Articole aleatorii
- Litigii privind autorităţi publice centrale (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor). Necompetenţa materială a primei instanţe în soluţionarea pricinii
- UCIDERE DIN CULPĂ. LEGĂTURA DE CAUZALITATE DINTRE ACCIDENTUL AUTO ŞI PRODUCEREA REZULTATULUI. CONTRIBUŢIA FACTORILOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR FAVORIZANTE
- Loviri şi alte vătămări
- COMERCIAL. Ordonanţă preşedinţială. Cerinţe de admisibilitate sub incidenţa prevederilor art. 581 din Codul de procedură civilă: urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii, neprejudecarea fondului
- Furt calificat
- Reţinerea greşită a incidenţei unor texte legale. neindividualizarea amenzii contravenţionale pentru fiecare dintre cntravenţiile reţinute
- Furt
- Infracţiunea de sustragere de sub sechestru. Elemente constitutive.
- ACTIUNE IN REVENDICARE IMOBILIARA. ANULARE CONTRACTE DE VANZARE – CUMPARARE. CUMPARARE TITLURI
- Acordarea diferenţiată a stimulentelor prevăzute de Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1291/C/2005. Constatarea existenţei unei discriminări directe în cadrul aceleiaşi categorii profesionale
- Contestatie la executare. Prescripţia executării amenzii contravenţionale
- Plangere contraventionala
- Omor
- Plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenului. Caracterul devolutiv al plângerii. Dovada dreptului de proprietate. Sarcina probei.
- Achiziţia publică a unor servicii împărţite pe loturi. Principiul disponibilităţii procedurii în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
- Privatizare. Vânzare de active. Licitaţie.
- Instituire sechestru asigurator. Hotărârea arbitrală străină nu constituie titlu executor al creanţei, decât după parcurgerea procedurii de recunoaştere şi de încuviinţare a executării hotărârii străine pe teritoriul României, potrivit art. 167 – 171
- Infractiunea de înselaciune prin emiterea unei file cec fara acoperire. Elemente de vinovatie
- Oug 195-2002
- Pretentii
- CIVIL.REZOLUŢIUNE CONTRACT DE VÂNZARE CUMPĂRARE CU CLAUZĂ DE ÎNTREŢINERE
- Contestaţie la tabelul preliminar al creantelor debitorului făcut de un credit care nu şi-a justificat pretenţiile printr-un act de creanţă. Respingere contestaţie.
- Criterii de atribuire în natură; sultă
- Revizuire. Cazul prevăzut de art. 322 pct.7 Cod procedură civilă.
- Aplicarea art. 14 Cod procedură penală coroborat cu art. 998, 999 şi 1000 Cod civil la stabilirea răspunderii civile a inculpatului şi părţii responsabile civilmente
- Plângerea împotriva ordonanţei procurorului
- Dreptul la aparare
- Reducerea vârstelor standard de pensionare
- Infracţiune silvică. Tăierea ilegală de arbori prevăzută de art. 97 din Legea 26/1996. Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă dacă autorul faptei este proprietarul terenului, fiind necesar ca terenul să fie vegetaţie forestieră
- CERERE DE REJUDECARE DUPA EXTRADARE CA URMARE A CONDAMNARII IN LIPSA. CONDITIA JUDECARII SI CONDAMNARII IN LIPSA. NECESITATEA EXISTENTEI UNOR INCALCARI ESENTIALE ALE DREPTURILOR PERSOANEI
- Calitatea procesuală activă privită prin prisma dispoziţiilor art.6 alin.2 şi art.24 din Legea 82/1991
- Natura juridică a litigiului: civilă sau comercială
- Contestaţie la executare
- Somaţie de plată comercială – neîndeplinirea condiţiilor prev. de art.1 şi 6 alin.2 din O.G.5/2001
- Lovire
- Fond funciar
- Contestaţie la executare
- Litigiu munca – contestatie deciziei desfacere contract munca
- Introducerea unei acţiuni în nulitate absolută contract vânzare-cumpărare după expirarea termenului prevăzut de dispoziţiile art.50 alin.5 din Legea 10/2001. Prescriptibilitatea unei astfel de acţiuni.
- LEGEA NR.554/2005. ACŢIUNE PENTRU RECUNOAŞTEREA REPREZENTATIVITĂŢII UNEI ASOCIAŢII PROFESIONALE. DREPT VĂTĂMAT
- Cerere de intervenţie voluntară accesorie. Soluţia instanţei de recurs.
- Primari. Sporul de vechime în muncă şi premiul anual prevăzute de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 14/1991. Inaplicabilitatea acestor dispoziţii legale, în raport de prevederile art. 57 alin. 5 şi 6 din Legea nr.215/2001 republicată
- Fond funciar
- Plangere Contraventionala
- Plată nedatorată.Condiţiile invocării ei. Restituirea unei părţi din preţ.
