Top

OBLIGATIE DE A FACE – Dreptul titularilor contractelor de inchiriere de a cumpara locuintele construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare, in conditiile Legii nr. 85/1992 si a Decretului-Lege nr. 61/1990

Reclamantul S.T. a solicitat instantei in contradictoriu cu parata P. ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acesteia din urma la perfectarea vanzarii-cumpararii locuintei pe care o ocupa in conditiile Legii nr. 85/1992 si ale Decretului-Lege nr. 61/1990 si sa elibereze titlul de proprietate al locuintei, iar in caz de refuz sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act de vanzare cumparare si totodata sa fie obligata la plata sumei de 200 RON pe zi cu tiltlu de daune cominatorii de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la incheierea contractului de vanzare-cumparare .

Prin sentinta civila nr. 782 din 03.02.2006 Judecatoria Braila a admis in parte cererea formulata de reclamantul S.T. si a obligat parata sa incheie cu reclamantul contractul de vanzare cumparare in conditiile dispozitiilor Legii nr. 85/1992 si ale Decretului-Lege nr. 61/1990 si a respins cererea reclamantei de obligare a paratei la plata daunelor cominatorii pe zi de intarziere, precum si cererea ca hotararea sa tina loc de act de vanzare-cumparare in cazului refuzului paratei de a incheia actul .

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut ca reclamantul a incheiat cu parata pe data de 03.01.2002 contractul de inchiriere nr. 52, in calitate de salariat al acesteia, avand ca obiect un spatiu de locuit format dintr-o camera si un hol, iar dupa expirarea termenului stipulat in contractul de locatiune reclamantul a ramas si a fost lasat in posesie, motiv pentru care a operat tacita locatiune, iar la data de 12.06.2003 s-a dispus incetarea contractului de munca al reclamantului, prin concediere . Totodata instanta a mai retinut ca locuinta a fost construita din fonduri de stat, iar in conformitate cu dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, locuintele construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat pana la data intarii in vigoare a prezentei legi, altele decat locuintele de interventie, vor fi vandute titularilor contractelor de inchiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau in rate a pretului, in conditiile Decretului- Lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi. In ceea ce priveste apararile paratei instanta a apreciat ca acestea sunt neintemeiate, deoarece ea are calitate de proprietara a locuintei in speta, iar firma M.H. a cumparat de la ea actiuni si nu actul societatii, respectiv imobilul in discutie, iar Legea nr. 85/1992 nu conditioneaza vanzarea acestor locuinte de faptul ca statul roman trebuie sa fie actionar la societatea care este obligata sa vanda sau ca titularul contractului de inchiriere sa fie angajatul acestei societati in momentul vanzarii . In privinta celorlalte capete de cerere instanta a constatat ca exista o alta procedura prevazuta de lege pentru a constrange debitorul la indeplinirea unei obligatii de a face- art. 580/3 C.p.civ. .

Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, intrucat instanta de fond nu a tinut cont de inscrisurile aflate la dosar care dovedesc faptul ca locuinta se afla in patrimoniul sau, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor, iar interpretarea Legii nr. 85/1992 este desueta, instanta trebuind sa analizeze speta prin prisma intregului cadru legal care reglementeaza dreptul de proprietate, ea nefiind o unitate specializata in vanzarea locuintelor din fondurile statului .

Prin decizia civila nr. 159 din 28.08.2006 Tribunalul Braila a respins ca nefondat apelul declarat de parata, considerand neintemeiate criticile aduse hotararii . Astfel, Tribunalul Braila a retinut ca din interpretarea art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 rezulta ca dispozitia legala privind vanzarea locuintelor catre chiriasi reprezinta o norma de justitie sociala, dand posibilitatea chiriasilor sa cumpere locuintele la construirea carora au contribuit direct sau indirect in vechiul sistem statal-juridic, avand astfel o legitimare economica, sociala si morala, dand posibilitatea acestora sa dobandeasca dreptul de proprietate asupra locuintelor construite anterior anului 1992 din fondurile unitatilor economice si bugetare, care potrivit legislatiei din acea vreme nu puteau fi decat inchiriate si nicidecum vandute persoanelor fizice . De asemenea Tribunalul Braila a mai apreciat ca vanzarea acestor locuinte este obligatorie si nu este lasata de legiuitor la aprecierea conducerii unitatilor ce administreaza locuinte, fiind o obligatie instituita de lege, care limiteaza legal principiul autonomiei de vointa si ca atare instantele judecatoresti au dreptul de a cenzura refuzul indeplinirii obligatiei de a vinde, in raport de art. 1073-1077 si art. 970 alin. 2 C.civ. si in consecinta sunt indriduite sa pronunte hotarari pentru obligarea la indeplinirea indatoririi legale prin incheierea contractului de vanzare-cumparare .

Referitor la celelalte aspecte vizate de apelanta tribunalul a considerat ca sunt de asemenea neintemeiate. Astfel tribunalul a retinut la fel ca si instanta de fond ca parata a vandut actiuni si nu active, iar pretul de vanzare al locuintei a fost stabilit prin lege, la fel si obligatia de a vinde aceasta categorie de locuinte, fiind o obligatie imperativa impusa de o lege speciala, nefiind conditionata de calitatea de salariat a reclamantului. Fata de calitatea de chirias a reclamantului, tribunalul a considerat ca acesta avea aceasta calitate la data solicitarii vanzarii locuintei, calitate recunoscuta chiar de catre apelanta prin solicitarea chiriei, chiar daca nu a mai incheiat un contract de inchiriere scris in acest sens, dupa expirarea duratei celui initial, deoarece potrivit art. 1437 C.civ. dupa expirarea termenului stipulat prin contractul de locatiune, daca locatarul ramane si e lasat in posesie, atunci se considera ca locatiunea este reinnoita, efectele sale reglandu-se dupa dispozitiile referitoare la locatiunea fara termen, ceea ce insemna ca la data solicitarii vanzarii reclamantul avea caliatate de chirias.

Impotriva deciziei Tribunalului Braila parat a declarat recurs, iar prin decizia civila nr. 933 din 06.12.2006 Curtea de Apel Galati a anulat recursul ca netimbrat .

Etichete:

CIVIL. OBLIGATIE DE A FACE. EXERCITAREA ATRIBUTELOR DREPTULUI DE PROPRIETATE

Prin cererea înregistrată la această instanţă reclamanta S.C. a chemat în judecată pârâţii DA,Municipiul reprezentat prin Primar şi C.N.C.F.C.F.R.S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi aceştia să desfiinţeze îngrădirea provizorie,garajul şi porumbarul,construcţii edificate ilegal pe o lăţime de 2 m şi lungime de 30 m,sau să fie autorizată reclamanta să procedeze la desfiinţarea acestor construcţii pe cheltuiala pârâtului DA.

În motivarea 2000 S.R.L a chemat în judecată pârâţii DA,Municipiul reprezentat prin Primar şi C.N.C.F.C.F.R.S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi aceştia să desfiinţeze îngrădirea provizorie,garajul şi porumbarul,construcţii edificate ilegal pe o lăţime de 2 m şi lungime de 30 m,sau să fie autorizată reclamanta să procedeze la desfiinţarea acestor construcţii pe cheltuiala pârâtului DA.

În motivarea cererii sale reclamanta arată că în baza contractului de concesiune a concesionat suprafaţa de 3 539 mp teren în vederea construirii unui adăpost auto microbuze,atelier auto,depozit piese auto,anexă socială.Accesul la această suprafaţă de teren se face din …. pe aleea domeniului public,prin dreptul imobilului cu nr…..Pârâtul DA în mod ilegal a acaparat o suprafaţă de 2 m lăţime şi 30 m lungime din aleea domeniului public îngrădind-o cu gard şi ridicând două construcţii provizorii-un garaj şi un porumbar.Prin această faptă pârâtul a obturat calea de acces a mijloacelor de transport ale reclamantei către terenul concesionat,punând-o în imposibilitatea desfăşurării activităţii.Aleea domeniului public pe care pârâtul s-a extins în mod ilegal face parte din infrastructura feroviară publică iar Regionala CF Galaţi a constatat încălcarea acestei suprafeţe de teren şi l-a atenţionat pe pârâtul DC să desfiinţeze construcţiile,încheindu-se astfel un proces verbal.

A depus la dosar,în copie,proces verbal din 02.06.2004 întocmit de Regionala CF Galaţi,notificare adresată Primăriei Mun.,contractul de concesiune,plan de amplasament şi delimitare a terenului.

În drept şi-a întemeiat cererea pe prevederile art.1075-1077 C.civil.

Pârâtul DA a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii ca nefondată.Arată că pentru suprafaţa de teren pe care o stăpâneşte deţine titlu de proprietate,respectiv Ordinul Prefectului,prin care s-a atribuit în baza legii 18/1991 în proprietatea deţinătorilor de locuinţe,şi terenurile aferente acestora.Suprafaţa ce i s-a atribuit este de 422 mp şi este în limitele actualei împrejmuiri,împrejmuire care,împreună cu construcţiile edificate,sunt în fiinţă de 30 de ani.Limitele proprietaţii existau şi la momentul concesiunii,neputându-se deci vorbi de o obstrucţionare a accesului reclamantei .Din datele trecute în Ordinul Prefectului rezultă că pârâtul stăpâneşte o suprafaţă de 422 mp,iar din actele de proprietate rezultă că suprafaţa ar fi de 440 mp.A depus la dosar,în copie,contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul Judeţean de Stat cu schiţa tehnică a imobilului,plan de situaţie al imobilelor construite şi a terenului de 422 mp,plan de încadrare în zonă,Ordinul Prefectului cu anexă.

Pârâta C.N.C.F.C.F.R.S.A. a formulat întâmpinare prin care solicită admiterea cererii reclamantei.Arată că terenul pe care pârâtul DA a edificat cele două construcţii-garaj şi porumbar,face parte din infrastructura feroviară publică;terenul mai sus menţionat are o lungime de 30 m şi o lăţime de 2 m şi se află în zona cadastrală a C.F.R.,care în dreptul km129+840 are o lăţime de 16 m iar în dreptul km 129+870 are o lăţime de 18 m,după cum rezultă şi din extrasul de plan cadastral anexat.Potrivit.art.3 alin.2 din HG 581/1998 coroborat cu prevederile lit.a pct.2 din Anexa nr.2 la HG 589/2006,infrastructura feroviară publică este atribuită în concesiune C.F.R.S.A.,din aceasta făcând parte şi liniile de circulaţie feroviară,terenul aferent pe care pe care sunt construite precum şi terenurile situate pe o parte şi pe alta a axei căii ferate în limita a 20 de metri fiecare,care alcătuiesc zona de siguranţă a infrastructurii feroviare.Şi art.29 alin.1,2,3 din OUG 12/1998 stabileşte aceleaşi dimensiuni ale zonei de siguranţă ale infrastructurii.În contractul de concesiune încheiat de pârâtă cu M.L.P.T.L.se prevede că din inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului fac parte şi liniile CF. şi terenul aferent din zona prestaţiei şi staţiei C.F..Prin edificarea celor două construcţii şi îngrădirea suprafeţei de teren în litigiu pârâtul DA face imposibilă orice intervenţie în vederea remedierii defecţiunilor putându-se afecta grav siguranţa circulaţiei în zonă,motiv pentru care s-a şi întocmit de către reprezentanţii Regionalei C.F. procesul verbal din 02.06.2004.A depus,în copie,planul cadastral al zonei.

