Articole aleatorii
- Comercial – contestaţie tabel definitiv consolidat
- Incidenţa punctului 10 al articolului 304 Cod procedură civilă în vigoare la data pronunţării hotărârii recurate. Noţiunea de „dovadă” hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
- Minori. Procedură specială de judecare.
- Litigiu fond funciar
- Infracţiunea de viol, prev. de art.197alin.3 Cod penal. Fapta comisă de un inculpat minor. Individualizarea judiciară a pedepsei. Repararea, din oficiu a prejudiciului suferit de o victimă minor.
- Somatie de plata
- Acţiune pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene (Legea nr.248/2005, art.38; O.U.G. nr.105/2005 aprobată prin Legea nr.260/2005, Directiva nr.38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004)
- Plangere contraventionala
- Somatie de plata
- Contract vanzare cumparare
- Comisioane acordate salariatului în executarea contractului de muncă. Natura juridică a acestora. Cuantumul comisioanelor acordate constituie atributul exclusiv al angajatorului, în lipsa unor înţelegeri exprese între angajator şi salariat.
- Art. 3859 Cod proc. penală. Cazurile în care se poate face recurs. Potrivit art. . 3859 pct. 9 Cod proc. penală, hotărârea este supusă casării când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.
- COMERCIAL: Acţiune în remiterea preţului unor servicii de transport. Insuficienţa probatoriului administrat în cauză. Lipsa caracterului cert şi lichid al creanţei ce face obiectul acţiunii
- Prima de vacanţă-funcţionari publici Contencios administrativ
- Plangere contraventionala
- Fond funciar
- Faliment.Contestaţie plan distribuţie.
- Pericol social. Art.18 ind.1 Cod penal Infracţiunea de evaziune fiscală,prev. de art.241/2005. Faţă de împrejurarea că inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră, că prejudiciul cauzat părţii civile este modic
- PENAL.infracţiunea de cruzime faţă de animale
- Fond comercial-Inchidere procedura insolventa
- Cerere de chemare in judecata
- Lipsa condiţiei cumulative a art.148 lit.f Cod procedură penală, privind pericolul social concret reprezentat prin lăsarea în libertate a inculpatului – trecerea unui interval de 4 ani de la data săvârşirii faptei
- Art. 278/1 C.p.p.
- Recurs. Litigiu de asigurări sociale – deschiderea dreptului de pensie pentru limită de vârstă; neluarea în calcul a tuturor sporurilor din alte evidenţe decât menţiunile carnetului de muncă. Posibilitatea reţinerii concluziilor unui raport de expertiză anulat de instanţă.
- Sentinta penala
- Contract de vânzare-cumparare incheiat conform art. 9 din Legea nr. 112/1995. Obligatia unitatii administrativ teritoriale de a instraina bunul detinut de chirias constituie o obligatie in rem. Refuzul unitatii administrativ teritoriale de a instraina
- Depunerea unei liste cu martori
- Revendicare teren ocupat integral de constructii de interes public (cinematograf). Acordarea masurilor reparatorii în echivalent. Conditiile acordarii în compensare a unui teren de aceeasi valoare si cu aceleasi caracteristici tehnico-edilitare.
- Falsificări
- Contraventie
- Incheiere de respingere a investirii cu formula executorie pentru lipsa titularului dreptului
- Asigurări sociale
- DREPT DE PROCEDURĂ CIVILĂ. CERERE DE REVIZUIRE. CONTRARIETATE DE HOTĂRÂRI
- Drept procesual penal. Probe indirecte. Forta probatorie
- DIVORŢ CU COPII. EXCEPŢIA LIPSEI DOVEZII CALITĂŢII DE REPREZENTANT .INSUFICIENTA DOVEZII PROCURII DE REPREZENTARE IN LIPSA DOVEZII REŞEDINŢEI IN STRĂINĂTATE
- Recurs- Plângere contravenţională
- Dreptul legal al salariatului .Obligaţia instanţei
- Pretenţii
- Schimbare incadrare juridica
- Aplicarea dispoziţiilor art. 2821 Cod procedură civilă. Calificarea căii de atac în cazul acţiunii ce are ca obiect partaj succesoral
- Poliţist. Funcţionar public cu statut special. Drepturi salariate. Spor de vechime. Legea aplicabilă.
- COMPETENTA DE SOLUTIONARE A LITIGIILOR PRIVIND DREPTURILE SALARIALE PENTRU FUNCTIONARII PUBLICI
- Nepronunţarea hotărârii în contradictoriu cu toate părţile. Consecinţe.
