Articole aleatorii
- COMERCIAL. Cerere în anularea ordonanţei de plată admisă sub incidenţa prevederilor OUG nr. 119/2007. Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei astfel de sentinţe
- Revendicare;Grăniţuire;Despăgubiri;Ridicare construcţii.
- Contestatie la executare silita-declinare de competenta
- Actiune in revendicare imobiliara formulata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001. Concursul dintre norma generala si legea speciala. Inadmisibilitate.
- Reconstituirea dreptului de proprietate pentru cetăţenii străini
- Divorţ
- Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire. Condiţie de admisibilitate
- Ordonanţă preşedinţială de evacuare din spaţiu comercial. Condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului, privite ca trăsături ale ordonanţei preşedinţiale, iar nu veritabile condiţii ce se impune a fi îndeplinite.
- Plângere contravenţională
- Fond-Contencios Administrativ –Sesizare Curte de Conturi – Inadmisibilitate
- Încheiere de şedinţă – liberare provizorie
- Sarcina dovedirii relei credinte unei parti la incheierea unui contract
- Uzucapiune
- Inadmisibilitate cerere suspendare executare act administrativ formulata pe cale de ordonanta presedintiala.
- Taxa de primă înmatriculare pentru autovehiculele şi autoturismele aduse din statele membre ale Uniunii Europene. Legalitatea măsurii de restituire. Preeminenţa dreptului comunitar faţă de normele de drept naţional (Cod fiscal).
- Intreruperea executării pedepsei
- Acţiune în răspunderea administratorului societăţii în faliment. Lipsa documentaţiei contabile. ( I )
- Sentinta civila
- Furt
- Contract de prestări servicii. Proiectarea planului urbanistic.
- Amenzi
- Dezincriminare – insulta, calomnie
- OBIECTUL – PLÂNGERILE DEŢINUŢILOR
- Recurs.Plangere contraventionala.Termende contestare
- Obligarea pârâtului la plata debitului restant întreţinere şi a penalităţilor de întârziere către Asociaţia de proprietari
- Suspendarea condiţionată a executării pedepsei . Termen de încercare împlinit. Consecinţe. Graţiere.
- Nulitate absoluta
- Rezoluţiunea contractului de întreţinere. Lipsa calităţii procesuale active având in vedere natura „intuitu personae” a contractului de întreţinere.
- CIVIL.PLANGERE CONTRAVENTIONALA. DEPASIREA VITEZEI LEGALE. IDENTITATEA INTRE PERSOANA CARE A CONDUS AUTOTURISMUL SI PERSOANA SANCTIONATA CONTRAVENTIONAL
- Contestaţie la executare
- DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ. Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
- CALITATEA PROCESUALĂ PASIVĂ A UNITĂŢII ADMINISTRATIV-TERITORIALE ÎN SITUAŢIA ACŢIUNII PROMOVATE ÎMPOTRIVA DISPOZIŢIEI PRIMARULUI ACESTEIA REFERITOARE LA RAPORTURILE JURIDICE DE DREPT FISCAL. APRECIEREA SITUAŢIEI DE FAPT ŞI A CONDIŢIILOR LEGALE LA STABILIREA LEGALITĂŢII ACTULUI ADMINISTRATIV PRIN CARE A FOST STABILITĂ OBLIGAŢIA DE PLATĂ A TAXELOR DE MEDIU, PENTRU ACTIVITĂŢI SPORTIVE ŞI DE MEDIU SALUBRITATE.
- Abordări de clasificare a leasingului financiar conform IASB
- Achiziţii publice. Calculul termenului de formulare a contestaţiei
- Oug 119
- Modificare titlu de proprietate. Moştenitori care nu au acceptat moştenirea cu privire la celelalte bunuri ale autorului, dar care au formulat în termen cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Admisibilitatea cererii de reconstituire
- Anulare act
- Vatamare corporala
- Divorţ. Acordul soţului pârât, pentru motive diferite. Refuzul reclamantului de a propune probe. Consecinţe.
- Ordonanţă preşedinţială. Folosinţa locuinţei bun comun
- Aplicarea articolului 107 alineat (1) litera D din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
- Pedeapsa complementară în caz de concurs de infracţiuni.
- Acţiune în anularea Ordinului Prefectului
- CIVIL. NULITATE ACT DE PARTAJ VOLUNTAR INCHEIAT FARA PARTICIPAREA TUTUROR COINDIVIZARILOR
- Plângere greşit îndreptată. Aplicarea dispoziţiilor art.300 Cod procedură penală raportat la art. 222 alin.7 Cod procedură penală. Instanţa, sesizată printr-o plân
- Intreruperea executării pedepsei
- Tâlharie, art. 211 Cod penal
- COMERCIAL : Insolvenţă. Cerere formulată de lichidatorul judiciar în anularea contractului de înstrăinare a autorizaţiei de funcţionare a unei farmacii . Respingerea acţiunii ca neîntemeiată
- Furt intre soti. Probe preconstituite. Efecte.
- Ordonanta de plata
- Comercial –închidere procedură insolvenţă
- Expropriere. Modalitatea de stabilire a despăgubirilor.
