Articole aleatorii
- Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
- Plangere legea nr.1 din 2000.Dovada dreptului de proprietate.
- Fond funciar ( amplasament )
- Act autentic. Valoarea probantă a declaraţiilor de martori.
- Acţiune în constatare
- Sentinţă civilă
- Marcă de comerţ. Utilizarea nelegală de către un alt comerciant.
- SALARIZARE CONTROLORI FINANCIARI PE PERIOADA 2005-2006
- Căi de atac. Termen de declarare. Eroarea instanţei.
- Recurs- Plângere contravenţională
- Modificare măsură plasament
- Liberare conditionata
- Partaj bunuri comune.Nemotivarea IAP si a sentintei
- Perfectare act
- Suspendarea executiei vremelnice (cerere)
- Reexaminarea sancţiunii contravenţionale
- Fond –Comercial-somaţie de plată-declinare de competenţă
- Prescripţie achizitivă. Deţinerea terenului cu titlu de lot în folosinţă până la apariţia legii fondului funciar. Caracterul acestei posesii
- Dividende. Daune interese moratorii. Elemente de identificare a prejudiciului produs prin îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de plată.
- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului . Consecinţa neexaminării situaţiei de fapt relevate prin plângerea introductiv
- Art. 271/1 C.p.p.
- Contencios administrativ – Legea 9/1998
- Pensie întreţinere
- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului greşit îndreptată
- Acordarea punctajului suplimentar corespunzător stagiului de cotizare realizat de către asigurat în grupa I şi II de muncă
- REVIZUIRE SENTINŢĂ PENALĂ – CONDITII
- Plangere rezolutie procuror
- Actiune în constatarea existentei unui drept de proprietate. Actiune patrimoniala. Incidenta art. 2821 Cod procedura civila. Calificarea gresita a caii de atac. Consecinte.
- Depunerea recursului la tribunal
- Contestaţie la executare
- Cerere de suspendare a actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Condiţii de admisibilitate
- Fond Funciar. Revizuire
- PENAL.Infractiuni.Inselaciune si fals in inscrisuri
- Cerere de rejudecare după extrădare Condiţii. Potrivit art.522 ind.1 alin.1 Cod proc. penală, în cazul extrădării unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Prin urmare, rejudecarea nu este obligatorie, cererea putând fi respinsă dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal.
- Plângere soluţie procuror
- Instituţia Extrădării
- Rang de prioritate. Comandament asupra navei aparţinând debitorului.
- Contestatie la executare
- Infracţiuni prevazute în legi şi decrete
- Plangere contraventionala
- Actiune in constatarea simulatiei
- L.10/2001. Cerere de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei şi titlului de despăgubire. Competenţă.
- Infracţiuni silvice. Condamnare greşită
- Plângere împotriva rezolutiei procurorului. Insuficienta probelor administrate echivaleaza cu lipsa etapei cercetarii
- Trafic de minori. Încadrarea juridică. Greşita reţinere a dispoz.art.13 alin.4 şi art.41 alin.2 cod penal.Fapta care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
- Comercial –deschidere procedură insolvenţă
- Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate Lg. 248/2005
- CIVIL-NULITATE TITLU EXECUTORIU
- Contestaţie în anulare specială. Interpretarea şi aplicarea art.318 teza a II-a C.pr.civ.
- Plângere împotriva soluţiei date de procuror
- CIVIL. Constatare nulitate absoluta contract de intretinere. Calificarea data de instanta obiectului actiunii, admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune
- Faliment. Raport de evaluare. Obiecţiuni la raportul de evaluare a patrimoniului debitorului.
- Furt
- Plângere contravenţională
- Măsura de siguranţă a confiscării speciale. Confiscarea bunurilor care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii.
