. 132/2004.

Legal citaţi pârâţii au depus întâmpinare.

MAI a invocat prin întâmpinarea formulată excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.02.2004 şi momentul anterior cu 3 ani datei introducerii acţiunii, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cu privire la prescrierea dreptului a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la termenul general de prescripţie de 3 ani. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive precizează că Ministerul nu poate avea calitate în această cauză, întrucât nu are nici o atribuţie în stabilirea şi acordarea sporului solicitat de reclamant, prevederile legale stipulând că şefii unităţilor poartă întreaga răspundere privind îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a sporului pentru pericol deosebit. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că prevederile legale stipulează că sporul poate fi până la 30%, ordinul ministrului stabilind ca acesta să fie diminuate cu 10% pentru anul 2004 pentru ofiţerii de poliţie, cu atât mai mult cu cât OG 38/2003 nu garantează acordarea sporului într-un anumit procent din salariul de bază, ci stabileşte doar plafonul maxim de acordare a sporului.

IJPF Vaslui a invocat prin întâmpinarea formulată excepţia prescrierii acţiunii, având în vedere că în cauză sunt aplicabile condiţiile generale de prescripţie prevăzute de Decretul nr. 167/1958.

Reclamantul şi-a completat acţiunea în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui ( fila 30 dosar ) cu obiectul acţiunii sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG 38/2003 pentru anul 2005 actualizat cu rata inflaţiei, de la data naşterii dreptului şi până la efectuarea plăţii.

În motivare s-a arătat că potrivit textului de lege invocat beneficiază de acest drept de până la 20% din salariul de bază în raport de perioada desfăşurată în instituţii de ordine publică.

Acest drept a fost suspendat până în 2005 astfel că dreptul nu a fost desfiinţat prin lege, ci exerciţiul dreptului a fost suspendat.

S-a învederat practica instanţelor care au acordat acest drept.

În drept s-au invocat prev. art. 41 din Constituţie şi art. 28 lit. e din leg 360/2002, art. 6 şi 37 alin. 2 din OG 38/2003

La termenul din 9 noiembrie 2009 reclamantul la arătat că îşi menţine şi cererea de completare a acţiunii deşi are o sentinţă prin care a câştigat sporul de fidelitate.

În cauză au fost depuse înscrisuri.

La termenul din data de 07 decembrie 2009, instanţa, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la sporul de fidelitate, având în vedere sentinţa civilă nr. 63/CA/2009 a Tribunalului Vaslui şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a IJPF Vaslui cu privire la acordarea sporului de misiune pentru perioada 01.02.2004-14.04.2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor invocate în următoarea ordine:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor în acţiunea având ca obiect sporul de misiune de risc va fi respinsă.

Reclamantul O C a fost angajat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui din 01.07.2003 până la 15.04.2004 în calitate de şef patrulă I şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie de Frontieră Vaslui în perioada 15.04.2004 -01.09.2005 ca şi ofiţer I . Astfel că reclamantul a fost angajat la cele 2 instituţii în perioada pentru care solicită sporul de misiune de risc.

Art. 1 din OUG 104/2001 prevede că: Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative iar art. 12 alin 4 din acelaşi act normativ că Politia de Frontiera are personalitate juridică.

Din art. 21 din OG 38/2003 rezultă că beneficiază de acest spor de pericol numai anumite categorii de personal stabilite prin Ordinul Ministrului de Interne.

Întrucât pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este ordonator principal de credite, în structura căruia funcţionează Poliţia de Frontieră care organizează la nivel teritorial Inspectorate judeţene de Frontieră, rezultă că acesta are calitate procesuală pasivă. În calitate de ordonator principal de credite pârâtul are calitate pentru a se asigura posibilitatea executării hotărârii în eventualitatea admiterii acţiunii .

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră pentru sporul de misiune de risc pentru perioada 01.02.2004 – 14.04.2004, invocată din oficiu, va fi admisă pentru că în această perioadă reclamantul a avut raport de serviciu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, nefiind angajat la pârâtul chemat în judecată, astfel cum rezultă din cele 2 adrese de la filele 78 şi 80 dosar.

Excepţia prescrierii dreptului la actiune având ca obiect sporul de misiune de risc, invocată de pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră, va fi admisă .

Sporul de misiune de risc a fost solicitat de reclamant pentru perioada 01.02.2004 -31.12.2004 în acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la 30 dec. 2008.

Art. 1 din Decretul 167/1958 prevede ca dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de 3 ani aplicabil în cauză.

Acest termen de prescripţie era împlinit la data introducerii acţiunii pentru dreptul solicitat pentru întreaga perioadă.

În cauză nu operează vreo cauză de întrerupere a dreptului la acţiune prin recunoaştere .

În consecinţă, excepţia prescrierii va fi admisă şi va fi respinsă acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor (pentru că numai acesta are calitate pentru perioada prevăzută ulterior) având ca obiect sporul de misiune de risc pentru perioada 01.02.2004-14.04.2004 şi dobânzi ca fiind prescrisă iar acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Administraţiei şi Internelor având ca obiect sporul de misiune de risc pentru perioada 15.04.2004 -31.12.2004 şi dobânzi, de asemenea ca fiind prescrisă.

Capătul de cerere având ca obiect sporul de fidelitate solicitat pentru anul 2005, actualizat cu rata inflaţiei, în acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui va fi respins întrucât sentinţa 63/CA/ 2009 a Tribunalului Vaslui are autoritate de lucru judecat.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 Cod civil privind excepţia autorităţii de lucru judecat: există identitate de părţi (reclamantul O C şi pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie de Frontieră), de obiect (în ambele acţiuni s-a solicitat sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat potrivit ratei inflaţiei) şi de cauză (temeiul juridic al acţiunilor constă în art. 6 din OG 38/2003)

Prin sentinţa 63/CA/2009 a Tribunalului Vaslui irevocabilă s-a admis în parte acţiunea şi s-a acordat reclamantului sporul de fidelitate pentru perioada 01.01.2005 – 30.09.2005, corespunzător perioadei lucrate la pârât, actualizat cu indicele inflaţiei de la data naşterii dreptului până la efectuarea plăţii.

În consecinţă este îndeplinită şi condiţia procesuală pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, constând în caracterul definitiv al sentinţei 63/CA/2009.

În temeiul art. 163 Cod proc. Civ se va admite excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei 63/CA/2009 a Tribunalului Vaslui şi respinge capătul de cerere privind sporul de fidelitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor si Reformei Administrative.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul OC, aflat în arest în penitenciarul Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui având ca obiect sporul de misiune de risc pentru perioada 01.02.2004-14.04.2004 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepţia prescrierii dreptului la acţiune cu privire la cererea privind sporul de misiune de risc pentru perioada 01.02.2004-14.04.2004.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul Oprea Cristinel în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative având ca obiect sporul de misiune de risc pentru perioada 01.02.2004-14.04.2004 şi dobânzi ca fiind prescrisa.

Admite excepţia prescrierii dreptului la acţiune cu privire la sporul de misiune de risc pentru perioada 15.04.2004-31.12.2004.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul O C în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Internelor si Reformei administrative având ca obiect sporul de misiune de risc pentru perioada 15.04.2004 -31.12.2004 şi dobânzi ca fiind prescrisa.

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei 63/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul O C, aflat în arest în penitenciarul Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră având ca obiect drepturi salariale reprezentând spor de fidelitate, întrucât există autoritate de lucru judecat a sentinţei civile nr. 63/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009

Tags: Decretul nr. 167/1958, OG nr.38/2003, prescriptie extinctiva, spor de misiuni de risc

Vătămare corporală gravă

Dosar nr. 602/189/2009
vatamare corporala grava
TRIBUNALUL VASLUI
DECIZIA PENALA Nr. 22/A
Sedinta publica de la 09 Februarie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE: NICULACHE LUMINITA
Judecator: SIMIONESCU ELENA
Grefier: BODESCU PANSELUTA
Cu participare procuror : SORIN ARMEANU

Pe rol, la ordine, se afla spre solutionare apelurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGA JUDECATORIA BÂRLAD, judetul Vaslui si de inculpatul P V, domiciliat , împotriva sentintei penale nr. 477 din 2 septembrie 2009 a Judecatoriei Bârlad, pronuntata în dosar nr. 602/189/2009.

Obiectul cauzei : infractiunea prev. de art. 182 alin.2 Cod penal.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit toate partile.

Dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica de la 3 februarie 2010 si s-au consemnat în încheierea de sedinta aferenta, încheiere ce face parte integranta din prezenta decizie. La cererea aparatorului inculpatului de a se amâna pronuntarea pentru a depune la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronuntarea pentru termenul de azi, când, deliberând,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelurilor penale de fata:

Prin sentinta penala nr.477/02.09.2009, Judecatoria Bârlad a dispus:

A condamnat pe inculpatul P V – fiul lui, nascut la data în ., CNP , cetatean român, studii 10 clase, asociat la S.C. V S.R.L., casatorit, 1 copil minor, fara antecedente penale , la pedeapsa de:

– 3 ( trei) ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala grava prev. de art. 182 alin.2 Cod penal, împotriva partii vatamate N C – C nascut la data de 14 noiembrie 1991- reprezentat legal de mama sa N M , domiciliati în.

Pe durata prevazuta de art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazuta de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal, începând cu data ramânerii definitive a hotarârii.

