Articole aleatorii
- Contract sinalagmatic.Denunţare unilaterală.Lipsa notificării.
- Reîncredinţare minor spre creştere şi educare. Criterii.
- Chemare in judecata pentru impartirea provizorie a locuintei
- Întoarcerea executării. Instanţa competentă în soluţionarea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 404 ind. 2 alin. 3 C.pr.civ. Judecătoria ca instanţă de executare de drept comun sau instanţa în care s-a obţinut titlul executoriu?
- Fond funciar
- Art. 208-209 cod penal – furt calificat
- Plangere Contraventionala
- CIVIL CONTRAVENTII : Inexistenţa prezumţiei de nevinovăţie in materie contravenţională. Jurisprudenţa CEDO in cazurile contra României. Aplicarea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi imparţialităţii judecătorului naţional
- Anulare act administrativ
- Fond – Comercial – contestaţie tabel suplimentar al creanţelor
- Ultraj – art. 239 al. 2 C.p
- Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)
- Viol
- Inselaciune
- Decizia de imputare şi angajamentul de plată, acte juridice nereglementate de actualul Cod al muncii
- Sentinţă civilă
- Acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar facuta de minorul care a implinit 14 ani
- LEGEA NR. 19/2000. REVIZUIREA DREPTURILOR DE PENSIE
- Rang de prioritate. Dobânzi bancare aplicate creanţelor garantate de terţi, după data deschiderii procedurii. ( I )
- Reîncredinţare minor spre creştere şi educare. Modificarea împrejurărilor avute iniţial în vedere. Aprecierea interesului superior al copilului în cadrul aplicării art.44 Cod familie
- Divort cu copii
- Sentinta civila
- Revizuire. Cazul de revizuire reglementat de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă. Condiţii.
- Restituire minor
- Substituiţii procesuali
- IVIL.Pretentii
- Art. 183 cod penal
- Faliment
- Contract de antrepriza. Răspunderea pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contract.
- Contestaţie împotriva deciziei de impunere privind stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare de plată reprezentând accize aferente unei cantităţi de benzină aviaţie. Distincţia dintre noţiunile de „scutire directă” şi „scutire indirectă” prevăzută de art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobat prin H.G. nr. 44/2004. Consecinţe
- Contencios Administrativ – Legea 9/1998
- Contencios administrativ – drepturi băneşti
- Revizuire
- Reductiunea testamentului. Rezerva si calitatea disponibila se calculeaza nu în raport de valoarea donatiilor facute de defunct ci în raport de întreg patrimoniul ce a apartinut.
- Somaţie de plată
- Cerere de revizuire adresată direct instanţei.
- Contestaţie la executare propriu zisă
- Spor 15% confidentialitate asistenti judiciari.
- Revendicare
- Minuta şi dispozitivul
- Contestatia la Legea nr. 10/2001. Întelesul notiunii de „unitate detinatoare” si de „entitate învestita cu solutionarea notificarilor”. Filialele lipsite de personalitate juridica nu pot avea aceste calitati chiar daca sunt înregistrate în registrul comert
- Contract de leasing imobiliar
- Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Instanţa competentă să soluţioneze cererea.
- Pensie intretinere
- Plangere contraventionala. contestatie la regimul circulatiei
- Drept comercial : Valoarea juridică a penalităţilor înscrise în facturi în lipsa unui contract sub forma înscrisului unic încheiat între părţi
- Contestatie la executare
- Fond –Comercial –Revizuire – art. 322 pct.4 Cod procedură civilă
- Anulare acte frauduloase
- Nulitatea divizării
- Plangere contraventionala
- Sentinta penala
- Opozabilitatea hotarârii judecatoresti fata de terti. Invocarea de catre terti a unui drept de proprietate asupra imobilului supus executarii silite.
- Contencios administrativ
- Hotărâre a adunării generale a acţionarilor. Aprobarea încheierii unui contract de asociere în participaţiune. Acţiune în anulare. Interes.
