Articole aleatorii
- Cerere de contopire a pedepselor
- Art. 87 OUG 195/2002
- Partaj succesoral
- Faliment. Aprobarea de către judecătorul sindic a vânzării unui imobil al debitorului, până la definitivarea tabelului obligaţiilor. Admisibilitate. ( II )
- Contestaţie la executare. Suspendare în baza art. 36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
- Furt
- Cerere de radiere a sechestrului asigurator formulată de A.V.A.S. Scutire de la plata tarifului perceput de O.C.P.I.
- Fond – Conflicte de muncă – drepturi băneşti prevăzute în contracte colective de muncă
- Liberare conditionata in cazuri speciale
- Competenţă. Atribuire în proprietate a terenului intravilan. Legea fondului funciar. Legea nr. 10/2001
- CONT. ADM. : Contravenţie la regimul vitezei. Greşia înlăturare de către instanţa fondului a sancţiunii complementare privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule
- Evacuare dispusa pe cale de ordonanta presedintiala
- Pretentii restituire imprumut
- Indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani. Obligaţia angajatorului de a plăti despăgubiri echivalente cu indemnizaţia în cazul în care persoana îndreptăţită nu a beneficiat de aceasta datorită culpei lui.
- Litigiu muncă – drepturi băneşti
- Neagravarea situaţiei în propria cale de atac. Inadmisibilitatea reţinerii circumstanţelor agravante cu ocazia rejudecării cauzei atunci când împotriva hotărârii pronunţate la judecata înfond în primul ciclu procesual a declarat apel doar inculpatul
- Cerere de recalculare a pensiei pe baza veniturilor obţinute în acord global. Revirimentul de jurisprudenţă ca urmare a pronunţării deciziei nr.30/2009 de către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie
- Martorii sub altă identitate
- Partaj
- Fond comercial-Inchidere procedura insolventa
- Încuviinţarea unui program de vizită minor pe calea ordonanţei preşedinţiale. Inadmisibilitate. Art. 581 şi art. 673 ind. 2 Cod procedură civilă; Art. 43 alin. 3 Codul familiei.
- Procedură civilă
- Revizuire. Împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei
- Contencios Administrativ – Legea 9/1998
- Forţă majoră. Blocarea conturilor bugetare.
- Funcţionari publici-anulare decizie imputaţie
- Furt
- Dreptul familiei. Legături personale cu minorul. Cerere reconvenţională având ca obiect plata restantă a pensiei de întreţinere.
- Infractiunea de înselaciune prin emiterea de file cec fara acoperire . Elemente constitutive
- Plangere contraventionala
- Procedura somaţiei de plată. Condiţii de admisibilitate.
- Verificarea creanţelor. Proba raportului juridic generator al creanţei. Neefectuarea procedurii de recunoaştere, pe teritoriul României, a hotărârii străine.
- Indemnizaţie de dispozitiv funcţionari publici
- Fond Comercial-Inchidere procedura insolventa
- Incetare măsură plasament
- Anulare act administrativ. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999
- Comercial –deschidere procedură insolvenţă
- Divort
- Tâlhărie. Infracţiune unică-infracţiune continuată
- Principiul contributivitatii reglementat de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, modificata si completata, principiul egalitatii prevazut de art. 2 lit. b din acelasi act normativ.
- Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice
- Fond – Conflict de drepturi – drepturi salariale
- Acţiune privind anularea unui act administrativ. Forma plângerii prealabile
- Intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil
- Fond-Anulare cerere pentru netimbrare-Anulare cerere pentru netimbrare
- Program vizitare minor.
- Pretenţii civile
- Grăniţuiri
- Rezolutiune
- Obligatia Casei Judetene de Pensii de a valorifica inscrisurile depuse de asigurat, anterior emiterii deciziei si reducerea vârstei de pensionare in conformitate cu Legea nr. 226/2006.
- Actiune ramasa fara obiect
- Infiintarea proprii asiguratorii
- Contestaţie decizie sancţionare
- Aplicarea în timp a dispoziţiilor de drept fiscal. Modalitatea de apreciere a probatoriului pentru stabilirea caracterului deductibil al taxei pe valoarea adăugată şi relevanţa avută de momentul efectuării controlului fiscal ori al plăţii sumelor facturate.
