Articole aleatorii
- Funcţionari publici. Acordarea drepturilor salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare
- Anulare act vânzare-cumpărare încheiat de debitoare înainte de înregistrarea cererii de deschidere a procedurii. Acţiune respinsă întrucât vânzarea s-a făcut în cadrul activităţii curente a debitoarei
- OUG 119
- Competenta teritoriala in cazul acţiunilor de divorţ când părţile au reşedinţa în străinătate
- Revendicare imobiliară
- INCHIDERE PROCEDURA. OBIECTIUNI LA RAPORTUL FINAL.
- Plângere împotriva notării în cartea funciară a tranzacţiei încheiate la notariat pentru a se stinge un proces de partaj aflat pe rolul instanţei. Admisibilitate. Efecte
- Suspendarea executării pe cale de ordonanţă preşedinţială
- Cerere de suspendare a actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Condiţii de admisibilitate
- Încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. Revizuire întemeiată pe art. 394 lit. a Cod procedură penală, în sensul că nu au avut posibilitatea să ceară în instanţe de recurs continuarea procesului penal.
- Prin cererea inregistrata sub nr.6883/C/2004 reclamantul L.M. a solicitat in contradictoriu cu parata L.F., reducerea pensiei de intretinere stabilita in sarcina lui prin s.c. 10476/2002 a Judecatoriei Galati, motivat de faptul ca i s-a nascut cel de-al doilea copil.
- CONTESTATIE LEGEA NR.9/1998
- Încetarea procesului penal ca efect al interventiei prescriptiei prev. de art. 122 lit d cod pr. penala, cu ref. la art. 124 cod pr. penala.
- Decizia de imputare. Norma juridică a răspunderii administratorilor şi directorilor.
- Pretenţii
- Ucidere
- Contestatie impotriva refuzului executorului judecatoresc de a indeplini un act de executare
- Nelegalitate. Neaudierea inculpatului
- Intreruperea executării pedepsei
- Pensie restanta
- Încredinţare minor.Criterii.Înţelesul noţiunii de interes al copilului
- Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, conform Legii nr. 85/2006. Condiţii
- Plangere contraventionala. Diagrama tahograf.
- Contestatie la executare
- Contencios Administrativ-excepţie de nelegalitate
- Individualizarea pedepsei
- Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală. Respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect nu înlătură obligaţia pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată
- Menţinerea relaţiilor personale ale minorului cu familia sa . Imposibilitatea exercitării acestui drept .
- CIVIL. PARTAJ DATORII ÎN URMA DESFACERII CĂSĂTORIEI
- Capitalul social al societatii bancare
- Legea nr. 10/2001. Succesor al unui asociat la o persoana juridica, proprietara a imobilelor si a activelor la data preluarii. Desfiintarea persoanei juridice. Entitatea obligata sa faca propuneri de despagubire, in conditiile art. 18 lit.
- Anulare inscrisuri
- Litigiu de muncă.Drepturi băneşti.
- Contract de asistenta juridica. Onorariu de succes. Rezolutiune.
- Recurs. Urgenta – Conditie de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala
- Furt calificat
- Civil. Fond funciar
- Acţiune în obligarea consiliului local a recunoaşte realizarea unui schimb de terenuri între reclamant şi municipiul Iaşi. Inadmisibilitate
- Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată în baza art. 386 litera c din Codul de procedură penală.
- Raport de evaluare funcţionar public. Calitate procesuală pasivă. Nerespectarea procedurii legale. Consecinţe
- Plata drepturilor salariale reprezentând tranşele suplimentare care se acordă la 30 ani, respectiv 35 ani de activitate în învăţământ.
- Ordonanta de plata
- Partaj bunuri comune. Cotă de contribuţie.
- Plângere contravenţională
- Decizie de imputare. Răspunderea patrimonială a salariaţilor în conformitate cu prevederile art. 270 Codul muncii.
- PENAL.Furt
- Comercial : Insolvenţă. Închiderea procedurii. Antrenarea răspunderii administratorului debitoarei în temeiul art. 138 alin.1 lit. d) şi lit e) din Legea nr. 85/2006
- Actiune în granituire. Legitimare procesual activa. Incidenta dispozitiilor art. 26 alineat ultim din Legea nr. 112/1995.