În cauză s-a dispus şi efectuat expertiză tehnică topografică.

Analizând cererea prin prisma susţinerilor părţilor şi a prevederilor legale în materie,instanţa constată că stabilirea corectă a temeiului juridic al unei acţiuni în justiţie se face în raport de natura dreptului pretins şi a scopului urmărit de reclamant,chiar dacă acesta indică în cerere un temei juridic greşit.În cauza de faţă,acţiunea nu se poate întemeia pe prevederile art.1073-1077 C.civil,întrucât acestea se referă la efectele obligaţiilor care decurg din convenţii,ori după cum rezultă din datele cauzei, între singurul autor al faptelor invocate ca prejudiciabile-pârâtul DA-şi reclamantă,nu există nici o convenţie încheiată.De asemenea,nu poate fi considerată o acţiune în obligaţie de a face decurgând din prerogativele exercitării netulburate a dreptului de proprietate-art.480 C.civil,întrucât reclamanta nu este proprietarul suprafeţei de teren concesionate şi nici a suprafeţei despre care se pretinde că ar fi acaparat-o pârâtul DA.În aceste condiţii,dat fiind că se invocă săvârşirea unui fapt juridic ilicit de natură a prejudicia reclamanta-construirea unor imobile şi îngrădirea unei suprafeţe de teren aparţinând altei persoane-exclusiv de către pârâtul DA,este evident că neputând fi vorba de răspunderea civilă contractuală,prezenta cerere nu se poate întemeia decât pe principiile răspunderii civile delictuale-art.998 şi următoarele din C.civil, care constituie dreptul comun în materia răspunderii civile.Potrivit arătărilor reclamantei şi a pârâtei C.N.C.F.S.A.-,autorul faptului indicat ca ilicit este pârâtul DA.Întrucât în materia răspunderii civile delictuale singurul chemat să acopere paguba este cel care săvârşeşte fapta prejudiciabilă,în mod corelativ din punct de vedere procesual,tot exclusiv această persoană poate fi chemată în judecată în calitate de pârât.Din aceste motive,întrucât nu pârâţii Mun.B şi nici C.N.C.F.S.A. sunt autorii faptului arătat ca prejudiciabil,ei nu pot avea legitimarea procesuală de a fi părţi-pârâţi în cauză,aşa încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora este fondată şi se va admite.

Pe fondul cauzei,se constată că pârâtul DA beneficiază de titlu de proprietate atât asupra casei de locuit -contractul autentificat,cât şi asupra suprafeţei de teren aferente de 422 mp-Ordinul Prefectului,perfect valabil în prezent ca titlu de proprietate.Atâta vreme cât pârâtul are dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 422 mp aferente casei de locuit,poate,conform art.480 C.civil să utilizeze aşa cum doreşte această suprafaţă,şi să edifice pe ea orice tip de imobil şi cu orice poziţionare.În consecinţă în cauză lipseşte unul din elementele fundamentale ale răspunderii civile delictuale-vinovăţia,care nu poate exista în condiţiile în care pârâtul,prin fapta sa de a construi anexe pe teren,nu a făcut decât să exercite prerogativele dreptului său de proprietate.Este adevărat că,după cum rezultă din susţinerile reclamantei,ale pârâtei C.N.C.F.S.A.şi concluziile raportului de expertiză,distanţa pe lăţime dintre gardul proprietăţii pârâtului DA şi liniile de cale ferată variază între 6,60 m şi 7,30 m,deci este mai mică decât distanţele de 20 m precizate în normele legale privitoare la infrastructura feroviară.Cu toate acestea,problema unor eventuale suprapuneri de proprietăţi între domeniul public administrat de C.N.C.F.S.A. şi DA nu se poate cerceta pe calea prezentei acţiuni,şi oricum nici ar fi utilă cauzei atâta timp cât titlul de proprietate al pârâtului este perfect valabil;neconcordanţa dintre suprafeţe poate fi legal lămurită doar pe calea unei cereri petitorii în revendicare în cadrul căreia să se pună problema validităţii şi a comparării titlurilor,acţiune care nu poate avea ca părţi decât pe C.N.C.F.S.A. şi DA.

Cum în prezent pârâtul DA deţine titlu de proprietate valabil pentru suprafaţa îngrădită şi pe care a construit,nu poate fi considerat vinovat pentru săvârşirea vreunei fapte prejudiciabile şi în consecinţă cererea reclamantei este nefondată şi se va respinge,cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către pârât.

Etichete:

Obligatie de a face

Dosar nr. 201/316/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU BUJOR,

JUD.GALAŢI

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 173

Şedinţa publică de la 26 Februarie 2009

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea în cauza civilă privind pe reclamantul

Drăguş Emilian şi pe pârâtul Ivan Angelică, având ca obiect obligaţie de a face.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25.02.2009 care s-au

consemnat în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, când instanţa având nevoie de timp

pentru deliberare, a amânat pronunţarea cauzei la data de 26.02.2009.

I N S T A N Ţ A

Asupra acţiunii civile de faţă.

Prin cererea înregistrată sub nr. 201/316/2009 din 2.02.2009 reclamantul D E a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul I A obligarea pârâtului la întocmirea actului de

vânzare-cumpărare asupra terenului agricol de 3,30 ha situat în satul M, jud.Galaţi şi

plata daunelor materiale în sumă de 750 lei şi cheltuieli de judecată.

In motivare, arată că a primit preţul pentru 3,30 ha la 1.01.2007, însă de la acea

dată până în prezent nu s-au întocmit actele de vânzare-cumpărare din cauza pârâtului

care nu a respectat această obligaţie reglementată în art. 1305 cod civil. Arată că

pentru 1 ha/an arendat se plăteşte suma de 50 euro, iar pentru 1 ha/an se plăteşte 100

Euro dacă este vândut.

In susţinerea acţiunii reclamantul a propus proba cu înscrisuri.

Pârâtul, legal citat nu s-a prezentat.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa constată că reclamantul a făcut

dovada neîndeplinirii obligaţiei legale prevăzute de art. 1305 cod civil potrivit cu care „

Spezele vânzării sunt în sarcina cumpărătorului, în lipsă de stipulaţie contrară”.

Vânzătorul reclamant D E a vândut la 1.01.2007 pârâtului cumpărător I A terenul agricol

de 3,30 ha, a primit preţul integral şi i-a predat şi titlul de proprietate nr. 14757-

62/4.11.1997 în vederea întocmirii actului de vânzare-cumpărare la notar pe cheltuiala

cumpărătorului, conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor. De la acea dată, şi

până în prezent, pârâtul cumpărător a tergiversat întocmirea actului din culpa sa, deşi a

fost şi notificat la data de 21.08.2008.

Potrivit art. 1073 cod civil „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea

exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Instanţa constată că reclamantul a notificat pârâtul în baza art. 1079 cod

civil şi pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 1073 cod civil şi 1305 Cod

Civil va admite în parte acţiunea civilă.

Având în vedere capătul de cerere privind daunele materiale, potrivit art.

1073 cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, iar

instanţa va dispune în acest sens, prin urmare, doar în caz contrar poate dispune cu

privire la daune. Instanţa nu poate să dispună şi executarea exactă a obligaţiei şi

obligarea la daune pentru neexecutare sau întârzâierea executării obligaţiei. Pentru

aceste considerente, în baza art. 1073 Cod Civil, va respinge capătul de cerere privind

daunele materiale.

In baza art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată

reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea civilă privind obligaţia de a face înregistrată sub

nr. 201/316/2009 din 2.02.2009 formulată de reclamantul D E domiciliat în Galaţi,

judeţul Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul I A domiciliat în jud.Galaţi.

Obligă pe pârâtul Ivan Angelică să întocmească actul de vânzare-

cumpărare al terenului în suprafaţă de 3,30 ha situat în, jud.Galaţi, ce face obiectul

titlului de proprietate nr. 14757-62/4.11.1997 la notarul public.

Respinge capătul de cerere privind daune materiale ca nefondat.

Obligă pârâtul la plata sumei de 110,26 RON reprezentând cheltuieli de

judecată către reclamant.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.02.2009.

Etichete:

Obligaţie de a face

Dosar nr. 4045/189/2009 – obligatie de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

DECIZIA CIVILA Nr. 114/A

Sedinta publica de la 09 Iunie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE ADINA ALEXANDRU

Judecator IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier ELENA GHEORGHIES

Pe rol se afla pronuntarea cererii de apel formulata de apelanta – pârâta EMD, cu sediul în mun. Iasi, , în contradictoriu cu intimatul – reclamantMD, cu domiciliul în, intimata – pârâta SC E.ON MOLDOVA S.A. SUCURSALA VASLUI, cu sediul în mun. Vaslui, str. Toma Caragiu nr.7, jud. Vaslui si intimata – pârâta S.C. E.ON MOLDOVA FURNIZARE S.A., cu sediul în mun. Bacau, str. Stefan cel Mare, nr.22, jud. Bacau, împotriva sentintei civile nr.377/03.02.2010 a Judecatoriei Bârlad, cauza având ca obiect obligatie de a face.

La apelul nominal facut în sedinta publica, la pronuntare, au lipsit partile.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca procedura este legal îndeplinita.. Dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica de la 2 iunie 2010, sustinerile partilor fiind consemnate în încheierea din acea zi si care face parte integranta din prezenta decizie. Din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronuntarea pentru astazi, 9 iunie 2010, când s-a dat solutia de fata.

INSTANTA

Deliberând asupra apelului declarat constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 377/03.02.2010 Judecatoria Vaslui a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtelor S.C. E.ON Moldova S.A. Sucursala Vaslui si S.C. E.ON Moldova Furnizare S.A.

A admis actiunea obligatie de a face formulata de reclamantulMD, domiciliat în în contradictoriu cu pârâta EMD, cu sediul în Bacau, strada Stefan cel Mare, nr.22, judetul Bacau.

A obligat pârâta EMD sa ridice bransamentul de masura si protectie BMP ce l-a instalat la data de 20 aprilie 2004 pe peretele exterior al apartamentului situat în Bârlad, strada Carpati, nr.24, bloc O2, scara C, ap.30, parter.

A obligat pârâta EMD sa plateasca reclamantului suma de 2019,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele:

În prezenta cauza s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimoniala în cadrul careia pentru reclamant au fost audiati martorii Ailioaie Adrian, Blioju M. Elena, a fost verificata prin comparatie cu cea existenta în înscrisurile autentice depuse de reclamant semnatura numitei Blioju M. Elena din declaratia aflata la fila 29, dosar de fond, depusa la dosarul cauzei de pârâta EMD în dosarul de realizare a instalatiei respective.

