Articole aleatorii
- Vatamare corporala
- Cererea Parchetului pentru autorizare probe biologice prin metode noninvazive art. 5 alin. 3 din Legea nr. 76/2008, în situaţia în care persoana suspectă nu-şi dă consimţământul.
- Achiziţii publice. Plângere împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de respingere ca inadmisibilă a contestaţiei. Admisibilitate
- Procedura insolventei. Contestatie împotriva tabelului final. Depunere declaratie creanta peste termenul limita pentru înregistrare – tardivitate. Exceptia opozabilitatii actelor de procedura (art.7 al.3 din legea insolventei).
- Asigurări auto şi alte asigurări
- Pretenţii
- Cont.adm.:Contravenţii prevăzute de OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce şi / sau a măsurii tehnico – administrative dispusă
- SUSPENDARE EXECUTARE ACT ADMINISTRATIV ART. 9 DIN Lg.29/1990. CONDITII.
- Plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 C.p.p.)
- Leasingul financiar
- Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Durata acestei măsuri în timpul cercetării judecătoreşti.
- Prop. lib. cond.
- Drepturi băneşti
- Retragere asociat. Refuz abuziv al unui asociat de a aproba retragerea altuia. Acţiune în constatare.
- Adoptie minor
- Funcţionari publici. Litigiu privind acordarea sporului de dispozitiv în sumă de 25%.
- Contract sinalagmatic. Simulaţie. Terţ faţă de actul secret, titular al acţiunii.
- Drepturi de autor
- Primari. Funcţii de demnitate publică. Remunerare
- Sechestru asigurator. Neindeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
- APEL PENAL .Furt calificat şi violare domiciliu. Recunoaşterea faptelor în apel. Neaplicarea dispoziţiilor privind reducerea pedepsei introduse prin Legea 202/2010
- Contestaţie decizie de concediere
- PLÂNGERE CONTRAVENTIONALĂ – INVOCAREA EXCEPŢIEI NULITĂŢII ABSOLUTE A PROCESULUI VERBAL DE CONSTATAREA CONTRAVENŢIEI PENTRU EMITEREA LUI CU ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR IMPERATIVE PREV. DE ART. 19 ALIN. 2 DIN OG NR. 2/2001, ACTUALIZATĂ LA DATA DE 27.04.2007.
- LITIGII DE MUNCĂ. Îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea indemnizaţiei minime de concediere prevăzută de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii OMV Petrom
- Înlocuirea măsurii arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi ţara. Temeiurile înlocuirii
- ART.293
- Eliberarea certificatului de urbanism pentru construcţii ce se intenţionează a fi edificate în zone industriale sistematizate. Condiţii
- Inchidere procedura insolventa
- Lichidator judiciar. Contestaţie asupra refuzului său de a încheia un act de conservare.
- COMERCIAL. Cerere de instituire a popririi asiguratorii. Incidenţa dispoziţiilor Rezoluţiei Parlamentului European din 25.10.2007 referitoare la Cartea verde privind creşterea eficienţei de executare a hotărârilor judecătoreşti în Uniunea Europeană
- Condiţii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului
- Recus – Plangere contraventionala
- Exceptia autoritatii de lucru judecat. Cauza Lungoci versus Romania.
- Revocare suspendare executare pedeapsa
- Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Termenul de introducere a plângerii.
- DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ. Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
- Plangere contraventionala
- Art. 208-209 c.p.
- Stare de recidivă
- Omor
- LEGATURI PERSONALE CU MINORUL. MODALITATE DE EXERCITARE A ACESTUI DREPT
- Faliment. Angajarea raspunderii cf.art.138 L85
- Infr. de viol prev. de art. 197 alin. 3 cod penal – intretinerea unui raport sexual cu o minora
- Legea nr. 10/2001. Calitate procesuală pasivă. A.V.A.S.
- ACTIUNE CIVILA IN PRETENTII. RESTITUIRE METALE PRETIOASE.
- Apel civil.Sesizarea judecătoriei cu o cauză de contencios administrativ.Nelegalitatea constatării cererii ca fiind inadmisibilă
- Executarea hotarârilor penale. Contestatie la executare. Cazuri. Art. 19 din Legea nr. 682/2002.
- Calitate procesuală activă. Primărie/Primar. Reprezentare judiciară
- Contravenţie. Individualizarea sancţiunii. Înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment.