- HOTARARE CE TINE LOC DE ACT AUTENTIC
- Acţiune în pretenţii. Lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului CONSILIUL LOCAL GALAŢI. Răspundere civilă delictuala. Neîndeplinirea condiţiilor răspunderii
- PERFECTARE VANZARE – CUMPARARE ACTIUNE IN CONSTATARE
- Circulatie rutiera
- Litigii de muncă – decizie de concediere
- Fond-Contencios Administrativ –Sesizare Curte de Conturi – Inadmisibilitate
- Litigiu privind funcţionarii publici
- Contestaţie în anulare. Aplicarea disp. art. 318 teza a II – a din Codul de procedură civilă
- Individualizarea judiciară a pedepselor. Pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege [art. 64 alin. 1 lit. a), teza I]
- Fond comercial-Deschidere procedura insolventa
- Inreg. tardivă a naşterii
- Procedura de ascultare a martorilor
- Împărţirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei
- Reconstituire vechime în muncă
- Retragerea plângerii contra actelor procurorului în faţa primei instanţe sau în recurs
- Liberare provizorie pe cautiune
- Ordonanţă Preşedinţială
- Recurs.Plangere contraventionala
- Achizitie publica. Anularea raportului procedurii de atribuire si a actelor subsecvente, cu consecinta reluarii procedurii de evaluare a ofertelor.
- Divort fara copii
- Grăniţuire
- ACHITARE DUPĂ REŢINEREA CAUZEI SPRE JUDECARE CONFORM ART. 2781 AL. 8 LIT. C COD PROCEDURĂ PENALĂ
- Partaj succesoral
- Dovada orelor suplimentare
- ABANDON DE FAMILIE
- Condiţiile impuse de art.5 alin.1 lit.c din Legea nr.7/1996 pentru înscrierile făcute în Cartea funciară
- Fond comercial-Inchidere procedura insolventa
- EXERCITAREA ACŢIUNII CIVILE ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL. ANULAREA ACTELOR SUBSECVENTE CA EFECT AL ANULĂRII ACTULUI PRINCIPAL. OCROTIREA BUNEI CREDINŢE ŞI ASIGURAREA SECURITĂŢII DINAMICE A CIRCUITULUI CIVIL.
- ACHIZIŢII PUBLICE. EVALUAREA OFERTELOR. TERMENE DE LIVRARE. SITUAŢII PARTICULARE
- Suspendarea raportului de serviciu al funcţionarului public pe perioada în care este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică (art.9 alin.1 lit.a) din Legea nr.188/1999)
- Particularităţile leasingului
- Plangere contraventionala. contestatie la regimul circulatiei
- Minori
- Aplicarea articolului 138 alineat (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
- Imprumut acordat unuia dintre soti. Proba contractului de imprumut.Calitate procesuala pasiva .Sechestru asigurator pe bunurile proprii ale celuilalt sot .
- Sarcina probei legalităţii şi temeiniciei deciziei revine angajatorului conform art. 287 din C.muncii
- Ucidere din culpa. Daune morale
- Prop. lib. cond.
- Fond comercial-Art.138 din Legea 85/2006
- Pretentii
- Art. 215 C.P.
- Instanţa competentă potrivit art.404/2 alin.3 cod procedură civilă să dispună restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de fond şi nu cea de apel.
- Prop. lib. cond.
- Incredinţare minor. Criterii de apreciere a interesului superior al minorului.
- Sentinta civila
Articole aleatorii (continuare)
- Asigurări sociale
- Suspendare provizorie
- Furt
- Lipsa acordului expres dintre părţi de a stinge o datorie veche prin una nouă; neîndeplinirea condiţiilor novaţiunii, conform art. 1130 Cod civil; – plata nedatorată (art. 1092 C.civ.).
- Închiderea procedurii falimentului, prin efectele pe care le produce, se răsfrânge şi asupra acţiunii în atragerea răspundere patrimonială şi constituie un motiv de inadmisibilitate a acestei acţiuni, promovată ulterior pronunţării hotărârii
- Reorganizare judiciara si faliment. Posibilitatea creata de lege lichidatorului de a încheia acte juridice
- CIVIL.DAUNE COMINATORII ACORDATE IN CONFORMITATE CU DISPOZITIILE ART. 64 AL. 2 DIN LEGEA NR. 18/1991 REPUBLICATA PRIN LEGEA NR. 247/2005
- Contestatie la executare-declinare de competenta
- Plata integrală a creanţelor. Consecinţe faţă de cererile creditorilor
- Excepţie de nelegalitate a prevederilor din hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 104/2006 în ce o priveşte pe Antibiotice S.A. Iaşi, având ca obiect recunoaşterea beneficiului exonerării de la plata penalităţilor de întârziere, acordat prin art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 37/2004. Condiţii
- Obligatia de a face
- Omor deosebit de grav. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor.