Martorul Ailioaie Adrian, Presedintele Asociatiei de Locatari nr.33 Bârlad, cel în fata caruia se sustine ca a dat declaratia numita Blioju M.Elena, prin care a fost de acord cu montarea bransamentului de masura si protectie BMP pe peretele apartamentului nr. 30 situat în Bârlad, declaratie data la data de 4 februarie 2004 si aflata la fila 29, dosar a aratat în depozitia sa (fila 69, dosar) ca nu îsi aminteste împrejurarile în care a fost data declaratia ca pe numita BE nu a cunoscut-o însa îsi aminteste ca asociatia si-a dat un acord de principiu, dar nu pentru montarea bransamentului pe peretele apartamentului acesteia.

Sustinerile acestui martor se coroboreaza cu declaratia numitei BE, care a aratat ca nu i s-a cerut niciodata acordul, ca semnatura de pe declaratia de la fila 29, dosar de fond, nu-i apartine, ca în apartament ea nu a locuit niciodata si l-a vândut în primavara anului 2009 când a observat si existenta bransamentului iar din coroborarea acestor sustineri cu verificarea semnaturii existenta în declaratie cu cea din actele autentice depuse la dosarul cauzei, respectiv contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 2935 din 16 iulie 2009 la Biroul Notarului Public Fînaru Lulu se poate deduce ca semnatura nu apartine acesteia.

În consecinta, instanta a ajuns la concluzia ca montarea bransamentului de masura si protectie BMP pe peretele apartamentului nr. 30 situat în Bârlad, s-a facut fara acordul numitei BE proprietara apartamentului la acea data si pentru a deservi S.C. Emac S.R.L. conform avizului tehnic de racordare nr. 935 din 29 martie 2004, aflat la fila 30, dosar, nefiind vorba de o instalatie de racordare de interes public care implica si montarea contorului pe peretele exterior al apartamentului numitei BE la acea data, întrucât era deservita o societate cu raspundere limitata pentru care era necesar si acordul proprietarului.

Cum acordul proprietarului initial BE nu a existat reclamanta EMD nu poate pretinde ca obligatia de a accepta existenta acestui bransament s-a transmis noului proprietar, reclamantului în momentul cumpararii apartamentului, respectiv la data de 16 iulie 2009 asa cum rezulta din contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr.2935 din 16 iulie 2009 la B.N.P. Fînaru Lulu, împrejurarea ca este împiedicat în a dispune de proprietatea sa rezultând din faptul ca doreste sa faca modificari conform documentatiei depuse la filele 70-103, dosar însa existenta acestui bransament îl împiedica.

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei S.C. E.ON Moldova Furnizare S.A. a fost respinsa deoarece, asa cum a precizat, ea are ca obiect de activitate furnizarea energiei electrice catre consumatori asa cum prevad dispozitiile art.3 pct. 23 din legea nr.13/2007 a energiei electrice ori activitatea de prestare a lucrarilor intra în competenta pârâtei EMD conform dispozitiilor art.3 pct. 34 din Legea nr.13/2007 ce figureaza în cauza în calitate de pârâta si care a fost obligata pentru considerentele mentionate si în temeiul dispozitiilor art. 480 Cod civil, art. 13,14,15 din Legea nr.13/2007, la ridicarea bransamentului de masura si protectie BMP ce l-a instalat pe peretele exterior al apartamentului reclamantului situat în Bârlad, la data de 20 aprilie 2004.

Împotriva acestei hotarâri a formulat apel SC E.ON Moldova Distributie SA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele considerente:

Daca reclamantul considera ca este tulburat in a dispune de obiectul proprietatii sale (cum precizeaza in actiune eronat pentru ca nimeni nu-1 lipseste de dreptul de dispozitie asupra proprietatii sale, pe care o poate vinde oricând doreste) prin existenta acelui bransament montat inca din anul 2004(cu cinci ani inainte de ca deveni el proprietar)in mod firesc se putea indrepta impotriva fostului proprietar in ipoteza in care se considera evins si nu impotriva paratei E.ON Moldova Distributie SA. Dupa analiza raporturilor juridice dintre parti: BE -Mihai Dan-E.ON Moldova Distributie SA cu considerarea datei montarii bransamentului (2004) si a datei dobândirii proprietatii asupra acestui apartament din str.Carpati nr.24 Barlad jntelege sa invoce pe cale de exceptie lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, solicitând totodata admiterea apelului si respingerea actiunii pe acest motiv, exceptia invocata fiind o exceptie dirimanta ce poate fi invocata in orice faza a procesului.

In mod firesc, daca in 2004 apelanta ar fi amplasat acel bransament fara acordul proprietarului de atunci, BE, aceasta avea vocatie sa-i actioneze in judecata, insa nu a facut-o ,ea aparând in acest dosar citata ca un martor ,desi putea sa formuleze o cerere de interventie in interesul reclamantului, dar nici aceasta nu a facut-o.

Reclamantul si-a ales gresit parata caci in loc sa actioneze in judecata pe BE in virtutea contractului de vânzare cumparare a actionat fara temei E.ON Moldova Distributie SA.

Din moment ce bransamentul respectiv, amplasat pe peretele exterior al apartamentului pe care 1-a cumparat, nu era invizibil la data cumpararii imobilului este de admis ca reclamantul a cumparat acel apartament cu cablul si cutia ce reprezinta BMP -ul montat pe amplasamentul actual ca a acceptat existenta acestuia

Instanta a dat o importanta nefireasca probei testimoniale in care dupa 6 ani de la montarea BMP-ului ,martora BE care nu era un martor obisnuit, ci chiar proprietara din 2004 a apartamentului si mai ales, era vanzatoarea din actul de vânzare cumparare din 2009 prin care aceasta instraina apartamentul reclamantului. Se impune intrebarea de ce instanta de fond nu a tinut cont de calitatea speciala a acestui martor care avea interes in cauza

Afirmatia martorului Ailioaie Adrian, ca nu o cunoaste pe numita Bleoju Elena, este greu de acceptat din moment ce in contractul de vânzare cumparare al apartamentului incheiat cu reclamantul se precizeaza ca BE a dobândit acest apartament inca din 1995 si-n calitate de locatara in blocul,in cei 14 ani pana in 2009 este greu de presupus ca locatarii nu ajung la Asociatie pentru a fi cunoscuti. Si declaratia data de BE in fata notarului trebuia privita cu rezerve ea fiind data doar ca urmare a solicitarii reclamantului care aflase ca avea o declaratie a fostului proprietar -inscris sub semnatura privata si a dorit sa le opuna un înscris autentic.

Intimatul nu a formulat întâmpinare

In apel nu au fost propuse noi probe.

Analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta apelata prin prisma motivelor de apel si a dispozitiilor legale aplicabile se constata ca apelul este neintemeait.

Primul motiv de apel cu privire la lipsa calitatii procesuale active a reclamantului este neintemeiat.

Din contractul de vanzare cumparare autentificat prin incheierea din 17.07.2009 reclamantulMD a devenit proprietarul imobilului apartament de la vanzatoarea BE.

In calitatea sa de proprietar deplin asupra imobilului are dreptul de a-si exercita toate prerogativele dreptului de proprietate, decurgand din art. 480 Cod civ, dreptul de a intrebuinta lucrul potrivit naturii si destinatiei sale, de a-i culege fructele si de a dispune de acest imobil.

Pe unul dintre peretii exteriori ai imobilului proprietatea reclamantului se afla instalat un B.M.P. care reprezinta o instalatie de racordare a unui alt proprietar, respectiv SC Emac SRL care are o proprietate un alt imobil.

Reclamantul are calitate procesuala activa in prezenta actiune care are ca obiect obligarea paratei sa ridice bransamentul de pe peretele proprietatea reclamantului pentru ca acesta este titularul dreptului de proprietate care este indreptatit sa foloseasca imobilul liber de orice servituti.

Intrucat paratul invoca o servitute conventionala creata prin conventia cu vechiul proprietar rezulta ca aceasta servitute, in cazul probarii, trebuie respectata si de reclamant.

Al doilea motiv de apel cu privire la faptul ca reclamantul trebuia sa se indrepte impotriva fostei proprietare BE pentru a o garanta pentru evictiune sau pentru vicii este neintemeiat.

Actiunea in evictiunea este actiunea proprietarului impotriva vanzatorului pentru obtinerea pretului integral sau partial si a altor daune pentru faptul ca actualul proprietar nu-si poate exercita prerogativele dreptului de proprietate iar actiunea pentru vicii este actiunea aceluiasi proprietar pentru apararea folosintei linistite si utile..

Aceste actiuni patrimoniale nu sunt unicele ce poate fi exercitata de reclamant pentru a –si apara dreptul de proprietate.

Reclamantul a ales prezenta actiune nepatrimoniala pentru ridicarea instalatiei, intemeiata pe art. 480 Cod civil.

In consecinta, reclamantul nu era obligat sa introduca o actiune in evictiune sau in garantarea pentru vicii .

Al treilea motiv de apel cu privire la faptul ca BE trebuia sa intervina in proces ca si intervenient accesoriu, in interesul reclamantului este neintemeiat.

Procesul civil se desfasoara potrivit disponibilitatii partilor astfel ca este liberatatea numitei BE daca doreste sa intervina sau nu in procesul civil.

Faptul ca acesta nu a formulat cerere de interventie nu impiedica sa fie audiata ca martor.

Motivul de apel constand în interpretarea incorecta a probelor, respectiv depozitiile martorilor BE si Ailioaie Adrian este neintemeiat.

Din depozitia martorei BE rezulta ca aceasta nu si-a dat acordul fata de parata pentru montarea instalatiei si ca nu-si recunoaste semnatura de pe declaratia prezentata de parata de la fila 29.

Analizand inscrisurile semnate de martor, a caror semnatura nu este contestata, respectiv de pe contractul de vanzare cumparare si de pe notificare realizata de aceasta catre parata inainte de vanzarea apartamentului, cu semnatura de pe acordul prezentat de parata rezulta ca semnatura de pe acest ultim inscris pare a nu apartine acesteia.

Din depozitia martorului AA rezulta ca Asociatia de proprietari si-a dat acordul de principiu pentru aceasta instalatie si ca nu-si aminteste daca martora si-a dat acordul expres.

Din aceste probe in mod corect a retinut prima instanta ca in cauza parata nu a facut proba conventiei incheiate cu vechiul proprietar al imobilului pentru nasterea dreptului de servitute conventionala.

Fata de data montarii instalatiei, respectiv 2004, cand era in vigoare Legea 318/2003 si de continutul servitutilor legale instituite de acesta lege in art. 16 se constata dreptul paratei de a se folosi de peretele proprietatea reclamantului pentru montarea unei instalatii care nu este de utilitate publica, ci in favoarea unei proprietati private a unei persoane juridice terte, nu este prevazut de lege ca o servitute legala.

In consecita, in cauza nefiind indeplinite conditiile pentru stabilirea unui drept de servitute legala sau conventionala, in mod legal prima instanta a admis actiunea.

In temeiul art. 296 C.pr.civ. se va respinge apelul si pastra sentinta, iar apelanta va fi obligata la cheltuieli de judecata in cuantum de 1000 lei, reprezentand onorariu aparator .