- Cadru didactic. Refuz de prelungire a contractului de muncă după împlinirea vârstei de pensionare. Competenţă materială
- Individualizare pedeapsa
- PENAL.Furt calificat
- Fond Comercial-Deschidere procedura insolventa
- Aprecierea elementelor ce caracterizează contractul de achiziţie publică. Consecinţele produse de calificarea raporturilor juridice asupra cadrului procesual al cauzei. Modul de exercitare a atribuţiilor recunoscute prin lege AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU REGLEMENTAREA ŞI MONITORIZAREA ACHIZIŢIILOR PUBLICE.
- Hotărâre a adunării generale a acţionarilor. Aprobarea încheierii unui contract de asociere în participaţiune. Acţiune în anulare. Interes.
- Somaţie de plată
- ACTUALITATEA LOCUINTELOR SOCIALE
- Nelegala citare. Rejudecare
- Acţiune în constatare
- Loviri si alte vatamari
- Obligatie desfiintare lucrari realizate fara autorizatie
- Somatie de plata
- Obligaţii rezultând din cauzarea de prejudicii. Criteriile de care se ţine seama la stabilirea despăgubirii.
- Tălhărie
- Furt calificat şi violare de domiciliu. Recurs. Schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat
- Comercial –închidere procedură insolvenţă
- Refuzul recoltării probelor biologice. Circumstanţe atenuante.
- Obligarea la plata sumei cu titlu de pret neachitat din facturi fiscale si dobanda legala aferenta debitului, actualizata cu indicele de inflatie
- Infractiuni
- Condiţiile reţinerii recidivei postexecutorii, prev. de art. 37 lit b Cod penal
- Nelegalitatea titlului statului – Decretul nr. 223/1974. Admisibilitatea cererii de restituire a unei cote ideale din imobilul notificat.
- Drept de procedură civilă. Cerere de revizuire.
- Înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Neconstituţionalitatea prevederilor art. 9 alin. (5) din OG nr. 2/2001 (Decizia nr. 1354 din 10.12.2008 C.C. )
- Antecontract de vanzare – cumparare. Vicii de consimtămant.
- Reziliere contract de vânzare-cumparare
- Infractiuni la legea protectiei mediului
- Plangere contraventionala
- Pensie intreţinere
- Tăinuire. Cunoaşterea provenienţei ilicite a bunurilor dobândite. Cerinţa esenţială pentru caracterizarea laturii subiective
- Reexaminarea sancţiunii contravenţionale – transformare amendă
- Contestatie la executare
- Anularea acţiunii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant. Inadmisibilitatea cererii de constatare a nulităţii unei cereri de chemare in judecata si a unei împuterniciri avocaţiale pe cale separata, iar nu in cadrul procesului respectiv.
- Divorţ. Aplicarea dispoziţiilor art. 2 şi 38 (1) din Codul familiei prin coroborare cu prevederile art. 617 din Codul de procedură civilă
- DECIZIA DE PENSIE. NELUAREA IN CALCULULUL PENSIEI A SPORURILOR DE VECHIME. MATERIAL PROBATORIU. CONSECINTE
- Contestatie la executare fila CEC pierduta
- Plangere contraventionala
- Infractiuni
- Desfacerea a contractului individual de muncă conform art.65 din Codul muncii
- Banca – societate comercială pe acţiuni
- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului
- Pretentii
- Greşita desfiinţare a sentinţei de fond de către instanţa de apel Trimiterea spre rejudecare – nemotivare;Limitele rejudecării şi nerespectarea disp. art. 385 Cod proc.pen.
- Anulare act
- Comercial –deschidere procedură insolvenţă
- Pedeapsă accesorie. Interzicerea drepturilor părinteşti. Obligaţia instanţei de a aplica această interdicţie ţinând seama de calitatea de părinte şi de natura infracţiunii comise.
- Declinare competenta
- Acţiune constatare
- Actiune posesorie
- Fond – Comercial-art.138 din Lg. 85/2006
- Constatare nulitate pentru neachitarea taxei de timbru
- Plangere impotriva ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art. 277 CPP)
- Acţiune în constatare – perfectare schimb
- Plangere contraventionala
- Comisie rogatorie
- Actiune de divort. Exceptia autoritatii de lucru judecat.Respingerea actiunii.
- FURT CALIFICAT – ART. 208 – 209 C.p., TÂLHĂRIE – ART. 211 C.p.