Articole aleatorii
- Partaj. Imobil dobândit împreună de foştii soţi cu o sumă împrumutată. Plata parţială a ratelor doar de o singură parte. Cotă de contribuţie egală
- Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.89 (2) din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
- Nelegala citare. Rejudecare
- Insolvenţă. Condiţii.
- Infracţiune de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală-art. 87 al.1-O.U.G. nr. 195/2002 republicată – lipsa pericolului social al unei infracţiuni – rejudecare – sent. pen. din data de 02.04.2008
- Plângere contravenţională O.U.G. 109/2005
- V. MAGISTRAŢI. DREPTURI SALARIALE REPREZENTÂND 30% DIN INDEMNIZAŢIA DE ÎNCADRARE BRUTĂ LUNARĂ, CONFORM OUG NR.643/2002 PENTRU PERIOADA DECEMBRIE 2002-APRILIE 2004 ŞI DE 40% PENTRU PERIOADA MAI 2004-DECEMBRIE 2005 DIN ÎNDEMNIZAŢIA DE ÎNCADRARE BRUTĂ LUNARĂ.
- Legea nr.10/2001. Persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii. Acte doveditoare. Preluare abuzivă
- Modificare titlu de proprietate
- DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ. Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
- PARTAJ JUDICIAR – ACHITAREA DATORIEI PRIN BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC DUCE LA RESPINGEREA ACTIUNII DE PARTAJ BUNURI COMUNE
- Tâlharie prev.de art.211 c.p.
- Inselaciune. Emiterea unui cec fara acoperire. Incadrare juridica.
- Litigii de muncă – contestaţie decizie de concediere
- Drepturi banesti
- Ucidere din culpă. Despăgubiri civile
- Aplicarea dispoziţiilor art.28 din Legea nr.54/2003 referitoare la calitatea procesuală activă a sindicatului în acţiunile având ca obiect apărarea drepturilor membrilor săi, ce decurg din legislaţia muncii. Limitele exercitării mandatului
- STABILIRE PROGRAM VIZITARE MINOR.dREPTUL BUNICILOR PATERNI DE A AVEA LEGATURI PERSONALE CU MINORA
- Anulare titlu proprietate
- Sentinţă civilă
- ACHITARE DUPĂ REŢINEREA CAUZEI SPRE JUDECARE CONFORM ART. 2781 AL. 8 LIT. C COD PROCEDURĂ PENALĂ
- Drepturi banesti
- Aplicarea Legii nr.220/2007 privind modificarea coeficienţilor de multiplicare pentru salariile personalului didactic din învăţământul preuniversitar
- Raport de control întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Contracte civile prestări servicii de colaborare, perfectate în locul contractelor individuale de muncă. Distincţie. Consecinţe
- Drepturi banesti
- Interpretarea şi aplicarea art. 138 alineat (1) litera a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
- Incredintare minor
- PENAL Furt calificat în formă continuată, tâlhărie şi violare de domiciliu în formă continuată
- Succesiuni. Iesirea din indiviziune. Criterii de atribuire loturi. Desi piritul a solicitat ca imobilul sa ramina in indiviziune insa potrivit disp.art.728 Cod civil nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune
- Teren solicitat spre reconstituire în baza Legii 18/1991.Cotă de reducere .Condiţii de admitere.
- Savarsirea a doua infractiuni de furt calificat
- Prin cererea cu nr.7774/2003 inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati contestatoarea B.M. a solicitat anularea formelor de executare pornit de creditorul I.M. cu motivarea ca acesta desi doreste executarea propriilor obligatii i-a consemnat la CEC
- Litigii de munca – Drepturi banesti. Despagubiri spor conditii vatamatoare de 10%
- Licitaţie organizată de o asociaţie de dezvoltare intercomunitară pentru atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane. Legislaţie aplicabilă. Necompetenţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
- Pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligati sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie o suprafata de teren
- Divorţ
- Contestaţie la executare
- Completare act stare civila
- Lipsa de interes in formularea unei actiuni in pretentii
- CALEA DE ATAC ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII PRONUNŢATE DE INSTANŢĂ PRIN CARE S-A RESPINS PLÂNGEREA FORMULATĂ DE INCULPAT ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUI PRIN CARE S-A DISPUS PRELUNGIREA DURATEI MĂSURII PREVENTIVE A OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI ŢARA.
- Apel. Reţinerea greşită a stării de recidivă. Omisiunea instanţei de fond de aplicare a prevederilor Legii 543/2002.