In temeiul art. 274 alin 4 C.pr.civ. onorariul va fi redus pentru ca valoarea de 2800 lei este prea mare fata complexitatea cauzei si de munca depusa in apel de aparatorul care a formulat numai concluzii orale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta EMDîmpotriva sentintei civile nr. 377/3.02.2010 a Judecatoriei Bârlad.

Obliga apelanta sa achite intimatuluiMD cheltuieli de judecata în cuantum de 1000 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 09.06.2010.

Pentru Judecator,

ADINA ALEXANDRU, aflat în C.O.,

Presedinte,

Nicolae Parpalea-Filip Presedinte,

IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier,

ELENA GHEORGHIES

Etichete:

Obligatie de a face.Natura civila sau comerciala a litigiului.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 10658/2005, reclamanţii CD si CSC au chemat în judecata pe pârâţii S.C. C. SA laşi, Municipiul laşi, prin Primar, Consiliul Local Mun. Iaşi şi Statul Roman prin Ministerul de Finanţe – D.G.F.P. Iaşi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea paraţilor sa modifice conducta ce trece pe terenul proprietatea lor, in sensul de a forma o estacada, pentru a le permite accesul pe terenul proprietatea lor ori îngroparea acestei conducte in subteran, la o adâncime care sa permită accesul in siguranţa pe terenul proprietatea lor, pentru exploatarea acestei suprafeţe de teren , aceste lucrări urmând a fi efectuate de paraţi, pe cheltuiala acestora;in cazul unui refuz al paraţilor de a efectua aceste modificări, sa li se permită efectuarea modificărilor de către pe cheltuiala paraţilor;obligarea paraţilor la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a sentinţei si pana la finalizarea modificărilor.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în fapt, la data de 29 decembrie 2004, in baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. Blaj-Avram Liliana, contract autentificat sub nr. 4575, reclamanţii au devenit proprietarii imobilului situat in laşi, str. Proletari nr. 51 – 53, actualmente str. A.O. Teodoreanu, in cote părţi egale indivize de 1/2 fiecare, imobil compus din teren in suprafaţa de 1089 m.p., amplasat in sector cadastral 14, parcela 1(6499/1/1), având număr cadastral 10283, si doua hale aflate in construcţie. Pe terenul proprietatea lor se afla amplasata o conducta de rezervă, aparţinând S.C. C SA laşi, conducta ce are un diametru de 35 cm., ce nu este folosita, conducta fiind amplasata pe lungimea terenului proprietatea lor. După cumpărarea imobilului, având in vedere existenta acestei conducte, au apelat la vecinii ce au in proprietate suprafaţa de teren limitrofa, pentru a le permite sa treacă pentru avea acces pe proprietatea lor. Din cauza acestei conducte, susţin reclamanţii că nu au acces la terenul cumpărat, conducta fiind amplasata la o distanta de 0,99 m de limita proprietăţii si la o înălţime de 1 m de sol. Arată reclamanţii că au încercat să soluţioneze problema pe cale amiabila, purtând corespondenta cu parata S.C. C Iaşi SA in luna martie 2007 si respectiv in august 2007, adrese ce poarta nr. 7726 si respectiv 16356, parata comunicând ca va desfiinţa conducta in discuţie, având in vedere faptul ca aceasta nu este folosita; ulterior a comunicat ca se vor lua masuri pentru a îngropa aceasta conducta, după care au propus modificarea traseului acesteia in sensul formarii unei estacade. Toate discuţiile cu parata au rămas insa la stadiul de proiect. Faţa de aceste motive solicita admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În drept au fost invocate prevederile art.1075 şi urm, art.480 C.civ .
Pârâta SC C SA IAŞI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În motivarea excepţii s-a arătat că obiectul de activitate al societăţii pârâte îl constituie producerea, transportul si distribuţia energiei electrice si producerea, transportul si distribuţia energiei termice pentru încălzire si apa calda menajera către populaţie si agenţii economici, societatea desfăşurând servicii de interes public, asa cum sunt aceste servicii definite prin Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice la art. 1 alin. 2 lit.d. Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 15 din data de 03.02.2003 prevede, la art. 1 că reţelele de termoficare aflate in domeniul public a Consiliului Local Iaşi (Legea nr. 213/1998, anexa 1, pct.III, pct. 4) se dau in administrarea S.C. „C. – IAŞI” S.A. In conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termica, „serviciul public de alimentare cu energie termica în sistem centralizat se realizează prin intermediul infrastructurii tehnico-edilitare specifice aparţinând domeniului public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale… care formează sistemul de alimentare centralizata cu energie termica al localităţii sau al asociaţiei de dezvoltare comunitara, denumit în continuare SAC” . Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice prevede, la art. 4 alin. 1, ca: „Sistemele de utilităţi publice sunt parte componenta a infrastructurii tehnico-edilitare a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes şi folosinţa publica şi aparţin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietăţii publice sau private a acestora, după caz”. Având în vedere şi definiţiile legale art.2 lit.i, j, k,l din Legea nr. 51/2006 reţelele de termoficare aparţin domeniului public al Consiliului Local Iaşi. Având in vedere toate aceste acte normative, prin care se stabileşte clar regimul juridic al reţelelor de termoficare, in care intra si conducta ce trece pe terenul reclamanţilor, apare ca evidenta lipsa calităţii procesual-pasive a societăţii SC C SA Iaşi, care are în administrare aceste reţele si nu in proprietate.
Nici pe fondul cauzei acţiunea nu este întemeiata. Reclamanţii au cumpărat acest teren cunoscând ca pe acesta se afla amplasata conducta menţionata în cuprinsul acţiunii. Mai mult decât atât, conducta respectiva nu este una de rezerva, asş cum greşit se menţionează in cuprinsul acţiunii, ci este una activa, ce deserveşte toţi utilizatorii aflaţi in zona, astfel încât nu este posibila desfiinţarea acesteia. Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termica prevede ca, la art. 34, „In cazul în care se realizează modificări ale traseelor şi amplasamentelor reţelelor termice existente, costurile acestora vor fi suportate de către cel care a generat modificarea respectiva”. Conducta exista in momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, nefiind amplasata acolo ulterior, astfel încât sunt aplicabile aceste prevederi reclamanţilor, aceştia trebuind sa suporte toate costurile modificării traseului respectivei conducte. In acest mod apare ca nelegala cererea de obligare a societăţii la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
In drept au fost invocate pe prevederile Constituţiei României, Legea nr. 325/2006, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 213/1998 si orice alte prevederi legale care ar avea incidenţa in prezenta cauza.
Pârâţii Consiliul Local Iaşi şi Municipiul Iaşi prin primar au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia absolută şi peremptorie a lipsei capacităţii procesuale de reprezentare a Consiliului Local al municipiului Iaşi. Conform art 41 Codul de procedură Civilă orice persoană care are folosinţa drepturilor civile te fi parte în judecată. Conform art. 1 lit. d şi art. 21 din Legea nr. 215/2001 republicată Consiliul local este o autoritate deliberativă a administraţiei publice locale fără personalitate juridică, deci fără capacitate procesuală de reprezentare. S-a invocat totodata – excepţia absolută a lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local al Municipiului Iaşi întrucât acesta este doar administratorul bunurilor din domeniul public şi cel privat al municipiului Iaşi ( art 36, alin 2, lit c din Legea 215/2001 republicată) proprietar este Municipiul Iaşi care, potrivit art.21 din acelaşi act normativ este persoana juridică de drept public, cu patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină. Se apreciază că numai proprietarul poate să facă acte de dispoziţie cu privire la un bun imobil, nu şi administratorul, aşa încât Consiliul Local laşi nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.Cu privire la fondul acţiunii au arătat pârâţii că SC C IAŞI SA s-a constituit ca societate comercială cu capital integral al Consiliului Local al municipiului Iaşi şi are ca obiect de activitate producerea energiei electrice şi furnizarea agentului termic sub formă de abur şi apă fierbinte pentru beneficiari persoane juridice şi populaţie. Agentul termic este distribuit prin reţele de termoficare-magistrale, conducte având diferite dimensiuni şi poziţionate aerian sau subteran. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 272/2002 s-a dispus ca reţelele de termoficare să fie înregistrate ca bunuri în domeniul public, conform prevederilor Legii nr. 213/1998, anexa 1, punctul III, iar ulterior prin Hotărârea Consiliului Local nr. 15/2003, reţelele au fost date în administrarea SC C IAŞI SA. Drept urmare, conducta care se presupune că traversează aerian suprafaţa de teren dobândită prin contract de vânzare-cumpărare de reclamanţi face parte din domeniul public al municipiului Iaşi şi este dată în administrarea SC C IAŞI SA. De asemenea, suprafaţa de teren pe care se află amplasată reţeaua de rmoficare face parte din domeniul public local al municipiului. În acest sens prevederile punctului III.4 din anexa Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică prevăd „Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: …. 4. reţele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente.” Mai mult, potrivit aceluiaşi act normativ la art. 11 se precizează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile – nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii , insesizabile – nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale şi imprescriptibile – nu pot fi dobândite de către alte persoane , iar actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută. Având în vedere prevederile legale menţionate mai sus consideră că reclamanţii pot fi proprietari numai pe o suprafaţă de teren care nu este aferentă conductei de termoficare din str. A.O. Teodoreanu. În consecinţa reclamanţii nu pot pretinde vreun drept legal de proprietate, fiind şi dobânditori de rea credinţa, cunoscând situaţia juridică reala la data dobândirii imobilului.
