Articole aleatorii
- CIVIL. SUSPENDARE PROVIZORIE A EXECUTARII SILITE IN BAZA ART. 403 ALIN. 4 COD PROCEDURA CIVILA. NEFONDATA
- Comercial –atragerea răspunderii organelor de conducere
- Drept civil-actiune în perfectarea vânzarii-cumpararii
- Reabilitare
- Uzucapiune
- Individualizarea greşită a executării pedepsei
- Suspendarea efectelor prevederilor unui articol dintr-un contract de locatiune – inadmisibilitatea procedurii prevazute de art. 581 Cpc
- Recalcularea pensiei de serviciu raportat la dispoziţiile Lg. 119/2010
- Contestaţie decizie-încetare contract de muncă
- Inadmisibilitatea recursului
- Fond funciar
- Sentinţă civilă
- Obligatia de a face
- Autorizarea modificarii actului constitutiv. Neîndeplinirea conditiilor. Art.199 alin.1 pct.1 lit. a, respectiv art.205 al.3 din Legea nr. 31/1990.
- Og 5
- Instituţia achiesării este facultativă şi intervine numai în situaţia în care nu este posibilă administrarea altor probe, prin care să se stabilească împrejurările reale ale cauzei.
- Revendicare;Grăniţuire;Despăgubiri;Ridicare construcţii.
- Pedeapsă. Infracţiuni anterioare concurente. Executare.
- Partaj
- SCHIMB DE FOLOSINŢĂ TEREN. PRESCRIPŢIE ACHIZITIVĂ
- Încheiere – Cerere liberere sub control judiciar
- Nesemnarea cererii de chemare in judecata. Consecinte juridice
- Conflict negativ de competenţă
- Acţiune în constatare
- NUP Intimat; UP insuficienta
- Litigiu fond funciar
- Fond funciar
- Propunere de arestare preventiva
- Pretenţii
- PENAL.Infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 al.1 cod penal
- Procedura obţinerii declaraţiilor învinuitului sau inculpatului
- CERERE DE REVIZUIRE. ART. 322 PCT. 5 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. DEMERS JUDICIAR INIŢIAT DUPĂ RĂMÂNEREA DEFINITIVĂ A HOTĂRÂRII A CĂREI REVIZUIRE SE SOLICITĂ
- Calificarea greşită a căilor de atac formulată de către condamnat împotriva sentinţei prin care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, ca fiind apel şi soluţionarea acestuia în complet de doi judecători, deşi legea prevede posibilitatea atacării doar cu recurs a hotărârii instanţei de fond (Codul de procedură penală art.385 ind.1 alin.1 lit.f teza I şi art.447; Codul penal art.86 ind.4 )
- Pensii
- Anulare proces verbal de contravenţie
- Contestaţie decizie
- Primari. Funcţii de demnitate publică. Remunerare
- Contestatie la executare. Invocata exceptia anularii cererii ca insuficient timbrata.
- CIVIL-PARTAJ BUNURI COMUNE
- Cod Silvic-art.13C.P.
- Acordarea tichetelor cadou prevăzute de art. 42 alin. 2 lit. b) din CCMUN pe anii 2007-2010 personalului din învăţământ
- Intreruperea executării pedepsei
- Infracţiune de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală-art. 87 al.1-O.U.G. nr. 195/2002 republicată – lipsa pericolului social al unei infracţiuni – rejudecare – sent. pen. din data de 02.04.2008
- Contencios administrativ – Legea 9/1998
- Ordonanţă preşedinţială
- Menţinere măsură arestarea preventivă
- Acordarea tichetelor de masă personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti. Lipsa unei dispoziţii legale imperative în acest sens. Inexistenţa unei discriminări în sensul dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000
- Eliberarea permisului de vânătoare. Asociaţie de vânătoare competentă (art.27 Legea nr.103/1996)
- Plangere contraventionala
- Plângere impotriva rezolutiei procurorului
- Obligarea pârâţilor la plata unor sume reprezentând debit plus penalităţi
- Imprumuturi, credite, creditori
- Contract de mandat. Condiţii de încetare în caz de deces al mandatarului. Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat, mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori.
