Articole aleatorii
- CIVIL – PARTAJ BUNURI COMUNE
- Instituirea sechestrului asigurător asupra unui bun comun al sotilor, cand obligatia este proprie numai unuia dintre soti
- Contestatie la executare
- PENAL.VIOL
- Omor
- Acţiune în revendicare imobiliară
- Drepturi băneşti.
- Săvârşirea infracţiunii prev. de art.183 Cod penal
- Competenta teritoriala in cazul cererilor ce izvorasc dintr-un fapt illicit
- Dovada calităţii de persoană îndreptăţită la atribuirea terenului (art.13 din legea 18/1991); – autoritate de lucru judecat; – plus petita.
- Legea 248-2005
- Excepţia lipsei calităţii procesuale active
- Pretentii
- Modalităţi practice de realizare a legăturilor personale dintre copil şi părintele de care a fost separat. Cerere pentru substituirea consimţământului părintelui la schimbarea pe cale administrativă a numelui minorului.
- Plangere contraventie
- Fond –Comercial-închidere procedură insolvenţă
- Oug 119
- Art.180 alin.2 cod penal Criteriile avute de instanţă la individualizarea pedepselor. Acordarea de daune materiale şi morale în cazul infracţiunii de lovire – criterii de acordare
- Transfer patrimonial efectuat de debitor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Acţiunea lichidatorului, în constatarea nulităţii. ( III )
- CONTESTAŢIE LA EXECUTARE
- Inaplicabilitatea procedurii somaţiei de plată în situaţia în care nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.1 din O.G.nr.5/2001
- SUCCESIUNI.MOŞTENIRI
- CIVIL.Minor. Înlocuire plasament copil
- Contravenţie. Individualizarea sancţiunii. Înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment
- Contract de leasing.Cerere de anulare a contractului pentru vicii ascunse.Distinctia intre vicii ascunse si vicii aparente.
- CIVIL.CLMAS.Contestatie Dispozitie incetare plata pensie consilier local.
- Divort cu copii
- Citarea nelegală a părţii pentru termenul de judecată
- Sanctiunea operantă în cazul nerespectării disp. art. 16 alin. 7, respectiv art. 19 din OG nr. 2/2001. Conditii de declarare a nulităţii.
- Actiune civila privind nulitate absoluta Ordinul Prefectului
- Fond – Contencios administrativ – Legea nr. 9-1998
- Judecata. Parte în judecată. Suspendarea de drept a judecăţii. Art. 41, art. 85, art. 243 C. pr. civ.
- Legea 59/1934
- Asigurări sociale
- Anulare contract de vânzare-cumpărare; suprapunere de terenuri; inexistenţa fraudei la lege şi a relei credinţe.
- Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Nerespectarea prevederilor art. 267 din Codul muncii. Decizie lovită de nulitate absolută.
- Sistare lucrari de constructii incepute la o distanta de 30 cm de imobilul existent
- Litigiu de fond funciar
- DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ. Liberare sub control judiciar. .
- Contencios administrativ. Anulare act. Consecinţa nepublicării în Monitorul oficial.
- Încadrare juridică greşită. Aplicarea legii penale mai favorabile. Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
- Suspendare provizorie
- Cerere de suspendare a actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Condiţii de admisibilitate
- CIVIL- FOND FUNCIAR. NULITATE ABSOLUTĂ PARŢIALĂ TITLU DE PROPRIETATE ART. 8 DIN LEGEA 18/1991 ŞI ART. 30. AL. 2 DIN LEGEA 58/1974 ŞI ART. 36 PCT. 3 LEGEA 18/1991
- Dreptul familiei. Stabilire paternitate. Încuviinţarea ca minora să poarte numele tatălui.
- Plângere contravenţională
- Fond funciar
- Lovire sau alte violente
- Inşelăciune, latura subiectivă, intenţie directă
- Competenţa materială privind soluţionarea acţiunilor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public
- Reexaminarea sancţiunii contravenţionale – transformare amendă
- Anulare concurs ocupare post asistent universitar. Termen de formulare a acţiunii. Tardivitate. Competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea capătului din acţiune referitor la drepturi salariale.