- Plg. contrav.
- Trafic de influenţă
- Plângere contravenţională
- Drepturi salariale
- Contestaţie decizie pensionare
- Procedura insolventei. Contestatie împotriva tabelului final. Depunere declaratie creanta peste termenul limita pentru înregistrare – tardivitate. Exceptia opozabilitatii actelor de procedura (art.7 al.3 din legea insolventei).
- Contract de transport, responsabilităţi.
- Declinare competenta. Contestatie la executare
- Art. 2781 Cod procedură penală. Obligaţiile procurorului în situaţia admiterii plângerii, desfiinţării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi restituirii cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
- Plangere contaventionala.Lipsa mentiunii privind data savarsirii faptei
- Pericol social. Art.18 ind.1 Cod penal Infracţiunea de evaziune fiscală,prev. de art.241/2005. Faţă de împrejurarea că inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră, că prejudiciul cauzat părţii civile este modic
- Rejudecare în caz de extrădare la cererea condamnatului.
- Anulare proces-verbal emis de Administraţia Naţională „Apele Române” – Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila, în temeiul H.G..nr.472/2000, privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă. Competenţa instanţei.
- Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 272 C.p.) CONTRABANDĂ LG.86/2006
- Contestaţie în anulare. Citarea legală a părţilor. Consecinţe.
- Refuz acordare drepturi
- Cerere intabulare drept de proprietate în cartea funciară. Condiţii. Admisibilităţi.
- Calitatea procesuală activă în cererile având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei în situaţia procedurilor deschis
- Liberare provizorie pe cauţiune; Motivarea lapidară a soluţiei dată de prima instanţa ; Remedii procesuale în recurs; Art. 6 paragraf 1 CEDO; opinie separata.
- Înşelăciune
- Interpretarea art. 45 alin. 1 din legea nr. 128/1997. reducerea cu 2 ore a normei didactice pentru personalul didactic cu peste 25 ani vechime şi gradul didactic i conferă dreptul acestor persoane de a fi salarizată pentru activitatea depusă suplimentar
- Procedura insolvenţei. Deschidere procedură. Competenţă.
- Competenta teritoriala alternativa. Norme supletive. Inadmisibilitatea invocarii din oficiu.
- Plângere contravenţională
- Plângere prealabilă
- Spor de dispozitiv. Decizia nr.37/14.12.2009, publicată în M.Of. nr.217/07.04.2010, ÎCCJ, Secţiile Unite. Încadrarea salarială a funcţionarilor publici în baza OUG nr.1/2010 cu aplicarea corectă a legii
- Popriri
- CIVIL-PARTAJ BUNURI COMUNE
- Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul IPG, trimis în judecată pentru săvarşirea infracţiunii prev.şi ped.de art.181 al.1 Cod penal.
- Cerere formulată de societatea de leasing de restituire a bunului de la debitor. Competenţă.
- Apel. Viol si violare de domiciliu. Individualizarea pedepsei. Aplicarea principiului Non Reformatio in pejus.
- Întreruperea executării pedepsei.txt
- Inselaciune
- Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană în condiţiile în care prezenta o îmbibaţie alcoolică peste limita legală
- CIVIL. EXCEPTIE CALITATE PROCESUALA PASIVA
- Obligati paratii sa execute lucrarile specifice pentru intabularea dreptului de proprietate, sa fie obligati paratii sa renunte la incercarile de a modifica situatia juridica prestabilita, sa fie obligati paratii sa elibereze documentatia necesara
- Cerere de revizuire
- Divort. Nelegala citare.
- Contestatie in executare
- INFRACŢIUNILE DE FURT CALIFICAT,FURT ŞI VIOLARE DE DOMICILIU AFLATE ÎN CONCURS REAL.REŢINEREA STĂRII DE RECIDIVĂ PREVĂZUTĂ DE ART.37 LIT.A COD PENAL ŞI INCIDENŢA PREVEDERILOR ART.39 ALIN.1 COD PENAL.
- Furt calificat, Violare domiciliu, Ameninţare
- Încălcarea prevederilor art. 29 alin.4 din Legea nr.47/1992 şi art. 145 Cod procedură penală
- Contestatie decizie de imputatie
- Medic rezident. Nerespectarea obligaţiei contractuale de a lucra în cadrul spitalului cel puţin cinci ani după terminarea rezidenţiatului. Daune penalizatoare stabilite anticipat, prin act adiţional la contract, pentru neexecutarea acestei obligaţii
- Intrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de delapidare
- Efectele mandatului faţă de terţi
- Fond funciar
- Declinare competenta. Contestatie la executare
- Prin cererea cu nr.7774/2003 inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati contestatoarea B.M. a solicitat anularea formelor de executare pornit de creditorul I.M. cu motivarea ca acesta desi doreste executarea propriilor obligatii i-a consemnat la CEC
- Evaziune fiscală. Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale. Art.11 alin. 1 lit.c din Legea nr. 87/1994; Codul de procedură penală : art. 335 alin. 2
- Suspendare provizorie a executării silite . Art. 403 alin. 4 Cod proc. civilă
- Întreruperea executarii pedepsei inchisorii-motive sociale
- Comercial –închidere procedură insolvenţă
- FOND FUNCIAR. Emiterea titlului de proprietate pe numele tuturor moştenitorilor. Art. 13 (3) din Legea 18/1991
- Fapta inculpatei de a falsifica înscrisuri ce aparţin unei societăţi comerciale cu răspundere limitată (contracte de munca, adeverinţe de salariu) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată
- Închiderea procedurii insolvenţei se face în condiţiile Legii nr.85/2006 chiar dacă nu a fost formulată în cauză o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art.138 de către administratorul judiciar sau de lichidator şi în susbsidiar de comitetul creditorilor, care a avut posibilitatea de a solicita autorizarea în acest sens.
- IMP0SIBILITATEA REŢINERII A GRAVANTEI PREVEDERILOR ART. 175 LIT I COD PENAL
- Societate bancară. Acţiune în regres faţă de trăgătorul cecului. Termen de exercitare.
- Plangere Legea 18/1991. Testament olograf. Semnatura testatorului inlocuita cu autentificarea notarului. Consecinte
- Dizolvarea prin trecerea timpului stabilit pentru durata societatii
- Comercial –deschidere procedură insolvenţă
- Pensie de întreţinere
- Revendicare;Grăniţuire;Despăgubiri;Ridicare construcţii.
- Furt
- Partaj succesoral – exceptia lipsei coparticiparii procesuale obligatorii. Anulare contract incheiat de catre de cujus – nesemnarea cererii de catre toti succesorii
- Înstituire măsură plasament
- Obligaţia de a face
- Legea penală mai favorabilă
- Nulitatea cererii de chemare în judecata
- Conflict de drepturi –reconstituire vechime
- CIVIL- ACTIUNE IN EVACUARE. DEOSEBIREA FATA DE ACTIUNEA IN REVENDICARE. COD CIVIL ART. 480, ART. 1410 SI URMATOARELE COD CIVIL
- Funcţionari publici. Drepturi de a li se acorda prima de vacanţă. Prescripţie.
- ANULARE ACT
- Decizie de stabilire a salariului de reîncadrare potrivit Legii nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2001
- Plângere împotriva încheierii judecătorului delegat (Legea 275/2006)
- Art.6 din Legea nr. 241/2005
- Revendicare
- Contestaţie în anulare
- Contestatie la executare
- Plângere contraventionala
- Procedura insolvenţei nu poate fi închisă, anterior soluţionării cererii în antrenare răspundere patrimonială a membrilor organelor de conducere printr-o hotărâre irevocabilă.
- Cerere de reconstituire formulata numai de un mostenitor, inexistenta mandatului tacit
- Minori





