Articole aleatorii
- Ultraj
- Plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Lipsa consemnării obiecţiunilor . Înregistrare cu aparat RADAR. Înscrierea la rubrica „alte menţiuni” doar a consemnării „înregistrat pe caseta video”.Consecinte.
- Plangere contraventionala
- Calificarea juridică a faptei în raport cu consecinţele post-traumatice ale lezării integrităţii corporale
- Recurs. Dubla motivare a solutiei instantei de fond. Motiv de casare, potrivit art.304 pct.5 si 7 Cod Procedura civila.
- TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE, TREBUIE APRECIAT ÎN „CONCRETO” ŞI NU ÎN „ABSTRACTO”.
- Contravenţii
- Actiune în contencios administrativ. Pensie de serviciu. Conditia impusa de legiuitor referitoare la vechimea minima în magistratura. Inexistenta conditiei exercitarii functiei de magistrat la momentul pensionarii.
- PENAL.infracţiunea de cruzime faţă de animale
- Stare de recidivă. Omisiune
- Plângere contravenţională
- Renunţare la judecată după data deschiderii procedurii.
- OUG 119/2007
- Asociaţii şi fundaţii
- Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Durata acestei măsuri în timpul cercetării judecătoreşti.
- Ordonanţă preşedinţială de evacuare din spaţiu comercial. Condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului, privite ca trăsături ale ordonanţei preşedinţiale, iar nu veritabile condiţii ce se impune a fi îndeplinite.
- CIVIL CONTRAVENTII: Plângere contravenţională. Prezumţie de nevinovăţie. Prezumţie de temeinicie a procesului verbal de contravenţie. Individualizarea sancţiunii.
- Omor
- Arest preventiv
- Ucidere din culpă, art. 178 alin. 1, 2 Cod penal
- Sistare lucrări
- Cerere grefieri arhivari pentru aplicarea coeficientilor de multiplicare prevazuti de OG nr. 8/2007 pentru grefierii de sedinta.
- Distincţia dintre activitatea imputabilă vechiului administrator judiciar şi cel actual (după cesionarea acţiunilor) de natură a antrena sau nu răspunderea. Cum prima instanţă nu a făcut această distincţie, se impune casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
- Somatie plata
- Plingere rezolutie procuror adminsa pentru efectuare expertiza
- Ucidere din culpă
- Pensie întreţinere în favoarea minorului din afara căsătoriei. Criterii de stabilire cuantum.
- Conform disp. art. 294 alin. 1 c. pr. civilă în calea de atac a apelului nu se formulează cereri noi.
- Apel declarat tardiv
- Abuz în serviciu contra intereselor persoanei art. 246 Cod penal
- Comercial –deschidere procedură insolvenţă
- Art. 215 C.P.
- Instituire tutela
- Contestaţie la executare, contestaţi la titlu
- CIVIL.EXCEPŢIA DE NECOMPETENŢĂ A INSTANŢELOR ROMÂNE ÎN ACŢIUNI AVÂND CA OBIECT ÎNCREDINŢARE MINOR
- Asigurări sociale
- Săvârşirea infracţiunii de distrugere – individualizare pedeapsă – latura civilă
- Omor
- Contestaţie în anulare specială. Condiţii de executare. Noţiunea de omisiune a cercetării unor motive de casare sau modificare a hotărârii.
- Esalonare amenda penala
- VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ. ACHITARE ÎN BAZA ART. 10 lit d C.p.p. CULPA EXCLUSIVĂ A PĂRŢII VĂTĂMATE.
- Interpretarea tratatelor
- Partaj bunuri comune . Aprecierea cotetor de contribuţie ia dobindirea bunurilor comune
- Contestatie la executare
- Lovirea sau alte violenţe
- Sentinta civila
- Condiţiile în care operează perimarea (art. 248 C. pr. civ.). Dacă instanţa de fond greşit a constatat că perimarea, se va admite recursul declarat, va fi casată sentinţa recurată şi va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii
- Contencios administrativ si fiscal
- Contraventii
- PENAL.Infractiuni
- Deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului. Perimarea acţiunii. Consecinţe. Promovarea altei acţiuni de aceeaşi societate, dar împotriva societăţii care între timp şi-a schimbat denumirea şi conducerea
- Litigii de muncă – acţiune în răspundere patrimonială
- Succesiune
- Recurs inculpat minor
- Continuarea procesului penal
- Og 5
- Caile extraordinare de atac. Contestatia în anulare. Cazuri.