- PENAL.Furt calificat
- Contestaţie decizie-încetare contract de muncă
- Drepturi băneşti
- Actiune in constatarea simulatiei
- Plangeri contraventionale. Consecinte juridice ale lipsei menţiunii privind numele contravenientului
- Contestaţie la executare. Retragerea cererii. Soluţie.
- Plângere contravenţională
- Stabilire domiciliu minor si pensie de intretinere
- Recurs
- Litigii de munca – Obligatia de a face
- Raspunderea vanzatorului. Evictiune totala. Caracterul subsidiar al obligatiei de garantie pentru evictiune.
- Comercial –închidere procedură insolvenţă
- Pretentii
- Înstrainarea constructiilor prin act sub semnatura privata. Conditii de validitate . Hotarare care tine loc de act autentic
- Acţiune in constatare
- Infractiunea de omor
- Ucidere din culpa. Invocarea de către inculpat, in apărare, a condiţiilor meteo nefavorabile si a nesemnalizării rutiere
- Incetare măsură plasament
- Sentinta civila
- Evacuare.Acţiune de partaj şi drept de creanţă.
- Infracţiuni prev. de art.180 al.2 C.p. cu aplic.art.73 lit.b C.p.
- Recurs. Plângere contravenţională. Contravenţie la regimul circulaţiei
- Partaj succesoral
- Partaj judiciar – iesire din indiviziune
- Pensie intretinere
- Savârsirea infractiunii de uz de arma neletala din categoria celor supuse autorizarii, fara drept, prev. si ped. de art. 1362 din legea nr. 295/2004 atrage, în temeiul art.118 lit. b C.P., confiscarea de la inculpat a armei neletale
- Recurs împotriva unei sentinţe de respingere – ca tardiv formulată, prin raportare la art. 2781 alin. 2 Cod pr. penală – a plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.
- Nerespectarea dispozitiilor art. 720 ind. 1 Cod procedura civila. Consecinte. Prematuritate actiune.
- Majorare pensie intretinere
- Ordonanţă de plată
- Recurs fondat al inculpatului împotriva încheierii de şedinţă pronunţată în cadrul procesual prevăzut de art. 300 ind. 2 Cod procedură penală, prin care s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
- Drept civil. Contestaţie la executare. Partajarea bunurilor comune la cererea creditorului unuia dintre soţi.
- Drept procesual penal. Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei procurorului . Solutiile ce pot fi date in cazul prevazute art 2781 alin 8 lit b cod proc pen
- CIVIL- FOND FUNCIAR. NULITATE ABSOLUTĂ PARŢIALĂ TITLU DE PROPRIETATE ART. 8 DIN LEGEA 18/1991 ŞI ART. 30. AL. 2 DIN LEGEA 58/1974 ŞI ART. 36 PCT. 3 LEGEA 18/1991
- Conflict de competenţă
- Neexecutarea obligatiilor contractuale. Daune cominatorii
- Contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate de instanţele româneşti cu o pedeapsă aplicată de o autoritate judiciară străină. Imposibilitatea înlocuirii modalităţii de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cuantumului aritmetic
- ACT ADMINISTRATIV. DEFINITII. COMPETENTA.
- Fond -Conflicte de muncă – primă de concediu
- Ordonanta de plata
- Somatie de plata
- Obligarea Direcţiei de Muncă , Solidaritate Socială şi Familie la plata alocaţiei de plasament către asistentul maternal .
- In situatia decesului unuia dintre asociati, calitatea procesuala activa, in ce priveste cererea de aplicare a clauzelor actului constitutiv care reglementeaza continuarea/necontinuarea societatii cu mostenitori, apartine co-asociatilor din actul constatat
- Circulaţie rutieră
- Plingere impotriva incheierile de carte funciara de oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara . Aplicarea disp.art.48 din Legea nr.7/1996.
- Plangere contraventionala
- Plângere contraventionala
- Soluţionarea cauzei comerciale având ca obiect pretenţii – acţiune în regres
- Încetarea contractului individual de muncă
- PERICOLUL SOCIAL DEOSEBIT AL INFRACŢIUNII LA LEGEA CIRCULATIEI
- Contestatie executare
Articole aleatorii (continuare)
- Infracţiune de tâlhărie în formă agravată, faptă prev. de art. 211 alin 1,2 lit.a,c, alin 21 lit.a,b Cpen
- Inselaciune
- Proporţionalitate între atac şi apărare, în contextul art. 44 alin. 3 C.pen.