În temeiul art. 81 Cod penal a suspendat conditionat executarea pedepsei principale a închisorii.

A fixat termen de încercare de 5 ( cinci) ani , începând cu data ramânerii definitive a hotarârii.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii privind interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale a închisorii, începând cu data ramânerii definitive a hotarârii.

A atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

A admis în parte actiunea civila formulata de partea vatamata N C – C reprezentat legal de mama sa N M.

A admis actiunea civila formulata de partea civila Spitalul Clinic de Urgenta „ Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iasi cu sediul în Iasi, str. Ateneului, nr. 2, jud. Iasi.

A luat act ca Spitalul de Copii „Sfântul Nicolae” cu sediul în Bârlad, Bd. Epureanu, nr. 50, jud. Vaslui nu s-a constituit parte civila.

A obligat pe inculpatul P V sa plateasca partii vatamate N C – C reprezentat legal de mama sa N M suma de 5.000 lei ( cinci mii lei RON) reprezentând daune morale.

A obligat pe inculpatul P V sa plateasca partii civile Spitalul Clinic de Urgenta „ Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iasi suma de 754,94 lei RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a partii vatamate.

A obligat pe inculpatul P V sa plateasca statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare, avansate de stat în cauza.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele;

Inculpatul P V este comerciant si îsi valorifica produsele în Piata 9 Mai din Bârlad, fiind ajutat de socrul sau, H Vl.

La data de 20.03.2005, partea vatamata N CC s-a întâlnit în piata respectiva cu martorii C R, M R-C si D F.

Partea vatamata, în vârsta de 14 ani era cunoscut de comercianti întrucât frecventa zona si obisnuia sa sustraga bunuri.

Trecând printre mesele comerciantilor, partea vatamata a ajuns în fata tarabei inculpatului si pentru ca acesta din urma a considerat ca are intentia sa fure, l-a lovit.

Partea vatamata a fugit spre hala de brânzeturi, inculpatul l-a urmarit reusind sa-l prinda, l-a târât prin hala dupa care l-a lovit cu pumnii si picioarele apoi l-a trântit cu capul de una din tarabele din beton.

Ulterior, partea vatamata a fost dus în stare de inconstienta la Spitalul de Copii SF.NICOLAE din Bârlad, dupa care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenta SF. TREIME Iasi unde s-a intervenit chirurgical.

Din certificatul medico-legal nr. 124 din 04.04.2005 a rezultat ca minorul a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii liniare verticale vetrocoronare stângi, hematomului extradural acut tempero-bazal stâng operat, hematom epicranian si echimoze.

Leziunile au putut fi produse prin lovire cu si de obiecte contondente, i-au pus în primejdie viata si au necesitat 28-30 zile îngrijiri medicale si pot data din 20 martie 2005.

În cauza s-a efectuat un raport de expertiza medico-legala nr. 119/E din 02 aprilie 2008 emis de Serviciul Medico-Legal Judetean Vaslui, care a stabilit în plus ca fractura craniana liniara sugereaza ca extremitatea cefalica a fost lovita sau mai probabil, a lovit un corp dur cu suprafata mare. Conform documentelor medicale victima a prezentat o lipsa de substanta osoasa craniana, încadrabila în notiunea de infirmitate fizica permanenta, leziunile punându-i în primejdie viata .

Audiat inculpatul a recunoscut ca în ziua de 20.03.2005 a lovit în Piata 9 Mai un adolescent dar i-a aplicat doar doua lovituri usoare, ca tânarul avea în jur de 17-18 ani, dupa care a revenit la taraba unde îsi vindea produsele.

Declaratia sa a venit în contradictie cu cea a martorului ocular C R, declaratie în conformitate cu care, inculpatul a fost cel care a aplicat mai multe lovituri partii vatamate, identificate ca fiind un copil în jur de 12 ani, de statura scunda si de etnie rroma, cunoscut sub numele de C, l-a târât prin piata, l-a lovit cu pumnii si picioarele dupa care l-a izbit cu capul de beton. La confruntarea cu inculpatul, efectuata la data de 17.10.2008, martorul si-a mentinut declaratiile date, detaliind fazele conflictului si modul în care inculpatul l-a agresat pe vatamat .

În cauza au fost audiati si alti martori, majoritatea fiind comercianti de produse agricole în aceeasi locatie cu inculpatul. Acestia au declarat ca în ziua de 20.03.2005, ginerele lui H V, respectiv inculpatul a lovit o persoana .

În declaratia data, inculpatul a recunoscut ca pe socrul sau îl cheama H V .

Totodata martorii audiati cât si inculpatul au precizat ca în ziua respectiva nu s-a produs un alt conflict asemanator în care sa fie implicate alte persoane.

Martorul ocular M R-C l-a indicat pe inculpat ca autor al faptei, descrie momentele comiterii indicând aceleasi etape ca si martorul C R, dar la confruntarea cu inculpatul efectuata la data de 28.08.2008, acesta a precizat ca nu-l recunoaste pe inculpat ca fiind persoana care l-a agresat pe vatamat la data de 20.03.2005.

Instanta de fond a apreciat ca timpul scurs de la data comiterii faptei si pâna la confruntarea efectuata putea afecta rememorarea fizionomiei inculpatului, motiv pentru care declaratia data nu a putut fi înlaturata .

Cercetari cu privire la fapta comisa de inculpatul P V au fost efectuate si în cursul anului 2005 – 2006 de Parchetul de pe lânga Judecatoria Bârlad, iar prin Ordonanta emisa la data de 18.05.2006 în dosarul nr. 1231/P/2005, cauza a fost înaintata Judecatoriei Bârlad în vederea efectuarii de cercetari sub aspectul savârsirii infractiunii de lovire sau alte violente.

Judecatoria Bârlad în dosarul nr. 1650/189/2006, analizând faptele, a dispus audierea mai multor martori, depozitiile acestora indicând pe inculpatul P V ca autor al infractiunii de vatamare corporala grava în dauna partii vatamate N C-C.

Din acest motiv, prin Sentinta penala nr. 424/04.06.2007, dupa o analiza temeinica a probelor administrate, Judecatoria Bârlad a dispus schimbarea încadrarii juridice din infractiunea prev. de art. 180 al.2 Cod penal, în infractiunea prev. de art. 182 al.2 Cod penal si înaintarea dosarului Parchetului de pe lânga Judecatoria Bârlad pentru a efectua cercetari cu privire la savârsirea de catre P V a infractiunii de vatamare corporala grava – prev. de art. 182 al.2 Cod penal .

Sentinta penala a fost mentinuta prin Decizia penala nr. 516/R/2007 a Tribunalului Vaslui.

Analizând pozitia inculpatului în raport cu actele aflate la dosarul cauzei s-a evidentiat atitudinea nesincera a acestuia, ce a fost argumentata pe de o parte de faptul ca în faza preliminara a cercetarilor efectuate precum si declaratia data la instanta de judecata, acesta nu a recunoscut ca ar fi avut vreun conflict cu partea vatamata, ci cu alta persoana, pentru ca ulterior, în fata evidentei probelor sa recunoasca ca a aplicat partii vatamate doua lovituri .

Totodata, în timpul cercetarii judecatoresti efectuate în dosarul nr. 1650/189/2006 a fost demonstrata atitudinea acestuia care nu întâmplator a determinat martorii sa-si schimbe declaratiile.

A se vedea în acest sens, declaratia martorului C N care, dupa ce l-a indicat pe inculpat ca autor al faptei, a revenit asupra declaratiei la interventia inculpatului care „i-a dat de baut”, aspect consemnat în declaratia data la instanta precum si în considerentele sentintei penale pronuntate. Aceeasi situatie s-a conturat si în cazul declaratiilor martorului P A.

Chiar daca aceste aspecte s-au evidentiat anterior înaintarii dosarului la Parchet, prima instanta a apreciat ca existenta lor nu poate fi ignorata, faptele urmând a fi analizate în contextul savârsirii infractiunii de vatamare corporala grava.

Mai mult, la data de 05.06.2008, reaudiat martorul C N a declarat ca îsi mentine declaratia data la instanta de judecata .

Declaratia martorului ocular, C R s-a coroborat cu plângerea formulata si cu leziunile provocate partii vatamate, atestate în cele doua acte medico-legale amintite.

În cauza nu a fost reaudiat martorul ocular, D F precum si partea vatamata, întrucât acestia au parasit de mai mult timp tara, fapt atestat de dovezile de cautare aflate la dosarul cauzei .

Se impune a se retine ca la instanta de judecata D F a declarat aceleasi aspecte ca si martorul C R indicându-l pe inculpat ca autor al faptei.

În ce priveste declaratia partii vatamate, acesta a sustinut ca îl cunostea pe inculpat anterior comiterii faptei, cei doi locuind pe aceeasi strada la o distanta de aprox. 30 metri.

Inculpatul P V este în vârsta de 34 ani, a absolvit 10 clase, are ocupatie, este casatorit si nu este cunoscut cu antecedente penale.

Nu a recunoscut fapta comisa.

Cele retinute mai sus au rezultat din urmatoarele mijloace de proba : plângerea si declaratia partii vatamate prin reprezentant legal , certificatul medico-legal , raportul de expertiza medico-legala , declaratiile martorilor C R, M R-C, L R-I, M I, G M, procesul-verbal de confruntare actele dosarului.

