Încadrarea pe perioadă determinată urmare a vacantării postului prin suspendarea contractului individual de muncă pe perioada concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani. Funcţie. Drepturi salariale aferente.

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 851 (26.08.2008)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: Numirea în, suspendarea sau eliberarea din funcţ

Reclamanta TC în contradictoriu cu pârâtul S U Bârlad a solicitat obligarea acestuia la plata unor diferenţe de drepturi salariale aferente perioadei mai 2005 septembrie 2007. În această perioadă reclamanta a fost angajată temporar pe o funcţie inferioară calificării sale profesionale şi respectiv a drepturile salariale aferente funcţiei. Instanţa a respins cererea motivat de faptul că reclamanta a fost angajată temporar prin vacantarea unui post ca urmare a suspendării contractului individual de muncă în condiţiile art. 55 alin.1 lit. a din C. muncii, astfel că angajatorul nu avea cum să acorde decât salariul funcţiei respective. Acordând un alt salariu aferent unei funcţii suplimentare ar fi trebuit transformarea în condiţiile legii a postului ceea ce ar fi fost nelegal întrucât titulara postului la revenire din concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului nu ar mai fi îndeplinit condiţiile legale de revenire pe post, ceea ce este inadmisibil.

Tags: contract individual de muncă

Drepturi banesti

TRIBUNALUL VASLUI
Dosar nr. 1268/89/2009
SENTINŢA CIVILĂ NR. 280/CA
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE CORINA SUZANA ARTENE
Grefier MARIANA MINCIU

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanţii D R N, B M, în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI VASLUI şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI BUCUREŞTI, având ca obiect drepturi băneşti, reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, ambele în procent a câte 25% din salariul de bază.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, s-a constatat lipsa părţilor.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, care relevă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea cauzei, astăzi 26 noiembrie 2009, dându-se sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra cererii de faţă,

Cu nr. 1268/89 din 06-05-2009 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui, solicitand obligarea paratelor la plata sumelor de bani reprezentand suplimentul postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzator treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de baza, drepturi prevazute de art. 31 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999, calculate si platite incepand cu data pronuntarii hotararii si in continuare, pana la incetarea raporturilor de serviciu, precum si de la data numirii in functia publica pana la data (pronuntarii hotararii irevocabile) ramanerii definitive a hotararii, sume actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pana la data platii efective.

In motivarea actiunii, reclamantele D R N si B M precizeaza ca solicitarile lor au ca fundament prevederile art. 31 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999. Apreciaza ca dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare constituie un drept ce nu poate fi restrans in mod abuziv si contrar echitatii impuse de o societate democratica.

In drept, reclamantele D R N si B M au invocat art. 31 alin. 1 lit. c si d, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 38 si art. 39 din Legea nr. 53/2006, Constitutia Romaniei.

In dovedirea actiunii, reclamantele au folosit proba cu inscrisuri.

Paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui au depus intampinare, solicitand respingerea actiunii.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Reclamantele D R N si B M au calitatea de funcţionar public în cadrul pârâtei Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui. În această calitate au solicitat obligarea pârâtelor Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui la plata suplimentului postului si treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar.

Instanţa constată că drepturile solicitate de către reclamante au fost reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c si d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici (abrogate prin art. 49 pct. 14 din Legea nr. 330/2009), conform cărora „pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor două drepturi nu a mai fost reglementată începând de la data de 1.01.2007.

Totodată, potrivit prevederilor art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcţionarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, potrivit art. 22 alin.1 lit.e din aceeasi lege.

Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor de salariale si a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum si creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Instanţa reţine că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului şi a suplimentului gradului, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii legale date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) şi d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Cum nici în cuprinsul O.G. nr. 6/2007, nici în alt act normativ privind salarizarea functionarilor publici, nu sunt reglementate si definite cele doua sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, nici conditiile de acordare, drepturile pretinse de reclamanţi nu pot fi stabilite. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept de către instanţă este arbitrară si fara suport legal, instanţa depăşindu-şi, astfel, atribuţiile si funcţiunea instituita prin Legile nr. 303/2004 si 304/2004 si C.pr.civ, acea de aplicare a legii în cazul de speţă. Practic instanţa ar legifera în locul legiuitorului si în favoarea functionarilor publici reclamanţi prin obligarea pârâtelor la plata contravalorii celor 2 suplimente .

Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată şi s-ar nesocoti decizia nr. 820/ 2008 a Curtii Constituţionale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudentială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autorităţile competente, adică de legiuitor.

Pe de alta parte, actiunea reclamantului fiind o actiune în pretentii ce presupune angajarea raspunderii patrimoniale a pârâtei, în conditiile art.263 din Codul Muncii, nu sunt îndeplinite conditiile de fond pentru a fi admisa o astfel de cerere, întrucât existenta unui prejudiciu invocat de reclamante nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât priveşte întinderea sa .Astfel, în condiţiile în care printr-o lege nu sunt reglementate modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existenţă certă.

Rezultă aşadar, că atât timp cât vocaţia reclamantelor la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv de legiuitor, în condiţiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamantele nu dispun de vreun drept salarial „recunoscut prin lege”, în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanţa de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.

În cauza nu se poate invoca nici încalcarea dispozitiilor art.1 din Protocolul Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale pentru ca cele doua sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în întelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creante certe, lichide si exigibile.

Aceasta situaţie a fost transată de practica C.E.D.O, prin decizia din 27 august 2002, J. Turek – Republica Ceha – prin care s-a stabilit ca bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale.

De altfel, prin decizia nr. 20/2009, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul în interesul legii si a stabilit ca in interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. „c” şi „d” din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Fata de acestea, instanta va respinge actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 26-11-2009.

Tags: drepturi băneşti, funcţionar public, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 53/2006, O.G. nr. 6/2007

Anulare – contencios administrativ şi fiscal

TRIBUNALUL VASLUI
Dosar nr. 1031/89/2009
SENTINŢA CIVILĂ NR. 279/CA
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE CORINA SUZANA ARTENE
Grefier MARIANA MINCIU

Pe rol, la ordine, fiind judecarea cauzei civile în contencios administrativ şi fiscal privind pe contestatorul T C R, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ŞULETEA, având ca obiect anularea hotărârii nr. 8/01.03.2009 şi hotărârea nr. 9/01.03.2009.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, s-a prezentat contestatorul T C R personal, lipsă fiind intimatul Consiliul Local al Comunei Şuletea.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, care relevă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea cauzei, astăzi 26 noiembrie 2009, dându-se sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra cererii de faţă,

Cu nr. 1031/89 din 22-04-2009 s-a inregistrat contestatia formulata de contestatorul T C R in contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al com. Suletea, impotriva urmatoarelor hotarari : hotararea nr. 8/01-03-2009 si hotararea nr. 9/01-03-2009, solicitand anularea acestora, repunerea partilor in situatia anterioara, obligarea intimatului la plata drepturilor banesti corespunzatoare de la data adoptarii hotararilor contestate si pana la finalizarea procesului. Contestatorul T C R a solicitat si cheltuieli de judecata.

In motivarea contestatiei, contestatorul T C R arata ca a fost ales in functia de viceprimar al com. Suletea. La data de 01-03-2009 s-a propus eliberarea lui din functia de viceprimar pentru unele critici cu privire la activitatea desfasurata. Apreciaza cele doua hotarari ca fiind nelegale, deoarece sedintele nu au fost convocate potrivit dispozitiilor legale, iar Institutia Prefectului jud. Vaslui a dispus reanalizarea celor doua hotarari.

In drept, contestatorul T C R a invocat dispozitiile Legii nr. 554/2001.

In dovedirea contestatiei, contestatorul T C R a folosit proba cu inscrisuri.

Actiunea a fost timbrata cu taxa de timbru de 30 lei si timbru judiciar de 0,30 lei.

Intimatul Consiliul Local al com. Suletea a depus intampinare, solicitand respingerea contestatiei, intrucat hotararile au fost adoptate cu respectarea dispozitiilor legale.Convocarea consiliului local a fost legal facuta, iar hotararea de a fi schimbat din functie contestatorul T C R a fost luata ca urmare a comportamentului iresponsabil, a neindeplinirii atributiilor de serviciu sau indeplinirii acestora in mod defectuos. Motivele au fost expuse pe larg intr-o expunere in fata consiliului local. Hotararea de a fi schimbat viceprimarul s-a facut la propunerea motivata a unei treimi din consilieri sau a primarului si votata de 2/3 din consiliu.