În drept au fost invocate prevederile art.115-118 C.pr.civ.
Pârâtul Statul roman a formulat întâmpinare invocând lipsa calităţii de reprezentant a DGFP Iaşi. A invocat totodată excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât potrivit art. 3 pct.49 din HG 386/2007 , Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezintă Statul ca subiect de venituri şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în alte situaţii în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ. Aşadar, în cazul de faţă, raportat la cererea reclamanţilor, Statul Român prin Ministerul Economiei Finanţelor nu poate răspunde în calitate de pârât în cauza, pentru a fi obligat să efectueze modificările menţionate de reclamanţi. Mai mult, imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al Statului, aşa cum rezultă din dispoziţiile Constituţiei României şi din anexa Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Potrivit Legii 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, consiliile locale prin organele specializate au în posesie şi administrare imobile de natura celor ce fac obiectul prezentei acţiuni. În consecinţa, doar Consiliul local al Municipiului Iaşi, reprezentat prin Primar are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Pentru aceste motive solicita admiterea excepţiei invocate. Pe fondul cauzei arata pârâtul că reclamanţii la momentul achiziţionării terenului, au cunoscut existenţa conductei, deci se poate desprinde concluzia că şi-au asumat şi costurile modificările traseului respectivei conductei, astfel că acţiunea nu se întemeiata.
În consecinţa, solicita admiterea excepţiei invocate şi să respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia .
Judecătoria, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei excepţie pe care a admis-o pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea formulata reclamanţii solicită obligarea tuturor pârâţilor la modificarea unei conducte ce aparţine sistemului de termoficare pentru a le permite accesul la terenul proprietatea lor.
Or, aşa cum au invocat şi pârâţii prin întâmpinările depuse, expuse anterior în temeiul art. 2 din Legea nr. 325/2006 , Legea 231/2001, Legea nr. 51/2006, HCL 272/2002, HCL 15/2003 , infrastructura tehnico-edilitare specifice pentru alimentare cu energie termica în sistem centralizat face parte din domeniul public al unităţii teritorial administrativă, fiind bun de interes şi folosinţa publica, făcând parte din regimul domenial al autorităţii publice.
Conform art.2 alin.1 lit.e din Legea 554/2004 contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Conform aceluiaşi text normativ, lit.c teza a II-a sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice.
Potrivit art.9 alin.1 din Legea 51/2006 raporturile juridice dintre autoritaţile administraţiei publice locale şi utilizatori, stabilite pe baza prevederilor prezentei legi, sunt raporturi juridice de natura administrativă, supuse normelor juridice de drept public, iar conform art.31 alin.5 din acelaşi act normativ în cazul operatorilor serviciilor de utilităţi publice rezultaţi prin reorganizarea pe cale administrativa a fostelor regii autonome de interes local sau judeţean ori a direcţiilor sau serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale şi care au avut în administrare bunuri, activităţi sau servicii de utilităţi publice, delegarea gestiunii serviciului se atribuie în mod direct acestora prin contract de concesiune, odată cu infrastructura aferentă serviciului.
Or, instanţa civilă nu poate obliga autoritatea administrativă la un anumit mod de exploatare a bunului de interes public, punerea în valoare a acestora fiind atributul exclusiv al autorităţii administrative şi nici nu poate soluţiona refuzul administratorului bunului de a răspunde la cererea reclamanţilor de modificare a conductei.
Conform art.1 alin.1 din actul normativ menţionat orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, reiese că litigiul privind modalitatea de exploatare a structurii tehnico edilitare de termoficare are caracter contencios administrativ, legea prevăzând competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea litigiilor rezultând din refuzul autorităţii publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept la care petiţionarul se consideră îndreptăţit.
Având în vedere considerentele expuse, Judecătoria potrivit art. 158, art.159 alin.1 pct.2 C.pr.civ raportat la art.2 alin.1 pct. d C.pr.civ a admis excepţia necompetenţei materiale absolute a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – Secţia Contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 1419/99/2008.
Tribunalul, verificându-şi din oficiu competenţa, a invocat la rândul său excepţia necompetenţei materiale.
Faţă de disp. art 137 c.pr.civ analizând cu prioritate această excepţie Tribunalul reţine următoarele:
Conform art.2 alin.1 lit.e din Legea 554/2004 contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Conform aceluiaşi text normativ, lit.c teza a II-a sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice.
Judecătoria reţine că potrivit art.9 alin.1 din Legea 51/2006 raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi utilizatori, stabilite pe baza prevederilor prezentei legi, sunt raporturi juridice de natura administrativă, supuse normelor juridice de drept public, iar conform art.31 alin.5 din acelaşi act normativ în cazul operatorilor serviciilor de utilităţi publice rezultaţi prin reorganizarea pe cale administrativă a fostelor regii autonome de interes local sau judeţean ori a direcţiilor sau serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale şi care au avut în administrare bunuri, activităţi sau servicii de utilităţi publice, delegarea gestiunii serviciului se atribuie în mod direct acestora prin contract de concesiune, odată cu infrastructura aferentă serviciului. Prin O.U.G. nr. 13 din 20.02.2008, a fost însă modificat art. 51 din Legea nr. 51/2006, în sensul că soluţionarea litigiilor contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanţele competente potrivit legii şi se judecă în procedură de urgenţă, competenţa aparţinând deci judecătoriei ca instanţă de drept comun.
Mai mult, obiectul litigiului de faţă îl constituie obligarea tuturor pârâţilor la modificarea unei conducte ce aparţine sistemului de termoficare pentru a le permite accesul la terenul proprietatea lor. Indiferent de calitatea unor pârâţi de autorităţi publice, litigiul de faţă este consecinţa pretinsei încălcări de către aceştia a dreptului de proprietate aparţinând reclamanţilor, drept care este protejat în mod egal de constituţie indiferent de titular. Simpla calitate a unui pârât de autoritate administrativă nu atrage automat competenţa instanţei de contencios administrativ, indiferent de natura juridică a litigiului. În nici un caz nu se poate susţine că acest conflict s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Nu orice fel de refuz al unei autorităţi administrative atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, ci acest refuz trebuie să fie în legătură cu atribuţiile conferite de lege autorităţii respective de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Or, privitor la dreptul de proprietate al reclamanţilor invocat, aceste autorităţi nu au competenţe. Este adevărat că sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice, însă între reclamanţi şi pârâţi nu există un astfel de contract, iar acţiunea lor nu invocă şi nu se întemeiază pe un astfel de contract. În plus, chiar reclamanţi prin acţiunea lor şi-au întemeiat cererea pe disp art.1075 şi urm, art.480 C.civ , natura civilă a acestui litigiu fiind evidentă.
Prin urmare, nu se poate considera că în cauză există vreun act administrativ, în sensul legii 5444/2004, care să-i vatăme pe reclamanţi într-un drept ori într-un interes legitim iar refuzul pârâţilor de modificare a conductei nu poate fi asimilat cu nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, atâta timp cât o astfel de cerere excede atribuţiilor şi competenţelor conferite de lege acestor autorităţi administrative, privind doar raporturi civile născute aşa cum arătăm mai sus din pretinsa încălcare a dreptului de proprietate a reclamanţilor, drept garantat şi ocrotit în mod egal indiferent de titular şi indiferent de calitatea persoanei care l-ar încălca, cu excepţiile strict prevăzute de lege.
Prin urmare Tribunalul apreciază că competenţa de soluţionarea a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei. Art. 159 statuează că necompetenta este de ordine publica când pricina este de competenta unei instanţe de alt grad.
Faţa de considerentele arătate, instanţa în baza art. 158 cod procedura civila va declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze in favoarea Judecătoriei Iaşi secţia civilă, ca instanţă competentă în soluţionarea prezentei cauze.
Având în vedere că la rândul său prin sentinţa civilă 2476/2008 Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului urmează să se constate intervenit conflict negativ de competenţă.
În baza art.21 c.pr.civ se va înainta dosarul Curţii de Apel IAŞI, instanţă în drept să hotărască asupra conflictului de competenţă.

