Articole aleatorii
- Acordarea diferenţiată a stimulentelor prevăzute de Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1291/C/2005. Constatarea existenţei unei discriminări directe în cadrul aceleiaşi categorii profesionale
- APEL PENAL .Furt calificat şi violare domiciliu. Recunoaşterea faptelor în apel. Neaplicarea dispoziţiilor privind reducerea pedepsei introduse prin Legea 202/2010
- CERERE DE REJUDECARE DUPA EXTRADARE CA URMARE A CONDAMNARII IN LIPSA. CONDITIA JUDECARII SI CONDAMNARII IN LIPSA. NECESITATEA EXISTENTEI UNOR INCALCARI ESENTIALE ALE DREPTURILOR PERSOANEI
- Legea nr. 350/2001. Documentaţii de urbanism. Ierarhia acestora şi caracterul lor opozabil în justiţie
- Liberarea provizorie sub control judiciar. Condiţia de la art. 1602 alin. 1 C. pr. pen.
- Plg. contr. perimare
- Contraventie
- Contestatie la executare
- Plati
- Pretentii
- Executivul a adoptat proiectul de lege privind Codul civil
- Procedură civilă
- INFRACŢIUNEA PREV.DE ART.86 ALIN.1 DIN O.U.G. 195/2002 REP. PERSISTENŢA ÎN SĂVÂRŞIREA ACELUIAŞI GEN DE FAPTE, APLICAREA ART.81-82 C.P.
- CONT. ADM.: Contravenţie la regimul vitezei. Cerere formulată de contravenient în sensul repunerii în termenul de declarare a recursului. Respingerea cererii în temeiul art. 301 Cod proc.civ.
- Recurs. Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Omisiunea organelor de cercetare penală de a dispune începerea urmării penale faţă de intimaţi în situaţia în care anterior, printr-o hotărâre definitivă
- Proces funciar
- Somatie de plata
- Pluralitate de infracţiuni sub forma concursului sau unitatea de infracţiune sub forma infracţiunii continuate
- Încheiere investire cu formulă executorie
- Anularea contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe dispoziţiile art.46 din Legea nr.10/2001. Competenţă materială
- Prin sentinta penala nr.515/23.02.2004 a Judecatoriei Galati pronuntata in dosarul nr.2796/2003 avand ca obiect art.2781 C.p.p. s-a respins plangerea formulata de petentul R.S. impotriva rezolutiei data de Parchetul de pe langa Judecatoria Galati
- Contestaţie la executare
- Personal contractual. Indemnizatie dispozitiv. Conditii de acordare.
- Comercial –deschidere procedură insolvenţă
- REVOCAREA SUSPENDĂRII EXECUTĂRII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE – CONDIŢII
- Majorarea pensiei de intretinere
- Autorizarea modificarii actului constitutiv. Neîndeplinirea conditiilor. Art.199 alin.1 pct.1 lit. a, respectiv art.205 al.3 din Legea nr. 31/1990.
- Capacitate procesuală de folosinţă
- Decizie de imputare. Răspunderea patrimonială a salariaţilor în conformitate cu prevederile art. 270 Codul muncii.
- CONFLICT DE COMPETENŢĂ. ANULARE HOTĂRÂRE COMISIE JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
- Schimbarea domiciliului in cursul judecatii
- COMERCIAL: Cheltuieli de judecată făcute într-un proces anterior, solicitate printr-o cerere principală. Taxe de timbru.
- Furt
- RASPUNDEREA PARINTILOR CA PARTI RESPONSABILE CIVILMENTE IN PROCESUL PENAL. CONDITII. ACHIESARE.
- Obligatia de a face
- Speculă
- Plângere Legea nr. 247/2005
- Plîngere întemeiată pe dispoz. art.278/1 C.pr.penală
- Rezolutiune contract
- Pretenţii. Evacuare.
- Sentinta civila
- PENAL.VIOLARE DE DOMICILIU
- Hotarare care sa tina loc de act autentic. Lipsa consimtamantului tuturor partilor implicate
- Cerere de revizuire. Neîndeplinire condiţii de admisibilitate. Acţiunea principală se află în apel la tribunal.
- Validare
- Plângere contravenţională
- Anulare Hotărâre Consiliu Local. Aplicare OUG nr.110/2005.
- Înlocuirea măsurii arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi ţara. Temeiurile înlocuirii
- Plangere contrav.
- Antecontract de vânzare-cumpărare teren. Interpretarea contractului. Deschiderea procedurii insolvenţei vânzătorului. Acţiunea în perfectare a vânzătorului. Obligaţia instanţei.