Intimatul Consiliul Local al com. Suletea a folosit proba cu inscrisuri.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin hotararea nr. 8/01-03-2009 emisa de intimatul Consiliul Local al com. Suletea s-a aprobat eliberarea din functia de viceprimar al com. Suletea a contestatorului T C R, avandu-se in vedere expunerea de motive a primarului in care se invoca incompetenta viceprimarului.

Ulterior, ca urmare a eliberarii din functie a contestatorului T C R se adopta hotararea nr. 9/01-03-2009, alegandu-se din randul consilierilor prezenti la sedinta numitul Necel Cristian, in calitate de viceprimar al com. Suletea.

Potrivit art. 18 alin. 4 din Legea nr. 393/2004, mandatul de viceprimar poate înceta înainte de termen în urma eliberării sau revocării acestuia din funcţie, în condiţiile Legii nr. 215/2001.

Conform art. 69 din Legea nr. 393/2004, pentru abateri grave şi repetate, săvârşite în exercitarea mandatului de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean, persoanelor în cauză li se pot aplica următoarele sancţiuni:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) diminuarea indemnizaţiei cu 5 – 10% pe timp de 1 – 3 luni;

d) eliberarea din funcţie.

În cazul sancţiunii eliberarii din functie, hotărârea se adoptă cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Din continutul hotararii nr. 8/01-03-2009 se retine ca aceasta a fost adoptata in prezenta a 7 consilieri locali, mai putin de 2/3 din numarul total al acestora (11 potrivit Regulamentului de organizare si functionare al Consiliului Local al com. Suletea), astfel incat instanta apreciaza ca sedinta nu era legal constituita.

De asemenea, instanta retine ca, potrivit art. 69 alin. 4 din Legea nr. 393/2004, aplicarea sancţiunii eliberarii din functie poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă.

In expunerea de motive privind eliberarea din functia de viceprimar se mentioneaza ca T C R nu isi indeplineste sarcinile de serviciu sau le indeplineste defectuos, acesta este incompetent si inconstient, insa aceste deficiente in activitate nu sunt sustinute si de alte probe. Ori, dispozitiile art. 69 alin. 4 din Legea nr. 393/2004 prevad ca eliberarea in functia de viceprimar este conditionata de existenta unor probe care sa sustina eventuale incalcari savarsite.

Drept urmare, instanta apreciaza ca hotararea nr. 8/01-03-2009 este nelegala, urmand ca in temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sa anuleze in tot aceasta hotarare.

Ce efect al anularii hotararii nr. 8/01-03-2009, instanta apreciaza ca si hotararea nr. 9/01-03-2009 este lovita de nulitate, in primul rand pentru ca eliberarea din functia de viceprimar este nelegala, si al doilea rand pentru motive ce tin de adoptarea acesteia, respectiv convocarea la sedinta.

De altfel, Institutia Prefectului jud. Vaslui, procedand la verificarea legalitatii hotararilor a constatat ca acestea nu indeplinesc cerintele legale, dispunand reanalizarea hotararii nr. 8/01-03-2009 si a hotararii nr. 9/01-03-2009.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta va admite contestatia formulata de contestatorul T C R in contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al com. Suletea si va anula in tot hotararea nr. 8/01-03-2009 si hotararea nr. 9/01-03-2009 emise de Consiliul Local al com. Suletea.

Partile vor fi repuse in situatia anterioara emiterii hotararilor nr. 8/01-03-2009 si nr. 9/01-03-2009, iar intimatul Consiliul Local al com. Suletea va fi obligat sa plateasca contestatorului T C R drepturile banesti corespunzatoare functiei de viceprimar de la data de 1 martie 2009 si pana la ramanerea irevocabila a prezentei sentinte.

In temeiul art. 274 alin. 1 C.p.c., instanta va obliga intimatul sa plateasca contestatorului cheltuieli de judecata de 604,30 lei (onorariu avocat, taxa de timbru si timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite contestatia formulata de contestatorul T C R in contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al com. Suletea.

Anuleaza in tot hotararea nr. 8/01-03-2009 si hotararea nr. 9/01-03-2009 emise de Consiliul Local al com. Suletea.

Repune partile in situatia anterioara emiterii hotararilor nr. 8/01-03-2009 si nr. 9/01-03-2009.

Obliga intimatul Consiliul Local al com. Suletea sa plateasca contestatorului T C R drepturile banesti corespunzatoare functiei de viceprimar de la data de 1 martie 2009 si pana la ramanerea irevocabila a prezentei sentinte.

Obliga intimatul sa plateasca contestatorului cheltuieli de judecata de 604,30 lei.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 26-11-2009.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

Tags: contencios administrativ, Legea nr. 554/2004, Legea nr.393/2004

Obligatia de aface

Tip: Decizie
Nr./Dată: 10/A (28.01.2009)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: contracte

Pe rol se află pronunţarea cauzei civile privind pe apelanta – reclamantă DM, şi pe intimata – pârâtă BK – bancă în faliment – prin lichidatori judiciari XX SPRL şi SC XX, formulată împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 15.04.2008 pronunţată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 4695/189/2008, având ca obiect obligaţie de a face.

Asupra apelului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 1122/15.04.2008 Judecătoria Bârlad a respins cererea formulată de reclamanta DM in contradictoriu cu parata BK prin lichidatori SC XX SA si SC XX SRL.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, instanţa de control judiciar a reţinut că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, instanţa de control judiciar nu-l va mai analiza în condiţiile în care apelanta a renunţat să-l mai susţină motivat de faptul că a fost calificată apel calea de atac în cauză.

Prin contractul de creditare nr. 3454/21.12.1994, banca în faliment a împrumutat SC XX SRL cu suma de 20.000.000 lei vechi, ca garanţie fiind instituită ipoteca în favoarea băncii şi asupra imobilului din B, ipotecă materializată în contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 109/17.01.1995.

La data de 22.01.1996, se încheie între aceleaşi părţi actul adiţional nr. 181 la contractul de credit nr. 3454/1994, prin care societatea este creditată de bancă cu suma de 25.000.000 lei vechi, ca garanţie fiind folosită aceeaşi ipotecă asupra aceluiaşi imobil şi ipoteca autentificată sub nr. 108 din 17.01.1995.

Între părţi intervine o tranzacţie prin care stabilesc modalitate de a stinge o parte din debitul datorat prin actul adiţional nr. 181 din 22.01.1996 garantat cu contractul de ipotecă nr. 108/17.01.1995. Deşi apelanta susţine că prin această plată s-a stins întregul debit datorat, din tranzacţie a rezultat că s-a plătit doar debitul contractat prin actul adiţional, nu şi pentru contractul de credit nr. 3454/1994 pentru care s-a instituit ipoteca nr. 109. Apelanta nu a făcut dovada că s-au achitat toate debitele pentru care s-au constituit ipoteci pe imobilul în litigiu.

Faţă de cele arătate, de dispoziţiile art. 296 al. 1 C. proc. Civ., instanţa va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta DM împotriva sentinţei civile nr. 1122/15.04.2008 a Judecătoriei Bârlad pe care o păstrează.

Tags: obligatia de a face

Facilităţi acordate angajatorilor care încadrează în muncă şomeri

Guvernul a modificat OUG privind regimul străinilor în România

Modificarea Legii ANL şi aprobarea Programului Renaşterea Satului Românesc

Guvernul a decis reducerea de la 3 ani la 1 an a termenului după care chiriaşii ANL pot opta pentru cumpărarea locuinţelor construite prin Programul derulat de această instituţie, a anunţat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. În acest sens, Executivul a aprobat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, modificarea Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Locuinţe.

„Prin acest act normativ, Guvernul facilitează cumpărarea locuinţelor construite prin ANL, locuite acum de chiriaşii tineri”, a afirmat ministrul Elena Udrea.

De asemenea, adoptarea actului normativ are ca scop atragerea de fonduri la bugetul ministerului pentru construirea de noi locuinţe, având în vedere că prin vânzarea locuinţelor ANL, ministerul estimează atragerea la buget a unei sume de aproximativ 500 milioane de euro, a mai precizat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

“Ministerul estimează că se vor vinde, în următoarea perioadă, 22.000 de locuinţe, iar, în urma vânzării acestora, se vor putea construi alte 22.000 de locuinţe. Pe lângă sumele obţinute din vânzarea acestor locuinţe, există şi alocarea bugetară pentru construirea de locuinţe prin programul ANL, ţinta fiind de 100.000 de locuinţe pentru tineri, în mandatul acestui guvern”, a afirmat ministrul Elena Udrea.