În aparare, inculpatul si-a propus proba cu martorii HV, S M-C, B C în sustinerea tezei nevinovatiei sale si a existentei unui singur conflict minor cu o persoana diferita ca descriere fata de partea vatamata.

Instanta a apreciat ca declaratiile acestor martori au fost subiective prin prisma relatiilor cu inculpatul ( socru si colegi de taraba care au cultivat relatii de ajutor reciproc), iar pe de alta parte s-au referit la un incident, cu o persoana care nu corespunde descrierii partii vatamate, incident pe care nu îl pot plasa la o data certa, fiind posibil ca martorii sa fi perceput un alt conflict în care sa fi fost implicat inculpatul, aspecte fata de care instanta a retinut din declaratiile acestora numai aspectele care nu sunt în contradictie cu restul materialului probator, în masura coroborarii cu ansamblul probelor din dosar.

Fata de probele administrate în cauza , instanta a apreciat ca fapta comisa de inculpatul P V, care la data de 20.03.2005 a aplicat mai multe lovituri partii vatamate N C-C provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viata – întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala grava – prev. de art. 182 al.2 Cod penal.

In baza dispozitiilor art. 345 Cod Procedura Penala instanta i-a aplicat inculpatului o pedeapsa la individualizarea careia se vor avea în vedere disp. art. 52 si 72 Cod Penal

Instanta a dispus , în temeiul art. 71 Cod Penal, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si b Cod Penal.

Instanta nu a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza I si lit. c Cod Penal , desi art. 71 reglementeaza obligatia instantei de a interzice drepturile prevazute de art.64 lit. a-c Cod Penal.

Interzicerea dreptului de a vota contravine art. 3 din Protocolul nr.1 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale , astfel cum a statuat CEDO prin Hot. din 30.03.2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii.

In motivarea acestei hotarâri s-a retinut ca indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o, nu se justifica excluderea celor condamnati din câmpul persoanelor cu drept de vot neexistând nicio legatura între interdictia votului si scopul pedepsei , de a preveni savârsirea de noi infractiuni si de a asigura reinsertia sociala a infractorului.

De asemenea , instanta nu a interzis nici exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.c Cod penal, deoarece inculpatul nu s-a folosit de o profesie sau activitate in comiterea infractiunii , astfel ca nu se jusifica interzicerea drepturilor prev. de lit. c.

Având in vedere ca inculpatul nu are antecedente penale , instanta a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia.

Astfel , in temeiul art. 81 Cod Penal, instanta a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei .

In temeiul art. 82 Cod Penal, s-a fixat termen de încercare, începând cu data ramânerii definitive a hotarârii si in temeiul art. 71 alin.5 Cod Penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii privind interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II a si b Cod Penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale a inchisorii incepand cu data ramanerii definitive a hotararii .

S-a atras atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod Penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Cu privire la latura civila, la termenul din 15 aprilie 2009, partea vatamata N C – C reprezentat legal de mama sa N M s-a constituit parte civila cu suma de 200.000.000 lei reprezentând daune materiale- contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, tratament si cu suma de 50.000.000 lei reprezentând daune morale.

Spitalul Clinic de Urgenta „ Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iasi s-a constituit parte civila cu suma de 754,94 lei RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a partii vatamate.

Spitalul de Copii „Sfântul Nicolae” cu sediul în Bârlad, a declarat ca nu se constituie parte civila prin adresa nr. 2551 din 04.06.2009.

Cu privire la actiunea civila formulata de partea vatamata , din probele administrate a rezultat ca partea vatamata a stat internat în spital în urma traumatismului cauzat prin violentele exercitate de inculpat.

Instanta a apreciat ca agresiunea inculpatului a produs partii vatamate suferinte fizice constând în însusi momentul agresiunii , traumele post agresiune , mai ales la o vârsta atât de tânara.

Consecintele grave ale agresiunii inculpatului, respectiv infirmitate si punerea în primejdia viata, au creat suferinte fizice si psihice partii vatamate, fiind incerta evolutia în timp a starii de sanatate a acestuia.

Instanta a apreciat ca exista legatura de cauzalitate între agresiunea exercitata de inculpat si traumele fizice si psihice produse partii vatamate, partea vatamata fiind îndreptatit sa fie despagubita cu contravaloarea acestor prejudicii sub forma daunelor morale.

Instanta a apreciat ca daunele morale produse partii vatamate sunt în suma de 5.000 lei .

In temeiul art. 14 si 346 alin. 1 Cod Procedura Penala , raportat la art. 998 Cod Civil, s-au admis în parte actiunile civile formulate de partea vatamata

In baza acelorasi texte de lege a admis actiunea civila formulata de partea civila Spitalul Clinic de Urgenta „ Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iasi reprezentând cheltuieli de spitalizare a partii vatamate , motivat de faptul ca inculpatul a provocat prin fapta sa leziunile pentru care a fost necesara spitalizarea partii vatamate existand o legatura de cauzalitate intre acestea.

Prima instanta a luat act ca Spitalul de Copii „Sfântul Nicolae” Bârlad nu s-a constituit parte civila.

L-a obligat pe inculpatul P V sa plateasca partii vatamate N C – C reprezentat legal de mama sa N M suma de 5.000 lei ( cinci mii lei RON) reprezentând daune morale.

L-a obligat pe inculpatul P V sa plateasca partii civile Spitalul Clinic de Urgenta „ Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iasi suma de 754,94 lei RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a partii vatamate.

Ca o consecinta a condamnarii inculpatului si a admiterii actiunilor civile, în temeiul art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penala a fost obligat inculpatul , sa plateasca statului cheltuieli judiciare, avansate de stat în cauza.

Împotriva acestei solutii au declarat apel atât Parchetul de pe lânga Judecatoria Bârlad, precum si inculpatul P V, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Apelantul Parchetul de pe lânga Judecatoria Bârlad a invocat ca motiv de apel neobligarea inculpatului P V de catre prima instanta la plata onorariului aparatorului din oficiu desemnat pentru partea vatamata N C C, desi inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa, situatie în care inculpatul trebuie sa suporte cheltuielile judiciare catre stat, inclusiv onorariile pentru aparatorii desemnati de instanta din oficiu pentru a asigura asistenta juridica, fie numai inculpatului sau numai partii vatamate, fie a ambelor parti.

Inculpatul si-a motivat apelul sustinând ca în mod gresit a fost condamnat de instanta de fond, desi potrivit probatoriului administrat în cauza, ar fi trebuit sa se dispuna achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a) cu referire la art.10 lit.c) Cod procedura penala.

Sustine acest apelant ca declaratiile martorilor C R si M R nu sunt consecvente, ba dimpotriva ,sunt contradictorii, ceea ce conduce la ideea ca nu s-a dovedit cu certitudine ca el ar fi agresorul partii vatamate.

Acelasi apelant,in subsidiar,a solicitat redozarea pedepsei, având în vedere conditiile concrete în care a savârsit fapta, probatoriul administrat si care este contradictoriu, astfel ca aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prev. de lege pentru infractiunea dedusa judecatii, se impune, mai ales ca inculpatul a avut în proces o conduita impecabila.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul parchetului si-a completat motivele de apel,în sensul ca a solicitat si inlocuirea înlocuirea modalitatii de executare a pedepsei , respectiv din suspendarea conditionata a executarii pedepseicu suspendarea sub supraveghere a acesteia , având în vedere atitudinea partial sincera a inculpatului, gravitatea faptei savârsite de inculpat, de vatamarea corporala grava cu lipsa de substanta osoasa si infirmitate fizica permanenta si mai ales pentru faptul ca victima este un minor de 14 ani cu handicap psihic.

Examinând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de

Apel linvocate, precum si din oficiu, conform dispozitiilor art.371 alin.2 Cod procedura penala, Tribunalul apreciaza ca apelul parchetului este fondat, urmând sa-l admita doar în ceea ce priveste primul motiv de apel si care vizeaza neobligarea inculpatului la plata onorariului aparatorului desemnat partii vatamate la cererea acesteia.

Într-adevar, instanta de fond a dispus la cererea partii vatamate desemnarea unui aparator care sai acorde asistenta juridica.

Potrivit art.191 alin.1 teza I-a Cod procedura penala, în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În cazul de fata, inculpatul PV a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, astfel ca în mod gresit prima instanta nu l-a obligat pe acesta si la plata onorariului aparatorului care i-a asigurat asistenta juridica partii vatamate.

În ceea ce priveste al II-lea motiv de apel invocat de acest apelant – Parchetul- Tribunalul apreciaza ca acesta este nefondat, urmând sa-l respinga ca nefondat.

În mod corect, instanta de fond a efectuat o justa individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii si al cuantumului acesteia, cât si a modalitatii de executare, astfel ca nu este necesara înlocuirea modalitatii de executare, respectiv suspendarea conditionata a executarii pedepsei, prev. de art.81 Cod penal cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei., prev. de art.861 Cod penal.

Nu este întemeiat nici motivul de apel formulat de inculpat prin care solicita constatarea nevinovatiei sale, în baza art.11 pct.2 raportat la art.10 lit.c) Cod procedura penala.

Din ansamblul probelor administrate în cauza a rezultat cu certitudine ca inculpatul a lovit partea vatamata si i-a produs acele leziuni care au antrenat zile de îngrijiri medicale.