- Funcţionar public-drepturi speciale
- Furt
- Încredinţare minor
- Comercial –închidere procedură insolvenţă
- Acţiune posesorie. Condiţii. Calitate procesuala pasivă.
- Hotarare care sa tina loc de act vanzare-cumparare
- REVIZUIRE – APEL, CERERE RESPINSĂ CA NEFONDATĂ Neîndeplinirea disp.art.394 alin.1 lit.a şi b Cod procedură penală
- Excepţie de nelegalitate a unor dispoziţii din hotărârile de consiliu local, prin care s-au instituit taxa de sprijinire a sportului de performanţă şi respectiv taxa pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Condiţii de admisibilitate
- Viol si lipsire de libertate in mod ilegal
- Procedură penală
- Cerere formulată de societatea comercială – creditoare pentru deschiderea procedurii insolvenţei. Contestaţia depusă de societatea comercială debitoare privind suma de bani datorată.
- Rezoluţiune contract
- Viol
- CIVIL- Contract de întreţinere. Pluralitatea de subiecte. Indivizibilitatea obligaţiei de întreţinere. Neexecutarea obligaţiei de către unul dintre codebitori. Inadmisibilitatea acţiunii în rezoluţiune.
- Infirmarea din oficiu a unei soluţii de netrimitere în judecată, iar nu ca urmare a plângerii părţii vătămate, cu consecinţa redeschiderii urmăririi penale, atrage respingerea ca rămasă fără obiect a plângerii părţilor vătămate introduse la instanţă
- Competenta teritoriala in materie de persoane.Invocarea exceptiei din oficiu de catre instanta
- Plângere formulată împotriva procesului verbal de contravenţie, restituită petiţionarului de către instanţă în aplicarea art. 114/1 alin. 2–4 Cod proc.civ. Modul de calculare a termenului, prevăzut de art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001
- Ordonanţă Preşedinţială
- Partaj bunuri comune
- CONT.ADM.Necomunicarea către petent a întâmpinării şi actelor depuse la dosar de intimat. Încălcarea dreptului la apărare. Casarea sentinţei şi trimitrerea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe
- Recurs. Respingerea în mod greşit ca rămasă fără obiect a cererii de constatare a intervenirii reabilitării de drept.
- Recurs.Revendicare imobiliara
- Contestatie la executare. Motive. Imposibilitatea verificarii unor aspecte privind legalitatea hotararii contestate
- Contravenţii silvice
- Recurs.Iesire din indiviziune
- Nelegalitatea deciziei de concediere în ipoteza întocmirii ulterioare de către angajator a documentaţiei ce a stat la baza luării măsurii unilaterale
- Nulitatea divizării
- MINORI ŞI FAMILIE – PENSIE ÎNTREŢINERE
- Legea 126
- Minori
- Recurs.Plângere contravenţională
- Asigurări sociale
- Plangere impotriva rezolutiei procurorului
- Încredinţarea copilului la pronunţarea divorţului părinţilor. Evaluarea interesului superior al copilului
- COMERCIAL : Respingerea cererii de amânare a cauzei , formulată de pârât la primul termen de judecată. Nerespectarea prevederilor art. 114/1 alin.3 Cod proc.civ. Încălcarea dreptului la apărare
- Scutire ori reducere a amenzii
- Oug 119
- Desfacere contract de munca – ilegal
- Plangere contraventionala
- Cale de atac. Recurs împotriva încheierii date de instanţa de recurs prin care s-a respins cererea de suspendare. Admisibilitate
- Plangere Contraventionala
- Litigiu muncă – contestaţie decizie de concediere
- CONT. ADM. : Contravenţie prevăzută la art. 2 pct.1 şi pct.26 din Legea nr.61/1990,republicată. Cerinţă: săvârşirea faptei contravenţionale într-un loc public ori într-un local public
- Contestatie la executare
- Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate privind modificarea regimului de executare a pedepsei. Admitere. Menţinere regim semideschis de executare. Inexistenţa unora dintre condiţiile prevăzute în mod cumulativ de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 275/2006.
- Fond comercial – Deschidere procedura insolventa
- Apel.Respingerea apelului uneia dintre părţi, fără a se arăta considerentele care au condus la respingerea apelului. Contradicţie între motivare şi dispozitiv. Casare cu trimitere.
- Plangere contraventionala
- SUSPENDARE EXECUTARE ACT ADMINISTRATIV ART. 9 DIN Lg.29/1990. CONDITII.
- IMP0SIBILITATEA REŢINERII A GRAVANTEI PREVEDERILOR ART. 175 LIT I COD PENAL
Articole aleatorii (continuare)
- Partaj bunuri comune
- Infracţiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice, prev. de art. 79 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002. Conţinutul laturii subiective.
- Intabularea dreptului de proprietate in codevalmasie al sotilor asupra imobilului comun
- Contopire pedepse
- Apelul declarat de pârât împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus evacuarea, respins pentru lipsa interesului promovării apelului.
- Revizuire . Condiţiile prevăzute de motivul de revizuire de la art. 322 pct.4 teza a II – a sunt cumulative. Sensul sintagmei „ înscris declarat fals „
- Actiune în constatare – capacitate procesuala
- Divort. Încredintarea copiilor minori nascuti din casatorie. Împrejurarile în care copiii pot fi despartiti.
- Plingere
- Furt calificat. Încadrare juridică. Bun cu valoare economică, aflat în sfera de dispoziţie a părţii vătămate. Săvârşirea faptei imediat după rămânerea definitivă a unei hotărâri anterioare de condamnare.
- CIVIL – LIPSA DE INTERES INSCRIS NOTARIAL
- Recurs.Plangere contraventionala
- Cerere de intrrupere a executarii pedepsei
- Fond-Litigii de munca-Eliberare adeverinta
- Revizuire
- Litigii comerciale
- Fond – Contencios Administrativ –spor de confidenţialitate – funcţionari publici
- Contestaţia debitorului privind starea de încetare de plăţi. Daune interese pentru întârzierea plăţii. Invocarea prescripţiei extinctive, în cazul prescrierii debitului principal.
- TRAFIC DE PERSOANE. TRAFIC DE MINORI. PROXENETISM. INCADRARE JURIDICA
- Plangere contraventionala
- Plângere împotriva măsurilor asiguratorii – inadmisibilitate
- Încetarea procesului penal privind pe inculpatul B.A., pentru săv. infr. prev. de art. 272 pct.2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. disp. art. 41 al.2 C.p. şi art. 13 C.p.
- Intrerupere executare pedeapsa
- Pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat
- COMERCIAL. Acţiune în dezdăunare. Excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu de către instanţa judecătorească. Clauză atributivă de competenţă stipulată prin contractul încheiat între părţi
- Acţiune Pauliană
- Contestaţie la executare
- Comercial –OG.5/2001
- Constatare perfectă vânzare-cumpărare
- Contencios administrativ – Legea 9/1998
- Revizuire. Interpretarea şi aplicarea art. 394 (1) lit. a) C. pr. pen.
- Săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 al. 1, al. 2 lit. “b” şi al. 21 lit.”a,c” C.p., art. 26 C.p. rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. “b” şi al. 21 lit.”a,c” C.p., art. 192 al. 2 C.p., art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. “g, e” C.p.
- Închiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului. Nerezolvarea cererii referitoare la antrenarea răspunderii organelor de conducere ale societăţii. Consecinţe.
- Loviri
- Competenţa materială a Judecătoriei raportat la valoarea obiectului cererii de chemare in judecata.
- Autoritate administrativă. Nerespectarea obligaţiei de a rezolva cererile ce i-au fost adresate. Procedura de urmat.
- Fond – Contencios administrativ – anulare decizie de sancţionare
- Chemare in judecata pentru incredintarea copilului minor
- Revendicare imobiliarasiobligatia de a face
- Evacuare
- Recurs la încheierea prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive. Consecinţele soluţionării după expirarea prelungirii anterior dispuse în cauză
- Condamnarea inculpatului P.P. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săv. infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
- Acordarea tichetelor de masă. Condiţii
- Decăderea din drepturile pământeşti. Motive
- Dizolvare societate cu răspundere limitată pentru motive temeinice. Neînţelegeri grave între asociaţi. Art. 227 din L. nr. 31/1990
- Libera circulaţie a lucrătorilor
- Anulare decizie de impunere. Neîncadrare persoane cu handicap
- Procura de vanzare a unui apartament
- Contestatie la executare
- Reîncredinţare minor
- Sentinţă civilă
- Fond funciar
- Proces verbal – fiola alcooltest
- Uzucapiune
- PENAL.Infractiuni.Domeniu fiscal
- Plingerea formulata de petentul D C impotriva incheierii nr. din 2009 a oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara
- Pensie întreţinere în favoarea minorului din afara căsătoriei. Criterii de stabilire cuantum.
- CIVIL- ACTIUNE IN EVACUARE. DEOSEBIREA FATA DE ACTIUNEA IN REVENDICARE. COD CIVIL ART. 480, ART. 1410 SI URMATOARELE COD CIVIL
- Sechestru asigurator în materie comercială. Întrunirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate
- CONT.ADM.:Contestaţie formulată împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiei fiscale la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
- ART.181 C.P.
- Nulitate contract de vânzare-cumpărare; act subsecvent titlului de proprietate constatat nul; principiul bunei-credinţe; art.III alin 2 indice 4 din Legea 169/1997.
- Grăniţuire – caracterul evaluabil în bani al acţiunii. Admisibilitatea recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de tribunal în recurs în situaţia calificării greşite a căii de atac.
- CONDAMNARE LA O PEDEAPSA CU SUSPENDARE CONDITIONATA. PRELUNGIREA TERMENULUI DE INCERCARE PRINTR-O SENTINTA ULTERIOARA. DATA DE LA CARE SE CALCULEAZA TERMENUL DE REABILITARE
- Aprecierea eronată a probelor. Achitare greşită.
- Fond comercial-Deschidere procedura insolventa
- Cerere deschidere a procedurii insolvenţei formulată de mai mulţi creditori. Condiţiile creanţei. Aprecierea stării de insolvenţă.
- Incredintare minor
- INTERPRETAREA PREVEDERILOR ART. 117 DIN CONTRACTELE COLECTIVE DE MUNCĂ LA NIVEL DE RAMURĂ PE ANII 2005-2006 ŞI 2007. NEINCIDENŢA PREVEDERILOR ART. 21 ALIN. 4 DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI (REVIZUITĂ
- Divort
- Constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare – cumpărare. Examinarea respectării dispoziţiilor art. 948 Cod civil la data încheierii antecontractului.
- Succesiuni
- Calculul penalităţilor convenţionale. Termenul de precripţie al acestora.
- Nulitate absolută-competenţă materială
- Plângere contravenţionala munca in folosul comunităţii
- Vătămare corporală (art.181 C.p.)
- Drept penal procesual.Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Nestabilirea corecta a situatiei de fapt si neadministrarea tuturor probelor utile cauzei.
- Îmbogăţire fără just temei. Raportare la beneficiul prezumat al posesorului unui spaţiu comercial, până la data evicţiunii.
- ACTIUNE ÎN RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ – ADMITEREA ACŢIUNII
- Personal contractual din cadrul instituţiilor finanţate de la buget. Stabilirea drepturilor salariale. Contestaţie. Instanţa competentă.
- CIVIL. ACTIUNE PRIVIND CONSTATAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA UNEI SUPRAFETE DE TEREN ATUNCI CAND S-A INCHEIAT DOAR UN ANTECONTRACT DE VANZARE CUMPARARE
- Stabilire pensie intreţinere minori – încredinţare minori
- Intinderea dreptului de proprietate.
- CIVIL. Plangere formulata in baza Legii 247/2005. Teren preluat in mod abuziv de stat, fara titlu
- Legea nr. 10/2001. Situatia bunurilor mobile.
- Sanctiuni procedurale. Nulitate. Prescriptia raspunderii penale. Continuarea procesului.
- Contestaţie la executare. Lămurire, înţeles, întindere şi modul de aplicare a titlului executoriu. Citarea părţilor.
- Inadmisibilitatea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 278 indice 1 C.p.p. în cazul infracţiunilor care nu au vătămat petentul într-un drept sau interes legitim Sentinţa penală nr. 1588/2009 a Judecătoriei Vaslui
- Numire lichidator
- CONTENCIOS ADMINISTRATIV – DECLINARE COMPETENTA
- ANULARE ACT, NULITATE ABSOLUTĂ CONTRACT VÂNZARE CUMPĂRARE
- CIVIL: Somaţie de plată. Excepţia prematurităţii acţiunii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art.720 ind.1 C.pr.civilă. Creanţă contestată de către debitor. Caracter cert şi lichid al creanţei. Alegerea temeiului de drept al acţiunii
- NEREGULARITATEA ACTULUI DE SESIZARE A INSTANTEI. LIPSA DESCRIERII IN CONCRET A FAPTELOR PENTRU CARE S-A DISPUS TRIMITEREA IN JUDECATA
- Contestaţie în anulare
- Fond comercial-Deschidere procedura insolventa