Tot în cadrul şedinţei de astăzi a mai fost aprobată Hotărârea de Guvern privind Programul “Renaşterea Satului Românesc – 10 case pentru specialişti”. Potrivit actului normativ, fiecare autoritate locală din mediul rural va putea solicita Ministerului Dezvoltării construirea a câte 10 case pentru specialiştii care profesează în localităţile respective.

Ministrul Dezvoltării a precizat care vor fi caracteristicile tehnice ale acestor tipuri de locuinţe. Aceste locuinţe vor fi construite pe o suprafaţă de 100 – 120 mp, vor avea 2-3 camere şi minimum 500 mp de teren. De asemenea, ministrul Udrea a menţionat că acestea vor fi locuinţe de serviciu, ocupate pe perioada contractului de muncă şi nu vor putea fi ulterior cumpărate. În cazul în care autorităţile locale vor percepe chirie, aceasta nu poate depăşi valoarea de administrare a locuinţei. Pentru închirierea acestor locuinţe vor avea prioritate tinerii de până în 35 de ani, însă aceasta nu va fi o condiţie exclusivă. “Sperăm ca prin acest program să construim 25.000 de locuinţe unifamiliale în mediul rural”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Terenurile agricole proprietate publică nu pot fi cuprinse în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prev.de Lg.18/1991

Tip: Decizie
Nr./Dată: 779/R (28.05.2008)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: fondul funciar

Potrivit disp.art.136 din Constituţie, art.5 al.2 din Lg.18/1991, precum şi art.11 din Lg.213/1998, bunurile ce fac parte din proprietatea publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. Bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate, putând face doar obiectul dreptului de administrare potrivit art.11 al.2 din Lg.213/1998, actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilităţii dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută.

Doar în situaţia în care un bun proprietate publică este dezafectat şi trecut, în condiţiile legii, în domeniul privat al statului sau al unei unităţi administrative teritoriale, va putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată.

Decizia nr.779/R/2008.

Prin sent.civ.nr.537/2008 a Judecătoriei Vaslui a fost admisă acţiunea civilă formulată de Ministerul Apărării în contradictoriu cu Prefetul jud.Vaslui, Comisia Jud.Vaslui şi Comisia Locală Muntenii de Jos ambele pentru stabilirea dreptului de proprietate.

Instanţa a constatat nulitatea absolută a propunerii Comisiei Locale Munteni pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor referitor la suprafaţa de 11 ha. a hotărârii nr. 1145/2006 a Comisiei jud.Vaslui şi a Ordinului nr.577/2007 al Prefectului jud.Vaslui.

Instanţa a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria Vaslui a reţinut următoarele:

Statul român, în calitatea sa de proprietar, prin Consiliul Superior al Agriculturii – Ordin 22905/1969, a dispus transferarea din administrarea operativă a întreprinderilor agricole de stat în administrarea operativă a Ministerului Forţelor Armate, suprafaţa de 291,9385 ha teren din care 191,9385 ha arabil şi 100 ha păşune, transfer realizat în fapt la data de 20.01.1969, conform procesului-verbal încheiat cu acea ocazie. Terenul trecut în acest mod în administrarea Ministerului Forţelor Armate pentru U.M. 01118 Vaslui a primit destinaţia de teren de instrucţie, respectiv poligon de tragere şi este inventariat sub nr. M.F. 106902 în “Inventar centralizat al bunurilor din domeniul public al statului” aprobat prin H.G. nr. 1705/29.11.2006.

Prin Hotărârea nr. 1145/2.11.2006 Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor validează propunerea Comisiei Locale Munteni-de-Jos, iar Ordinul nr. 577/16.11.2006 emis de Instituţia Prefectului hotărăşte restituirea în proprietatea comunei şi administrarea Primăriei Munteni-de-Jos a suprafeţei de 11,00 ha teren cu destinaţia de islaz comunal, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale (punctul – poligon de tragere).

Terenul ce face obiectul hotărârii nr. 1145/2006 a Comisiei Judeţene Vaslui şi al Ordinului Prefectului nr. 577/2006, în suprafaţă de 11 ha, face parte din terenul predat prin procesul-verbal din 4 octombrie 1921 Garnizoanei Vaslui pentru câmp de instrucţie şi poligon de tragere, necesar acesteia.

Ulterior, au avut loc schimbări de destinaţie a acestui teren, iar în 1968, prin Ordin al Preşedintelui Consiliului Superior al Agriculturii, este transferat în administrarea Ministerului Apărării, cu destinaţia de poligon de trageri.

Atât expertiza tehnică de specialitate, care identifică terenul, cât şi actele depuse atestă faptul că Unitatea Militară Vaslui funcţionează, iar terenul este folosit ca poligon de trageri (autorizaţie de funcţionare – fila 107, adresa nr. A-1256/02.07.2007 a Ministerului Apărării – fila 110, adresa nr. A/1879/22.10.2007 – fila 111, hotărârea nr. 19 a Consiliului Local Munteni-de-Jos – fila 112 şi P.U.G. al comunei Munteni-de-Jos – fila 113.

Mai mult decât atât, pârâtele nu au putut proba în nici un fel faptul că acest teren ar fi fost izlaz comunal.

În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 135 din Constituţia României şi dispoziţiile Legii 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, Anexa 1, pct. 23, s-a constatat că terenul în suprafaţă de 11 ha face parte din domeniul public al statului şi, prin urmare, este inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil şi că nu poate fi introdus în circuitul civil decât dacă este dezafectat din domeniul public (art. 4, alin. 5 din Legea 18/1991).

De asemenea, potrivit art. 5, alin. 2 din Legea nr. 18/1991 – republicată, privitoare la fondul funciar, terenurile aflate în domeniul public nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă potrivit legii sunt dezafectate din domeniul public.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de judecată a admis acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Locală de fond funciar Muntenii de Jos criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta arată că nu rezultă din nici un înscris că Ministerul Apărării ar fi predat terenul în suprafaţă de 11 ha. la IAS pentru a fi îndreptăţit să-l primească cu titlu gratuit.

Din conţinutul procesului verbal prin care a fost predat terenul la GAS Moara Greci, suprafaţa de 23 ha., se menţionează că terenul a fost ocupat de „plantaţii de salcâmi şi cioate rămase”.

Procesul verbal de preluare în administrare operativă a celor 11 ha. nu constituie titlu prin care statul să dobândească valabil în proprietate terenul în litigiu.

Terenul a fost transmis la Ministerul Apărării doar în administrare operativă şi nu în proprietate.

Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 atestă că terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului, după ce au fost emise Hotărârea Comisiei Judeţene şi Ordinul Prefectului prin care se retrocedase terenul şi se realizează transferul din administrarea operativă a armatei în proprietatea comunei.

Această hotărâre de guvern atestă o stare de fapt.

Nu este adevărat că unitatea militară din Vaslui nu îşi mai desfăşoară activitatea.

De fapt, acest teren a fost islaz comunal anterior preluării de către stat, categoria de folosinţă fiind schimbată cât timp terenul s-a aflat în administrarea statului.

Deoarece statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, recurenta consideră că reclamanta nu are calitate procesuală activă şi nu poate sta în instanţă în nume propriu.

Ministerul Apărării a depus la dosar întâmpinare prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat.

Terenul în litigiu este parte a poligonului militar Vaslui, cazarma militară nr.1563 Vaslui, fiind un bun administrat de către acest minister din anul 1921, aşa cum rezultă dintr-un proces verbal din 1921. Statul român este titular al drepturilor de proprietate încă din 1920, prin exproprierea a două moşii.

Chiar dacă terenul a fost dat, în perioada 1950 – 1969 în administrare succesiv Ministerului Agriculturii şi Ministerului Apărării, această manifestare de voinţă a venit din partea titularului dreptului respectiv a statului român.

Intimatul arată că şi în raportul de expertiză s-a reţinut că terenul aparţine domeniului public „că este evidenţiat la pct.23 din anexa 1 din lg.213/1998.

Ministerul Apărării arată, în continuare, că are calitate procesuală activă, deoarece, poate acţiona în judecată pentru apărarea dreptului de administrare.

Prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În anul 1921 s-a încheiat între Ministerul de Război şi Consiliul Agricol al jud.Vaslui un proces verbal de predare-primire privind, printre altele, şi suprafaţa de 79 ha. şi 8035 mp. teren situat la est de şoseaua naţională Bîrlad-Vaslui, la locul numit „Văcărie” pentru înfiinţarea unui teren de instrucţie.

Prin ordinul nr.458/1958 al Ministerului Forţelor Armate s-a procedat la trecerea din administrarea Ministerului Forţelor Armate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Silviculturii o suprafaţă de 7503 ha. printre care şi terenul în litigiu (20 ha. arabil şi 3 ha teren neproductiv.).