În esenta, învinuirea care i se aduce inculpatului apelant, se refera la faptul ca la data de 20.03.2005 a lovit-o pe partea vatamata care se afla printre tarabele din piata agro-alimentara din Bârlad, considerând ca aceasta are intentia sa fure. Pentru ca partea vatamata a fugit spre hala de brânzeturi, inculpatul a urmarit-o, a prins-o, a târât-o prin hala dupa care a lovit-o cu pumnii si picioarele, apoi a trântit-o cu capul de una din tarabele de beton.

Audiat inculpatul a recunoscut ca la data de 20.03.2005 l-a lovit pe adolescent, ca i-a aplicat doua lovituri usoare, dupa care a revenit la taraba unde îsi vindea produsele.

Declaratia inculpatului este infirmata de declaratia martorului ocular C R, care a descris cu lux de amânunte fapta inculpatului.

De asemenea, martorul ocular M R C îl indica pe inculpat ca fiind persoana care a lovit-o pe partea vatamata.

Pe tot parcursul urmaririi penale si în timpul judecatii la instanta de fond, inculpatul a avut o pozitie procesuala relativ sincera, încercând sa dea o alta conotatie faptei sale , încercând sa obtina în favoarea sa infractiunea prev. de art.180 alin.2 Cod penal si nu pe cea prev. de art.182 alin.2 Cod penal.

Declaratia martorilor H V, S M-C, B C, propusi de inculpat în apararea sa în sustinerea nevinovatiei sale si a existentei unui conflict avut cu o persoana diferita ca descriere fata de partea vatamata, nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate în cauza, astfel ca acestea au fost înlaturate ca nefiind utile cauzei si neconforme adevarului.

Au fost retinute de instanta de fond doar declaratiile care se încadreaza în mod logic în contextul ansamblului materialului probator administrat la urmarirea penala si la fond.

Pentru aceste motive, Tribunalul retine ca instanta de fond a procedat corect la înlaturarea prezumtiei de nevinovatie a inculpatului apelant, constatând ca acesta se face vinovat de fapta retinuta în sarcina sa.

Asa fiind, Tribunalul va respinge ca nefondata aceasta critica adusa sentintei apelate.

Referitor la al II-lea motiv de apel formulat de inculpatul apelant, privind reducerea pedepsei aplicate, Tribunalul îl apreciaza ca fiind nefosndat pentru ca nu se impune redozarea pedepsei, în sensul diminuarii acesteia, întrucât pedeapsa are un cuantum echilibrat, stabilita cu luarea în considerare a tuturor circumstantele reale în care a fost savârsita fapta si a elementelor pozitive privind persoana inculpatului, fiind de natura sa asigure reeducarea acestuia si prevenirea savârsirii de noi infractiunii.

Raportat tuturor considerentelor expuse, în temeiul art.379 alin.1 pct.2 lit.a) Cod procedura penala, Tribunalul va admite apelul parchetului pentru primul motiv de apel formulat, va desfiinta sentinta penala nr.477/02.09.2009 a Judecatoriei Bârlad, în parte, în latura penala.

Rejudecând cauza, în baza art.191 alin.1 Cod procedura penala, îl va obliga pe inculpatul P V sa plateasca statului suma de 150 lei si nu suma de 200 lei cum a gresit a sustinut Parchetul de pe lânga Judecatoria Bârlad, reprezentând onorariu pentru aparatorul desemnat partii vatamate N C C.

Apelul declarat de inculpatul PV împotriva aceleiasi sentinte penale mentionate va fi respins ca nefondat.

Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate si vor fi înlaturate dispozitiile contrare.

Vazând dispozitiile art.192 alin.2 si 3 Cod procedura penala;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGA JUDECATORIA BÂRLAD, judetul Vaslui, împotriva sentintei penale nr. 477 din 02.09.2009 a Judecatoriei Bârlad, pe care o desfiinteaza în parte, în latura penala.

Rejudecând cauza:

Obliga inculpatul P V sa plateasca statului suma de 150 lei, reprezentând onorariu pentru aparator desemnat din oficiu pentru partea vatamata N-C C prin reprezentant legal N M (av. Talpau Mihaela).

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P V împotriva aceleeasi sentinte penale.

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate si înlatura dispozitiile contrare.

Potrivit art. 192 alin.2 si 3 Cod procedura penala, obliga inculpatul sa plateasca statului cheltuieli judiciare în suma de 100 lei, din care suma de 50 lei reprezinta 50% din onorariul acordat prin încheierea de sedinta din 25.11.2009 a Tribunalului Vaslui (av. Nastase Radu), restul cheltuielilor ramânând în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronuntare cu inculpatul si de la comunicare cu celelalte parti.

Pronuntata în sedinta publica azi, 9 februarie 2010, ora 12.00.

PRESEDINTE, JUDECATOR, GREFIER,

Niculache Luminita Simionescu Elena Bodescu Panseluta

Tags: termen de încercare, vătămare corporală gravă

Constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1350/R (09.06.2008)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: contracte

Convenţia fie nulă absolut, fie numai anulabilă, este de cele mai multe ori deja executată de părţi, astfel că intervenţia justiţiei nu poate avea decât un caracter reparatoriu ajungându-se la repunerea lucrurilor în situaţia anterioară încheierii actului.

Calea acordată de lege pentru atingerea acestui rezultat este acţiunea în nulitate pentru convenţiile lovite de nulitate absolută şi acţiunea în anulare pentru cele afectate de nulităţile relative.

Deşi există o distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, nulitatea totuşi este unică. În ambele cazuri este necesară intervenţia justiţiei. Actul are nu numai o existenţă materială, dar, din punct de vedere juridic este generată de efecte a căror suprimare este probată numai pe calea acţiunii în justiţie.

Decizia nr.1350/R/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 551/2008 a judecătoriei Vaslui a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de G.S.P. în contradictoriu cu pârâţii H.R., H. M. şi H.P.

S-a dispus anularea actului de vânzare cu nr. 4324/2006, în hotărârea pronunţată, să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare încheiat între H. R.t şi H.M. în calitate de vânzător şi G.S.P. şi H.P. a în calitate de cumpărători având ca obiect apartamentul situat în Vaslui str. Traian, precum şi terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 4,19 m.p.

Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria Vaslui a reţinut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 256/27.01.1998 (f.46) încheiat cu R.A.G.C.L.T.C. – Vaslui, pârâţii H.M. şi H.R. au dobândit proprietatea apartamentului situat în Vaslui, precum şi un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în indiviziune asupra terenului aferent în suprafaţă de 20, mp, în schimbul unui preţ ce urma să fie achitat în felul următor:avans 5.632.258 Rol, împrumut 45.095.668 Rol ce urma a fi achitat în rate lunare.

Prin înscrisul intitulat,, convenţie precontractuală autentificată sub nr. 1897/13.08.1999 la BNP S.M. din Vaslui (f.3), pârâţii soţi H.R. şi M. s-au obligat faţă de reclamantul G.S.P. şi pârâta G. (în prezent H.) P., soţi, să le vândă acestora din urmă apartamentul situat în Vaslui, compus din trei camere şi dependinţe, precum şi folosinţa terenului aferent în suprafaţă de 20.10.mp, în schimbul unui preţ compus din : 20.000.000 Rol ce a fost achitat la data autentificării, restul de 47.000.000. Rol urmând a fi achitat de către soţii G. în rate lunare, în numele şi pentru pârâţii H., în condiţiile contractului de împrumut nr. 256/15.01.1998.

Prin acelaşi înscris, reclamantul şi soţia sa, pârâta H. s-au obligat să cumpere apartamentul sus menţionat cu suma de 67.000.000. rol ce urma să fie achitat în modul sus-arătat.

S-a specificat în această convenţie că transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului se va face la data perfectării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, perfectare la care părţile s-au obligat de îndată ce se vor achita integral ratele la contractul de împrumut.

Din răspunsurile la interogatoriul luat pârâţilor H. şi a pârâtei H. rezultă că, după încheierea acestei convenţii, pârâta H. şi reclamantul s-au mutat împreună în sus-menţionatul apartament, acesta constituind domiciliul conjugal.

Din cuprinsul chitanţelor depuse de reclamant( f.100 – 103) coroborate cu răspunsurile la interogatoriul luat pârâţilor H. în care arată că din momentul predării imobilului către soţii G., ei nu au mai plătit tratele la apartament, precum şi cu răspunsurile la interogatoriul luat pârâtei H. în care arată că în perioada 2002-2006 a fost plecată în străinătate şi cu cele ale reclamantului în care arată că până în luna martie el a fost cel care a achitat ratele la apartament, instanţa reţine că în perioada anilor 2002 – martie 2006 ratele la acest apartament au fost achitate, în fapt, de către reclamant cu sume de bani ce proveneau din veniturile obţinute de fiecare dintre soţii G.

În anul 2004 soţii G. s-au despărţit în fapt iar în apartamentul respectiv a rămas reclamantul G.S.P. până în luna martie 2006, timp în care pârâta H. P., soţia sa, s-a aflat în străinătate până în luna septembrie 2006.

Din răspunsurile la interogatoriul reclamantului., rezultă că după luna martie 2006, acesta nu a mai achitat ratele la apartament.

