Articole aleatorii
- PENAL.Santaj şi abuz de încredere
- Incuviintare executare silita
- Fond-Contencios Administrativ –Sesizare Curte de Conturi – Inadmisibilitate
- Contestatie la executare
- ACHITARE. MIJLOACE DE PROBĂ ADMINISTRATE ILEGAL.
- Abandon de familie
- Rectificare carte funciară
- Infractiuni la legea cecului
- Vătămare corporală din culpă
- CONT.ADM.: Contravenţie prevăzută la regimul vitezei. Neaplicarea de către agentul constatator a măsurii tehnico–admin .a reţinerii permisului şi a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce. Nulitatea procesului verbal
- DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ. Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
- Competenţe.
- Art. 208, 209 C. pen., art. 87 al. 1 OUG 195/2002
- Detaşarea
- Fond –Comercial-închidere procedură insolvenţă
- Citare. Necitarea inculpatului la toate adresele indicate, art.177 alin. 2 Cod procedură penală.
- Art. 211 cod penal
- Legea nr. 275/2006. Contestaţie împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Vaslui. Tardivitate
- Interpretarea greşită a probelor administrate în cauză. Achitarea inculpatului de către instanţa de fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală şi condamnarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin.1 Cod p
- CAZURI DE REVIZUIRE. NOTIUNEA DE „FAPTE SAU IMPREJURARI CE NU AU FOST CUNOSCUTE DE INSTANTA”. SARCINA PROBEI
- Carte funciară
- Partaj succesoral
- CIVIL.Revendicare imibiliara
- Calitate procesuala pasiva in cazul acţiunilor având ca obiect acordarea de despăgubiri formulate de persoane fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. in vederea achiziţionării de autoturisme – acţiuni întemeiat
- Fond funciar- anularea Hotarârii Comisiei Judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Neamt
- Plângere împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale data de primul procuror. Competenta de solutionare.
- Ordonanţă Preşedinţială
- CIVIL. PRETENŢII. RAMBURSAREA CONTRAVALORII DISPOZITIVULUI MEDICAL ACHIZIŢIONAT DE PACIENTUL ASIGURAT CARE BENEFICIA DE GRATTUITATE
- Infracţiunea de viol şi lipsire de libertate
- Somatie plata
- După înregistrarea dosarului, instanţa este obligată să verifice şi să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei arestării preventive numai dacă inculpatul este arestat preventiv în cauza dedusă judecăţii.
- Furt
- Infracţiunea: Lipsa de pericol social. Aplicarea greşită a disp.art. 18/1 Cod penal sau neaplicarea acestor dispoziţii legale atunci când se impunea
- Actiune ramasa fara obiect
- Constatare dobândire titlu de proprietate. Condiţii de admisibilitate
- Acţiune de partaj succesoral formulată de o persoană al cărui autor nu a acceptat succesiunea părintelui său. Consecinţe.
- Procura de constituire a unei ipoteci
- Faliment
- Contestaţie la executare
- Abuz în serviciu contra intereselor persoanei art. 246 Cod penal
- Faliment
- CIVIL. INALIENABILITATEA TEMPORARA DE INSTRAINARE BUNURI PREVAZUTA DE ART. 9 DIN LEGEA 112/1995. CONSECINTE ASUPRA CONVENTIEI DE VANZARE CUMPARARE
- Litigii de muncă.Drepturi salariale.
- Rezoluţiune antecontract
- Plangere contraventionala
- Dizolvare asociaţie
- Acţiunea în revendicare a unui imobil preluat de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este scutită de plata taxei de timbru
- CONT.ADM.:Prescrierea executării sancţiunii contravenţionale aplicate. Incidenţa dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
- Cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.)
- Deschiderea procedurii reorganizării juridice şi faliment. Condiţii
- Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul…de catre o persoana care nu poseda permis de conducere
- Radiere drept de ipotecă. Neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei de plată, lipsa consimţământului creditorului ipotecar şi stipularea termenului „arătat în înscriere” pentru executarea datoriei exigibile.
- Rezolutiune contract
- Eroarea CNP- ului nu poate înlătura dreptul la pensie întrucât datele de identificare ale persoanei sunt numele, prenumele şi starea civilă cu atributele sale: locul naşterii , vârsta, sexul, filiaţia etc.
- Intervenire in procesul penal a partii responsabile civilmente
- Drepturi salariale
- Nesoluţionare a cererii în termen legal. Existenţa dreptului vătămat
- Anulare titlu creanţă
- Litigii de Muncă – prestaţii periodice acordare în urma unui accident de muncă
- Plângere împotriva rezoluţiilor procurorului
- Desfacerea a contractului individual de muncă conform art.65 din Codul muncii
- Violare de domiciliu
- Calitate procesuală
- Insuficienţa resurselor financiare la bugetul de stat nu constituie un caz prevăzut de lege pentru modificarea contractului colectiv de muncă în sensul acordării drepturilor salariale în cuantum redus.