- Alte cereri (taxa prima înmatriculare)
- Raporturi de muncă
- Fond –Comercial –Revizuire – art. 322 pct.4 Cod procedură civilă
- Liberarea provizorie sub control judiciar. Condiţia de la art. 160 ind. 2 alin. 1 C. pr. pen.
- Drepturi salariale Cuprins pe materii: Dreptul muncii Legislaţie relevantă: Legea nr. 518/1995 Rezumat: Dreptul la diurnă reglementat de prevederile art. 17 din H.G. nr. 518/1995 au caracter facultativ făcând aplicabile prevederile în materie înscrise
- Acţiune în răspunderea administratorului societăţii în faliment. Lipsa documentaţiei contabile. ( I )
- Fond funciar – nulitate titlu de proprietate
- INSOLVENŢĂ. Înscrierea în tabelul creditorilor. Îmbogăţire fără just temei.
- Faliment – procedura insolventei – societati cu raspundere liumitata
- Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului
- Actiune in constatare nulitate titlu de proprietate- aplicarea principiului securitatii raporturilor juridice
- Liberare provizorie sub control judiciar
- Iesire din indiviziune
- Servitute de trecere. Pentru a fi beneficiarul unui drept de servitute „înfundarea” trebuie să fie străină de faptul proprietarul locului înfundat.
- O.U.G.nr.40 /1999. Schimb Obligatoriu de locuinţe
- Furt
- PENAL Infracţiunea de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
- Recurs- Plângere contravenţională – Contravenţie la regimul circulaţiei
- Art.278 Codul muncii. Sarcina probei
- Pensii
- Citarea legală a părţilor. Consecinţe
- Anulare act fiscal. Stornare TVA pentru bunuri confiscate
- Contestaţie la executare
- Contencios Administrativ – Legea 9/1998
- Concedierea pentru abatere gravă prevăzută de art.61 lit.a din Codul Muncii
- Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor debitorului. Refuzul lichidatorului judiciar de a acorda penalităţi în lipsa facturilor sau a unui titlu executoriu privind aceste sume.
- Dovada orelor suplimentare
- Oug 195-2002
- Dreptul la concediu de odihnă plătit este un drept constituţional prevăzut de art. 41 al.2 din Constituţie şi garantat şi prin lege organică (art. 39 al.1 lit.c, art. 139 şi 145 Codul Muncii) tuturor salariaţilor, acest drept neputând forma obiectul vreunei limitări.
- Acţiune în constatarea calităţii de cetăţean român. Indmisibililate.
- Formele şi sancţiunile infracţiunii de mărturie mincinoasă
- Lipsa elementelor constitutive ale infractiunii prevazute de art. 248 alin.1 C.pen. Achitare in baza art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen raportat la art. 10 alin.1 lit.d C.proc.pen
- Reexaminare sancţiune cu amendă contravenţională – înlocuirea sancţiunii cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
- Art. 215/1 Cod penal – delapidare şi art. 246-250 Cod penal. Gestionar de fapt. Gestionar de drept. Art. 278/1 Cod procedură penală – Lipsa rolului activ al organelor de urmărire penală.
- Expertiza medico-legală psihiatrică. Condiţii de admisibilitate a probei.
- Oug 119
- Evacuare
- Transferul de proceduri în materie penală. Condiţii.
- Contestatie la executare silita
- Plangere contraventionala
- Procedura insolvenţei. Executarea sentinţei privind atragerea răspunderii fostului administrator al debitorului, conform art.138 din legea nr.85/2006
- Asigurări sociale de stat. Ajutor de deces. Legitimare procesuală pasivă.
- Ordonanţă preşedinţială. Suspendare hotărâre AGA. Preschimbare termen. Necitare părţi. Consecinţe.