În continuare instanţa a reţinut că ulterior lunii martie 2006 ratele şi impozitele la apartament nu au mai fost plătite, sens în care la data de 15.09.2006 s-a emis o adresă cu nr. 12141 de către S.C. Goscom Vaslui SA(f. 163) prin care se pune în vedere soţilor H. să plătească suma de 263,1 lei, iar la data de 10.11.2006 s-a emis de către Consiliul Local Vaslui – S.F.P.L. somaţia cu nr. 4750 cu titlu de impozit clădiri aferent apartamentului respectiv pentru suma de 359 lei (fila 64).

La data de 23.10.2006 soţii G. au divorţat, hotărârea de divorţ fiind irevocabilă din momentul pronunţării, iar pârâta a revenit la numele anterior de H.

Ulterior divorţului, pe motivul că fostul soţ, reclamantul G.S.P. nu a achitat ratele şi impozitele la apartament pârâta H.P. s-a înţeles cu pârâţii H. să încheie un contract de vânzare cumpărare a apartamentului în cauză, în care cumpărător să apară doar pârâta H.P., contract în care nu se consemnează nimic cu privire la anterioara promisiune bilaterală de vânzare cumpărare.

Astfel, în scurt timp, la data de 10.11.2006 au fost achitate impozitele la clădiri prin chitanţa nr. 200 – 32934(f.69), la data de 13.11.2006 au fost achitate ratele restante şi viitoare, precum şi dobânzile. plăţi ce au fost făcute de pârâta H. P., în numele şi pentru pârâţii H.

Totodată, la data de 15.11.2006 a fost emis Ordinul Prefectului Judeţului Vaslui nr. 573(f. ) prin care pârâtul H.R. i s-a transmis în proprietate indiviză suprafaţa de 4,19 mp aferentă imobilului în conformitate cu disp. Art. 36 şi 23 din legea nr. 1871991 privind fondul funciar, prin transformarea dreptului de folosinţă gratuită.

De asemenea tot în luna noiembrie au fost obţinute adeverinţe din care rezulta faptul că nu există datorii la întreţinere(f.33), la electricitate(f.34, la gaz(f.35), adeverinţe din care rezulta faptul că a fost achitat integral apartamentul (f.44), iar pârâta şi-a schimbat cartea de identitate din fostă G. în H. la 10.11.2006(f. 40).

La data de 21.11. 2006 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4324/21,11,2006 la notarul public C.R., ce are ca obiect apartamentul de trei camere situat în Vaslui str. Traian şi terenul aferent în proprietate indiviză de 4,19 mp, în care vânzători apar soţii H., iar unică cumpărătoare apare pârâta H.P., apartament ce apare vândut pentru suma de 70.000 lei.

Din răspunsurile la interogatoriile luate pârâţilor H. şi reclamantului G. S. rezultă că acesta din urmă nu a avut cunoştinţă de vânzarea cumpărarea intervenită între fosta sa soţie şi soţii H. deoarece nu a fost anunţat de către nici una dintre părţile acestui contract.

I. Instanţa a analizat în drept şi în fapt primul capăt de cerere referitor al nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 4324/21.11.2006, întemeiată pe cele două motive de nulitate absolută invocate: frauda la lege şi cauza ilicită.

1. în ceea ce priveşte frauda la lege, instanţa a reţinut că aceasta constă în folosirea anumitor dispoziţii legale, dar nu în scopul pentru care au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziţii legale, imperative.

Reţine instanţa că, urmare a promisiunii de vânzare cumpărare, în patrimoniul comun al foştilor soţi G. s-a născut un drept patrimonial de creanţă, în devălmăşie, constând în dobândirea în viitor a dreptului de proprietate asupra apartamentului ca urmare a respectării obligaţiei de a face a promitenţilor vânzători H.

Totodată, ulterior desfacerii căsătoriei pârâta H. a dobândit un drept de proprietate exclusiv asupra aceluiaşi apartament, bun propriu.

În speţă, pe de o parte pârâţii au utilizat de atributul dreptului lor de dispoziţie juridică asupra apartamentului consacrat de art. 485 C.civ. şi l-au înstrăinat iar pârâta H. a cumpărat acest bun cu titlu de bun propriu, având în vedere că era deja desfăcută căsătoria prin divorţ la data dobândirii acestuia.

Pe de altă parte clauza din promisiunea de vânzare cumpărare şi anume transmiterea dreptului de proprietate către ambii promitenţii cumpărători nu constituie o dispoziţie legală imperativă, deoarece art. 969 alin. 1 C.civ. potrivit căruia ,,convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante,, nu semnifică faptul că o clauză contractuală este lege – izvor de drept – emisă de o autoritate competentă – Parlament, Guvern.

Astfel nerespectarea unei clauze contractuale nu constituie o fraudă la lege.

Totodată nu s-au încălcat nici dispoziţiile imperative referitoare la faptul un bun este prezumat de lege ca fiind bun comun dacă acesta este dobândit în timpul căsătoriei – art. 30 din C.familiei – Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor. Orice convenţie contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită – deoarece nu există identitate între dreptul de creanţă – bun comun dobândit în devălmăşie în timpul căsătorie de către foşti soţi G. şi dreptul de proprietate dobândit de pârâta H. ulterior căsătoriei.

2. În ceea ce priveşte cauza ilicită, instanţa reţine că potrivit art. 968 C.civ. ,,cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice,,

În speţă, instanţa a reţinut că părţile contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4324/21.11.2006 la notarul public C.R., şi anume cei trei pârâţi, în cunoştinţă de cauză au vândut, respectiv au cumpărat un apartament în privinţa căruia ştiau că se mai încheiase o promisiune de vânzare cumpărare în care apărea şi reclamantul în calitate de promitent cumpărător alături de fosta sa soţie, H. (f. G.) P..

Astfel, în cunoştinţă de cauză, pârâţii au fraudat interesele reclamantului, urmărind un scop ilicit şi anume imposibilitatea acestuia de a-şi realiza dreptul de creanţă prin participarea la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare, respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului alături de fosta sa soţie, pârâta H., urmând ca cotele de participare la cumpărarea acestui apartament, bun comun, să se facă potrivit dreptului comun : stabilirea cotei de contribuţie a reclamantului la plata ratelor în timpul căsătoriei potrivit disp. din Codul familiei, stabilirea eventualei cotei de contribuţie la plata ratelor achitate ulterior desfacerii căsătoriei.

Această fraudare a intereselor reclamantului este prohibită de lege aşa cum arată art. 975 C.civ. ,,Creditorii … pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”.

Faptul că reclamantul nu a urmat calea acţiunii revocatorii (pauliene), prevăzută de sus-menţionatul articol, acţiune în justiţie care are condiţii şi efecte specifice diferite, în parte, de acţiunea în nulitate, nu conduce la concluzia că fraudarea intereselor sale nu este prohibită de lege, reclamantul având dreptul de a alege calea în justiţie care răspunde cel mai bine intereselor sale.

În concluzie, instanţa a admis capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4324/21,11,2006 la notarul public C.R., ce are ca obiect apartamentul de trei camere situat în Vaslui str. Traian şi terenul aferent.

II. În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, instanţa reţine că potrivit art. 1073 C.civ. ,,creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar potrivit art. 1077 C.Civ. ,,nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului”.

Potrivit art. 5 alin. 2 din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare ,,În situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract”.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că instanţa, în speţă, poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, act care să respecte clauzele promisiunii de vânzare-cumpărare făcute anterior, deoarece sunt îndeplinite toate condiţiile, hotărâre cu efect constitutiv, din momentul rămânerii definitive a hotărârii.

Astfel preţul apartamentului a fost achitat după cum urmează : în parte, în timpul căsătoriei dintre foştii soţi G., în parte după divorţul acestora, de către pârâta H. P..

Totodată, în calitate de vânzători vor apărea pârâţii H. iar în calitate de cumpărători reclamantul G.S.P. şi pârâta H. (fostă G.) P.

Obiectul contractului îl va constitui apartamentul de trei camere situat în Vaslui str. Traian, împreună cu o cotă indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului aferent, în suprafaţă de 4,19 mp, având în vedere faptul că acest teren se află în coproprietate forţată şi perpetuă aferent dreptului de proprietate asupra apartamentului, fiind dobândit cu titlu gratuit de către proprietarul apartamentului conform art.36 din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, prin transformarea dreptului de folosinţă pe durata existenţei construcţiei asupra terenului aferent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs H.R. şi H.M. la criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1.Recurenţii arată că hotărârea este nelegală deoarece instanţa a dispus anularea actului de vânzare cumpărare deşi reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a acestui act.

Este lesne de observat că instanţa de fond a analizat dacă este incident vreun motiv de nulitate relativă.

2. Recurenţii arată că prin vânzarea apartamentului către H.P. nu s-a făcut pentru fraudarea intereselor reclamantului şi s-a avut în vedere dezinteresul total al reclamantului care nu şi-a achitat obligaţiile stabilite prin contract, respectiv nu a achitat ratele la apartament şi impozitele către stat.

Mai arată recurenţii că reclamantul intimat nu-şi putea crea un drept din propria sa culpă, având în vedere că era debitor al obligaţiei de a da.

Împotriva sentinţei Judecătoriei Vaslui a declarat recurs şi H.P., invocând trei motive:

1) Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală pentru faptul că deşi s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de vânzare cumpărare, s-a dispus anularea actului de vânzare cumpărare(nulitate relativă).