Etichete:

Obligatie de a face. Ridicare post transformare energie electrica

TIP SPETA: SENTINTA CIVILA
AUTOR: JUDECATORIA IASI
DOMENIU ASOCIAT: CERERI
Dosar nr. 16657/245/2007
DATA SI NUMARUL: Sentinta civila nr. 12247/02.12.2009
TITLU: Obligatie de a face. Ridicare post transformare energie electrica

Prin cererea înregistrata pe rolul instantei sub nr. .. , astfel cum a fost
precizata , reclamantii M .C si M. D. au chemat în judecata pe pârâta SC E.On
Moldova Distributie SA, solicitând sa se pronunte o hotarâre prin care :
– sa ridice, pe cheltuiala proprie, postul de transformare construit pe
parcela tarlaua 57, teren proprietatea reclamantilor.
– sa fie obligata pârâta la plata sumei de 24750 lei reprezentând
contravaloarea lipsei de folosinta teren .
Motivând actiunea arata reclamantii urmatoarele aspecte :
Sunt proprietarii terenului aratat .
In lunile iunie-iulie a anului 2005, in timp ce reclamantii se aflau in
strainatate, SC Elco SA Iasi, in calitate de executant pentru investitorul FDFEE
Electrica Moldova-Sucursala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice Iasi, a
ridicat un punct de transformare a energiei electrice pe terenul proprietatea
reclamantilor, ocupându-le astfel în mod abuziv terenul .
Desi i-au solicitat pârâtei sa ridice punctul de transformare a energiei
electrice aceasta a refuzat .
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea actiunii .
Astfel în 12.05.2005, la solicitarea paratei SC E.On Moldova Distributie SA,
prin reprezentant SC Electrica SA FDFEE Electrica Moldova-Sucursala Iasi, Primaria
comunei Valea Lupului a eliberat acesteia autorizatia de construire nr.40/12.05.2005
(fila 33) in scopul executarii unei lucrari intitulate „Extindere retele electrice de j.t. in
sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, jud.Iasi”, lucrare care cuprinde si
construirea unui punct de transformare PT 20/0,04 KV tip compact in anvelopa de
beton (PT”B.
Aceasta lucrare „punct de transformare” a fost edificata in data de
08.09.2005, cand reclamantii erau acasa,în baza autorizatiei de construire
nr.40/12.05.2005 in scopul executarii unei lucrari intitulate „Extindere retele electrice
de j.t.
Deasemenea parata considera ca interventia legislativa din anul 2007, prin
Legea nr.13 a energiei electrice, publicata in Monitorul Oficial nr.51/23.01.2007, ar
impune aplicarea art.37 alin.4, care precizeaza ca: „terenurile pe care se situeaza
retelele electrice de distributie existente la data intrarii in vigoare a prezentei legi
sunt si raman proprietate publica”.
.Analizand instanta constata urmatoarele
Prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr.3326/31.10.2003
reclamantii au dobândit în proprietate suprafata de 503,960 mp teren, identificat cu
nr.cadastral 375, amplasat in tarlaua nr.57, parcela nr.2/2(2068/3/1/5/2/2). La
momentul intrarii in proprietatea reclamantilor, acest teren era liber, neconstruit si
nu se afla amplasat nici un punct de transformare a energiei electrice.
Initial terenul a fost amplasat in extravilanul comunei Rediu, insa ulterior a
ajuns in intravilanul satului Valea Lupului)
Pe acest teren reclamantii au edificat un imobil locuinta, in baza
autorizatiei de construire nr.98/29.09.2005 (375. Intreaga suprafata de teren a fost
delimitata de vecinatati, fiind imprejmuita cu gard.
In 12.05.2005, la solicitarea paratei SC E.On Moldova Distributie SA, prin
reprezentant SC Electrica SA FDFEE Electrica Moldova-Sucursala Iasi, Primaria
comunei Valea Lupului a eliberat acesteia autorizatia de construire nr.40/12.05.2005
(fila 33) in scopul executarii unei lucrari intitulate „Extindere retele electrice de j.t. in
sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, jud.Iasi”, lucrare care cuprinde si
construirea unui punct de transformare PT 20/0,04 KV tip compact in anvelopa de
beton (PT”B”), identificandu-se terenul cu nr.cadastral 372, pentru ca in certificatul
de urbanism sa se precizeze ca terenul este pe domeniu public.
In lunile iunie-iulie a anului 2005, in timp ce reclamantii se aflau in
strainatate, aspect confirmat de martorul audiat in cauza, SC Elco SA Iasi, in calitate
de executant pentru investitorul FDFEE Electrica Moldova-Sucursala de Distributie si
Furnizare a Energiei Electrice Iasi, a ridicat punctul de transformare a energiei
electrice pe terenul proprietatea reclamantilor si nu pe terenul proprietate publica
identificat in autorizatia de construire nr.40/12.05.2005.
Instanta va retine ca aceasta lucrare „punct de transformare” a fost
edificata in perioada iunie-iulie 2005 fara acordul sau stirea proprietarilor, plecati de
la domiciliu, si nu in data de 08.09.2005, cand acestia erau acasa, asa cum afirma
parata, indicand data mentionata pe procesul-verbal de receptie la terminarea
lucrarii (fila 38). Aceste aspecte au fost retinute astfel, avand in vedere ca data de
08.09.2005 marcheaza momentul la care s-a receptionat intreaga lucrare ce a facut
obiectul autorizatiei de construire nr.40, respectiv „Extindere retele electrice de j.t. sat
Valea Lupului, comuna Valea Lupului, jud.Iasi”, in cadrul careia edificarea punctului
de transformare este doar unul din obiective, nerezultand din inscrisurile depuse de
parata decat data finala de receptie a intregii lucrari.
Parata a aratat in aparare ca lucrarea punct trafo a fost amplasata pe
domeniul public in baza autorizatiei de construire nr.40, ca este o lucrare de interes
public si ca nu poate fi mutata, insa din expertiza topometrica Dumitru Raileanu
aflata la dosar, precum si din plansele fotografice (filele 116-122) coroborate cu
declaratia martorului Lupu Marius Gabriel, rezulta dincolo de orice indoiala ca acest
punct de transformare s-a edificat pe proprietatea reclamantilor, nefiind vorba nici
un moment de o eventuala confuzie de amplasamente, ori de vreo suprapunere de
amplasamente.
Din documentatia aferenta autorizatiei de construire nr.40/12.05.2005
eliberata paratei rezulta fara dubiu ca terenul este amplasat pe domeniul public,
avand numarul cadastral 372, in timp ce terenul la care face referire autorizatia de
construire nr. 98/29.09.2005, proprietatea reclamantilor apartine proprietatii private,
fiind identificat prin numar cadastral 375.
Paratii nu au fost nici un moment in eroare cu privire la terenul pe care s-a
edificat acest punct trafo, fie si numai in considerarea faptului ca la data edificarii,
terenul proprietatea reclamantilor era imprejmuit cu gard si amplasat intre alte
gospodarii, aspect care ar fi impus cel putin o minima verificare din partea unui
constructor si al unui beneficiar diligenti si de buna credinta care stiu ca se afla pe
domeniul public.
Desi parata considera ca interventia legislativa din anul 2007, prin Legea
nr.13 a energiei electrice, publicata in Monitorul Oficial nr.51/23.01.2007, ar impune
aplicarea art.37 alin.4, care precizeaza ca: „terenurile pe care se situeaza retelele
electrice de distributie existente la data intrarii in vigoare a prezentei legi sunt si
raman proprietate publica”, instanta constata ca ipoteza normei se raporteaza la acele
terenuri aflate ab initio in proprietate publica, si nu terenuri care, prin faptul ilicit al
construirii fara drept a unor cladiri de interes public, ar deveni astfel domeniu
public.
In caz contrar, s-ar crea posibilitatea unor exproprieri abuzive si arbitrare
asupra proprietatii private, fara temei legal si fara prealabila despagubire, incalcand
flagrant nu doar legislatia interna dar si pe cea internationala.
Astfel, in dispretul total al proprietatii private, si in pofida autorizatiei de
construire eliberata pentru un teren identificat cu nr.cadastral diferit de al
reclamantilor, parata arata in intampinare ca nu este necesar acordul reclamantilor
pentru constructia punctului trafo intrucat terenul este (sau a devenit) proprietate
publica.
Asa cum s-a aratat, imprejmuirea terenului proprietate privata a
reclamantilor a existat la momentul edificarii punctului de transformare, parata fiind
obligata sa respecte dreptul de proprietate al reclamantilor Martiniuc Constantin si
Martiniuc Daniela.
Faptul edificarii cu rea-credinta a unei constructii de interes public pe un
teren aflat in proprietate privata reprezinta o incalcare flagranta a proprietatii
private, incalcand protectia recunoscuta si garantata atat de Constitutia Romaniei cat
si de art.1 din Procolul aditional nr.1 al Conventiei EDO:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si
în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta
legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform
interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a
amenzilor.”
Dreptul la respectarea proprietatii bunurilor, corolar al drepturilor
patrimoniale, se bucura de o protectie juridica eficienta, atât în raport de normele
juridice interne, cât si în raport de prevederile Conventiei Europene a Drepturilor
Omului, instrument juridic international cu aplicare prioritara, directa si imediata în
dreptul intern. De altfel, garantiile de protectie instituite prin dispozitiile imperative
ale art. 1 din Protocolul 1 la CEDO sunt evocate în întreaga cazuistica a Curtii
Europene de la Strasbourg.
In cauza Blumberga vs. Lituania Curtea EDO a considerat ca, in contextul
articolul 1 al Protocolului nr. 1, atunci cand exista o ingerinta a unui tert in
exercitarea dreptului de proprietate, se naste o obligatie pozitiva a statului, pe de o
parte, de a asigura in sistemul juridic intern faptul ca dreptul de proprietate este
suficient de bine protejat prin lege si, pe de alta parte, ca exista remedii adecvate prin
care victima ingerintei isi poate proteja drepturile, inclusiv, daca este cazul, solicitand
daune pentru orice pierdere suferita.
Conform hotarârii mai-sus amintite, statul român prin instantele de
judecata, ar încalca obligatia pozitiva de a reactiona în timp util si coerent daca
dreptul de proprietate al reclamantilor nu ar fi restabilit prin obligarea paratei de a
ridica lucrarea efectuata cu incalcarea dreptului de proprietate.
Si cum orice ingerintă în dreptul de proprietate este incompatibilă cu
prevederile Conventiei, în lipsa unei despăgubiri echitabile, este evident că
sustinerile pârâtei nu pot fi acceptate.
Fata de sustinerea paratei privind aplicarea art.37 alin.7, respectiv
eliberarea amplasamentului pe cheltuiala reclamantilor, instanta retine ca nici in
aceasta situatie norma invocata nu are aplicabilitate in cauza, intrucat reclamantii nu
solicita o modificare in configuratia unei retele electrice preexistente, ci restabilirea
unei situatii arbitrare generate in mod abuziv de parata SC E.On Moldova Distributie
SA
Fata de aceste considerente instanta va admite actiunea, si va dispune
obligarea paratei la ridicarea postului de transformare de pe terenul proprietatea
reclamantilor, pe cheltuiala paratei.
Cu privire la capatul de cerere privind obligarea paratei la plata
contravalorii lipsei de folosinta instanta va respinge ca neintemeiate pretentiile
reclamantilor, avand in vedere ca in cauza sunt indeplinite conditiile raspunderii
civile delictuale, mai putin aceea a existentei unui prejudiciu suferit in mod cert de
reclamantii M. C. si M. D..
Expertiza de evaluare a lipsei de folosinta efectuata in cauza de expert
Onghina Gheorghe (filele139-142) face referire in mod generic la totalul veniturilor
posibil de obtinut si nu la un prejudiciu actual, deja produs la momentul la care se
doreste acoperirea lui, sau cel putin la un prejudiciu viitor, dar care sa fie cert atat in
privinta existentei lui cat si a posibilitatii de evaluare. Astfel, expertiza priveste
evaluarea unui prejudiciu eventual, posibil de obtinut in urma exploatarii suprafatei
de teren de 16 mp, daca pe acea suprafata s-ar desfasura o activitate de cultivare si
comercializare a florilor, si care nu poate justifica acordarea de despagubiri, motiv
pentru care instanta va respinge aceasta cerere ca neintemeiata.
În consecinta, pentru toate considerentele aratate, instanta va admite în
parte actiunea si va dispune obligarea paratei la ridicarea postului de transformare
de pe terenul proprietatea reclamantilor, pe cheltuiala paratei.
Fata de dispozitiile art.274 si art.276 C.pr.civ, având în vedere admiterea în
parte a cererii, instanta va obliga pârâta SC E.On Moldova Distributie SA la plata în
favoarea reclamantilor M. C. si M.D. a sumei de 730,15 lei reprezentand cheltuieli de
judecata

Etichete:

Obligaţie de a face. Emitere permis de vânătoare

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul instantei la data de 06.10.2008 sub nr. 19153/245/2008, reclamantul MJ a solicitat instantei sa oblige pârâta AVPS sa-i elibereze documentul „permis de vânatoare”.

In motivarea cererii reclamantul a aratat ca a avut calitatea de membru al asociatiei pârâte pâna în anul 2000, când s-a înscris la AVZI , asociatie la care a achitat cotizatia de membru. În anul 2003 pârâta a publicat în Monitorul Oficial al Românei , partea a III-a anularea permisului sau de vânatoare.

Precizeaza reclamantul ca înainte de aparitia Legii nr.103/1996 si a Ordinului Ministrului Agriculturii nr.1125/2005, care stabilesc cadrul general al acestei activitati, precum si formatul permiselor de vânatoare, carnetul de membru al asociatiei A.V.P.S. constituia în acelasi timp si permis de vânatoare.

Prin Ordinul nr. 1125/2005 s-a stabilit expres modalitatea eliberarii documentului “Permis de vânatoare” separat de documentul „Carnet de membru” acesta din urma putând fi eliberat de orice asociatie legal constituita in care vânatorii sunt înscrisi.

A precizat reclamantul ca nu intra sub incidenta dispozitiilor art. 27 alin. 5 din actul normativ mentionat, permisul de vânatoare fiind anulat întrucât face parte din alta asociatie de vânatoare.

Legal citata, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea actiunii motivat de faptul ca in cap. III din Ordinul Ministrului Agriculturii nr.1125/2005, la art.6 pct. E alin.1 este reglementata posibilitatea eliberarii noilor documente „permise de vânatoare” numai pentru persoanele pentru care nulitatea vechilor documente „carnet de membru si permis de vânatoare” a fost publicata în Monitorul Oficial al României pentru alte cauze decât cele prevazute la art.27 alin.5 din Legea nr.103/1996.

Reclamantul a avut calitatea de membru al asociatiei pârâte cu cotizatia achitata la zi pâna în anul 1998. Întrucât nu a achitat cotizatia la asociatia pârâta, a fost exclus din asociatie, pierzând atât calitatea de membru cât si pe cea de vânator, anularea documentului fiind obligatorie deoarece legitimarea cu acest document într-o alta asociatie nu este admisa de lege.

Având în vedere ca reclamantul nu a dat curs nici unei notificari privind plata cotizatiei si/sau predarea carnetului de membru si permis de vânatoare, acesta a fost radiat din evidentele asociatiei în baza Hotarârii nr.2/10.03.2003 a Biroului Consiliului Asociatiei si a Hotarârii nr.2/04.09.2003 a Consiliului Asociatiei.

In consecinta parata a solicitat respingerea actiunii si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

Analizând actele si lucrarile dosarului de fata instanta retine urmatoarele:

Pâna în anul 2000 reclamantul a fost membru în Asociatia Vânatorilor si Pescarilor Sportivi din Judetul Iasi dupa care a devenit membru al Asociatiei de Vânatoare “Zimbru” Iasi.