Printr-un alt ordin din 1964 , se transmitea terenul în suprafaţă de 22,7715 ha. din administrarea Ministerului Forţelor Armate în administrarea Consiliului Superior al Agriculturii, mai precis la GAS Moara Greci.

Printr-un ordin ulterior din 1969 cu nr.22905 a Consiliului Superior al Agriculturii s-a predat terenul de 11 ha. de la IAS la Ministerul Forţelor Armate.

Terenul a trecut în acest mod în administrarea Ministerului Forţelor Armate pentru UM 01118 Vaslui primind destinaţia de teren de instrucţie.

Este de necontestat faptul că acest teren deşi este administrat de Ministerul Apărării, face parte din proprietatea publică a statului.

Potrivit anexei 1, poz.23 din Lg.213/1998, domeniul public al statului cuprinse şi terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare.

Şi art.5 din Lg.18/1991 prevede că aparţin domeniului public „terenurile pentru nevoile apărării”.

Referiri cu privire la proprietatea publică a statului se fac şi în art.136 al.3 din Constituţie.

Statul a devenit proprietarul suprafeţei de teren în litigiu încă din 1921, drept de proprietate ce a fost dobândit prin expropriere pentru cauză de utilitate publică (art.7 din Lg.213/1998).

Aşa cum a afirmat şi pârâta Comisia Locală Munteni pentru aplicarea Lg.18/1991, obiectul litigiului vizează, de fapt, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 11 ha.

Potrivit disp.art.136 din Constituţie, art.5 al.2 din Lg.18/1991, precum şi art.11 din Lg.213/1998, bunurile ce fac parte din proprietatea publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. Bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate, putând face doar obiectul dreptului de administrare potrivit art.11 al.2 din Lg.213/1998, actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilităţii dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută.

Terenurile agricole proprietate publică nu pot fi cuprinse în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate instituită de Lg.18/1991.

Emiterea Hotărârii nr.1145/2006 a Comisiei jud.Vaslui precum şi Ordinul Prefectului nr.577/2007 s-a făcut cu încălcarea flagrantă a disp. Lg.18/1991, deoarece procedura acestei legi nu se aplică terenurilor proprietate publică a statului.

Doar în situaţia în care un bun proprietate publică este dezafectat şi trecut, în condiţiile legii, în domeniul privat al statului sau al unei unităţi administrative teritoriale, va putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată.

Legea prevede posibilitatea trecerii unor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale, trecere care se face la cererea Consiliului Judeţean sau a Consiliului Local prin Hotărâre de Guvern. Litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului sau al judeţelor, municipiilor sau comunelor sunt, potrivit art.23 din Lg.213/1998 de competenţa instanţelor de contencios administrativ, fiind guvernate de norme de drept administrativ.

Prin Ordinul Prefecturii nr.577/2006 a fost „restituită” în proprietatea comunei şi „administrarea” Primăriei Muntenii de Jos, suprafaţa de 11 ha. teren.

Din cele arătate mai sus, rezultă că numai proprietarul terenului, respectiv statul român, putea dispune de acest teren. Tot el este cel care hotărăşte cui încredinţează terenul pentru exercitarea dreptului de administrare.

Fiind teren proprietate publică, acesta nu poate face obiectul constituirii vreunui drept de proprietate printr-un ordin al prefectului în favoarea com.Muntenii de jos.

Prin acelaşi ordin s-a trecut terenul din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Primăriei Muntenii de Jos.

Lg.213/1998 dispune ca pentru bunurile proprietate publică, statul, în calitatea sa de proprietar, poate da în administrare aceste bunuri prin hotărâre a Guvernului.

Terenul în litigiu se află în administrarea Ministerului Apărării în baza Ordinului nr.22905/1968 al Preşedintelui Consiliului Superior al Agriculturii transfer ce s-a finalizat la data de 20.01.1969 printr-un proces verbal de predare primire.

Constituit pe temeiul proprietăţii publice, ca natură juridică, dreptul de administrare, este un drept real, opozabil, ca orice drept real, erga omnes, în raporturile de drept civil.

Statul, prin Guvern, cu aprobarea Ministerului de resort poate, în exercitarea dreptului său de proprietate publică, să transfere, în interes public, bunurile sale proprietate publică, acest transfer fiind un drept exclusiv al proprietarului.

Odată ce dreptul de administrare are originea în dreptul de proprietate publică, el are aceleaşi caractere juridice ca şi acesta (drept inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil).

Potrivit disp.art.12 al.3 din lg.213/1998, titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile în care i-a fost dat în administrare.

Titularul dreptului de administrare nu are drept de dispoziţie juridică asupra bunului însă are un drept de dispoziţie materială.

Dreptul de administrare va putea fi revocat dacă titularul nu-şi execută drepturile şi nu-şi exercită obligaţiile născute din actul de transmitere.

Potrivit art.12 al.3 partea a doua din lg.213/1998, revocarea dreptului de administrare presupune acordul titularului său.

O asemenea sancţiune este prevăzută şi de art.12 al.4 din Lg.213/1998, pentru litigiile privitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, când titularul dreptului de administrare nu-şi îndeplineşte obligaţia de a arăta instanţei pe titularul dreptului de proprietate, potrivit disp.cod.pr.civilă.

În întâmpinarea depusă la dosar de către Comisia Locală de fond Funciar Munteni de Jos s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Apărării aducând ca argument şi faptul că acesta din urmă trebuia în baza disp. arătate anterior din lg.213/1998 să arate instanţei cine este titularul dreptului. Într-un astfel de litigiu statul are calitate procesuală, fiind reprezentat de Ministerul de Finanţe.

Acest argument, cu privire la cererea de arătare a titularului dreptului a fost reluat şi ca motiv de recurs.

Tribunalul constată, însă, că potrivit disp.art.64 cod pr.civ., cererea de arătare a titularului dreptului poate fi făcută numai de către pârât şi numai în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real, în măsura în care între pârât şi terţul arătat ca titular al dreptului real există un raport juridic cu privire la lucrul ce formează obiectul cererii.

Aşadar, art.64 cod pr.civ., limitează aplicabilitatea acestei forme de intervenţie forţată numai la cererile reale şi numai de către pârât.

Se poate uşor observa că Ministerul Apărării „în calitate de administrator, avea calitatea de reclamant, nu de pârât, iar pe de altă parte, cererea formulată, priveşte o acţiune mixtă formulată în baza disp. speciale ale art.III din Titlul V al Lg.245/2005 şi nu o acţiune reală, aşa cum prevede art.64 cod pr.civ. (constatarea nulităţii hotărârii Comisiei Judeţene şi a ordinului prefectului).

Ministerul Apărării au calitatea procesuală activă de a solicita anularea Hotărârii Comisiei Judeţene pentru aplicarea Lg.18/1991 nr.1145/2006 şi Ordinul Prefectului nr.577/2007 deoarece această calitate trebuie raportată la disp.art.III din Lg.169/1997 de modificare şi completare a Lg.18/1991.

Astfel, potrivit disp.art.III pct.2 din Lg.169/1997, nulitatea poate fi invocată şi de orice persoană care justifică un interes legitim.

Din toate actele depuse la dosar precum şi din destinaţia terenului în litigiu, rezultă că Ministerul Apărării, ca titular al dreptului de administrare, are un interes legitim, respectiv apărarea dreptului de administrare.

Chiar dacă litigiul nu priveşte dreptul de administrare, reclamantul Ministerului Apărării poate sta în instanţă în nume propriu, având calitatea de reclamant în raport de disp.Lg.169/1997 astfel, cum au fost modificate prin titlul V, art. unic, pct.1 din Lg.247/2005. Chiar în condiţiile în care instanţa de fond nu a motivat, în detaliu şi mai ales în drept, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, tribunalul constată că pentru considerentele arătate mai sus, critica privind respingerea acestei excepţii este nefondată. Nici critica formulată de intimată cu privire la faptul că Ministerul Apărării nu desfăşoară activităţi de instrucţie pe acest teren, nu poate fi primită deoarece, numai titularul dreptului de proprietate poate controla modalitatea în care beneficiarul dreptului de administrare îşi îndeplineşte obligaţiile.

În cauză nu este incident nici art.44 din lg.18/1991.Potrivit acestui articol, „terenurile provenite din fostele islazuri comunale, transmise unităţilor de stat şi care, în prezent sunt folosite ca păşuni, fâneţe şi arabil vor fi restituite în proprietatea comunelor, oraşelor şi a municipiilor, după caz, şi în administrarea primăriilor pentru a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere”.