2)S-a reţinut în mod eronat, că contractul de vânzare cumpărare este lovit de o cauză ilicită.

Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat numai cu recurenta H. P. deoarece pârâtul-intimat nu şi-a executat obligaţiile stabilite prin contract. Cauza acestuia a fost relativă şi licită şi nu s-a urmărit nici un moment fraudarea intimatului.

3)Instanţa de fond a constatat în mod eronat că între părţi a intervenit o convenţie de vânzare cumpărare. aceasta deoarece intimatul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin antecontract.

Din actele şi lucrările dosarului tribunalul a constatat că cele două recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Convenţia fie nulă absolut, fie numai anulabilă, este de cele mai multe ori deja executată de părţi, astfel că intervenţia justiţiei nu poate avea decât un caracter reparatoriu ajungându-se la repunerea lucrurilor în situaţia anterioară încheierii actului.

Calea acordată de lege pentru atingerea acestui rezultat este acţiunea în nulitate pentru considerentele lovite de nulitate absolută şi acţiunea în anulare pentru cele afectate de nulităţile relative.

Deşi există o distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, nulitatea totuşi este unică. În ambele cazuri este necesară instituţia justiţiei. Actul are nu numai o existenţă materială, dar, din punct de vedere juridic este generată de efecte a căror suprimare este probată numai pe calea acţiunii în justiţie.

În ambele cazuri de nulitate, instanţa trebuie să arate de ce actul este nul.

Această motivare se face în urma unei judecăţi.

Până la data desfiinţării lui, actul există nu numai ca instrument probator ci şi ca titlu credibil al raportului juridic.

Din motivarea hotărârii de fond rezultă cu certitudine faptul că s-a analizat dacă actul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută, dacă a fost încheiat pentru o cauză ilicită.

Dacă în dispozitivul sentinţei s-a folosit termenul de,,anulează’’ în loc de ,,constată nulitatea’’ nu înseamnă că instanţa nu s-a pronunţat în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

Indiferent de forma ei, nulitatea înseamnă ineficacitatea actului, producând efecte ex tunc.

Odată ce instanţa de fond a analizat cauza actul de vânzare cumpărare, dacă acesta a fost licit şi morală, diferenţa de terminologii între ,,nulitate’’ şi ,,anulare’’ nu are relevanţă.

Aceasta este motivaţia pentru care tribunalul constată că primul motiv de recurs invocat de către ambii recurenţi este nefondat.

Prin convenţia precontractuală încheiată între promitenţii vânzători H. R. şi H.M. şi promitenţii-cumpărători G.S.P. şi P., aceştia din urmă s-au obligat să achite ratele la apartament în numele şi pentru vânzători, să respecte clauzele contractuale, însă până la expirarea contractului de împrumut care expira în 2013.

Promitenţii cumpărători şi-au asumat obligaţia achitării doar a ratelor la apartament, celelalte datorii ale imobilului(ex: impozite) rămânând în sarcina vânzătorilor, ca proprietari ai imobilului.

Chiar dacă înţelegerea între cele două părţi contractante a fost ca cumpărătorii să achite toate datoriile la imobil, instanţa nu poate lua în considerare decât clauzele exprese ale contractului.

Într-adevăr la data de 15.09.2006 Goscom Vaslui a emis o adresă prin care îi înştiinţa pe cei doi vânzători că figurează cu un debit restant de 263,1 lei, reprezentând c/val. ratelor locuinţei.

Odată ce în convenţia precontractuală nu s-a stabilit ca cei doi soţi să plătească în anumite cote .procentuale ratele la apartament,înseamnă că răspunderea celor doi pârâţi pentru achitarea ratelor era solidară.

Nu rezultă cu certitudine din probelor administrate în cauză din vina cui nu au fost achitate ratele la apartament, cu atât mai mult cu cât cei doi soţi erau în divorţ.

Tribunalul constată că chiar dacă cei doi soţi aveau restanţe la plata ratelor la apartament suma de 263,1 lei nu era o sumă atât de mare de natură să pună în pericol proprietatea soţilor H.

Dacă H.P. şi vânzătorii H. considerau că G.S. nu-i execută obligaţiile asumate prin convenţia precontractuală aveau posibilitatea să solicite instanţei, rezoluţiunea acestui convenţii.

Odată ce convenţia precontractuală este în fiinţă ambele părţi, trebuie să-şi execute obligaţiile de a face asumate prin acest antecontract.

Ambele părţi şi-au asumat obligaţia respectării contractului de împrumut nr. 2567/15.01.1998 şi să încheie actul de vânzare cumpărare în formă autentică la data achitării integrale a imobilului la RAGCL.TC. Vaslui.

Numai H.P. a achitat la data de 13.11.2006 c/val. Integrală a imobilului, nu num ai ratele restante.

Pentru a achita în avans c/val. Întregului apartament recurenta H. P. trebuia să aibă acordul fostului său soţ. G.S.

Instanţa de fonda reţinut în mod corect că părţile contractului de vânzare cumpărare au acţionat în cunoştinţă de cauză vânzând şi cumpărând un apartament care făcuse obiectul unei promisiuni de vânzare cumpărare în care apărea şi reclamantul în calitate de promitent –cumpărător alături de fosta sa soţie, H.P.

Cercetând scopul mediat al actului juridic civil , tribunalul constată că contractul de vânzare cumpărare încheiat de recurenţi are un scop ilicit şi imoral.

Motivul determinat al încheierii actului de vânzare cumpărare a fost fraudarea intereselor reclamantului care nu a mai avut posibilitatea executării obligaţiei de a cumpăra asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare.

Art. 966 Cod civil dispune că ,,obligaţia nelicită nu poate avea nici un efect’’, iar art. 968 Cod civil precizează că,, cauza este nelicită când este prohibită de legi’’, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice’’.

Tribunalul a constatat că ultimul motiv de recurs invocat de către H. P. este nefondat.

Instanţa de fond a pronunţat, în mod corect o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fiind îndeplinite cerinţele prev.de art. 1073-1075 Cod civil.

Instanţa poate să suplinească consimţământul celui ce refuză încheierea actului în formă autentică pe temeiul principiului execuţiei în natură a obligaţiilor.

Chiar dacă instanţa nu este abilitată să se substituie voinţei părţilor cu ocazia încheierii unui act juridic, excepţional are această competenţă dacă este prevăzută de legea civilă.

Instanţa de fond a constatat, în mod corect că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare: părţile au executat clauzele anticipatorii în temeiul cărora s-a procedat la predarea –preluarea imobilului şi la predarea sumei de bani cuvenită ca preţ.(chiar dacă o parte din preţ a fost plătit doar de către H. P.)

Tribunalul a constatat că şi antecontractul a fost valabil încheiat îndeplinind condiţiile generale de valabilitate a actului juridic prev. De art. 948 Cod civil.

Raportat acestor considerente tribunalul a constatat că cele două recursuri formulate sunt nefondate şi în baza disp.art. 312 Cod proc. Civilă au fost respinse cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond.

Tags: contract de vanzare - cumparare, nulitate absoluta

Viol

Dosar nr. 378/244/2009 – viol
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 346/R
Şedinţa publică de la 09.09. 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: DIMA DANIELA
Judecător : OANĂ RADU NICOLAE
Judecător: NICULACHE LUMINIŢA
Grefier: GRIGORIU MARIANA
Reprezentantul Ministerului Public –Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost reprezentat de procuror ARMEANU CRISTINA ELENA.

Conform dispoziţiilor art.304 Cod procedură penală, şedinţa de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

Pe rol, se află în curs de soluţionare, judecarea recursurilor penale declarate de inculpaţii L M, fiul , G M, fiul lui , P A fiul lui şi B E, fiul lui în prezent aflaţi în stare de arest în Penitenciarul Iaşi – împotriva sentinţei penale nr.247 din 12 iunie 2009 pronunţată de Judecătoria Huşi în dosarul nr.378/244/2009, având ca obiect – infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal în proces cu partea vătămată intimată B M,domiciliată în____.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpaţii-recurenţi L M, asistat de av. ales Bobârnat Radu cu delegaţie la dosarul cauzei,G M – asistat de apărător desemnat din oficiu – av.Grigoraş Emanuel cu delegaţie depusă la dosarul cauzei, inculpatul P A asistat de apărător angajat – av. Bobârnat Radu cu delegaţie la dosar, inculpatul B E asistat de apărător desemnat din oficiu – av. Apetrei Rareş cu delegaţie din oficiu depusă la dosarul cauzei, lipsind partea vătămată intimată B M .

Procedura de citare legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recursurile inculpaţilor au fost declarate în termenul legal, nemotivate¸inculpaţii au fost audiaţi la instanţa de fond, măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi expiră la 26.09.2009 şi la fila 102 partea vătămată B M depune la dosar o adresă prin care arată că nu se poate prezenta la termenul din 09.09.2009.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care;

Conform dispoziţiilor art.318 alin.1Cod procedură penală preşedintele completului de judecată verifică identitatea inculpaţilor pe baza actelor de stare civilă aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat instanţă dă cuvântul părţilor prin apărători în susţinerea recursurilor.