- Acordarea grupei de muncă.
- Trafic de influenta. Înselaciune
- Răspundere civilă delictuală
- Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului a transmiterii dreptului de proprietate asupra acţiunilor, în contextul dispoziţiilor art. 98 din Legea 26/1990 republicată şi a prevederilor legii speciale (art. 41 alin. 2 din Legea 137/20
- Materie: Funcţionari publici. Litigiu privind raportul de serviciu – acordarea sporului de fidelitate. Înlăturarea excepţiei autorităţii de lucru judecat. Lipsa obligativităţii îndeplinirii procedurii prealabile.
- Divort fara copii
- PROCEDURA DE SOLUŢIONARE A CERERILOR DE RESTITUIRE A SUMELOR ÎNSCRISE ÎN ACTELE ADMINISTRATIV-FISCALE DESFIINŢATE CA URMARE A EXERCITĂRII CONTROLULUI JUDECĂTORESC. CONDIŢIILE ŞI LIMITELE ÎN CARE ACŢIONEAZĂ ORGANELE FISCALE. MODALITATEA DE INTERPRETARE ŞI APRECIERE A SITUAŢIEI DE FAPT PENTRU VERIFICAREA ÎNDEPLINIRII CONDIŢIILOR IMPUSE PENTRU INCIDENŢA EXCEPŢIEI AUTORITĂŢII DE LUCRU JUDECAT.
- Contestatie decizie de imputatie
- Mutarea unei conducte de transport al gazelor naturale
- Ucidere din culpa. prev. de art. 178 alin. 3 Cod penal. Fapta conducatorului auto de a accidenta victima in conditiile dezechilibrarii victimei, aflate in stare avansata de ebrietate, in timp ce isi repara bicicleta, pe carosabil, pe timp de noapte, concomitent cu manevra inculpatului de efectuare a namanevrei de depasire in mod legal
- Autoritate de lucru judecat când tranzacţia realizată într-un partaj de bunuri comune a fost cenzurată de instanţă.
- Intocmirea unui supliment de certificat de mostenitor
- Emiterea unei ordonante care sa contina somatia de plata
- Acte ale autorităţilor publice
- Plangere contraventionala
- Hotarare care sa tina loc de act autentic. Constatare vacanta succesorala.
- Teren al cărui regim juridic este reglementat de prevederile Legii nr. 18/1991, nu de cele ale Legii nr. 10/2001. Lipsa calităţii de unitate deţinătoare de către entitatea notificată. Consecinţe.
- Litigiu de munca
- INFRACTIUNEA DE PARASIRE A LOCULUI ACCIDENTULUI ART.81 ALIN.1 OUG 195/2002 – LATURA OBIECTIVAp
- Minori –aplicare pedeapsa cu suspendarea sub supraveghere
- Fond comercial – Inchidere procedura insolventa
- Contestatie la executare. Opozabilitatea unui antecontract de vânzare-cumparare referitor la imobilul ce formeaza obiectul executarii
- Plângere contravenţională
- Lipsa cauzei imediate – cauza de nulitate absoluta a contractului de donatie
- Contract de asigurare. Protocol existent între societăţile de asigurare ale celor doi asiguraţi.
- Prejudicii, daune, contravaloarea reparării autoturismului
- Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3, 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, au fost achitaţi inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3, 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal. În condiţiile în care la data emiterii cecurilor, administratorul părţii civile cunoştea că societatea emitentă nu avea disponibilul necesar acoperirii cecului în cont, fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, ci ale infracţiunii prevăzute de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în aceste sens fiind şi decizia în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu privire însă la infracţiunea prevăzută de art. 84 al. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934, prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor, dispoziţie care nu a fost atacată şi, în lipsa unei plângeri penale împotriva acestei dispoziţii a rechizitoriului, instanţa nu poate cenzura soluţia procurorului. În aceste condiţii nu se poate dispune condamnarea inculpaţilor pentru această infracţiune.
- VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ. ACHITARE ÎN BAZA ART. 10 lit d C.p.p. CULPA EXCLUSIVĂ A PĂRŢII VĂTĂMATE.
- Contestatie impotriva hotararii judecatorului delegat
- Reîncredinţare minor
- Plângere la contravenţie
- Plângere contraventionala
- Contract de vânzare-cumpărare comercială. Respectarea clauzelor referitoare la determinarea cantitativă.
- Procura –particularităţi
- Cale de atac. Recurs împotriva încheierii date de instanţa de recurs prin care s-a respins cererea de suspendare. Admisibilitate
- REFUZUL CONDUCATORULUI UNUI AUTOVEHICUL DE A SE SUPUNE RECOLTARII PROBELOR BIOLOGICE IN VEDEREA STABILIRII ALCOOLEMIEI. MOTIVE MEDICALE DE REFUZ