Articole aleatorii
- Acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 78(1) din Codul muncii, în condiţiile în care, în perioada cuprinsă între data concedierii şi cea a reîncadrării salariatul a realizat venituri din alte surse
- Noţiunea de „lucru judecat”, în sensul art. 1201 Cod civil. Identitatea de obiect
- Cerere pentru infiintarea si validarea popririi in executarea unei obligatii constatate printr-un titlu executoriu
- Calitate procesuala pasiva in cazul acţiunilor având ca obiect acordarea de despăgubiri formulate de persoane fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. in vederea achiziţionării de autoturisme – acţiuni întemeiat
- Furt, lovire, vatamare corporala
- PENAL.Furt autoturism
- Luare de mită
- Iesire din indiviziune
- Incidenţa punctului 10 al articolului 304 Cod procedură civilă în vigoare la data pronunţării hotărârii recurate. Noţiunea de „dovadă” hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
- CONTESTAŢIE LA EXECUTARE AMENDĂ PENALĂ
- Notificare formulată în baza Legii 10/2001.Neregularităţi. Consecinţe.
- INLATURAREA SANCTIUNII COMPLEMENTARE A SUSPENDARII DREPTULUI DE A CONDUCE CA NELEGAL APLICATA, ATUNCI CAND NU ESTE MENTIONATA IN PROCESUL VERBAL DE CONTRAVENTIE DISTINCT
- Perfectare act
- Vătămare corporală. Lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive. Efecte.
- Conflict de drepturi-muncă prestată peste norma didactică
- Legea nr. 544/2004. Refuz de soluţionare a unei cereri. Repararea prejudiciului moral. Condiţiile şi limitele în care pot fi acordate despăgubiri pecuniare pentru prejudiciul moral
- Uzucapiune – joncţiunea posesiilor
- Tâlhărie şi furt calificat
- Reîncredinţare minori şi obligare la plata pensiei de întreţinere
- Obligaţii rezultând din cauzarea de prejudicii. Criteriile de care se ţine seama la stabilirea despăgubirii.
- Somatie de plata
- Sentinţă civilă
- Cereri
- Actiunea avand ca obiect anularea unor inscrisuri intentata de Ministerul Public.Admisibilitate.
- Infracţiunea de vătămare corporală gravă. Restabilirea situaţiei anterioare a victimei prejudiciului prin acordarea de despăgubiri civile, materiale şi morale
- Revendicare imobiliară
- Fond comercial – deschidere procedura de insolventa
- Civil.Evacuare
- Inchidere procedura insolventa
- Fond –Comercial-închidere procedură insolvenţă
- Intreruperea executarii pedepsei inchisorii – motive medicale
- Excepţie de neconstituţionalitate. Lege specială – Cod proc. penală, prevalenţa legii speciale. Termen de declarare a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.
- Fond comercial-Deschidere procedura insolventa
- Cerere în vederea radierii din evidentă a autoturismului
- Constituie infracţiunea de viol în forma prevăzută de art.197 alin.1,2 lit.b1şi alin.3 c.pen., fapta tatălui de a întreţine relaţii sexuale cu fiica sa minoră
- Fond – Civil –recunoaştere hotărâre
- Contencios administrativ. Hotărâre a Consiliului Judeţean privind declararea unui areal ca zonă de risc natural. Condiţii. Prematuritate. Limitele controlului de legalitate exonerat de instituţia prefectului
- Scutire taxa de timbru si timbru judiciar pentru cereri formulate de A.V.A.S.
- Înşelăciune – art. 215 Cod penal
- Modificarea actelor constitutive. Constatare judecătorească. Admisibilitate
- Atragerea răspunderii materiale a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere. Condiţii.
- Reconstituire vechime în muncă
- Suspendarea măsurii de deconectare de la reţea
- Validare poprire
- Executare silita declasata in temeiul unui proces verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor. Comunicarea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor cu încalcarea dispozitiilor art. 27 din O.G. nr.2/2001. Consecinte.
- Informaţii de interes public. Cadrul şi limitele în care poate fi utilizată această procedură pentru satisfacerea intereselor părţii reclamante în litigiul ce-l are în curs cu instituţia publică sesizată
- CONT.ADM.Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii formulate de petent în sensul încuviinţării administrării probei testimoniale. Necercetarea fondului. Casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
- Drepturile procesuale ale martorilor
- Taxă şcolarizare funcţionar public. Continuarea activităţii într-o altă funcţie publică, pe perioada de cinci ani de la terminarea studiilor. Consecinţe
- Partaj
- Contesta?ie simula?ie
- Hotarare care tine loc de act. autentic.