Av. Bobârnat Radu apărătorul inculpaţilor-recurenţi L M şi P A având cuvântul arată că inculpaţii au formulat recurs împotriva sentinţei penale nr.247/12.06.2009 a Judecătoriei Huşi pe care o critică pentru netemeinicie, au fost condamnaţi de către instanţa de fond pentru infracţiunea de viol în formă simplă prev. de art. 197 alin. 1 C. penal .Inculpaţii au fost condamnaţi la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare efectivă, pedeapsă pe care o consideră prea aspră şi solicită redozarea pedepsei precum şi modificarea modului de executare.

Din rechizitoriu rezultă clar că inculpaţii au săvârşit fapta în formă simplă fără o înţelegere prealabilă şi în mod separat. Dacă iniţial partea vătămată B M a susţinut că a fost atacată cu spray paralizant, ulterior a recunoscut că a mers în acea locuinţă fără constrângere cu un băiat pe care l-a cunoscut cu 10 minute în urmă. La acea casă au venit şi alte persoane printre care şi inculpaţii care au avut relaţii intime cu partea vătămată prin constrângere. La poliţia Huşi a mai avut loc o situaţie asemănătoare în care anumite persoane au întreţinut relaţii intime cu B M şi a dus la neînceperea urmăririi penale.

Ambii inculpaţi nu au antecedente penale şi provin din familii respectabile

Pentru aceste motive solicită admiterea recursurilor formulate de inculpaţi, redozarea pedepselor şi aplicarea unei pedepse sub supraveghere.

Av. Grigoraş Emanuel apărătorul inculpatului G M având cuvântul arată că inculpatul solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii primei instanţe şi aplicarea unei pedepse sub limita minimului special, cu aplicarea art. 74 şi 76 C. penal. Criticile sentinţei penale dată de instanţa de fond vizează pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare.

Inculpatul a avut o conduită bună până la acest moment şi nu are antecedente penale circumstanţe atenuante ce pot convinge instanţa de recurs să coboare pedeapsa sub limita prevăzută de lege de 3 ani iar ca modalitate de executare poate fi cea prev. de art. 81 din C. penal. Oficiu neachitat.

Av.. Apetrei Rareş apărătorul inculpatului B E ,având cuvântul arată că inculpatul a formulat recurs împotriva sentinţei penale nr. 247/12 iunie 2009 pronunţată de Judecătoria Huşi apreciind că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este prea aspră în raport cu participaţia sa la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată .

Pentru aceste motive solicită admiterea recursurilor formulate de inculpaţi, redozarea pedepselor şi aplicarea unei pedepse cu aplicarea art. 81 C. penal. Oficiu neachitat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea recursurilor celor patru inculpaţi, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică şi să se deducă perioada de arest preventiv de la data pronunţării hotărârii , respectiv 12 iunie 2009 şi până la zi cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs. Pedepsele de 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 C. penal sunt legale şi nu se impune redozarea acestora.

Inculpatul L M având ultimul cuvânt arată că regretă fapta comisă şi solicită micşorarea pedepsei aplicate de către instanţa de fond.

Inculpatul G M având ultimul cuvânt arată că regretă şi că nu va mai săvârşi o altă faptă penală.

Inculpatul P A având ultimul cuvânt arată că regretă fapta comisă.

Inculpatul B E având ultimul cuvânt arată că regretă fapta comisă şi solicită micşorarea pedepsei aplicate de către instanţa de fond.

Instanţa lasă cauza în pronunţare şi trece la deliberare.

Ulterior deliberării;

TRIBUNALUL

Asupra apelurilor penale de faţă:

Prin Rechizitoriul 153/P/2009 din 27.02.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria HUŞI, în temeiul art.262 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor L M, G M, P A, B E, pentru comiterea infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin 1 din C. pen., reţinându-se că aceştia, în seara de 06.02.2009, prin constrângere fizică au întreţinut acte sexuale cu victima B M, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale.

Procedându-se la judecare, prin sentinţa penală 247 din 12 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 378/244/2009 al Judecătoriei HUŞI s-a dispus

– condamnarea inculpaţilor L M, G MI, P A, B E la câte o pedeapsă de câte 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni prev. şi ped. de art.197 al.1 din Cod penal.

– pe durata prev. de art.71 alin. 2 din Cod penal, le-a fost interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.”a” teza a II-a şi „b” din Cod penal.

– în baza art.350 din Cod proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, iar în temeiul disp.art.88 Cod penal, computată la zi durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 8.02.2009.

– în temeiul disp.art.65 din Cod penal, a fost interzis, pe o durată de câte 2 ani, fiecărui inculpat, dreptul prev. de art.64 lit.”a” teza a II-a şi „b” din Cod penal, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii.

– a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată BACIU MIHAEL şi, în temeiul disp.art.14 alin.5, art.346 din Cod. proc. pen. şi art.998 din Cod civ., fiecare inculpat a fost obligat să achite părţii vătămate câte 100 euro cu titlul de daune morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele :

Potrivit înţelegerii, victima a acceptat ca, în seara de 06.02.2009 să-l însoţească pe numitul A A-I, în imobilul aparţinând numitului E V, imobil în care se întâlneau frecvent mai mulţi tineri. În jurul orelor 2030 – 2100, inculpatul, văzând că numitul A A-I a trecut cu victima spre acea locuinţă, s-a hotărât să se deplaseze în locul respectiv. Pe drum, s-a întâlnit cu inculpatul G M şi numitul A B-C.

Ajunşi în imobil respectiv, în camera unde se afla victima şi A A-I, a intrat numai inculpatul G M care a servit un pahar cu vin dintr-o sticlă de pe masă, timp în care A A-I a ieşit afară, în curte, unde se mai aflau A A şi L M.

Rămas singur cu victima, inculpatul G M a întrebat-o dacă este mulţumită cu suma de 10 lei pe care o oferă şi la insistenţele acestuia de a avea acte sexuale, B M a refuzat categoric. În continuare, acesta a dezbrăcat-o forţat, rupându-i nasturele de la pantaloni şi chiloţii cu care era îmbrăcată. De asemenea, întrucât partea vătămată se opunea în continuare, acesta a tras-o de păr şi a lovit-o de mai multe ori cu palma în zona feţei. Apoi, prin constrângere, acesta a întreţinut un act sexual normal şi unul oral cu victima, lăsându-i suma de 10 lei pe masă. După consumarea actelor sexuale, cei doi s-au îmbrăcat, iar după circa o jumătate de oră, acesta a ieşit din cameră.

După inculpatul G M, a intrat singur inculpatul L M, care i-a cerut victimei să se dezbrace, întrebând-o care este tariful. Acesta a refuzat, spunându-i că nu este de acord să aibă acte sexuale şi a început să plângă, încercând să-l înduplece să o lase în pace. Deranjat de opoziţia victimei, i-a aplicat 2 lovituri cu pumnul şi, prin constrângere, a întreţinut cu aceasta acte sexuale anale, normale şi orale. Inculpatul s-a îmbrăcat, a fumat o ţigară, iar victima a băut un pahar cu suc, apoi a ieşit afară, unde a observat pe holul principal de la intrare, pe inculpatul G M care juca table cu inculpatul B E, ceilalţi aflându-se în curte unde consumau băuturi alcoolice.

În camera unde se afla partea vătămată a intrat inculpatul PL A, care i-a oferit părţii vătămate suma de 10 lei şi i-a solicitat să întreţină acte sexuale, victima refuzându-l. A încercat să negocieze o sumă de bani mai mare, însă în continuare partea vătămată l-a refuzat. Acesta i-a reproşat că „doar nu am venit degeaba”, după care a lovit-o, apoi a întreţinut un act sexual normal.

Inculpatul P A a ieşit afară, spunându-i inculpatului B E, care se afla în stare avansată de ebrietate că este rândul său şi că victima este obosită. Acesta a precizat că în cameră victima era dezbrăcată şi stătea întinsă pe pat, spunându-i că nu se simte bine. A tras-o de picioare şi a lovit-o peste fese, întreţinând apoi un act sexual normal şi unul anal. Inculpatul P A rămânând singur afară, deoarece ceilalţi plecaseră, a intrat din nou în cameră, găsind pe inculpatul B E dormind. S-a aşezat pe celălalt pat unde a adormit şi victima până dimineaţă, în jurul orelor 700 când aceştia s-au trezit.

S-a arătat că situaţia de fapt descrisă rezultă din analiza coroborată a declaraţiilor inculpaţilor, cu cele alte martorilor audiaţi, precum şi cu aspectele consemnate în procesele verbale încheiate de organele de cercetare penală şi în certificatul medico-legal.

S-a reţinut că fapta inculpaţilor care, în seara zilei de 06.02.2009, prin constrângere fizică şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra au întreţinut raporturi normale, anale şi orale provocându-i părţii vătămate B M leziuni care au necesitat un nr.de 7-8 zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prev. şi ped. de art.197 alin.1. din Cpen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor s-a arătat că au fost avute în vedere ‚,gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările săvârşirii acesteia, urmările produse şi cele care se puteau produce, persoana inculpaţilor care sunt tineri, necăsătoriţi şi nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale’’.La individualizarea modalităţii de executare a pedepselor, instanţa şi-a format convingerea că scopul acestora, prevăzut de art.52 Cod penal poate fi realizat numai cu executarea în regim de detenţie.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2. 000 lei daune materiale şi cu câte suma de 1.000 euro daune morale pentru fiecare inculpat. Având în vederea probele administrate, instanţa a cenzurat pretenţiile formulate de partea vătămată, obligând fiecare inculpat să-i achite acesteia câte 100 euro cu titlul de daune morale, capătul de cerere vizând pretenţiile materiale fiind respins ca nedovedit.