- CERERE DE RESTITUIRE ÎN NATURĂ. TERGIVERSAREA DE A RĂSPUNDE LA NOTIFICARE. SOLICITAREA DE DAUNE. INAPLICABILITATEA DISPOZIŢIILOR ART.580 COD PR.CIVILĂ SAU ART.1073-1075 COD CIVIL.
- PENAL.Lovire – recurs Împăcarea părţilor
- Intinderea dreptului de proprietate.
- Anulare act
- Constatare nulitate absoluta
- Punere sub interdicţie
- Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prev. de art.174,175 lit.i, în infracţiunea de omor, prev. de art.174 Cod penal, infracţiune comisă de un inculpat minor. Individualizarea judiciară a pedepsei.
- Despăgubiri
- Deschiderea procedurii insolvenţei
- CIVIL- CONTESTATIE LA EXECUTARE
- Validare poprire
- Apel. Viol si violare de domiciliu. Individualizarea pedepsei. Aplicarea principiului Non Reformatio in pejus.
- ASIGURĂRI SOCIALE. CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Prescrierea obligaţiilor de plată. Art. 6^1 alin. 6 din Legea 19/2000
- Contencios administrativ – drepturi băneşti
- Plangere contraventionala
- Acţiune rectificare carte funciară
- Fond –Comercial-închidere procedură insolvenţă;
- APEL. SOLUŢIONAREA CAUZEI AVÂND CA OBIECT DESPĂGUBIRI CONSTÂND ÎN ÎMBUNĂTĂŢIRILE ADUSE IMOBILULUI CONSTRUCŢIE DE LA DATA EXPROPRIERII ŞI PÂNĂ LA RETROCEDAREA CĂTRE FOŞTII PROPRIETARI – PE EXCEPŢIA LIPSEI DE INTERES A RECLAMANTULUI -PERSOANĂ JURIDICĂ. ÎNLĂTURAREA CRITICILOR PRIVIND NEADMINISTRAREA PROBATORIILOR PE FONDUL CAUZEI. NEPRIMIREA SOLICITĂRII DE MODIFICARE A OBIECTULUI ACŢIUNII ÎN APEL ŞI ÎNLĂTURAREA APĂRĂRILOR NOI ÎN LIPSA UNUI PROBATORIU CARE SĂ LE SUSŢINĂ.
- ATRAGEREA RĂSPUNDERII PATRIMONIALE A ADMINISTRATORULUI STATUTAR. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ. LEGEA APLICABILĂ
- Partaj succesoral – ieşire din indiviziune – atribuire imobil cu obligarea la plata slutei
- Societăţi comerciale
- Contestatie la executare
- Reîncredinţare minor.Schimbarea împrejurărilor ce au fost avute de instanţă la luarea măsurii încredintării
- Partaj bunuri comune. Criterii legale de atribuire a loturilor. Caracterul exemplificativ al criteriilor prevăzute de art. 6739 şi art. 6736 Cod procedură civilă.
- Plângere împotriva actelor procurorului. Scoatere de sub urmărire penală a unui învinuit prin rechizitoriu.
- Fond funciar
- Partaj
- COMERCIAL: Cerere de suspendare provizorie a executării silite până la soluţionarea irevocabilă a fondului, formulată în temeiul art. 581 alin. 1 raportat la art. 403 alin. 4 Cod proc. civ.
- Litigii de muncă
- Graţiere . Termen de încercare . Efecte.
- Indemnizaţie de conducere aferentă funcţiei de conducător al compartimentului informatic din cadrul instanţelor judecătoreşti
- Divort cu copii
- Infractiuni, prev. si ped. de: art.192,alin.2 C.p. ( violare de domiciliu) art. art.217 C.p (distrugere) cu aplicarea art.33,lit.a C.p., art.181,alin.1 C.p. ( vatamare corporala) cu aplicarea art.33,lit.a C.p.
- Fond-Investire cu formula executorie-respingere
- Respingere încuviinţare părăsire localitate în temeiul art. 145 Cod procedură penală . Inexistenţa motivelor temeinice care să impună încuviinţarea părăsirii localităţii
- Infracţiuni
- Rezolutie contract
- Plangere contraventionala
- Litigii munca – cheltuieli de spitalizare
- Inadmisibilitatea revizuirii prev.de art.619 alin.5 cod procedură civilă vizează doar capătul de cerere de divorţ nu şi cererile accesorii precum cele privind încredinţarea minorilor, sau plata pensiei de întreţinere.
- Conducerea şi organizarea societăţii comerciale bancare
- CERERE DE LIBERARE CONDITIONATA FORMULATA INAINTEA IMPLINIRII TERMENULUI DE REINNOIRE A CERERII STABILIT PRINTR-O SENTINTA ANTERIOARA. AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT.
- Furt
- Recurs.Plângere contravenţională.Contravenţie Lg.82/1991
- Modificare titlu proprietate
- Introducerea în cauză a altor persoane direct în apel.
- Contestatie pentru suspendarea executarii silite
- Încalcarea dreptului la aparare.