- Ultraj
- Somatie de plata. Derogare de la procedura concilierii directe.
- Plângere prealabilă
- Plângere împotriva încheierii de carte funciară
- Închiriere locuinţă realizată din fonduri publice. Condiţii cerute pentru repartizarea acestora
- Rang de prioritate. Dobânzi bancare aplicate creanţelor garantate de terţi, după data deschiderii procedurii. ( I )
- Contestaţie in anulare; inadmisibilitate.
- Contestaţie la executare
- Reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în raport de noua încadrare juridică dată faptei
- Stabilirea modului în care se realizează concret – păstrarea relaţiilor personale şi a contractelor directe cu părinţii de copilul minor. Aplicarea art. 14 şi 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
- Munca in folosul comunitatii
- Litigiu de munca – Drepturi banesti aferente perioadei cuprinse între data emiterii deciziei si data efectuarii reintegrarii.
- Pretenţii
- Abandonul de familie
- Inlocuirea pedepsei amenzii penale
- Hotărâre care tine loc de act de vânzare cumpărare.
- Asociatii de proprietari. Cheltuieli de intretinere neachitate.Penalitati de intarziere
- Tâlhărie-încadrare juridică.
- Sentinţă penală
- Plângere contravenţională
- Furt calificat
- CIRCULAŢIA RUTIERĂ
- Pretentii
- Editare, contract de (model)
- Divort
- Actiune in rectificarea titlului de proprietate. Calitate procesuala pasiva.
- Lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare in judecata. Consecinţe.
- Recunoasterea dreptului de proprietate in indiviziune prin includerea pe Ordinul prefectului de constituire a dreptului de proprietate
- Revendicare
- Infiintarea proprii asiguratorii
- UCIDERE DIN CULPA. VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ. OBLIGAREA LA DESPĂGUBIRI A UNUI ASIGURATOR DIN STRĂINĂTATE. APLICAREA DISPOZIŢIILOR DIN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PRIVITOARE LA ASIGURĂRI.
- Fond funciar
- Condiţii pentru încheierea convenţiei – cadru prevăzute de art. 16 alin.5 din Legea nr. 13/2007. Consimţământul părţilor
- Obligare punere în posesie. Compensare cu teren echivalent. Competenţa comisiei comunale pentru aplicarea Legii nr.18/91.
- Ordonanţă preşedinţială – suplinirea consimţământului unui părinte în vederea deplasării în străinătate a minorei
- Reducere pensie de întreţinere. Veniturile ce pot fi avute in vedere la stabilirea pensiei de întreţinere.
- Acţionar. Cesiune de acţiuni. Invocarea nulităţii faptului material al deţinerii
- Art. 208 alin. 4 – 209 alin.1lit. e cod penal, art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, si art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002
- Evacuarea chiriaşilor din imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001. Cerere reconvenţională având ca obiect obligarea reclamanţilor la plata de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului în perioada în care pârâta l-a ocupat
- Retrocedare
- Contestatie la executare
- Anulare ordin prefect.
- Plangere contraventionala
- Conform dispoziţiilor art. 864 alin. 2 Cod penal, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă.
- Infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, rap. la art.6 din Legea nr.78/2000. Elementele constitutive. Analiza probelor administrate în cauză.
- Fond -Conflicte de muncă – primă de concediu
- Divort cu copii
- Legea nr. 10/2001. Imobil ce nu poate fi restituit in natura. Dreptul notificatorului la masuri reparatorii prin echivalent. Calitatea procesual pasiva a statului in actiunea de acordare a despagubirilor banesti corespunzatoare valorii de circulatie
- Obligaţia de a face – revendicare – pretenţii
- Evacuarea unui fost soţ din locuinţa proprietate comună în devălmăşie.
- Depăşirea vitezei legale. Eroare maximă tolerată pentru cinemometre. Consecinţe
- Revocare din funcţie. Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Aplicarea dispoziţiilor art. 41 şi urm. din Codul muncii