Articole aleatorii
- Contencios administrativ fiscal –pretenţi
- Recurs-plangere contraventionala
- În lipsa unui text de lege expres în actele normative privind salarizarea functionarilor publici care sa confer vocatie concreta la încasarea celor 2 suplimente precum si în lipsa unui coeficient al celor 2 suplimente stabilite de catre legiuit
- Decizie de pensionare. Contestaţie. Nelegalitate a sentinţei instanţei de fond care a apreciat că nu se poate lua în calculul pensiei activitatea desfăşurată de contestator în perioada 1964-1977 ca şi cooperator în sectorul zootehnic dintr-o unitate coop
- PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ OUG 195/2007 NERESPECTAREA REGIMULUI VITEZEI DE CIRCULAŢIE PE DRUMURILE PUBLICE. APLICAREA NORMEI DE METROLOGIE LEGALĂ NR.O21-05
- Sechestru asigurator. Neindeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
- Sentinta penala
- Ordonanţă de plată
- Pretentii
- Anularea procesului verbal de contravenţie
- Suspendarea condiţionată a executării pedepsei . Termen de încercare împlinit. Consecinţe. Graţiere
- Rezoluţiune contract
- Plangere contraventionala
- OBLIGATIA DE A FACE- RIDICARE CONSTRUCŢII – INVOCAREA RELEI CREDINŢE
- FURT. REMITEREA VOLUNTARA A BUNULUI CA URMARE A UNEI AMENINTARI IMPLICITE. TALHARIE
- DREPTURI SALARIALE PERSONAL DIN JUSTIŢIE. MAJORARE INDEMNIZAŢIE ÎN RAPORT DE VECHIMEA ÎN FUNCŢIA DE ASISTENŢI JUDICIARI.
- Furt
- ACTIUNE ÎN RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ – ADMITEREA ACŢIUNII
- Prop. lib. cond.
- Obligatia de a face
- Vatamare corporala grava. Criterii de individualizare a pedepsei
- Mentinerea arestarii inculpatului la primirea dosarului. Imposibilitatea prezentarii inculpatului.
- Aspecte de nelegalitate privind omisiunea schimbarii incadrarii juridice ca urmare a republicarii OUG 195/2002, neaplicarea art 76 lit d., e. cod penal si individualizarea necorespunzatoare a pedepsei accesorii
- OUG 119
- Stabilirea punctajului mediu anual potrivit art. 77 al. 3 rap. la art. 44 din Legea 19/2000
- Contestatie la tabloul de imparteala
- Plangere contraventionala
- Infracţiuni prevăzute de art.180 al.2 Cod penal, art.217 al.1 Cod penal şi art. 321 al.1 Cod penal
- Cerere intabulare drept de proprietate în cartea funciară. Condiţii. Admisibilităţi.
- Plangere contraventionala
- Acţiune in grăniţuire. Calitate procesuala pasiva.
- Contravenţii
- Excepţia privind tardivitatea introducerii în instanţă a plângerii formulate împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Aplicarea art. 31 din OG. nr. 2/2001 şi art.101 Cod proc. civ
- Legea nr.10/2001. Restituire în natură
- Act autentic. Valoarea probantă a declaraţiilor de martori
- SANCŢIUNEA DIZOLVĂRII DE DREPT, PREV. DE ART. 30 ALIN. 1 DIN LEGEA NR. 359/2004, ÎN CAZUL NEÎNDEPLINIRII OBLIGAŢIEI DE PRESCHIMBARE A CERTIFICATULUI DE ÎNMATRICULARE ŞI A CELUI DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ, NU POATE FI APLICATĂ DECÂT PERSOANELOR JURIDICE
- Recurs.Plangere contraventionala
- Obligaţia de a face
- CERERE DE REINTEGRARE ÎN FAMILIE PE CALEA ORDONANŢEI PREŞEDINŢIALE. INTERPRETAREA DISPOZIŢIILOR ART. 581 AL. 3 COD PROCEDURĂ CIVILĂ PRIVIND CITAREA PĂRŢILOR
- V. MAGISTRAŢI. DREPTURI SALARIALE REPREZENTÂND 30% DIN INDEMNIZAŢIA DE ÎNCADRARE BRUTĂ LUNARĂ, CONFORM OUG NR.643/2002 PENTRU PERIOADA DECEMBRIE 2002-APRILIE 2004 ŞI DE 40% PENTRU PERIOADA MAI 2004-DECEMBRIE 2005 DIN ÎNDEMNIZAŢIA DE ÎNCADRARE BRUTĂ LUNARĂ.
- Comercial : Insolvenţă. Opoziţie la deschiderea procedurii insolvenţei formulată în temeiul art. 32 alin.2 din Legea nr. 85/2006 de către un creditor bancar
- Divorţ
- Acordarea de despagubiri pentru imobilul preluat abuziv si care nu poate fi restituit în natura. Conflictul de legi în timp.