- DIVORŢ CU COPII . NEMOTIVAREA HOTARIRII CONFORM ARTICOLULUI 617 alin . 2 cod procedura civila
- COMERCIAL:Cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei. Neîndeplinirea cerrinţei timbrajului. Incidenţa prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995
- Imobile proprietatea societatilor comerciale, conform art. 20 alin. 2. Privatizarea societatii. Consecinte asupra imobilelor.
- Decizii de imputare pentru recuperarea unor drepturi salariale considerate necuvenite. Personal contractual din cadrul primariei. Nelegalitate.
- Revizuire penală . Admisibilitate . Existenţa cazurilor enunţate la art. 394 Cod proc. penală
- Apel. Contestaţie la Legea 10/2001. Aspecte ce pot fi verificate în cadrul acestei proceduri. Solicitarea de a beneficia de măsura despăgubirii prin compensare direct în instanţă, după refuzarea acestei modalităţi în faţa comisiei. Consecinţe.
- Litigii de muncă-contestaţie decizie pensionare;
- Contestatie la executare silita. declinare de competenta
- Actio de in rem verso. Raspunderea statului pentru evictiune. Restituire pret locuinta cumparata in baza Legii nr. 112/1995. Termenul de prescriptie.
- CIVIL.Pretentii
- Aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru personalul din sistemul de invatamant. Efectul deciziilor Curtii Constitutionale
- Obligatia de a face
- Intreruperea executării pedepsei
- ART.293
- Acţiune promovată în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Jud. Iaşi – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi D.F.P., pentru exonerarea de la plata taxei de poluare. Limitele de competenţă ale organelor administrative şi fiscale în aprecierea legislaţiei perceperii acestei taxe
- Divort perimare
- Contract de antrepriză. Daune-interese moratorii. Stabilirea debitului printr-un act de control financiar.
- Suspendarea executării unui act administrativ fiscal.Conditii de admisibilitate
- Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului; pericol concret pentru ordinea publică; înlocuirea măsurii
- Gresita retinere a circumstantelor atenuante in raport de pericolul social concret al faptei comise si comportamentul inculpatului.
- Guvernul a modificat Legea apelor
- Chemare in judecata pentru modificarea domiciliului stabilit minorului
- Ordonanta de plata
- Pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, pot adopta taxe speciale. Persoana fizică sau juridică trebuie să beneficieze în mod direct şi nemijlocit de acel serviciu.
- Fond-Litigiu de munca-eliberare adeverinta
- Acţiune în răspunderea patrimonială a salariatului, formulată în temeiul dispoziţiilor art.270 (1) din Codul muncii. Data naşterii dreptului la acţiune în ipoteza existenţei unei decizii de imputare, emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr.53/2003
- Anulare proces verbal de contraventie
- Intinderea dreptului de proprietate.
- Prelungirea duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale
- Despăgubiri civile
- Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor debitorului. Refuzul lichidatorului judiciar de a acorda penalităţi în lipsa facturilor sau a unui titlu executoriu privind aceste sume.
- Drepturi Salariale – Contencios Administrativ
- Minori –înlocuire măsură plasament
- În materie de plângere contravenţională sarcina probei incumbă organul constatator întrucât dispoziţiile art.6 din CEDO sunt şi în favoarea contravenienţilor.
- Divort
- Pretenţii
- Ordonanta presedentiala
- Pretentii
- Anulare parţială titlu de proprietate. Inexistenţa elementelor ce trebuie să existe atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat.
- Reziliere
- REZOLUŢIUNE CONTRACT DE ÎNTREŢINERE
- Insolvenţă. Atragerea răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere, conform art. 137 din Lg.64/1995. Condiţii.
- Viol. Victima nu a împlinit 15 ani. Deosebire faţă de act sexual cu un minor
- Luarea unor măsuri asiguratorii prev.de disp.art.139 alin.6 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. 123/2005
- Furt
- Livrare productie tipografica, Contract de
- ANULARE CONTRACT IN PARTICIPATIUNE. COMPETENTA TERITORIALA.
- Restituiri