Potrivit al.2 „nerespectarea dispoziţiilor aliniatului precedent duce la trecerea de drept în proprietatea comunelor, oraşelor sau municipiilor, după caz, a acestor terenuri”.

Chiar dacă terenul în litigiu ar fi fost într-o anumita perioadă izlaz comunal, Ministerul Apărării nu se află printre unităţile prevăzute de art.44 din Lg.18/1991.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat iniţial în considerente, acest teren este proprietate publică şi oricum nu poate face obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate aşa încât să-i fie aplicabil art.44 din Lg.18/1991.

Înscrisul invocat de către pârâtă şi aflat la fila 170 dosar de fond intitulat „certificat” nu are relevanţă în cauză.

Aceasta deoarece acest înscris ar putea fi invocat într-un eventual proces cu actualul titular al dreptului de proprietar, respectiv statul român, într-o acţiune de valorificare a dreptului real de proprietate.

Pe de altă parte, din acest înscris, rezultă că s-a predat la GAS – Crasna de către com.Muntenii de Jos, suprafaţa de 168 ha. arabil din islaz în anul 1963.

Acest act nu face dovada dreptului de proprietate al com.Munteni.

În anul 1963, terenul în litigiu se afla, alături de o suprafaţă mai mare, de 7503 ha. în administrarea Ministerului Agriculturii şi Silviculturii în baza ordinului nr.458/1958 a Ministerului Forţelor Armate.

Şi la acel moment tot statul era titularul dreptului de proprietate care a încredinţat un drept de administrare Ministerului Agriculturii.

Concluzionând, instanţa a constatat, că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate şi prin urmare, recursul a fost respins în baza art.312 cod pr.civ.

Instanţa a menţinut sent.civ.nr.537/2008 a Judecătoriei Vaslui sub toate capetele de cerere, însă cu indicarea temeiului juridic al admiterii acţiunii ca fiind dispoziţiile art.III, pct.1, lit.”a”, pct.ii coroborat cu pct.2 al art.III din Lg.169/1997, modificate prin Titlul V, articol unic, pct.1 din Lg.247/2005.

Tags: fond funciar, proprietate publica

Plangere – Legea nr. 61/1991

Dosar nr. 1018/333/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1415/R
Şedinţa publică de la 28 Octombrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecător ADINA ALEXANDRU
Judecător IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier MANUELA RUSU

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de Poliţia Comunitară Vaslui,cu sediul în Vaslui ,str. Ştefan cel Mare nr. 64, judeţul Vaslui în contradictoriu cu petentul intimat I A P domiciliat în , împotriva sentinţei civile nr. 1954 pronunţată de Judecătoria Vaslui la data de 26.05.2009 în dosar fond nr. 1018/333/2009, având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, lipsesc părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al primul termen de judecată; se solicită judecarea cauzei în lipsă; recursul a fost declarat şi motivat în termen legal; nu s-a depus întâmpinare.

S-au citit şi verificat actele şi lucrările de la dosar, după care;

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi ţinând cont că se solicită judecarea în lipsă, lăsă cauza în pronunţare.

Ulterior deliberării,

T R I B U N A L U L

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.1954 din 26.05.2009 Judecătoria Vaslui a admis plângerea formulată de petentul I A în contradictoriu cu intimata Poliţia Comunitară Vaslui.

A anulat procesul verbal seria VS nr. 0004746 întocmit la data de 25.01.2009 de agenţii constatatori ai intimatei şi a exonerat petentul de la plata amenzii în cuantum de 100 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că:

În fapt, la data de 25.01.2008, prin procesul verbal seria VS nr. 0004746, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 100 lei pentru săvârşirea contravenţiei incriminate prin art. 2 pct. 25 din OG 2/2001.

Pentru aplicarea acestor sancţiuni, s-a reţinut în sarcina petentului că la data de 25.01.2009 ora 230 la blocul 23 de pe strada Donici, a consumat băuturi alcoolice în loc public, în spatele blocului 23 strada Donici.

În drept, potrivit art. 2 pct. 25 din Legea 61/1991 Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: 25) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci.

Petentul nu a fost prezent la întocmirea actului de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi acesta nu a fost semnat de un martor asistent.

Respectând dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 şi implicit principiul preeminenţei dreptului, instanţa urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal şi ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Instanţa a analizat temeinicia procesului verbal, din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; conform art. 20 din Constituţia României, textul convenţiei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în acelaşi timp o forţă juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Conform jurisprudenţei Curţii (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Franţei s.a.), cele trei criterii avute in vedere pentru stabilirea acestui aspect sunt: calificarea faptei în dreptul intern; natura faptei incriminate; natura şi gravitatea sancţiunii.

Aceste trei criterii nu trebuie îndeplinite cumulativ, fiind suficient ca fapta să poată fi calificată ca penală potrivit unuia singur. Totuşi, atunci când un singur criteriu nu este suficient pentru determinarea caracterului penal sau nepenal, se poate apela la analiza combinată a acestora.

În situaţia de faţă, în dreptul intern, domeniul contravenţional este unul situat în afara sferei penalului, regimul juridic fiind unul diferit. Cum, potrivit Curţii, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale prin prisma articolului 6 din Convenţie.

In privinţa naturii faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca penală în sensul care interesează în cauza, trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, şi nu doar unui grup restrâns de persoane. Prin urmare, ori de câte ori o norma contravenţională se adresează unui cerc larg de persoane şi nu unui individ sau unui grup restrâns, format din indivizi cu o anumită calitate, acest al doilea criteriu este îndeplinit. Ori, în cauza de faţă, actul normativ aplicabil, respectiv Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice are aplicabilitate generală.

În sfârşit, ultimul criteriu, acela al naturii şi gravităţii sancţiunii este satisfăcut atunci când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de faptul ca este vorba despre o amenda intr-un cuantum redus, atât timp cât aceasta nu serveşte la acoperirea unui prejudiciu, ci urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi fapte şi sancţionarea contravenientului.

Faţă de aceste criterii şi de înţelesul dat lor in jurisprudenţa Curţii, având in vedere faptul că, potrivit OG nr.2/2001, amenda contravenţională este distinctă de acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de săvârşirea faptei contravenţionale, având, deci, un caracter sancţionator şi preventiv, rezultă cu certitudine că procedura contravenţională, reglementată de OG nr.2/2001, poate fi asimilată procedurii penale, din perspectiva articolului 6 din Convenţie.

Instanţa, reţinând aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală, în mod evident a fost ţinută şi de prevederile paragrafului 2 şi 3 ale aceluiaşi articol, care instituie garanţii procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanţii se numără şi cea referitoare la obligativitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie.

Această prezumţie priveşte atât atitudinea organelor judiciare faţă de soluţionarea cauzei, cât şi sarcina probei.

Tot pe cale jurisprudenţială (cauza SALABIAKU vs. Franţa), Curtea Europeană a stabilit că prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, admiţând posibilitatea existenţei unor prezumţii de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept naţionale.

Prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul-verbal trebuie să respecte însă un raport de proporţionalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorităţii de stat prin prisma agenţilor constatatori) şi mijloacele utilizate.

Instanţa a considerat că analiza trebuie să urmărească în mod esenţial asigurarea condiţiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Petentul trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul – verbal de constatare a contravenţiei prin mijloace de probă pe care să le poată administra.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, prin sancţionarea tuturor persoanelor prezente la momentul săvârşirii presupusei contravenţii, petentul a fost pus în imposibilitatea de a-şi proba nevinovăţia – martorii oculari având în mod vădit un interes în soluţionarea acestei speţe similare cu cauza lor.

Totodată, instanţa a reţinut că agentul constatator nu a constatat în mod direct săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina petentului. Aşa cum reiese din raportul de activitate întocmit de agentul de poliţie comunitară Romaşc Romeo, acesta a constatat personal doar că tinerii făceau larmă – faptă pentru care însă nu a aplicat nicio sancţiune. Simplul fapt că între tineri se afla o sticlă (agentul constatator nu a consemnat că ar fi văzut tinerii consumând conţinutul acelei sticle şi nici nu a verificat personal conţinutul) nu este suficient pentru existenţa contravenţiei.

Pentru aceste motive, instanţa a admis plângerea, a anulat procesul verbal şi a exonerat petentul de la plata a amenzii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Politia Comunitara Vaslui pentru următoarele motive:

Agentul de poliţie a constatat direct şi a descris în raportul de activitate aflat la dosar situaţia de fapt, ca urmare a solicitării unui cetăţean deranjat de larma făcută de grupul de tineri printre care se afla şi petentul.