Prin Hotarârea nr. 2/10.03.2003 a Biroului Consiliului Asociatiei Vânatorilor si Pescarilor Sportivi din Judetul Iasi, articolul 7, s-a luat hotarârea ca toti membrii care nu si-au achitat cotizatia sa fie exclusi din asociatie , hotarâre validata prin Hotarârea nr. 2/04.09.2003 a Consiliului Asociatiei Vânatorilor si Pescarilor Sportivi din Judetul Iasi, printre cei exclusi regasindu-se si reclamantul asa cum reiese din anexa la Hotarârea nr. 2/10.03.2003 a Biroului Consiliului AVPS având ca rezultat anularea permiselor de vânatoare, masura ce a fost publicata în Monitorul Oficial al Românei , partea a III-a nr. 200/23.04.2003 .

La data de 14.11.2005 este publicat Ordinul 1125/2005 privind aprobarea modelului de permis de vânatoare si a Regulamentului privind tiparirea, gestionarea, distribuirea, eliberarea si anularea permisului de vânatoare, ale caror dispozitii prevad expres modalitatea de eliberare a documentului „Permis de vânatoare”.

Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca actiunea reclamantului este întemeiata.

Astfel, ordinul amintit mai sus, prevede ca situatie de exceptie, eliberarea documentului „Permis de vanatoare” persoanelor titulare ale documentului „Carnet de membru si permis de vanatoare” carora le-a fost anulat acest document, pentru alte motive decât cele prevazute de art. 27 alin 5 din Legea nr. 103/1996 republicata, a fondului cinegetic si a protectiei vânatului.

Ori, reclamantului nu i-a fost anulat permisul de vânatoare pentru nici unul din aceste motive ci pentru neplata cotizatiei asa cum reiese din cele doua hotarâri ale pârâtei nr. 2/10.03.2003 a Biroului Consiliului AVPS si nr. 2/04.09.2003 a Consiliului AVPS

Permisul de vânatoare este echivalentul unui atestat sau al unei diplome, pe care reclamantul a obtinut-o prin sustinerea unui examen, permis ce poate fi anulat doar pentru motivele expres prevazute de 27 alin 5 din Legea nr. 103/1996 republicata si nicidecum pentru neplata unei cotizatii în favoarea unei asociatii la care reclamantul nu mai era membru si cu atât mai mult în conditiile în care acesta achita o alta cotizatie la asociatia la care era înscris din ianuarie 2001

În aceste conditii, este evident ca, o astfel de ”diploma” nu poate fi eliberata decât o singura data de asociatia în fata careia a sustinut examenul si care i-a testat cunostintele si aptitudinile, situatie ce este avuta în vedere si prin dispozitiile ordinului mentionat mai sus( respectiv situatia de exceptie prevazuta de articolul 6 lit e).

Nu în ultimul rând este de remarcat ca, art. 6 lit. e din Ordinul 1125/2005 privind aprobarea modelului de permis de vânatoare si a Regulamentului privind tiparirea, gestionarea, distribuirea, eliberarea si anularea permisului de vânatoare, pe de o parte, nu conditioneaza eliberarea documentului de calitatea de membru al beneficiarului, în asociatia obligata la emitere, iar pe de alta parte, desemneaza clar persoana juridica obligata la efectuarea operatiunii de eliberare,

Mai mult decât atât, art. 30 din Legea nr. 407/2006 a vânatorii si a fondului cinegetic, ce abroga Legea nr. 103/1996, nici nu mai prevede ca si motiv de anulare a carnetului de membru decât situatia în care acesta savârseste o infractiune .

S-ar nega dreptul reclamantului la libera asociere, fortându-l ori sa ramâna membru al pârâtei, ori sa renunte la calitatea de vânator, masura ce ar încalca art. 11 din Conventia Drepturilor Omului (Hotarârea din 3 februarie 2005 în cauza Partidul Comunistilor (Nepeceristi) si Ungureanu împotriva României,a Curtii Europene a Drepturilor Omului).

Instanta apreciaza ca, în cauza, sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 1073 si urmatoarele Cod civil, legiuitorul instituind în sarcina pârâtei o obligatie legala de a face, a carei îndeplinire este refuzata de catre aceasta, motiv pentru care, în baza art. 1075 si urmatoarele Cod civil coroborate cu dispozitiile art. 6 lit. e din Ordinul 1125/2005 privind aprobarea modelului de permis de vânatoare si a Regulamentului privind tiparirea, gestionarea, distribuirea, eliberarea si anularea permisului de vânatoare, va admite actiunea obligând pârâta sa elibereze reclamantului documentul „Permis de vânatoare”, ce a fost anulat de catre aceasta.

Etichete:

Obligatie de a face. Autorizare desfiintare lucrari.

Prin sentinta civila nr. 14827 din 22 decembrie 2008, Judecatoria Iasi a admis plângerea formulata de reclamantul Primarul municipiului Iasi in contradictoriu cu pârâtul TC si a dispus obligarea acestuia din urma la desfiintarea lucrarilor realizate fara autorizatie la imobilul situat în Iasi, str. x, pe cheltuiala sa, iar în caz de refuz, a autorizat pe reclamant, ca autoritate administrativa, sa desfiinteze aceste lucrari pe cheltuiala pârâtului.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca, in fapt, pârâtului i s-a întocmit procesul – verbal de contraventie nr. 002496/ 18.07.2007 întrucât a executat fara a detine autorizatie de construire lucrari de construire prin inchiderea cu timplarie a unei portiuni din terasa blocului, pe fatada posterioara a blocului si lucrari de inchidere a unui balcon pe fatada principala a blocului fara sa detina autorizatie de construire . Pentru fapta savirsita, alaturi de amenda contraventionala aplicata în cuantum de 1000 lei ,s-a dispus ca acesta sa intre în legalitate prin obtinerea autorizatiei de construire in cazul in care conditiile urbanistice o permit in caz contrar urmind a se proceda la dezafectarea lucrarilor executate.

Pârâtul nu a initiat procedura necesara obtinerii autorizatiei de constructie .

Potrivit art. 32 din legea nr. 50/ 1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii : (1) In cazul in care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sanctiunea va sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune, dupa caz:

a) incadrarea lucrarilor in prevederile autorizatiei;

b) desfiintarea constructiilor realizate nelegal.

Apararile piritului referitoare la nelegalitatea si netemeinicia procesului verbal de constatare a contraventiei nu pot fi primite de instanta in conditiile in care acesta nu a inteles sa uzeze de calea plingerii potrivit prevederilor art. 31 din O G 2/2001, procesul – verbal de contraventie nr. 002496/ 18.07.2007 neatacat constituind , potrivit art 37 din O G 2/2001 titlu executoriu.

Intrucit piritul nu s-a conformat masurilor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei nr. 002496/ 18.07.2007 in sensul ca nu obtinut autorizatia de constructie pentru lucrarile efectuate la imobilul situat în Iasi, str. x, instanta a constatat ca sint incidente in cauza dispozitiile art. 32 din Legea nr. 50/1991.

Etichete:

Obligatie de a face. Reconstituirea dreptului de proprietate. Aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.07.2008 sub nr. 13343/245/2008, reclamanta P. E. a chemat în judecata pe pârâtele Comisia Locala de Aplicare a Legii 18/1991 Dumesti prin Primarul comunei Dumesti în calitate de Presedinte al comisiei si Comisia Judeteana Iasi de Fond Funciar Iasi, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea Primarului sa întocmeasca documentatia privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,50 ha teren si sa o trimita Comisiei Judetene lasi, in vederea emiterii titlului de proprietate, obligarea comisiei judetene la emiterea titlului de proprietate, iar în conformitate cu art. 5 din Regulamentul de aplicare a Legii 18/1991, obligarea la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, de la data ramânerii definitive a sentintei si pana la punerea efectiva in posesie.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,50 ha teren, drept de proprietate validat prin hotarârea Comisiei Judetene de aplicare a Legii 18/1991 Iasi, cu nr. 30/1991, sens în care a fost eliberata adeverinta tip din data de 12.08.1991 de Comisia Comunala de aplicare a Legii 18/1991.

Sustine reclamanta ca, desi constituirea dreptului de proprietate a fost trecuta în tabelul anexa 2 b la pozitia 33, categoria de folosinta fânete, tabel întocmit conform Regulamentului de aplicare a legii fondului funciar, determinându-se chiar si amplasamentul – în comuna Dumesti, sat Hoisesti, jud. Iasi, la locul numit ” Ses Hoisesti „, – si în ciuda demersurilor repetate la Comisia comunala Dumesti pentru eliberarea unui titlu de proprietate, aceasta nu s-a conformat dispozitiilor legale, art.27 din Legea 18/1991 în sensul delimitarii suprafetei de teren pentru eliberarea titlului de proprietate. În consecinta, pentru motivele aratate, solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulata.

În dovedirea sustinerilor, reclamanta a depus la dosar, în copie, adeverinta tip din data de 12.08.1991 emisa de catre Comisia Locala de Aplicare a Legii 18/1991 Dumesti

Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Iasi – prin adresa nr. 18364/22.09.2008 a comunicat instantei ca, pe numele reclamantei a fost emis titlul de proprietate nr. 50804, însa acest a nu a fost eliberat deoarece nu a fost semnat de catre reprezentantii tuturor institutiilor, ulterior precizând ca titlul nu a fost eliberat, motivat de faptul ca reconstituirile dreptului de proprietate au prioritate fata de constituirile dreptului de proprietate, asa cum este si cazul reclamantei.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Cererea reclamantei P. E. privind constituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,50 ha teren a fost validata prin Hotarârea nr. 24/09.08.1991 a Comisiei Judetene de Aplicarea Legii 18/1991 Iasi ( filele 39 – 41), iar conform procesului verbal nr. 30/09.08.1991 al aceleiasi comisii ( filele 42 – 50) aceasta a fost înscrisa în anexa 2 b la pozitia 33, iar ulterior în favoarea acesteia a fost emisa adeverinta din 12.08.1991 pentru suprafata de 0,50 ha pe raza teritoriala a comunei Dumesti ( fila 4) .

Urmare a mai multor demersuri ale reclamantei de valorificare a dreptului obtinut, comisia locala a identificat terenul si a întocmit documentatia necesara emiterii titlului de proprietate, în baza careia s-a emis titlu de proprietate nr.50804/1993 în favoarea acesteia, asa cum atesta si Oficiu de Cadastru si Publicitate imobiliara ( filele 32, 56, 61 – 62), însa acesta nu a fost semnat deoarece cererile de constituire au fost suspendate pâna la finalizarea procedurilor de reconstituire.

1. Cu privire la capatul de cerere privind obligatia de a face

Potrivit legii, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, produce doua efecte : unul general si unul special :

Efectul general al cererii, consta în investirea învestirea comisiei locale competente si obligarea acestora de a solutiona cererea .

A. Obligarea comisiilor de a solutiona cererea, se încheie, în opinia instantei, în momentul emiterii titlului de proprietate si nu se opreste la emiterea hotarârii de validare fiind necesara parcurgerea în întregime a procedurii administrative prevazuta de lege .