- Contencios fiscal-anulare acte administrativ fiscale
- VECHIMEA ÎN FUNCŢIE ŞI VECHIMEA ÎN SPECIALITATE PENTRU ACORDAREA PENSIEI ÎNAINTE DE ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 60 ANI
- Contravenţie. Proces verbal de constatare a contravenţiei. Prezumţie relativă de adevăr şi legalitate a procesului verbal
- Constatare nulitate act adjudecare
- Ordonanţă preşedinţială fără citarea părţilor. Procedura.
- Plangere contraventionala
- Opozitia la executare
- Soluţionarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune
- Sentinta civila
- Scutire taxă timbru acţiune în revendicare imobiliară( art. 15, lit. r, Legea nr. 146/1997)
- Constatare nulitate act – incidenţa abrogării Legii nr. 58/1974
- Plangere contraventionala
- Cerere de reconstituire formulata numai de un mostenitor, inexistenta mandatului tacit
- Reprezentarea persoanei juridice.Director general. Mandat la încheierea actelor juridice ale regiei autonome.
- Vătămare corporală
- Infractiuni pe drumuri publice
- Restituire metale pretioase. Conditii
- Contestatie la executare
- STABILIRE PATERNITATE
- Intabularea dreptului de proprietate si a dreptului de ipoteca legala pentru restul de pret datorat
- Regimul primar imperativ
- Cerere pentru inregistrarea nasterii dupa trecerea unui an de la nastere
- Cheltuieli judiciare – dacă apelul inculpatului este admis, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
- Recunoaşterea faptei şi lipsa antecedentelor nevalorificate ca circumstanţe atenuante.
- Comercial – ordonanta prezidentiala
- Limitele competenţelor judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului. Cererea de actualizare a capitalului social subscris în funcţie de rata inflaţiei. Inadmisibilitate
- Rezolvarea corecta a situatiei antecedentelor penale ale inculpatului si aplicarea unei pedepse rezultante corect individualizate
- Modificarea măsurii de plasament în raport de interesul superior al minorului. Admisibilitatea cererii de intervenţie formulată de asistentul maternal.
- Revendicare – masura nationalizarii a fost facuta cu încalcarea disp.Decretului nr.92/1950; – buna credinta a chiriasilor
- Inselaciune. Infractiune vamala. Concurs de texte legale si nu de infractiuni.
- Masura de siguranta a internarii medicale nu se poate lua fata de faptuitorul care nu era iresponsabil ci doar prezenta tulburari de comportament ce constituie simple elemente de individualizare a pedepsei.
- Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Hotarârea de declansare a procedurii de dizolvare voluntara.
- Divort
- Inlaturare sau modificare a pedepsei
- Revocare măsură suspendare sub supraveghere a executării pedepsei
- Succesiune
- NOŢIUNEA DE ACT ADMINISTRATIV
- Sentinta civila
- Minori si familie
- CONTRAVENTII
- JUDECAREA CAUZEI ÎN CARE INCULPATUL A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ ATÂT PENTRU SĂVÂRŞIREA UNEIA DINTRE INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE DE ART. 13, RESPECTIV, ART. 18 DIN LEGEA NR. 678/2001, CÂT ŞI PENTRU ALTE INFRACŢIUNI. PUBLICITATEA ŞEDINŢEI DE JUDECATĂ
- Procura de partaj in actiunea de divort
- Inselaciune
- Acţiune în constatarea încetării contractului de muncă. Sentinţa civilă nr. 656 din 20 iulie 2009
- CONTESTATIE EXECUTARE
Articole aleatorii (continuare)
- Suplimentarea masei partajabile potrivit dispoziţiilor art.673/7 cod procedură civilă
- Încetarea contractului individual de muncă în temeiul acordului părţilor
- Răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie. Condiţii.
- Plangere contraventionala.Aplicarea principiului prezumtiei de nevinovatie
- Reducerea vârstelor standard de pensionare
- Art.211, alin.1 si 2, lit. b, c, Cod penal
- Legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie
- Constatare nulitate absoluta
- Contestaţie la executare. Efectele încuviinţării cererii de executare silită. Consecinţa depunerii recipisei de consemnare a sumei datorate la alt executor judecătoresc decât cel împuternicit de creditor.
