Articole aleatorii
- Acţiune în anularea Ordinului Prefectului
- Minută. Nesemnarea acesteia
- Este inadmisibilă formularea unei noi cereri de liberare condiţionată în termenul fixat de instanţă printr-o sentinţă definită prin care s-a respins o cerere de liberare anterioară şi s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii, conform art.450 alin.2 c.proc.pen.
- Legea 221/2009. Daune morale acordate moştenitorului persoanei condamnate pe motive politice in timpul regimului comunist.
- Concurs de infracţiuni. Aprecierea sporului de pedeapsă adăugat la pedeapsa cea mai grea. Recurs declarat de inculpat pe netemeinicie şi respins ca nefondat
- CONT. ADM. : Contravenţie prevăzută la art. 102 alin. 3 lit. a) din OUG nr. 195/2002. Aparat Drager utilizat la măsurarea alcoolemiei, neprevăzut Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal LO/2009 şi neverificat metrologic
- Încredinţarea copilului spre creştere şi educare unuia dintre părinţi cu ocazia divorţului. Criterii de determinare a interesului superior al copilului
- Contestatie la executare
- Penal – încăierarea (art. 322 C.p.) – O.U.G. 195/2002
- Reorganizare judiciară şi faliment. Acţiune pentru anularea transferului patrimonial. Condiţii. Preţul, ca obiect al obligaţiei cumpărătorului. Trăsături.
- Inegalitatea vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei. Lipsa condiţiilor necesare antrenării răspunderii statului din perspectiva dreptului comunitar
- CIVIL. MINORI SI FAMILIE- REINCREDINTARE MINORI
- Art. 239 Cod penal. Art. 193 Cod penal. Ultraj – ameninţare – diferenţiere
- Ordonanţă preşedinţială fără citarea părţilor. Procedura.
- Infracţiuni prev. de art. 178 alin 2 Cpen , art. 78 alin 1 din OUG 195/2002 şi art. 81 alin 1 din OUG 195/2002 , toate cu aplic. art. 33 lit.a şi art. 37 lit.a Cpen
- Servitute de trecere. Condiţii
- Anularea dispoziţiei privind îndepărtarea de la cursurile Şcolii de agenţi de poliţie. Incertitudinea reglementării sancţiunii pentru nepromovarea unei discipline/modul.
- MAJORARE PENSIE INTRETINERE
- Anulare act administrativ fiscal. Lipsa declaratiei fiscale privind plata impozitului pe venit în calitate de microîntreprindere.
- CONTRACT DE ANTREPRIZĂ. SUBANTREPRENOR. RĂSPUNDERE.
- INFRACŢIUNEA DE LOVIRE. ACORDAREA DE DAUNE MORALE.
- RECURS CIVIL. Casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre continuarea judecării în condiţiile existenţei dovezii achitării taxei judiciare de timbru, transmisă prin poştă. Art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă
- Plângere formulată în baza art.278 ind.1 c.p.p. – respingerea pentru nedovedirea calităţii de proprietar asupra terenului
- Art.180 alin 2 C.p. şi art.180 alin 1 C.p. Loviri şi alte violenţe. Recurs
- Încuviinţarea executării în România a unei hotărâri judecătoreşti privind încredinţarea unui minor, pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene. Dispoziţii legale aplicabile
- Constatare nulitate titlu de proprietate. Renuntatori expres la succesiune. Cerere de reconstituire facuta conform Legii 18/1991. Efecte.
- Temeinicia cererii de evacuare dintr-o locuinţa in situaţia in care nu s-a solicitat in prealabil rezilierea contractului de închiriere pentru care a operat tacita relocaţiune
- Plangere impotriva rezolutiei procurorului
- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului
- Plângere contravenţionala. Prezumţia de nevinovăţie
- Legea nr. 10/2001. Prioritatea masurilor compensatorii în raport cu masura acordarii de despagubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Acordarea de bunuri în compensare – atributul exclusiv al unitatii detinatoare. Limitele controlului judecatoresc.
- Taxa de poluare. Legalitatea încasării taxei de poluare achitată în perioada 1.07.- 8.12.2008 sub imperiul OUG nr.50/2008, forma iniţială.
- COMERCIAL: Soluţionarea pe fond de către judecătorie a unei acţiuni în pretenţii, cu încălcarea competenţei materiale a tribunalului. Incidenţa dispoz. art. 312 alin. 6 rap. la art. 304 pct. 3 C.p.c.
- CONDAMNARE LA O PEDEAPSA CU SUSPENDARE CONDITIONATA. PRELUNGIREA TERMENULUI DE INCERCARE PRINTR-O SENTINTA ULTERIOARA. DATA DE LA CARE SE CALCULEAZA TERMENUL DE REABILITARE
- Funcţia de sef al unui ocol silvic nu este o funcţie publică potrivit L 188/1999.
- Faliment
- Reincredintare minori
- Contestatie la executare
- Contestatie la executare
- Aplicarea dispoziţiilor art.6735 şi 67310 Cod procedură civilă.
- Desfacere căsătorie
- Vătămare corporală
- Act aditional la contractul individual de munca
- Încadrarea greşită a infracţiunii prin actul de sesizare în dispoziţiile art. 323 Cod penal. trimiterea cauzei la parchetul competent pentru refacerea urmăririi penale. competenţa D.I.I.C.O.T.
- Art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 R Poziţie nesincera a inculpatului.