Ori, desi, reclamantei i s-a constituit dreptul de proprietate prin hotarârea comisiei judetene, dreptul acesteia nefiind contestat de nici una dintre pârâte sau de vreun tert, ba chiar s-a procedat si la emiterea titlului de proprietate care însa, nu a fost semnat deoarece cererile de constituire au fost suspendate pâna la finalizarea procedurilor de reconstituire .

În aceste conditii, desi reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate înca din anul 1991, aceasta nu si-l poate valorifica nici dupa 17 ani, pârâtele prevalându-se de dispozitii vagi ce ar da prioritate reconstituirilor fata de constituiri .

Pe de o parte, în conditiile în care titlul de proprietate nr.50804/1993 a fost emis reiese ca, în speta, Comisia Locala de Fond Funciar Dumesti si-a îndeplinit obligatia privind înaintarea catre Comisia judeteana a documentatiei necesare eliberarii acestui titlu, astfel ca cererea în obligatie de a face este neîntemeiata fata de aceasta .

Efectul special generat de cererea de chemare în judecata, este cel reglementat de art. 13 alin 3 din lege, respectiv emiterea titlului de proprietate .

B. Asadar, fata de dispozitiile legale si în raport de actele si lucrarile dosarului precum si de sustinerile reclamantilor, rezulta ca pârâta Comisia Judeteana nu a finalizat procedura declansata de catre reclamanta, în sensul ca nu a emis titlul de proprietate – actul final al procedurii administrative, desi dreptul petentei a fost recunoscut .

1.1 Din perspectiva legislatiei funciare interne în materie, se poate observa ca, desi are un drept de proprietate recunoscut si necontestat, reclamanta nu poate uza de prerogativele acestuia, fiind împiedicata de o prioritate stabilita de art. art. V din Legea nr. 169/1997, asa încât, raportat la legislatia interna în vigoare, pârâta nu poate fi obligata la emiterea titlului de proprietate .

1.2 Din perspectiva reglementarilor internationale :

Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.

De asemenea, art. 20 alin 2 din Constitutia României prevede ca : „2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile” .

Astfel, în ceea ce priveste Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ca principiu general, dispozitiile acesteia au forta constitutionala si supralegislativa .

Este de observat ca, normele juridice internationale privitoare la protectia drepturilor omului au aplicabilitate directa în dreptul intern – self exuecuting – obligatia interpretarii si aplicarii dispozitiilor constitutionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internationale ratificate de România, deci si în conformitate cu dispozitiile Conventiei, se impun tuturor autoritatilor publice române deoarece prevederile Constitutiei au aplicabilitate directa .

Pentru aceste considerente se poate aprecia ca, normele cuprinse în Conventie si protocoalele aditionale alcatuiesc, împreuna cu jurisprudenta organelor sale, un bloc de conventionalitate .

Plecând de la dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, instanta constata ca reclamanta beneficiaza de un drept de proprietate recunoscut si necontestat de catre pârâte, însa este lipsita de aceasta proprietate, prin dispozitiile legale nationale enuntate mai sus .

În aceste conditii, evident aceste norme nationale vin în contradictie directa cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, asa încât, instanta este obligata – art. 20 alin 2 din Constitutia României – conform sa faca aplicarea directa a reglementarilor internationale .

Referitor la contradictia dintre aceste norme, aceasta nu a fost constatata prima data de catre instanta, ci, de catre Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, care, în cauza Cauza Dorneanu împotriva României(Cererea nr. 1818/02), referindu-se la recunoasterea dreptului de proprietate în favoarea unei persoane a retinut, pe de o parte ca : “….a creat în beneficiul reclamantei « speranta legitima » de a fi efectiv pusa în posesia terenurilor litigioase si de a obtine titlul de proprietate asupra lor (a se vedea, mutatis mutandis, Abaluta împotriva României, nr. 77195/01, paragraful 55, 15 iunie 2006 si Tacea împotriva României, nr. 746/02, paragraful 37, 29 septembrie 2005). În aceste conditii, creanta sa este suficient stabilita pentru a constitui o « valoare patrimoniala » care implica aplicarea garantiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1….” iar pe de alta parte :” …în prezent reclamanta se afla în posesia unui titlu de proprietate, Curtea considera ca din cauza întârzierii în executare, ea a suferit un prejudiciu ce decurge din faptul ca timp de peste doi ani ea nu a putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Sabin Popescu citat anterior, paragrafele 80-81)…”

Raportându-ne strict la prezenta speta, putem observa ca reclamanta nu se afla doar în prezenta unei sperante legitime ci chiar a unui drept de proprietate, drept de proprietate, recunoscut si necontestat de catre pârâte, astfel ca determinat de prevederile legislative invocate de catre pârâte, reclamanta nu poate beneficia de atributele acestui drept de proprietate . Pe de alta parte, dispozitiile legale invocate de catre pârâte în sprijinul apararilor lor, potrivit carora „Prin lege speciala, dupa întocmirea balantei fondului funciar se va reglementa….” nu întrunesc conditiile de previzibilitate si predictibilitate, deci nu respectat justul echilibru care trebuia pastrat între protectia dreptului persoanei la respectul bunurilor sale .

Mai mult decât atât, în aceeasi materie a fondului funciar Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat din nou România, în cauza Viasu împotriva României din data de 09.12.2008, retinând ca „modificarile legislative s-au dovedit, ca lipsite de efect in plan practic si ca surse ale unui climat de incertitudine juridic” si în consecinta constatând ca „constata ca reclamantul a fost victima unei violari a art. 1 din Protocolul nr. 1”.

În aceste conditii, facând aplicarea directa a reglementarilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, este necesar a fi obligata Comisia Judeteana Iasi de Fond Funciar sa emita titlul de proprietate pe numele reclamantei cu privire la suprafata de 0,50 ha teren situata în comuna Dumesti, sat Hoisesti jud. Iasi.

2. cu privire la capatul de cerere privind obligatia la plata de daune cominatorii :

Conform, art. 64 alin 2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicata, modificata si completata “ (2) Daca instanta admite plângerea, primarul va fi obligat sa execute de îndata înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanta.”

Potrivit dispozitiilor legale, pentru aplicarea daunelor cominatorii este necesara îndeplinirea cumulativa a doua conditii :

a) existenta unui refuz al comisiei locale de a efectua punerea în posesie;

b) refuzul sa fie nejustificat .

Instanta constata ca, în speta, prima conditie pentru aplicarea daunelor

cominatorii nu este îndeplinita .

Astfel, nu exista un refuz, nefiind eliberat titlul de proprietate, astfel ca, la acest moment nu se poate vorbi de nici un refuz de punere în posesie .

Pentru aceste considerente, urmeaza ca instanta sa admita în parte actiunea si sa oblige pârâta Comisia Judeteana Iasi de Fond Funciar sa emita titlul de proprietate pe numele reclamantei cu privire la suprafata de 0,50 ha teren situata în comuna Dumesti, sat Hoisesti jud. Iasi .

De asemenea, va respinge ca neîntemeiata actiunea fata de Comisia Locala de Aplicare a Legii 18/1991 Dumesti prin Primarul comunei Dumesti în calitate de Presedinte al comisiei precum si în ceea ce priveste obligarea la plata de daune cominatorii. Raportat la principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, instanta va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata .

Etichete:

Obligaţie de a face. Neîndeplinirea, de către Comisia Judeţeană de fond funciar, a obligaţiei de a solicita A.D.S. încheierea protocolului pentru punerea la dispoziţie a terenului.

Reclamanta C.V. a chemat în judecată Comisia Locală de fond funciar L. şi Comisia Judeţeană Iaşi de fond funciar solicitând obligarea pârâtelor la încheierea protocolului cu ADS pentru primirea suprafeţei de 35,50 ha teren şi obligarea la întocmirea documentaţiei, proces verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 35,50 ha teren.

In motivarea cererii reclamanta a arătat că i-a fost reconstituit dreptul

de proprietate de Comisia de fond funciar L. pentru suprafaţa de

35,50 ha teren şi că până în prezent nu a fost pusă în posesie.

Prin hotărârea Comisiei Judeţene Iaşi reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, la propunerea Comisiei de fond funciar L. şi s-a dispus înscrierea în anexa nr.38.

Vechiul amplasament […] se află în perimetrul SCDP Iaşi ferma S. şi în aceste condiţii Comisia locală de fond funciar L. nu a putut face punerea în posesie pe vechiul amplasament nici pe un alt amplasament din lipsă de teren disponibil pentru punerea în posesie.

Pârâta Comisia de fond funciar L. a depus întâmpinare,a solicitat respingerea acţiunii şi a comunicat instanţei că obligaţia punerii în posesie revine Comisiei de fond funciar B., pe raza căreia este situat terenul.

Apărarea pârâtei nu poate fi reţinută de instanţă având în vedere dispoziţiile art.5 din HG nr.890/2005 care stabilesc competenţa comisiei locale şi obligaţia punerii în posesie pentru comisia care a propus validarea şi a făcut reconstituirea dreptului de proprietate.

[…]

In aceste condiţii Comisia locală de fond funciar B. nu este competentă să facă punerea în posesie pentru reclamantă. La dosar a fost depus protocolul încheiat de Comisia de fond funciar B. şi ADS pentru terenul pentru care această comisie avea obligaţia punerii în posesie,dar suprafaţa de 35,50 ha teren reconstituit reclamantei nu a fost inclusă în protocol.

Potrivit art.47 alin.1 din HG nr.890/2005 terenurile care fac obiectul reconstituirii se vor preda pe bază de protocol comisiilor locale în vederea eliberării titlurilor de proprietate.

Vechiul amplasament este situat pe raza localităţii S., este în proprietatea ADS şi a fost concesionat de SCDP Iaşi.

In baza legii nr.268/2001şi HG nr.626/2001, ADS avea obligaţia să pună la dispoziţia comisiei locale de fond funciar L. terenul reconstituit reclamantei, pe vechiul amplasament, pe bază de protocol.

Cererea de încheiere a protocolului se face pe baza unei documentaţii de comisia judeţeană de fond funciar potrivit art.9 alin.1 şi 2 din HG nr.626/2001.

In cauză pârâta Comisia de fond funciar Iaşi nu a făcut însă dovada că a solicitat la ADS întocmirea protocolului pentru suprafaţa de 35,50 ha teren reconstituită de aceeaşi comisie reclamantei.

Pentru că nu a primit terenul pe bază de protocol de la ADS pârâta Comisia de fond funciar L. nu şi-a îndeplinit nici ea obligaţia prevăzută de art.5 din HG nr.890/2005,cea de punere în posesie.

Constatând întemeiată acţiunea reclamantei,care are reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 35,50 ha teren din anul 2000,dar nu s-a folosit de teren din culpa comisiilor de fond funciar care nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege,instanţa urmează să admită cererea reclamantei şi să oblige Comisia Judeţeană Iaşi de fond funciar să solicite la ADS întocmirea protocolului de predare a terenului şi Comisia Locală L. de fond funciar să întocmească procesul verbal de punere în posesie,după primirea terenului.

Etichete: