Articole aleatorii
- Sentinţă civilă
- Procura de donatie a unui imobil
- Dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii. Alegerea modalităţilor de desfăşurare a relaţiilor personale
- Apel. Viol si violare de domiciliu. Individualizarea pedepsei. Aplicarea principiului Non Reformatio in pejus.
- Executare Silită
- Contravenţii. Soluţionarea plângerii pe exceţie. Nulitate relativă. Casare cu trimitere spre rejudecare pentru soluţionarea fondului cauzei.
- Contracte
- Cheltuieli transport solicitate de personalul didactic din mediul rural
- Delapidare
- Spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizaţia brută de încadrare, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
- SESIZARE OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORULUI PENTRU CONSTATAREA CLAUZELOR ABUZIVE ŞI SANCŢIONARE
- Revendicare imobiliara
- Ordinea vânzării bunurilor. Licitaţie
- Contencios administrativ. Funcţionari publici îndepărtaţi din funcţie pe motiv de reorganizare a unor servicii, fără ca sfera lor de activitate să se fi modificat în mod esenţial
- Intreruperea executarii pedepsei inchisorii
- Infracţiunea prevăzută de art.87 al.1 din OUG 195/2002
- Recurs.Plangere contraventionala
- Constatare nulitate titlu de proprietate, putere de lucru judecat derivata dintr-o judecata anterioara avand acelasi obiect, introdusa la cererea unui alt reclamant
- Plangere contraventionala
- PASTRARE LEGATURI PARINTESTI. CERERI DE LARGIRE EXCESIVA A PROGRAMULUI DE VIZITARE SAU DE RESTRINGERE A ACESTUIA .INTERESUL SUPERIOR AL MINORULUI.
- Ucidere din culpă
- Constatare proprietate
- Actiune posesorie
- Cererea pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurator nu poate fi admisă câtă vreme hotărârea prin care s-a respins cererea principală nu devenise irevocabilă la data soluţionării cererii
- Popriri
- Răspundere civilă delictuală. Avarierea autoturismului datorită unui obstacol pe carosabil.
- CIVIL:Fond funciar limita rec. terenuri agricole
- REFUZUL PĂRINŢILOR FIREŞTI DE A CONSIMŢI LA ADOPŢIA COPILULUI – INCIDENŢA ART.13 DIN LEGEA NR.273/2004
- Apel. Reţinerea greşită a stării de recidivă. Omisiunea instanţei de fond de aplicare a prevederilor Legii 543/2002.
- Sentinţă civilă
- Judecatoria Galati prin sentinta civila nr.4886/17.09.2004 a respins actiunea in revendicare formulata de reclamantul CF in contradictoriu cu paratul TMD cu motivarea ca reclamantul nu a dovedit ca este proprietarul bunului revendicat si nu este sigur in ceea ce priveste pretentia solicitata de la parat (restituirea autoturismului, obtinerea acordului paratului pentru perfectarea actului la politie, radiere si respectiv inmatriculare).
- Partaj succesoral. Efectele hotărârii judecătoreşti faţă de terţi
- Conditiile acordarii pensiei de intretinere intre soti
- Pretentii restituire imprumut
- Potrivit art. 861 alin. 2 Cod penal, în cazul concursului de infracţiuni, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată numai dacă pedeapsa rezultantă aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani.
- CONT. ADM.: Sesizare formulată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Buzău în vederea constatării de către judecătorie a unor clauze abuzive înserate în contracte de credit şi aplicării sancţiunii contravenţionale
- Sentinta civila
- Cerere de chemare in judecata pentru consum fraudulos
- Furt
- Potrivit art. 3859 pct. 10 Cod proc. penală, hotărârea este supusă casării când, printre altele, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
- Loviri si alte violente
- Răspundere patrimonială. Clauza de concurenţă.
- Grăniţuire
- Majorare pensie intretinere
- Schimb, contract de (model)
- Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transfer al procedurii penale. Art. 110 alin. 2 din legea 302/2004 modificată
- Conflict de drepturi – plată ore suplimentare
- Pretentii
- FURT CALIFICAT – ART. 208-209 C.P.