- Fond funciar – Constatare nulitate absolută titlu de proprietate
- Dezbaterea succesiunii ramase de pe urma defunctului G, iesirea din indiviziune cu atribuirea bunurilor ramase de pe urma defunctului paratei D, constatarea vanzarii cumpararii intre parata D si paratul T si pronuntarea unei hotarari
- Înregistrările făcute în contabilitate, conform documentelor contabile
- Nulitate certificat moştenitor
- Obligarea autoritatii publice la emiterea unui act administrativ.
- Contestaţie la executare
- Contestatie la executare. Opozabilitatea unui antecontract de vânzare-cumparare referitor la imobilul ce formeaza obiectul executarii
- Drept fiscal. Dispoziţia de reverificare emisă de către pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii nu poate fi calificată ca actul administrativ fiscal în înţelesul prevederilor art. 41 şi 205 din C.pr.fisc. Inadmisibilitate
- Conform art. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, creanţele garantate se înscriu în tabelul definitiv şi/ sau tabelul definitiv consolidat, după caz, la valoarea garanţiilor, evaluată în conformitate cu art. 39 alin. 1 lit. A (de un evaluator conform standard
- Acţiune în restituire întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 641/1994 pentru abrogarea măsurilor legislative anti-evreieşti. Admisibilitate
- Recurs – Constatare nulitate absoluta
- Guvernul a modificat OUG privind regimul străinilor în România
- Plangere Legea 18/1991. Actiune facuta in nume propriu de o persoana fara calitate de succesoare. Consecinte.
- ANTECONTRACT DE VANZARE CUMPARARE INSCRISUL SUB SEMNATURA PRIVATA ESTE UN ANTECONTRACT DE VANZARE CUMPARARE – NEINDEPILNIREA OBLIGATIEI DE CATRE O PARTE INDREPTATESTE PE CEALALATA PARTE CARE SI-A EXECUTAT OBLIGATIILE SA SOLICITE IN TEMEIUL ART.1021 COD CIVIL EXECUTAREA OBLIGATIILOR
- Fond funciar
- Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice
- Recurs civil-fond funciar
- Caile extraordinare de atac. Contestatia în anulare. Cazuri.
- Anulare act administrativ. Nemotivarea actului administrativ. Sancţiune
- Integrarea clinica – modificari in baza legii 40/2011
- Materie civilă – sancţiuni judiciare
- Fals in inscrisuri sub semnatura privata
- STABILIREA VALORII UNUI IMOBIL SOLICITAT ÎN BAZA LEGII NR.10/2001. LEGE APLICABILĂ ŞI INSTANŢA COMPETENTĂ
- Obligaţia de plată a taxei de timbru trebuie adusă la cunoştinţă ambilor apelanţi, nu numai unuia dintre ei
- Modificare titlu proprietate
- Pretentii
- Valoarea probatorie a antecontractului de vanzare-cumparare in procedura reconstiturii dreptului de proprietate asupra terenurilor
- Contract de asigurare. Art. 22 din Legea nr. 136/1995
- Revendicare imobiliară
- Condamnarea inculpatului P.P. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săv. infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
- Divorţ cu copii
- Infracţiunii privind circulaţia pe drumurile publice, art.86 al.2 OUG 195/2002R
- Anulare titlu proprietate
- Refuz acordare drepturi
- Încredinţare minor. Încredinţarea minorului unuia dintre părinţi se poate face şi atunci când acesta este plecat temporar din ţară dar a luat măsurile necesare pentru creşterea şi educarea acestuia.
- Contencios administrativ
- NEGLIJENTA IN SERVICIU. RAPORT DE CAUZALITATE INTRE FAPTA INCULPATILOR SI REZULTATUL PRODUS. EFECTELE LEGII PRIVIND GRATIEREA SI ASUPRA PEDEPSELOR SUSPENDATE CONDITIONAT.
- Intrerupere executare pedeapsa-declinare de competenta
- Legea nr.272/2004. Înlocuire măsură plasament minor. Publicitatea şedinţei de judecată. Nulitate hotărâre. Casare cu trimitere spre rejudecare.
- Infracţiuni de corupţie
- Contestatie la executare
- Achitarea debitului în timpul judecăţii
- PENAL.Lovire – recurs Împăcarea părţilor
- Raspundere civile delictuala. Conditii.
- ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. CALCUL ACCESORII. LEGALITATE.
- Constatarea legalitatii declansarii grevei.
- Exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti de către Preşedintele Consiliului Judeţean din judeţul în care urmează a locui copilul .
- Reabilitare
- Plata diferentelor dintre drepturile salariale cuvenite în baza contractului de munca si drepturile salariale acordate diminuat.
- Incompatibilitate. Condiţii.
- Calitatea procesuală pasivă într-o acţiune având ca temei răspunderea civilă pentru fapta lucrului.
- Sentinţă penală
- COMERCIAL : Cerere de scutire /reducere/ reeşalonare/amânare a taxelor de timbru datorate de recurentă. Incidenţa prevederilor art. 211 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 15 alin.1 şi 2 din OUG nr. 51/2008
- Divort
- Art. 174-175 Cod penal – Omor calificat. Inculpat rudă cu autorul şi cu victima. Lipsa probelor privind înţelegerea prealabilă în săvârşirea faptei. Schimbarea încadrării juridice în art. 264 Cod penal. Încetarea procesului penal.