- Dreptul de dispoziţie al debitorului, după deschiderea procedurii. Valorificarea unor bunuri din patrimoniu. Consecinţele nedeclarării intenţiei de reorganizare.
- FOND FUNCIAR – PLÂNGERE LEGEA NR. 18/1991
- Inşelăciunea
- Contestaţia debitorului privind starea de încetare de plăţi.Invocarea prejudiciului de imagine ca urmare a cererii introductive.
- Sanctiuni procedurale. Nulitate. Nesemnarea încheierii de sedinta de consemnare a dezbaterilor si amânare a pronuntarii.
- Validare poprire
- Contencios administrativ. Cerere rambursare T.V.A. aferentă activităţii de export. Condiţii de admisibilitate
- STABILIREA VALORII UNUI IMOBIL SOLICITAT ÎN BAZA LEGII NR.10/2001. LEGE APLICABILĂ ŞI INSTANŢA COMPETENTĂ
- Acte considerate ca făcute în termen; dovada depunerii acestora.
- Contestaţia debitorului privind starea de încetare de plăţi. Daune interese pentru întârzierea plăţii. Invocarea prescripţiei extinctive, în cazul prescrierii debitului principal.
- Pretenţii
- Retragere asociat. Inexistenţa unei clauze de continuare a societăţii cu asociat unic.
- SENTINŢA PENALĂ
- Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice
- Fond funciar
- Contestaţie la executare. Contestaţie la titlu.
- Contestatie la executare
- Îndeplinirea cerinţelor dispoziţiilor art.10 din Legea nr.273/2004. Relevanţa permisului de şedere permanentă în România a cetăţenilor străini.
- SANCŢIONAREA INCULPATULUI MINOR – PRIORITATEA MĂSURILOR EDUCATIVE
- CONDAMNAT CARE DATORITA STARII DE SANATATE NU MAI POATE FI FOLOSIT LA MUNCA. FRACTIA DE PEDEAPSA NECESARA OBTINERII LIBERARII CONDITIONATE
- Excepţie de nelegalitate a unor dispoziţii din hotărârile de consiliu local, prin care s-au instituit taxa de sprijinire a sportului de performanţă şi respectiv taxa pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Condiţii de admisibilitate
- Neîntreruperea cursului judecăţii
- Aplicarea greşită a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială.
- Dreptul copilului de a-şi exprima opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. Corelaţia art.24 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu art.42 din Codul familiei. Aplicarea art.144 ind.1 din Codul de procedură civilă
- Recurs. Partaj bunuri comune
- Dreptul la concediu de odihnă plătit este un drept constituţional prevăzut de art. 41 al.2 din Constituţie şi garantat şi prin lege organică (art. 39 al.1 lit.c, art. 139 şi 145 Codul Muncii) tuturor salariaţilor, acest drept neputând forma obiectul vreunei limitări.
- OUG 119 din 2007
- Fond – Contencios administrativ – anulare act administrativ
- Abuz de încredere. Furt. Criteriu distructiv – modalitatea de a dobândi detenţia bunului
- Dreptul persoanei ce are calitate de asociat al unei societăţi comerciale de a fi salarizată pentru munca depusă în baza contractului individual de muncă conform dispoziţiilor art. 154 din Codul muncii
- ASIGURĂRI SOCIALE. OBLIGAŢIA DE A FACE. EMITEREA UNEI NOI DECIZII DE RECALCULARE ÎN CARE SĂ SE UTILIZEZE UN STAGIU COMPLET DE COTIZARE D E 20 DE ANI AFERENT GRUPEI I DE MUNCĂ. PRESCRIPŢIA.
- Antrepriza, contract de (model)
- Privatizare. Întreprinderi mici şi mijlocii. Vânzarea activelor din turism.
- Omor
- COMERCIAL: Insolvenţă. Confirmarea planului de reorganizare judiciară de către judecătorul sindic. Incidenţa dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
- Furt calificat
- Drepturi băneşti
- Acţiune in constatare
- Poprire
- Reîncredinţare minor
- Litigiu muncă – contestaţie decizie de concediere
- Minori
- Achitare greşită . Grad de pericol social al infracţiunii
- Pericolul social concret al unei infracţiuni. Art.248 lit.f teza II-a Cod procedură penală. Pericolul social pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul, reiese nu atât din pericolul generic pe care îl prezintă infracţiunile de acest gen
- Ordonanţă preşedinţială. Condiţii de admisibilitate
- Civil.Granituire si revendicare
- Anulare act administrativ
- Ordonanţa preşedinţială. Obligaţia de a face. Inadmisibilitatea cererii în temeiul dispoziţiilor art.581 Cod procedură civilă