- Litigii de muncă
- Vătămare corporală din culpă
- Suspendarea acţiunii în temeiul dispoziţiilor art.244 alin.1 cod procedură civilă până la soluţionarea unul alt dosar, suspendat în baza aceluiaşi temei legal. Îngrădirea accesului la instanţă
- Obligarea pârâtului de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie o suprafaţă de teren
- Recurs – Plângere contravenţională – Contravenţie la regimul circulaţiei
- Actualizare despagubiri legea 9/1998
- Rejudecarea după extrădare
- Modificare masura plasament
- Majorare pensie de intretinere
- Revizuire. Cazul prevăzut de art. 322 pct.7 Cod procedură civilă.
- Furt calificat. Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
- Drepturi salariale.Invatamant
- Opozabilitate, inopozabilitate
- Contractul de arendă. Reziliere.
- Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)
- Fond – Contencios administrativ – anulare dispoziţie
- Litigii de muncă
- Fond – Comercial –Revendicare şi grăniţuire
- Somatie de plata
- Penal – actualizarea fişei de cazier judiciar pe parcursul cercetării judecătoreşti şi revocarea pedepselor stabilite anterior
- Somatie de plata. Cumulul dobanzilor cu penalitatile
- Divort cu copii
- Civil legea 221-2009
- Constituire drept de proprietate în temeiul Legii 18/1991.
- Validare poprire
- ÎNVĂŢĂMÂNT
- Inchidere procedura insolventa
- Răspundere patrimonială – În cazul existenţei unei obligaţii impuse printr-o modificare legislativă nu este necesară şi modificarea fişei postului pentru a se stabili încălcarea unei atribuţii de serviciu
- Potrivit disp. art. 52 alin. 2 din Codul muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării
- Divort. Încredintarea copiilor minori nascuti din casatorie. Împrejurarile în care copiii pot fi despartiti.
- „Exista coautorat atunci când agresorii actioneaza împreuna, lovind concomitent victima în cadrul unei actiuni indivizibile si în realizarea intentiei lor de a produce vatamari, fiind constienti de urmarile faptei lor dorind sau acceptând producerea acestora. Astfel, din moment ce s-a stabilit ca ambele surori au lovit împreuna partea vatamata, rezulta ca au îndeplinit fiecare în parte, printr-o actiune simultana si conjugata, toate actele obiective ce caracterizeaza infractiunea de vatamare corporala, neavând nicio relevanta care din cele doua agresoare a lovit partea vatamata cu batul peste mâna, provocându-i astfel fractura…”
- Infractiuni prevazute in legi si decrete
- Rezolutiunea contractului de intretinere autentificat cu nr. 4695/12.10.2005 la biroul notarului public F L din B si repunerea partilor in situatia anterioara.
- Sentinta civila
- Cerinţa imperativă ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenţiei, cu specificarea acţiunii sau inacţiunii autorului şi a tuturor circumstanţelor de natură a imprima faptei caracter contravenţional
- Reprezentarea în dreptul francez
- Fond – Conflict de drepturi – drepturi salariale
- Infracţiune silvică. Tăierea ilegală de arbori prevăzută de art. 97 din Legea 26/1996. Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă dacă autorul faptei este proprietarul terenului, fiind necesar ca terenul să fie vegetaţie forestieră
- Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Natura juridica a terenurilor dobandite de soti anterior anului 1954.
- Contencios administrativ-contestaţie decizie sancţionare
- Instituirea sechestrului asigurător asupra unui bun comun al sotilor, cand obligatia este proprie numai unuia dintre soti
- Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Primarul com. P, jud. V, Comisia Judeteana V pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
- Săvârşirea infracţiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG NR. 192/2002 republicată
- Pensie întreţinere stabilire
- Contestaţie la executare
- Art. 215 1 > Penal
- Chemare in judecata pentru constatarea nulitatii absolute a casatoriei
- Taxa de poluare. Legalitatea încasării taxei de poluare achitată în perioada 1.07.- 8.12.2008 sub imperiul OUG nr.50/2008, forma iniţială.
- Condamnat care datorita starii de sanatate nu mai poate fi folosit la munca. Fractia de pedeapsa necesara obtinerii liberarii conditionate
- Acţiune în restituire întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 641/1944 pentru abrogarea măsurilor legislative anti-evreieşti. Admisibilitate
- Contestatie la executare silita
- OBIECTUL – CONTOPIRE PEDEPSE
- DECIZIE DE CONCEDIERE. AJUTOARE SOCIALE PREVĂZUTE ÎN CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ. CONDIŢII DE ACORDARE ÎN RAPORT DE CLAUZELE CONTRACTUALE
- Somaţie de plată
- Decizie de imputare. Răspunderea patrimonială a salariaţilor în conformitate cu prevederile art. 270 Codul muncii.
- Sentinţă civilă
- Încadrarea greşită. Vătămarea corporală gravă. Coautorat.