Este nereală susţinerea petentului, din plângere, cu privire la existenţa unui foc în faţa scării de bloc şi la posibilitatea de a stinge focul cu o sticlă cu apă scoasă din portbagaj.

Judecătoria Vaslui a respins plângerea în 2 cauze asemănătoare.

În raport cu principiile stabilite de CEDO ar fi lipsit de logică să le fie recunoscută statelor parte la convenţie dreptul de a se investi organe administrative cu competenţa de a sancţionare iar în momentul promovării plângerii contravenţionale să se constate că s-a contravenit convenţiei.

Prevederile OG 2/2001 sunt în deplin acord cu art. 6 din CEDO deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiţiei şi să le fie respectate drepturile procedurale.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost depuse alte acte .

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:

Prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petentul ca urmare a aplicării art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vine în concurenţă cu prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul –verbal , prezumţie decurgând din regulile dreptului administrativ.

În cauză prezumţia de nevinovăţie este înlăturată prin raportul de activitate întocmit de agentul constatator Romaşc Romeo care , urmare a unui apel telefonic ce sesiza cu privire la faptul că un grup de tineri consumă băuturi alcoolice şi produc zgomot, a constatat personal veridicitatea celor semnalate telefonic: „ un grup de 5 tineri….(.) consumau băuturi alcoolice”.

Prezumţia de nevinovăţie nu este o prezumţie absolută, ci relativă care este înlăturată în cauză prin percepţia directă a agenţilor constatatori şi prin informaţia provenind de la un terţ că un grup de tineri consumă băuturi alcoolice şi fac zgomot.

Împrejurarea că au fost sancţionaţi toţi tinerii care consumau băuturi alcoolice nu-l pune pe intimat în imposibilitatea de a-şi proba nevinovăţia în condiţiile în care acesta are posibilitatea propunerii de probe indirecte, la care petentul nu a apelat pentru a înlătura prezumţia de temeinicie a procesului –verbal, intimatul a avut o atitudine procesuală pasivă, nu şi-a propus nici o probă.

În consecinţă, în cauză s-a înlăturat prezumţia de nevinovăţie a intimatului şi prezumţia legalitate şi temeinicie a procesului –verbal este confirmată de raportul de activitate , în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va admite recursul şi va modifica sentinţa şi se va respinge plângerea contravenţională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Poliţia Comunitară Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 1954/26.05.2009 a Judecătoriei Vaslui pe care o modifică în tot şi în consecinţă:

Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul –intimat IAP împotriva procesului –verbal de contravenţie seria VS nr. 0004746/25.01.2009 încheiat de Poliţia Comunitară Vaslui, ca neîntemeiată.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică,azi 28 octombrie 2009.

Tags: art. 6 din CEDO, Legea nr. 61/1991, O.G. nr.2/2001

Succesiune

Dosar nr. 1550/189/2008
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1408/R
Şedinţa publică de la 28 Octombrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecător ADINA ALEXANDRU
Judecător IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier MANUELA RUSU

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă OA, domiciliată în…, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi H C, domiciliat în, T F, domiciliată în, C R, domiciliată în, O I, domiciliată în şi S L, domiciliat în, împotriva sentinţei civile nr. 755 pronunţată la data de 12.03.2009 de Judecătoria Bârlad, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns: pentru recurenta O A, lipsă, avocat Cozmanca Pavel şi pentru intimaţii T F, C R, H C şi O I ,lipsă, avocat Boros Ionuţ, cu împuternicire avocaţială aflată la fila 15 din dosar, lipsă fiind intimatul S L.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al treilea termen de judecată; nu se solicită judecarea cauzei în lipsă;

S-au citit şi verificat actele şi lucrările de la dosar, după care;

Nemaifiind alte acte de depus sau cereri noi de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi dă cuvântul părţilor la fond, în susţinerea recursului.

Av.Cozmâncă având cuvântul arată că reclamanta a formulat cerere prin care a solicitat instanţei constatarea calităţii sale de unic moştenitor al tatălui său B A, decedat la data de 10 decembrie 1997 şi să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului B A este formată dintr-un imobil casă de locuit şi terenul aferent acesteia intravilan şi extravilan, teren care este trecut în certificatul de proprietate nr. 671/47806 din 19.07.1996 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vaslui pe numele B A.

La data când reclamanta O A a introdus acţiunea(06 mai 2008), B V era decedată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că este fiica lui B A , născută din concubinajul lui B A cu mama sa B M cu care B A a trăit din anul 1950 şi până în 1956 , O A născându-se la data.

Până în luna octombrie 2008, nimeni nu a solicitat prin cerere reconvenţională să se constate că O A este străină de moştenire.

Prin sentinţa civilă nr. 755 din 12 martie 2009 ,Judecătoria Bârlad a respins cererea reclamantei şi a admis cererea introdusă de moştenitorii lui H C şi a lui S L.

Solicită a ser observa că cerere reconvenţională , în cauză formulează numai 4 dintree moştenitori şi anume : H C ,T F,C R şi O I.

Consideră că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică şi se bazează pe interpretarea incorectă a normelor privind dreptul la succesiunea descendenţilor în concurs cu soţul supravieţuitor. Astfel, instanţa de fond a considerat că este străină reclamanta de moştenirea lui B A deoarece nu şi-a manifestat opţiunea succesorală în termenul prevăzut de lege şi că sigura moştenitoare a rămas B V.

Acest lucru,arată apărătorul reclamantei, nu este adevărat deoarece reclamanta nu trebuia să-şi manifeste opţiunea deoarece B V a rămas în gospodărie în baza prevederilor legii nr. 319/1977 în care se prevede că soţul supravieţuitor vine la succesiune pentru o pătrime din succesiune şi asupra bunurilor gospodăreşti şi are drept de habitaţiune pe termenul prevăzut de lege în cazul când se solicită ieşirea din indiviziune Deci toate actele şi faptele de administrare a succesiunii le-a făcut în baza dreptului special la succesiune şi nu ca urmare a opţiunii succesorale a moştenitorilor care vin la succesiune în baza codului civil.

De menţionat că, atât casa cât şi terenul aparţin în exclusivitate lui B A , deci autorul reclamantei. Cu B V nu a făcut nici un bun imobil comun.

Imediat după decesul lui B V, reclamanta O A a intrat în locuinţă , a plătit impozitele la stat atât pentru teren cât şi pentru casă, a plătit utilităţile şi timp de trei ani de zile nu a deranjat-o nimeni.

Abia când reclamanta a introdus acţiune pentru a se constata calitatea sa de unic moştenitor a lui B A şi pentru stabilirea situaţiei juridice a imobilului rămas de pe urma tatălui său , a apărut cererea reconvenţională.

Consideră că H C(decedată) şi S L care nu era decedată la data introducerii acţiunii , nu au făcut în termenul de 6 luni de zile opţiune succesorală (nu au acceptat succesiunea).

Cu atât mai mult, dacă autorii nu au făcut acest lucru , nu era admisibilă cererea reconvenţională, pentru că cererea reconvenţională a fost formulată de descendenţii lui S L şi a lui H C.

De asemenea, nu se cunoaşte dacă descendenţii au făcut opţiune succesorală pentru autorii lor. –S L şi H C.

Solicită a se observa că în cauză au formulat cerere reconvenţională patru dintre descendenţi şi a fost admisă pentru cinci dintre ei.

De asemenea, solicită a se observa că în minuta hotărârii recurate, se arată că” Constată că de pe urma defunctei B V au rămas următorii moştenitori cu vocaţie succesorală şi care a acceptat în termen moştenirea: pârâţii H C şi T F(în calitate de moştenitori ai defunctei H C, decedată la 29.03.2007, sora defunctei B V), în calitate de nepoţi de soră, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală, şi pârâţii C V R, O I şi S L(în calitate de moştenitori ai defunctei S L, decedată la 29.06.2008, sora defunctei B V), în calitate de nepoţi de soră, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală.…”. Fapt ce nu este adevărat deoarece moştenitorii indicaţi (H şi T) nu aveau vocaţie succesorală asupra lui BV. Aceştia puteau cel mult să aibă vocaţie succesorală asupra lui H C .De asemenea, şi pârâţii C R ,O I şi S L ca moştenitori direcţi cu vocaţie succesorală la B V. Ceea ce nu este adevărat. Ei puteau avea cel mult vocaţie succesorală asupra mamei lor şi nu asupra lui B V cu care nu aveau o descendenţă directă. Erau nepoţi de soră.

Tot în minută este introdu şi S L cu toate că acesta nu a formulat nici un fel de cerere reconvenţională.

Ca atare, consideră că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.