- Competenţă materială. Drepturi salariale magistraţi
- Talharie
- Contract de prestări servicii. Pază pentru un obiectiv de investiţii, aflat în construcţie
- Cerere privind cenzurarea de instanţa de contencios administrativ a modului de acordare a burselor de studiu angajaţilor săi, de instituţia de învăţământ superior de stat. Actul administrativ producător de efecte juridice
- Constatare nulitate act
- Trimiterea dosarului la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale
- Cerere de contopire a pedepselor
- Fond funciar
- Sentinta civila
- Cerere creditor de a fi înscris în tabelul creditorilor cu un cuantum al creanţei mai mare decât cel declarat iniţial, motive ce rezultă din declaraţia de impunere a reprezentanţilor societăţii comerciale debitoare şi calcul aplicat la impozit clădire – spaţiu comercial.
- Excepţie de nelegalitate a unei hotărâri de consiliu local în cadrul acţiunii ce vizează constatarea nulităţii absolute a aceleiaşi hotărâri. Inadmisibilitate
- Majorare pensie intreţinere
- Excepţia de nelegalitate a raportului de evaluare a performanţelor profesionale ale unui funcţionar public. Condiţii de exercitare. Aspecte de ordin formal invocate.
- Fond – Comercial-Rezolutiune contract
- Infractiuni pe drumuri publice
- Plângere contravenţională
- Fond-Contencios Administrativ-Anulare decizie de imputare
- Posibilitatea executării silite a obligaţiilor contractuale, după rezilierea contractului.
- Fond funciar
- Infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a raportat la art. 1 alin. 1 lit. b din Legea 78/ 2000. Participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi art. 31 alin. 1 Cod penal raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal
- LITIGII DE MUNCĂ. Acordarea drepturilor băneşti ale personalului din învăţământ prevăzute prin Legea 221/2008.
- Uzucapiune
- Contencios administrativ. Anularea autorizaţiei de construire în ce priveşte lucrările de mansardare a unui bloc prin construirea de noi apartamente la mansardă.
- Art. 86 alin.1 din OUG 195/2002
- Fond comercial-Inchidere procedura insolventa
- Legea nr. 10/2001. Teren situat în extravilanul localitatii la data preluarii abuzive. Incidenta dispozitiilor art. 8 din lege. Exceptarea de la beneficiul Legii nr. 10/2001.
- Uzucapiune
- Drept civil. Plângere contravenţională
- Contestaţie împotriva raportului întocmit de fostul lichidator judiciar, formulată de contestatorul D.G.F.P.J. .Excepţia tardivităţii. Nelegalitatea plăţilor din fondul colector efectuate de vechiul lichidator judiciar după înlocuirea lui.
- Încadrarea activităţii salariaţilor în grupe de muncă
- Cooperarea internaţională în materie penală. Cerere de mandat european pentru punerea în executare a pedepsei închisorii, faţă de un cetăţean român, în străinătate. Împlinirea termenului de prescripţie potrivit legii penale române
- Evacuare pentru lipsă titlu locativ. Tacită relocaţiune. Concediu. Daune cominatorii.
- Repararea prejudiciului cauzat de eroarea judiciară.
- Cerere de chemare în judecată
- Furt calificat. Încadrare juridică. Bun cu valoare economică, aflat în sfera de dispoziţie a părţii vătămate. Săvârşirea faptei imediat după rămânerea definitivă a unei hotărâri anterioare de condamnare.
- Somatie de plata
- Recurs.Plângere contravenţională
- Uz de fals, inselaciune
- Faliment. Aprobarea de către judecătorul sindic a vânzării unui imobil al debitorului, până la definitivarea tabelului obligaţiilor. Admisibilitate. ( IV )
- Partaj succesoral
- Retragere asociat
- Furt. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Aplicarea pedepsei accesorii. Suspendarea executării şi a acestei pedepse
- Fond funciar
- Abordări de clasificare a leasingului financiar conform IASB
- SENTINŢA PENALĂ
- Intreruperea executării pedepsei
- Stagiul complet de cotizare în cazul nevăzătorilor pensionaţi anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000
- PENAL.infracţiunea de cruzime faţă de animale
- Plângere contravenţională.
- Competenta organului de urmarire penala in raport de calitatea invinuitului care avea atributii de control conform art. 13 al. 1 lit.b din OUG 43/2003. Urmarirea functionarului public cu functie de control intr-o institutie publica centrala-
- Sesizare Curte de Conturi-inadmisibilitate
- Evacuare
- Interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii
- REABILITARE JUDECĂTOREASCĂ. Calcularea termenului de reabilitare. Momentul introducerii cererii. Respingere pentru prematuritate.
- Incetare masura plasament
- Excludere asociat. Neînţelegeri grave între asociaţi. Condiţii de admisibilitate a cererii de excludere.( I )
- Reabilitare
- Excepţia de necompetenta materiala. Aplicarea prevederilor L 19/2000 in cazul soluţionării contestaţiei la executare asupra pensiilor sau altor asigurari sociale.
- Autoritate de lucru judecat în materia legii privind procedura insolvenţei