- Sentinţă civilă
- Plângere contravenţională
- Incredintare minor
- Civil, conflict de drepturi-muncă prestată peste norma didactică
- Somaţie de plată
- DREPTURI DE PENSIE. NEINCIDENŢA ÎN CAUZĂ A PREVEDERILOR ART. 87 DIN LEGEA NR. 19/2000. NECERCETAREA FONDULUI CAUZEI. APLICAREA PREVEDERILOR ART. 312 ALIN. 5 TEZA I DIN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ CU TRIMITERE LA DECIZIA NR. XXI DIN 12.VI.2006 A SECŢIILOR UNI
- Legea 10/2001.Teren in compensare pe un alt amplasament. Conditia acordului entitatii investita cu solutionarea notificarii. Admisibilitatea contestatiei
- Contestatie executare
- Reîncredinţare minor
- Anulare autorizaţie de construire. Protejarea monumentelor istorice
- Fapta inculpatului, administrator al unei societăţi comerciale, de a emite un cec având doar semnătura sa şi ştampila societăţii constituie infracţiunea prevăzută de art.84 al.l pct.3 din Legea nr. 59/1934.
- Ordonanţă Preşedinţială
- Contestaţie la executare
- PENAL CU ARESTAŢI-DEDUCEREA DIN PEDEAPSĂ A UNEI PERIOADE EXECUTATE ÎN STRĂINĂTATE, CA URMARE A EMITERII MANDATELOR EUROPENE DE ARESTARE
- Nulitate absoluta contract vânzare-cumparare – Buna credinta a posesorului conform dispozitiilor art. 1898 Cod civil.
- Reprezentarea in procesul penal
- Uzucapiune
- Contencios administrativ si fiscal – suspendare executare act administrativ
- Baza de calcul a pensiei de serviciu a magistratului
- PROCEDURA SOMATIEI DE PLATA. CONDITII.
- Inadmisibilitatea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului formulată în baza dispoziţiilor art. 278 ind. 1 C.pr.pen. (lipsa calităţii procesuale a petentei – art. 222 alin. 3 C.p.p.)
- Societate comercială pe acţiuni. Desemnarea unor experţi, la cererea acţionarilor, pentru verificarea activităţii societăţii.
- Refuzul autorităţii publice de a emite avizul de executare a unei construcţii pe terenul aferent infrastructurii feroviare. Consecinţe
- Fond -Contencios administrativ – anulare decizii de imputaţie
- OG 52001
- Încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil
- Neîncadrea în drept a faptelor comise atrage nulitatea absolută a procesului verbal în condiţiile art.17 cu ref. la art.16 alin.1 din OG 2/2001
- COMERCIAL.Clauză penală instituită în contractul de vânzare- cumpărare privind cumulul penalităţilor şi a dobânzii în caz de neachitare a preţului la termenul de scadenţă.Aplicabilitatea dispoziţiilor art.1 din Lg.313/1879 exclusiv contractului de împrumut
- Incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 164 din legea nr. 19/2000 referitoare la modul de determinare a punctajelor anuale
- Furt
- Furtul si alte infractiuni
- Contencios administrativ – anulare decizii de imputaţie
- Principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac, consacrat de art. 372 Cod proc. penală, se aplică şi în cazul rejudecării cauzei în fond, după ce prima hotărâre a fost desfiinţată în apelul exclusiv al inculpatului
- Cerere în anulare
- Modificarea unilaterală a contractului de muncă. Raporturi juridice de legislaţia muncii sau comerciale.
- Divorţ cu copii – reîncredinţare minor
- Nelegalitate. Neaudierea inculpatului
- Faliment.Contestaţie plan distribuţie.
- Acţiune în constatare. Raporturi de muncă.
- Reziliere
- Asigurări sociale
- Dovada dreptului de proprietate făcută de notificările în baza Legii 10/2001
- Rezoluţiune contract
- Circulatie rutiera
- Inlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 145 ind. 1 Cod procedură penală. Condiţii.
- Furt, violare domiciliu
- Rezilere contract de arendă
- Plangere impotriva rezolutiei procurorului de NUP
- Litigii contractuale dintre utilizator şi operator
- Exceptia inadmisibilitatii cererii de ordonanta presedintiala în conflictele de drepturi.
- Plangere legea nr.1 din 2000.Dovada dreptului de proprietate.
- Contopirea pedepselor
- Infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal. Posibilitatea obligării asiguratorului de răspundere civilă la plata daunelor morale
- Contestatie in Anulare
- Acţiune în evacuare. Admisibilitate. Parte titulară a dreptului de abitaţie
- Dividende. Conditii de acordare. Fond de rezerva care nu a facut obiectul hotarârii AGA.
- Desfiinţare construcţii
- Titlul: Drept procesual penal. Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale
- Act normativ al autorităţii administrative locale. Competenţe.
- Instructor auto. Refuz nejustificat de eliberare act administrativ. Condiţii
- Constatarea calitatii de refugiat
- Contract de cesiune de creanţă. Denumirea incompletă a societăţii comerciale reţinută în contractul de cesiune de creanţă şi facturile emise. Efecte juridice.
- Contestaţia în anulare întemeiată pe disp. art. 386 lit. e Cod de procedură penală. Admisibilitatea contestaţiei în cazul în care inculpatul a fost condamnat la instanţa de apel, dar hotărârile pronunţate de cele două instanţe (fond şi apel) erau contradic
- Plângere împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de înscriere în cartea funciară. Obiectul cererii
- Evacuarea toleratului din imobil. Îmbunătăţiri aduse imobilului cu acordul proprietarului. Solicitarea restituirii c./val. actualizate a îmbunătăţirilor aduse imobilului. Solicitarea ridicării construcţiilor.
- Sechestru asigurator în materie comercială. Întrunirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate
- Plângere soluţie procuror
- Somaţie de plată –îndeplinirea condiţiilor prev. de O.G.5/2001 privind caracterul cert lichid şi exigibil al creanţei – plata rovinietei
- PENAL. INFRACTIUNEA DE FURT. NEAPLICAREA DISPOZITIILOR DECIZIEI NR. 42/2008 A ICCJ
- Furt calificat
- Comercial –deschidere procedură insolvenţă
- Contract de închiriere. Asumarea de către locator a unei clauze de exclusivitate în favoarea locatarului.
- Contestatie in anulare – proces funciar
- Plangere contraventionala. Principiul prezumtiei de vinovatie si modul de interpretare a masurilor efectuate de aparatele radar. Incalcarea acestui principiu duce la casarea cu trimitere a acestei cauze, potrivit art.312 alin.1 si 3 Cod Procedura Civila.
- Faliment
- COMPUNEREA COMPLETULUI DE JUDECATĂ. HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ
- Somatie de plata
- Fond funciar
- Uzucapiune
- ÎNŞELĂCIUNE.INSTITUŢIA SECHESTRULUI ASIGURATOR. CONTESTAREA SECHESTRULUI ASIGURATOR ÎN APEL DE O TERŢĂ PERSOANĂ.CONSECINŢE.
- PENAL.Infractiuni.Inselaciune si fals in inscrisuri
- Fond funciar. Acţiune în revendicare. Teren atribuit pentru edificare locuinţă (Legea nr. 18/1991, art. 24 C. civ. art. 480)
- COMERCIAL : Insolvenţă. Contract de leasing privind achiziţionarea unui autoturism. Cerere formulată de finanţator în sensul deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva utilizatorului
- Obiecţiuni la raportul final al lichidatorului. Propunere de închidere a procedurii. ( II )
- Potrivit art. 48 alin. (1) lit. a C. proc. pen., judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă este incompatibil de a judeca.
- Incompatibilitatea practicianului în insolvenţă numit concomitent administrator judiciar/lichidator al unui debitor şi creditorului acestuia. Rezolvare