Prin acţiunea pe care o avut-o O A imediat după moartea lui B V ocupând bunurile proprii ale tatălui (atât casa cât şi terenul) şi administrând după aceea(locuind acolo până s-a introdus acţiunea şi în prezent)reclamanta este unică moştenitoare şi ca atare solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi rejudecând pe fond, să se constate că reclamanta este unica moştenitoare a lui B A.

Fără cheltuieli de judecată.

Av.Boroş Ionuţ având cuvântul pentru intimaţi solicită respingerea recursului declarat de reclamanta O A şi menţinerea sentinţei recurate pe care o apreciază ca fiind legală şi temeinică.

O A este doar descendenta lui B A. Până după moartea lui B V, aceasta nu a venit în imobil , aşa cum a susţinut şi apărătorul reclamantei recurente. B A a decedat în data de 10 decembrie 1997.Din anul 1997 şi până în 2005, recurenta nu a trec ut pe la acest imobil. Mai mult decât atât nu a fost nici măcar la înmormântare ,nici la pomenile ulterioare ce au avut loc pentru B A. Nu are nici o importanţă faptul că recurenta a venit şi a luat în stăpânire imobilul după decesul lui B V , pentru că faţă de aceasta nu are nici o legătură de sânge, nu avea vocaţie succesorală, ci doar vocaţie succesorală pentru B A şi în termen de 6 luni de zile de la data decesului tatălui său aceasta trebuie să-şi manifeste dreptul succesoral(de a accepta sau de a nu accepta succesiunea)

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, la dosarul de fond, reclamanta O A nu a făcut nici un act de acceptare (nici tacită nici expresă).

Mai mult decât atât, la interogatoriu întrebarea nr. 10, recunoaşte că toate bunurile au rămas în posesia soţiei supravieţuitoare a lui B A – B V.

B V a rămas în imobilul succesoral nu în baza dreptului său de abitaţie pe care îl are până la ieşirea din indiviziune ci, în baza dreptului său succesoral care vine în concurs la moştenire cu ceilalţi moştenitori ai defunctului.

În acest caz, moştenitor al defunctului B A era O A. Aceasta nu şi-a manifestat dreptul de opţiune succesorală , nu a acceptat moştenirea, şi astfel toată moştenirea a fost acceptată de către B V.

Cu privire la faptul că instanţa de fond a admis cererea reconvenţională a pârâţilor reclamanţi , arată că instanţa de fond a admis-o numai pentru cei patru care au formulat-o şi aici arată paragraful 2 din minută în care se arată că „admite cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi H C, T F, C R şi O I, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă O A, avînd ca obiect dezbaterea succesiunilor succesive rămase în urma defuncţilor B A şi B V”Nu se face referire la S L. S L este trecut ca moştenitor –fiind moştenitorul lui S L care a fost soră cu B V şi era normal să fie trecut pentru şi el a acceptat moştenirea şi a venit la succesiune în locul mamei sale.

Moştenirea lui B A a fost acceptată de B V, nu mai are relevanţă că O A a venit în imobilul succesoral după decesul acesteia. Reclamanta trebuia să vină in imobilul succesoral după decesul tatălui său şi nu după decesul soţiei acestuia.

Solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate. Cu cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, după care s-a trecut la deliberare, când;

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 755 din 12.03.2009 Judecătoria Bârlad a respins acţiunea formulată de reclamanta O A, în contradictoriu cu pârâţii H C, T F, C R, O I şi S L, având ca obiect dezbaterea succesiunii rămasă în urma defunctului B A, constatarea calităţii de unic moştenitor al reclamantei şi constatarea ca fiind străini de moştenire a pârâţilor.

A admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi H C, T F, C R şi O I, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă O A, având ca obiect dezbaterea succesiunilor succesive rămase în urma defuncţilor B A şi B V.

A declarat deschisă succesiunea rămasă în urma defunctului B A, decedat la data de 10.12.1997 cu ultimul domiciliu.

A constatat că de pe urma defunctului B A a rămas masa succesorală formată din: suprafaţa de teren de 8.738 m.p. situată în sat, jud.Vaslui, înscrisă în Titlul de proprietate nr.671/47806 din 19.07.1996 şi imobilul casă de locuit construită în anul 1950, cu o suprafaţă construită de 78 m.p. şi valoare de impozitare de 7.469 lei, situată în .

A constatat că de pe urma defunctului B A a rămas ca unic moştenitor cu vocaţie succesorală şi care a acceptat în termen moştenirea, B V, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/1 din masa succesorală.

A declarat deschisă succesiunea rămasă în urma defunctei B V, decedată la data de 27.12.2005 cu ultimul domiciliu.

A constatat că de pe urma defunctei B V a rămas masa succesorală formată din: suprafaţa de teren de 8.738 m.p. situată în, jud. Vaslui, înscrisă în Titlul de proprietate nr.671/47806 din

19.07.1996 şi imobilul casă de locuit construită în anul 1950, cu o suprafaţă construită de 78 m.p. şi valoare de impozitare de 7.469 lei, situată în

A constatat că de pe urma defunctei B V au rămas următorii moştenitori cu vocaţie succesorală şi care a acceptat în termen moştenirea: pârâţii H C şi T F(în calitate de moştenitori ai defunctei H C, decedată la 29.03.2007, sora defunctei B V), în calitate de nepoţi de soră, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală, şi pârâţii C R, O I şi S L(în calitate de moştenitori ai defunctei S L, decedată la 29.06.2008, sora defunctei B V), în calitate de nepoţi de soră, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală.

A obligat reclamanta să plătească pârâţilor suma de 1039 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că:

B A şi B M au avut o relaţie de concubinaj din care a rezultat reclamanta O A, potrivit certificatului de naştere depus la f.15.

Ulterior acestei relaţii, la data de 15.07.1956, B A s-a căsătorit cu B V, aşa cum rezultă din certificatul depus la f.8, iar din susţinerile părţilor din prezenta cauză a rezultat că din această căsătorie nu au rezultat copii.

La data de 10.12.1997 a decedat B A, cu ultimul domiciliu în, potrivit certificatului de deces depus la f.9.

Din întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulate de pârâţii reclamanţi(f.38-40), din răspunsurile date de reclamanta-pârâtă la întrebările nr.8-14 din interogatoriul luat de pârâţii-reclamanţi(f.66-67) şi din declaraţiile celor patru martori audiaţi(f.68-69 şi f.77-78)a rezultat că după decesul lui B A în gospodăria acestuia a rămas doar soţia supravieţuitoare B V, şi că reclamanta nu a făcut nici un act din care să rezulte acceptarea, tacită sau expresă, a succesiunii rămasă în urma tatălui său.

La data de 24.12.2005 a decedat B V, cu ultimul domiciliu în, potrivit certificatului de deces de la f.10.

Din susţinerile părţilor şi din actele de stare civilă depuse la dosar(f.10, 31, 89 şi 100),a rezultat că moştenitori cu vocaţie succesorală în urma defunctei au rămas cele două surori ale sale, S L şi H C.

Din declaraţiile martorilor R E(f.68) şi O V(f.69) rezultă că, după decesul lui B V, de înmormântarea şi pomenile ulterioare s-au ocupat cele două surori ale acesteia, împreună cu copii lor, şi de asemenea rezultă că aceştia au intrat în gospodăria defunctei şi au intrat în stăpânirea bunurilor defunctei până în momentul în care reclamanta a închis cu lacăt locuinţa. Situaţia a fost confirmată şi prin răspunsul dat de O A la ultima întrebare din interogatoriul luat de pârâţii reclamanţi(f.67).

Din certificatele de deces existente la f.89 şi 100, a rezultat că S L, sora defunctei B A, a decedat la data de 29.06.2008, iar H C, tot soră a defunctei B A, a decedat la data de 29.03.2007.

Din actele de stare civilă depuse la f.83-88 şi f.90-99, a rezultat că pârâţii H C şi T F sunt fiica şi fiul defunctei H C, iar pârâţii C R, O I şi S L sunt fiicele şi fiul defunctei S L.

Disp.art.689 C.civ. stabilesc faptul că „Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare.”

Potrivit art.700 C.civ. „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.”, iar potrivit alin.2 din acelaşi articol :„În cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea.”

Faţă de aceste dispoziţii legale şi de lucrările dosarului, instanţa a reţinut că reclamanta O A nu a făcut, în termenul legal de opţiune succesorală, nici un act de acceptare expresă sau de acceptare tacită din care să rezulte că a acceptat succesiunea tatălui său B A, decedat la 10.12.1997, singura moştenitoare acceptantă fiind soţia supravieţuitoare BV, care a acceptat tacit moştenirea defunctului soţ, acesteia revenindu-i pe cale se consecinţă întreaga moştenire.