- Intreruperea executării pedepsei
- Partaj
- Uzucapiune
- Plângere contravenţională. Nulitatea cererii pentru neindicarea corectă a numelui petentului.
- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului
- Acţiune în daune contractuale
- Somatie de plata
- Lipsa cercetarii judecatoresti
- Recrutare personal cu statut special. Modificarea cadrului legislativ referitor la condiţiile cerute pentru numirea în funcţie. Dreptul angajatorului de a alege metoda de selecţie care să asigure realizarea scopului propus şi a standardelor impuse prin angajamentele asumate de România prin Tratatul de aderare la C.E.
- ÎNTOARCERE EXECUTARE SILITA
- Anulare titlu de proprietate
- Ore suplimentare
- Plângere contravenţională
- Competenta materială în materia litigiilor de munca
- Somaţie de plată
- Cadrul procesual sub aspectul partilor din proces, în procedura judiciara desfasurata conform art. 26 din Legea nr. 10/2001. Lipsa calitatii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor.
- Litigiu privind funcţionarii publici
- Cerere de obligare a OCPI la intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 1075 Cod civil. Precizarea obiectului cererii în recurs. Consecinţe.
- Petenta AA a solicitat Judecatoriei Galati anularea dispozitiei nr.901/5.03.2003 emisa de Primaria mun.Galati prin care i s-a respins contestatia la taxa judiciara de timbru.
- Obligatie de a face. Reconstituirea dreptului de proprietate. Aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
- Pretentii
- E. Plângere împotriva soluţiei procurorului prin care s-a dispus desfiinţarea unei soluţii de netrimitere în judecată şi redeschiderea urmăririi penale. Inadmisibilitate.
- Acţiune în obligarea Ministerului Apărării Naţionale la recunoaşterea vechimii în muncă ca urmare a desfăşurării unei activităţi în condiţii speciale, promovată de către un fost cadru militar, pensionar la data introducerii cererii. Competenţă materială şi teritorială
- Fond funciar – Constatare nulitate absolută titlu de proprietate
- Partaj succesoral
- Contestaţie la executare
- Fond funciar
- TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ. REGIMURI SPECIALE. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ. CONTRACT DE MANDAT. PRESTARE DE SERVICII
- Dreptul administraţiei publice locale. Anulare hotărâre consiliu local de aprobare P.U.Z. pentru o suprafaţă de teren aflată în domeniul privat al statului şi concesionată S.N.C.F.R., fără acordul concesionarei. Consecinţe
- Revizuire. Nerespectarea procedurii privind efectuarea actelor de cercetare , potrivit art. 399 c.pr.pen.
- Încadrarea pe perioadă determinată urmare a vacantării postului prin suspendarea contractului individual de muncă pe perioada concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani. Funcţie. Drepturi salariale aferente.
- Chemare in garantie pentru evictiune
- Arestare preventivă. Faptul că inculpatul datorită stării nefavorabile a vremii şi stării de sănătate nu a fost prezent la unul din termenele de judecată, anunţând instanţa despre această împiedicare nu echivalează cu sustragerea de la judecată şi nu îndreptăţeşte instanţa să procedeze la arestarea acestuia.
- Nepronunţarea asupra conţinutului unei cereri de chemare în garanţie echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce atrage casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare
- Minori
- Concurs de infracţiuni. Faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
- Apel-validare poprire-cheltuieli de judecata
- Anulare hotărâre consiliu local de aprobare a înfiinţării unui parc eolian. Obligativitatea organizării licitaţiei publice. Consecinţe
- Conducerea sub influenta alcoolului si parasirea locului accidentului
- CONT. FISCAL: Acţiune în anularea deciziei privind regularizarea situaţiei financiare a societăţii comerciale . Administrarea unei expertize contabile, probă esenţială pentru confirmarea soluţiei de admitere a acţiunii
- Individualizare pedeapsa inculpat fara antecedente
- Circumstanţe atenuante-apreciere în reţinere la încadrarea juridică. Recurs declarat de Parchet-admis.
- Declaratia data de asigurat anterior litigiului privind renuntarea la despagubiri. Pierderea dreptului de valorificarea pretentiilor în acest titlu.
- Fond funciar
- Stabilire paternitate si stabilire pensie de intretinere
- Infracţiunea de port fără drept de armă albă