- Partaj bunuri comune
- Partaj succesoral
- Cererea pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurator nu poate fi admisă câtă vreme hotărârea prin care s-a respins cererea principală nu devenise irevocabilă la data soluţionării cererii
- Actiunea în revendicare imobiliara promovata de o persoana juridica ce se considera continuatoarea fostei societati comerciale nationalizate, titulara a dreptului de proprietate. Conditii. Competenta materiala de solutionare a cauzei. Obligatia de pretuire
- Intreruperea executarii pedepsei inchisorii
- CIVIL. Fond funciar. Completare anexa 39 in obşte de moşneni. Existenţa cererii de reconstituire a dreptului de propr. formulată in termen de către reclamant. Admisibilitatea acţiunii
- Cerere de repunere în termen – necesitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.103 alin.2 Cod procedură civilă, pentru încuviinţarea cererii.
- CIVIL. Contestaţie la executare. Dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru anterior pronunţării sentinţei de anulare a cererii ca insuficient timbrată. Legea 146/1997
- Contestaţie la executare
- REVENIREA INSTANŢEI DE FOND ÎN MOD NEJUSTIFICAT DE LA ADMINISTRAREA PROBEI CU O EXPERTIZĂ TEHNICĂ DE SPECIALITATE. SENTINŢĂ NELEGALĂ RAPORTAT LA PREVEDERILE ART. 129 ALIN. 5 DIN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ, POTRIVIT CĂRORA JUDECĂTORII VOR PUTEA ORDONA ADMIN
- Incetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei
- Vătămare corporală din culpă
- Divorţ
- Recalculare drepturi de pensie cu luarea în calcul a formelor de retribuire în acord global
- Aplicarea art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. Creanţă „certă”
- Conflict de drepturi – tichete de masa
- COMERCIAL – ACŢIUNE ÎN RADIEREA UNEI MENŢIUNI EFECTUATE DIN OFICIU ÎN REGISTRUL COMERŢULUI
- Sentinţă civilă
- Savarşirea infracţiunilor de lovire prev de art. 180 alin.2 Cod pen. şi furt calificat prev. de art. 208 alin. 209 alin.1 lit. c. Cod pen, primul şi pentru savarşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2 Cod pen. , al doilea.
- Omor
- Casare cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiza.
- Recurs. Parte vătămată care nu a folosit apelul. Inadmisibilitate.
- Infr. de viloare de domiciliu si viol-individualizarea pedepsei
- Documentele necesare pentru înregistrarea menţiunilor privind dizolvarea şi lichidarea simultană a SNC, SCS şi SRL
- Hotarare care sa tina loc de act autentic. Lipsa consimtamantului tuturor partilor implicate.
- SENTINŢA PENALĂ
- Contestatie
- Daune
- Pedepse principale. Pedepse complementare. Individualizare. Criterii
- Acţiune în răspunderea administratorului societăţii în faliment. Lipsa documentaţiei contabile. ( II )
- Revocare funcţie rector. Nerespectarea condiţiei de cvorum a şedinţei Senatului Universitar. Consecinţe
- Contracte
- Adoptie interna minori
- CIVIL. OBLIGATIE DE A FACE. EXERCITAREA ATRIBUTELOR DREPTULUI DE PROPRIETATE
- Revendicare imobiliara
- Divort cu minori,incredintare minori tatalui si stabilire vizita minori
- Actiune in anulare
- Partaj bunuri comune
- CASARE CU TRIMITERE PENTRU CONTINUAREA JUDECĂŢII. SOCIETATE COMERCIALĂ AFLATĂ ÎN PROCEDURA FALIMENTULUI. RECURS FORMULAT DE UN CREDITOR ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII DE ÎNCHIDERE A PROCEDURII CU MOTIVAREA CĂ SENTINŢA PRONUNŢATĂ ÎN TEMEIUL ART. 138 DIN LEGEA NR. 85/2006 NU ESTE IREVOCABILĂ. RECURS ADMIS – TRIMITEREA CAUZEI LA INSTANŢA DE FOND PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII LEGII 85/2006.
- Recurs- Tardivitate
- Contestaţie la executare
- Eroarea CNP- ului nu poate înlătura dreptul la pensie întrucât datele de identificare ale persoanei sunt numele, prenumele şi starea civilă cu atributele sale: locul naşterii , vârsta, sexul, filiaţia etc.
- Poprire. Aplicarea O.G. nr. 22/2002 în procedura executarii silite prin poprire, act normativ care nu contine norme derogatorii de la dreptul comun în materia executarii silite în ce priveste competenta instantelor de judecata.
- Concurs de infracţiuni. Potrivit art. 34 alin. 2 Cod penal, în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa rezultantă nu poate depăşi totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concuremte.
- FALS PRIVIND IDENTITATEA.LIPSA LATURII OBIECTIVE
- Litigii de muncă
- Notarea actiunii pauliene
- Modificare titlu de proprietate. Moştenitori care nu au acceptat moştenirea cu privire la celelalte bunuri ale autorului, dar care au formulat în termen cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Admisibilitatea cererii de reconstituire
- Expropriere. Modalitatea de stabilire a despăgubirilor.
- Dreptul la libera circulatie.Restrangere
- Plangere impotriva procurorului de netrimitere in judecata
- Pretenţii
- Fond funciar
- Divorţ. Competenţă teritorială.Ultimul domiciliu comun. Dovadă.
- PENAL.Infractiuni prevăzute si pedepsite de art.194 al.1 C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. si art.33 lit.a C.pen