Împotriva hotărârii, în termen legal, au declarat apel inculpaţii L M, G M, P A, B E.

Oral, prin apărătorul lor, inculpaţii L M şi P A au precizat că sentinţa penală nu este temeinică deoarece pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare efectivă este prea aspră şi solicită redozarea ei precum şi modificarea modului de executare, aceasta urmând a fi suspendată sub supraveghere.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că din rechizitoriu rezultă clar că inculpaţii au săvârşit fapta în formă simplă fără o înţelegere prealabilă şi în mod separat. Dacă iniţial partea vătămată B M a susţinut că a fost atacată cu spray paralizant, ulterior a recunoscut că a mers în acea locuinţă fără constrângere cu un băiat pe care l-a cunoscut cu 10 minute în urmă. La acea casă au venit şi alte persoane printre care şi inculpaţii care au avut relaţii intime cu partea vătămată, prin constrângere. S-a mai arătat că la poliţia Huşi s-a mai înregistrat o situaţie asemănătoare în care anumite persoane au întreţinut relaţii intime cu Baciu Mihaela şi, în urma verificărilor făcute s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Ambii inculpaţi nu au antecedente penale şi provin din familii respectabile.

Inculpatului G M a criticat hotărârea tot sub aspectul pedepsei aplicate şi a solicitat aplicarea unei pedepse sub limita minimului special conform art. 74 şi 76 C. penal, ca modalitate de executare solicitând aplicarea prevederilor art. 81 din C. penal. S-a învederat pentru aceasta că a avut o conduită bună până la acest moment şi nu are antecedente.

Inculpatul B E, a arătat de asemenea că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este prea aspră în ,,raport cu participaţia sa la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată’’, cerând redozarea pedepsei care să fie suspendată conform art. 81 Cod penal.

Prin memoriul depus la data de 03.09. 2009, partea vătămată B M a informat instanţa de recurs că nu-i iartă pe inculpaţi şi, în plus de aceasta, a solicitat majorarea daunelor morale ce i-au fost acordate, la suma de 150.000 lei.

Examinând cauza şi judecata instanţei de fond atât prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, precum şi sub toate aspectele ei, conform art. 3856 alin. 3 C.pr. penală, tribunalul constată că recursurile formulate sunt nefondate, aşa încât le va respinge ca atare.

Verificând probatoriul administrat în cauză, se constată că activitatea infracţională a inculpaţilor, constând în aceea că, la data de 06.02.2009, prin constrângere, au întreţinut acte sexuale cu victima B M, a fost reţinută în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză.

Inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. Inculpaţii P A şi L M au învederat că au avut raporturi sexuale cu partea vătămată ,,în pofida voinţei acesteia’’, G M şi B EU declarând că au avut raporturi sexuale prin constrângere fizică a victimei.

Declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor se coroborează cu ansamblul probelor, respectiv cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, cu depoziţiile martorilor, cu procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 07.02.2009, cu Raportul de expertiză medico-legală nr.56/E/07.02.2009 al L.M.L. Vaslui, din care rezultă că victima prezenta ,, leziuni traumatice de tipul plăgii contuze, fisurii, tumefacţiei, excoriaţiei şi echimozei şi pot data din 06.02.2009. Fisurile anale s-au putut produce în contextul unui raport sexual anal, posibil în cadrul unei infracţiuni de viol. Leziunile de pe suprafaţa corpului s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, nu sunt specifice infracţiunii de viol, dar au putut fi produse în contextul acesteia. Necesită 7-8 (şapte-opt) zile de îngrijiri medicale de la data producerii acestora’’, şi cu celelalte probe administrate.

Referitor la moralitatea victimei la care s-a făcut referire, trebuie arătat că o astfel de împrejurare, chiar şi în ipoteza veridicităţii ei, este lipsită de relevanţă pentru existenţa infracţiuni. Libertatea individuală a persoanei include şi libertatea sexuală, adică dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei. Orice constrângere exercitată cu scopul determinării la raport sexual, orice nesocotire a dreptului de a consimţi sau nu la aceasta constituie o încălcare a relaţiilor sociale care asigură acest drept, pe care legea penală le pedepseşte, indiferent dacă subiectul pasiv al infracţiunii este o persoană care a mai avut relaţii sexuale cu alţi bărbaţi contra unor sume de bani sau nu şi chiar dacă anterior ar fi fost condamnată pentru prostituţie.

Încadrarea juridică dată faptei prin actul de inculpare, prin rechizitoriu şi prin hotărârea de condamnare, prin care s-a reţinut culpabilitatea inculpaţilor pentru infracţiunea de viol în forma simplă prevăzută de art. 197 alin 1 din C. penal, pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani, este susceptibilă de discuţii. Aceasta, deoarece există suficiente indicii referitoare la împrejurarea că fapta de viol a fost comisă ,,de două sau mai multe persoane împreună’’, ceea ce reclamă incidenţa prevederilor art. 197 alin.2 lit. a din C. penal care incriminează fapta de viol în forma agravată, sancţionată cu închisoare de la 5 la 18 ani.

În absenţa recursului părţii vătămate sau al procurorului, acest aspect de nelegalite nu poate fi îndreptat în calea de atac formulată de inculpaţi care beneficiază de principiul ,,non reformatio in pejus’’, prevăzut de art. 3858 din C.proc.penală, conform căruia ,,instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat recurs’’.

Referitor la motivele de recurs invocate de inculpaţi cum că pedepsele aplicate sunt prea grele(ad mitiorem) iar modalitatea de executare inadecvată, instanţa de control reţine că la individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art.72 din Codul penal şi anume dispoziţiile părţii generale, persoana făptuitorilor şi limitele de pedeapsă prevăzute de textul reţinut ca fiind aplicabil.

Nu au fost reţinute în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante prev. de art.74 din Codul penal, în contextul în care existenţa vreuneia din împrejurările enumerate exemplificativ, precum conduita bună înainte şi după comiterea faptei, nu obligă instanţa să le reţină ca circumstanţe atenuante cu efectul reducerii pedepsei conform art.76 din Codul penal.

Circumstanţele atenuante judiciare au caracter facultativ, ele pot fi recunoscute în funcţie de aprecierea de ansamblu a faptei, a condiţiilor de săvârşire. Dacă reţinerea unei împrejurări nu este compatibilă cu condiţiile concrete în care a fost comisă fapta, iar reducerea pedepsei sub minimul special nu se justifică, ea poate fi valorificată în operaţiunea de individualizare a pedepsei .

Văzând condiţiile concrete în care au fost comise faptele, ţinând cont de personalitatea inculpaţilor şi de toate celelalte împrejurări obiective şi subiective se apreciază că acestea nu sunt compatibile cu reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor.

Evidenţiem faptul că, în afara relaţiilor sociale referitoare la viaţa sexuală, care constituie obiectul juridic al infracţiunii de viol, a fost adusă atingere şi integrităţii corporale, constrângerea fiind realizată prin violenţă. Astfel, loviturile aplicate au produs victimei mai multe leziuni traumatice, descrise în Raportul de expertiză medico-legală nr.56/E/07.02.2009 al LML Vaslui.

Pentru aceleaşi motive nu se poate concluziona că reintegrarea socială în cazul inculpaţilor se poate realiza fără executarea efectivă a pedepselor aplicate.

Verificând actele procesuale efectuate în cursul desfăşurării procesului penal, se constată că au fost respectate dispoziţiile legale a căror încălcare este sancţionată potrivit art.197 alin. 2 din Codul de procedură penală cu nulitatea absolută. Inculpaţii, fiind cercetaţi în stare de arest, au beneficiat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond de asistenţă juridică din oficiu şi au fost prezenţi la judecată.

Cu privire la cererea formulată de partea civilă prin memoriul adresat instanţei de recurs, prin care solicită majorarea pretenţiilor, sugerând astfel nemulţumirea sa faţă de despăgubirile acordate, trebuie arătat că o astfel de solicitare nu poate face obiectul controlului judiciar în absenţa unui recurs formulat de această parte.

Văzând considerentele arătate, în temeiul art.379 alin.1 lit. b C. proc. penală tribunalul urmează să respingă ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale 247 din 12 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 378/244/2009 al Judecătoriei HUŞI, care va fi menţinută.

Se va deduce din pedepsele aplicate perioada executată in continuare de la 12 iunie 2009 la zi. Inculpaţii urmează a fi obligaţi la plata cheltuielilor avansate de stat în recurs, în cazul inc. G M şi B E, care au beneficiat de asistenţă juridică din oficiu, contravaloarea prestaţiilor juridice urmând a fi achitate din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L M, G M, P A şi B E, în prezent aflaţi în Penitenciarul Iaşi, împotriva Sentinţei penale Nr.247/12.06.2009 a Judecătoriei Huşi, pe care o menţine.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata executată de la 12.06.2009 la zi.

Obligă inculpaţii recurenţi G M şi B E la plata sumelor de câte 340 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentînd onorarii pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor achita din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Obligă inculpaţii recurenţi L M şi P A la plata sumelor de câte 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 septembrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER ,

D.D. O.R.N. ; N.L. G.M.

Tags: Viol