- Sentinţă civilă
- Neverificarea întâmpinării şi a textelor invocate. Consecinţe. Casarea cu trimitere
- Hotarâre care tine loc de act autentic de vânzare – cumparare
- Contract individual de muncă. Condiţii de fond şi de formă. Durata. Validitate
- Validare poprire respinsa ca ramasa fara obiect
- Art.278″ Cod procedura penala.Incalcarea drepturilor procesuale elementare
- CONT.ADM.: Cerere de suspendare provizorie a atribuirii traseului şi eliberării licenţei pentru un anumit traseu . Admisibilitate
- Contestatie Legea nr. 10/2001. – Imobil preluat abuziv în patrimoniul statului maghiar fara despagubiri
- INFRACŢIUNEA DE TÂLHĂRIE. INCULPAT MINOR. IDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ GREŞITĂ A MODALITĂŢII DE EXECUTARE A PEDEPSEI
- Fond comercial-Radiere mentiune din registrul comertului
- INLOCUIREA SANCTIUNII DISCIPLINARE A DESFACERII CONTRACTULUI DE MUNCA CU O ALTA SANCTIUNE DISCIPLINARA MAI USOARA. IMPLICATII SUB ASPECTUL CUANTUMULUI DESPAGUBIRILOR ACORDATE SALARIATULUI REINTEGRAT IN MUNCA
- Rezoluţiune contract
- Asigurarea riscului de neplata a creditului
- Drept procesual penal. Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei procurorului . Solutiile ce pot fi date in cazul prevazute art 2781 alin 8 lit b cod proc pen
- PENAL.Stopaj la sursa
- Constatare a intervenirii prescripţiei executării pedepsei amenzii penale
- Tâlhărie, art. 211 C.p.
- Revizuire
- PENAL.Plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 205, 206 , 250 şi 292, respectiv art.263 Cod penal.
- Art. 260 alin 1 c.p.
- Contestaţie la executare
- Desfacere contract de munca ilegal
- Contopire pedepse. Respingerea cererii ca existand autoritate de lucru judecat.
- Fond funciar
- Funcţionar public cu statut special. Evaluarea performanţelor profesionale individuale. Acordarea calificativelor. Lipsa interviului de evaluare.
- Rezilierea contractului de inchiriere
- Acţiune promovată în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Jud. Iaşi – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi D.F.P., pentru exonerarea de la plata taxei de poluare. Limitele de competenţă ale organelor administrative şi fiscale în aprecierea legislaţiei perceperii acestei taxe
- 334 si individualizarea pedepsei
- Anulare act fiscal. Decizie de suspendare până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală. Necomunicare ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Nelegalitatea soluţiei pronunţate pe excepţia de tardivitate a contestaţiei.
- Acţiune civilă. Cuantumul prejudiciului stabilit cu autoritate de lucru judecat de instanţa care i-a judecat anterior pe ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii.
- Ordonanţă preşedinţială – restituire bunuri confiscate
- Fondul funciar. Lipsa rolului activ al instanţei.
- Divort
- COMERCIAL: Cerere de acordare despăgubiri constând în îndemnizaţiile de şedinţe cuvenite la o anumită perioadă consilierului din cadrul consiliului local al comunei. Refuzul primarului
- Schimbarea încadrarii juridice. Lipsa elementului material
- Renunţarea la cererea de revizuire
- Drept de proprietate publică a statului, administrat de unităţi militare şi de aviaţie. Schimbarea regimului juridic al terenului prin hotărâre de consiliu local, în sensul „includerii” în domeniul public al municipiului. Consecinţe
- Rejudecare dupa extradare
- Fond Funciar. Revizuire
- Constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, anularea anterioară a titlului de proprietate pe care s-a întemeiat vânzarea. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal.
- Pronuntarea unei hotarari prin care sa se dezbata succesiunea ramasa de pe urma defunctei
- Exceptia inadmisibilitatii cererii de ordonanta presedintiala în conflictele de drepturi.
- Infractiuni prevazute in legi si decrete
- Deschiderea procedurii reorganizării juridice şi faliment. Condiţii
- Tentativă la omor calificat
- Privatizare. Vânzare de active. Licitaţie.
- Contract de prestări servicii. Pază pentru un obiectiv de investiţii, aflat în construcţie
- Efectul devolutiv si efectul extensiv al apelului. Neagravarea situatiei in propriul apel potrivit art. 371 al. 2 c.p.p. Incalcarea disp.art.379 al. 2 lit.b c.p.p.
- Hotărâre judecătorească. Lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri (art. 281 ind. 1 C.pr.civ.)