- Paternitate
- Notarea punerii sub interdictie
- Plângere contravenţională
- Reexaminare sancţiune cu amendă contravenţională – înlocuirea sancţiunii cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
- Contestatie la executare
- COMERCIAL: Somaţie de plată formulată de creditor în temeiul prevederilor O.G. nr. 5/2001 , privind contravaloarea unor servicii prestate şi penalităţi de întârziere. Competenţa materială în soluţionarea litigiului referitor la penalităţile de întârziere
- Conflict negativ de competenţă
- OBLIGAŢII BUGETARE. ACCESORII. SOCIETATE AFLATĂ ÎN PROCEDURA INSOLVENŢEI. SUCCESIUNEA LEGILOR ÎN TIMP. LEGEA APLICABILĂ
- Contract credit.Nulitate absoluta.Interpretare.Repunere parti în situatia anterioara.
- Contestatie la executare. Exceptia nulitatii cererii ca neavând temeiuri de fapt si de drept.
- Întreruperea executării pedepsei.txt
- Asistenţi judiciari. Spor de vechime
- Contract de intermediere. Plasare de forţă de muncă.
- Drept procesual penal. Indreptare erorilor materiale (art 195 c p pen). Normele legale prevayute de art 195 c pr pen privind reglementarea erorilor materiale nu pot fi aplicate la dispoziţii ce ţin deliberare
- Comercial –deschidere procedură insolvenţă
- Sancţiuni pecuniare pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti. Atitudinea abuzivă a reclamantului.
- Intrerupere executare pedeapsa
- Recurs. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.10 c.pr.pen. Nerezolvarea fondului cauzei şi lipsa rolului activ
- Infracţiunea de tăinuire – practică judiciară
- Recurs. Inadmisibilitate. Restituirea cauzei la procuror
- Divort
- Civil – masura de protectie speciala
- Revizuire
- Ordonanţă preşedinţială de evacuare din spaţiu comercial. Condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului, privite ca trăsături ale ordonanţei preşedinţiale, iar nu veritabile condiţii ce se impune a fi îndeplinite.
- Decizie de imputare. Neobservarea excepţiei de tardivitate a emiterii deciziei, raportat la prevederile art. 108 alin. 2 din vechiul Cod al muncii. Nulitatea absolută a deciziei de imputare.
- Contestatie la executare. Întrerupere prescriptie executare pedeapsa – începere executare. Prescriptii
- Contestatie la executare
- Procedură civilă.Competenţă
- Rezoluţiune pentru nerespectarea clauzei de abitaţie
- Pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat
- Prescripţia dreptului la acţiune
- Sentinţă civilă
- Subventii DADR
- Plangere contraventionala
- Sistarea reţinerilor lunare din pensie pe cale de ordonanţă preşedinţială – Condiţii de admisibilitate.
- Hotărâre a adunării generale a asociaţilor. Acţiune în anulare. Suspendarea executării
- Grăniţuiri
- PENAL. CONDAMNARE- LOVIRE SAU ALTE VIOLENTE- ART. 180 COD PENAL
- Art.138 din Legea nr. 85/2006
- Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului. Accident de munca soldat cu moartea victimei, datorat insuficientei cardio-respiratorii acute, pe fondul unor afectiuni medicale preexistente.
- Plg. Contraventionala-prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale. Contraventie continua.Insuficienta descriere a faptei contraventionale Semnarea procesului verbal de catre un martor –motive
- Plangere contraventionala
- Creanţele provenite din brevetele de invenţii. Termen de prescripţie. Plata impozitului pe venit.
- Drept contencios administrativ. Restituire taxa poluare. Implementarea jurisprudentei Curtii de Justitie a U.E.
- PARASIREA LOCULUI ACCIDENTULUI ART.81 OUG 195/2002 – CONDITII
- Actiune in evacuare
- CIVIL. DIZOLVARE C.A.R
Articole aleatorii (continuare)
- Data de la care are loc recalcularea pensiei de urmaş conform Legii nr.303/2004 şi O.U.G nr.100/2007
- După modificarea Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, în situaţiile prev.de disp.art.10 pct.8 şi 9, cât şi de art.11 alin.4, 5, 6 şi 8, proprietarul deposedat are posibilitatea să opteze pentru „despăgubiri acordate în condiţiile legii
- Faliment
- DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ. Liberare condiţionată. Revocare. Nelegalitate.
- Înşelăciune
- Cerere de desfacere a căsătoriei respinsă ca neîntemeiată
- COMERCIAL. Ordonanţă de plată emisă sub incidenţa OUG nr. 119/2007. Contract comercial neîncheiat în formă scrisă. Comandă urmată de executare. Înscrierea menţiunii în cuprinsul facturilor în sensul că acestea ţin loc de contract de vânzare-cumpărare
- Divort fara copii
- Expertiză efectuată fără citarea părţilor. Consecinţe.
- Recurs-Proces funciar
- VATAMAREA CORPORALA GRAVA. FAPTA SAVARSITA IN LEGITIMA APARARE. ACHITARE.
- Pensie anticipata partiala. Neîndeplinirea conditiilor prevazute în art. 50 din Legea nr. 19/2000.
- Excepţia nulităţii absolute a actului de control fiscal pentru lipsa de competenţă a organului de control, în materia activităţilor publice. Legea aplicabilă. Invocarea „autonomiei publice localei”
- Asistarea inculpatului de catre aparator. Asistenta juridica obligatorie. Inculpati cu interese procesuale contrare.
- Procura –particularităţi
- Gresita încetare a procesului penal ca urmare a prescriptiei raspunderii penale pentru fapte neprevazute de legea penala.
- Prescripţia dreptului la acţiune
- Ordonanţă Preşedinţială
- Partaj. Imobil dobândit împreună de foştii soţi cu o sumă împrumutată. Plata parţială a ratelor doar de o singură parte. Cotă de contribuţie egală
- Plângere împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Nerespectarea criteriilor de evaluare. Consecinţe
- Vânzare de acţiuni. Intervenţia unui act normativ nou, aplicabil raportului juridic dedus judecăţii.
- Trafic de minori – infractiune continuata- art.13 din legea 678/2001. Schimbare de incadrare juridica – trafic de persoane –art.12 din legea 678/2001 – proxenetism(art.329 C.P.)
- Furt
- Sentinta civila
- Achitare. Fapta nu a fost savârsita de inculpat.
- Partaj succesoral – ieşire din indiviziune
- Anulare act administrativ
- Legea nr. 10/2001. Imobil preluat în baza Legii nr. 4/1973 si ulterior închiriat fostului proprietar. Restituirea în natura a bunului conform art. 10-12 din Legea nr. 10/2001. Conditionarea restituirii în natura a imobilului de obligatia rambursarii
- Stabilire program vizita minor. Incidenta art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau.
- Infractiunea de nerespectare a regimului armelor si munitiilor
- Recurs civil
- Anulare act
- Calitatea procesuală activă într-o acţiune în revendicare precedată de o acţiune revocatorie între aceleaşi părţi. Acţiunea revocatorie nu are ca efect desfiinţarea actului, ci inopozabilitatea sa faţă de creditorul care a demarat acţiunea
- Pensie întreţinere/Majorare pensie
- Contestatie la Executare
- Revizuire.Înţelesul sintagmei „ mai presus de voinţa părţilor” din art.322 pct.5 cod pr.civilă.
- Infracţiunea prev. de art. 10, lit. c din Legea nr. 78/2000 Dezincriminare. Achitare.
- Drept civil. Fond funciar
- Revizuirea – cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă. Lipsa calităţii procesuale active
- Plângere contravenţională
- Procedura simplificata a judecatii în cazul recunoasterii vinovatiei. Cauza legala de reducere a pedepsei.
- Nerespectarea disp. art. 373 ind.1 c.p.civ. – nulitatea absoluta a executarii silite
- Contopirea pedepselor
- Prescripţii
- Dreptul persoanei păgubite printr-un accident auto de a solicita despăgubiri direct de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate. Natura cauzei, dispoziţiile legale incidente şi aspecte privind temeinicia (Sentinţa comercială din data de 06.02.2008).
- Plângere contravenţională
- Rejudecare după extrădare
- Plîngere prealabilă. Tardivitate
- Comercial – Acţiune în anulare a hotărârii AGA
- Achiziţii publice. Preţul ofertat. Limitele verificării pe care autoritatea contractantă o poate efectua cu privire la nivelul şi structura preţului ofertat. Prevalenţa principiului eficientei utilizări a fondurilor publice
- Fond comercial-Inchidere procedura insolventa
- Sentinta penala
- Prima de stabilitate pentru anul 2009 conform art. 96 al.2 litera g CCM şi dispoziţiile Legii 330/2009
- Plangere contraventionala.
- Art. art. 197 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, art.189 alin.1 şi 2 Cod penal şi art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2/1 lit.a Cod penal, toate cu art.33 lit.a Cod penal.
- Acţiune constatare
- Plangere contraventionala
- COMERCIAL: Acţiune în remiterea preţului serviciilor prestate de furnizori. Întâmpinare. Răspuns la întâmpinare. Nemotivarea sentinţei conform art. 261 pct. 5 C.p.c. Casarea soluţiei cu trimitere
- Act administrativ. Plangere contraventionala. Respectarea perioadei minime de odihna zilnica
- Partaj
- Contencios administrativ – taxa de prima inmatriculare
- Contravenţie
- Somaţie de plată
- Litigiu munca – art. 270 alin 1 codul muncii
- Conflict de drept – anulare act aditional la carnet de munca
- Divorţ cu copii – reîncredinţare minor
- Revendicare imobiliară şi comparare titluri de proprietate
- Plangere impotriva ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art. 277 CPP)
- Instanţa investită prin plângere prealabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr.357/2006, rămâne competentă să soluţioneze cauza şi după intrarea în vigoare a acestei legi..
- Legea 85/2006
- Somatie de plata
- Infractiune. Participatie. Complice. Întelegere anterioara sau concomitenta.
- Conducere a unui autoturism pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere
- Actiune în contencios administrativ.Sesizare Colegiu jurisdictional – Camera Conturi pentru obligarea de a vira la bugetul de stat accize si majorari întârziere – pentru îndeplinirea obligatiilor bugetare.
- Loviri
- Pretenţii comerciale
- Hotărâre a adunării generale a acţionarilor. Aprobarea încheierii unui contract de asociere în participaţiune. Acţiune în anulare. Interes.
- Prestări de servicii. Restituire de T.V.A. Fonduri alocate de fundaţii străine
- Divort fara copii
- Pretentii
- OUG 119
- Plangere contraventionala – perimare
- Procura de donatie a unui teren
- Divorţ cu copii
- Plangere impotriva procesului – verbal de contraventie. Rolul activ al judecatorului – calificarea cererii ca fiind contestatie la executare.
- Contestaţie tabel definitiv consolidat al creanţelor
- Infractiunea de înselaciune în conventii. Elemente constitutive Actiunea de inducere în eroare a unei persoane.
- Rezoluţiune contract
- Contestatie pentru suspendarea executarii silite
- Partaj succesoral – exceptia lipsei coparticiparii procesuale obligatorii. Anulare contract incheiat de catre de cujus – nesemnarea cererii de catre toti succesorii
- Suplimentul postului-treaptă salariu
- Reîncredinţare minor.Schimbarea împrejurărilor ce au fost avute de instanţă la luarea măsurii încredintării
- FURT CALIFICAT
- ASIGURĂRI SOCIALE. Contestaţie împotriva deciziei de pensionare.
- Hotărâre de condamnare pronunţată de judecătorie şi rămasă definitivă prin neexercitarea căilor ordinare de atac. Inadmisibilitatea contestaţiei în anulare