- Partaj suplimentar bunuri comune
- Înlocuire amenda penala. Motive
- Litigiu funciar
- DESCHIDEREA PROCEDURII DE INSOLVENŢĂ. CONDIŢII. STARE DE INSOLVENŢĂ
- Reziliere contract
- ÎNLOCUIREA MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE CU MĂSURA OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI ŢARA. INCIDENŢA ART.139 C.PR.PEN.
- Propunere liberare conditionata
- Evaziune fiscală. Aplicarea legii penale mai favorabilă
- Concediere colectiva. Plati compensatorii. Prime.
- Ordonanţă preşedinţială. Recurs respins. Cod procedură civilă, art. 581
- Revendicare imobiliară
- Documentaţie neconformă. Ofertele depuse în baza acestora nu pot fi considerate decât ca neconforme
- Uzucapiune
- Functionar public din sistemul administratiei penitenciarelor. Compensarea chiriei lunare
- CONDUCERE PE DRUMURILE PUBLICE A UNUI AUTOVEHICULCU O IMBIBAŢIE ALCOOLICA DE PESTE 0,8%o IN SÂNGE
- Sentinta penala
- Drept penal. Plângere împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată
- Anulare ordin Prefect. Imposibilitatea atribuirii unui teren echivalent ori a acordării de despăgubiri băneşti în cazul cererilor de reconstituire formulate în baza art. 36 al. 5 din Lg. 18/1991.
- Sporul de dispozitiv
- Drepturi salariale ale personalului din justiţie
- Intabularea dreptului de proprietate al investitorului după îndeplinirea condiţiilor cerute de dispoziţiile art.40 din Legea nr. 1/2000
- Solicitarea de a se constata calitatea de proprietar prin edificare a unei case din chirpici
- Pretentii
- INSOLVENŢĂ. Contestaţie împotriva procesului verbal al adunării creditorilor. Lipsa calităţii procesual active a creditorului contestator. Art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006
- Istoricul operaţiunilor de leasing
- Apel nedeclarat. Recurs – limite.
- Raspundere gestionar. Prezumtia de culpa in producerea lipsei în gestiune.
- LIBERARE CONDIŢIONATĂ.
- Plângeri prealabile
- SENTINTA PENALA UCIDERE DIN CULPA – ART. 178 ALIN.1 SI 2 COD PENAL.
- Comercial –închidere procedură insolvenţă
- Decizie de sancţionare. Nulitate absolută
- Tentativă de omor calificat sau vătămare corporală. Criterii de diferenţiere. Daune morale şi materiale – criterii avute în vedere la stabilirea cuantumului acestora
- Proces funciar
- Citarea bolnavilor aflaţi în spital. Incidenţa dispoziţiilor art. 2841 c.pr.pen. Acordarea despăgubirilor în cazul încetării procesului penal.
- Penal – în cazul unui accident rutier soldat cu vătămarea din culpă a părţii vătămate, se va dispune obligarea inculpatului la plata daunelor morale, despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare, în solidar cu partea responsabilă civilmente şi asigurătorul.
- Guvernul a modificat OUG privind regimul străinilor în România
- DREPT PENAL.PARTEA GENERALĂ. Fapta există
- Legalitatea deciziei de imputare prin care AJOFM a imputat reclamantului indemnizatia de somaj primita necuvenit.
- Individualizare pedeapsă; aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C.proc.pen. în faza apelului penal; concurs de circumstanţe şi stări de atenuare şi agravare a pedepsei. Asistenţă juridică; amenda aplicată apărătorului ales; posibilitatea de a mai exercita cale de atac odată cu fondul cauzei.
- Proxenetism-art.329 C.P.
- Infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002
- CONTESTARE PROCES VERBAL DE PERCHEZITIE DOMICILIARA. BUNURI SUPUSE CONFISCARII. APLICAREA DISPOZITIILOR ART.109 AL.4 COD PROCEDURA PENALA. DISTINCTIE DE PREV. 163 SI URMATOARELE COD PROCEDURA PENALA .
- Acţiune pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene
- Competenta teritoriala
- PENAL.INSELACIUNE. ACHITARE
- Drept civil-transformarea daunelor cominatorii în daune interese
- VATAMARE CORPORALA GRAVA – INCADRARE JURIDICA
- PENAL Furt calificat în formă continuată, tâlhărie şi violare de domiciliu în formă continuată
- Actiune in constatare
- Plangere impotriva incheierii de carte funciara