Reclamanta nu a invocat nici o cauză care să o fi împiedicat să se folosească de dreptul său de opţiune succesorală, iar faptul că nu a considerat moral să solicite dezbaterea succesiunii tatălui său în timpul vieţii soţiei supravieţuitoare a acestuia nu poate fi considerată o astfel de cauză.

Pe de altă parte, s-a reţinut că reclamanta nu are vocaţie succesorală la moştenirea defunctei B V, între cele două neexistînd nici un fel de relaţii, de sânge sau de adopţie, astfel că fapta reclamantei de a intra în imobilul defunctei şi de a-l ocupa nu poate valora acceptare a succesiunii atâta timp cât nu există vocaţie de moştenire.

Atitudinea celor două surori ale defunctei B V, respectiv S La şi H C, de a intra în imobilul surorii lor, împreună cu fii şi fiicele lor, şi de a lua în stăpânire bunurile defunctei, reprezintă neîndoielnic un act de acceptare tacită a moştenirii rămasă în urma defunctei B V, aşa cum a fost definită acceptarea tacită în art.689 C.civ. : este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare.

Masa succesorală rămasă în urma defunctului B A a rezultat din actele depuse la dosar, respectiv Titlul de proprietate nr.671/47806 din 19.07.1996(f.12), certificatul de atestare fiscală(f.11), formularul de sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale(f.6-7) şi adeverinţa nr.21/16.04.2008 eliberată de Primăria com.Iana, jud.Vaslui(f.17), şi se compune din suprafaţa de teren de 8.738 m.p. situată în sat Vaduri, com.Iana, jud.Vaslui, înscrisă în Titlul de proprietate nr.671/47806 din 19.07.1996 şi imobilul casă de locuit construită în anul 1950, cu o suprafaţă construită de 78 m.p. şi valoare de impozitare de 7.469 lei, situată în Tarlaua 8, Parcela 169 din Titlul de proprietate nr.671/47806 din 19.07.1996.

Masa succesorală rămasă în urma defunctei B V se compune din aceleaşi bunuri întrucât aceasta a moştenit-o în cotă de 1/1 de la soţul său.

Având în vedere situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, în tem.disp.art.650-653, art.689 şi art.700 C. civ., a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta O A şi admisă cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi H C, T F, C R şi O I, având ca obiect dezbaterea succesiunilor succesive rămase în urma defuncţilor B A şi B V.

În tem.art.274 C.pr.civ., reclamanta a fost obligată să plătească pârâţilor suma de 1039 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând 1000 lei onorariu apărător ales, potrivit chitanţei depusă la dosar, şi 39 lei taxa de timbru şi timbru judiciar pentru cererea reconvenţională.

Cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională au fost corect timbrate cu taxa de timbru şi timbru judiciar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs O A invocând temei în drept art. 304 pct.8 şi 9 Cod proc.civ.

În motivare s-a arătat că este fiica numitului B A şi a concubinei acestuia; după despărţirea celor doi B A s-a căsătorit cu B V; la 10 decembrie 1997 a decedat tatăl recurentei iar la 24 decembrie 2005 a decedat şi B V. După moartea acesteia din urmă recurenta s-a ocupat de casa tatălui său, fără să întâmpine vreo piedică de la nimeni.

În mod nelegal s-a constatat de către prima instanţă că recurenta este străină de succesiune.

Instanţa nu a interpretat corect normele legale cu privire la dreptul de moştenire al descendenţilor şi a soţului supravieţuitor.

Instanţa a considerat că recurenta este străină de succesiunea lui B A deoarece nu şi-a manifestat opţiunea succesorală în termenul prevăzut de lege şi singura moştenitoare a rămas B V.

Recurenta susţine că nu trebuia să-şi manifeste opţiunea deoarece B Va rămas în gospodărie în baza legii nr. 319/1944 care prevede că soţul supravieţuitor vine la succesiune pentru ? din bunuri şi are un drept de abitaţie.

Toate actele şi faptele de administrare a succesiunii le-a făcut în baza dreptului special la succesiune şi nu ca urmare a opţiunii succesorale a moştenitorilor care vin la succesiune în baza codului civil.

Nici una dintre surorile lui B V nu şi-a manifestat dorinţa de a moşteni averea tatălui recurentei.

Intimaţii T F, H C, C R, O I au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Din răspunsul la interogator rezultă că recurenta ,după decesul lui B A , nu a făcut nici un act de acceptare –expresă sau tacită, fapt confirmat şi de martori.

Nu poate fi primită apărarea că soţia supravieţuitoare a făcut acte de administrare în baza dreptului special de abitaţie; ea s-a manifestat ca moştenitor; a luat în stăpânire toate bunurile şi de pe teren a cules fructele;

BV şi-a exercitat toate drepturile succesorale: dreptul la moştenire în concurs cu toate clasele de moştenitori, drepturile succesorale asupra bunurilor mobile şi dreptul temporar de abitaţie.

Acceptarea succesiunii de către soţia supravieţuitoare rezultă din răspunsul la interogatoriul recurentei( – întrebările 12,13,14).

Recurenta trebuia să accepte moştenirea în termenul de 6 luni de la moartea autorului.

În recurs nu s-au administrat alte probe.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, inclusiv art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă se constată că recursul este neîntemeiat.

Recurenta trebuia să facă acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii tatălui său B A, faţă de care avea vocaţie, în termenul de 6 luni de la deschiderea acesteia (10.12.1997), astfel cum rezultă din prevederile art. 700 cod civil.

Împrejurarea că recurenta a pătruns în imobilul succesiunii după decesul soţiei autorului, respectiv a numitei B V,(27.11.2005) nu valorează ca act de acceptare a primei succesiuni pentru că acest act s-a realizat mult după expirarea termenului de 6 luni de la decesul tatălui său.

Recurenta nu a făcut nici o probă a acceptării exprese sau tacite în termenul de prescripţie de 6 luni de la deschiderea succesiunii tatălui său B A şi nici nu a invocat cauze temeinice justificate care să determine repunerea în termen, cerere ce trebuia formulată în termenul de 1 luna de la încetarea acelor cauze(conform art. 19 Decretul 167/1958)

Din răspunsul la interogatoriu(întrebarea 10), coroborat cu depoziţiile martorilor rezultă că după decesul lui B A recurenta nu a luat nici un bun din gospodăria acestuia, acte care ar fi valorat acceptarea tacită.

Motivul de recurs constând în faptul că B V, soţia supravieţuitoare a autorului B A , a făcut acte de administrare în baza dreptului special la succesiune conform Legii nr. 319/1944 şi nu ca urmare a opţiunii succesorale în baza codului civil nu este întemeiat.

Legea nr. 319/1944 prevede drepturile soţului supravieţuitor asupra masei succesorale, respectiv: dreptul de moştenire în concurs cu fiecare dintre clasele de moştenitori legali, (art.1) dreptul de moştenire special asupra bunurilor mobile şi din gospodărie (ART.5) şi dreptul temporar de abitaţie(art.4)

Toate cele trei drepturi se exercită în calitatea de moştenitor al soţului supravieţuitor şi nu într-o calitate specială, cum susţine recurenta.

Prin faptul că autoarea pârâţilor -B V , a locuit după decesul soţului său în casă, a făcut acte de întreţinere (fapt recunoscut de reclamantă la întrebarea 8 din interogatoriu) denotă că aceasta a acceptat tacit succesiunea soţului ) moştenire care s-a retransmis la decesul autoarei B V succesorilor : H C şi S L care au acceptat tacit ultima succesiune (conform declaraţiilor martorilor).

Motivul de recurs constând în faptul că surorile autoarei B V nu şi-au manifestat dorinţa de a accepta succesiunea lui B A şi în consecinţă nu au calitate este neîntemeiat.

Surorile H C şi S L nu aveau calitate la succesiunea numitului B A , acestea au obţinut prin retransmiterea de la autoarea lor B V drepturile succesorale de la primul autor.

Prima instanţă în mod corect a respins acţiunea recurentei şi a admis cererea reconvenţională ; nu sunt incidente nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă şi în consecinţă în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca neîntemeiat şi în temeiul art. 274 Cod procedură civilă se va admite cererea intimaţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta O A împotriva sentinţei civile nr. 755/12.03.2009 a Judecătoriei Bârlad ca neîntemeiat.

Obligă recurenta să achite intimaţilor H C, T F, C R, O I şi S L cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică,azi 28 octombrie 2009.

Tags: Legea nr. 319/1944, succesiuni