- PENAL.Admiterea cererii de rejudecare , desfiinţarea hotărârilor atacate , suspendarea executării mandatului european de executare
- Revendicare imobil preluat abuziv. Buna credinţă a subdobânditorului
- Obligati paratii sa execute lucrarile specifice pentru intabularea dreptului de proprietate, sa fie obligati paratii sa renunte la incercarile de a modifica situatia juridica prestabilita, sa fie obligati paratii sa elibereze documentatia necesara
- Penalitati de întârziere. Factura. Lipsa unui înscris privind clauza penala.
- Fond – Contencios administrativ – suplimentul portului-treaptă de salariu
- DECIZIA DE PENSIE. NELUAREA IN CALCULULUL PENSIEI A SPORURILOR DE VECHIME. MATERIAL PROBATORIU. CONSECINTE
- Intreruperea executarii pedepsei inchisorii
- Art 291cp
- Rejudecare în caz de extrădare. Persoană judecată şi condamnată în lipsă.
- Punere sub interdictie
- Anulare ordin Prefect. Forma şi interpretarea mandatului în formularea cererii de reconstituire potrivit legislaţiei fondului funciar
- Cheltuieli de judecată. Culpă procesuală.
- Prioritatea aplicării dispoziţiilor procedural-penale în cazul existenţei unui concurs de infracţiuni săvârşite în stare de recidivă. Tehnica aplicării
- Infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 din Legea nr. 365/2002, infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, infracţiunea de accesare fără drept a unui sistem informatic, prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003. Interpretarea probelor administrate în cauză. Valoarea probatorie a interceptărilor telefonice.
- Spaţiu comercial. Drept de acces. Invocarea lui în interesul altui comerciant
- Contestatia la Legea nr. 10/2001. Întelesul notiunii de „unitate detinatoare” si de „entitate învestita cu solutionarea notificarilor”. Filialele lipsite de personalitate juridica nu pot avea aceste calitati chiar daca sunt înregistrate în registrul comert
- Plângere contraventionala Legea 31/2000
- Înlocuire măsură plasament în regim de urgenţă;
- divort cu copil cu citatie incorecta catre parata
- Majorare pensie întreţinere
- LEGEA NR.544/2001. INFORMAŢIE DE INTERES PUBLIC. CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ
- Fond funciar
- Furt calificat. Invocarea lipsei nedreptei însuşiri in contextul unor neînţelegeri anterioare intre făptuitor si victima. Aplicarea principiului ,,in caz de dubiu, se va obliga numai la ceea este mai puţin împovărător”, in soluţionarea acţiunii civile
- Divort
- Talharie
- OUG 11907
- Uzucapiune
- Revendicare
- Somatie de plata
- Fond-Litigii munca-Plata prestatii lunare
- Contestatie la executare
- SANCTIUNE DISCIPLINARA – FUNCŢIONAR PUBLIC CU STATUT SPECIAL
- Evaziune fiscală-latura obiectivă
- CONT.ADM.: Contravenţie prevăzută la regimul vitezei. Neaplicarea de către agentul constatator a măsurii tehnico–admin .a reţinerii permisului şi a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce. Nulitatea procesului verbal
- Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă. Distincţia dintre motivele de modificare sau de casare a hotărârii şi argumente invocate pentru dovedirea unui motiv.
- Omor
- CONT. ADM. : Apreciere greşită a probelor de către instanţa fondului. Modificarea soluţiei în recurs, în sensul respingerii plângerii
- CIVIL.Litigiu de muncă. Reducerea salariului cu 25 % .Legea 118/2010
- LITIGII DE MUNCĂ. Obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale prevăzute de contractul colectiv de muncă. Art. 269 din Codul muncii.
- Divort fara copii
- Divort cu minori
- Cheltuielile de judecată. Onorariul de avocat. Micşorare. Condiţii
- Părţi în proces. Nepronunţarea hotărârii în contradictoriu cu toate părţile. Consecinţe.